Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 179 din 28 iunie 2011        Toate Articolele Autorului

INVINGEREA STIHIILOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Mai era puţin până la revărsatul zorilor. Barca se mişcă metru cu metru pe luciul apei înspumate. Am plecat de la mal cu teamă şi neîncredere. Norii plumburii şi fulgerele ce brăzdau cerul, nu prevesteau nimic de bun augur. Dacă avansam prea mult în larg, exista riscul să nu mai ajungem la mal, în caz că se pornea vântul dinspre sud-est. Acolo este malul, iar vântul şi valurile ne puteau împinge spre larg. Doi oameni trecuţi de prima tinereţe, au plecat la pescuit într-o barcă fără motor la circa o milă maritimă depărtare de ţărm. Speram ca totuşi vântul să se potolească, aşa cum se întâmplă adeseori pe Marea Neagră. La fel de bine ştiut de către cei ce se avântă pe întinderea nemărginită de apă, este şi faptul că vântul se poate porni în câteva minute, să ţină şi trei zile pe întreg litoralul. Încă nu se luminase de ziuă. Luminile oraşului se îndepărtau tot mai mult, devenind sclipiri mişcătoare de licurici. 

Dacă vom depăşi zona digurilor de protecţie de la port, spre staţiunea Venus, vom vedea toate staţiunile, de la Olimp până la Vama Veche, ca o ghirlandă de steluţe galbene şi sclipitoare. Norii acopereau întregul cer. Nici o stea nu reuşea să se strecoare prin perdeaua întunecoasă şi prevestitoare de furtună. Speram ca luna palidă să-şi facă apariţia firavă pe bolta întunecată, prevestitoare de evenimente rele, să ne călăuzească pe direcţia bună. Trăgeam tăcuţi de vâsle. Eu şi fratele meu mai mare cu patru ani şi jumătate, am mai fost prinşi de furtună în larg. Odată am tras fără oprire la vâsle două ore şi jumătate continuu şi am reuşit să ajungem la mal. Fiind doi, chiar dacă nu mai eram la prima tinereţe, aveam experienţa ieşirilor pe mare de peste şaisprezece ani cu barca noastră mică. Speram ca la ivirea zorilor, marea să se liniştească. La un moment dat au început să cadă stropi reci de ploaie. Norii plini de precipitaţie îşi scuturau povara deasupra noastră. Imediat fiecare a scos din genţile cu scule, echipamentul pentru ploaie. 

Era vară, însă de la o ploaie rece şi multe ore de stat în umezeală, te poţi alege repede cu o congestie pulmonară. Aveam colegi care nu mai erau printre noi, datorită acestui fenomen, tratat cu nepăsare. După o jumătate de ora de tras la vâsle pe marea agitată, dar nu chiar aşa de supărată, am ajuns cam la o milă marină (1830 m) de ţărm. Speram să cădem pe zonă cu piatră şi scoică pe fundul mării unde să fie şi guvide. Am aruncat ancora şi ne-am pregătit sculele de pescuit, un fel de petactare, nailon ceva mai gros, înfăşurat pe o bucată de şlap sau papuc din plastic, cu un plumb la capăt şi două - trei cârlige legate, în care punem râme negre din baltă, sau bucăţi mici de pipotă de pasăre. Musai să fie roşie pipota, altfel guvidul nu muşcă. Fratele stătea în pupa, eu la ancoră. Aşa este rânduiala. Mâine ne schimbăm între noi. Guvidul muşcă frumos. Are poftă de mâncare când marea este agitată. Numai stomacurile noastre să reziste la această legănare continuă. Să nu avem rău de mare. Dacă nu este hulă (furtună de fund), totul este în regulă. Te leagănă ca într-un balansoar şi atât. Cât timp trage peştele, nu ai timp să te gândeşti la mare. Aceasta este şi greşeala noastră. 

Peştele trăgea ca apucatul, prindeam numai bucăţi mari, negre şi cel puţin doi la fiecare ridicare a voltei. Nu am băgat de seamă că marea era acum cu valuri largi şi înalte de peste doi metri. Vântul între timp îşi schimbase direcţia. Bătea dinspre mal spre larg. - Frate, hai s-o tăiem că nu mai ajungem la mal. - Gata, scot voltele. Ridicăm ancora şi pornim spre mal, până nu vine furtuna. Strângem repede cele patru volte de fiecare şi le aruncăm în fundul bărcii. Scoatem şi minciogurile cu peştele aruncat în ele, apoi eu încep să trag de parâma de care era legată ancora. Aveam cam o sută de metri de parâmă de recuperat. Trăgeam de parâmă şi valurile când ne ridicau deasupra coamei înspumate, când ne aruncau în abis. Teama se infiltrase în sufletele noastre ca un virus. Parcă nu se mai termina parâma de adunat. Odată cu fiecare val ce se lovea de prova bărcii, compartimentul unde stăteam eu se umplea cu apă. Numai când mă gândeam că am de tras la rame să parcurg contra valului şi vântului aproape doi kilometri, mă apuca groaza. Vom ajunge oare la mal sau ne va duce furtuna spre larg? În caz că nu vom reuşi să învingem furia mării, telefoanele mobile erau singura scăparea. Anunţăm poliţia de frontieră să ne salveze. Cu amenda vedem noi ce v-om face. După vreo jumătate de oră de tras la vâsle, nu am parcurs nici trei sute de metri. Eu eram deja în apă până la genunchi. Se umpluse compartimentul unde stăteam cu picioarele, de la valurile ce se repezeau cu forţă în prova bărcii scufundate din cauza greutăţii mele şi a apei aruncate de valuri. L-am lăsat pe frate să tragă la vâsle iar eu scoteam apa din compartiment. Din cauza proprie-mi greutăţi, la fiecare val, apa intra la loc. 

Trebuia să facem ceva să ridicăm prova, să nu mai intre apa în barcă la fiecare val. M-am mutat pe aceeaşi banchetă cu fratele şi acum trăgeam fiecare de câte o ramă. Nu mai intra apă la fel de multă, însă nu înaintam la fel ca la patru rame. Trăgeam tăcuţi, uzi până la piele, iar vântul ne lovea feţele cu stropi de apă sărată. Eram obosiţi si disperaţi. Mergând direct spre mal, nu vom reuşi să străbatem prin furia valurilor. În suflet se strecură teama pe nesimţite. Până la panică şi disperare nu mai era mult. Forţele noastre fizice începeau să scadă. Doi oameni în vârstă, care împreună depăşeau 135 ani, se luptau cu natura dezlănţuită. Am înţeles că nu vom reuşi să ajungem la mal dacă tăiem valul perpendicular. Trebuia să o luăm pieziş, să schimbăm direcţia. Chiar dacă eram în dreptul locului nostru de acostare din Saturn, am schimbat direcţia spre plaja din Mangalia. Dacă ajungeam în zona de adăpost al digurilor, atunci puteam să îndreptăm barca spre golful nostru de acostare. Odată cu schimbarea cursului, s-a văzut că am început să înaintăm mai mult. Acum parcurgeam aproape câte un metru la fiecare tras de vâsle. Furtuna se înteţea tot mai tare. Când eram pe coama valului ce ne întorcea spre larg, când staţionam pe fundul abisului dintre două valuri de peste doi metri. Valurile erau largi şi periculoase. Era suficient să te prindă travers ca să-ţi umple întreaga barcă cu apă. Cine garanta că nu se va scufunda, sau dacă va rezista la un al doilea val? Iată că începe să se zărească Cazino - ul. Însemnă că nu mai avem mai mult de jumătate de kilometru până la plaje. Intrasem deja în zona de influenţă a digurile. Acum înaintam peste un metru jumătate la fiecare tras de vâslă, chiar dacă forţa noastră fizică nu mai exista. Mai mult frica ne dădea puterea necesară continuării luptei cu natura dezlănţuită. Când vom ajunge aproape de diguri vom încerca să o luăm spre Saturn, spre locul de acostare. Am aruncat ancora pentru a ne mai odihni, simţeam că nu mai putem continua să înaintăm. Ancora nu ţinea barca pe loc. Valurile ne duceau din nou târâşi spre larg. 

Cât timp fratele trăgea la vâsle, eu trăgeam de parâmă să scot din nou ancora, care avea ghearele de prindere îndreptate de forţa curenţilor şi de aceea nu ne ţinea ancoraţi. Mai aveam o sută de metri şi am reuşit să ajungem în dreptul hotelului Paradiso. Am intrat sub protecţia digului spart numit de noi pescarii “Digul Cormoranilor” şi am luat-o pe sub el spre Saturn. Când am vrut să ieşim de sub protecţia digului spart, am constatat că riscăm să fim aruncaţi pe stabilopozii digului din dreptul spitalului. Am abandonat ideea. Acolo era o micuţă plaje şi ne-am ridicat barca pe nisip fiind la adăpost de orice urgie a mării. Ne odihneam la adăpostul digului şi mulţumeam cerului că am scăpat iarăşi cu viaţă. Timp de aproape trei ore, doi oameni unul de şaizeci şi cinci de ani, altul de şaptezeci, s-au luptat cu stihiile, cu natura dezlănţuită şi cu moartea şi iată că au scăpat cu viaţă, ajungând la mal. Mai conta că totul plutea în barca noastră? Lucrurile se vor zvânta în bătaia vântului, sau la soare. Singurii fericiţi erau guvizii care înotau prin toată barca. Şi noi că am rămas în viaţă şi nu am devenit hrana celor pe care ne-am dus să-i capturăm. Speram să fie ultima experienţă de acest gen. Cine mai ştie ce ne va rezerva viitorul? Marea este mai năzuroasă ca o femeie. Încă o dată omul a învins natura. 

Virgil Stan - Mangalia 2010 

Referinţă Bibliografică:
INVINGEREA STIHIILOR / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 179, Anul I, 28 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!