Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Imaginatie > Mobil |   


Autor: Ioan Lilă         Publicat în: Ediţia nr. 899 din 17 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

Ioan LILĂ - POEME BILINGVE (1) / POÉMES BILINGUES (1)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

SE AUDE-N DEPĂRTARE CUM CADE O SECUNDĂ

Se-aude-n depărtare cum cade o secundă
Şi crapă ca un munte lovit de o insectă
Tu-ţi pui rochia albă şi-n păr îţi prinzi o fundă
Mai crapă o secundă fecundă şi erectă

Oglinda te absoarbe şi nu mai ieşi din ea
Eu te privesc şi-mi umplu un alt pahar cu vin
Tu străluceşti suavă pe ceruri ca o stea
Eu îţi admir splendoarea şi-n faţa ta mă-nclin

Mai trece o secundă, o, timpul tot s-a scurs
Pe albia secată a vieţii mele triste
Pe mine azi mă plimbă de zgardă ca pe-un urs
Şi-mi şterge amintirea cu jad şi ametiste

Hai, încă o secundă, imperiile pier
A ruginit de-acuma şi balamaua porţii
Mai scîrţîie-ntr-o doară buimacă şi de fier
Eu îmi mai pun speranţa în zarurile sorţii

Frumoasă eşti ca luna care încet apune
Cînd zarea ne inundă cu mîngîieri caline
Cînd o să fii tu gata te rog din timp a-mi spune
Ca să-mi înnozi cravata cu gesturi blînde, fine

Şi amîndoi spre ceruri să ostenim urcînd
Tu, blîndă şi frumoasă, eu, taciturn şi greu -
Pe-acelaşi drum, iubito, ce ne-a trecut prin gînd,
Momindu-ne cu clipe de voluptăţi mereu


TU NU AUZI CUM FULGII DE ZĂPADĂ

Tu nu auzi cum fulgii de zăpadă
Se prăbuşesc din ceruri ca fiarele-nsetate
Să sfîşie pămîntul şi vîntul cum ne bate
Lovindu-ne privirea cu lovituri de spadă ?

Acum e clipa aia măreaţă, hai la luptă
Dă-mi merele, frumoaso, arată-ţi coapsa dulce,
Să nu lăsăm zăpada cea pură să ne spurce -
Şi luna de durere pare acuma suptă

Pe fruntea ta senină se sprijină pămîntul
Auzi cum se-ndîrjesc şi stelele şi vîntul
Vrînd parcă să ne-nchidă în raiul lor ceresc

Hai, sfîşie-mi cămaşa şi caută-mi o armă
Iubirea mea se-ntoarce-n-potrivă-mi şi mă sfarmă
De-aceea, minunato, candoarea ţi-o cerşesc.

TEMPLUL DE ZAPADA

Ard lumînări în templul de zăpadă
Şi ceara rece se topeste-n valuri
În ceasul zilei nuferi or să cadă
Din mările tivite-n veci de maluri
Corăbiile s-au uscat la soare
Şi Carul mare stă cu oiştea-n sus
Se risipesc pe cîmpuri căprioare
În umbra unui munte s-au ascuns
Driadele superbe cu coapse şlefuite
De vîntul dimineţii, cînd ele cad răpuse,
După atîtea dansuri perverse şi proscrise -
Dar s-au simţit eterne, suave şi iubite


DIN GRĂDINA TA O FLOARE AM VRUT

Din gradina ta o floare am vrut
Să o fur, să mi-o presar peste buze
Vântul foşnea romantic prin frunze
Ţi-am răpit floarea şi nu te-a durut

Cu dulceaţa trupului tău mă îmbiai în şoaptă
Ca să nu trezim greierii, să nu speriem căprioarele
Mai era puţin şi răsărea soarele
Iar tu erai deja o pară dulce, coaptă

Din gradina ta nu mai voiam sa ies
Eram ca un cerb rănit de săgeată
Mai răneşte-mă încă o dată
Este visul meu, eu l-am ales


ÎN VISUL MEU

În visul meu etern de păpădie
Nimic din cele sfinte abstracte să nu-mi fie
Veşminte parfumate cu efemera greaţă
Ce-mi curge în conştiinţă şi-n veşnicii m-agaţă

Eu vreau să mai am aer doar pentru o secundă
Ca să-i pot face vieţii în infinit o fundă
În semn de renunţare de la vaga speranţă
Cînd viaţa mea atîrnă în ceruri ca o zdreanţă

Şi-apoi, de ce m-aş teme ?
Nimic nu-mi poate rupe
Secunda următoare fecundă-n timp ce geme
Şi-n trupul meu pe cruce, perversă, ea irupe


POEM BAROC UNU

Bucặţi imense dintr-un zid de flori,
Cu milặ dặrîmate de zorii unei zile
De care-mi aminteam ca de culori
Aduse-n noaptea crudặ de cặmile

Pe acele vagi cặrặri sau iluzorii
Drumuri care cặdeau pe-un colţ de cer
Scrîşnind în ritmul tandru al culorii
Care destramặ visul în voaluri de mister

Nebun de-ar fi Olimpul, i-ar lepặda pe zei?
Nicînd înfiorarea acelor jocuri pure
Nu va sminti gîndirea groteştilor atei
Care ştiau în tainặ din glorie sặ-şi fure

Şi prefặcuţi în stane ningeau pe cer cu stele
Poveştile porcoase aveau un iz divin
Atunci cînd din zặpadặ confecţionau inele
Urlau de fericire şi disperaţi beau vin

Şi iatặ cặ poemul îşi trage peste pîntec
Un voal plin de sfiala fecioarelor perene
Īn care nu pặtrunde nici izma unui cîntec
Cînd ele dorm suave şi goale între perne.


POEM BAROC DOI

Am reuşit, în fine, sặ construim, o, zei,
Un cerc perfect cu laturi ca pặtratul
Şi-o sặ vặ dặm o faţặ de zar cu cifra trei
Sặ ne iertaţi definitiv pặcatul

Priviţi ce armonie s-a revặrsat din unghiuri,
Din linii verticale şi fặrặ rotunjimi,
Care ne trag din umbrặ catifelate junghiuri
Ferite de ispite cu drepte-mprejmuiri.

Cu dogme, ilustraţii pierdute într-o garặ
Īn care n-a oprit vreodatặ nici un tren.
Sirena ne sfîşie amurgul ca o fiarặ
Greu de închis în miezul anostului catren.


POEM BAROC TREI

Cînd noaptea se crapặ-ntr-o stea ca o parặ
Lirismul bezmetic ţine loc de breloc
Şi-nghesuită-n rama acelui gînd de fiarặ,
Aud cum nesfîrşirea îmi zice “ Nu am loc!”

Dar fặ-ţi alt loc în locu-i, un templu mai hidos
Decît o tuşặ finặ de pensulặ pe-o faţặ,
Care s-a smuls din rama perfidului colos
Ca umbra ce-nfloreşte abia spre dimineaţặ .

Īn timp chiar şi gîndirea e verde sau amarặ,
Ca pasặrea din visul cu îngeri care zboarặ
Cu aripi de zặpadặ şi scrîşnet de vioarặ
Īn care-şi pierd duhoarea sfielnicặ de fiarặ

Iar muza, coloratặ, fardatặ chiar strident,
L-a violat pe zeul oceanelor şi-ndatặ
Acesta şi-a ras barba şi i-a zids decadent:
Tu eşti ceva în jurul unui bujor de fatặ.


E VREMEA CIREŞELOR COAPTE

E vremea cireşelor coapte.
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte!
Îţi culeg un coş de gînduri, ca pe nişte fructe.
Cerul s-a sprijinit de fruntea unui munte.
E timpul să culegem muşeţel şi albăstrele.
Să adunăm din iarbă un coşuleţ cu stele,
Din care să îţi fac un colier,
Cît mai am timp, cît mai pot să sper ...
Şi mai vreau să-ţi aduc o turmă de nori pufoşi,
Ca să ai din ce să faci gogoşi.
Şi de la zvîrlugele alea de iele
Puţină pulbere dulce de stele ...
Şi, dansînd pe tîmpla mea, să dai timpul mai încet,
Că deja îl aud pe bătrînul ascet,
Care mă amăgeşte cu o eternitate ...
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte !


C'EST LE TEMPS DES CERISES MÛRES

C'est le temps des cerises mûres
Écoute comment se frappent les étoiles de la nuit
Je te cueille un panier de pensées, comme des fruits.
Le ciel s'est appuyé sur le front d'une montagne
C'est le temps de cueillir camomille et bleuets
De cueillir dans l'herbe un petit panier d'étoiles
Pour te faire un collier,
Tant que j'ai le temps, tant que je peux espérer ...
Et je veux aussi te ramener un troupeau de nuages duveteux
Pour que tu puisses faire des beignets.
Et de ces agiles méchantes fées,
Un peu de poudre douce d'étoiles ...
Et dansant sur ma tempe, que tu ralentisses le temps,
Car j'entends déjà le vieil ascète,
Qui me séduit avec son éternité,
Écoute comment se frappent les étoiles de la nuit ...



EU MOR DE SETE LÂNGĂ FÂNTÂNĂ

Eu mor de sete lîngă fintină
Cerul de pleoape greu îmi atîrnă
Apa e vie, limpede, pură,
Setea mă arde seacă în gură
Da' nu-ntind mîna să iau o cană
Gestul în sine e o sudalmă
E ca blestemul ce ne-a legat
De viaţa asta grea de păcat
Trec călătorii, care-şi adapă
Caii în flăcări, avizi de apă-
Fluturii nopţii, negri, nervoşi,
Cad şi se-neacă, dar mor frumoşi
Luna spre seară arde şi ea
Plonjînd în apa, dulce şi grea,
Mai trec şi păsări prin umbra zilei
Stîrnind în mine vuietul milei
Numai de mie nu îmi e milă
Zac mort de sete ca o camilă
Auzi cum scîrţie cumpăna-n noapte
Stelele-n apă cad grele, coapte.


JE MEURS DE SOIF AUPRES DE LA FONTAINE

Je meurs de soif auprès de la fontaine
Le ciel accroche mes paupières pesantes
L'eau est vive, claire, pure,
Je brûle,la soif me sèche la bouche
Mais je ne désire pas prendre une tasse
Le geste lui-même est un serment
C'est la malédiction qui nous a réunis
Dans cette vie de péchés lourds
La lune du soir s'y brûle
Plongeant dans l'eau douce,
Mais, je ne me plains pas
Je suis mort de soif comme un chameau
J'entends le gargouillis de l'eau
Les étoiles d'automne tombent comme des fruits murs
C'est la malédiction qui nous a réunis
Dans cette vie de lourds péchés.



SUFLETUL MEU

În Zborul cocorilor şi noaptea cade
Fructele verii sînt dulci şi sînt coapte.
Sufletul meu disperat astăzi arde
Înnecat în umbrele grele din şoapte.

Şi catedralele, cum înfloresc
În Raiul nostru etern, ceresc ...
Dar ai tu, clipă, aripi să zbori,
Dincolo de cerul risipit în nori ?

Şi mi-e frig de atîta iubire
Şi mi-e cald, dar mai sper,
Că peste eterna gîndire
Se mai află, de-a pururi, alt cer.


MON ÂME

Dans le vol des grues tombe la nuit,
Les fruits d'été sont doux.
Mon âme brûle désespérée aujourd'hui
Noyée dans l'ombre, lourd chuchotement...

Cathédrale florissante
Dans ce paradis céleste.
A l'instant, tu as des ailes pour t'envoler
Au-delà du ciel perdu dans les nuages !

Et j'ai froid de vie
Et chaud, mais j'espère
Que, dans la pensée éternelle,
C'est toujours un autre ciel.



SUR MON ÊTRE

Même s'il ne pleut pas,
Nous sommes tout de même
Un jour plus vieux.
Mais, si le matin est pluvieux ?

1
Vieillesse, être ou ne plus être,
Les jours passent comme oiseaux en vol
La nuit s'installe sur mon être
Des fleurs, des rêves lourds, tout s'envole ...

2
En vieillissement de jour en jour
Les jours passent comme oiseaux en vol.
La nuit s'installe sur mon être
Des fleurs, des rêves lourds, tout s'envole ...



VIEILLESSE, ÊTRE OU NE PLUS ÊTRE

Même s'il ne pleut pas,
Nous sommes tout de même
Un jour plus vieux.
Mais, si le matin est pluvieux ?

1
Vieillesse, être ou ne plus être
Les jours passent comme oiseaux en vol
La nuit s'installe sur mon être
Des fleurs, des rêves lourds, tout s'envole ...

2
En vieillissement de jour en jour
Les jours passent comme oiseaux en vol
La nuit s'installe sur mon être
Des fleurs, des rêves lourds, tout s'envole ...



LE COQ SUR LE TOIT A RUILLÉ

Le coq sur le toit a rouillé,
Je ne l'entends plus chanter joyeusement.
A présent, il grince et laisse un goût amer
Dans mon âme malade de rêverie.

Lorsqu'il brillait, irradié par le soleil,
Il répandait mille couleurs sur le ciel!
A présent, il grince et il me semble
Que même son âme lui fait mal, engourdi par le gel!

Pourquoi aurais-je pitié
De ce coq en tôle rouillée –
Dépouillé de couleur aussi avec le temps –
Comme si je pleurais vraiment pour une bien-aimée?

Ô, tout ce qui a été, s'est dissipé comme la fumée,
Passant par ma vie, illusoire,
Mais je n'ai gardé dans mon âme que le parfum
De son essence de fleur rêveuse.

Il grince à nouveau, le pauvre, et m'afflige
Sa tristesse d'oiseau blessé....
Même s'il était vivant, il ne pourrait voler...
Et moi je n'ai plus de bien-aimée...



UN GRAIN DE BLÉ...

Je t'ai demandé de me donner quelque chose
Pour me souvenir de toi
Quand la neige
Tombera sur moi

Tu m'as donné un brin d'herbe
De tes lèvres je l'ai pris
Ensuite, j'ai caressé tes seins
Et les couvent de baisers

J'avais le vertige et j'étais bien et mal
Nous ne aimions comme les saintes
Tout les deux assis sur le bord de la rivière
Pourras tu m'oublier ? M'aimes tu ?

Moi en souvenir je t'offre un grain de blé ...



MONTAGNE BLEUE  

Le cheval broute l'herbe
Il n'a pas envie de jouer
Parmi les graminées,
Sur le long de la rive
C'est juste un cheval
Mais il est merveilleux
Je suis collé au ciel -
La montagne me donne sa splendeur,
Et les rêves pour les chevaux!
 


LE CHEVAL

Un jour il m'est arrivé qu'un cheval
Voulait absolument me parler.
Il se tenait sur ses quatre pâtes et non à verticale
Et se plaignait qu'il n'aimait plus pâtre.
« Bon », lui dis-je, « bois un café et pipe une cigarette »,
Car personne n'en mourra pas...



POUR ÉCRIRE SUR UNE FEUILLE  

Pour écrire sur une feuille,
Maintenant, quand l'automne arrive,
Le silence devient confus;
Pourquoi je ne le réalise pas?
Lorsque debout sur la porte de la nuit,
Avec les étoile sur mon front,
Seul le vent mystérieusement
Vient me tourmenter.
Pour quoi écrire sur une feuille,
Quand elle est aussi confuse?
 


MIETTES POUR LES MOINEAUX
 

Deux ou trois moineaux sautillent
Nerveusement sur l'asphalte;
De la voiture du boulanger
Des miettes de pain sont tombées
Les moineaux adorent
Et remercient leur dieu
Qui leur a donné cette chapelure
Mais aussi l'eau des nuages.
TIMBRE

J'avais besoin de ce timbre

Pour une lettre urgente
Mais il ne collait pas bien.
S'il tombait, alors je serais mal,
Parce que les nouvelles circulent -
Point-virgule!
 


LES PETITS OBJETS  

Les petits objets  

Sont faits pour les fourmis  

Les étoiles brillent
Parce que elles sont aimées
Des filles mélancoliques
Alors, quand le ciel est nuageux
Disparaissent les fils de rois
Et les filles pleurent,
Tristes!
Mais le soleil se lève
Arrivant avec ses navires
Et les petits objets
Pour les fourmis!

 


MA TRÈS DOUCE ORCHID

Ma très douce orchidée Moi, j'avais une idée
L'eau est bien potable
Notre voix redoutable
Et dans ce badinage
Je veux faire un carnage!



MEULES DE FOIN FINES (1)

Vous qui pleurez sans cesse
Frapper de vie comme d'un vieil arbre,
Vous qui, chaque jour demander pardon,
Regardez comment ils poussent sur les collines les meules de foin,

Comment se poser silencieusement dans le ciel comme les étoiles
Dans leur se repos éternel cru.
Les meules de foin sont des filles aux cheveux longs, rebelles -
Et la pluie les gâte et les mouiller.

Regardez les arbres sus les collines
Les vergers sont des édens de qui vous aviez oublié.
Tombé dans ce monde vous vous débattez entre les banques
Comme les vagues de la mer et encore c'est dommage,

Que la lumière dans votre l'âmes as gelé fin,
Ne pas aimer quelque chose, vous avait pleuré isolé,
Mais vous avez une chance, si nous devions être,
Pour se baigner dans les larmes et le rire à mourir.

------------------------------------------------------------
Ioan LILĂ
29 mai 2011
France



 

Referinţă Bibliografică:
Ioan LILĂ - POEME BILINGVE (1) / POÉMES BILINGUES (1) / Ioan Lilă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 899, Anul III, 17 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ioan Lilă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Lilă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!