Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Ioana Stuparu         Publicat în: Ediţia nr. 1302 din 25 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
VULCANII NOROIOŞI 
  
Impresii de călătorie 
  
Ne aflam într-una dintre excursiile cu scop documentar, organizate de Centrul Cultural al M.I.R.A., Bucureşti, pentru membrii Cenaclului literar “Ioan Tecşa”, condus de scriitorul şi jurnalistul Geo Călugăru. 
  
Primul obiectiv turistic prevăzut în programul de vizitare era Casa memorială Vasile Voiculescu, din localitatea Pârscov, Buzău. Urma Tabăra de creaţie de la Măgura, renumit atelier de sculptură în aer liber, înfiinţat pe o suprafaţă considerabilă de teren muntos, mirific peisaj ce-i aparţine Uniunii Artiştilor Plastici. Ultimul obiectiv era Mânăstirea Ciolanu, care se află în apropierea Taberei de Creaţie. Traseul se ştia că va fi lung şi complex, mai ales că aveam de străbătut o bună bucată din zona muntoasă a Subcarpaţilor de Curbură, cu drumuri secundare, păduri, serpentine. 
  
Timpul stabilit pentru vizitarea Casei memoriale Vasile Voiculescu, se scursese, parcă, prea repede. Autocarul aştepta cu motorul pornit şi uşile deschise, chiar în dreptul porţii. Trebuia să ne grăbim, iar noi abia dacă ne încumetam să ne îndepărtăm de casa în care ne învăluiseră sentimente deosebite. Şi nu numai în casă se simţea o vibraţie aparte, ci şi în jur, parcă şi în firicelele de iarbă din curte. Iubitorul de oameni şi de Dumnezeu, Vasile Voiculescu, doctorul cel fără de arginţi, scriitorul, pesemne lăsase o dâră de blândă adiere pe unde trecuse, iar noi eram unii dintre beneficiarii acestui semn bun. 
  
Dar cum călătorului îi şade bine cu drumul, după ce ne-am făcut ultimele fotografii cu statuia lui Vasile Voiculescu, semn peste timp, pentru noi şi urmaşii noştri, că am trecut pe acolo, ne-am aşezat cuminţi la locurile noastre din autocar. Ne-am uitat în dreapta şi în stânga, la rugămintea adresată de Geo Călugăru, verificare obişnuită, pentru a fi siguri că vecinii noştri sunt prezenţi.  
  
Anunţul, că a intervenit o modificare în program, a fost primit cu interes. Urma o oarecare deviere de la traseu, pentru a ajunge la Vulcanii noroioşi. M-am bucurat enorm, fiindcă de mult îmi dorisem să ajung pe acolo. În imaginaţia mea un vulcan însemna forţă, grandoare, imens laborator şi depozit de materiale, care, la un moment dat, fiecare în parte şi toate laolaltă, îşi arată supremaţia, voind libertatea. Chiar dacă ştiam că Vulcanii noroioşi nu mai sunt activi, învăţasem şi la şcoală acest lucru, vulcanul rămânea, în imaginaţia mea, la rang de vulcan. 
  
Şoferul călca acceleraţia în aşa fel încât să ne încadrăm în timp. Cu viteza maximă permisă, autocarul alerga pe şosea, lăsând în urmă, pe marginea şoselei sau prin ogrăzi, adevărate tablouri florale, meri şi peri încărcaţi de roade, mişomorul de gutui ce păreau nişte făclii aprinse în pomi, în plină zi. Pentru florile din zona muntoasă am avut dintotdeauna un respect aparte. Consideram a fi, din partea lor, un act de vitejie faptul că reuşeau să înfrunte vitregiile climei muntoase. Chiar şi culorile lor mi se păreau mai aprinse, mai concentrate, mai vii. Parcă erau menite tocmai pentru a alunga tristeţea, apăsarea adusă de cenuşiul norilor apăruţi pe neaşteptate şi prea aproape de pământ. 
  
Ne apropiam vertiginos de locul în care, Vulcanii noroioşi străbătuseră timpul doar de ei ştiut. Peisajul prin care treceam mi se părea fantastic, miraculos. Vegetaţia puţină, pitică, predominând păşunea, dădea posibilitatea ca formaţiunile muntoase să-şi arate cu claritate formele, pentru mine nemaiântâlnite, şi care-mi lăsau semne de întrebare. Însă, cei ce ar fi putut să-mi răspundă ar fi fost doar ei, munţii. Ei şi Dumnezeu. În spatele acelor formaţiuni care mă impresionau până-n străfundul sufletului, se întindea, ca un zid protector, un lanţ de munţi înalţi şi împăduriţi, în care toamna, cel mai mare pictor lăsat de Dumnezeu, deţinătorul de vopsele miraculoase, zugrăvise în culori nelumeşti frunzele copacilor. 
  
Sub această impresie eram, când autocarul a oprit şi am fost anunţaţi că trebuie să coborâm, fiindcă am ajuns la Vulcanii noroioşi. 
  
Nici nu am coborât bine, că ne-a şi luat în primire un vânt mai mult decât obraznic. Ne uitam nedumiriţi în jur, întrebându-ne, din priviri, unii pe alţii, unde sunt vulcanii ... Probabil, la fel ca mine, mulţi se aşteptaseră să aibă în faţa ochilor ceva deosebit, impresionant ca dimensiune. În imensitatea peisajului muntos, aproape de drum, cantonul în care stătea paznicul, părea o jucărie. Din zidul cantonului pornea un presupus gard, o împrejmuire rară, din fier, cu un traseu ce nu se vedea clar. Inscripţia de pe tăbliţă ne-a convins că acolo chiar se află Vulcanii noroioşi. 
  
După ce paznicul ne-a deschis o aşa zisă poartă, abia când am trecut dincolo de gard a început să se arate adevăratul peisaj în care îşi duceau existenţa Vulcanii noroioşi. Nu, categoric, nu mai văzusem ceva asemănător! Parcă aş fi păşit pe un alt tărâm! În faţa ochilor noştri se întindea o platformă imensă, o suprafaţă cheală de pământ ce avea culoarea norilor groşi, purtători de zăpadă, când acoperă cerul pe timp de iarnă. De jur împrejur, cât vedeai cu ochii, străjuiau formaţiuni muntoase, ce-mi dădeau de gândit şi-mi stârneau întrebări. O pantă alungită, dulceagă, ne îndemna să străbatem vastul teritoriu cenuşiu, fiindcă numai în felul acela vom putea afla ce căutăm. Din cauza vântului ce bătea cu putere, ne deplasam încetul cu încetul, pe suprafaţa de pământ tainic, ce părea, mai degrabă, nepământesc. Asemenea eroilor din basme, păream a fi supuşi la încercări înainte de a ajunge la destinaţie. Deşi numeric grupul de excurşionişti era reprezentativ, pe întinderea cenuşie parcă nu însemna nimic. Ne împrăştiaserăm care pe unde, mulţi abandonând în plin traseu înaintarea, retrăgându-se spre autocar. Şi totuşi, există în om un mister care îi dă forţa necesară, când vine timpul aflării. Mie mi-a fost dat să văd, uneori să şi aflu!... 
  
Priveam înmărmurită la Vulcanii noroioşi cum fierbeau pâtpâind lângă mine, sub mine, la picioarele mele. Trebuia să mă aplec, ca să ating cu mâna Vulcanii! A fost un moment straniu, departe de a fi imaginat. ”Doamne, aici e o taină, pe care doar Tu o ştii!, mi-am zis. Tu şi inima pământului! De câţi ani fierb munţii aceştia? Până unde ajunge fundul vasului în care au rămas fierbând? »  
  
Locul pe care se aflau Vulcanii noroioşi, şi pe care momentan mă aflam şi eu, mi se părea misterios şi totuşi foarte cunoscut. O adevărată revelaţie am avut, când m-am dumirit cu ce se asemăna culoarea vieţii Vulcanilor noroioşi: parcă era cenuşa din vatra focului, aşa cum am pomenit-o eu la mine acasă, când eram copil. Aveam sentimentul că mă aflu pe o vatră vie, locuită, pomostită proaspăt, aşa cum gătea mama cunia, pentru sărbătoarea Paştelui!  
  
Mi-am rotit privirea de jur-împrejur, la formele de relief nu prea îndepărtate. Un dor şi un foc lăuntric a început să clocotească în mine, asemenea vulcanilor. Şi ca un boboc de floare s-a desfăcut învelişul simţământului care-mi spărgea pieptul. Dumnezeule, parcă m-aş fi aflat pe o vatră de început de lume, unde străbunii mei îşi puseseră mâncarea la foc, în vase de lut, şi o lăsaseră să fiarbă încet, pâtpâind la foc mic, iar ei dăduseră fuga, să-şi mai vadă şi de alte treburi, între timp! Parcă îi şi vedeam apărând de după dealuri, îmbrăcaţi în pantaloni şi cămăşi din pânză albă, cămăşi încreţite-n brâu cu cingători colorate domol, pe sub pieptarele de culoarea mierii de mai, pieptare cu chenare cafenii şi cărămiziu deschis. Voinici şi plini de viaţă, păreau rupţi din stâncile ce alcătuiau munţii! Sosise ceasul să se adune la mesele dimprejurul vetrei, mese făcute din dealurile pe care şi le şlefuiseră anume, mese uriaşe la care să aibă loc cu toţii, ei, dragii mei străbuni!  
  
IOANA STUPARU 
  
Bucureşti  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
VULCANII NOROIOŞI , de IOANA STUPARU / Ioana Stuparu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1302, Anul IV, 25 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ioana Stuparu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioana Stuparu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!