Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   



MIHAI ŞI VERONICA (CAP.9-10)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAP.9  
V ăzând că Veronica nu mai vine la întâlnire, Mihai avu pentru prima dată revelaţia crudei realităţi; negreşit, gândea el, că femeia şi-a dat seama de situaţia penibilă în care intrase cu acest joc şi acum bătea în retragere; femeile măritate au capriciile lor, toanele lor, sar de la una la alta cu iuţeala fulgerului, pline de istericale!  

Îşi aduse aminte de Universitate, se îmbrăcă şi îşi căută caietul de cursuri, îl frunzări, trecu peste câteva foi scrise, filele albe rămăseseră parcă să-i aducă aminte că de aproape o lună nu mai dăduse pe la cursuri. Luă o pană de pe masă şi cu gândul la Veronica scrise pe o foaie liberă:Femeia e ca umbra, ca gloria, ca masele omeneşti; nu le cauţi, te caută; o urmezi, fuge de tine; fugi de ce se apropie de tine…  

Apoi plecă la Universitate, trecu pe străzile parcă pustii, pe lângă lumea străină şi pe lângă acele clădiri care i se părură reci şi neprimitoare. Viena parcă era un sanctuar, viermele îndoielii şi al singurătăţii începu să-i roadă iar inima lui bolnavă. Urcă scările Universităţii şi merse la afişier să vadă orarul din acea zi. Avea două cursuri: Ludwig Ritter von Arndts:Pandakten I Buch. Allgemeine Lehren şi TheodorVogt: Logik. Amfiteatrul era plin de studenţi, toţi aşteptau apariţia rigurosului Ritter. Chibici, din banca din spate, văzându-şi pritenul dup-atâta amar de timp, strigă tare:  

-Salve, Eminescule!  

-Trăiască naţia, Pasăre turcească!  

-Ce mai faci, măi frăţâne, pe unde-mi umbli de-atâta amar de timp? Ienciu tău voia să te dea la poliţie, ca dispărut!  

-Eu am făcut ce-am făcut, dar spuneţi-mi ce mai faceţi voi!  

-Noi am făcut cursuri, domnule, vin examenele, ce dracu! Până când şi eu m-am lăsat de escapadele mele! Apropo! Am auzit printre colegi c-ai intrat sub patronajul unei doamne din Ieşi… Măăă, mie să nu-mi îmbli cu gogoşi că toţi vorbesc că te plimbi prin oraş c-o damă frumoasă… Cine-i crăiasa?  

Intră profesorul şi studenţii îl salutară; figura lui cu ochii mici de oriental îl amuză pe Mihai. Nu-l văzuse decât de două ori şi-atunci aproape că n-avusese timp să-l privească, rămăsese fascinat de logica lui despre adevărurile generale…  

-Spune-mi şi mie cine e dama, că mor de curiozitate! - îl somă Chibici.  

-Lasă, că n-ai să mori! - îi replică poetul cu ochii pe profesorul care-şi cânta lecţia pe nas.  

Deranjat de zgomotele din sală, profesorul făcu o pauză, după care îşi reluă lecţia. Cei doi colegi se hârjoneau, glumind pe socoteala lui Mihai care dispăruse de atâta timp de la cursuri:  

-Nici pe la mine n-ai mai venit, Emineee!  

-N-am avut timp! Nici pe Slavici nu l-am mai vizitat! Am auzit că m-a căutat de vreo două-trei ori!  

-Tu n-ai timp niciodată! Numai cu Crăiasa ta ţi-ai făcut timp! Ai uitat şi de Elena şi de artistele de la Burgtheater… A venit Ienciu pe la mine şi m-a întrebat de tine. Mi-a lăsat vorbă că pleacă-n vacanţă şi vrea să-ţi vorbească… Cătana imperială e tare! Vrea să revoluţioneze armata!  

-Nu rămâne el cătană! Şi cu Crăiasa nu e ce crezi tu! E soţia rectorului din Ieşi, domnul Micle!  

-Şi ce dacă e soţia rectorului! - râse Chibici. Ai mai fost la teatru? Te-a căutat şi Micheru, zicea că ţi-a făcut rost de bilete la concert. Tu ai cunoscut-o pe soru-sa? E al dracului de frumoasă!  

-Ei, şi?  

-Cum ei şi? Aş vrea şi eu s-o cunosc!  

Tăcură, deranjau lecţia cu şuşotelile lor. Era adevărat că vorbise cu Micheru să-i ia şi lui două bilete la concert la Opera Imperială. Îi promisese şi Veronicăi c-o va duce la operă. Cânta Palestrina, cântecele lui superbe dăduseră ocol Vienei, era un maestro divin în ţipetele sale, cum îl numise şi poetul. Dar Micheru se cam grăbise, Eminescu voia s-o ducă pe Veronica la un concert Beethoven… Îi povestise şi ei viaţa titanului muzicii şi ea murea de nerăbdare să-i asculte sunetele divine. Micheru era expert în Beethoven, le cântase şi lor Sonata Kreutzer şi-i fascinase. Nu Beethoven spusese căcine pătrunde sensul muzicii mele va scăpa de ticăloşia în care se târăsc ceilalţi oameni? „Parcă ar fi spus că cine pătrunde sensul poeziei mele, scapă de ticăloşia în care trăieşte…” -gândi Eminescu. Şi acum Veronica i-o făcuse! Nu venise la întâlnire şi-l pusese într-o situaţie aşa de proastă… Ce să-i spună el lui Micheru? Că nu mai merge la concert? La al doilea curs nu mai stătu, plecă la gazda lui Micheru, ştia că la acea oră îl va găsi acasă... Va lua cele două bilete şi se va duce cu ele la Veronica s-o invite la concert. Micheru stătea undeva la periferia Vienei într-o casă modestă, închiriată de la o familie care plecase pentru câtva timp la ţară; o adusese cu el şi pe soru-sa, o ţigăncuşă frumoasă, instruită, pe care-o pregătea pentru cariera de cântăreaţă.  

-Bravos naţiune! - strigă Micheru când îl văzu; apăruse în uşă cu şorţul lui de bucătar, curăţând cartofi - vorbeşti de lup şi lupul la uşă! Bine, domnule Eminescu, mă pui pe foc să-ţi fac rost de bilete şi-apoi te dai la fund?  

-Iartă-mă, Micherule, în ultimul timp am avut prea multe pe cap…  

-Ştiu eu ce-ai avut matale pe cap! Vorbeşte tot târgul… Treabă, nu glumă… Ţi-am luat două bilete la Beethoven şi-am amănat concertul lui Palestrina… Ştiu că aşa zicea duduca…  

-Meriţi o cinste la tata Will!  

-Lasă cinstea! Nataliţooo! - o strigă el pe soru-sa - a venit domnul Eminescu după bilete…  

-Câte piţule face? - îl întrebă poetul.  

-Nici o piţulă, domnule! Noi lucrăm pe piţule? Nataliţooo, reluă el , mai pune o furculuiţă-n plus că-l invităm şi pe domnul Eminescu la masă! E tot doamna Micle? - se adresă el poetului.  

-Tot!  

-Ştiu, c-am văzut-o şi la Putna! Frumoasă femee, domnule! Te rugăm să rămâi la masă c-a făcut Nataliţa de-ale gurii şi le stropim şi cu vinul casei.  

-Nu mă ruga de două ori că rămân!  

Apăru şi Nataliţa, dornică să-l vadă pe poet; frumoasa lui soră avea culoarea aramei coapte la foc, o egipteancă ruptă din mozaicurile antice cu un corp superb. Avea talent la cântec şi de câte ori se întâlneau la un pahar, Nataliţa şi cu Eminescu începeau să doinească. După ce mâncară, vinul le deschise pofta de cântat. Eminescu îl mai rugă pe Micheru să mai cânte o dată sonataKreutzer. Vioara sub mâinile lui începu să plângă ca o făptură omenească. După care o dădură în cântece de petrecere, struna lăutărească a lui Micheru căzu abrupt pe o melodie de pe la Suceviţa, cântau al naibii de frumos; Nataliţa, cu glasul ei de privighetoare, urca tonurile melodioase cu capul şi cu ochii şi cu tot corpul în ritmul ameţitor al dansului pe care-l încinsese cu Mihai:  

Frunză verde baraboi,  

Durduleano, hăi!  

Vino şi tu pe la noi  

Durduleano, hăi!  

Apoi o dădură-n cântece de şatră:  

Ţiganii din Darabani,  

Taie aur şi fac bani,  

Icuşari şi mahmudele  

Să fure ţigănci cu ele,  

Ţigăncuşe frumuşele…  

-Ştii de ce te iubesc eu pe tine, măi Micherule?  

-De ce, conaşule Mihai?  

-Fiindcă tu eşti poporul, mă!  

-Adică prostimea! - glumi Micheru.  

-Fie şi prostimea, dar în ce are ea mai bun în ea…  

Apoi tăcură. Mihai o privi pe Nataliţa care se-mbujorase şi se făcuse al naibii de frumoasă. Avea dreptate Chibici, gândi poetul, când îl întrebase despre sora Micherului. Privi ceasul, timpul trecuse aşa de repede.  

-Ne-am luat cu vorba şi timpul ne-a luat-o înainte, Micherule şi Nataliţo! Eu am alte treburi, dă-mi biletele că plec. Şi nu uita să vii şi tu cu Nataliţa…  

 

CAP 10  


Mihai dădu ocol de câteva ori pensiunii Lovenbach, era nehotărât, să intre sau să nu mai intre la Veronica? Oare ce mister se petrecuse cu ea? De ce nu venise la întâlnire? Şi dacă el rupe cele două bilete de concert şi termină acest bâlci? Ce se întâmplase cu ea de-l scosese din minţi? Venise la Viena cu gândul curat să înveţe; înghiţise atâtea cursuri să se ducă şi el acasă cu o patalama la mână să i-o arate bătrânului şi domnului Maiorescu să-l blagoslovească şi pe el cu vreo catedră universitară şi când colo apăruse această femeie şi-l scosese din bârlogul lui să-i sucească minţile.  

Uşa de la pensiune era încuiată, ferestrele zăvorâte, perdelele trase, părea mai de grabă o casă părăsită în dogoarea agonicei primăveri decât o casă de oaspeţi veselă şi primitoare. Încercă să sune şi nu i se răspunse, împinse uşa, o întredeschise uşor, văzu că nu e încuiată şi păşi uşor pe coridor spre camera Veronicăi. Pe femeie o zări culcată în pat, citea între perini. Mihai se repezi în cameră, îngenunche în faţa Veronicăi şi, glumind, începu să recite câteva diatribe din Biblie:  

-La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul - şopti el, zâmbind, - şi pământul era nelocuit şi gol, întuneric era deasupra adâncului şi duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor…  

-Domnule Eminescu - se minună Veronica atunci când îl văzu îngenunchiat în mijlocul camerei cu braţul plin de trandafiri roşii, albi şi galbeni - ce minune mi te-a adus aici?  

Fără să dea vreun răspuns, Eminescu continua diatriba lui:  

- …şi-a zis Dumnezeu să fie lumină… şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina şi a despărţit-o de întuneric, apoi a despărţit apele de ape, apoi cerul de pământ… Şi a zis Dumnezeu să facem om după chipul şi asemănarea noastră: şi a făcut bărbat şi a făcut femeie… Eu sunt bărbatul şi tu eşti femeia primordială, Corina, Adamul şi Eva pe care-i blestemasem să trăiască-n Eden! Şi ce-mi faci? De ce dezertezi? Prin ce metamorfoze treci tu, Corina? Ce gânduri te bântuie? Te văd galbenă, nu cumva te-a prins frigurile primăverii?  

La surpriza poetului, Veronica rămăsese mută. Coborî din pat, luă trandafirii şi-i puse-ntr-o glastră şi apoi îi răspunse:  

-Nu ştiu, Mihai, azi-noapte am visat un vis, începu ea cu ochii înlăcrimaţi, un vis tare urât şi nu ştiu ce am, mă doare capul, am febră; nu ştiu ce-i cu mine!  

-Corina, îi puse poetul mâna pe frunte, nu-mi spuneai tu că o zi pierdută la Viena înseamnă un an din viaţă ? Alungă boala, Corina, trezeşte-te din visele tale bizare, diseară avem bilete la Beethoven… Muzica lui e cel mai bun medicament pentru starea ta! Te va trezi la viaţă…  

Mâna poetului păru o rodie miraculoasă, era rece şi răceala-i făcu bine la cap, îi învioră sângele, întregul corp se trezi ca dintr-o amorţeală…  

-Dacă-i aşa, încerc să mă trezesc din buimăceala mea!  

-Te rog, Corina, un concert de Beetoven e ca şi cum ai face o baie-n Iordan, te spală de toate relele de pe pământ!  

-Ştiu, Mihai! Pe mine muzica m-a salvat din multe necazuri, mi-a fost prietena cea mai apropiată…  

-De-ai şti tu că mama şi tătâne-mio descoperiseră-n mine un mare muzicant; mama avea un glas fermecător şi bătrânul cânta la flaut ca un adevărat artist… Din păcate eu am ajuns să cârpesc cuvintele…Dar ce zici c-ai visat?  

-Eu ştiu!? Să-ţi spun sau să nu-ţi spun? Ceva straniu: Eram la Florenţa, jucam rolul Beatricei, tu coborai colina spre cimitir, eu eram moartă-ntr-un cavou de marmoră… Tu ai venit, m-ai luat şi m-ai dus la biserică să ne căsătorim… „Bine, am răspuns eu, dar eu sunt căsătorită!” Un cor de copile cânta Ave Maria… Eu eram o moartă vie…  

-Ciudat vis… Dar uită-l cât mai repede că n-avem timp de vise! Tu cred că ai o trohană de primăvară, te-a prins în lungile noastre preumblări…  

O mângâie iar pe frunte, Veronica se roşise toată; mâna lui semăna cu atingerea unei aripi îngereşti… Vru s-o sărute, s-o mângâie, s-o strângă la piept. Se gândi să-i descânte aşa cum îi făcea Raluca lui când era mic.  

-De ce vrei să-ţi descânt, glumi el, de diochi, de dragoste, de ceas-rău, de brâncă, de apucătură, de iele, de năjit, de orbaţ, de pocitură, de săgetătură, de muşcătură?  

-Hai, lasă-mă şi nu mai glumi cu mine!  

-Să-ţi zic una de dragoste pe care-o ştiu de la mama: Tu şarpe, bălaură, / Cu solzi de aur, / Cu nouă limbi împungătoare, / Cu nouă cozi izbitoare,/ Să te duci la Corina / Şi tu să o cauţi/ Unde vei afla-o. // De-i afla-o-n casă, / De-i afla-o afară,/ Cu ibovnic vorovind/ Tu să n-o laşi, / Până ce ea cu mine / S-a-ntâlni/ Şi n-a vorovi. / Tu să nu-i dai stare, / Şi-aşezare / Pân-seara / La-mbrăţişare…  

Veronica râse ca nebuna de descântecul lui ciudat. Era aşa de frumoasă când râdea cu gropiţele ei din obraz şi cu părul în neorânduială ca o mătase, încadrându-i faţa roşie ca mărul, cu gâtul ca un colan, ieşind din albul cearceafurilor…  

-Dar spune-mi şi mie cum ai intrat, că patroana nu-i acasă?  

-Pe coşul casei ca un Zburător! Mă gândeam c-ai luat boala drept pretext să nu ne mai întâlnim…  

-Ce copil eşti, Mihai! Poate c-ar fi bine să punem punct avansurilor noastre… Du-te acasă şi vino diseară să mă iei la concert… Am să te-aştept ca pe un prinţ!  

 

(va urma)  

 

Referinţă Bibliografică:
MIHAI ŞI VERONICA (CAP.9-10) / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1211, Anul IV, 25 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!