Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1301 din 24 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Să te faci bine, nea Mărine - autor Doruţa Dumitru
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DORUŢA DUMITRU domiciliază în Craiova. În prezent este redactor la revista “Femeia Ştie”. Are ca pasiuni: literatura şi muzica folk.
În 2014 a primit premiul III în cadrul concursului Lirismograf - Sibiu –cu textul “Eu şi mama” şi a apărut în antologia Conexiuni
În iulie 2014 a fost promovată în ziarul Radiometafora (SUA)


Să te faci bine, nea Mărine !


Ecoul vorbelor îmi răsună în suflet. Înlăuntru revine durerea de atunci. Durerea amăgirii.
N-am uitat nimic. Durerile se cumulează şi răbufnesc. Şi nu-ţi permit să înaintezi. Le-am îngropat în sertarele cele mai ascunse ale sufletului, ca să pot trăi prezentul.
Nu am înţeles când mi s-a spus să-l mint. Am plecat totuşi spre casa lui hotărâtă să fac aceasta. Am priceput abia după ce am stat de vorbă cu dânsul. De ce îmi era atât de greu să-l mint? Nu pentru că sunt vreo virtuoasă. Ci fiindcă era vorba de ultimele zile, poate ultimele clipe din viaţa unui om. Iar omul numai ştiind aceasta poate profita la maxim de ele. Ochii lui plini de viaţă şi vocea blajină m-au convins de contrariu. Avea nevoie de asta, chiar şi de la mine, un copil.
Au trecut ani mulţi de atunci. Şi au murit şi alţi oameni din neamul meu de răi. N-am dorit moartea lor, cum n-am dorit moartea lui. Ce înţeleg prin neamul meu? Mă refer la rudele din partea mamei. Cu cei din partea tatălui legătura s-a rupt. Păinţii meu s-au despărţit mai înainte ca eu să aniversez primul an de viaţă. Ulterior, mama s-a recăsătorit. Cu cel pe care îl consider, îl simt ca tată. Rudele lui m-au primit bine, ca şi cum aş fi făcut parte din familia lor dintru început. Sunt firi calme şi drăgăstoase. Ca majoritatea oamenilor din satul lor.
Mărin a fost fratele bunicului din partea mamei. L-am iubit mult pe bunicul, care a murit când eu nu împlinisem şase ani şi o fărâmă din dragostea mea pentru el s-a transferat asupra fratelui.
...
„ Ce departe eşti,
Astăzi nu mă mai iubeşti! ”
A trecut şi el pe lumea cealaltă. Şi încă e mult de atunci. Îmi pare că a trecut un veac de când a murit. De când nu mă mai iubeşte.
Nea Mărin venea pe la noi la ţară, mai precis la bunica, aproape săptămânal. Spun pe la noi, deoarece eram mai mereu prezenţi pe acolo, mama fiind unicul copil al bunicii.
Venea să ne ajute la treburile mai grele, unde bunica nu răzbea. În schimb, îl ajutam cu de-ale gurii sau cu o sumă mică de bani.
Venea, mai precis, la un pahar de vorbă şi la unul de ţuică. Sau, venea la o ţuică să ne spună o vorbă; să-şi spună şi să ne asculte necazul şi să ne încurajăm reciproc. Adevărul e prea greu de înfruntat „ treaz de tot ”.
Oamenii se învârt deseori în jurul adevărului. Cică adevărul e undeva la mijloc. Proastă vorbă! Adevărul e adevăr, pluteşte deasupra lucrurilor, îl simţi! Şi adevărul e că ne era drag să fim împreună!
Eu eram şi nu eram când venea el. Adicătelea eram, dar numai cu prezenţa. În clanul nostru, copiilor nu li se permite să întervină în discuţiile dintre adulţi. Ei vorbesc doar atunci când sunt întrebaţi. Când părinţii lipsesc pot să întreţină o conversaţie cu oamenii mari. Astfel, ce nu e permis în mod obişnuit, alteori capătă valenţă de politeţe.
Câte unul mai îndrăzneţ comentează în ciuda opreliştilor. Dacă vorbeşte cu cap este lăsat să trăncănească, dacă nu, este imediat pus la punct. Eu am fost un copil docil. Aceştia tac. Iar când deschid gura, toţi se miră că şi ei judecă. Nu stăteam eu în banca mea de cuminte. Înţelesesem că vorbitul e o artă ale cărei instrumente sunt cuvintele. Tăcerea îţi acordă răgazul de a-l cunoaşte pe celălalt şi intenţiile lui. Îţi oferă timpul pentru a-ţi pregăti argumentele. Tăcerea îi înfurie pe duşmani şi îi apropie pe prieteni. Dar nu ştiam încă lămurit cine se ascunde şi sub ce deghizare.
Îl vedeam la poartă, cu zămbetul lui de om chinuit. Când nu eram prin prejmă, îl auzeam strigând: „ Ţaţă Gelă! ”. Pe la noi pe la ţară oamenii se mai strigă şi acum pe la porţi, în ciuda faptului că au telefoane mobile majoritatea. Deşi satul este situat în apropierea unui oraş mare, Craiova, sătenii nu au reţea de canalizare. Dar au TV şi haine de firmă. Cei mai mulţi au fost plecaţi şi prin stăinătate.
Îl aud şi acum strigând din spatele porţii verzi, cu gard alb. Era înalt, cu ochi albaştri, culorea cerului desupra unei pajişti Primăvara, cu părul de culoarea castanei coapte, cu buze roz şi cărnoase, cu faţa de un alb mat, ca a bunicului; carnea bine împărţită pe trup şi oasele poziţionate strategic. Spre final, mai aproape de pământ, devenise puţintel la trup, mai trist. De parcă viaţa l-ar fi obosit, l-ar fi secat de vlagă.
Avea pentru sufletul ficăruia câte o vorbă plină de căldură şi încredere.
Povestindu-vă despre el, parcă simt umbra corcoduşului ce adăpostea „ sfatul de taină ”. În curând nu va mai fi nici corcoduşul. A îmbătrânit şi s-a uscat. Nu mai dă rod. Iar umbra e seacă, puţină. Parcă numai se preface a fi. I se scurge şi lui timpul spre sfârşit.
Vorbele zburau între noi, înainte şi înapoi. Şi parcă ne lăsau un pic mai odihniţi sufleteşte pe toţi.
Avea o casă mare de ţinut, nea Mărin, avea şi nepoţi. Căci fiica îi făcuse trei, şi nici ea, nici bărbatul ei nu câştigau cine ştie ce. Aşa că îi mai trimiteau din când în când pe cei mici „ pe la mamaie şi pe la tataie ”.
Şi el, şi noi, ne mai ogoiam sufletul povestind necazurile. Ne astâmpăram şi dorul de cel pierdut.
A trecut ceva timp la mijloc. Când s-a dus şi el, am simţit că bunicul a pierit cu totul. Era internat de două săptămâni într-un spital mare din oraş. De fiecare dată când cineva din famile e bolnav, delegatul e mama. De toţi se îngrijeşte; îi duce la spital ( cunoaşte doctorii şi majoritatea medicamentelor, în tinereţe vrusese să urmeze Medicina ), iar apoi îi vizitează pe cei internaţi, încărcată cu mâncare şi cu mult optimism. De ar şti cei pe care îi ajută că în ce priveşte propria-i persoană resimte o frică imensă chiar şi atunci când i se ia o simplă tensiune arterială!
Pe noi, pe mine şi pe sora mea, evită să ne ia; dacă reuşim să o convingem să ne ia, mai întâi ne roagă cu promsiune de bătaie să o aşteptăm afară sau pe hol, sau la vreo căţiva kilometri de spital.
Nea Mărin era suspect de T.B.C. Lucra pe la oameni ce se nimerea. Şi oamenii, ca să mai scutească banii, îi mai dădeau şi câte o ţuică sau mai multe şi poate şi o ţigară.
I s-a prescris o reţetă. Se ştia că va muri. Numai el, nebunul, mai trăgea o slabă nădejde.
Fusese dat acasă. Aşadar, cineva trebuia să meargă să-l viziteze. De data aceasta eu am fost delegată de către familie. Mama şi bunicii nu au suportat să-l vadă în halul acela. Se gândeau că eu oricum nu o să înţeleg prea multe, fiindcă nu am prins atâţia ani lângă el.
Înainte cu câteva luni, bunica îi spusese că va muri. Învăţase din bătrâni că atunci când omul e în apropierea morţii i se „ sfoiegeşte ” nasul şi i se lungesc degetele.
Era o dimineaţă urâtă de toamnă. Plouase peste noapte şi răsăriseră bălţi. Mergeam încet, în ritmul gândurilor mele. Am fost învăţată să nu mint. În spiritul acesta am crescut şi m-am format ca persoană ( ce-i drept, îmi plăcea să mai înfrumuseţez povestirile sau să ascund o notă mică de mama ). Nu înţelegeam de ce acum mi se spusese să o fac.
Drumul mi s-a părut lung. Imens de lungi sunt drumurile la finalul cărora nu vrei să ajungi vreodată! Am fost poftită înăuntru de către nevasta lui. Am salutat şi am intrat. L-am sărutat de bun găsit. Din veselia de altădată mai rămăsese doar o luminiţă firavă în ochi. Era slab şi nebărbierit. Burta, mare şi umflată, făcea notă discordantă cu restul corpului. Mi-a povestit de şederea în spital şi mi-a arătat cicatricea rezultată în urma operaţiei. Nu am menţionat operaţia pentru că oricum nu rezolvase nimic, poate mai mult înrăutăţise. Pleca acum mutilat pe lumea cealaltă. M-a întrebat dacă eu cred că o să se facă bine. I-am spus atunci şi mi s-a părut firesc în momentul acela, cuvintele care mi-au scurmat de-a lungul anilor prin creier: „ O să te faci bine, nea Mărine! ”. I-am strâns între palmele mele grăsuţe mâna uscată cu degete lungi şi subţiri. Şi am simţit adevărul: nu mai avea mult!
Am minţit atât de prost, încât nici eu nu m-aş fi crezut. Dar omul simţise nevoia să creadă. Şi am priceput că l-am făcut, măcar pentru un minut, fericit.
A murit la două zile după. I-au închis ochii şi nimic nu mai amintea acum de el. L-au bărbierit şi l-au primenit cu haine noi. Oricum nu mai avea nicio importanţă. El murise încet de-a lungul ultimilor ani de viaţă, iar acum îi murise şi trupul.


 

Referinţă Bibliografică:
Să te faci bine, nea Mărine - autor Doruţa Dumitru / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1301, Anul IV, 24 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!