Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Anunturi > Mobil |   


Autor: Gheorghe Constantin Nistoroiu         Publicat în: Ediţia nr. 765 din 03 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

ÎNTRU SLAVA LUI IISUS HRISTOS, AM DATORIA SĂ RĂSPUND (LUI PAVEL CORUŢ)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Poporul meu, Neamul nostru a „dus” din Moşi-strămoşiPământ la Cer, din care Dumnezeu „Trup” şi-a făcut”. (Ieromonah Ghelasie Gheorghe)  
 
„Frica face din intelectualul autonom o lichea sau un sclav”. (Mircea Eliade)  
 
Fiecare creştin mărturisitor este dator şi responsabil să lupte pentru apărarea demnităţii lui Dumnezeu, pentru onoarea Fecioarei Maria, pentru venerarea creştinismului, pentru cinstirea Naţiei sale, dar şi pentru Omul în general, care se dovedeşte a fi rămas OM, indiferent cărei naţii îi aparţine. Ca atare, cine necinsteşte pe Dumnezeu Tatăl-Atotcreatorul, pe Fiul Său-Iisus Hristos-Mântuitorul, pe Sfântul Duh- Dătătorul de viaţă, pe Fecioara Maria - Măicuţa Domnului şi Mama noastră, Eroii, Martirii, Mărturisitorii, Cuvioşii, Sfinţii, Îngerii şi slujitorii lui Dumnezeu, ai Naţiunii şi ai lumii, eu consider că este un necinstit sufleteşte, un hulitor, un impostor, un ucigaş de conştiinţe, un uzurpator, un profanator, un blasfemiator de Dumnezeu, de cele Sfinte şi chiar de întreaga creaţie divină.  
 
Mai întâi trebuie să fac trei precizări cu privire la acest comentariu-replică adresată cetăţeanului Pavel Coruţ.  
 
NR. Vezi:  
 
 
Prima: faptul că fac publice atât de târziu aceste considerente, pe care, eu creştin ortodox, le consider necesare pentru îndreptarea rătăcirii, se datorează aflării de curând a Scrisorii adresată „Şefului B.O.R.” cu mult timp în urmă de către cetăţeanul Pavel Coruţ. Îl ştiam de mult făcând parte din gruparea agnostică şi ca atare, mărturisesc că nu m-a interesat niciodată, dar faptul că un ilustru istoric român mi-a trimis de curând aşa-zisa scrisoare deschisă, după ce am formulat public, la rândul meu, o serie de critici la adresa unei părţi din ierarhii B.O.R., mă obligă să lămuresc poziţia mea în raport cu această posibilă asociere.  
 
A doua precizare: Eu nu sunt purtător de cuvânt, nu sunt Consilier patriarhal, cleric sau ierarh.  
 
A treia precizare: Sunt pur şi simplu un teolog, mărturisitor daco-român, creştin ortodox, unul dintre cei mulţi care slujesc adevărului Treimic dumnezeiesc şi adevărului Naţiei noastre ortodoxe, credinţei Mântuitorului Iisus Hristos şi crezului Neamului nostru creştin, dragostei întru Sfânta Treime şi iubirii Naţiunii noastre primordiale, frumuseţii şi bunătăţii Maicii Domnului-Împărăteasa cerului şi a pământului, care licenţiat fiind şi în filozofie şi istorie, îngenunchez în faţa frumuseţii şi bunătăţii Moşilor şi Strămoşilor Naţiunii Daco-române, aleşi, binecuvântaţi şi bineplăcuţi lui Dumnezeu, venerării Îngerilor, Sfinţilor, Mucenicilor, Eroilor, Cuvioşilor, Mărturisitorilor, Prigoniţilor şi al tuturor confraţilor care prin harul Duhului Sfânt se încumetă să se înroleze şi să conducă Elita Naţionalist-creştină a Neamului nostru, drept măritor şi multmilosârd, întru biruinţa mântuirii veşnice.  
 
Faptul că mă mâhnesc, mă îngrijorează şi mă dor atitudinile, nepăsările şi ipocrizia faţă de Naţiune ale ierarhului primat, ale altor colegi de-ai dumnealui, ale unor clerici anume sau durerea şi suferinţa pentru anumite cărţi ale Vechiului Testament, care ni se pretind inspirate, buna cuviinţă ar trebuii să ne îndeamne, consider eu, să nu-i găsim vinovaţi de aceste lucruri nedemne: pe Bunul Dumnezeu, pe Profeţi, pe Sibile, pe Măicuţa Domnului ori Biserica strămoşească sau Naţiunea noastră străbună.  
 
Sunt cărţi cu caracter universal: Geneza şi Profeţiile, cărţi mistice, precum Iov, Psalmii, Ecclesiastul, cărţi care reflectă realitatea istorică a unor neamuri, mai ales a celui care se tot vrea ales, cărţi didactico-pedagogice şi alte scrieri. Sentinţa divină anunţată prin Prooroci s-a împlinit întocmai, asupra seminţiilor care au încălcat revoltător Legea Morală Veche, dar exprimarea defăimătoare şi maniera ucigaşă a modului cum a fost aplicată Sentinţa, miroase prea tare cu Talmudul celor „aleşi”, tocmai pentru a-L face responsabil pe Dumnezeu de faptele lor oribile, odioase şi dezgustătoare.  
 
Desigur că a fost o seminţie „aleasă”, dar nu pentru noi (restul seminţiilor), ci aleasă dintre noi, fiindcă a fost singura seminţie de pe pământ capabilă să împlinească proorocia Răstignirii Fiului lui Dumnezeu prin Elita ei fariseică politico-religioasă:  
 
Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.  
Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele.  
Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine.  
Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.  
(Psalmul 21, 17-20).  
 
Cu excepţia Genezei şi Cărţile Profeţilor, restul cărţilor Vechiului Testament, sunt utile, necesare, dar nu fundamentale şi absolute.  
 
Cu siguranţă că textul originar a fost adaptat în timp, după voinţa şi scopul urmărit, uzurpând binenţeles adevărul şi lucrarea lui Dumnezeu, pentru a se putea justifica într-un anume fel hegemonia „sacră” a aleşilor. Pelasgii, stră-străbunii noştri şi ai lumii au inventat scrisul cu mii de ani înaintea celui sumerian, dus acolo tot de o seminţie de-a noastră, dar n-au inventat la timp tiparul. Ulterior, prin tehnica tiparului şi a celor care l-au manevrat, s-a făcut traducerea şi tâlcuirea care s-a dorit, deşi imixtiunea întru „canonicitate”s-a făcut probabil odată cu Mişna la sfârşitul secolului al II-lea d. Hr.  
 
Îi vom vedea ceva mai jos pe cei care s-au ocupat şi se ocupă cu astfel de blasfemii, experţii în înşelătorii.  
 
Creştinul trăitor şi mărturisitor poate deosebi adevărul de rătăcire, de blasfemie. Expresia că Mântuitorul Iisus Hristos nu schimbă o iotă, un semn din Vechiul Testament, se referă pe de o parte la textul original, iar pe de altă parte la faptul că este Înaintemergătorul Noului Testament- împlinirea şi desăvârşirea a toate cele prezise dedemult prin profeţii.  
 
Legat de revelaţia Vechiului Testament, Mântuitorul face o precizare clară, o referire expresă: la Legea morală şi la Profeţii.  
Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; n-am venit să stric, ci să o împlinesc. (Matei 5,17).  
Cine doreşte să emită puncte de vedere,trebuie să ştie însă şi modul de interpretare al Vechiului Testament, care se face: literal, alegoric şi spiritual.  
 
Fiecare cu puterile credinţei sau necredinţei lui !  
Fiecare cu ura sau cu iubirea lui !  
 
Se invocă faptul că: ştiinţele au demonstrat că molecula noastră de Univers, veche de circa... Aş putea să-l întreb pe „tovarăşul” Coruţ care ştiinţe? Cosmogonia antică sau evoluţionismul modern cu toate derivatele lor? Vă este cunoscut faptul că majoritatea ştiinţelor au rădăcina superioară formată din termenul logos = cuvânt, cea care dă sens obiectului studiat, mărturie şi afirmaţie despre Logosul, a toate Creator?  
 
Arheologia, astrologia, biologia, climatologia, cosmologia, etologia, filologia, filosofia fiziologia, hidrologia, psihologia, sociologia, teologia, zoologia, etc., toate ştiinţele trebuie să-L identifice indirect dar providenţial pe Mântuitorul Hristos-Înţelepciunea absolută, iar Hristologia-Ştiinţa absolută, ca studiu al creaţiei Lui.  
 
Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. (Coloseni 1, 16-17). Întru Care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştiinţei (Coloseni 2,3). Pe Care (Tatăl) L-a pus moştenitor a toate şi prin care a făcut şi veacurile. Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale. (Evrei 1, 2-3).  
 
Conform Hronografelor, cărţile de cronologie bisericească, primul om iniţiat divin în astrologie şi cosmologie la cca 300 de ani de la Facerea lumii, a fost strămoşul seminţiei noastre Sith, Scith = Dreptul lui Dumnezeu, om bun, blând şi înţelept (Hronograf sec. XVII).  
 
Sith, Scith întru răpirea sa de Îngerul (Gavriil) a văzut aşezarea făpturii celei de Sus, frumuseţea cerului şi mişcarea acelora. Alergarea soarelui şi a lunii şi a stelelor, tocmirea cereştilor semne, care se numesc planete şi lucrările acelea le-a cunoscut şi multe lucruri nevăzute a văzut şi pe cele neştiute le-a ştiut, patruzeci de zile învăţându-se de îngerul acela... De crezut este şi aceasta, că Adam şi Sith, Scith după înţelepciunea şi cunoştinţa ce li s-a dat lor de la Dumnezeu, au aşezat anul în zile şi în săptămâni şi în luni şi i-a învăţat pe oameni ştiinţa înconjurării anului şi numărarea zilelor şi a săptămânilor şi a lunilor şi a anilor. (Hronograf sec. XVII).  
 
Paralel cu binecuvântata seminţie a lui Sith, Scith, au trăit însă şi urmaşii lui Cain, care abătându-se de la voinţa lui Dumnezeu au îmbrăţişat ocultismul, politeismul, magia, idolatria, divinaţia, vrăjitoria, tot felul de tehnici divinatorii. Aşadar, doar Teologia – Regina Ştiinţelor este cea mai importantă ca revelaţie, adevăr şi cunoaştere absolută dintre toate ştiinţele câte au fost, sunt şi vor mai fi. Neputând fi demonstrată existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu, tocmai de aceea Religia, Teologia nu se ocupă de adevăruri demonstrate, de descoperiri sau teorii ştiinţifice, ci de revelaţie, de dogme şi de dreapta credinţă. Nu ştiaţi că cele mai elementare principii ale ştiinţelor conduc direct la afirmaţia că Dumnezeu este Cauza tuturor cauzelor? Cauza primă şi ultimă? Începutul şi sfârşitul a toate? Alfa şi Omega? Teologia este singura care-şi revendică revelaţia şi autoritatea dumnezeiască, singura care vorbeşte despre creaţia propri-zisă a universului lui Dumnezeu şi singura care ni-l descoperă pe regele acestui univers, Omul.  
 
Ce-i drept, materialiştii sau ceilalţi ştiinţifici demonstrează fără dovezi, fără argumente şi fără explicaţii ştiinţa, întrucât Dumnezeu fiind singura alternativă, consideră neştiinţific conceptul de Dumnezeu. Conform evangheliilor canonice... continuaţi scrisoarea, iudeul Jeshua, zeificat ulterior sub numele de Isus Christos, credea în zeii abominabili din Vechiul Testament şi în miturile infirmate de ştiinţe din acel text. Pentru expresia iudeul Jeshua, vom apela la cunoştiinţele evreului creştin „antisemit” Benjamin H. Freedman: A pretinde că „Isus a fost evreu” (Jesus was Jew) în sensul că în cursul vieţii Sale Isus a profesat şi practicat cultul religios cunoscut şi practicat sub numele modern de „Iudaism”, este o falsitate şi o ficţiune de cea mai infamantă natură. Dacă pentru a fi fost atunci sau a fi fost acum un aşa- zis sau auto-proclamat „evreu” practicarea „Iudaismului” a fost şi este o condiţie, atunci cu siguranţă că Isus nu a fost un aşa-zis „evreu”. Isus nu putea suferi şi a denunţat cultul religios practicat în Iudeea în timpul vieţii Sale şi care este cunoscut şi practicat azi sub numele de Iudaism. Acest cult religios atunci a fost cunoscut sub numele de „Fariseism”.  
 
Preoţii creştini au învăţat acest lucru pe timpul cât au frecventat seminarele teologice, lucru pe care n-au încercat însă niciodată să-l lămurească credincioşilor lor. Eminentul rabin Louis Finkelstein, directorul seminarului Teologic Evreesc al Americii, la care deseori s-a referit ca „Vatican al Iudaismului”, în prefaţa sa la prima ediţie a universal faimoasei cărţi „The Pharisees, The The Sociological Background of Their Faith”, (Fariseii: Fondul sociologic al credinţei lor) în pag. XXI afirmă: „Iudaismul... Fariseismul devine Talmudism, Talmudismul devine Rabinism medieval, şi Rabinismul medieval devine Robinism modern. Dar de-a lungul acestor schimbări de nume... spiritul vechi al Fariseismului a supravieţuit neschimbat... Din Palestina în Babilonia, din Babilonia în Africa de Nord, Italia, Spania, Franţa, Germania; şi de aici în Polonia, Rusia şi Europa de Răsărit, în general pe unde anticul Fariseism a cutreierat... demonstrează importanţa care se ataşează Fariseismului ca mişcare religioasă”. (Două întrebări tulburătoare: A fost evreu Isus? Sunt semiţi evreii de azi? Adevărul despre khazari. Trad. Traian Golea. Ed. Elisavaros, 1996, p. 34).  
 
Citatul de mai sus trasează originea Fariseismului din vremea pământeană a lui Hristos, practicat astăzi sub formă de Iudaism. De fapt rabinul Finkelstein confirmă ceea ce rabinul Adolf Moses alături de rabinul H.G. Enlow afirmă în lucrarea comună, „Iahvism, and Other Discourses”: Printre nenumăratele nenorociri care au căzut peste el... cea mai gravă în consecinţă este numele Iudaism. Mai rău decât atât, Evreii ei înşişi au ajuns să-şi boteze religia Iudaism. Dar nici în vremea biblică, nici în cea post-biblică, nici în cea talmudică şi nici în vremurile de mai târziu, termenul Iudaism nu a fost auzit... Biblia vorbeşte de religie ca 'Torath Yahve', instrucţiunile sau legea morală dezvoltată de Jahve... în alte locuri ca 'Yirath Yahve', teama sau reverenţa lui Yahve. Acestea şi încă alte numiri au continuat pentru multă vreme să prezinte religia... Pentru a o distinge de Creştinism şi de Islam, filosofii evrei au desemnat-o câteodată ca credinţa sau religia evreilor. A fost Flaviu Iosif cel care a scris, la cererea grecilor şi Romanilor, care a făcut cuvântul Iudaism, pentru a înfrunta Helenismul... prin Helenism înţelegându-se civilizaţie, limbă cuprinzătoare, poezie, religie, artă, ştiinţă, maniere, obiceiuri, instituţii care s-au răsfirat din Grecia, patria lor originară, peste regiuni întinse din Europa, Asia şi Africa. Creştinii zeloşi au adoptat termenul... Evreii ei înşişi, care l-au detestat intens pe trădătorul Iosif, s-au abţinut de la a citi lucrările lui Iosif. De atunci cuvântul Iudaism, creat de Iosif, a rămas absolut necunoscut Evreilor. A fost doar în timpurile relativ recente, când evreii au devenit familiari cu literatura creştină, că ei au început să numească religia lor Iudaism. (B.H. Freedman, op. cit. p. 35).  
 
Vedeţi unde i-a dus zelul pe primii predicatorii creştini? Înfiind Iudaismul talmudic au devenit peste noapte iudeo-creştini, talmudieni. „Conform Talmudului (faceţi referire la Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu), a fost procreat de jidoavca Miriam, înainte de căsătorie, din relaţii sexuale cu soldatul roman Pandera...” Chestiunea cu israeliţii sălbatici e doar o mască, sub care de fapt vă chivernisiţi bine rolul exacerbat al mistificării!  
 
Pentru a se înţelege profeţia alegerii şi misiunii Fecioarei Maria, logodnica unchiului ei Iosif, în care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, pentru a se naşte şi cu natura umană; Omul Iisus Hristos, devenind Dumnezeu şi Om, vom apela doar la comentariul călugărului ortodox profesor-teolog Neofit Capsocalvitiu, fost rabin şi un profund cunoscător al Vechiului şi Noului Testamen: Ascultă pentru logodna aceea, cât de tăinuit grăieşte Isaia zicând: Şi se va da cartea aceasta pecetluită, la cela ce ştie carte zicând lui citeşte, şi va răspunde el că nu pot, că este pecetluită. Isaia 29, 11).  
 
Cartea aceasta pecetluită, însemnează pe Fecioara Maria. Cum şi Solomon o numeşte pe dânsa Grădină închisă, şi izvor pecetluit, şi Iezechiel numeşte pe dânsa Maica Domnului, Poartă închisă: Şi mi-a zis Domnul: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel va intra pe ea. De aceea va fi închisă. (Iezechiel 44, 2-3), şi Uşă închisă, în Septuaginta: „Şi au zis Domnul către mine, uşa aceasta încuiată va fi, şi nu se va deschide, şi nimenea nu va trece printr-însa, şi va fi încuiată. (Iezechiel 44, 2-3).”  
 
Vezi cât de minunat au văzut Iezechiel că Maica Domnului Fecioară au fost, mai înainte de naştere, şi la naştere, şi după naştere. Aşa şi Isaia o numeşte carte pecetluită şi zice: că s-au dat celui ce ştie carte, adică: lui Iosif care au ştiut însoţirea de logodnă, s-au dat Maria de preoţi. Căci Iosif au avut şi Fii: şi au zis Iosif, că nu poate să deschidă cartea aceasta, că pecetluită este, şi altele. Iată am dat răspuns cu ajutorul lui Hristos, şi pentru ce au fost trebuinţă ca să ia Hristos trup, şi pentru ce au fost trebuinţă, ca să logodească pe Maica Domnului cu Iosif. (Înfruntarea jidovilor, Academia Română, No.662, Secţiunea „Cărţi vechi şi manuscrise”, 1803).  
 
În vremea lui Iisus Hristos, Fariseismul bazat pe doctrinele tradiţionale, diferitele explicări ale Vechiului Testament, se cuprind ulterior de hahamul Iuda Ha-Kadoş (sfântul) la sfârşitul sec. II.d. Hr. în scrierea Mişna, iar prin comentariile adăugate se măreşte devenind Ghemara. Mişna şi Ghemara sunt aşadar părinţii naturali ai Talmudului, care ajunge cultul religios, „Constituţia” sau „Magna Charta” a fariseilor. Pentru cei care astăzi practică iudaismul, Talmudul este tabu şi este stabilit oficial de rabinul Moris N. Kertzer, Director of the Interreligios Activities of The North American Jewish Committee, şi Preşedinte al The Jewish Chaplains Association of the Armed Forces of the United States.  
 
Primul Talmud cel din Ierusalim a fost scris pe la anul 380 d. Hr. în Palestina (A. Darmesteter, Le Talmud/ Moise Schwab, Talmudul din Jerusalim). Urmaşul acestuia Talmudul din Babilon, redactat în Babilon spre sfârşitul veacului VI, amplificat prin alte comentarii de hahamii Evului Mediu, s-a întregit la sfârşitul veacului al XVI-lea, fiind adoptat în unanimitate de toţi rabinii de pretutindeni, drept Cod de religie, universal şi obligatoriu. (Vezi M. Schwab, în T.I. , Josef Karo în Şulhan-Aruk, Bartolocci în Bibliotheca Rabbinica).  
 
Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor să se facă pe întuneric ! Vai de cei care zic: <> (Isaia29, 15).  
 
Talmudismul afirmă rabinul M.N.Kertzer constă din 63 de cărţi care cuprind scrieri cu conţinut legal, etic şi istoric ale rabinilor antici. Au fost editate în decurs de cinci secole după naşterea lui Isus. Este un compendiu de legi şi înţelepciune. Este codul legal care formează baza legii religioase a Evreilor şi este manualul folosit pentru instruirea rabinilor. (ibid. p. 36). Iată ce ne mărturiseşte despre acest faimos Cod şi ilustru Manual, Benjamin H. Freedman: De la naşterea lui Isus şi până azi nu au fost înregistrate mai multe insulte, mai josnice şi mai vicioase batjocuri la adresa lui Isus, a creştinilor şi a credinţei creştine din partea cuiva oriunde şi oricând decât le veţi găsi în copertele infamelor „63 de volume” care sunt „codul care formează baza legilor religioase evreeşti”, cât şi manualul folosit la instruirea rabinilor”. Caracterul explicit şi implicit nereligios şi implicaţiile conţinutului lor vă vor deschide ochii mai mult ca oricând. Talmudul îl batjocoreşte pe Isus, pe creştini, credinţa creştină şi moştenirea lor culturală şi spirituală de o valoare de neestimat într-un mod atât de înjositor ca niciodată înainte de scrierea Talmudului şi după completarea lui în secolul al V-lea. Trebuie să scuzaţi limbajul murdar, indecent, şi obscen pe care-l veţi întâlni în aceste citate luate verbatin din traducerea nescurtată şi oficială a Talmudului în limba engleză. Vă rog să fiţi pregătiţi pentru surpriză. (Este vorba despre o atenţionare adresată Dr. Goldstein convertit la catolicism, cu privire la ce fel de carte este Talmudul, op. cit. p.37).  
 
O prevenire ce reclamă „calitatea” batjocoritoare a Talmudului Babilonic o face un alt evreu convertit Sixte de Seinne: Ordonăm ca toţi ovreii să blesteme, de trei ori pe zi, poporul creştin şi să roage pe Dumnezeu să-l cufunde şi să-l extermine, cu regii şi cu prinţii lui. Hahamii vor recita, în Sinagogă, de trei ori pe zi, această rugăciune, în ura lui Isus din Nazaret. (Talmud Babli, 0-1, tr.1, c.4/Sixti Sinensis, Biblioth. Sancta, 1610). Tot o astfel de atenţionare ne parvine şi de la savantul nostru Părintele naţionalismului creştin, Doctorul Nicolae C. Paulescu, care secţionează Talmudul în: I. Patima de proprietate, cămătăria, frauda, jurământul fals. II. Patima de dominaţie. III. Legea iubirii. Omorurile rituale. Un exemplu la prima secţiune ni-l dă Moise Schwab, haham convertit: Dacă vreun creştin are lipsă de parale, ovreii îi adaugă camătă peste camătă, până când suma datorată devine atât de mare, încât creştinul nu o mai poate plăti, decât vânzându-şi averea... Atunci jidanul îl trage în judecată şi lucrează astfel, ca tribunalul să-i de-a lui posesia întregii averi a goimului. (Judische Deckmantel). Doctorul Justus citează un pasaj din Talmudul Babilonic necenzurat privind omorurile rituale: Este de mirat că sângele Klipothelor, adică al fecioarelor ne-evreice, să fie totuşi o jertfă atât de plăcută cerului. În adevăr, a vărsa sângele unei fetiţe ne-evreice, este un sacrificiu tot atât de sfânt, ca acela al celor mai preţioase parfumuri, -şi în acelaşi timp un mijloc de a te împăca cu Dumnezeu şi de a atrage binecuvântările sale. (Judenspiegel im Lichte der Wahrheit).  
 
Talmudul Babilonic s-a păstrat nealterat în primele ediţii, cea din Veneţia, 1520 şi cea din Amsterdam, 1600. Multe pasaje din original au fost traduse ulterior de hahamii convertiţi la creştinism, de orientalişti sau profesorii de limba ebraică ne-evrei, ca: Wagenseil, de Danz, de Eisenmenger, Moise Schwab, August Rohling, Dr. Justus, Nicolas Donin, Pfeffierkorn, Drach, Sixte de Seinne, etc. În anul 1631 s-a ţinut în Polonia un Sinod evreesc, care a prescris şi permis cenzurarea ediţiilor viitoare, prin linii în alb sau cercuri în pasajele calomnioase şi profanatoare la adresa ne-evreilor: De aceea, ordonăm, sub pedeapsă de excomunicare majoră, să nu se imprime nimic, în ediţiile viitoare ale Mişnei sau ale Ghemarei, care să privească în bine sau în rău, actele lui Isus Nazarineanul. Un cerc ca acesta O, pus în loc, va încunoştiinţa pa hahamii şi dascălii de şcoală, să înveţe pe tinerime aceste pasaje, numai prin viu grai. (Drach, L. cit, T.I, p.167).  
 
Cât priveşte ascuţimea minţilor rabinice îl vom asculta pe evreul Singer, membru marcant al Consiliului evreesc din Paris: ...Rabinii trec drept oameni care au o conştiinţă adâncă despre Talmud... dar ei nu posedă elementele nici unei ştiinţe utile şi, cei mai mulţi, nu ştiu nici întrebuinţarea limbii naţionale. Alipirea lor fanatică la practici absurde, pe care timpul şi raţiunea le-au lepădat, este un titlu la consideraţia lor reciprocă şi la veneraţia ortodocşilor. Îngâmfarea lor este tot atât de excesivă cât le este de adâncă ignoranţa. Dacă invoci luminile lor religioase, ei opun misterele; dacă îi grăbeşti, ei strigă că eşti contra religiei; dacă stăruieşti, se supără. Ei au fatuitatea puterii şi voinţa intoleranţei. (Des consistoires en France, Ed. Delemay, Paris, 1820, p. 32-33).  
 
Există o practică veche a profanatorilor: să-şi acuze victimile defăimate, de blasfemie: „De când un soldat roman, Pandera a ajuns Sfântul Duh?... De ce timp de 325 de ani, până la Conciliul de la Nikeia, Jeshua a fost considerat numai un reformator religios, apoi a fost declarat fiul lui Dumnezeu şi parte din Divinitatea văzută, în mod monstruos şi iraţional ca „sfânta treime”? Nu cumva împăratul Constantin a ameninţat episcopii cu moartea de la acest conciliu, să voteze această blasfemie? De altfel Jeshua a afirmat mereu că este fiu de om şi-l numea tată pe unul din zeii sălbatici israeliţi, Eli...” Vai ce mare nerozie ! Ce gândire schimonosită !  
 
Moşul din Carpaţi ştie de această prăpastie a ignoranţei în care aţi căzut şi v-aţi vătămat atât de grav, zbătându-vă în neputinţa ipocriziei ? Chiar n-aţi avut curiozitatea să deschideţi vreodată Noul Testament ? N-aţi auzit pe nimeni vorbind despre Taina cea din veac ascunsă, chiar Ierarhiei cereşti, Taina Întrupării? Iată ce mărturie dă Doctorul Luca, ucenicul Marelui Pavel, căruia cu ne-cinste îi purtaţi numele şi pe care ar trebui să-L ştiţi pe de ros şi permanent să-l veneraţi.  
 
Evanghelistul Luca, unul dintre cei 72 de Ucenici apostolici a scris Evanghelia a treia în jurul anilor 63 d. Hr. Dau mărturie primii Părinţi: Sfinţii Ioan Gură de Aur, Irineu, Origen, Tertulian, Clement Alexandrinul, etc. Şi a zis Maria către înger (Arhanghelul Gavriil): Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Întrebarea şi mirarea Fecioarei Maria vine după ce Solul ceresc o binevesteşte din partea Tatălui ceresc că Fiul Său Cel Unul Născut din veci din Tatăl se va întrupa din ea ca fecioară prin voinţa Duhului Sfânt.  
 
Şi răspunzând, Îngerul i- a zis: Duhul Sfânt se va pogorâ peste tine şi puterea Celui Preînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. (Luca 1,34-35). E simplu ca lumina zilei. De aceea înţelepciunea a dat-o Dumnezeu pruncilor. Dacă Mântuitorul va ierta hula împotriva Sa: Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; (Matei, XII, 32), cu siguranţă nu va ierta hula adusă Maicii Sale Fecioara Maria.  
 
Mare atenţie! Foarte mare grijă privind gravitatea păcatelor împotriva Sfântului Duh, despre a căror răutate şi urâciune spune chiar Mântuitorul: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor (dacă se pocăiesc), dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta lui nici în veacul de acum, nici în cel de apoi. (Matei XII, 31-32).  
 
Care sunt aceste păcate ni le spun Sfinţii Părinţi:  
 
1.Încredera prea mare în bunătatea lui Dumnezeu. 2. Deznădejdea în Dumnezeu. 3.Împotrivirea faţă de un adevăr de credinţă (erezia). Cu acest păcat s-au remarcat milenar fariseii şi cărturarii. 4. Lepădarea de Biserică şi prigonirea ei (apostazia). 5. Invidia harului fratern. 6. Nepocăinţa până la moarte. (Morala Creştină. Manual pentru Seminariile Teologice ale B.O.R. Ed. I.B.M.O., Bucureşti 1974, p. 158).  
 
Să mergem acum la Sfântul Apostol Ioan, Evanghelistul şi ucenicul preaiubit unde avem mărturia Fiului lui Dumnezeu despre Sine, despre Sfântul Duh şi despre Sfânta Treime. Era în preajma Prigonirilor şi a Persecuţiilor Sale, prevestind totodată prigonirile şi persecuţiile Ucenicilor săi.  
 
Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu Mă întreabă: Unde Te duci? Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine. De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea. Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat... Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul, căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt. (Ioan 16, 5-15).  
 
Este ceva neclar, ceva de neînţeles? Muzele d-voastă Erezia şi Apostazia v-au legat la ochi, v-au astupat urechile? Iată, că în mărturisirea Fiului lui Dumnezeu- Iisus Hristos, aţi dat şi de cel care vă călăuzeşte, dar îi negaţi existenţa: stăpânitorul acestei lumi. Despre zeii sălbatici pe care-i subliniaţi atât de abitir amintindu-l şi pe Eli, vă ofer două răspunsuri. Primul ni-l dă Ieromonahul Ghelasie Gheorghe căruia i-am fost un apropiat ucenic: Noi Dacii nu avem Zei, avem Icoana unirii Cerului cu Pământul. (Moşul din Carpaţi. [Căutarea Originilor]. Ediţia a II-a revăzută. Colecţia Isihasm 2000, p. 9). Se pare că şi domnia ta ai „cioplit” în Carpaţi un „Moş”, dar care având picioarele de lut, neavând duh de la Duhul Sfânt s-a prăbuşit chiar peste cioplitor, rănindu-l şi întunecându-i mintea profund. La al doilea răspuns, la expresia firească a Mântuitorului Iisus Hristos Dumnezeul-Om, a Omului de pe Cruce, căci prin firea Sa dumnezeiască veşnică nu poate fi răstignit, ne ajută marele poet catolic Paul Claudel: Eli, Eli, lama sabahtani ? Se tâlcuieşte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?  
 
Nu e vorba de nici un zeu, după cum se vede, ci doar de o închipuirea a domniei voastre. Este al cincelea cuvânt din Cele Şapte Cuvinte spuse pe Crucea răstignirii. Strigătul nu este de disperare, ci pur şi simplu strigătul uman pur aflat la răscrucea dintre viaţă şi moarte. Este strigătul de despărţire. Dintre toate legăturile care uneau Creatorul cu creatura, cea dintâi s-a prăbuşit simţirea, mintea la rândul ei a cedat în plină viziune a incompatibilităţii radicale dintre cei doi termeni antinomici şi n-a mai rămas decât Credinţa pură. ( Un poete regarde la croix- Gallimard, 1938, p. 123). Ce ziceţi, să mă opresc sau începem o catehizare serioasă? Voi continua cu răspunsurile şi la celelalte întrebări năstrujnice.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
ÎNTRU SLAVA LUI IISUS HRISTOS, AM DATORIA SĂ RĂSPUND (LUI PAVEL CORUŢ) / Gheorghe Constantin Nistoroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 765, Anul III, 03 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gheorghe Constantin Nistoroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Constantin Nistoroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!