Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Nuante > Mobil |   


Autor: Ioan Lilă         Publicat în: Ediţia nr. 547 din 30 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

Ioan LILA - POEZIA CRITICII

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am descoperit, dragi cultivatori de poezie şi proză pe ogoarele literaturii romane, un scriitor disimulat în spatele textelor lui pseudo-critice (vezi Odobescu!), care sînt, mai degrabă, poetice. Un text critic este indigest, autorul-critic rîvnind să aibă el ultimul cuvînt şi să prindă cu un bold firavul fluture în panoplia cu molii! Dar literatura este viaţă clocotitoare, nu o pojghiţă de gheaţă pe care alunecă balerinele ieşite la pensie! Texte critice sînt greoaie ca definiţie, definiţii, datări, evaluări, condiţionări pe calapoadele patului lui Procust, pentru că nici un scriitor nu se poate înscrie într-un curent, conştient find că, procedînd astfel, dacă va înnota împotriva curentului, va fi ejectat în abisurile credinţei unor critici ce cred că datorită lor se învîrte soarele în jurul cîmpiilor pe care strălucesc florile toamnei! Mari cititori/povestitori de literatură au fost G. Călinescu, Al.Piru, Ion Rotaru, care aveau un farmec absolut al scriiturii, farmec pe care îl regăsesc, cu plăcere, la scriitorul (pentru că nu-l mai pot numi critic!) Constantin Trandafir! Ce nuanţe... ce plăcere de a nara devastatoare, pentru că, dacă actul scriiturii nu ar fi fascinant, nimeni nu ar mai toci podelele eternităţii! „1989 – vedere din provincie”, „Cititul prozei – De la 1960 pînă azi”, „Scriitori şi teme – Conversaţie în bibliotecă”, „Cititul cărţilor – poezia – De la Nichita Stănescu pînă azi” (inspirat titlu şi definitoriu pentru istoria literaturii romane!) Constantin Trandafir, fiind un scriitor-critic remarcabil, are uneltele necesare pentru a analiza construcţia unei catedrale care, uneori, a început a fi construită de la acoperiş, pentru că şi această atitudine poate genera spaţii lirice! Graţia frazei fiind bine şlefuită, ea naşte o puritate absolută a analizei neromanţate, fără volute lipsite de substanţietate!  
 
Dar, ca să nu se creadă că eu construiesc catedrale de nisip, ia să vin cu cîteva citate/argumente, pentru că trebuie să avem întotdeauna pietrele pentru ridicarea templului la îndemînă şi nu cine ştie în care colţ al planetei literaturii! Viaţa de zi cu zi! Trezitul de dimineaţă, plecarea la şcoala unde este profesor, grijile zilnice, fetele, nevasta, colegii, cancelaria, inspectorii care îi terorizează pe toţi cu inepţiile lor dogmatice... iată o lume vie, palpabilă! Dar să luăm anul 1989 de la început: „1 ianuarie Ora zero. Păcat că nu ninge. Dar la noi, la Cîmpina, în provincia asta mică, sentimentul sărbătorii e tradiţional, nu s-a şters complet cu tot efortul tovărăşesc de mai bine de 40 de ani.” (...) „Pregătirile au fost superbe şi dramatice...” Nu răzbate de aici sentimentul emoţionant de poezie? Apoi ni se destăinuie autorul, care vine, ca în marile romane, cu comentariile lui dramatico-subtile: „În noaptea asta sfîntă ne-au dat n apă caldă şi am putut face baie, ehe, ca boierii.” În altă parte, zice cu nostalgie parcă: „De-atîta mîndrie („a eroinei polimerice”) adorm cu greutate.” Dar subtilităţile de-abia încep: „Am tonusul bun deşi breasla dăscălească urlă de groaza unei brigăzi ministeriale şi judeţene. Cică vor descinde vreo 60 de capete şi vor sta două săăptămîni, zic unii, o lună de zile, se alarmează cei mai panicarzi. Nu mai pleacă deloc, adaug eu.” Nu e aici dulceaţa gîndirii în stilul lui Caragiale? Ironia fină, subtilă, asumarea disperată a grotescului gîndirii? Şi, mai jos, ne aduce cu picioarele pe pămînt şi cu capul în nori: „Şi dă-i şi luptă.” Sprea sfrşitul lunii ianuarie, autorul recidivează la modul exemplar, înţelegînd de unde ne vine ideea să ne exteriorizăm cu o brutalitate melancolică: După „scîrţa-scîrţa pe hîrtie”, cade şi apogeul, magnific, ca în Valkiria: „Fac rost de nişte carne de vită.” Şi, mai prin februarie (auzi aici poezie pură, nefalsificată): „Tinerii Borza şi Biţă ne însoţesc în nocturnă, că se face economie la luminaa electrică şi nici măcar luna nu ne mai ajută...” În ziua de 3 martie, vineri, îl pomeneşte pe Vladimir Visoţki”. Mare poet, care umplea pieţele publice ale Rusiei cu spectacolele sale şi se pare că tovii l-au ajutat să treacă în eternitate... lăsînd-o înlăcrimată pe Marina Vlady.  
 
 
„Vladimir Semionovitch Vyssotski (en russe : В" адимир Семёнович Высоцкий)1, ne le 25 janvier 1938 et mort le 25 juillet 1980, est un grand auteur-compositeur-interprète et un acteur de theâtre et de cinema sovietique.  
 
En 1969, Vyssotski se marie avec l'actrice française d'origine russe Marina Vlady. Celle-ci connaît bien les nuits de travail de Vyssotski, se reveillant, marmonnant quelques mots et se dirigeant vers son bureau pour ecrire debout sur ce qui lui tombe sous la main. Grâce " son mariage avec Marina Vlady, Vyssotski a l'occasion de sortir d'URSS, de se rendre en France, aux États-Unis ou encore auMexique en avril 1977, et d'y enregistrer quelques disques, dont un interprete partiellement en français, paru chez Polydor, mais pas encore edite en CD. Comme Alexandre Vertinski un demi-siècle plus tot, il ne pouvait s'acclimater dans un pays etranger, et rentrait rapidement après chaque depart. Le travail constant (d'acteur et de chanteur), le manque de sommeil, l'alcool et le tabac, ainsi que les interdictions et la non-reconnaissance officielle du chanteur, laissèrent beaucoup de traces. Vyssotski mourut en 1980 d'une crise cardiaque " Moscou " l'âge de 42 ans en pleinJeux olympiques. Malgre le silence des medias, une foule de 200 000 admirateurs lui rendit un dernier hommage " son enterrement. Certains chanteurs, comme Boulat Okoudjava et Youri Vizbor composèrent une chanson d'adieu en sa memoire. Le chanteur politique polonais Jacek Kaczmarski, qui s'etait en partie inspire des chansons de Vyssotski, redigea " cette occasion Epitafium dla Włodzimierza Wysockiego(Épitaphe pour Vladimir Vyssotski).”  
 
Iată cum se scrie istoria cea histerică şi de aceea am făcut această paranteză! „Cu eforturi, facem rost de puţin salam de Sibiu” Mereu am vrut să aflu cum fabricau salamul ăsta, dar nu am reuşit niciodată să aflu cînd sacrifică Sibiul!” 15 martie, miercuri: “...inundaţia de la avocatul Şercău. Nemernicii opresc apa dimineaţa, apoi îi dau drumul şi bieţii oameni nu mai ştiu cînd este şi cînd nu este deschis robinetul.” Sărim în aprilie! Să crăp dacă nu aş putea să citez întregul volum, dar s-ar supăra autorul pe mine definitiv şi total! (Sic!) Verva este în toi: „Au dispărut şi tacîmurile ”, şi oasele, şi copitelele, adidaşii . Au ieşit urzicile, dar puţine şi scumpe, că-i secetă...” Mi-am amintit astfel că intram în măcelăria din Piaţa Dorobanţi şi întrebam, timid: „Aveţi adidaşi?” Răspunsul măcelarului: „Avem, dom scriitor!” Eu: „Mărimea 42 aveţi?” Şi măcelarul: „Să moară mama dacă nu m-a tîmpit cu prostia asta de mai bine de un an!” Il invitam la o bere şi îi trecea supărarea! A murit, bietul om, imediat după răzmeriţa (din decembrie) cu voie de la poliţie, vorba lu' nenea Caragiale, tatăl nostru spiritual. Dar lovitura de graţie vine în 20 decembrie: „Ghiţă Corbul, care n-a mai fost în capitală de vreo 20 de ani, merge să-şi cumpere sacou (...)!” Fascinant! Fraza asta spune mai multe decît un metru cub de comentarii! Şi mărturisesc, în ciuda încărcaturii frazei cu un tragism bine chibzuit, că am rîs cu lacrimi! Mai mult, este o onoare pentru mine... marturisesc fara teama ca uitasem o multime de amanunte ale vieţii literare... şi parcă asistam (în timp ce citeam) la discursurile lui G. Călinescu la Universitate, cînd şi holurile erau ticsite de studenti! Am fost prieten cu Piru, cu Ion Rotaru (care mi-a fost si naş - mi-a botezat un puradel şi, peste ani, cînd a vrut naşul s-o vadă pe doamna Mara Nicoară, aceasta i-a transmis prin portar ca nu il cunoaste... si a murit nasul cu regretul acesta in suflet !) - da' uite ce voiam sa va spun: lectura scrierii Dvs este delicioasa, pentru ca este parfumata cu un delicat sentiment de umor, ce face intotdeauna bine! Cum zicea Confucius: Cine nu cunoaste valoarea cuvintelor, nu ii va cunoaste niciodata pe oameni ! Omul si Opera, nu-i asa?  
 
-------------------------------  
 
(va urma)  
 
Multumind colaboratorilor noştri permanenţi, neobosiţii culegători Dan Lupescu, Dimitrie Grama, G.H Manea, Corneliu Berbente, Octavian Alexandru, Virgil Ciucă, George Roca şi Moldoveanului cu Blog, trecem la partea a treia a acestei culegeri de folclor internet reproducând o filă dezgropată din umorul de altă dată:  
 
La căpătâiul lui Brejnev  
de Sadi Rudeanu  
 
Sărmanul Brejnev e pe moarte  
La căpătâiul său la pat  
Din lume cei mai mari profesori  
Spre a-l salva, s-au adunat  
 
E fără nici o îndoială  
Ei au făcut tot ce-au putut  
Dar diagnosticul e sigur  
Bolnavul clar, este pierdut  
 
Deci marii medici ies afară  
Şi cheamă-ndată la spital  
Pe cei opt-nouă şefi de vază  
Din comitetul lor central  
 
Soseşte printre ei şi-acela  
Care va fi urmaşul său  
Şi care-ntr-una îşi exprimă  
Teribile păreri de rău  
 
Deci intră ei la bietul Brejnev  
Şi mai pe urmă lăcrimând  
Se-apropie de bolnavu-n comă  
Şi îl sărută toţi pe rând  
 
Apoi şopteşte-ncet urmaşul  
Cel ce va fi şef în partid  
Privind duios la cel ce moare  
-Ah prea iubite Leonid  
 
Sunt ultimile tale clipe  
Desigur vei pleca în rai  
Dar vreau să ştiu, poate-mi vei spune  
Ce ultime dorinţe ai ?  
 
Oftează Leonid sărmanul  
Deschide ochii şi clipeşte  
A înţeles ce i se cere  
Şi iată în sfârşit, şopteşte:  
 
Doresc întâi dacă se poate  
Şi vreau să ştiţi, la asta ţin  
Să mi se pună o statuie  
În holul mare în Kremlin  
 
Toti cei prezenţi discută-n şoaptă  
Strânşi într-un colţ, analizează,  
Dacă dorinţa exprimată  
E justă şi nu deranjează  
 
În fine, toţi şi-au dat acordul  
Iar viitorul şef rapid  
Se-apropie de pat şi spune  
-Ai aprobarea Leonid !  
 
Acesta fericit zâmbeşte  
-Dar ştiţi, aş mai dori ceva  
Să-mi poarte numele o stradă,  
Sau vre-un cartier din Moscova  
 
Din nou se-adună cei de faţă  
Discută cu înfrigurare  
Şi iată că dorinţa-doua  
Primeşte şi-asta aprobare  
 
Dar înainte de a trece  
Măritul Brejnev în nefiinţă  
Îl cheamă pe urmaş şi-i spune  
-Mai am o ultimă dorinţă.  
 
-În fine,spune succesorul  
Hai spune-o, să te auzim  
-Să mă-ngropaţi,oftează Brejnev  
-Ei ,unde ???...la ....Ierusalim  
 
Rămâne uluit urmaşul  
De-aceasta ultimă dorinţă  
Şi-n fine cei prezenţi acolo  
Se-adună iaraşi în şedinţă  
Discuţia acum durează  
 
Mai mult şi e înfierbântată  
Căci unii-s "pro" şi alţii contra  
Problema e mai complicată  
Trec două ore, trei şi patru  
 
Nici un detaliu nu-i omis,  
Şi după circa zece ceasuri  
În fine, iată au decis.  
S-apropie de pat urmaşul  
 
El fiind însărcinat să-i spună:  
-Ah, Leonid, de data asta  
Nu pot să-ţi dau o veste bună.  
Te îngropăm în Piaţa Roşie  
 
Într-un cavou ca din poveşti  
Chiar şi-un mausoleu îţi facem  
Te îngropăm unde doreşti  
Dar la Ierusalim nu merge  
 
Si nu c-o fac eu pe nebunul  
Dar ştii,acolo se întâmplă  
Că .....mai învie câte unul !!!  
----------------------------------------------  
 
A consemnat,  
 
Ioan LILĂ  
iunie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Ioan LILA - POEZIA CRITICII / Ioan Lilă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 547, Anul II, 30 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ioan Lilă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Lilă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!