Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Civilizatie > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 594 din 16 august 2012        Toate Articolele Autorului

INVITAT FĂRĂ VOIE ÎN SALA DE PROIECŢIE A IMAGINAŢIEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Structura memoriei este delicată, fiind asemenea unei pânze de păianjen, ce se destramă la cea mai mică atingere, dar care totuşi revine cu putere de îndată ce s-a părăsit locul respectiv. Şi tocmai de aceea, efortul amintirii este mereu dureros şi obsesiv de trist, proiectând fragmente de sine în lumea imaginaţiei şi a posibilului, adică a ceea ce ar fi putut exista şi totuşi, s-a topit în neant. Iar pentru ca acest exerciţiu să fie şi mai chinuitor, declanşarea procesului retrăirii se realizează prin venirea în contact cu detalii dintre cele mai inofensive, cel puţin în aparenţă, cum ar fi un miros, o atingere sau revederea unor locuri de care este ataşată o anumită amprentă emoţională.  
 
De exemplu, ori de câte ori trec prin cartiere sau pe străzi unde s-au impregnat experienţe sensibile, involuntar memoria începe să îmi proiecteze în minte un univers de trăiri ce mă năucesc la modul cel mai propriu, fenomen ce devine tot mai evident pe măsura trecerii timpului. Într-un fel sau altul am impresia că un adevărat vulcan se află în interiorul meu stând gata să explodeze la cea mai mică atingere. De fapt, potenţialul emoţiilor încătuşate în interiorul sufletului omenesc este enorm, trecând dincolo de cele mai utopice estimări.  
 
Şi tocmai de aceea, comportamentul uman ne surprinde prin imprecizia sa, prin tendinţa sa de a aluneca în momentele cele mai neaşteptate spre reacţii dintre cele mai extreme, de a anula şi distruge într-o clipă tot ceea ce s-a clădit pe o durată lungă de timp. Iar cu cât trece vremea, constat că profunzimea conştiinţei umane depăşeşte orice imaginaţie, fiind asemenea unui ocean zăgăzuit în adâncul miliardelor de circuite şi de combinaţii pe care le realizează nenumăratele celule ale creierului uman.  
 
Revenind la mecanismul retrăirii declanşate spontan de locuri având o profundă conotaţie emoţională, pot spune că acesta este una dintre cele mai crude experienţe din punctul de vedere al intensităţii trăirii, urmând modelul „cochiliei golite”, în care doar învelişul a rămas, conţinutul fiind vidat de trecerea timpului şi prin devenirea tuturor lucrurilor. Spre exemplu, cine nu tresară când se reîntâlneşte cu o clădire cândva îndrăgită, unde se ascundea când absenta nemotivat de la şcoală sau se apropie de parcul unde pentru prima dată a sărutat o persoană dragă, ce ulterior a dispărut fără urmă?  
 
În ce mă priveşte, sunt câteva astfel de fragmente de memorie ce se revarsă spontan ca desprinse din scenariul unui film fantastic, de îndată ce ajung în dreptul locurilor ce au inclus în memoria lor trecerea mea efemeră atunci când am experimentat la rândul meu „iubiri de o zi”, care te lasă ulterior cu o rană deschisă pentru întreaga viaţă. Imposibilitatea este cea care conferă aripi imaginaţiei ce se înalţă spre cer în proiecţia unui trecut care ar fi putut fi şi altfel. Şi cu cât structura interioară este mai sensibilă, cu atât durerea şi procesul retrăirii sunt mai puternice, atingând nu de puţine ori pragul unei senzaţii sfâşietoare, asemenea unei agonii ce nu se mai poate stinge vreodată.  
 
Adăugând şi nostalgia trecerii vremii, se intră astfel cu uşurinţă în acea criză existenţială ce ajunge să zgâlţâie întreaga fiinţă din temelii, lucru ce produce mai mult sau mai puţin cedarea controlului de sine în momentele cele mai critice. De fapt, chiar şi în cel mai frumos scenariu, realitatea oricum trebuia să treacă, fiindcă ne place sau nu, suntem doar nişte călători prin această lume a deşertăciunii clipei. Dar mintea noastră refuză o asemenea concluzie, care ne-ar demobiliza imediat, şi în căutarea divertismentului, ea încearcă să umple golul teribil ce se zbate în inima noastră prin schimbarea continuă a orizontului vieţii.  
 
În acest sens, mi s-a oferit în urmă cu mai multe zile şansa de a putea să mă mut într-un cartier plin de amintiri din perioada studenţiei. Nu ştiu dacă acesta era lucrul cel mai bun cu putinţă, fiindcă de îndată ce am păşit în acele locuri, memoria a reacţionat violent, generând o nostalgie cumplită pentru realităţi ce existau acum peste douăzeci de ani. Deşi când mă uitam în oglindă îmi realizam imediat vârsta şi momentul, totuşi, atunci când priveam spre acel fragment plin de amintiri, aveam senzaţia unei călătorii în timp către un orizont în care realităţile vechi prindeau din nou contur.  
 
Bineînţeles că acesta era un joc al imaginaţiei, care nu de puţine ori se comportă cu noi într-o manieră de „heartbreaker”, adică zdrobitoare de inimi, ba chiar acţionând asemenea unui „pichamăr” asupra structurii emoţionale. Dar jocul o dată pornit, el continuă să evolueze asemenea unui program de calculator ce nu mai poate fi oprit cu uşurinţă. Cele mai neobişnuite conexiuni încep să se realizeze, neuronii ajungând să se unească în combinaţii neaşteptate, nepermise şi cenzurate cu mare grijă de-a lungul vremii, până când sistemul ajunge la „overflow”, generând o revărsare emoţională dureroasă şi devastatoare.  
 
Într-un anumit sens, fiecare om suferă mai mult sau mai puţin de o anumită formă de depresie, persoane care par calme fiind adeseori mai afectate decât cele care izbucnesc imediat. Viaţa trece, iar acest lucru ne umple de nostalgie şi de păreri de rău într-un efort aparent absurd de oprire a pendulului orologiului ce ne măsoare efemeritatea. Însă oricât de mult am încerca să ne menţinem „verticalitatea” şi orgoliul, materialul slab din care suntem alcătuiţi se dă până la urmă în vileag, torentul reprimat devenind un fluviu pustiitor.  
 
Nu pot spune că soluţiile „în vrac” sub forma sloganurilor filozofice, motivaţionale sau religioase pot alina durerea interioară a retrăirii, fiindcă adesea acestea realizează doar o acoperire superficială a rănilor pe care le purtăm în suflet. De fapt, viaţa ne răneşte la fiecare pas şi lasă urme mai mult sau mai puţin profunde în conştiinţă, în acea ţesătură fină ce se află într-o permanentă frământare şi prefacere, fără ca acest proces să înceteze vreodată prin intermediul miliardelor de circuite ce se deschid şi se închid într-un joc extenuant, dar imposibil de oprit.  
 
Dar tocmai din această cauzalitate se naşte farmecul experienţelor pe care le trăim pe drumul fără de întoarcere al acestei lumi efemere, în care am sosit fără să fim întrebaţi şi din care vom pleca nevoiţi fiind de bătăile ceasului ce ne măsoară destinul şi pasul. Cred că tocmai de aceea, ar trebui să facem această trecere cât mai frumoasă cu putinţă, iar urma pe care o lăsăm ar trebui să aducă lumină, mai degrabă decât întuneric, pentru cei care vor veni după noi, precum şi pentru cei care ne-au însoţit mai mult sau mai puţin vremelnic prin această lume. Se pare că durerea este instrumentul cel mai des utilizat în prefacerea conştiinţei noastre, însă întrebuinţarea sa nu ar trebui să fie făcută niciodată excesiv. Cel puţin aşa gândesc că ar trebui să sune o minimă înţelepciune de ar provoca cât mai puţină suferinţă celor din jur pe drumul „marii treceri” prin această secvenţă de univers.  
 
Octavian Lupu  
 
Bucureşti  
16.08.2012  
 
 
Referinţă Bibliografică:
INVITAT FĂRĂ VOIE ÎN SALA DE PROIECŢIE A IMAGINAŢIEI / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 594, Anul II, 16 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!