Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   



Invitat la cooperrativa...vigilenţei de partid şi de stat !
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Licenţiat al facultăţii de filosofie în '48, în septembrie am fost numit profesor de matematică la clasele V-VII de la şcoala din Rucăr. După doar două săptămâni, Ilie Stănculescu, eminent profesor la Şcoala normală “Carol I” a fost numit inspector general. A ţinut ca în catedra lui să fiu adus şi eu de la Rucăr. Către sfârşitul anului şcolar '49-50, profesorul Alexandru Ionel mă anunţă într-o bună zi că am fost căutat de către unul Troneci, de la Securitatea statului. Se interesase de orarul meu de a doua zi.  
  
După terminarea orelor din ziua cu pricina am fost poftit la sediul Securităţii, aflat în casele fostului meu profesor şi director Ion Gh. Marinescu, o casă blestemată (fără nicio aluzie, la titlul romanului lui Blsasco Ibanez!) în care au fost maltrataţi atâţia musceleni nevinovaţi. Am fost ţinut de la orele 16 şi până la orele 23. în camera în care lucra plutonierul Popescu. Timp de 7 ore nu m-a întrebat nimeni nimic.Tactica “hărţuirii prin tăcere”, în care gesturile erau contabilizate atent pentru a declanşa ofensiva. El verifica nişte fişe. La fix 23 am fost poftit sus, la etaj. Aici, în spatele unui birou luxos, înconjurat în părţi de fotolii largi şi pufoase, trona ca un belfer din prozele cu miliardari, un ofiţer tânăr şi bine făcut, cu gradul de maior. Purta cizme proaspăt văcsuite, schimbându-şi tacticos şi plin de el, de pe unul pe altul. genunchii, la intervale care îi intrase în reflex (probabil să obţină efectele scontate). Foarte amabil, m-a poftit să iau loc într-un fotoliu, după care mi-a pus câteva întrebări: cu ce mă ocup în timpul liber, care-mi este situaţia materială etc.  
  
Am început să bănuiesc unde ţinteşte şi i-am mărturisit că ascultam postul de radio Europa Liberă la colegul meu, Vasile Diaconu. Că, nu cu mult timp în urmă, ţinusem o conferinţă în amfiteatrul şcolii, în prezenţa profesorilor şi a elevilor în care, între altele, relatasem despre mersul activităţilor pe front într-o anumită perioadă, luptele care aveau loc şi allele specifice tranşeelor. De asemenea, i-am spus despre convorbirea mea cu profesorul Mahu, în cancelaria şcolii, i-am vorbit cu sinceritate (părea că o inspiră!) despre constatările făcute de mine pe front, previzuni personale sau de grup ale celor implicaţi în lupte, despre constatările făcute de mine privind armata sovietică, traiul de prin colhozuri ş.a. Cam astea, altceva n-aveam pe suflet. Ceva se întâmplase totuşi. 
  
Într-una din zilele următoare, ducându-mă spre Creţişoara, unde familia mea avea un pogon de pământ, îmi iese în cale ticălosul de Titi Pătrăşescu, fiul căpitanului de jandarmi care schingiuise moşnenii rucăreni în 1911 în timpul răscoalei moşnenilor rucăreni împotriva marilor boieri locali, între ei fiind şi tatăl meu. El era şef de cabinet al prefectului comunist, Iulian Vasilescu. Îmi spuse, că este supărat că l-a exclus din partidul comunist şi din funcţie etc. Am bănuit că minte, că este o provocare şi că vrea să mă tragă de limbă. Era informator, probabil plătit, pe statele Securităţii. Îmi pusese în cârcă faptul că, în drumul meu spre Cârţişoara, m-aş fi întâlnit cu băieţii lui Fabrici, un italian care avea grădină alături de pogonul nostru, dar cu care nu schimbasem nicio vorbă şi nici nu ne cunoscusem. Băieţii lui Fabrici, funcţionari la mină şi muincitori acolo ceruseră să plece în Italia şi un timp securitartea fusese pe urmele lor. 
  
“Uite hârtie şi stilou, scrie ce-ai vorbit de-a fir a păr cu fraţii Fabrici!”, îm ordonă maiorul Chicoş, rus sau polonez după nume sau chiar roman de-al nostru cu cine ştie ce ascendenţă străină şi care era şeful Securităţii din Câmpulung. 
  
“Dle maior, nu cunosc pe niciunul dintre aceştia, nici cel puţin din vedere, i-a răspuns ferm Sunt sigur de acest lucru cum vă văd şi cum mă vedeţi, am mai încercat eu să par calm. Atunci, maiorul a apăsat pe un buton de sub masă şi imediat din camera de alături a apărut un securist cu grad mai mic, târând după el un copil cu părul ciufulit şi mai mult speriat. 
  
“Spune, cine este ăsta !? se adresă el răstit către copil, arătându-mă în acelaşi timp cu degetul pe mine. Copilul mă priveşte şi răspunde fără să ezite: 
  
“Nu-l cunosc, nu l-am văzut niciodată!, răspunse cel întrebat, fără ocolişuri. 
  
“Ha-ha! V-aţi înţeles amândoi carevasăzică, zise sarcastic şi dregându-şi într-adins vocea piţigăiată, parcă pentru a-şi da importanţă de o descoperire nouă care ne scăpase. O să am eu ac de cojocul vostru!”, tună ameninţător. 
  
Era aproape de miezul nopţii, dacă nu şi trecut. 
  
“I-al şi ştii ce ai de făcut !” se adresă maiorul securistului, care aduseseră pe cel care-mi fusese necunoscut până atunci şi care bănuiam că este unul dintre băieţii lui Fabrici. 
  
“Şi-acum, banditule, crezi că am timp s-ascultr balivernele tale!?, mi se adresă maiorul cu un ton abuziv şi fără aparenta eleganţă pe care o fluturase anterior, “dezbrăcându-se” astfel de poleiala afişată, de fapt arătându-şi adevărata faţă de anchetator fără scrupule. “Torţionarul” din el regăsise “dezinvoltura” lui Ţurcanu de la Piteşti, lucru pe care i-l atribuisem mult mai târziu şi la care el trudise negreşit prin zilnică “delaţiune”. Ce urma să se producă, dragă, ţine de altceva, de fiara nestăpânită din om, de iraţionalitate şi lipsă de cea mai umilă fărâmă de omenie. 
  
Dintr-odată s-a “catapultat” din scaun şi mi-a “fulgerat” două palme de-am văzut stele verzi, răsturnându-mă cu scaun cu tot pe pardoseala prăfuită, care mai purta urma paşilor ce măsuraseă biroul înaintea mea în aceeaşi zi ş care, probabil, primiseră acelaşi tratament. Apoi a început să mă lovească cu picioarele, cu cizmele în stomac, în spinare. În cap, în gură, pe unde se nimerea, umplându-mă de sânge. Probabil că am leşinat, nu ştiu cine m-a târât într-o cămăruţă unde m-am şi trezit pe ciment, într-o beznă aiuritoare, de-o tăiai cu cuţitul.  
  
După un timp, zvârcolindu-mă de durere, m-am trezit cu nişte picături de apă ce ţâşneau dintr-o chiuvetă, m-am ridicat tremurând şi anevoios, mi-am umplut gura de apă, am scuipat şi vomitat sânge, amestecat cu salivă şi resturi de mâncare. Eram murdar din cap până-n picioare şi nu-mi simţeam corpul şi faţa. Eram probabi, desfigurat. Mă istoveau dureri cumplite, mă lovise crunt în gură cu cizmele şi-mi mişcaseră mai mulţi dinţi, gingiile din faţă erau sparte. Bâjbâind pe întuneric, am muiat batista udă şi sfâşiată în bucăţi mici îmbibate de sudoare şi cocoloşire nestăpânită pentru a-mi mai tempera pornirile, când mă aflam încă la interogatoriu. 
  
La ora 4 dimineaţa, o nouă confruntare avea să mă aştepte. Victima a rămas aceeaşi, s-au schimbat doar mardeiaşii, probabil frate cu cel de la mijlocul nopţii, că prea semănau. Aceleaşi întrebări, aceleeaşi răpunsuri din partea mea. De data asta nu m-au bătut, m-au ameninţat că mă trimite la Craiova unde “Îţi vor putrezi oasele” ...  
  
Într-o noapte, fiind în beciul Securităţii împreună cu avocatul Chelcea din Boteni, ne pomenim că este îmbrâncit în mod brutal un om. Era un consătean al meu, Gheorghe Mazăre, despre care am vorbit mai pe larg în cartea Rucăr II. S-a nimerit cam tot pe atunci, să fiu chemat de către Ministerul Învăţământului la Bucureşti, pentru cursuri speciale de perfecţionare. Când am plecat, maiorul cu nume de rus, polonez sau de roman “vopsit” cu predecesori de “viţă” bună sau rea care-o fi fost, m-a chemat odată la el şi mi s-a adresat grav, ultimativ: 
  
“Banditule, ai casă şi copii aici, tot la mine ai să vii!” ...  
  
La Câmpulung, cum s-a nimerit, n-am mai venit. Alte situaţii limită aveau să-mi verifice şi să-mi întărească virtutea de a răbda, de a nu cobi şi de a nu “ciripi”, de a-mi păstra simplu demnitatea şi onestitatea. A urmat o vreme ceva mai liniştită. Apoi, înfometarea. Dat afară din învăţământ şi mereu în căutare de lucru, timp de doi ani încheiaţi. Apoi întâlnirea cu Popescu-Puţuri, a cărei orientare ideologică i-o cunoşteam, încadrarea cu două norme şi jumătate, apoi ulcerul duodenal, o spitalizare de o jumătate de an, un diagnostic (din fericire) greşit de cancer, concurs pentru postul de cercetător ştiinţific principal, apoi învăţământul superior şi drept de semnătură aferent calităţilor mele oficiale. 
  
Totul muncă şi numai muncă, cărţi şi studii publicate, urmate de satifacţii morale şi pentru puţin timp, şi materiale. Am reuşit, o, tempora!, cu banii primiţi pe 4-5 cărţi să cumpăr casa de la Rucăr, documentele din muzeu, atâtea şi-atâtea ...  
  
(din vol. "Convorbiri, mărturisiri şi corespondenţă cu Gheorghe Pârnuţă"de George Nicolae Podişor, în curs de elaborare) 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Invitat la cooperrativa...vigilenţei de partid şi de stat ! / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 230, Anul I, 18 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!