Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1244 din 28 mai 2014        Toate Articolele Autorului

NERO
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!


Era în luna mai când cireşii dădeau în pârg. Păsărelele ciripeau vesele pe crenguţele sălciilor din crâng. Harnicele albinuţe îşi continuau munca începută în primăvară de a strînge polenul din flori iar în căsuţa lor, stupul, să-l prelucreze în miere. Un cărăbuş urca sprinten pe un fir de păpădie, iar o buburuză stătea tolănită la soare pe o frunză de lăptucă. Soarele se unduia pe bolta senină şi-şi trimitea pe pământ razele strălucitoare.
Sub cireş ghemotoace de beteală aurie cu cioculeţe micuţe şi ochişorii ca două mărgele ciuguleau musculiţe în glia înierbată alături de mama lor moţata cloşcă roşcată.
Printre crăpăturile gardului se aude un scrâşnet. Un bot de blană încerca să intre printre ulucile scorojite. Un căţeluş micuţ, ca de pluş alb, cu o ureche maronie şi alta albă lăsată pe o parte scrâşnea de partea cealaltă a gardului.
Doi copilaşi, frăţior şi surioară, se apleacă să vadă ce se întâmplă, când deodată ce să vadă? De dincolo de gard cineva vroia să-i cunoască şi dădea bucuros din codiţă şi se gudura la picioarele lor.
- Hai să-l ducem în curte! - zise băieţelul.
-Vai, dar ce-o să se întâmple când părinţii vor afla de el? - se îngrijoră fetiţa.
- Nu-l ni va lua nimeni! - adăugă ferm ştrengarul.
- Atunci haide să-i facem un culcuş!
În fundul grădinii cei doi copilaşi îi făcură un culcuş din frunze şi-i puseră o păturică pe care o şterpeliră din casă. Dar ce să-i faci!? Animalu-i animal şi se bucură când cineva îi acordă atenţie şi se joacă cu el.
- Trebuie să-i dăm ceva de mîncare. Dar ce? Un pic de lapte?
- Şi dacă observă mama? - întrebă neliniştită surioara.
- Spunem că l-am mâncat noi!
- Sau punem apă în el!
Zis şi făcut!
Săracul căţeluş a mâncat aproape toată oala de lapte şi apoi dormea la soare cu picioruşele în sus. Îţi venea să-l mănânci nu altceva!
- Ce ne facem că trebuie să sosească părinţii de la servici? - se întristă frăţiorul.
- Unde-l ducem ca să nu latre?
Tot felul de gânduri le trecea prin cap. Ba că nu ştiu nimic... Dar cum justificau lipsa laptelui?... Ba că era al vecinilor!... Dar dacă îi întreba pe aceştia?...
- Ce o vrea Dumnezeu! - îşi ziseră micuţii.
Şi-au făcut probleme degeaba. Căţeluşul lor, având un culcuş moale şi călduros nici nu s-a sinchisit să se trezească. Dimineaţa când au plecat părinţii la servici copiii desculţi şi în pijamale au fugit în fundul grădinii ca să vadă ce face prietenul lor. Dar stupoare! Nu era nicăieri!
Printr-o gaură din gard reuşise să se strecoare afară din grădină şi alerga liniştit după nişte văcuţe care erau la păscut pe deal.
- Trebuie să-i dăm un nume! Cum să-l strigăm? - întrebă surioara.
- Cuţu? - îi propuse frăţiorul.
- Nu! Să-i zicem Nero!
- De ce? Doar nu-i negru!
- Tocmai că-i alb noi îl „poreclim” negru! Nu vezi ce ochi negrii are? Zici că-s două mărgeluţe aşa cum poartă bunicuţa! Ce zici?
- Nero, vino!
Căţeluşul auzi chemarea, se opri, întoarse capul şi apoi cu coada în vânt şi urechile fluturînd se îndreptă ca o săgeată spre cei doi copilaşi.
- Ştrengarule, ne-ai speriat!
Nero lătră uşor de parcă îşi însuşi dojeana şi se gudură la picioarele lor ca şi cum le-ar fi cerut iertare pentru boacăna lui.
- Să nu mai fugi de acasă niciodată!
- Tu o să fi protectorul nostru!
Bucuroşi s-au întors cu toţii acasă.
- Ce să-i mai dăm de mîncare? - se întristă fetiţa.
- Haide să umblăm la garniţa cu carne şi să-i dăm pâine cu untură! - îi trecu prin minte ştrengarului.
Zis şi făcut.Ce se mai lingea pe bot năzdrăvanul!
Zilele treceau pe rând iar Nero creştea văzând cu ochii. Părinţii îl acceptaseră la casa lor.
Cei trei erau nedespărţiţi. Mergeau pe deal după flori, iar când se făceau ciupercile alergau de pe o văgăună pe alta. Nero, cu plasa de gât, alerga sprinten de la unul la altul ca să-i pună ciupercile adunate în plasă.
Era totul o veselie şi o bucurie.
Încetul cu încetul Nero ajunse favoritul şi răsfăţatul casei.
Avusese grijă de puişorii care acum sunt găini în toată firea şi nu le lăsa să se amestece cu celelalte orătănii de la vecini. Când acestea se răspândeau le alerga până le aducea acasă.
Acum Nero avea o cuşcă frumoasă şi încăpătoare în care nu dormea singur căci se mai cuibăreau şi copiii când făceau câte o năzbâtie sau ploua afară.
Totul era ca în poveşti.
Din Nero cel mic şi ştrengărel crescu un câine mândru cu blana albă ca zăpada, o ureche neagră, alta cafenie şi doi ochi ca două mure negre. Tot timpul primea şi conducea musafirii. Nu lăsa pe nimeni să se apropie fără să anunţe. Devenise ocrotitorul casei.
Cei doi copii se sfătuiau cu el şi-i spuneau toate bucuriile şi supărările. Simţea când erau veseli şi se veselea şi el. Iar când erau supăraţi îşi punea capul pe picioarele lor şi le lingea mânuţele. Devenise protectorul lor, se bucura şi plângea alături de ei.
De la un timp se învăţase să sară gardul noaptea când simţea câte o căţeluşă prin apropiere.
Zilele se scurgeau una după alta, iar cei trei prieteni erau nedespărţiţi. Toată lumea era a lor. Dar vai! Cum nu todeauna toate merg bine trebuia să se întâmple şi o nenorocire. Astfel într-una din zile Nero îşi prinse piciorul din faţă între ulucile gardului. Cum să scoată bieţii copii laba câinelui fără să-l doară? Plângea şi scherlăia de ţi se rupea sufletul de mila lui. Repede stăpânul vine să-i scoată piciorul, dar nu reuşeşte şi acesta i se prinde şi mai rău. De durere îl muşcă de braţ. Până la urmă reuşeşte să-l elibereze. Câte înjurături, câtă ocară a primit din partea stăpânului. Cu lacrimi în ochi animalul îşi asuma dojana.
- Ei, lasă că-ţi arăt eu ţie! - exclamă tatăl.
Nervos din cale afară că l-a muşcat, stăpînul îl ademeneşte pe dealul din apropiere. Săracul şchiopăta şi în trei picioare, cu lacrimile curgându-i, îşi urma credincios stăpânul.
Copiii alergau în urma tatălui şi-l implorau să-l ierte.
- Te rugăm să-l ierţi că de durere poate nici nu şi-a dat seama că te-a muşcat, - îl ruga fetiţa cu lacrimi în ochi.
- Pedepseşte-ne pe noi în locul său! - adăugă băiatul printre suspine.
Stăpânul cu o figură gravă înainta cu paşi apăsaţi şi nu zicea nimic.
- Poc! Poc! - se aude de peste deal.
-Nero! Nero! - strigau copiii.
- Nero! strigă înduioşat şi stăpânul.
Cu o ultimă sforţare Nero îşi ridică capul din care şiroia sângele iar râuri de lacrimi se prelingeau din cei doi ochişori înceţoşaţi de apa morţii şi îi răspunse prin două gemete lungi, apoi se lăsă moale pe iarba fragedă a pajiştei şi înţepeni.
Boticul mic şi umed acum era aspru şi rece. Picioruşele din faţă erau împreunate parcă pentru rugăciune. Rugăciune faţă de cine? De stăpânul pe care l-a slujit cu devotament? Atâtea lacrimi şi atâta tristeţe şi un singur cuvânt: NERO!

 

Referinţă Bibliografică:
NERO / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1244, Anul IV, 28 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!