Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1225 din 09 mai 2014        Toate Articolele Autorului

FAC ANTRENAMENT!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Undeva, într-un apartament, trăia în linişte şi pace o familie mondenă, acomodată cu inflexiunile politice, prăbuşirile economice, seismele, neajunsurile şi furtunile convieţuirii...
Într-una din acele zile, femeia, cu blândeţea unei tigroaice, îi zise bărbatului care spăla nişte vase aruncate alan-dala în chiuvetă:
- Bărbate, domn primar a uitat de noi. Până la vot trecea de două-trei ori pe zi prin faţa blocului şi ne saluta, întrebându-ne de sănătate şi amărăciunile vieţii, dar de când a obţinut mandatul...
- Dacă îţi e dor de el, ai să-l revezi peste patru ani când va reveni să cerşească un nou vot! - zâmbi soţul. Dar ce treabă stringentă ai cu dânsul?
- Să-mi facă pe balcon o culme pentru rufe! - răspunse maliţioasă soţia.
- Fă, muiere, îţi baţi joc de mine!? De ce nu-ţi spui păsul? Ţi-o fac eu! - se irită stăpânul casei.
- Şi eu care intenţionam să merg mâine dimineaţă în audienţă...
- Te rog, nu mă lua peste picior!
- Tu, niciodată nu baţi cu pumnul în biroul său când îţi ceri drepturile. Doar l-am votat şi noi!
- Data trecută, când m-am enervat, în loc să lovesc cu pumnul în masă, am nimerit cu braţul în dungă şi-am stat câteva săptămâni în spital cu el rupt... Sunt păţit... Mai bine să discutăm despre rufe... Ce s-a întâmplat cu culmea cea veche?
- Costele, eram sigură că n-ai observat! Când ieşi pe balcon eşti cu ochii holbaţi după fiţe!... Dacă priveai în interior şi nu la colţul blocului după fuste scurte, observai că feroteniile de la culme există, dar sârma a ruginit şi în unele locuri s-a rupt.
- Aha, acum pricep de ce cămaşa mea albă are o dungă roşiatică de sus până jos! Credeam că ai trasat locul unde vine coloana vertebrală!
- Ce-ai zis? - tresări înfuriată. Te cam ţine şira spinării şi ai nevoie de un îndreptător la ea?
- A, nu, scumpo!... După amiază cumpăr cele trebuincioase şi rezolv lucrarea!
- Aşa să faci! Eu voi merge cu vecina să văd ce lucruri vestimentare au adus la Molii Şopul de după colţ!
- Ai dreptate! Acolo-s numai noutăţi firmate! - râse bărbatul ridicându-se.
Nouă însărcinare căzu ca o mană cerească asupra lui Costel, căci în acest mod i se oferea şansa să se întâlnească cu Ninel la o halbă cu bere la barul de la colţul străzii.
Domnul Ninel era deja la al treilea rând de halbe şi părea că nu se prea grăbeşte spre casă.
- Măi Costele, ai întârziat! De ce n-ai răspuns la telefon?
- Fiindcă eram în timpul antrenamentului!
- Daaa? - se miră Ninel. Şi mă rog, la ce te antrenezi?
- La spălat vase! Poate mâine-poimâine se deschide vreun concurs...
- Şi cine te antrenează?
- Nevastă-mea!
Se amuzară şi se cinstiră vreo două ore!
- Ninele, te las! Trebuie să cumpăr cele necesare pentru o culme de rufe.
- Şi la întoarcere nu-ţi mai odihneşti picioarele reumatice şi coloana cu discopatie?
- Mi-a îndreptat-o ieri nevastă-mea la antrenament!
- Ce antrenament, Costele?
- De K1!
- Aoleu! Se vede după cucuiul din frunte!
Şi domn Costel cumpără cele trebuincioase, apoi la întoarcere urcă treptele câte două ca un tinerel, cu speranţa să ajungă acasă înaintea soţiei. Intră în apartament şi exclamă satisfăcut:
- Aha, e foarte bine! Doamna odată pierdută printre fuste uită să mai vină acasă!
Şi omul se puse pe treabă. Nimic greu că era iute de mână şi tare priceput! Aşa că într-un sfert de oră rezolvă problema de pe balcon cu culmea de rufe şi-i rămase timp să bea şi o ţuică, ba chiar două, din bidonaşul ascuns în spatele WC-ului de serviciu şi pe care scrisese cu vopsea neagră :"dezinfectant foarte toxic".
Nevastă-sa avea alergie la substanţele toxice şi odată pe săptămână soţul "dezinfecta" împreună cu prietenul său Ninel tot apartamentul! Femeia pleca cu prietena prin magazine după "noutăţi", iar el şi prietenul său "dezinfectau" cu păhărelul unul după altul şi se amuzau pe seama damelor.
Ca să dispară mirosul de ţuică din cameră, puse în chiuvetă nişte hipoclorit, chipurile i se păruse cam îngălbenită de la o vreme şi vru s-o mai albească!
Dar în cele din urmă se auzi cheia în uşă şi doamna Lenuţa pătrunse tiptil în dormitor, unde puse ceva la cale, apoi apăru deodată în sufragerie unde "băieţelul cel cuminte" privea cu vădit interes ştirile la televizor.
- Zdrang-zbang!... Ei, îţi place? - se făli femeia cu o rochie înflorată după moda lui mam' mare!
- Mda... E bună când ieşi cu vecina la piaţă, dar cu mine în nici un caz!
- Mai am o surpriză! - exclamă entuziasmată. Ţi-am luat un trening nou nouţ! - şi-l desfăşură în faţa bărbatului.
Acesta îi aruncă o privire cercetătoare spre satisfacţia soţiei, apoi îl atinse uşor cu două degete ca şi cum ar fi fost lipici pe el şi adăugă:
- Ai dreptate, dragă, arată de parcă l-a purtat un râios o lună şi apoi un lepros doar vreo două, că mai mult n-a apucat...
Femeia ofensată aruncă treningul pe un fotoliu:
- Îl spăl şi-l fac ca nou! Ai să vezi!
Dar Lenuţa nu voia să rateze ocazia de a primi laude pentru isprava sa şi adoptă altă tactică. Se domoli pe moment şi tot foindu-se în rochia cea "nouă" de la second-hand, adăugă:
- Ce zici dragă, îmi stă bine în rochia asta nouă?
- Probabil, - răspunse impasibil preocupat de emisiunea de la televizor.
- Cum "probabil"? Fă-mi şi tu un compliment ca un soţ finuţ! - şi se opri furioasă în dreptul ecranului.
Bărbatul nu schiţă nici cel mai mic gest de parcă privea prin trupul său.
- Aştept complimentul! - zise punându-şi mâinile în şold.
Costel îi zâmbi încercând să-i facă o glumă „delicioasă”:
- Scumpo, deşi ai cam albit şi trebuie să te vopseşti mai des şi ţi-au apărut riduleţe pe la coada ochilor, care peste vreo zece ani vor semăna cu nişte şenţuleţe, să şti că în principiu ai întinerit, chiar dacă arăţi mai bătrână cu un an ca anul trecut pe vremea asta!
Femeia însă nu acceptă gluma şi furioasă îi aruncă în cap apa dintr-o vază care se afla întâmplător pe masă.
- Asta să-ţi fie învăţare de minte!... Las' că nu mai ieşi tu din cas'!
- Nici la antrenament?
- Ce antrenament?
- Cel cu festivalul berii!
Dar nu termină vorba că se trezi cu o altă cană cu apă în cap, aflată tot întâmplător pe o măsuţă!
Mai trecu o jumătate de oră în linişte şi pace. Totuşi, soţia nu mai suportă atâta nepăsare din partea soţului şi grăi:
- Unde-i culmea pentru rufe?
- Pe balcon, unde să fie!
Lenuţa ieşi curioasă să constate calitatea lucrării şi să aducă obişnuitele obiecţii ca răzbunare. Deodată însă se proţăpi în pragul uşii ţipând:
- Vai bărbate, ai înnebunit? Ţi-am zis să faci o culme de rufe nu un gard!
- E o versiune modernă şi economicoasă pentru situaţii de criză! În loc de sârmă galvanizată ţi-am pus sârmă ghimpată! Astfel nu mai ai nevoie de cârlige! Vezi? Aşa face omul avere!
Nevasta prinse pe dată mătura cu coadă din colţul balconului şi năvăli val vârtej în sufragerie, dar bărbatu-său era deja la uşă.
- Dragă, dacă nu-ţi convine culmea modernă, fug să cumpăr sârmă galvanizată şi ţi-o montez pe cea clasică...
Dar nu termină fraza că paiele măturii îi răvăşiră părul din cap. Atunci, o zbughi pe scări şi nu se opri decât la barul din colţul blocului gâfâind ca o locomotivă.
- Dă-mi repede o halbă să mă răcoresc! - îi strigă barmanului.
- Dar ce eşti aşa transpirat?
- Fac antrenament pentru maratonul olimpic de anul viitor!
- Şi cine te antrenează?
- Nevastă-mea!
Şi bărbatul bău pe nerăsuflate berea din halbă, apoi o zbughi în oraş ca nu cumva mătura cu coadă să-l ajungă din urmă!


 
Referinţă Bibliografică:
FAC ANTRENAMENT! / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1225, Anul IV, 09 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!