Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 735 din 04 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

ÎNTRE MIT ŞI REALITATE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

În urmă cu numai o zi am intrat în posesia unei ştiri, prin intermediul unui email primit din partea a doi prieteni deosebiţi, soţ şi soţie, referitoare la ridicarea unui monument într-un oraş drag mie: Câmpulung Moldovenesc. Evenimentul în cauză s-a desfăşurat în urmă cu o lună şi câteva zile… Recunosc, m-a impresionat în mod deosebit. Nu doar pentru că s-a ridicat un oarecare monument ci, în special, pentru că există oameni de acţiune, oameni de suflet, oameni-patrioţi, oameni cu osatură verticală care se dedică unei cauze, unui ideal, punându-şi întreaga muncă în slujba obştei, în slujba naţiunii. Este un motiv, suficient de puternic, pentru a-mi justifica această acţiune: popularizarea evenimentului!  

 

„Monumentul îl înfăţişează pe Niţucă Hălăuceanu, eroul legendar care ar fi răpus un balaur ce hălăduia pe aceste locuri. Lucrarea de învieţuire în piatră s-a realizat la iniţiativa şi pe cheltuiala soţilor ing. Vasile şi prof. Otilia Sfarghiu.  

Statuia a fost realizată de sculptorul câmpulungean Ion Maftei. Acesta este cunoscut prin execuţia unor astfel de lucrări pe spaţiul public, în ţări ca: Franţa, Italia, Israel, Finlanda Danemarca, Spania şi Argentina.  

Opera artistică a fost cioplită în gresie de Vama, adusă de la 20 de Kilometri.  

În sculptură, personajul legendar are o înălţime de 2,25 m, iar statuia cu soclul şi brazii stilizaţi ating înălţimea de 5 metri.  

La această iniţiativă s-a înhămat cu multă dăruire şi edilul şef al municipiului, primarul Mihăiţă Negură, şi nu în ultimul rând, proaspătul Consiliu Local rezultat din ultimele alegeri.  

Monumentul se găseşte amplasat la mijlocul scuarului dinspre Primăria câmpulungeană, şi Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, pe strada ce poartă numele Ion Hălăuceanu.  

Festivităţile de dezvelire a acestui obiectiv cultural câmpulungean s-au desfăşurat în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei naţionale a României, din 1 Decembrie 2012.”  

 

Acesta este textul care a însoţit cele trei fotografii reprezentând monumentul în cauză, pe autorul acestuia – sculptorul Ion Maftei, pe soţii Vasile şi Otilia Sfarghiu, scriitori câmpulungeni cărora le-am dedicat mai multe pagini în volumul „Dor de Bucovina”, lansat anul trecut în Biblioteca Oraşului Avrig şi în Casa de Cultură a Sindicatelor din Câmpulung Moldovenesc, la iniţiativa şi cu sprijinul direct al Asociaţiei UNIVERSUL PRIETENIEI. În acele spaţii virtuale în care voi reuşi să postez fotografiile puteţi descoperi, într-una dintre ele, printre alţii, pe autorul monumentului – în mijlocul grupului, cu barbă, purtând bască – şi, de-a dreapta domniei sale, pe mai tânărul artist în cioplitul lemnului şi cunoscut buciumaş – Vasile Alboi, unul dintre personajele descrise de mine în volumul amintit mai sus. În alte două fotografii veţi avea onoarea să-i cunoaşteţi pe cei doi ctitori ai monumentului, ei înşişi „monumente” de cultură, scriitori de frunte ai Bucovinei şi ai ţării, cei mai meticuloşi şi bogaţi în scrieri despre trecutul şi prezentul glorios al municipiului Câmpulung Moldovenesc – soţii ing. Vasile şi prof. Otilia Sfarghiu. Am făcut această subliniere cu hotărâre, cu răspundere şi cu respectul cuvenit, având în vedere convingerea că a scrie şi a publica este, în primul rând, un act de curaj. Am susţinut public această afirmaţie şi o voi susţine mereu. În sprijinul ei aduc aici câteva fraze ce aparţin unui om de vastă cultură, scriitor, istoric, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu – Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava: „… Scrisul este considerat un act spiritual nemuritor. Dar, totodată, nebănuit de complex. Ispititor. Dificil. Fascinant. Sensibil. Elegant. Rar. Migălos. Epuizant, temerar. Scrisul presupune sinceritate şi responsabilitate, respect faţă de tine însuţi, dar, deopotrivă, înţelegere, dragoste, stimă şi pentru cei cărora li se adresează. Fiindcă, fiecare slovă scrisă se transformă într-un document, într-o oglindă. Te reprezintă şi te prezintă. Te arată cine eşti. Cum simţi. Cât gândeşti. Ce vezi şi ce vrei. Ce crezi. Cât preţuieşti. Da!... Cel ce scrie este, dintre mulţii semeni, care ne înconjoară, un om neobişnuit. Un OM, care şi-a biruit timiditatea, îndoiala, frica, şi, care, a îndrăznit – prin slova tipărită – să se ofere şi celorlalţi, atât celor de azi, contemporanii săi, cât şi celor de mâine, urmaşii, spre meditaţie, spre judecată.” (Cuvânt înainte la „Itinerarii turistice, Câmpulung Moldovenesc şi împrejurimi”,Vasile şi Otilia Sfarghiu, Ed. „Axa”, Botoşani, 2012).  

 

Cine a fost acest erou legendar, Niţucă Hălăuceanu? Este o întrebare ce şi-o pune firesc orice om, mai puţin oamenii locurilor, cunoscători ai istoriei aşezării lor urbane. Pentru a vă edifica am ales una din multele legende care circulă în Bucovina, mai precis în zona Câmpulungului Moldovenesc, considerând că nu este legendă în care să nu existe un sâmbure de adevăr. În cazul de faţă, poate, n-a fost vorba de un balaur, dar un ceva real a fost. Şi Sfântul Gheorghe a omorât balaurul, ştim foarte bine, credem că a existat această înfruntare deşi, orice s-ar spune, nu am văzut nimic…  

Niţucă Hălăuceanu şi balaurul  

A fost odată, demult, pe când vulturii vegheau văzduhul din înălţimi, iar zimbrii împrăştiau diamante pe nări, când ciripitul păsărilor şi murmurul izvoarelor înfloreau de cântec, la poalele muntelui Rarău şi ale „Pietrelor Doamnei”, de unde răsare ca argintul viu Izvorul Alb, a fost un iaz mare şi adânc.  

Apa nu se putea scurge, căci stâncile, numite Pietrele Buhii, erau împreunate pe atunci, iar în acel iaz sălăşluia un balaur…  

Totul în jur era pădure deasă ca peria. Era linişte şi pace. Numai noaptea se auzea cântecul bufniţelor… şi sforăitul balaurului… Acesta înghiţea toate vi9etăţile şi pe toţi oamenii care se apropiau de iaz.  

Domnitorul, ce stăpânea pe atunci aceste ţinuturi, avea nevoie ca alături de râul Moldova să facă un drum spre Ardeal, iar din pricina balaurului nu se putea curăţa pădurea, care pe atunci era până pe malul apei, de o parte şi de alta a ei, deoarece balaurul înghiţea oamenii ce lucrau la tăiatul pădurii şi pe oricine se aşeza prin apropiere.  

Domnitorul acestor ţinuturi a dat sfoară în ţară că, dacă se va găsi cineva să ucidă acel balaur, va primi o mare răsplată. Boierii ţării l-au sfătuit pe Domnitor să-l caute şi să-l aducă pe Hălăuceanu, un haiduc ce hălăduia pe aceste locuri, pe care ei aveau ciudă, pentru că îi jefuia, nu voia să li se supună şi-i miluia pe săraci. Boierii gândeau că astfel vor putea scăpa de el. Îl prinseră cu şiretlic pe Hălăuceanu, pe când dormea liniştit la un vad de apă, vegheat de calul său, Negru, de hangerele şi pistoalele sale, atârnate în crengile unui molid … Apoi au pornit spre stăpânire. Mult s-a bucurat Domnitorul, când l-a văzut, numai boierii s-au întristat, auzind că i se va da libertatea, de va izbuti să răpună balaurul.  

Hălăuceanu a cerut să i se dea timp de şase luni tot ce doreşte, ca să prindă puteri …  

Domnitorul s-a învoit cu acesta şi i-a făgăduit nu numai libertatea, ci şi pământurile cale de o zi în jurul iazului. El a fost adus la curtea domnească, unde i s-a dat să mănânce carne de viţel, pe care şi-o frigea singur în ţiglă, iar în loc de apă, bea din butiile cu vin roşu. Un meşter fierar i-a făcut barda după voia lui, precum şi cele o sută de cuie pe care haiducul le-a luat în desagă şi a pornit la drum, oprindu-se într-o poiană, care se cheamă azi Gura Văii.  

Aici a strâns răşină de pe târşi, pe care o topea la foc şi o turna peste nişte câlţi. El a făcut mulţi bulgări de răşină cu câlţi, în care a înfipt cuie. Apoi a luat barda în mâna dreaptă şi fluierând o doină haiducească a pornit spre iaz.  

Balaurul stătea tupilat între stânci, sorindu-şi solzii de aur şi era mulţumit că prada îi vine cântând. Când fiara s-a repezit la haiduc să-l sfâşie, acesta i-a aruncat bulgării, aşa încât, în lăcomia lui, balaurul şi-a încleiat gura cu răşină, spărgându-şi-o în cuie. Nemaiputându-şi descleşta dinţii din răşină a ridicat capul în sus de durere, iar atunci Hălăuceanu l-a izbit cu barda în guşă, unde n-avea solzi, tăindu-i capul. Zvârcolindu-se, trupul fiarei a căzut în iaz, iar cu ghearele a ros stânca, făcând un jgheab prin care apa din iaz a început să se scurgă mereu, aşa încât şi stânca a început să se tocească, făcând deschizătura ce se află acum între pietrele Izvorului Alb. Obosit, haiducul s-a culcat … Sculându-se mai către seară, Hălăuceanu … a luat capul balaurului şi a pornit spre curtea Domnitorului său, care s-a bucurat mult de această ispravă. El a primit, după făgăduiala dată, libertatea, precum şi locurile cale de o zi în jurul iazului.  

Dar singur nu voia să trăiască în acest ţinut. De aceea a început să colinde satele de-a rândul. Căutându-şi o fată cu care să se însoare. La horele vesele de prin sate ochea fetele, până când s-a îndrăgostit de una, pe care a răpit-o, şi a venit cu dânsa în aceste locuri. Oamenii însă au început să-l urmărească, prin aceste meleaguri, iar Hălăuceanu, mai apoi, i-a convins să rămână, cu dânsul pe aici, făcându-şi case, pe locul ce se numeşte azi Valea Caselor…  

Notă:  

Legenda de mai sus este preluată din „Itinerarii turistice – Câmpulung Moldovenesc şi împrejurimi”, Vasile şi Otilia Sfarghiu, Ed. Axa, Botoşani, 2012, legendă pe care, la rându-le, au preluat-o din „Câmpulung Moldovenesc, Vatră folclorică”, Graţian Jucan, Ed. „Litera”, Bucureşti, 1975, p. 15-18, menţionând în cartea dumnealor că „Legenda a fost auzită de autor, în 1950, de la Chifor Sabie şi Costan Porcuţan din Câmpulung Moldovenesc”  

 

Ei bine, presupun că aveţi o altă problemă neelucidată: unde sunt acele stânci, numite Pietrele Buhii, despre care aminteşte legenda. Şi dacă încă mai există, se pune întrebarea cum se face că au rezistat atât de mult timp şi nu au fost destinate unor lucrări cerute de vremurile moderne potrivit structurii pietrei din stâncă? Cu voia dumneavoastră, dragi cititori, mă întorc la „Itinerariile turistice…” ale soţilor Sfarghiu pentru a prelua de la p. 90-92 câteva explicaţii în detaliu:  

„Încă înainte pătrunderea în Câmpulungul Bucovinean dinspre Suceava pe frumosul drum naţional şi european, călătorului i se dezvăluie, în stânga sa, priveliştea marelui Rarău din al cărui creştet s-au iscat Pietrele Doamnei. Pentru potolirea setei ajungerii acolo sus, unde vârfurile stâncilor par prinse în chiotorile cerului, drumeţul o cârmeşte la stânga prin spatele gării din Capu Satului intrând în defileul Izvorului Alb. După circa doi kilometri de mers, se ajunge în cheile Izvorului Alb. Acestea sunt flancate prin partea stângă în sensul urcuşului, de o impresionantă stâncă numită Piatra Buhii, iar pe partea dreaptă, de alte stânci de dimensiuni mai mici, dar la fel de impresionante. Legenda spune că aceste stânci au fost cândva împreunate, fiind zăgaz apelor ce se scurgeau de pe povârnişurile de mai de la deal.  

În apele acestei iezături, spune-se că trăia un fioros balaur, căruia i-a venit de hac un voinic, pe nume Niţucă Hălăuceanu, care, la rândul lui, ar fi întâiul locuitor al acestui câmp lung.  

Piatra-cheie a Izvorului Alb a rămas, până azi, cu numele de Piatra Buhii. În idiomul local, bufniţei i se spune buhă. Atunci, demult,în vârful stâncii şi-ar fi avut cuib o astfel de pasăre, căreia nu-i tăcea niciodată gura. Îi scotea din sărite pe toţi…  

… A fost la noi o vreme când anumite bunuri sau produse ne erau, sau nu, necesare, ele trebuiau obligatoriu realizate la indicaţia de partid. Se sacrifica totul pe altarul statistic al producţiei … Producţia era înainte de toate … Într-un astfel de circuit a intrat şi Piatra Buhii. Stânca se găsea lângă ecartamentul căii ferate industriale … Erau condiţii foarte bune de producere a pietrei sparte (macadam, savură) pentru drumurile nemodernizate ale vremii. S-a organizat un circuit de producere a pietrei prin împuşcare din masiv, încărcare mecanizată în concasoare şi de aici direct în vagonete. Când să se treacă efectiv la treabă, a sosit în zonă conducătorul de partid Emil Bodnăraş care a stopat distrugerea monumentului naturii – Piatra Buhii. Aşa se face că acest dar al naturii, în măreţia lui a putut dăinui până astăzi.”  

 

Iată, dragi prieteni, o relatare completă şi, mai ales, curajoasă. O relatare ori o susţinere care devine document istoric. În cazul soţilor Vasile şi Otilia Sfarghiu este cât se poate de credibil, pentru că au scris întotdeauna din imbold lăuntric, din nevoia de a oferi semenilor tot ce au putut cunoaşte prin învăţătură şi strădanie continuă, fără odihnă şi fără a-şi precupeţi forţele chiar la vârstă înaintată. Nu au scris niciodată din nevoia de bani ori doar pentru a ieşi în evidenţă, pentru a brava, pentru a face pe interesanţii. În felul acesta, au fost şi sunt văzuţi, analizaţi şi apreciaţi, caracterizaţi în propria urbe: prin modestie, sete de cunoaştere, obiectivitate, solidaritate, omenie… Aşa au slujit colectivitatea din care fac parte. Prin muncă, prin dăruire, prin descoperirea adevărului istoric documentat riguros şi punerea lui la dispoziţia edililor, locuitorilor şi românilor de pretutindeni. Iar monumentul eroului legendar, care ar fi pus bazele aşezării de azi, se adaugă numeroaselor acte de binefacere, căci aşa sunt cărţile soţilor Sfarghiu pentru locuitorii Câmpulungului Moldovenesc şi nu numai.  

Pe faţada soclului acestui monument, pe două plăci de marmură, este înscris:  

NIŢUCĂ HĂLĂUCEANU  

 

EROU LEGENDAR  

ÎNTEMEIETORUL  

CÂMPULUNGULUI MOLDOVENESC  

 

STATUIA S-A RIDICAT  

DIN INIŢIATIVA  

ŞI PE CHELTUIALA  

SOŢILOR ING. VASILE  

ŞI PROF. OTILIA SFARGHIU  

 

LUCRAREA S-A REALIZAT  

CU SPRIJINUL PRIMARULUI  

ING. MIHĂIŢĂ NEGURĂ  

 

Mă înclin cu respect în faţa acestor OAMENI de Cultură şi de Omenie!  

La mulţi ani cu sănătate, Doamna profesoară Otilia şi Domnule inginer Vasile Sfarghiu!  

La mulţi ani cu împliniri, pace şi lumină, maestre Ion Maftei!  

La mulţi ani cu bucuria realizărilor gândite, domnule primar ing. Mihăiţă Negură!  

 

P. S. / 6 ianuarie 2013-01-06  

Din ziarul www.monitoruldecampulung am aflat că s-au acordat titluri “Oamenii anului 2012” la Câmpulung Moldovenesc. Aceste titluri sunt acordate chiar de acest ziar pe baza unei analize a faptelor şi atitudinilor acelor oameni care s-au remarcat prin acţiuni raportate la viaţa socială şi culturală a urbei. Aceste titluri NU se acordă la cerere şi NICI contra cost.  

Printre altele, în legătură cu evenimentul semnalat mai sus, s-au acordat următoarele titluri:  

1. Categoria “Cetăţeni de aur”: s-a acordat scriitorilor Otilia şi Vasile Sfarghiu, pentru ideea nobilă de a realiza statuia voinicului Hălăuceanu şi pentru că au finanţat din veniturile lor modeste o astfel de operă.  

2. Categoria “Artistul anului”: s-a acordat maestrului Ion Maftei, cel care a realizat noua statuie a lui Hălăuceanu, amplasată lângă Primărie.  

3.Categoria “Evenimentul anului”: s-a acordat primarului municipilui Câmpulung Moldovenesc, dl. Ing. Mihăiţă Negură, pentru modul în care a organizat festivităţile de 1 Decembrie 2012.  

4. Categoria “Gafa anului”: s-a acordat primarului de Câmpulung, ing. Mihăiţă Negură, pentru că, în încercarea de a promova o Bucovină puternică, a încurcat cuvintele şi a anunţat la radio că municipiul are mereu ”comemorări de genul Bucovina”!!  

 

N.A.  

Textele şi fotografiile din această rubrică – P. S. – sunt preluate integral din chiar ziarul menţionat mai sus.  

A se vedea pagina din ziar: http://www.monitoruldecampulung.ro/oamenii-anului-2012/  

 

Autor,  

Marian MALCIU  

Referinţă Bibliografică:
ÎNTRE MIT ŞI REALITATE / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 735, Anul III, 04 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!