Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   



Ion Luca Caragiale, sau forţa realistă a actualităţii operei lui
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Studiu de AL.FLORIN ŢENE 
  
Ion Luca Caragiale, sau forţa realistă a actualităţii operei lui 
  
Măreaţa construcţie realistă pe care a înălţato opera lui Caragiale pe orizontul literaturii române, constituie, şi astăzi, o imagine autentic contemporană cu moravurile noastre.  
  
Pentru a înţelege mai bine opera acestui mare clasic al literaturii române trebuie să etapizăm, pe scurt, viaţa acestuia, şi a observa influenţa destinului său asupra operie pe care a acriso. Ion Luca Caragiale s-a născut cu patru ani după anul revoluţionar 1848 şi a murit cu doi ani înainte de izbucnirea primului război mondial. 
  
Născut în satul Haimanale de lângă Ploieşti la 30 ianuarie 1852, Ion Luca caragiale se trăgea dintr-o familie de actori, cu toate că, se pare, că bunicul său fusese bucătar, adus în ţară de domnitorul Caragea, însă cei doi unchi ai săi, au fost însă actori cu faimă şi în acelaşi timp au scris lucrări dramatice. Interesant e faptul că amândoi- şi în special Costache Caragiale- au luat parte la mişcarea paşoptistă. De această împrejurare avea să-şi amintească scriitorul mai târziu, căci Costache Caragiale a avut o adâncă înrâurire asupra lui. Mai trebuie să subliniem că Luca caragiale, tatăl lui Ion, a jucat şi el o vreme în trupa fratelui său. 
  
Şcoala primară şi gimnaziul, viitorul scriitor le-a urmat la Ploieşti.Într-un articol ”După cincizeci de ani “, în care povesteşte vizita lui Alexandru Ioan Cuza la şcoala primară unde învăţa el, caragiale pomeneşte cu emoţie şi recunoştinţă despre dascălul pe care l-a avut în clasa a III-a, Bazil Drăguşescu.De la el a luat dragostea pentru limba literară curată, limpede şi precisă. 
  
După ce a sfârşit gimnaziu- sau poate chiar şi o clasă de liceu- Caragiale s-a gândit, desigur, la profesia tradiţională a familiei: teatrul. Vreme de doi ani a urmat la Bucureşti clasa de declamaţie şi mimică pe care o preda unchiul său, Costache Caragiale.Din documentele vremii reiese că scriitorul a fost câteva luni copist la tribunalul Prahova. 
  
În 1879 moare tatăl său, fapt ce-l face să se gândească a-şi întreţine familia- mama, Ecaterina, născută în 1815 la Braşov, fiind aromâncă, şi sora sa, Elena. 
  
De la vârsta de optsprezece ani este nevoit să aibă mai multe ocupaţii.Întro scrisoare, păstrată până astăzi, către Vlahuţă, Caragiale s-a zugrăvit singur la această vârstă, aflat la răscruce de drumuri, ezitând între atracţia către literatură şi studiul dreptului, care, pe atunci ca şi acum, părea o carieră serioasă.:”sunt, slavă Domnului, sănătos şi voinic: duc bine la tăvăleală: dovadă că pot fi, în acelaş timp, şi sufler, şi copist la teatru şi corector într`o tipografie mare, la două ziare şi dau lecţii la nişte copii; aşa că pot, cu una cu alta, câştiga destul ca să ne susţinem eu şi familia, până să termin studiul dreptului “. 
  
Totuşi, sciitorul nu şi-a ales o “carieră serioasă “, cariera lui Caţavencu şi a lui Rică Venturiano ci a preferat să se consacre literaturii. Dar şi în cazul lui, ca şi acum la majoritatea scriitorilor, s-a dovedit încă odată, că în România, indifferent de regimurile politice, numai scribii oficiali înfieraţi de Eminescu, “acel soi ciudat de barzi, care încearcă prin poeme să devină cumularzi “, numai aceia puteau trăi de pe urma literaturii. 
  
Pe la 20 de ani Ion Luca Caragiale a început să scrie, dar este mare distanţă între cronicile fanteziste şi articolele publicate în “Ghimpele “, sau între glumele şi anecdotele publicate în “Claponul “, revistă pe care a redactat-o în întregime singur şi ceeace avea să ne dea, peste câţiva ani, în “O noapte furtunoasă “. Dar şi încercările din prima tinereţe se dovedesc deosebit de interesante. 
  
Încă înainte de publicarea acestei piese de teatru, după ce îşi făcuse un nume cu o traducere în versuri-“Roma învinsă “ de parodi- Caragiale începuse să frecventeze şedinţele “Junimii “. Deaceea primele sale piese au apărut în “Convorbiri literare“. În acest context, Titu Maiorescu se plânge în ”Însemnările sale zilnice “, în mai multe rânduri de atitudinea: “ca la mahala “ a lui Caragiale. Datorită amozităţilor intervenite între cei doi Caragiale părăseşte Junimea. 
  
Împreuncă cu Anton Bacalbaşa editează revista „ Moftul Român“. Dramaturgul era directorul revistei iar Bacalbaşa prim redactor. Această revistă a apărut în două serii, prima în 1893, a doua în 1901.A apărut şi seria a treia dar aceasta nu este reprezentativă pentru activitatea lui Caragiale. Era condusă de D.Teleor. 
  
În puzderia de reviste umoristice, “Moftul Român “ face figură aparte.Revista satirizează toate partidele care, parcă, au aceaşi meteahnă ca cele de acum. În această revistă se publicau articole împotriva şovinismului, corupţiei politice şi economice. Aproape în fiecare număr din abele serii găsim câte un text care, parodiind tonul sforăitor, frazele sonore, declaraţiile politice cu care politicienii minţeau alegătorii, arată realismul oglindit în articolele sale de marele dramaturg .Realitate mult asemănătoare cu cea de astăzi. Aceste parodii semnate de Ion Luca Caragiale sunt valabile şi acum.Semn că defectele clasei politice au perenitate şi în prezent. Atitudinea acestuia în marile probleme ale timpului, linia “Moftului Român “ pe care Caragiale l-a condus, atitudinea acestuia în 1907 şi în general întreaga semnificaţie a operei sale ne convinge că tot ce a scris dramaturgul este şi acum o oglindă realistă a societăţii româneşti. 
  
În anul 1891 Caragiale, la vârsta de 39 de ani, în plină maturitate creatoare, a prezentat volumul său de “Teatru “, pentru premiere, Academiei Române care a fost împotriva premierii.Dimitrie Sturza a fost unul din cei care s-a opus acordării premiului. 
  
Opera lui Caragiale e, cantitativ, redusă, dar bogată şi felurită. Ea cuprinde, în afară de romane, mai toate genurile: teatru, schiţe, nuvele, parodii şi fabule în versuri, basme. 
  
În prima perioadă a creaţiei sale, până la 1890, Caragiale a scris mai mult teatru. De atunci datează marile piese:”O noapte furtunoasă “( 1878), “Conu Leonida faţă cu reacţiunea “( 1879), şi mai ales ”O scrisoare pierdută “( 1884). Cu “Năpasta “( 1890) se încheie activitatea teatrală importantă; ceeace a dat ulterior în acest domeniu au fost câteva piesete ocazionale, nesemnificative. Din jurul anului 1890 datează şi două din nuvelele sale importante: „O făclie de Paşti “ şi “Păcat “. 
  
Între 1890 şi 1901, Caragiale a scris în special schiţe şi nuvele. Este perioada nepieritoarei serii de “Momente “apărute în “Moftul Român “ şi în “Universul “. Iar în ultima perioadă a creaţiei sale, scriitorul ne-a dat mai mult povestiri şi basme, strânse în 1910 în volumul “Schiţe Noi “. 
  
O trăsătură principală a întregii opera a lui Caragiale, plină de semnificaţie şi pentru excepţionala forţă a realismului său şi pentru poziţia scriitorului, este felul cum se împarte ea, după cum zugrăveşte societatea românească, împărţită în politicieni coruţi, negustori necinstiţi şi plebeea înşelată. 
  
În “Răsplata jertfei patriotice “ îl vedem pe Nea Niţă, participant la complotul reacţionar care l-a răsturnat pe cuza, răspunzând cu mâna la pungă, atunci când şeful le cere “complotiştilor “ să se jertfească pentru cauză. Dar Nea Niţă, om înţelept, refuză să dea vreun sfanţ fără “fitanţă “, ca să aibă “temei la catastif”, şi Caragiale ne arată roadele prevederii lui Nea Niţă, care ştie mai târziu să-şi ceară răsplata pentru „jertfa lui patriotică “. Ajuns mare proprietar, fostul “luptător de la 11 Februarie “ arată tuturor chitanţa, dovadă a tot ceeace a făcut el pentru noul regim.Nu vi se pare că această secvenţă seamănă mult cu beneficiarii, aşa zişi revoluţionari de la 1989 ? 
  
În “O noapte furtunoasă “ Jupân Dumitrache, stâlp al regimului, seamănă cu oricare din politicienii noştri de după aşa zisă revoluţie din 1989. Cele şapte personaje ale piesei de început, scrisă de Caragiale, la 26 de ani, izbutesc să redea principalele tipuri ale  
  
societăţii de atunci, dar care se suprapun exact peste cele de astăzi.Întradevăr, trăsătura principală a Jupânului Dumitrache este îngânfarea, mândria lui de negustor şi proprietar. El are conştiinţa puterii, conştiinţa că face parte dintr-o clasă a puterii şi o spune în fel şi chip.Aceleaş caracteristici le găsim şi azi la politicienii sau oamenii de afaceri îmbogăţiţi prin fraudarea economiei naţionale. Găsim apoi în această lume pe Rică Venturiano care îşi exprimă ideile în presă. El amestecă cuvintele în chip atât de pretenţios şi pedant,, încât Jupân Dumitrache e nevoit să le tălmăcească în felul lui. Figura lui Rică nu este îndepărtată de realitatea de astăzi.Caricatura lui o găsim mai la toate posturile de televiziune pe post de moderatori. 
  
Acţiunea piesei de teatru “O scrisoare pierdută “ se petrece în 1883, dar parcă s-ar petrece în zilele noastre în oricare judeţ din ţară. Acţiunea surprinde un moment nevralgic al vieţii politice- vremea alegerilor. În jurul desemnării candidatului guvernamental a dezvăluit tot sistemul politic de atunci. Aceleaş proaste obiceiuri sunt folosite şi astăzi.E deosebit de semnificativ pentru acţiunea satirii lui Caragiale faptul că lupta se dă, nu în jurul alegerii, ci al desemnării candidatului guvernamental. Căci candidatul desemnat de govern poate fi considerat ales. De asta are grijă poliţistul Pristanda cu “băieţii “ lui.Aşa cum şi astăzi se procedează . 
  
Prin operele diverse, scrise la intervale de timp diferite, Caragiale a închegat o frescă satirică unitară, necruţătoare.De fapt marele dramaturg nu a făcut decât să oglindească societatea românească aşa cum a fost, fără a îngroşa tuşele care caracterizau societatea. Însă-şi societatea prin apucăturile ei era comică.Aşa cum este şi astăzi.Fericita ”vină “ a autorului piesei de teatru ”O noapte furtunoasă “ este că a redat aşa cum a fost societatea românească din vremea sa.El a fost un bun observator. Într-o autocaracterizare pe care şi-a făcut-o, publicată în “Moftul Român “ şi intitulată “O răutate “, Caragiale, între alte trăsături spiritual formulate pe care şi le găsea, şi care se potrivesc ca o mânuşă poporului roman, spunea: “Votează regulat cu opoziţia, deşi îi este întotdeauna antipatică “. 
  
Al.Florin ŢENE 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ion Luca Caragiale, sau forţa realistă a actualităţii operei lui / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 256, Anul I, 13 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!