Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 282 din 09 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

CARTEA PROFETULUI IOEL Capitolul 2
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
III. Ziua Domnului vine peste pământ  
 
1 Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!  
„Ziua Domnului vine”: Sunetul trâmbiţei anunţa războiul şi apropierea vrăjmaşului pregătindu-i pe oameni pentru momentul retragerii în cetate şi al asediului. Dar de data aceasta nu vine o armată, ci chiar Domnul în Persoană, înaintând invincibil împotriva celor nelegiuiţi. Nimeni şi nimic nu Îl poate opri din mersul Său, căci ziua cea mare a întâlnirii dintre El şi poporul ales a sosit. Toţi cei care s-au răzvrătit împotriva autorităţii lui Dumnezeu vor fi nimiciţi şi toţi cei care s-au încrezut în El, vor fi salvaţi.  
 
2 O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost din veac, şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi.  
O invazie fără precedent: Aşa cum vin zorile dimineţii peste pământ şi nu este chip de a scăpa de lumina soarelui răsărind, tot astfel venirea Lui Dumnezeu în fruntea armatelor cerurilor este copleşitoare, cuprinzând întreaga zare. Domnul înaintează pentru a pedepsi pământul şi pe lucrătorii fărădelegii, iar judecata Sa este fără milă. Harul a încetat să mai mijlocească pentru cei păcătoşi şi nimic nu îi mai poate scăpa din mâna Celui Atotputernic. Acest popor „mare şi puternic” reprezintă oştirea invincibilă a lui Dumnezeu, Domnul cerurilor şi al pământului.  
 
3 Arde focul înaintea lui, şi pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului, şi după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă.  
„Ca o grădină a Edenului”: Dumnezeu a creat pământul asemenea grădinii Edenului, un loc plăcut care să ofere o imagine a îndurării Sale şi a caracterului Său cel sfânt. Însă omul a distrus acest cămin fericit şi pământul a devenit un loc al păcatului şi al răzvrătirii duse la extrem. Dar acum a venit clipa ca Domnul să distrugă tot ceea ce omul a făcut pe pământ, o nimicire asemănătoare cu cea a unui potop, prin focul mâniei Sale, care nu se stinge. Nimeni nu poate scăpa din mâna Sa şi nimic nu I se poate împotrivi.  
 
4 Parcă sunt nişte cai, şi aleargă ca nişte călăreţi.  
Asemenea unor călăreţi: Judecata se execută cu repeziciune şi vine asemenea unei cavalerii care se năpusteşte asupra vrăjmaşului. La acea dată, deplasarea cea mai rapidă era cu ajutorul cailor şi de aceea se foloseşte o astfel de comparaţie. Pentru timpurile moderne am putea face comparaţie cu mijloacele de transport spaţial sau aeronautic, ideea însă rămâne aceeaşi: o nimicire generală şi cu o viteză foarte mare, practic instantanee. Oriunde te-ai afla, ea te ajunge, te urmăreşte şi nu poţi fugi de ea. Judecata divină îşi face loc până şi în cele mai adânci ascunzători ale pământului. Chiar dacă omul s-ar ascunde sub stânci sau sub munţi, tot nu ar scăpa de privirea nimicitoare a Celui Atotputernic. Nu poţi scăpa, nicăieri nu mai eşti în siguranţă. Doar cei care prin credinţă s-au pus la adăpost în timpul de har vor putea trece printr-o astfel de cernere prin foc a pământului.  
 
5 Vin uruind ca nişte care pe munţi, şi pârâie ca o flacără de foc, când mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă.  
„O puternică oştire”: Noi detalii sunt adăugate pentru a face mesajul tot mai clar, astfel se poate vedea o armată ce dispune de cele mai moderne mijloace de război. Carele de luptă erau asemănătoare tancurilor din epoca modernă, o forţă teribilă de care nu te poţi apăra. Oricât ai fi de puternic, armata Domnului este mai tare. Oricâte resurse ai avea la dispoziţie, oştirea Celui Prea Înalt trece mai departe, distrugând orice fel de bariere, orice fel de linii de apărare. În războiul cu Dumnezeu, omul nu are cum să câştige. Chiar şi cel mai viteaz dintre oameni cade într-o astfel de confruntare.  
 
6 Tremură popoarele înaintea lor, şi toate feţele îngălbenesc.  
„Tremură popoarele”: Mulţimea celor ce locuiesc pământul nu foloseşte la nimic. Nu este siguranţă nici chiar în numărul mare al oamenilor din această lume. Nimeni nu scapă, iar frica judecăţii vine peste toţi. Cu toate acestea, nu se mai poate face nimic, căci timpul îndurării a fost irosit, ocaziile pierdute, iar oamenii au ignorat avertismentele divine. Răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu i-a condus pe toţi la ruină şi oamenii au înţeles prea târziu că îndurarea divină are o limită dincolo de care nu mai există întoarcere. Tragedia cea mare este însă că prin aceste versete se vede că poporul lui Dumnezeu nu este scutit nici el de judecată. Nimicirea este sigură pentru cel care nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu atât dintre neamuri, cât şi din poporul chemat să fie sfânt pentru Domnul.  
 
7 Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui.  
„Ca nişte războinici”: Judecata este devastatoare ca nişte războinici care iau cu asalt zidul unei cetăţi. Imaginile sunt tot mai apropiate: dacă la început se vedea imaginea unei armate desfăşurate în depărtare, după aceea a trupelor venind cu mare viteză asupra cetăţii, acum deja luptătorii au ajuns la zid şi îl escaladează. Precizia este extremă şi bine direcţionată către cei vizaţi. Judecata nu poate fi abătută din drum şi nu există ziduri care să o oprească. Nimeni nu se poate adăposti de ea, fiindcă pătrunde peste tot. Urmele nu pot fi ascunse. Dovezile răzvrătirii nu pot fi şterse.  
 
8 Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers.  
„Nu se opresc din mers”: Înaintare judecăţii este sigură, nu se opreşte din mers şi nici nu se poticneşte. Un pas mai departe în asaltul unei cetăţi este avansarea în valuri a trupelor, chiar şi sub „ploaia” de proiectile şi săgeţi aruncate de cei pe ziduri. Poporul lui Dumnezeu este asediat în propria sa cetate de către oştirea cerurilor. Acest lucru este valabil pentru întreaga lume, care este în cele din urmă supusă asediului lui Dumnezeu chiar în cetatea ridicată la nivel mondial. Nici o barieră nu este suficientă. Nici o armă nu mai are valoare. Judecata divină avansează invincibilă şi merge sigur la victorie lovind pe toţi cei vizaţi. Totuşi, de ce atât de multe detalii? Fiindcă în lupta cu Dumnezeu nu poate exista biruinţă de partea omului. De aceea, sunt date elemente militare care să reliefeze lipsa de raţiune de a merge mai departe într-un astfel de conflict.  
 
9 Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ.  
Judecata trece dincolo de zidurile cetăţii, asemenea unor soldaţi care au străpuns apărarea şi acum se răspândesc prin cetate. Asemenea unui „hoţ”, ea vine neaşteptat şi fără să o poţi opri. Ea intervine brusc în viaţa celor ce se credeau în siguranţă, în timp ce se aflau în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Nu există siguranţă în faţa judecăţii pentru cei ce nu s-au pregătit.  
 
10 Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina.  
Întregul univers este clătinat de judecata divină, nimic nu scapă privirilor pătrunzătoare ale Celui Prea Înalt. Elementele naturii dau mărturie despre mânia dezlănţuită a Creatorului, a Celui ignorat şi batjocorit de către oamenii acestui pământ. Lucruri ce păreau a fi stabilite pentru veşnicie sunt acum mutate din locul lor. Chiar şi cel mai fix reper este schimbat, aruncat departe de ce era cunoscut. Nimic şi nimeni nu pot rezista judecăţii.  
 
11 Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi cel ce împlineşte cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi?  
Glasul Domnului se aude cu tărie înaintea oştirilor cerurilor condamnând păcatul şi nelegiuirea. Cine poate sta înaintea Sa? Cine îşi poate măsura puterile cu Creatorul universului? Cine se poate lupta cu Domnul? Unde este acum îngâmfarea omului, care se credea stăpân pe situaţie şi ignora datoria pe care o avea faţă de Dumnezeu? Toate aceste întrebări rămân fără răspuns, fiindcă nimeni nu poate sta înaintea Sa. Nici cele mai înalte ziduri nu pot să ascundă pe cei ce L-au ignorat şi au trăit aşa cum au dorit, fără să se gândească la datoria pe care o aveau faţă de Domnul, de a păzi Cuvântul Său dat prin Sfintele Scripturi.  
 
IV. Chemare de întoarcere la Dumnezeu  
 
12 Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!  
Cu toate acestea, Domnul încă aşteaptă ca omul să se întoarcă la El, să nu fie distrus de judecăţile nimicitoare ce vor lovi pământul. Harul Său se apropie de sfârşit, dar a mai rămas totuşi o clipă, un moment înainte de a se închide uşa, când încă mai este posibilă întoarcerea. Chiar înainte ca aceste judecăţi să lovească pe cei nelegiuiţi, mai este posibilă salvarea. Acum este clipa, momentul cel mai bun de a veni la Dumnezeu. Nu există raţiune pentru de a continua în răzvrătire, fiindcă prin pocăinţă, sau părere de rău faţă de păcat, destinul nostru poate fi schimbat. De ce să murim de loviturile judecăţii, când putem fi salvaţi prin harul Celui Atotputernic?  
 
13 Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi-I pare rău de relele pe care le trimite.  
Pocăinţa trebuie să fie interioară, fapt pentru care trebuie să vedem caracterul bun şi îndurător al lui Dumnezeu. În urma acestei schimbări interioare are loc şi transformarea modului nostru de a fi, adică a faptelor. Domnul nu doreşte să nimicească pe poporul Său, fiindcă El iubeşte pe cei care i-a răscumpărat de sub puterea vrăjmaşului şi doreşte să Îi mântuiască. Numai cine se împotriveşte până la capăt acestui har irezistibil va fi în cele din urmă distrus de pe faţa pământului. Judecăţile trebuie să vină, lumea este coaptă pentru acesta, dar poporul sfânt nu are de ce să piară împreună cu cei răzvrătiţi.  
 
14 Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi nu Se va căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare şi jertfe de băutură pentru Domnul, Dumnezeul vostru?  
Este o certitudine părerea de rău a lui Dumnezeu pentru judecăţile pe care le trimite asupra pământului. Intenţia Sa este de a ne binecuvânta, de a ne oferi cele mai alese daruri. Judecata este anunţată tocmai pentru ca omul să se întoarcă la El şi să fie binecuvântat. Reluarea slujbelor de la Templu urma să fie un semn de acceptare înaintea Sa, o dovadă a îndurării Sale fără de margini pentru cei ce se întorc la El. De aceea, poporul sfânt putea privi cu încredere la Dumnezeu ca Mântuitor al lor.  
 
15 Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare!  
De data aceasta trâmbiţa nu mai sună pentru a vesti războiul, ci pentru a chema poporul să se închine înaintea lui Dumnezeu. Astfel, judecăţile nimicitoare urmau să cruţe pe cei credincioşi şi aveau să treacă pe lângă ei, într-un mod similar modului în care Nimicitorul a lovit Egiptul, dar a lăsat pe copiii lui Israel. Avem o chemare de a ne închina şi de a ne ruga cu putere pentru a trece cu bine prin timpul de încercare ce trebuie să vină peste întreaga lume din cauza nelegiuirii.  
 
16 Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă! Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii, şi chiar pruncii de la ţâţă! Să iasă mirele din cămara lui, şi mireasa din odaia ei!  
Situaţia poporului sfânt era critică, iar judecăţile erau iminente. Nimic nu le mai putea opri. Nu mai era nici măcar o clipă de pierdut. Toţi trebuiau să vină înaintea Domnului, cerând stăruitor iertare şi scăpare de condamnare. Rugăciuni de mijlocire trebuiau să fie auzite înălţându-se către Domnul. Pocăinţa trebuia să fie deplină. Întoarcerea la Cuvântul Său trebuia să fie din toată inima. Israel primise elemente de închinare idolatră care îl înstrăinase de Domnul, iar acum era necesară o întoarcere deplină la El.  
 
17 Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar, şi să zică: Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: Unde este Dumnezeul lor?  
Judecata este sigură şi vine în scurt timp, dar cineva trebuie să mijlocească pentru poporul sfânt înaintea lui Dumnezeu. În cuvinte simple se reiau cele spuse de Moise, care confruntat cu nelegiuirea lui Israel şi cu iminenta sa distrugere, a pledat înaintea Domnului invocând slava lui Dumnezeu înaintea neamurilor întregului pământ. Această mijlocire nu era destinată acoperirii păcatului, ci întoarcerii la Dumnezeu, la adevărata închinare. De aceea primul pas era de a recunoaşte vinovăţia şi păcatul şi de a face apel la îndurarea divină. Numai astfel Israel putea să scape de judecata nimicitoare care avea să lovească întregul pământ.  

V. Perspectiva binecuvântării divine  
 
18 Domnul a fost plin de râvnă pentru ţara Lui, şi S-a îndurat de poporul Său.  
În condiţiile în care Israel urma să se întoarcă la Dumnezeu, se deschidea înaintea sa o perspectivă grandioasă, o diferenţă de la cer la pământ faţă de judecăţile nimicitoare care ar fi trebuit să vină peste el. Îndurarea şi mila din partea Domnului aveau să înlocuiască pedeapsa, iar binecuvântarea avea să se manifeste în locul blestemului. Astfel, urma să devină clar pentru toţi oamenii că Israel este poporul lui Dumnezeu, ales special în mijlocul naţiunilor întregului pământ.  
 
19 Domnul a răspuns, şi a zis poporului Său: Iată, vă trimit grâu, must şi untdelemn proaspăt, ca să vă săturaţi de ele, şi nu vă voi mai face de ocară între neamuri.  
Manifestarea cea mai evidentă a acceptării înaintea lui Dumnezeu consta în posibilitatea de a recolta roadele pământului. Natura urma să îşi reia lucrarea sa de a oferi omului cele necesare vieţii prin recolte bogate, iar spectrul distrugerii avea să fie uitat. Toate consecinţele nelegiuirii urmau să fie îndepărtate, iar bunătatea lui Dumnezeu avea să se manifeste pe pământ. Această imagine contrastează puternic cu scenele nimicirii din versetele anterioare, oferind privirii un alt orizont complet diferit. Această dublă perspectivă asupra viitorului, pe de o parte prin prisma judecăţii, iar pe de altă parte prin reprezentarea binecuvântării, ne învaţă că depinde doar de noi alegerea destinului nostru final. Închinarea la Dumnezeu face diferenţa dintre cele două imagini.  
 
20 Voi depărta de la voi pe vrăjmaşul de la miază-noapte, îl voi izgoni spre un pământ fără apă şi pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oştirii lui în marea de răsărit, şi coada oştirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus, şi mirosul lui de putregai se va înălţa în văzduh, căci s-a crezut grozav.  
Totuşi, vrăjmaşul trebuia să vină asupra lui Israel. Profitând de îndepărtarea de Dumnezeu, acesta a înaintat plin de semeţie pentru a şterge de pe faţa pământului poporul care purta mărturia Celui Atotputernic. Chiar dacă Israel s-a întors la Dumnezeu, el totuşi vine crezând că va avea de-a face cu o pradă uşoară, că Domnul nu va interveni pentru el. Acesta este un moment critic, fiindcă poporul ştie că a păcătuit împotriva Domnului şi astfel nu poate invoca binecuvântarea divină. Dar în acelaşi timp, prin pocăinţă el s-a întors la Dumnezeu - vorbim de cazul în care Israel urma să urmeze sfatul divin – şi astfel făgăduinţele îndurării sunt asupra sa.  
Înaintarea însă a vrăjmaşului îi inspiră însă teamă că Domnul nu va interveni, că păcatul său este prea mare pentru a mai fi iertat şi de aceea este făcută făgăduinţa intervenţiei divine în susţinerea poporului sfânt, care şi-a mărturisit păcatele şi s-a întors la Domnul, precum şi în distrugerea marelui vrăjmaş al neprihănirii, care va fi îndepărtat şi distrus în pustie, pentru a nu necurăţi ţara cea sfântă. Cel ce se credea suficient de puternic în cotropirea poporului sfânt este distrus prin chiar înălţarea de sine de care a dat dovadă.  
În această relatare se avea în vedere atât armata de lăcuste care distrugea recoltele, care avea să fie înecată în cele două mări (Mediterană şi Moartă), dar aplicaţia se face şi asupra invadatorului păgân care dorea să pună stăpânire pe ţara sfântă. Aplicaţia este prin urmare dublă.  
 
21 Nu te teme, pământule, ci bucură-te şi înveseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari!  
Dar nu numai poporul sfânt se bucură, ci întregul pământ, eliberat de prezenţa unui asupritor fără milă. Domnul se descoperă ca eliberator al lui Israel şi salvator al ţării sfinte. El nu părăseşte pe cei ce se încred în El, pe cei ce se întorc cu smerenie şi umilinţă cerând ajutor de sus contra vrăjmaşului. Lucrurile mari ale Domnului se văd prin eliberarea de cel care cauza durere şi suferinţă nu numai poporului sfânt, dar chiar şi întregului pământ. Înţelegem astfel inclusă orice fel de vrăjmăşie împotriva poporului sfânt, permisă de Dumnezeu din cauza îndepărtării acestuia de la adevărata închinare. În simbol, înţelegem eliberarea întregii lumi de stăpânirea păcatului, adus pe pământ prin neascultarea omului. Întoarcerea la Dumnezeu a fiilor lui Adam, creează premisele intervenţiei divine.  
 
22 Nu vă temeţi, fiare de pe câmp, căci islazurile pustiei iarăşi vor înverzi, pomii îşi vor da roadele, smochinul şi viţa îşi vor da rodul lor.  
Natura îşi reia cursul ei. Din nou pomii îşi oferă roadele, iar peisajul devine încântător. Domnul re-creează totul. El nu lasă distrugerea să îşi facă lucrarea până la capă. Pământul a fost adus la existenţă cu un scop precis, ca neprihănirea lui Dumnezeu să fie vizibilă, ca rânduielile cerului să fie în totul reprezentate prin om şi natură. Dar neascultarea a stricat tot acest plan minunat, aducând distrugere şi moarte. Însă vine un timp al restatornicirii tuturor lucrurilor, când oameni de pe întregul pământ se vor întoarce la adevărata închinare prevăzută în Sfintele Scripturi, iar Domnul va interveni pentru salvarea acestora, deopotrivă cu restabilirea întregului pământ.  
Doar cei ce se alipesc până la capăt de păcat vor pieri, loviţi de judecăţile nimicitoare ale lui Dumnezeu.  
 
23 Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară.  
Semnul reintrării naturii în cursul ei normal este redat prin intermediul ploii ce se revarsă pe pământ. Astfel sunt posibile din nou recoltele şi obţinerea de hrană pentru tot ce este viu. Revenirea naturii la legile sale este un act de re-creaţie din partea lui Dumnezeu, o anulare şi compensare a pedepselor din cauza nelegiuirii. Deopotrivă cu vrăjmaşul nemilos, simbolizat prin lăcuste, seceta încetează. O nouă eră se deschide înaintea poporului sfânt, şi prin el, înaintea întregii omeniri. Edenul de la început este refăcut, iar cei ce s-au întors la Domnul au parte de o măsură deplină a binecuvântărilor Sale.  
 
24 Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn,  
În locul distrugerii avem acum imaginea belşugului. Rodirea pământului va fi peste măsură de mare. Abundenţa va lua locul lipsei, sărăciei. Această binecuvântare materială este de fapt o extindere a celei spirituale prin prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. De data aceasta, El este alături de Israel împotriva vrăjmaşilor de orice fel. Este o restaurare a autorităţii Sale asupra poporului sfânt, începutul unei noi ere, în care Domnul va conce direct pe cei credincioşi.  
 
25 vă voi răsplăti astfel anii, pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare, pe care am trimis-o împotriva voastră.  
Judecata divină nu poate fi anulată, deoarece dreptatea lui Dumnezeu, Legea Sa, o cere. Dar ca urmare a pocăinţei era deschisă posibilitatea de a trece cu bine de ea. După ce judecata împotriva poporului sfânt avea să fie adusă la îndeplinire, binecuvântarea avea din nou să se reverse peste cei credincioşi. Această rămăşiţă a poporului sfânt sunt cei care au luat seama la mesajul de întoarcere la Domnul şi astfel au fost cruţaţi de El în timpul trecerii judecăţii nimicitoare.  
 
26 Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!  
Judecata lui Dumnezeu asupra poporului Său niciodată nu se va mai repeta. Cei răzvrătiţi vor fi nimiciţi din mijlocul poporului sfânt, dar cei ce s-au încrezut în Domnul, vor fi salvaţi şi vor rămâne în ţara sfântă. Ei vor avea parte de plinătatea binecuvântărilor divine şi vor lăuda numele Domnului. Dar partea cea mai importantă este locuirea lui Dumnezeu împreună cu poporul Său, lucru care se va vedea prin o mulţime de semne minunate, similare celor care au însoţit pe Israel în timp ce călătorea prin Egipt.  
 
27 Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară.  
Domnul va fi în mijlocul lui Israel ca împărat şi va conduce în mod direct pe poporul Său. El va fi mereu cu ei şi nimeni nu se va mai atinge de ei. Astfel este promis un timp al restaurării depline dincolo de negura judecăţilor nimicitoare ce vor lovi pământul. Am putea spune că scopul principal al acestor judecăţi este cel de a instaura domnia lui Celui Atotputernic pe pământ. Un lucru ce a fost contestat de-a lungul istoriei păcatului în această lume. În plus, poporul sfânt niciodată nu va mai fi la mână vrăjmaşului, care a făcut tot ce a dorit cu el, prin asuprire, batjocură şi nimicire.  
 
VI. Revărsarea Duhului Sfânt  
 
28 După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii.  
Pentru a fi pregătiţi în vederea trecerii prin judecăţile nimicitoare, Domnul promite revărsarea Duhului Sfânt asupra tuturor celor credincioşi. Nu este pusă nici o restricţie, orice persoană care va avea credinţă în Domnul va primi această binecuvântare şi va deveni mesager al Său, într-un mod similar unui profet. Această revărsare este în mare măsură similară celei din ziua Cincizecimii, când Domnul a revărsat Duh Sfânt peste toţi cei adunaţi în jurul apostolilor, pentru ca Evanghelia să poată fi predicată până la marginile pământului.  
O astfel de revărsare a Duhului Sfânt va transforma în mesageri pe toţi cei credincioşi, astfel încât ei să răspândească Evanghelia în orice loc. În acelaşi timp, Duhul Sfânt va înzestra interior pe cei sfinţi cu acea capacitate de a rămâne credincioşi pe deplin Domnului în timpul de încercare.  
 
29 Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.  
Oferta revărsării Duhului Sfânt va fi atât de generoasă încât chiar şi persoanele cele mai umile vor putea beneficia de acest dar divini. Într-un sens special, primirea Duhului Sfânt va fi elementul obligatoriu în pregătirea pentru venirea Zilei Judecăţii lui Dumnezeu. Această revărsare nu are practic precedent în istorie, deoarece va face o distincţie clară între cei ce se închină Domnului şi ceilalţi, ce sunt indiferenţi la chemarea Sa.  
 
30 Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc, şi stâlpi de fum;  
Cu această ocazie se vor repeta semnele ieşirii din Egipt, fiindcă Domnul va pedepsi lumea pentru nelegiuire, dar deopotrivă va elibera pe cei credincioşi şi în va conduce din nou în ţara promisă. Spre deosebire de timpul lui Moise, când oameni necredincioşi au exista în tabăra lui Israel. De data aceasta în mijlocul poporului sfânt vor fi doar cei care au primit Duhul Sfânt revărsat special pentru cei sfinţi. Pentru prima dată în istorie cei sfinţi vor fi „sigilaţi” şi separaţi de cei nesfinţi pe întregul pământ. Astfel, întreaga lume va fi pregătită pentru „secerişul final” şi pentru venirea judecăţilor nimicitoare ale Domnului, aşa cum au fost anunţate prin profeţi.  
 
31 soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.  
Semne impresionante vor fi vizibile în natură, fiindcă legi considerate veşnice vor fi suspendate în vederea venirii judecăţii. Soarele şi luna, create în ziua a treia, nu îşi vor mai revărsa lumina marcând începutul loviturilor nimicitoare ale Domnului. Astfel, întreaga lume va fi avertizată asupra caracterului lor supranatural. Suspendarea acestor legi nu va putea fi explicată prin ştiinţă sau alte mijloace tehnice şi toţi oamenii vor vedea lucrarea lui Dumnezeu.  
 
32 Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe care-i va chema Domnul.  
Dar aceste semne au drept scop principal ca oamenii să se întoarcă măcar în ultima clipă, asemenea tâlharului de pe cruce, şi să fie mântuiţi. Nu există nici un fel de restricţii în a fi salvat. Este suficient să te închini lui Dumnezeu. Indiferent de originea lor, chiar şi dintre neamuri, oricine se va întoarce la Domnul, văzând semnele sfârşitului acestei lumi şi ale iminenţei începerii judecăţii, va fi mântuit. Nu există nici un fel de restricţii în acest sens. Nu există un număr limitat. Atât cei credincioşi din poporul sfânt, cât şi cei dintre neamuri ce vor răspunde chemării, vor fi mântuiţi în Sion, prin închinare la Domnul. Ce se putea face mai mult pentru mântuirea celor păcătoşi?  

 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
CARTEA PROFETULUI IOEL Capitolul 2 / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 282, Anul I, 09 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!