Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 337 din 03 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

IOI, IOI, IOI! ÎN PRIMĂ AUDIŢIE (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

În urmă cu mulţi ani, cavaler fiind, mă plimbam într-o seară de vară prin piaţa Ovidiu din Constanţa şi meditam la versurile înscrise pe piatra de marmora de pe soclul ce-l înfăţişa pe poetul surghiunit de Roma. Mi-am amintit şi alte câteva versuri şi încercam să înţeleg de ce marii poeţi ai timpurilor nu s-au bucurat, în general vorbind, de un statut social care să le garanteze linişte şi siguranţă. Nu au avut parte de un mediu care să le permită meditaţie şi inspiraţie pe măsură, în linişte şi pace, după cum nu au avut parte nici de condiţiile cele mai fericite pentru a se manifesta în dragoste. Să fi fost ei atât de greu de înţeles de către ceilalţi oameni în vorbirea ori în filosofia lor?!
Muncit de asemenea întrebări am traversat încet piaţa şi m-am îndreptat înspre zona bibliotecii judeţene de la intersecţia cu bulevardul Republicii. Dinspre mai multe direcţii veneau şi se intersectau crâmpeie de melodii, semn că la restaurante se bucura lumea de libertate. Încă nu venise vremea orelor de închidere de până la miezul nopţii şi barurile îşi culcau angajaţii abia la răsăritul soarelui...
La un moment dat am prins un refren de muzică uşoară, venit de aproape. Era muzică bună, plăcută, tinerească si m-am lăsat condus de ureche până la subsolul unei vechi clădiri situată aproape peste drum de statuia amintită...
O atmosferă de mare aglomeraţie m-a întâmpinat, cu gălăgie dezordonată în care melodia se destrăma şi nu se mai înţelegeau cuvintele. Feţele oamenilor nu se distingeau decât de foarte aproape din cauza fumului de ţigară, atât de dens încât se putea spune că-l tai cu cuţitul. Luminile multicolore, plimbate cu măiestrie de un tânăr student de la Institutul Pedagogic, pe care-l cunoşteam, descopereau succesiv cupluri de tineri îmbrăţişaţi ce se balansau în ritmul muzicii ori în aburii alcoolului. Mulţi greci plăcuţi la-nfăţişare şi turci, români, cehi, tătari, machedoni, polonezi şi câţiva ruşi, în majoritate însoţiţi de tinere intre 16 si 22-27 de ani...
M-am apropiat de locul în care, la bar, pe un scaun metalic, prea înalt pentru a fi fost comod trupului ei subţirel şi de înălţime medie, o blondină cu trup de sirenă eşuată pe ţărm îşi sorbea singurică şi tristă coniacul dintr-un pahar glazurat, dar prea puţin strălucitor în luminile neobosite de alergare. Nu am observat că mi-ar fi simţit prezenţa, nici nu am văzut-o privindu-mă şi, tocmai de aceea, am fost deosebit de surprins să constat că îmi pune o întrebare la care niciodată nu m-aş fi aşteptat:
- Doreşti să bei cu mine o vodcă? Eu asta am băut până acum...
- Nu la asta mă gândeam dar, dacă ai plăcerea...
Am comandat două sute vodcă şi două "pepsi" şi m-am aşezat mai aproape de ea. Nu-i stătea rău cum era îmbrăcată. Pantalon blue-jeans după modelul "slim", cu o croială mulată ce-i scotea în evidenţă silueta filiformă şi cu talie înaltă, ce dădeau impresia că fata are câţiva centimetri în plus, peste care cădea, destul de elegant, o bluză în culori pastelate, subţire, din material asemănător cu mătasea. În picioarele atârnate de acel scaun înalt, mobil şi incomod, purta un gen de sandale romane, cu toc de doi-trei centimetri, legate până sub pantalon cu şnur de culoarea bluzei largi, croită parcă anume să scoată în evidenţă sânii frumos modelaţi ce săltau liber la orice mişcare a braţelor ori a bustului drept şi bine proporţionat.
- Cunoşti bine localul şi..., am încercat eu să leg o conversaţie mai mult cu braţele decât cu vocea, după ce am ciocnit uşor paharele în acel vacarm.
- Nu te aud aici, a ţipat ea către mine. Vorbim afară!
Din acel moment ne înţelegeam doar din priviri. Numai din priviri, fără să dansăm, în timp ce băutura mai mult lâncezea în pahare. După ce am terminat-o şi am achitat nota de plată, la invitaţia ei materializată într-un gest de mare plictiseală, am ieşit din bar şi am respirat câteva minute aer curat precum încearcă peştii aruncaţi din apă...  

*
În drum spre "Continental", la câţiva paşi mai sus, mi-a spus scurt ca are interdicţie de a "vizita" litoralul. Am întrebat şi eu la fel de scurt:
- Şi ce-i cu asta?!
- Păi cum ce e? Pe ce lume trăieşti?
Nu i-am spus pe ce lume trăiesc, pentru că nici eu nu eram prea bine lămurit. Lumea mea era într-un anume fel aşezată ziua, ordonată şi normală, după cum mi se părea mie, în timp ce noaptea, mai ales în timpul sezonului estival, era, ori aşa o receptam eu, destul de obositoare şi anormală, foarte adesea cu susul în jos.
M-a tras către plaja "Modern" din apropiere destul de neprotocolar şi, abia după ce am ajuns departe de intersecţie, mi-a povestit că se temea de echipajul de Miliţie ce intra încet în intersecţia Tomis cu Republicii. Era cazată chiar la hotelul Continental, prin a cărui apropiere trecusem dar, nu mai avea curajul să intre imediat. Risca să-i dea prilej recepţionerului s-o dea de gol miliţienilor că încă nu a împlinit 20 de ani şi are seria pe buletin care spune multe...
Total nedumerit, am întrebat-o:
- Şi ce serie ai tu la buletin, care să vorbească despre tine?
- Auzi? Tu eşti dus cu pluta ori eşti chiar prost! M-am înşelat când te-am categorisit la bar...
- Cum crezi, dar... adevărul e că nu înţeleg ce-mi spui.
- Tu nu eşti din Constanţa, băieţel!
- Nu, nu sunt.
- Concediu, neamuri, aventuri?!
- Nimic din toate astea...
- Hai spune, nu mă supăra că ai început să fii simpatic, băieţel.
- Student.
- Eh, aia era!
- Adică, ce vrei să spui?
- Nimic, nu te speria. Spun că eşti cuminte. Eşti student şi nu ai avut de a face niciodată cu ţiflerii, tablagii şi hingherii. Bravo ţie! Din astă cauză nu ai înţeles ce ţi-am explicat. Dar, dacă vrei, mă vei cunoaşte şi vei înţelege. Nu te costă nimic, să nu-ţi faci probleme, că îmi eşti simpatic rău!
Nu prea am înţeles eu imediat ce vrea fata să spună dar, o bănuială nebună îşi făcea loc, motiv pentru care am început să o examinez mult mai atent....  

Examinarea mea m-a convins de un singur lucru. Ba, nu ! De două. Că este o fată foarte drăguţă, cu forme bine desenate, prezentabilă în orice împrejurare, cel puţin sub aspect fizic şi că este cam unsă cu toate alifiile. Şi, pe parcurs, pentru că nu ne-am despărţit cu una cu două, m-am convins că am avut dreptate.
În noaptea aceea, a concluzionat ea cu oarece tristeţe în glas, „ce a fost frumos a trecut şi momentele prielnice le-am ratat”. Dar, dacă vreau să o mai întâlnesc, ea este dispusă să vină oriunde-i spun. Iar eu, cuminte cum m-a caracterizat, i-am zis foarte explicit:
- Eu stau la cămin. Mai am examene de dat dar, dacă vrei, ne putem plimba şi îţi pot arăta oraşul şi tot litoralul. Îl cunosc foarte bine...
- Eşti nostim ! Numai atâta vrei?
Vream eu mai multe, dar... avea sens să-i spun atunci? Bănuielile mele năşteau nişte curiozităţi fireşti, din punctul meu de vedere. "Dacă este ceea ce cred, îmi prinde rău o experienţă cu o profesionistă?! Poate este curată, dar... dacă nu este ?" Cam asta era marea mea dorinţă şi dilemă.
- De ce nu răspunzi, ascunzi ceva ?
- Nu, nu am ce, dar... tu de ce ai dori să ne mai vedem ? Eu nu am bani de hotel ori restaurant. În noaptea asta a fost o întâmplare...
- Băi, când spun eu că-mi placi, ştiu de ce o spun, băieţel ! Nu-ţi cer bani şi nu o să cheltui tu cu mine în viaţa ta, auzi ? Cu cât te ascult şi te privesc mai mult, cu atât vreau să te cunosc mai mult. Îmi placi ! Ai înţeles, băieţel ?
- Dacă-mi spui pe nume, poate că voi înţelege mai uşor...
- Aha, te deranjează cuvântul acesta,... dar trebuie să-mi arăţi cândva că nu eşti băieţel. Să mă convingi că eşti bărbat.
- Şi când vrei asta, acum ?
- Nu. Te-am mirosit. Dacă nu te îndrăgosteşti, nu arăţi. Este?
- Exact!
- Tu eşti o comoară la casa omului... Nici nu ştii cât vreau să mă iubească un bărbat pe adevăratelea. Poate a dat norocul peste mine. Dacă a dat, eşti al meu. Ne plimbăm, mergem la filme, la Acvariu, la muzee, la plajă, unde vrei şi sunt cea mai cuminte fată!
- Şi cu îndrăgostitul...cum o să faci?
- N-ai tu grijă. O să vezi... Şi am văzut destul de curând.  


*
Ne-am întâlnit a doua zi pentru mai puţin de două ore şi ne-am plimbat în zona cazinoului. Prima surpriză a fost ţinuta ei vestimentară. Jurai că este o elevă de liceu care a uitat să poarte uniforma. Era o fetişcană drăgălaşă, cu zâmbet fermecător, graţioasă în mişcare şi cu mare poftă de vorbă.
A doua surpriză a fost prezentarea pe scurt a acelor împrejurări nefericite care au determinat, printre altele, apariţia ei în evidenţele Miliţiei.
- Să nu te sperii de mine ori de trecutul meu. Să nu pui întrebări şi să crezi că nu te mint. După ce-ţi povestesc, să nu te pună Michiduţă să fii mincinos. Îmi spui clar dacă te mai interesez ori ba. E clar?
- Cât se poate de clar deşi, nu este obligatoriu să-mi destăinui secretele tale..., am răspuns eu, contrar dorinţei intime, nerostite, de a cunoaşte cât mai multe despre ea.
Pe scurt, a fost un copil normal, crescută modest de mama ei, muncitoare necalificată intr-o fabrică din localitatea de domiciliu. Nu-şi cunoştea tatăl, un "beţiv stricat şi ordinar", care a părăsit-o pe mama ei în vreme ce era însărcinată. Nu a avut fraţi ori surori.
Trecuse în clasa a zecea de liceu. Vacanţă de vară fiind, a plecat într-o tabără organizată de şcoală, pe litoral, în micuţa staţiune 2 Mai, aproape de Mangalia. După două zile a cunoscut pe plajă un cetăţean străin ce vorbea binişor româneşte şi care a curtat-o foarte elegant şi a reuşit să-i "sucească minţile", potrivit expresiei pe care o folosea cu mare ciudă. Cele două profesoare însoţitoare ale grupului de elevi habar nu aveau că noaptea părăsea locul de cazare pentru a se întâlni cu el.
Cu două zile înainte de a se încheia durata de tabără a fugit. Nu a spus nimic la nimeni. După miezul nopţii, şi-a luat cele câteva articole de îmbrăcăminte pe care le avea, le-a înghesuit într-o geantă de voiaj pe care el i-a dat-o, a scris un bileţel de câteva rânduri în care spunea că pleacă acasă cu "iubitul" şi l-a aşezat la vedere, pe pătura de pe pat. A ieşit tiptil şi s-a urcat în maşina elegantă ce o aştepta la câteva zeci de paşi depărtare de vilă.
Traseul a fost modificat pe parcurs, evitându-se trecerea prin oraşul ei natal. Era prea "ameţită şi fericită" pentru a se opune. Au ajuns la Timişoara. În prima noapte, la hotelul în care pe ea nu a înregistrat-o la recepţie, străinul s-a purtat foarte frumos cu ea şi a convins-o să meargă cu el în Austria, după ce "perfectează actele şi o scoate legal din ţară".
A plimbat-o şi a distrat-o prin cele mai frumoase locuri ale municipiului. În noaptea următoare, sub influenţa puternică a băuturilor alcoolice "fine şi rare cu nume de care nu se auzise", s-a culcat cu el. Nu-şi aminteşte prea bine cum a fost. Apoi, nu a mai scos-o din camera de hotel trei zile. Comanda mâncare şi băutură şi o ţinea goală în cameră, folosindu-i trupul ori de câte ori era el în stare.
Ea nu putea riposta. Ameţită permanent, fără să ştie de ce, se lăsa în voia plăcerilor lui şi încerca să facă după cum o învăţa, cu gândul la viitorul pe care el îl descria în culori de basm. A treia noapte a fost bătută pentru că a refuzat raportul sexual bucal. Bătută cu cureaua şi ameninţată că dacă ţipă o aruncă de la etaj. A reuşit să se opună, chiar în noile condiţii. Nu a cedat...  

A fost trezită aproape de prânz. Un bărbat din personalul hotelului o anunţa că trebuie să elibereze camera într-o jumătate de oră. Era singură. În cameră nu a găsit absolut nimic din bunurile străinului care o adusese aici. Niciun cap de aţă, nicio hârtiuţă! Şi nici micuţele obiecte ce i le dăruise ei pe litoral.
Acelaşi bărbat a găsit-o plângând după aproape o oră. I-a spus că cetăţeanul străin a achitat nota de plată şi a plecat cu maşina încă de la ora 9,00. A ascultat-o liniştit, privindu-i cercetător trupul aproape gol, după care i-a vorbit în şoaptă: - Te pot ţine o zi-două, în camera mea de serviciu, până îţi aranjezi ploile. Eu sunt recepţioner, dar mai mult nu te pot ţine ascunsă. Dar, ţine minte, nu trebuie să te vadă nimeni!
- Dar eu nu am niciun bănuţ să...
- Nu-ţi trebuie. Nu te costă nimic. Când pleci îţi dau eu 50 de lei să te descurci...
- Plec acuma dacă...
- Pentru banii ăia... trebuie să dai şi tu ceva, nu? Hai, stânge-ţi lucrurile că altfel anunţ Miliţia!
A rămas încremenită de ruşine şi teamă. Cu lacrimile şiroind pe obrajii obosiţi, cu greu s-a recules şi a adunat puţinele lucruri ce le avea. A mers în camera aceea strâmtă şi murdară, cu miros de mucegai, precum un osândit la ştreang. Bărbatul i-a făcut un mic "instructaj", a pupat-o de câteva ori "aşa, pentru încurajare" şi a plecat să-i caute ceva de mâncare. A ieşit şi ea, tiptil, la câteva minute după el. A reuşit să se strecoare până la parter, pe scări, fără a fi oprită de cineva. A fugit afară.
Dezorientată, înfometată şi lipsită de putere, cu mari dureri de cap, mergea de pe o stradă pe alta întrebând cum se ajunge pe şoseaua către judeţul ei de domiciliu. A găsit-o şi a mai mers destul de mult până a ieşit din localitate. Nu a oprit nicio maşină la semnele ei timp de peste o oră.
Într-un târziu, când pierduse orice speranţă şi plângea la marginea drumului, a tras pe dreapta o maşină mare, uriaşă. Un TIR. A urcat cu greutate în cabina înaltă în care şoferul o privea foarte contrariat, aşteptând să vorbească. Ea a făcut semn că înainte! El a râs şi i-a spus într-o românească stricată:
- Eu, la înainte merge. Bucarest, Costata, Turcia. Tu la Turcia, ca eu?
A dat din cap disperată, a aprobare.
Spre seară, oprindu-se maşina într-o parcare, s-a trezit şi ea din somnul zbuciumat plin de coşmaruri. El i-a vorbit zâmbindu-i prieteneşte:
- Dormit bine la tu, da? Eu obosit. Mâncare, somn. Tu cu mine mâncare. Somn cabină? Somn motel? Nu teamă la mine. Eu este bun.
Nici nu putea gândi, dar nici nu putea refuza să mănânce. L-a privit cu teamă şi cu speranţă şi i-a făcut semn ca îi este foame şi că are nevoie să se spele. El a înţeles foarte repede şi a hotărât să o ducă la motel...
- Eu cabină, tu motel? Noi motel. Da?... Eu cu nevastă am la Turchia. Ei! Cu tine pot motel. Tu vrea?
Era alegerea ei, după cum şi-a dat seama. Şi pentru că el a întrebat-o şi i-a oferit două alternative, a fost de acord cu ultima variantă. Căpătase încredere şi nici nu-i păsa de ce se mai putea întâmpla. Important era să ajungă acasă.
Şoferul de pe TIR a fost foarte corect. A oferit la masă tot ce şi-a dorit ea şi nu a insistat să-i dea băuturi. A mai întrebat-o apoi dacă acceptă să rămână cu ea la motel. De frică să nu i se întâmple şi aici ceva şi cu teamă de cabină în parcare, noaptea, a fost de acord. Turcul era destul de tânăr, până în 30-33 de ani şi frumuşel. În plus, i-a vorbit frumos, fără să-i pună condiţii, ca "recepţionerul nesimţit şi dobitoc" de la Timişoara...
Dimineaţa au plecat foarte mulţumiţi amândoi, fiecare din motivele lui. Ea a simţit prima oară, aici şi nu la Timişoara, că este cu un bărbat care o doreşte şi o protejează. L-a simţit în ea, cum nu se întâmplase cu celălalt. A simţit şi ea plăcere, cum nu cunoscuse în acele trei zile. El era încântat de tinereţea ei şi a simţit-o că nu este o "paraşută", cum cunoscuse cu alte ocazii în România. O privea cu multă simpatie şi plăcere tot timpul drumului, zâmbindu-i. I-a dat câteva sute de lei când a oprit maşina la marginea oraşului pentru a coborî fata şi a-şi lua rămas bun. Ea a refuzat. S-a ruşinat şi s-a simţit jignită, dar bărbatul i-a vorbit frumos şi a convins-o să ia banii:
- Tu fată, nu târfă! Bani, mâncare. Bani, tu frumoasă. Nu la sex. Eu respecte la tine. Ai nevoie, nu supărare trebuie… Ajunsă acasă, a regretat că s-a întors. O atmosferă infernală pentru ea: vaiete, lacrimi, ceartă şi, surpriza cea mai urâtă: somaţie să se prezinte la Miliţie! O primise mama sa chiar în acea dimineaţa. Semnase de primire la subofiţerul care o adusese.
Profesoarele alarmaseră Miliţia în dimineaţa zilei în care au descoperit dispariţia fetei. S-au făcut cercetări, dar n-au existat indicii, urme ori alt fel de date care să ajute la descoperirea ei. În seara zile următoare a fost dată în urmărire generală, însă prezenţa ei nu a fost semnalată nici la graniţă, nici în alte localităţi din ţară. În schimb, recepţionerul de la hotel, supărat că a fost tras pe sfoară, a hotărât să se răzbune. A reclamat că minora a fost cu un străin cazată acolo şi este prostituată. A furnizat toate datele de stare civilă despre cetăţeanul străin şi a făcut o descriere completă a fetei. Mai târziu s-a aflat că străinul trecuse graniţa. Miliţia o chema să dea declaraţii....
Un ofiţer tânăr cu trei stele pe epoleţi i-a vorbit foarte urât şi a ameninţat-o că va fi exmatriculată de la liceu dacă nu spune tot. I-a cerut să scrie cu multe amănunte despre acel străin. Pe zile, pe ore şi minute, cu descriere în detaliu....
A scris mai multe pagini. A trebuit să spună şi despre şoferul turc deşi n-ar fi vrut să facă treaba asta. Ofiţerul i-a făcut câteva avansuri în timp ce o ajuta să formuleze frazele şi a jignit-o mult cu expresia "hai, nu fi proastă, că eşti bucăţică bună"! Când i-a răspuns "trec şi treaba asta în declaraţii", a sărit ca ars şi a început să ameninţe şi să înjure...
S-a pus şi problema exmatriculării dar, fără nicio intervenţie, s-a opus şeful Miliţiei, care a făcut tot posibilul să se camufleze cazul şi să-i dea fetei posibilitatea de a termina studiile. Ea trebuia, obligatoriu, să se prezinte periodic la Miliţie, la un anume ofiţer, să demonstreze ca nu a părăsit localitatea şi nici liceul. A înţeles greu ce înseamnă a avea interdicţie de a părăsi oraşul natal, dar a trebuit să accepte şi era hotărâtă să se ţină de carte...  

Referinţă Bibliografică:
IOI, IOI, IOI! ÎN PRIMĂ AUDIŢIE (1) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 337, Anul I, 03 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!