Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   



CAMIL PETRESCU-SCRIITORUL CARE A VĂZUT IDEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

CAMIL PETRESCU- SCRIITORUL CARE A VĂZUT IDEI (120 de ani de la naştere)  

 

Cine a citit romanele „ Ultima noapte de dragoste şi întâia noapte de război” şi „Patul lui Procust” a descoperit în autor un însingurat, practicând confesiunea într-o dramatică zbatere de idei. Om al antitezelor, Camil Petrescu, ca şi eroii săi, pluteşte în incertitudine. Cu o copilărie şi o adolescenţă obscure de care nu vrea să vorbească, Camil Petrescu îşi începe destăinuirile cu tinereţea. Născut la 9 aprilie 1894, dintr-un funcţionar de poştă obscur, care dispare imediat după naşterea scriitorului, şi Ana Petrescu, mama sa, cu o profesiune incertă, rămasă văduvă la 22 de ani, Camil Petrescu nu va fi ferit de dificultăţile vieţii, având consecinţe dintre cele mai tragice: un complex al inferiorităţii sociale suprapus dramatic pe un complex al superiorităţii omului fără tutelă, al înstrăinatului, care nu-şi găseşte direcţia în viaţă. În „Filozofia substanţei” îşi aminteşte că visele copilăriei erau alternante a două variante: unul de o frumuseţe paradisiacă, plină de grădini suspendate, jerbe de fântâni, şi chioşcuri graţioase; celălalt cu gropi de lut colcăind de şerpi groşi sub un cer de plumb.  

Face liceul la Sf Sava şi Gh. Lazăr cu mari sacrificii, citeşte mult şi scrie şi mai mult, acum se nasc lumile spiritului, fără a se exterioriza. Publică la ziare şi reviste literare. Urmează Facultatea de Litere şi Filozofie, apreciat de N. Rădulesc Motru şi P.P. Negulescu.  

Anii de formare spirituală îi sunt umbriţi de primul război mondial. Fiind respins la recrutare din cauza constituţiei sale firave, „…tânărul care abia devenea scriitor şi-a spus că niciodată, el care a cerut intrarea în război, nu se va mai privi, faţă-n faţă cu conştiinţa lui, şi mai ales că nu îi mai putea privi în faţă pe cei care au luptat pe front, dacă nu va fi fost şi el acolo alături de ei…” Războiul este pentru Camil o problemă de onoare, de moralitate, dar mai ales o problemă personală, de tranşat în raport cu propria conştiinţă care are nevoie de experienţe apologetice. Cere să intre ca voluntar la artilerie, dar nu poate acoperi garanţia de bani pentru cal şi echipamentul militar. La intrarea României în război îl găsim ca plutonier, după ce trecuse în prealabil printr-o şcoală militară. În 1916 e rănit, în 1917 e făcut prizonier, e considerat mort, eliberat la 10 aprilie 1918 şi apoi demobilizat. Îşi reia activitatea publicistică, lucrează cu sârg la „Jocul ielelor” şi în 1919 îşi ia licenţa cu magna cum laude. În 1919 este profesor suplinitor la un liceu din Timişoara, tot acum se lansează în gazetăria politică, colaborând la diferite reviste. Eşecul politic e urmat de înlăturarea din învăţământ şi de reîntoarcerea la Bucureşti. Aici se apropie de marii scriitori ai epocii Liviu Rebreanu, Tudor Vianu, George Călinescu, Al. Rosetti. Ca un blestem, acum se accentuează surzenia, boală provocată de război, care îl va arunca în cele mai atroce crize de disperare, în timpul cărora acuză întreaga lume pentru starea sa. ” Nu mai am nicio perspectivă, scrie el în 1931. Într-o ţară în care oamenii sunt conduşi numai de capriciul bestialităţii lor, nu pot spera nimic. Sunt exclus de la toate posibilităţile vieţii. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuesc un capital de energie şi atenţie cu care alţii pot ceti un volum.” E plin de dezgust, descurajare, oboseală. La 33 de ani se compară cu toţi martirii lumii de la Cristos încoace. Refuzat de politică, refuzat de teatru, el îşi găseşte preocuparea în roman. În 1930 îi apare romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, în anul urător , ”Patul lui Procust” care sunt primite bine de critică.  

În acest timp îşi asigură o oarecare stabilitate materială prin încadrarea la Revista Fundaţiilor” iar din 1944 devenind chiar redactor-şef.  

După 1944 aderă la noile realităţi şi este pasionat de viaţa lui Nicolae Bălcescu, scriind romanul „Un om între oameni” pe care nu-l va termina.  

Viaţa lui ia sfârşit la 14 mai 1957, regretat de întreaga intelectualitate.  

Filozof, poet, dramaturg şi romancier, Camil Petrescu a marcat o epocă din literatura noastră. Influenţat de intuiţionismul lu Bergson şi mai ales de fenomenologia lui Husserl, procupat de Descartes, Spinoza, Leibnitz şi Kant, publică o serie întreagă de lucrări care explică substanţa filozofiei lui. Dacă opera literară i-a adus prestigiul, bucuriile intime i le-a dat filozofia. „ Artistul proiectează lumea posibilităţilor, dar filozofia este descoperirea de noi posibilităţi.”- va zice el.  

Ca şi în opera filozofică şi în poezie avem de-a face cu o poezie filozofică, plină de ermetism. „Ciclul morţii” cuprinde versuri redactate în timpul războiului. Poeziile sunt un fel de continuare a romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” Poemele constitue momente din existenţa de pe front: „Nu ştim/ Nici unde mergem/ Nici unde ne găsim. Alături de fiecare dintre noi/ La dreapta sau la stânga,/În faţă sau în spate/ sunt alţii,/ De care ne lovim mergând, /când raniţa alături ne-abate.” Soldaţii sun o masă de răniţi care se lovesc, mase de mâini şi de picioare anonime, timpul se aneantizează, drumul e lung, istovitor, luptele sunt haotice, fără finalitate, tranşeele sunt gropi ale morţii.  

Poemul „Ideea” este trăirea absolută a realităţii transcedentale:  

„Fără durere, fără bucurie,  

Eu caut în natură pretutindeni ideile.”  

Sau:  

„Eu sunt dintre acei  

Cu ochii halucinaţi şi mistuiţi lăuntric,  

Cu sufletul mărit  

Căci am văzut idei.”  

Unele imagini din poezii sunt barbiliene:  

„Fuiorul tors al creaţiei mi-e povară,  

Şi de mă apără, mă şi măsoară.”  

În „Ceasul dintâi” e imaginea haosului original, feerie cosmică pierdută prin oraganizarea unei lumi a suferinţei umane:  

„De nu m-ar fi chemat pe cruce-aş fi rămas.”  

Afirmându-se ca autor dramatic, cronicar, teoretician, regizor şi îndrumător, Camil Petrescu apare ca un om de teatru complet. Preferaţii său sunt Caragiale şi Davilla care ar reprezenta cei doi poli ai manifestării dramatice. Analiza pieselor sale pune în lumină unitatea unui teatru de probleme, de situaţii, de esenţe pure.  

„Jocul ielelor” este o „dramă a absolutului” Gelul Ruscanu vrea să publice o scrisoare compromiţătoare pentru Sineşti, ministrul justiţiei. „Lumea asta din care îţi tragi hrana este atât de abjectă, încât nu te acceptă şi nu te tolerează decât cu preţul complicităţii.”- concluzionează Gelu Ruscanu. Esenţa dramei stă în tensiunea creată între o conştiinţă singularizată şi societatea sau indivizii din ambianţă, ilustrându-se dualitatea omului univoc precum Ruscanu. Gelu Ruscanu a văzut jocul ielelor. „Jocul ielelor e jocul ideilor.” Şi în iubire Ruscanu trăieşte acelaşi absolut: „O iubire care nu este eternă, nu este nimic”- zice el. „Mai merită viaţa asta să fie trăită, dacă totul ţi se dă atât de cârpit şi de îndoielnic?”- se întreabă.  

În „Suflete tari” Andrei Pietraru iubeşte pe Ioana, fiica lui Matei, un boier de viţă veche. Renunţând la o iubire mai veche, noua iubire îl transformă într-un ratat. Aici iubirea în sine pare a fi un act iraţional.  

Prozatorul Camil Petrescu îşi are originile în eseul „Noua structură şi opera lui Marcel Proust”. Prust e ca şi Balzac un moment tot atât de important, oferind o nouă direcţie în literatură. …„ nu putem cunoaşte nimic absolut, decât răsfrângându-ne în noi înşine, decât întorcând privirea asupra propriului nostru conţinut sufletesc”-zice el referitor la roman.  

În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” , „negreşit că trebuie să lămurim că dacă partea întâia a acestui roman e fabulaţie, e adică născocită de autor care nici nu era însurat şi nici nu avea o familie pe vremea aceea şi deci eroul Ştefan Gheorghidiu cu soţia lui e pură ficţiune, în schimb, se poate afirma că partea a doua a cărţii, aceea care începe cu întâia noapte de război, este construită după memorialul de campanie al autorului, împrumutat cu amănunte cu tot eroului Gheorghidiu.” Pentru autenticitate ambele părţi sunt scrise la persoana întâi. Romanul se rupe de proza tradiţionalistă prin modernitatea stilului, prin autenticitatea dată de persoana întâi. Un cuplu de îndrăgostiţi, Gheorghidiu şi Ela, sunt aruncaţi în lumea burgheziei prin căpătarea unei moşteniri. Pompiliu Constantinescu arată că „Literatura dlui Camil Petrescu a urmărit insistent lupta sexelor simplificate în două entităţi contradictorii. Bărbatul reprezintă o conştiinţă intransigentă, un fel de absolut moral aplicat mai ales în iubire, femeia e un animal cochet, inferior sufleteşte, ispită a simţurilor şi primejdie a echilibrului interior. În iubire dl Petrescu vede lupta a două esenţe biologice. Bărbatul îţi angajază într-o experenţă erotică întreaga personalitate, în timp ce femeia îşi oferă ca să să-şi retragă elanul capricios al unei permanente funcţii vegetative. Originalitatea sa se mişcă între aceşti doi poli variabili.” Este ceeace Eminescu spusese demult în „Luceafărul”, dar din alte unghiuri. Avem aici două drame, o dramă erotică a geloziei şi una a războiului., un fel de roman al iubirii şi altul al războiului. La terminarea războiului Gheorghidiu ne relatează: „A doua zi m-am mutat la hotel pentru săptămâna pe care aveam s-o mai petrec în permisie. I-am dăruit neveste-mi încă o sumă ca aceea cerută de ea la Câmpulung şi m-am interesat să văd cu ce formalitate îi pot dărui casele de la Constanţa. I-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ, la cărţi… de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul” Este moartea individului vechi intrat într-o nouă formă de evoluţie. Camil Petrescu lasă cartea suspendată, dar într-o notă din subsolul romanului „Patul lui Procust”, reiese că „ sublocotenentul în rezervă Ştefan Gheorghidiu şi-a găsit pedeapsa în fundul ocnei.  

În „Patul lui Procust”, romanul se compune din scrisorile lui George Demetru Ladima adresate Emiliei şi din cele două jurnale, unul mai voluminos al lui Fred Vasilescu şi altul mai mic, al doamnei T. Biografia eroului principal se completează şi se reconstituie postum din comentariile făcute pe marginea scrisorilor de către Emilia şi Fred, fiecare din puncul lui de vedere. Ladima este intelectualul procustat de societate, cunoaşte mizeria materială şi umilinţele potenţaţilor politici, Nae Gheorghidiu aliat cu Vasilescu Lumânăraru pun la cale o manevră politică împotriva Brătienilor şi se folosesc de Ladima să scoată un ziar, finanţat de ei, unde scrie articole fulminante şi demască oligarhia financiară a timpului. După ce îşi ating scopul, cei doi, cer ziaristului încetarea campaniei, Ladima refuză şi este concediat. Ladima întâlneşte pe Emilia, artistă de mâna a doua şi prostituată, pe care o divinizează. Până la urmă se sinucide misterios.  

Nefiind un simplu joc de artificii, literatura lui Camil Petrescu a anticipat, întrucâtva, teatrul, poezia şi romanul moderne . G. Călinescu spunea undeva că spiritul lui veşnic neliniştit este, în tot ce a scris, „ mereu încordat de atenţie ca un cap de şopârlă.”  

ION IONESCU-BUCOVU  

 

 

Referinţă Bibliografică:
CAMIL PETRESCU-SCRIITORUL CARE A VĂZUT IDEI / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1194, Anul IV, 08 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!