Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Tonalitati > Mobil |   



INTRE VERDE SI ALBASTRU- VOLUM DE AUTOR

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PREFATA

„Două lucruri îmi umplu sufletul cu veşnic nouă şi crescândă
admiraţie şi veneraţie, cu cât mai des şi strălucitor se îndreaptă gândul meu
către ele: „Cerul înstelat deasupra mea
şi legea morală în mine”…” ( Kant)
Poezia adusă în stadiul de „meşteşug”, şlefuită până când „strălucirea” aproape că te orbeşte… nu mai lasă sufletului nici o cale de exprimare. Poezia are nevoie de lumină caldă şi blândă, lumină care să-i asigure curgerea lină. Lipsită de spontaneitate, naturaleţe, lirism, poezia se stinge încet – transformându-se într-o „formă geometrică” fără trăire. Deosebite sunt versurile ce urmează, versuri în care viaţa este comparată cu o „tablă de şah”, iar piesele sunt personajele ce-şi joacă rolul. Fiecare mutare în acest spaţiu poate fi un moment de bucurie, încântare, dar şi de cumpănă şi tristeţe, însoţite adesea de un cântec de jale.
Imaginarul este darnic cu cel care (curtenitor) îl „invită” într-o zi a încercărilor… la o partidă de şah, un joc ce se aseamănă atât de mult cu jocul vieţii în alb-negru… -(poeta având îndrăzneala şi curajul confruntărilor)-
„privesc la viaţa mea / ca la o tablă de şah /
invadată de nebuni / şi cai sălbatici / „…
Aş numi mănunchiul de cuvinte izvorât din frumuseţea cugetului „pioni nevinovaţi”, pioni aduşi în faţa cititorului care va decide… A trimite la „moarte sigură” – de către criticii înăspriţi de timp – nobila împletire dintre spirit şi suflet… ar fi o adevărată „nebunie” şi aberaţie deoarece moartea e „sigură” oricum. A se lua aminte!
Poeta nu şovăie în faţa obstacolelor ce-i blochează drumul, ci dimpotrivă, cu abilitate, sustrage „carul reginei de alb” şi biciuind „caii sălbatici”… porneşte spre orizonturile visate, pe drumuri pline de lumină – la braţ cu poezia şi cu soarele-n priviri.

„să privesc soarele / în adâncul luminii /
căldura lui / mă învăluie şi soare devin!”
( Dragoste de viaţă)

Descoperim cu uşurinţă în aceste versuri dorinţa poetei de a transcede într-o altă dimensiune, de a se contopi cu astrele, cu cel mai mare astru „soarele” şi din „adâncul luminii” să dăinuie deasupra lumii ca flacără supremă. Curgerea lirică este rodul gândurilor şi trăirilor pline de substanţă şi fineţe.
undeva printre rânduri / ne-am întâlnit: /
ce beţie!// tu, rămâi aceeaşi / pasăre rară / tinereţe !”
( Vis pierdut)

Valoarea estetică este dată de capacitatea poetei de a subtiliza gândul, răsfăţându-l, aducându-l într-o adevărată stare de „beţie”.
adio spun / copilului din mine / şi-mi dezbrac inima / de un cojoc /
în plină iarnă. / şi nu ştiu dacă e bine / sau dacă focul /
adormit în ea /
va rezista în iarna grea /
(Să-ţi rămâi credincios ţie însuţi )

Şi chiar de-a trecut prin atâtea „anotimpuri” poeta are curajul de a dezbrăca un „cojoc / în plină iarnă „ şi ascultă cu atenţie „ ecoul paşilor / gândind că n-au obosit încă.” În spatele textului poetic veghează un înger păzitor, o voce a raţiunii venită din copilărie, dar şi o umbră… un glas al materiei aflată într-o continuă devenire şi transformare. Versurile expresive, metaforele - scăldându-se în ape limpezi şi clare – impresionează şi aduc un plus de prospeţime şi de scânteiere.
„un cântec de lumină ninge-a mister prin crengi
când ciutura-nflorită adânc coboară-n suflet.”…
(Un cântec de lumină)

Fire aleasă şi cultivată, poeta ne răsfaţă cu simboluri diverse şi bogate, simboluri ce pun în valoare experienţa de alchimist, - cuvântul lipsit de crispare – fiind desprins cu dezinvoltură din
„a soarelui paletă”.

„ sunt cântecele toate / de fulgi-petale ninse
acolo între ape / acolo între vise”…
( Un cântec de lumină)

Structură poetică armonios închegată, acest cântec al emoţiei intelectuale implică
întreaga trăire a poetei – ce caută în natură un loc de popas şi de meditaţie, şi cu „rochia-nverzită prematur”, proaspătă şi plină de vitalitate afirmă:
„sunt primăvara ta / şi-a florilor / şi liniştea
venit-am, / să ţi-o fur!”
Natura exaltă sufletul sensibil al poetei, aceasta oferindu-se cu entuziasm clipelor frumoase – clipe ce aduc lumină binefăcătoare spiritului, lumină ce se revarsă şi asupra versurilor elevate purtătoare de sensuri subtilizate estetic. Omul superior caută mereu înălţarea pe verticală, caută neobosit spaţiile pure, luminoase, „raza, floarea, drumul şi înaltul” aşa cum afirmă poeta. Verticalitate înseamnă moralitate, înseamnă că omul trebuie să devină conştient şi responsabil de acţiunile sale, de încărcătura cuvintelor rostite şi aşternute pe hârtie. Cuvântul – această lumină interioară, flacără a spiritului – se vrea comunicat, dăruit cu generozitate în speranţa de a regăsi – oglindită fericirea – şi-n ochii celorlalţi… fericire trăită atunci când s-a „întâmplat” miracolul primei iubiri:
„Şi am găsit în ea atâta vară, / soare-n triluri, zumzet, clipocit!
Şi-am iubit atunci întâia oară / Tot ce are viaţa de iubit.”
(M-a primit la pieptul ei, pădurea)

Mare iubitoare de natură, de frumos cu aură de mister… (favorită fiind primăvara ), poeta nu conteneşte s-o înalţe şi s-o cânte în versuri – aşezând-o în suflet ca pe o adevărată „comoară”. Îndrăgind nespus atât răsăritul cât şi apusul cu minunata-i paletă coloristică, „într-o vară de poveste” se lasă sedusă de visul în care are „marea la picioare” şi calcă „valul liniştit” şi ascultă „dorul cum se tânguie” sperând că de undeva din „braţele cerului” va coborî iubirea mult visată. Este prezent în versuri sentimentul iubirii şi al tânjirii după găsirea şi contopirea sufletelor pereche – sentiment asociat cu cel al neliniştii, al dezamăgirii…Stingerea acestui sentiment tulbură sufletul ce-şi ascunde lacrima în nopţile albe de nesomn.
„Eu nu ţi-am fost decât o primăvară,/ Singura lacrimă a vieţii tale /
Ce-a aşezat-o sufletul, comoară / În trupul blând al dalbelor
petale!”
(Primăvară-lăcrimioară)
Limbajul poetic, ca un parfum primăvăratec, seduce cu uşurinţă prin frumuseţe şi naturaleţe:
„În liniştea supremă a câmpiei /
Te-am simţit, Doamne, în lanuri fremătând. /
Erai acolo în culmea bucuriei! / Priveai în bob, pâinea
crescând.”…
(O clipă de singurătate)

Şi iată cât de bine ştie poeta să sădească cuvântul în locul cel mai prielnic. Nu puţine sunt momentele când este căutată singurătatea, ca o salvare, ca o nevoie de reculegere, de regăsire a divinităţii şi a păcii interioare. Cuvintele curg limpezi – ca un izvor albastru – în deplină armonie cu trăirile-i murmurate discret. În faţa frumosului sufletul poetic se deschide spontan, rămânând să contemple peisajul întâlnit în cale, cu adâncă consideraţie şi recunoştinţă – gândul fiind subjugat în întregime de farmecul fără egal-
„clătind lumina în izvorul proaspăt”
Imaginaţia şi intelectul se prind în „jocul armonic” al cuvintelor – cuvinte „fremătând”
…ce încântă şi generează un sentiment estetic de mare delicateţe. Nu lipsesc din poem nici momentele de tristeţe, neliniştile şi mai ales momentele de răscruce când viaţa pare a deveni o adevărată povară. În faţa oglinzii poeta îşi trădează temerile… conştientizând că existenţa efemeră, perisabilă, supusă degradării – a lăsat urme vizibile pe chipu-i învăluit în lumină…altădată. Expresive, impresionabile şi de mare rafinament sunt versurile:
„ Am cerut apă / din izvorul grădinii tale / întro după-amiază /
cu arşiţă cumplită. / Aveam gura însetată de dor, / mâinile
tremurânde /
şi ochii strălucind / a speranţă.”…
(Muguri noi)

Dincolo de obstacole, înfrângeri, zbucium, poeta îşi pune nădejdea în poezie, în cuvântul fragil şi gingaş considerat un „far” într-o lume a tenebrelor! De admirat este dorinţa poetei de a nu rămâne prizonieră unui timp trecut – timp ce a lăsat deseori o lacrimă pe obraji. Păşind cu nobleţe mai departe, aceasta îşi pune întreaga speranţă în „soarele de mâine”, în noile mlădiţe, „muguri noi”… care sunt „nepoţii”, adevărată binecuvântare şi mângâiere divină.
„N-ai cumva un loc de taină / Unde să-mi aşez iubirea?
Este unica-mi comoară / Ce-mi aduce fericirea!”…

Taina este cea care înfrumuseţează şi salvează sufletul de la tot ce este ostil în jur. Prospeţimea lirică a versurilor nu face decât să predispună cititorul la o trăire emoţională profundă. Sensibilă, deţinătoare de rezerve spirituale, poeta caută „semne” în tot ce o înconjoară, semne care să o ducă spre adevărul fiinţei, spre adevăratul scop al existenţei.
Volumul de versuri „Între verde şi albastru,” purtând semnătura poetei Ioana Voicilă Dobre, semnifică spaţiul în care „domneşte sufletul” – suflet care are parte de clipe nenumărate de fericire dar şi de multe răscruci ce pândesc rătăcirea…Poeta Ioana Voicilă Dobre îşi duce existenţa oscilând între frumuseţile lumii profane şi frumuseţile bănuite, neclare, misterioase ale unui spaţiu imaginar. Fire curioasă „autodidact”, iubeşte slova, cartea, dreptatea şi adevărul. Mereu surprinzătoare şi plină de optimism afirmă că este în continuă grabă să prindă „clipa în poezie.” Vă recomand cu căldură volumul de versuri „Între verde şi albastru”, volum în care îşi face loc „un univers al esenţelor” şi în care vă veţi regăsi trăirile de fiecare zi.

Valentina Becart-25 ianuarie 2010  
Referinţă Bibliografică:
INTRE VERDE SI ALBASTRU- VOLUM DE AUTOR / Ioana Voicilă Dobre : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 245, Anul I, 02 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioana Voicilă Dobre : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioana Voicilă Dobre
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!