Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Ganduri > Mobil |   


Autor: Mihaela Arbid Stoica         Publicat în: Ediţia nr. 312 din 08 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Intre cer si pamant
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
De ce am scris, “Intre cer si pamint “?, explicatia este simpla in modesta mea opinie :  
Pentru cei mai multi dintre noi, aceasta distanta nu inseamna nimic si o numim in functie de contextul frazei pe care o exprimam; atmosfera, spatiu aerian, cosmos ….etc. Gindind mai profound, este traseul divin parcurs de rugaciunile si gindurile noastre spre Cel care ne-a creat, sub forma de multumiri, petitii cu caracter material sau spiritual, sau pur si simplu, reprosuri. Multi dintre noi, cel putin odata pe zi, ne ridicam privirea spre cer si cautam salvarea sau sprijinul Mintuitorului nostru.  
Deasemeni o privire fugara spre cer, in timpul unei conversatii cu un prieten, semn ca Cel de sus ne este martor, este adesea stampila si garantia ca am spus adevarul .Inconstienti sau voluntar, multe natii pina in ziua de astazi ii contesta divinitatea si refuza sa creada ca Misia, anuntata de Dumnezeu si materializata in Vechiul Testament, este Isus Cristos, Salvatorul si Mintuitorul nostru.  
EL reprezinta simbolic aceasta distanta; care poate fi infinita in cazul sufletului gol si, inexistenta cind acelas suflet este plin de iubire, pentru Cel care ne asculta, ne curata cu singele Sau divin pacatele, de zeci de ori pe zi.  
Oare citi dintre noi am crescut cu El in suflet inca de la nastere ca fiind alesii lui D-zeu ?. Citi L-am descoperit pe parcursul vietii ? Citi din nefericire nu i-am deschis usa sufletului, orbiti de ignoranta si aroganta atunci cind, El ne astepta si ne mai asteapta inca, cu calmul si bunatatea Sa divina sa-l primim ?.  
Sunt atit de multe intrebari la care din lipsa de timp, din prea multe griji sau prea multa bunastare si multimea de distractii, nu reusim sa ni le punem sau, pur si simplu le consideram depasite.  
Tocmai din aceste motive Tatal ne-a trimis Fiul. Amindoi ne-au iertat, si in fiecare clipa ne acorda oportunitatea gratuita, plina de grija si iubire pentru noi, creditul infinit si fara dobinda, de acceda la drumul spre Imparatia Lor.  
Citi si de cite ori nu ne atribuim meritele Mintuitorului nostru ? Eu cred ca toti, cel putin de citeva ori pe zi. Atunci cind totul se deruleza asa cum vrem noi, ne spune fara lipsa de modestie, ”ce destept, precaut sau inspirat am fost “!. Uitam ca Cel sfint este linga noi, uitam ca nici macar o pasare sau un fir de par nu cade, fara vointa Tatalui. Daca nimic nu merge, atunci ne amintim si de Dumnezeu si de Isus Cristos si, cu suparare in glas sau in suflet, IL acuzam ca nu a facut nimic pentru noi, ca si cum am fost asociati in afacere si ne-a abandonat.  
Si eu am facut acest lucru de numaratate ori.Viata nu este usoara, pretentiile noastre sunt mari si, curajul de a persevera ne lipseste.  
Ce copil nu-i reproseaza anumite situatii parintelui sau, in timpul vietii ?  
Mi se intimpla adesea sa-i spun lui Isus Cristos “ Doamne, m-ai abandonat ! ?” Numai ca iubirea mea pentru El este suprema si asa cum un copil dupa ce a gresit ii cere iertare tatalui sau biologic, tot la fel trebuie sa-i cerem iertare si Tatalui Divin. Daca parintii, nici dupa ani nu ne uita greseala si nu rateaza niciodata ocazia, ( cind ne este lumea mai draga ), “sa ne atraga atentia sa nu mai facem, cutare sau, cutare lucru “, Isus in infinita si divina lui dragoste, ne acorda circumstante in fata Tatalui si ne cere iertarea pe pretul vietii lui, daruite in semn de iubire pentru noi.  
Nu pot sa localizez in timp ziua cind am facut primii pasi spre EL. Cele mai adinci amintiri imi revin din copilarie, la virsta prescolara. Personajul principal a fost mama.Poate aveam 5 sau 6 ani.Imi amintesc ca era iarna. Stateam rezemate de tablia uriasa a unui pat luat din “talcioc”, care probabil in alt cadru ar fi semnificat ceva, cu sculpturile dubioase. In mintea mea, era mai mult frica, motiv pentru care adormeam repede. Atunci mama, dulce imi este amintirea ei, mi-a vorbit pentru prima data despre rolul ingerilor in Imparatia Tatalui, a carui rugaciune o repetam in fiecare seara dupa ea, inainte ca tata sa sufle in lampa care trona pe masa de linga ferestra.  
In seara aceea am adormit mai greu. Auzeam vintul care sufla puternic si salbatic afara si ma gindeam la un copil care s-a nascut in iezla unui grajd. Am trecut in revista toate grajdurile pe care le vazusem la tara, ca in final sa mi-l figurez pe cel al bunicului meu, care era mai mare si curat si mi-am plasat povestea in el. Erau sanse mai multe sa fie mai putin frig. Si totusi in noaptea aceea alta ideea m-a framintat. Nu-mi puteam imagina, cum acest Copil, ajuns mare, ma cunostea pe mine, si pe toata lumea ?. Cred ca am adormit pentru prima data cu dorinta ca noaptea sa treaca repede, pentru ca dimineata aveam foarte multe intrebari si asteptam tot atit de multe raspunsuri din partea mamei.  
Zile si ani am tot alergat intre mamaie si mami sa aflu raspunsuri..  
Cred ca din primul moment la virsta aceea, L-am iubit pe Isus copilul, din mila. Si l-am crescut cu mine si in mine.Cind faceam cite-o nazbitie, mergind spre casa, IL rugam sa nu-i spuna nici Tatalui Sau si nici mamei mele.Daca mama o descoperea, nu ma suparam pe EL, pentru ca invatasem ca adevarata iertare nu era de la mama, ci cea de la Tatal ceresc.  
Pe Tatal cel Mare din cer mi-l imaginam un batrin, foarte batrin, chiar mai batrin decit vecinul nostru, care sub sprincenele stufoase ne privea vigilent pe toti. In privinta aceasta eram linistita si imi parea rau pentru Isus, pentru ca tatal meu era tinar si puternic si ma putea purta in brate.  
Astazi zimbesc. In schimb un lucru ma uimeste, cit de puternica si diversificata poate fi imaginatia unui copil.  
La adolescenta o tachinam pe mama de felul cum mi L-a prezentat pe Isus . La 8 ani am inteles ca a crescut mai repede decit mine. Atunci am fost fericita cind am descoperit ca Prietenul meu era deja asezat pe tron linga Tatal Lui si al nostru. Eram mindra de maretia Prietenului meu. Stiam ca nu-mi era numai Prieten si Protector, ca atare trebuia sa-i datorez iubire, ascultare si respect.  
In Romania Socialista in care am crescut, ne argumentau la scoala despre teoria Darwinista cu toata convingerea, poate aparent. Am invatat-o pentru ca imi placeau notele mari, dar in sinea mea rideam si de fiecare data ma bucuram ca mama si mamaia erau cele care detineau adevarul si taceam chitic, pentru ca in egoismul meu copilaresc imi era teama sa nu ajung sa-mi impart Prietenul si Protectorul asa de important si cu ceilalti
copii.  
Tot acest respect, iubire, incredere, rusine pina la teama pentru Dumnezeu, acum in prag de batrinete mi-au consolidat convingerea ca, in simplitatea ei, o fata crescuta la tara si, “singura printre straini, in Bucuresti “( cum ii placea mamei sa vorbeasca despre dezradacinare ei de la o distanta de 25 km de sat), a fost cea mai buna metoda pedagogica, sa-si creasca fata.  
Nu mi-am amintit intimplator de acesti ani, pentru mine a fost temelia vietii si a formarii caracterului si personalitatii mele.  
Ma intreb, ca o simpla muritoare si pacatoasa, oare cite mame in ziua de astazi, au timp sau, chiar cu timp, pot sa-si antreneze printr-o simpla joaca copiii in drumul intilnirii si cunoasterii lui D-zeu ?  
Experinta copilariei si modelul care mi-a fost mama, m-au ajutat mai tirziu in timpul casatoriei mele cu un om de alta religie, fara multa dificultate sa-i spun aceleasi povesti fetei mele. Din nefericire, la virsta de 5 sau 6 ani a luat o bataie memoriabila din partea tatalui biologic, pentru ca refuza sa accepte sa spuna ca este musulmana.Dupa multe discutii a spus ca este “ca maicuta de la scoala unde mergea. Alte tipete si alte palme din partea lui. Ca o salvare printre lacrimi i-a raspuns “, eu sunt ca mama”. Atunci toata agresivitatea s-a indreptat asupra mea. Trebuia sa o salvez si sa opresc scandalul asa ca, i-am spus ca suntem musulmane amindoua.Ea a inteles smecheria mea si printre lacrimi, mi-a facut cu ochiul. Numai ca a fost vazuta si scandalul s-a terminat foarte greu. Din ziua aceea pina cind am reusit sa fugim de la el, am fost toti trei, adica Isus Copilul, ea si eu conspiratori in clandestinitate.  
Adesea ma intreb, educatia mea sau Isus a ales-o si pe ea in armata lui de fideli ?!  
Si totusi, am convingerea ca Isus a tinut-o in brate de atunci si a ferit-o in toate situatiile sa i se intimple ceva rau.Ani de zile o numeam experta in accidente. De fiecare data a iesit cu masina facuta praf, dar ea fara nici macar o zgirietura.(Multumesc lui Dumnezeu ).  
M-am intrebat adesea, meritam sa ne gindim la distanta dintre pamint si cer ?  
-Nu, mi-am raspuns de fiecare data cu convingere. Nu trebuie sa gindesc logic. Pe Dumnezeul meu il tin in minte si in suflet. Am incetat de mult sa dezleg Misterul divin.Nici nu as fi capabila si nici nu ma intereseaza. Ma prefer ignoranta pina la naivitate, dar ma simnt bine si in siguranta.  
Imi place sa ma simnt si sa ma consider inca un copil pentru Isus, el este acela care imi face daruri zilnic. Nu uit sa-i multumesc nici pentru acoperisul sigur de deasupra capului. Nu ne apartine nimic material, totul este al Lui, singurul care este vesnic. Noi suntem cei care venim si plecam. Trecem prin viata, precum un tren de la o statie la alta. Singurul bagaj pe care il luam cu noi este cel spiritual si faptele noastre.  
Mi se intimpla in conversatie sa spun, ”casa mea “, dar in sufletul meu imi corijez expresia si ii spuns “Doamne “ este a ta, mi-ai imprumutat-o, si iti multumesc pentru ca mi-ai dat posibilitatea sa-mi petrec viata intr-un cadru frumos, placut, onorabil si sigur.  
Dar toate acestea nu inseamna ca nu sunt si revoltata in anumite situatii si cum stiu ca este linga mine, ii dau o justificare.Ce ma doare cel tare este ingratiudinea, rautatea, gelozia, lipsa de iubire si respect dintre oameni, rude sau prieteni.  
Atunci unde este distanta dintre “cer si pamint “?  
Cum as putea conversa, cu cineva care nu m-ar asculta si care nu ar exista si nu ar fi linga mine ? Si mai ales de la care astept intelepciune si ajutor.  
Ma consolez incet, sufer mai putin, uit mai repede, pentru ca mi se strecoara in suflet unda de speranta.  
De unde apare speranta ? Din consolarea pe care Dumnezeu cu delicatetea si blindetea Lui mi-o trimite in minte si in suflet.  
Si la fel de discret, imi apare o alta situatie care ma face sa uit problema initiala si, sa intrevad o solutie favorabila .  
Superficialitatea noastra ne impiedica sa vedem fidelitatea Domnului.  
Nu simtim, sau nu o remarcam, nu o apreciem, pentru ca totul nu se petrece in clipa dorita de noi.Cel mai adesea pentru ca in mod voit ne lasam orbiti de amaraciune si disperare.  
Cum am putea sa observam si simti fidelitatea Domnului Isus, cind el Dumnezeul nostru ne asteapta sa devenim fideli intre noi, si de peste 2000 de ani nu am inteles, ce inseamna “iubitiva unii pe altii ?.  
Cu toata infidelitatea noastra sta linga noi ca un parinte bun, ne lasa sa ne manifestam la suparare, la disperarea si revolta si, incet ne recladeste cu calm si cu mai multa intelepciune, pastrind si El speranta ca de data aceasta am invatat, si am mai urcat o treapta, spre intelepciunea dumnezeiasca.  
Distantele le fixam noi, dintre cer si pamint, intre oameni, intre familii, colegi si prieteni . Dar cel mai greu este de a fixa cu exactitate cea dintre noi si Dumnezeu Mintuitorul nostru, Isus Cristos.Nu pentru ca este abstracta, sau Dumnezeu nu n-ar fi dat repere exacte, matematice, ci pentru ca noi suntem subiectivi. Cautam sa o localizam numai cind suntem nefericiti, iar daca nu se produce nici o modificare rapida a situatie, uitam repede acest drum.  
Poate Isus tocmai ne deschidea sufletul sau usa casei si, astepta in prag sa-l invitam. Numai ca noi ne-am mutam gindul in alta parte si uitasem de EL.  
Atunci se intoarce si EL din drum sau, asezat intr-un colt al camerei, ne asteapta rabdator sa ne amintim de El si sa-l rechemam .  
Am trait asa cum am spus, in regimul materialist. Totul este materie, am invatat la scoala si mai tirziu in facultate. Multi au ramas cu aceasta convingere. Eu, ii multumesc lui Dumnezu, mama m-a invatat intii cuvintul spus de Dumnezeu.  
Am fost mai naiva ? Am fost mai buna decit multe dintre prietenele mele ?  
Nu, in mod sigur. Cred ca Isus m-a iubit de cind eram o fetita poznasa, dar de care s-au prins valorile cultivate de mama prin cuvintele si invataturile date de Dumnezeu, spuse sub forma de povestiri palpitante.  
Mi s-a reprosat de numarate ori de prietenele mele “cum o persoana educata si citita ca mine “ poate sa creda in existenta lui Dumnezeu. La inceput ma explicam, argumentam, ma enervam. Cu timpul nu le mai permit sa-si fabuleze cele citite prin diferite carti comerciale si ca o ultima gluma le avertizez ca imi vor cere “un pahar cu apa acolo sus, iar eu o sa le arunc, cartile pe care le citesc “.Si ca o ultima concluzie cu privire la acesti oamnei care citesc fabulatiile unora si cred ca au pus mina pe secretul lumii, le doresc ca in clipele de cumpana sa-si aminteasca intii numele lui Dumnezeu si dupa aceea numele acelora care le-au imbogatit cunostiintele cu citiva pasi mai aproape de Infern.  
In raporturile noastre de prietenie ii gasesc “rai “. Rai cu ei, rai cu cei din jur, nervosi, scandalagii si mai ales razbunatori si nu cunosc “iertarea “. Ii vad chinuindu-se pina acum de lucruri petrecute cu ani in urma. Se invenineaza si ii invenineaza pe cei din jur. In rugaciunea mea in ultimul an i-am cerut lui Isus sa indeparteze de mine pe cei care nu stiu sa iubeasca.  
Si intr-adevar dupa o prietenie de 30 ani, pe care am trait-o cu stoicism, Dumnezeu mi-a indepartat aceasta prietena. Mi-am gasit linistea si am scapat de rautatile ei zilnice.M-am simtit eliberata ca de o greutate. Traiam zilnic in teama din cauza agresivitatii ei, a criticii non-stop si toate acestea din frica, ca intr-o buna zi, (traind in strainatate, fara prea multi prieteni ), sa nu ma gasesc singura intr-o situatie dificila si as avea nevoie de ajutor.  
Dar aceasta a fost o experinta, Dumnezeu poate astepta sa-i cer ajutorul, asa ca in locul ei, mi-a adus in cale 3 persoane, poate chiar mai multe daca pun la socoteala si “conexiuni “, cu care impartasim aceleasi idei si acelasi Protector si Mintuitor.  
Asta nu inseamna ca nu sunt si foarte multi aceia care au de dimineata pina seara pe buze cuvintul Dumnezeu. Nu am spus intimplator “cuvint “, pentru ca sunt la fel de rai, egoisti, gelosi ca si cei pentru care “o anumita energie ne guverneaza “.  
Nu spun ca as fi credincioasa perfecta, departe de mine, dar anulind distanta dintre cer si pamint, L-am coborit pe Isus linga mine, si in sufletul meu, devenind singurul Prieten fidel, Protector si Sprijin.EL ma consoleaza zilnic, ma ajuta sa nu-mi fie frica, sa accept orice situatie sau mai bine spus, sa-mi duc “Crucea”. Nimic si nimeni nu este vesnic, in afara de Imparatia Domnului.Ma agit, ma supar, ca apoi sa-i spun “Doamne eu nu pot face nimic, ai Tu grija in locul meu. Si asa cu calm il ajut si eu cit pot sa punem lucrurile in ordine.  
Exista oare cu adevarat distanta intre Dumnezeu si noi ?  
Nu, distanta o creem noi, EL este linga noi si cu noi, prin Sfintul Spirit.  
Sa uitam si matematica si filozofia materialista pe care ne-am prost cimentat-o in anii comunismului, sa deschidem sufletele si usile vietii si, calmi sa ne acceptam trecerea prin viata de mina cu Isus, in drumul nostru spre Tatal Lui si al nostru. Si m-ai ales sa nu uitam sa-i zimbim din cind, in cind, pentru ca El ne vede si este singurul gest de multumire pe care il asteapta de la noi.  
Dumnezu sa ne miluiasca pe toti.  
Mihaela
 
 
Referinţă Bibliografică:
Intre cer si pamant / Mihaela Arbid Stoica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 312, Anul I, 08 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mihaela Arbid Stoica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Arbid Stoica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!