Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 283 din 10 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

GANDURI DESPRE CARTEA PROFETULUI IOEL - Capitolul 1
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

I. Judecata iminentă a lui Dumnezeu asupra lui Israel  

 
1 Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel.  
 
„Cuvântul Domnului": Ioel a primit un mesaj din partea Domnului pe care să îl prezinte înaintea poporului Israel. Profetul avea datoria de a exprima public acest mesaj, într-un mod convingător, fără a schimba în vreun fel înţelesul a ceea ce I-a fost descoperit prin viziune. Redarea mesajului divin presupunea o anumită măiestrie în prezentarea detaliilor şi a ansamblului, astfel încât oamenii să fie convinşi de autenticitatea cuvintelor Domnului.  
 
2 Ascultaţi lucrul acesta, bătrâni! Şi luaţi seama, toţi locuitorii ţării! S-a întâmplat aşa ceva pe vremea voastră, sau pe vremea părinţilor voştri?  
 
„Bătrâni şi locuitori ai ţării": Mesajul divin se adresat tuturor: conducători şi oameni de rând. Domnul urma să realizeze un lucru incredibil, pe care nici ei, nici părinţii lor nu îl mai văzuseră. Cunoaşterea unui om este limitată de experienţa proprie şi de cea transmisă prin înaintaşii săi. Dar ceea ce avea să se întâmple depăşea cu mult tot ce fusese până în acea clipă. Cum te-ai simţi în faţa unui astfel de mesaj venit din partea lui Dumnezeu?  
 
3 Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!  
 
„Să povestească": Încă trei generaţii de oameni aveau să mai povestească despre ceea ce urma să se întâmple în generaţia contemporană lui Ioel. Tipologia celor patru generaţii: una prezentă şi trei următoare, se încadrează în pedepsirea nelegiuirii, aşa cum apare din descoperirea lui Dumnezeu înaintea lui Moise (Deut. 34:7) „pedepsesc nelegiuirea părinţilor prin copii, până la a treia şi a patra generaţie". Înţelegem că o pedeapsă teribilă urma să vină asupra lor din cauza nerespectării voinţei lui Dumnezeu, un lucru ce trebuia să fie luat în serios de către Israel.  
 
4 Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh, a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mâncat lăcusta Hasil.  
 
„Ce a lăsat nemâncat ..": Patru generaţii de lăcuste urmau să acţioneze succesiv pentru a distruge recoltele şi vegetaţia din Israel, o condamnare la înfometare, suferinţă şi moarte a poporului lui Dumnezeu. De ce o astfel de judecată? Dacă exista o vinovăţie atât de mare a poporului, nu erau şi alte mijloace de convingere, pentru ca nenorocirea să nu mai aibă loc? Scopul mesajului profetic era ca oamenii să îşi dea seama de cauzele morale a ceea ce avea să se întâmple şi să se schimbe.  
 
5 Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat mustul de la gură!  
 
„Vi s-a luat mustul": Categoria celor ce consumă în exces băuturi alcoolice este larg răspândită în orice naţiune. Aceasta este o formă de evadare din lumea prezentă şi o scăpare de grijile ei. Deopotrivă este însă şi fuga de responsabilitate, o vieţuire ce ignoră cerinţele lui Dumnezeu. Beţia fizică este prin urmare un simbol al beţiei spirituale, o stare în care omul se crede în siguranţă, deşi se află într-o primejdie de moarte. De aceea, el trebuie să se trezească de îndată, până când nu este prea târziu.  
 
6 Căci în ţara mea a năvălit un popor puternic şi fără număr, cu dinţi de leu, şi măsele de leoaică.  
„Un popor puternic şi fără număr”: Un invadator de neînvins urma să vină asupra ţării din cauza nelegiuirii. Lăcustele distrugeau recoltele, nimiceau şi prădau totul. Astfel, se întindea spectrul unei catastrofe iminente. Cruzimea distrugerilor avea să fie pe măsura lăcomiei acestor insecte extrem de dăunătoare – fără limită. Cum putea Israel să reziste în astfel de condiţii? Nu avea să fie şters de pe faţa pământului? Nu era o pedeapsă prea mare? Şi totuşi, oamenii erau îmbătaţi cu propriile planuri şi nu realizau primejdia de moarte în care se găseau. Ei în continuare credeau că vor avea prosperitate în continuare.  
 
7 Mi-a pustiit via; mi-a făcut bucăţi smochinul, l-a jupuit de coajă şi l-a trântit jos; mlădiţele de viţă au ajuns albe!  
„Via şi smochinul distruse”: Resursele de subzistenţă dispar una câte una, fără să se poată opri acest proces al distrugerii. Recolta mult aşteptată nu mai este de găsit şi nu poţi face nimic decât să te uiţi neputincios cum toată truda a fost în zadar. A investi cele mai alese lucruri, a depune un efort susţinut şi a face cele mai înţelepte planuri nu sunt suficiente pentru a avea succes în ceea ce faci. Dacă Dumnezeu nu aprobă lucrarea în cauză, atunci rezultatul va fi doar o deşertăciune ce nu poate fi recuperată. Unde este greşeala? De ce această muncă în zadar? Oare nu este suficientă doar munca omului? Şi când nu îţi iese un lucru, de ce să nu munceşti mai mult?  
 
8 Boceşte-te, ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereţii ei!  
„Boceşte”: Plânsul este expresia neputinţei, a omului care nu mai poate face nimic, care s-a resemnat şi îşi aşteaptă doar sfârşitul. De ce această disperare? Profetul vede această realitate crudă venind peste poporul său şi nu poate să rămână indiferent. El înţelege cât de gravă este situaţi şi simte suferinţa celor ce vor trece prin evenimentele crude ce se profilau la viitor. Jalea provocată de pierderea recoltei cu greu poate fi măsurată în cuvinte, exprimând condamnarea unei întregi naţiuni la dispariţie. Aşa cum o femei văduvă rămânea în antichitate lipsită de orice fel de sprijin, tot astfel Israel avea să fie abandonat în mâinile unei realităţi fără milă.  
 
9 Au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Domnului; preoţii, slujitorii Domnului, jelesc.  
„Încetarea închinării la Templu”: Din lipsa celor necesare pentru îndeplinirea ceremoniilor religioase, închinarea la templu încetează, ceea ce ne indică o stare de condamnare, disperare şi blestem, adică pierderea legăturii cu Dumnezeu. Jalea preoţilor se adaugă plânsului poporului în faţa unor lucruri pe care nu le poţi influenţa. Revărsarea binecuvântărilor divine este esenţială pentru supravieţuirea noastră, dar oamenii au tendinţa de a uita acest adevăr. Ei se cred în siguranţă, chiar dacă Domnul trimite mesaje de avertizare despre condiţia spirituală deficitară. Dacă nu mai poţi apela la Dumnezeu, atunci ce mai poţi să faci?  
 
10 Câmpia este pustiită, pământul întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este.  
„Grâu, must şi untdelemn”: Roadele pământului susţin existenţa oamenilor şi a animalelor, dar dacă ele dispar printr-un blestem nimicitor, atunci viaţa tuturor este pusă în pericol. Un moment de maximă tristeţe se aşterne peste întregul pământ, o pustiire ce nu lasă loc speranţei. De ce oare trebuia să vină nenorocirea peste poporul lui Dumnezeu? Când va conştientiza omul că este complet vulnerabil fără providenţa divină? De ce întoarce el spatele lui Dumnezeu, când toată susţinerea vine de la El? Ce înseamnă să te întorci la El şi să te închini cu adevărat? Societatea modernă merge în aceeaşi direcţie de gândire, ce ignoră pe Dumnezeu, iar când vine nenorocirea nu îşi dă seama de adevărata cauză.  
 
11 Înmărmuriţi, plugari, văitaţi-vă, vieri, din pricina grâului şi orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute.  
„Plugari, vieri, ...”: Toţi cei implicaţi în lucrările agricole pierd ceea ce au investit ajungându-se la o situaţie fără ieşire. Profetul redă în imagini tulburătoare o viziune sumbră asupra viitorului şi înţelege situaţia disperată a lui Israel. Nimic nu poate explica această pagubă şi nimănui nu îi este clară greşeala comisă. Oamenii şi-au făcut datoria, câmpul a fost arat şi semănat, via este curăţată şi îngrijită, şi cu toate acestea recolta a fost distrusă. Nimic nu poate rezista armatei de lăcuste ce distrug totul în calea lor. Este vorba doar de o neşansă sau de ceva mai mult?  
 
12 Via este prăpădită, smochinul este veştejit, rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe câmp, s-au uscat Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!  
Toţi pomii sunt distruşi şi nu poţi decât să priveşti neputincios toată această scenă fără a putea face nimic. Cât de slab este omul în faţa naturii, deşi în mândria sa crede că o domină şi o supune cum doreşte. Chiar şi cele mai puternice invenţii nu pot să stea în faţa fenomenelor naturale. Numai Dumnezeu poate controla pe deplin aceste forţe, doar Lui îi este supus universul. Doar El poate pune hotar tendinţelor distructive ale naturii şi să le oprească pentru a nu distruge viaţa pe pământ. Dar omul nu înţelege acest lucru şi se bazează doar pe priceperea sa limitată şi imperfectă.  
 
13 Încingeţi-vă, preoţi, şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru.  
În cuvinte ce sugerează groaza, se reiau imaginile de la templu, a slujbelor abandonate din lipsă de resurse. Nici măcar ritualurile religioase în care mulţi îşi puneau speranţa nu mai pot fi desfăşurate. Unde este mândria preoţilor şi a celor ce oficiau ceremoniile la Templu, fără a avertiza naţiunea asupra dezastrului către care se îndrepta din cauza nelegiuirii? Aceşti oameni au redus religia doar la o formă şi doar la un ritual, fără a înţelege nevoia unei legături de suflet cu Dumnezeu. În locul invocării continue a prezenţei divine în viaţa oamenilor, ei au predicat o iluzorie speranţă prin respectarea diferitelor prescripţii, care nu pot remedia fondul problemei. În mare măsură aceşti preoţi sunt vinovaţi şi responsabili pentru ceea ce se întâmplă acum cu naţiunea aleasă de Dumnezeu, dar care are parte de judecăţile ce trebuie să vină peste cei nelegiuiţi. Ei au amestecat nelegiuirea cu ceremoniile de sărbătoare în cinstea Domnului.  
 
II. Venirea Zilei judecăţii lui Dumnezeu  
 
14 Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul.  
„Un post, o adunare”: Tot poporul şi toţi conducătorii sunt în aceeaşi culpă, vinovăţia de a fi părăsit pe Dumnezeu este asupra lor şi de aceea ei trebuie să vină înaintea Domnului şi să strige pentru îndurare. Nevoia cea mai mare este de întoarcere deplină a întregului Israel, o pocăinţă deplină a întregii naţiuni, fără nici o excepţie. Numai aşa poate fi preîntâmpinat dezastrul ce urma să vină asupra lui Israel din cauza nelegiuirii. Doar în acest mod Dumnezeu putea interveni pentru a le oferi o cale de scăpare dintr-o situaţie altfel fără ieşire. Dar era oare conştient Israel de aceasta?  
 
15 Vai! ce zi! Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic.  
„Ziua Domnului” este timpul în care Dumnezeu va pedepsi nelegiuirea de pe faţa întregului pământ, distrugând tot ce este rău. Profetul vede venind această zi a judecăţii finale, când Domnul se va înfăţişa ca Nimicitor al răului de pe pământ. Natura îşi întrerupe cursul ei firesc, iar judecata este fără milă; harul s-a închis şi toţi cei care nu au căutat adăpost la Dumnezeu sunt găsiţi ca vinovaţi şi pedepsiţi conform dreptăţii. Dar cine poate trece de Ziua Domnului? Cine poate rezista unor astfel de încercări? Semnele judecăţii Sale sunt interpretate ca fenomene naturale, deşi ele anunţă iminenţa venirii acestei Zile, când Domnul în persoană va veni pentru a sta faţă în faţă cu poporul Său şi a pentru a judeca lumea de tot ceea ce s-a făcut pe pământ.  
 
16 Nu s-a prăpădit hrana sub ochii noştri? Şi n-a pierit bucuria şi veselia din Casa Dumnezeului nostru?  
„Hrana a dispărut”: Cum poţi să te mai bucuri de viaţă cânt sursele de hrană dispar, ca şi cum nici nu ar fi existat vreodată? Cu greu poţi să îţi mai găseşti sensul în astfel de condiţii, iar să te închini lui Dumnezeu pare un lucru lipsit de sens. Harul s-a retras, ia în faţă nu mai ai decât perspectiva distrugerii. Din nefericire, pedeapsa nimicitoare care trebuia să vină peste neamuri, a venit şi peste Israel. Nu s-a făcut nici o diferenţă, poporul ales având aceeaşi soartă ca idolatrii şi cei ce nu cunosc pe Dumnezeu. Să exerciţi credinţă în astfel de momente reprezintă aproape o imposibilitate. Totuşi, cine poate scăpa de această distrugere teribilă? Soluţia este oferită chiar de profet şi constă în întoarcerea la Dumnezeu printr-o pocăinţă deplină, fără de care nimicirea este sigură.  
 
17 S-au uscat seminţele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura!  
„Semănătura s-a stricat”: Susţinerea vieţii este condiţionată de existenţa roadelor pământului. În momentul în care acestea dispar, viaţa devine imposibilă. În zadar au fost aruncate seminţele pe ogor, fiindcă ploaia nu a venit, iar ele s-au uscat sub brazdă. Degeaba au fost pregătite grânarele, fiindcă nu a fost recoltă pe care să o strângi în ele. Şi zadarnic au fost curăţate hambarele, gata de a primi roadele pământului, fiindcă nu a existat nici măcar un bob care să fie puse în ele. Aşadar, degeaba omul şi-a făcut lucrarea de cultivare a câmpului, dacă Dumnezeu nu Şi-a făcut partea prin revărsarea ploii din ceruri. Zadarnic este efortul omului fără susţinerea lui Dumnezeu; nu are cum să reuşească de unul singur fără El. Dar cât de repede se uită această lecţie a dependenţei de Cel care ne-a creat şi ne-a aşezat în mijlocul pământului pentru a-L lăuda prin vorbele şi faptele noastre.  
 
18 Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au păşune; chiar şi turmele de oi suferă!  
„Nu mai există păşune”: Cu disperare sărmanele animale îşi caută hrana, dar ea a dispărut. Fără ploaie atât roadele pământului, cât şi păşunile încetează să mai existe. Împreună cu omul şi animalele sunt condamnate la dispariţie. Degeaba oamenii şi-au strâns cirezi de vite şi turme de oi, fiindcă fără ploaie ele nu pot fi hrănite. Avem acelaşi principiu şi anume, că în zadar lucrează omul, dacă Dumnezeu nu îl susţine în ceea ce face. Chiar şi cele mai măreţe planuri ajung să fie făcute de ruşine.  
 
19 Către Tine, Doamne, strig, căci a mâncat focul islazurile pustiei, şi para focului a pârlit toţi copacii de pe câmp!  
„Islazurile şi copacii dispar”: Profetul este disperat şi strigă cu putere către Dumnezeu pentru îndepărtarea judecăţilor sale. Orice urmă de vegetaţie dispare ca şi cum nici nu ar fi existat. Vegetaţia a fost creată în ziua a treia a creaţiei, cu scopul de a susţine viaţa animalelor şi a omului, care au fost creaţi în zilele cinci şi şase. Prin distrugerea regnului vegetal, viaţa celor din urmă devine imposibilă. Practic, lucrurile sunt aduse la situaţia de la începutul zilei a treia, când pământul era lipsit de viaţă; o anulare a întocmirii formelor de viaţă pe pământ. Ziua Domnului este de fapt reversul alcătuirii lumii, aşa cum citim în primul capitol al cărţii Geneza. Rând pe rând sunt anulate lucrările făcute în diferitele zile ale primei săptămâni, până când în cele din urmă pământul redevine „pustiu şi gol”. Nici astrele nu vor scăpa, devenind în final întuneric şi dispărând de pe bolta cerească.  
 
20 Chiar şi fiarele câmpului se îndreaptă doritoare către tine, căci au secat pâraiele, şi a mâncat focul islazurile pustiei.  
„Râurile au secat”: Nici măcar animalele sălbatice nu scapă de judecata divină ce loveşte pământul. Fără să mai existe ploaie, apele nu mai pot să curgă, iar animalele pădurii sunt condamnate alături de om la distrugere. De ce oare s-a ajuns în această situaţie? Este Dumnezeu supărat pe tot ceea ce trăieşte pe pământ? Ziua Sa cea mare este destinată nimicirii celor ce I se împotrivesc de pe pământ, o zi a încheierii socotelilor. Este o întâlnire faţă către faţă cu Creatorul cerurilor şi al pământului, în care toţi cei răi sunt nimiciţi. Omul s-a crezut stăpân pe situaţie, dar Ziua Domnului dezvăluie deşertăciunea unei astfel de pretenţii. Numai Domnul este înălţat şi autoritatea Sa străluceşte cu putere, iar nimeni nu mai îndrăzneşte să I se opună.  
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
GANDURI DESPRE CARTEA PROFETULUI IOEL - Capitolul 1 / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 283, Anul I, 10 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!