Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Ioan Nicoară         Publicat în: Ediţia nr. 609 din 31 august 2012        Toate Articolele Autorului

Ioan NICOARĂ - O VACANŢĂ ÎN GRECIA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
15 iunie 2012. Lucrurile s-au schimbat. Deocamdată nu mai mergem la Sohodol; vom merge în Grecia. Este o veche dorinţă, care acum se materializează. Plecasem cu Ani, soţia mea, prin oraş şi văzând într-o vitrină un anunţ despre excursii în Grecia, la preţ foarte convenabil - 80 euro de persoană, transport şi cazare -, n-am mai stat pe gânduri. Practic e mult mai ieftin decât să fi mers pe litoralul nostru. Pe timpul comunismului, nici nu puteam visa la o călătorie în aşa zisul „occident”, ceea ce ne stârnea şi mai mult interesul. Acum însă, ne este accesibil tot occidentul, cu bunele şi relele lui!  
 
Vom trece prin Oradea-Timişoara-Serbia şi Macedonia. Dacă aş fi mers pe contul meu... mi-ar fi plăcut să ajung pe la aromânii de pe Valea Vărdarului şi cei din Munţii Pindului, dar va rămâne şi asta pe agendă. Încă n-am încheiat socotelile cu viaţa! Aşa că acum vom merge într-o excursie organizată, deci cu un traseu bine-stabilit.  
 
Cei care au mai fost pe acolo ne sfătuiesc să ne cumpărăm alimente de aici. Vremea se anunţă călduroasă. Zilele trecute am cumpărat o sută de euro. Cursul valutar e acum 4.40 lei pentru un euro. În prezent Grecia trece printr-o mare criză financiară. Mulţi dintre greci cer ca ţara lor să iasă din „zona euro” şi să treacă la fostele lor drahme. Am plătit deci 660 lei, costul călătoriei pentru amândoi...  
 
Orele 13:00. Suntem pe drumul spre Oradea. Din Baia Mare am plecat doar 8 persoane. La Satu Mare ni s-au mai alăturat 9, iar la Oradea vor mai urca 5, şi... ăştia vom fi până la Nei Pori. Diana, însoţitoarea noastră de bord, ne mai spune unele lucruri necesare de ştiut. Avem doi şoferi. Ni se mai spune că în vreo 20 ore vom fi la destinaţie. Înţeleg că până acum s-a călătorit prin Bulgaria, dar că traseul a fost schimbat recent.  
 
În Oradea am oprit aproape de malul Crişului Repede, într-o parcare de lângă sinagoga evreiască; o clădire mare, lăsată în paragină! Nimeni nu o îngrijeşte, dar nici nu o demolează... In fine, dinspre vest cerul se întunecă... dar rămâne cu atât. Ruta prin Arad şi Timişoara, mi se pare lungă... La frontiera sârbească se întunecă. E seara deja! N-am fost reţinuţi mult aici. Pe stânga rămâne în urmă un muntişor cu luminile unei localităţi la poalele lui. De la frontieră până la Belgrad sunt vreo o sută de kilometrii... Capitala sârbilor rămâne în urmă... pasagerii noştri dormitează, fiecare ocupând câte două scaune. În întunericul nopţii nu se văd decât creste de munţi şi tunele. Coborâm direct spre sud, unde Serbia se îngustează, între Kosovo şi Bulgaria. La ieşirea spre Macedonia am fost reţinuţi o oră, iar la intrarea în ţara vecină, o altă oră. Singurul control a fost cel al documentelor. De fapt Diana, ghida, aduna actele noastre, cobora, obţinea vizele de trecere... şi apoi... cu toţii la drum mai departe!  
 
Am traversat şi Macedonia, tot în plină noapte. Am trecut prin Bitolia, oraş situat cam la mijlocul peninsulei balcanice, cu o concetraţie foarte mare de aromâni. La frontiera grecească am fost reţinuţi vreo două ore fără motive. Ca între toţi vecinii există şi între aceştia fricţiuni: bunăoară Grecia nu a recunoscut Repubica Macedonia când aceasta a fost desprinsă de la Serbia. Prin urmare şi aşa deci... este vorba despre greci... aşa deci şi prin urmare... aceştia pretind că Macedonia este parte din Grecia şi are capitala la Salonic!!! Iar Macedonia mai recent înfiinţată are capitala la Skoplie. De fapt în antichitate, Macedonia era mare iar Grecia doar... atâtica! În fine aici la punctul de frontieră sute de rândunici îşi au cuiburile sub streşinile unei clădiri parcă părăsită, alături de vama grecească.  
 
16 iunie... o zi de sâmbătă. Soarele iese dintre crestele munţilor când noi continuând drept în sud, ieşind dintre munţi pe câmpii cu livezi de măslini şi viţa de vie, cu tamburi de fân şi cu stropitori rotative. Oameni l-au prăsit or plivit, toţi îmbrăcaţi cu cămăşi cu mâneci şi pantaloni lungi, deşi e căldură mare. Se mai văd şi tractoare...  
 
După vre-o 26 ore de drum, după ce mai lăsăm în Paralia Caterini o parte din turiştii din Baia Mare, sosim în Nei Pori; o staţiune relativ nouă şi liniştită. Suntem cazaţi la Vila Maria, care poartă numele propietăresei. Eu şi cu Ani primim o garsonieră compusă din cameră, bucătărie, baie şi o terasă spaţioasă. Cum nu am dormit noaptea trecută, mănânc ceva la repezeală şi direcţia... pat! Dar nu am putut dormi decât o oră deoarece aveam întâlnirea grupului cu ghidul nostru, Marius, pentru a ne prezenta programul de activităţi pe timpul sejurului nostru aici. Ne-am înscris şi pentru excursia la insula Skiatos care a costat 70 de euro pentru două persoane. Excursii s-au mai făcut şi la Meteora, dar când Ani a auzit că sunt peste 600 de scări de urcat am renunţat, picioarele nefiind valabile pentru un asemenea efort... Spre seară am ieşit în oraş pentru mici cumpărături alimentare. Speriaţi de ştirile de la televizor care anunţau demonstraţii de stradă... înaintăm timizi spre centru oraşului. Nu vedem insă niciun poliţist. Măcar să vedem cum arată uniforma lor.  
 
Duminică, 17 iunie. Zi de votări aici. Se arată la televizor... dar noi nu înţelegem limba lor. Obosiţi de drumul lung, ne-am fi odihnit bine, dar din păcate nu ne-au lăsat ţânţarii. Mult după miezul nopţii, pierzând bătălia cu ei, i-am lăsat în plata d-nului să-şi facă meseria. Dimineaţa era punctaţi de înţepături. Din minut în minut îmi zbârnaiau pe la nas şi urechi. Văzând că nu mai pot răzbi, m-am acoperit cu cearceaful dar nici aşa nu era chip că te sufocai. De închis geamurile nu putea fi vorba. Avem un aparat electric care să disperseze ţânţarii dar nu am cumpărat pastilele necesare şi nu prea cred în rezultatele lor de nici un fel. Înainte de masă am petrecut pe plajă. Apa e de-a dreptul caldă şi foarte limpede. Pe plajă mulţi africani cu artizanat de vândut şi femei - orientale care fac masaj; întocmai cum era pe plajele italiene prin 1980.  
 
Luni, 18 iunie. Mai pe plajă, mai prin oraş pe unde am mai făcut mici cumpărături... Am găsit şi pastile contra ţânţarilor dar se pare că acestora nu le prea păsa de pastilele noastre. Spre a-i ţine la distanţă, ne-am învăţat să dormim cu jaluzelele uşilor şi geamurilor închise.  
 
Marţi, 19 iunie. Circulă aici două „trenuleţe” cu câte o locomotivă şi trei vagoane după ea. Au însă roţi de cauciuc şi rulează pe şosea. Noi l-am luat pe cel albastru-azuriu care ne-a dus în sud paralel cu litoralul până la Platamona. Menţionez că localităţile de aici (inclusiv Nei Pori) se afla la poalele muntelui Olimp, pe care încă încă mai strălucesc pete de zăpadă.  
 
Tot aici, pe o înălţime se afla castelul Platamon. De fapt o fortăreaţă construită din piatră care îmi aminteşte de Cetatea Devei. Prin localităţile de pe litoral am observat mai mulţi turişti decât localnici. Predomină cei din estul europei: cehi, români, polonezi, slovaci, sârbi şi unguri... Chiar şi meniurile la restaurante sunt trecute în toate aceste limbi cu streagurile respectice cap de afiş. Scaunele ori şezlongurile se adăpostesc sub umbrele de paie sub formă de ciupercă. Aparţin restaurantelor. Stând la umbrarul lor se presupune că trebuie să consumi ceva. Ani mi-a adus o bere „Hellas” pe care am consumat-o pe îndelete la umbra unui oleandru de lângă apa mării. De aici am luat-o pe jos înspre sud având alături litoralul. Şoseaua taie uşoare ondulaţii de teren. Vegetaţia bogată ne-a oferit ceva protecţie dd razele arzătoare ale astrului ceresc. În desimea vegetaţiei am notat plante, pomi şi copaci din zona septentrională cât şi din cea tropicală. Aici cresc împreună palmieri, cireşi, portocali, caişi, măslini, smochini, meri, peri, pruni, pomegranate, aluni, duzi, platani, stejari, tei, mimozi, ibiscus, castani, viţa de vie... Corcoduşele sunt mai mari decât cele de la noi, dudele la fel. Creşte bine şi nucul nostru dar am văzut şi cocotieri. Alunul este soiul acela care-l întâlnim şi la noi (deşi mai rar!) cu alunele înfăşurate într-o „mustaţă” care le ţine strânse până la coacere. Specia asta de alune este întotdeauna productivă. La această vreme sâmburele este crescut complect doar nu e copt încă (tocmai cum îi place soţiei mele). Pe costişa spre castel am adunat ceva sunătoare şi coada calului pentru ceai. Murul de aici are floarea violet-rozie, dar nu ştiu dacă o fi comestibil!?  
 
Florile teiului sunt pe trecute... şi uite aşa ajungem pe culme, la Castelul bizantin Platamonas (Platamonas se traduce prin: plajă lungă). Este o fortificaţie datând din secolul X-lea cu poziţie strategică asupra drumului dintre Macedonia şi Tesalia. A fost clădit de regale franc al Salonicului peste un castel preexistent. Între 1218 şi 1224 castelul a fost luat în stăpânire de ducele Epirului, Angelos Komminos, care a pus capăt ocupaţiei france a Salonicului în 1224, numind acest oraş şi capitala imperiului bizantin. În 1389 castelul a fost cucerit de turci care au obţinut controlul asupra Văii Tempi şi prin această, controlul asupra Greciei de Sud. Mai târziu când veneţienii au preluat conducerea administrative a Salonicului, în 1423, castelul a fost fortificat. Obiectivul găzduieşte în fiecare vară Festivalul Olimpos, festivalul religios „Agia Paraskevi” (pe 26 iulie) şi schimbarea la faţă (pe 6 august).  
 
Reîntorşi tot pe traseul nostru pedestru la staţia trenuleţului albastru, ne-am dat seama că am ajuns prea devreme. Acesta pleca doar la 18:30, aşa că ne-am învârtit prin localitate după un loc în cre să mâncăm. Ani a ales un local unde am cinat bine pentru 9 euro. Am intrat apoi şi pe la supermagazinul „Larisa”, unde am cheltuit vreo 25 euro pe nimicuri. Într-un parc, la umbră, ne-am mai întreţinut un timp cu un cuplu de tineri sârbi din apropierea Belgradului. Am vorbit mai pe sârbeşte mai pe englezeşte... dar ne-am înţeles foarte bine. La plecarea trenuleţului am cumpărat cu 5 euro o lubeniţă mare, după care pentru 6 euro ne-am întors în Nei Pori frânţi de oboseală dar mai ales pârliţi de soare.  
 
Miercuri, 20 iunie. Doar în ziua sosirii noastre aici au mai fost nişte urme de nori pe crestele Olimpului. Marea Egee, e doar la vreo 200m de Vila Maria. La ora 7 eram deja pe plajă. Încă nu era lume. După vre-o trei ore revenim la Vila Maria, soarele fiind prea fierbinte. În timpul zilei nu ne deranjează ţânţarii. După un somn bun, Ani mă trezeşte cu tandreţe! Era gata cu mâncarea! Pusă pe masa de pe terasă. Era foarte plăcut. Afară fiind soarele prea tare mai stăm în cameră şi ne uităm la televizor. Prindem aici trei canale româneşti, restul numai elene. Alegerile de duminică au adus schimbări..., păcat că noi nu le înţelegem limba... Ştim doar câteva fraze de salut şi mulţumire. Cu timpul am mai învăţat câteva cuvinte. Bunăoară: CHIRIA = doamnă, GINECA = femeie, de unde şi cuvântul generalizat ... ginecologie. Dumincă seară, ca orice bun român cu dor de locurile natale, am văzut filmul românesc „Horia”. Să vezi ceva despre istoria ţării tale la atâţia km depărtare... Vivat tehnica şi televiziunea română!  
 
Joi, 21 iunie. Arşiţa de afară ne ţine mai mult în casă. De pe plaja fierbinte... făcui un ocol pe la marginea de nord al localităţii... pe unde găsii ceva floricele, între care şi sânzaiene. Le-am dăruit Anicăi. La Tv., spun ai noştrii... cod galben de fierbinţeală peste toată Ţara Română! Idem şi pentru zilele următoare. Aici, marea e calmă şi foarte caldă. Dar totuşi nu e de stat pe afară.  
 
Nei Pori este o staţiune relative nouă cu vile tipice cu două sau trei etaje - toate vopsite în alb - cu terase protejate de umbrare mari. Geamurile şi uşile sunt protejate şi ele cu jaluzele metalice. Acoperişurile sunt făcute în special din olane de ţiglă, iar pe multe dintre ele sunt instalate panouri solare care asigură apă caldă. De-a lungul trotuarelor diferiţi pomi fructiferi ori copaci ornamentali, destui curmali. Printre vile, rândunici jucăuşe străpung aerul fierbinte pe lângă noi parcă să ne arate abilităţile lor de zbor.  
 
Vineri, 22 iunie. Plecaţi de la 6:30 dimineaţa cu autocarul în sud pe autostrada spre Atena printre coline cu măslini. Am trecut prin Larisa, un oraş în zona de câmpie dar nu departe de munţi. Apoi prin apropiere de Valos, după care pe permanente serpentine rulăm numai printre livezi de măslini. Zeci, sute, mii de arbori de măslin. Marius, ghidul nostru român, ne spune cât de mare preţ avea măslinul în antichitate. Cel care era prins că taie un măslin era condamnat la moarte, iar cultivatorul acesuia era scutit de stagiu militar. Măslinul intra pe rod numai după 10 ani, dar o dată intrat în producţie „lucrează” timp de patru-cinci sute de ani la rând.  
 
Coborâm deci în portul Ahile unde ne aşteaptă două vapoare aproape identice. Ne îmbarcăm în cel roşu. Scrie pe el „Apollo”. Ahile e situate într-un golf înconjurat de munţi. Ni se pune muzica grecească de îndată ce ne desprindem de la ţărm. Casele albe cu acoperişurile lor roşii, rămân în urmă iar noi înaintăm printre spinări de munţi pe valurile albastre. O zi foarte frumoasă!  
 
Orele 9:00 dimineaţa. Cele două vapoarele pleacă deodată! Celălat o ia mai în forţă lăsându-ne în urmă. Ni se spun câteva cuvinte introductive din partea ghizilor fiecărui grup. Pe culmile de pe partea stângă străluceşte în soare localitatea Kiriakial cărui nume vine de la Anghel Kiriaki, adică „Sfânta Duminică”! Pe dreapta avem capătul Nordic al insulei Evia, a doua ca mărime după insula Creta... Iată că apare şi insula Skiatos. Pe vapor se încinge dansul. Căpitanul Dimitrios apare cu o sticlă de jumătate de metru cu robinet la bază, plină cu Metaxa - un coniac delicios, specific grecesc. La timonă rămân doi adjuncţi. Un cârd de pescăruşi ne însoţesc. De la unii turişti le iau pâine din mână. Numele insulei Skiatos înseamnă „Umbra lui Atos”. Pe această insulă au fost închise circa cinci mii de femei şi copii în anul 1948. Atunci cu... revolta lui Nikos Beloianis, care a fost înnăbuşita cu ajutor extern fiindcă nu se voia ca Grecia să cadă în mâinile comuniştilor. Oamenii fac războaie, revoluţii, revolte, vrând să reintroducă orânduiri după modelele altora, crezând că acolo ar fi mai multă dreptate, dar „lumea celor drepţi”... ştim cu toţii unde este. Pe pământ domneşte forţa pumnului, iar raţiunea este ultima la care se recurge şi de cele mai multe ori... prea târziu. Din spusele lui Marius doar o singură femeie a reuşit să evadeze innotând.  
 
Sosim în portul Skiatos pe la amiază. Ni se spune că la ora 14:00 să fim cu toţii la vapor. Noi românii, vreo nouă la număr, ne ţinem după Marius, care ne conduce pe străduţe foarte înguste, pe nesfârşite trepte umbrite de clădirile de piatră, până pe o culme, la Biserica Sfântu Nicolae. De aici de sus avem o panoramă asupra portului şi împrejurimilor. O doamnă cam durdulie din grup i-a reproşat lui Marius: „Şi acuma, de ce ne-ai adus aici!? Să vedem ce?”. Ghidul nostru a fost tot timpul foarte atent cu grupul, a încercat să ne facă să ne simţim bine, ca într-o familie. Ne-a informat mereu, pe tot traseul, despre obiectivele turistice pe lângă care treceam. Am pozat acolo în grup, după care am coborât la unul din multele restaurante şi am servit masa. Am putut nota că Marius e foarte cunoscut şi apreciat acolo şi asta ne-a făcut să fim mândri că suntem români. Felicitări Marius!  
 
După ce am prânzit ne-am plimbat prin zona portului, am luat câteva suveniruri, după care am intrat la o gelaterie unde întâmplător am fost serviţi de o româncă de vreo 20 de ani. Spunea că e din Reşita şi că locuieşte în Grecia de şase ani. Fericită că suntem români am avut în compania ei câteva minute plăcute.  
 
În port trona statuia unui căpitan de marină scrutând orizontul cu binoclul la ochi. Se pare că a fost ultimul commandant al flotei greceşti care, în strâmtoarea Skiatos, a depus o ultimă rezistenţă trupelor germane (1940-41) în aşa-zisă „Bătălie a Greciei”. Următorul popas îl facem la plaja Koukounaries. La coborârea de pe vapor văd în apă mai multe pete negre de diferite mărimi. Bănuielile mele se adeveresc. Mi se spun că sunt Askinos (arici de mare). Deşi suntem cu vreo o sută de km de Nei Pori, aici apa ni se pare ceva mai rece. Nisipul plajei plin cu ace de pin. Nici o cişmea cu apă de băut, căci altfel ce afacere ar mai fi făcut vânzătorii de răcoritoare!?  
 
Pe drumul de reîntoarcere, pe vapor, se încinge din nou cântecul şi dansul. De data asta suntem serviţi cu Quzo, o băutură produsă din anason, care ar vrea să fie precum ţuica de la noi dar e departe... de ea! Un fel de mastică mai tare! La un moment dat cineva strigă: „Delfinii! Delfinii!”. Ne uităm cu toţi la valuri... Eu reuşesc să văd doar unu care ne-a tăiat calea în viteză mare. În portul Ahile ne-am îmbarcat în autocarul ce ne aştepta şi cu care am ajuns la Nei Pori o dată cu lăsarea noapţii. Consider că am avut parte de o zi minunată!  
 
Sâmbătă, 23 iunie. Dacă aseară, pe când să sosim, cerul începea să se înnoureze, iată că astăzi e din nou ca oglinda. Ne cumpărarăm ceva mâncare de drum şi Ani pregăteşte merindele. La ora 9:00 trebuie să eliberăm camera aşa că vom petrece „pe oriunde” până la orele 16:00 când vine autocarul după noi. Aici, pe terasa curţii Vilei Maria multe mese şi scaune, flori superbe. Veni şi un grec care vorbeşte bine româneşte. De la vârsta de doi ani a fost dus cu părinţii în România, la Galaţi, unde a trăit până la 12 ani. După care s-a repatriat. Ţări sunt multe dar patria e una singură. Îi cântai acestuia - atâta cât am învăţat în armată la Bucureşti - din cântărea „Psemata” (adică „Minciuna”). Cânta şi el fericit, împreună cu mine, dar din păcate nici el nu ştia mai multe strofe decât ştiam eu: „Psemata, Psemata, fteo ego Psemata/ Na perpatas stighito nea/ Na les pos megapas/ (...)/ Chia magapuses, Chia me ponuses/ O e rostas mas Santantrelos/”. Omul mi-a spus însemnătatea cuvintelor pe româneşte: „Minţi, minţi, sunt de vină eu/ Că te-am învăţat să minţi/ Să treci pe la vecini/ Să spui că mă iubesti/ Dacă m-ai fi iubit/ Dragostea noastră ar fi fost una nebună/”.  
 
Un băimărean din grupul nostru i-a pus grecului o întrebare supărătoare: „Care e capitala Macedoniei?” Grecul a răspuns că e Salonic, iar românul o ţinea înainte cu Skoplie. Lăsând asta la o parte, pot să scriu că am petrecut o săptămână frumoasă în Grecia. Cu această excursie am ajuns la numărul 22 în palmaresul ţărilor vizitate. Singurul inconvenient aici, au fost ţânţarii... cu care ne-am luptat noapte de noapte. Nici pastilele din aparatul electric producător de „gaz antivampir” nu au dat rezultat, ci numai palmele noastre... care au câştigat dexteritate. Ha, ha!  
 
La orele 16 am pornit la drum cu drăguţa şi amabila Diana - ghida autocarului nostru pentru România. După o jumătate de oră, oprim în Paralia Katerini unde coboară cei doi tineri, vecinii noştri de la Vila Maria, care schimbă autocarul plecând spre Miercurea Ciuc... prin Bulgaria! Şi în acelaşi timp urcă patru persoane care vin pe ruta noastră. În total am fost din nou 21 de turişti. Cele două autocare îşi continuă drumul încă o bună bucată de drum împreună după care şoferii „se semnalizează” şi celalat o ia la dreaptă spre Salonic şi Bulgaria, iar noi o ţinem în nord spre Bitolia.  
 
La frontiera cu actuala Macedonie suntem opriţi timp de o oră atât de greci cât de macedoneni cu toate că ni se verifică doar actele. Un vameş machedon venit în autocar pentru controlul actelor ne spune: „Romania-Machedonia, problem!”. Dar a rămas cu atâta, fără alte explicaţii. Nu mult timp după ce am trecut frontiera am oprit la o benzinărie pentru serviciul de „toaletă” – o privată sub orice critică! Se nimeriseră să fie chiar orele 19:00, când întâmplător un măgăruş de pe o movilă a început să ragă. Un românaş mai şugubăţ zice: „I-auzi! Se dă ora exactă!”. Înainte de reînbarcare, apare un bătrânel cu o platformă pe două roţi - probabil stăpânul măgarului – şi ne oferă la vânzare nişte caise şi mere ca vai de ele. Am cumpărat şi eu câteva fructe... Plecăm mai departe printre munţi, la început print-un defileu, apoi prin tunele... Începe a se întuneca. În noapte nu mai văd decât luminile aşezărilor omeneşti! La frontiera Macedo-Sârbă... lungă linie de tiruri şi autocare. Aici am aşteptat mai bine de trei ore. Când am sosit la frontiera noastră românească... se crăpa de ziuă. Suntem acasă! Am avut parte de o săptămână minunată pe tărâmul Eladei...  
 
Ioan NICOARĂ  
Iunie 2012  
Baia Mare  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Ioan NICOARĂ - O VACANŢĂ ÎN GRECIA / Ioan Nicoară : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 609, Anul II, 31 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ioan Nicoară : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Nicoară
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!