Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   



Întoarcerea la SAINT GERVAIS (Capitolul XXII)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX - UN ALT FEL DE "PAŞOPTIŞTI"ROMÂNI ÎN FRANŢA, CANADA ŞI STATELE UNITE  

Autor Octavian Curpaş
Editura "Anthem", Arizona, SUA
octombrie 2011
 

 

 

 

CAPITOLUL XXII  

 

Întoarcerea la SAINT GERVAIS  

 

 

Motto:  

 

Toate lucrurile care sunt pline de amintiri degajă o visare  

care te îmbată şi care te face să mergi rătăcind mult timp…”  

Victor Hugo  

 

Pentru Dumitru Sinu visul american a prins contur la mulţi ani după plecarea din România. Peregrinări îndelungi, începând cu lagărele pentru, refugiaţi din Iugoslavia şi Italia, continuând cu aventura franceză, care a avut cel mai puternic impact asupra sa, Canada - cu lecţiile ei de viaţă şi mai apoi Statele Unite - au adunat în sufletul lui amintiri pe care aripile timpului n-au reuşit vreodată să le şteargă. Pe toate ţi le împărtăşeşte cu mare drag dacă ai prilejul să stai de vorbă cu el. Personal, de câte ori am avut privilegiul să-l ascult, m-am simţit asemenei unui spectator fidel care vizionează un foileton inedit, foiletonul unei vieţi tumultuoase în care se îmbină armonios realitatea, aventura şi spiritul.  

Şi nu degeaba am folosit motto-ul de mai sus, ci pentru că tot ce urmează să dezvălui în continuare se datorează amintirii, o amintire fără egal rămasă în sufletul prietenului meu despre un loc, despre o ţară care i-a fost o mare parte a vieţii de refugiat, a doua patrie - Franţa!  

Vremurile bune din Franţa au fost invocate în permanenţă în discuţiile cu prietenii sau cunoştinţele sale. Şansa de a cunoaşte atâtea minţi luminate, de a se bucura de prezenţa unor personalităţi culturale de marcă şi de a-şi lua tainul de hrană spirituală după bunul plac al sufletului nu surâde oricui, aşa că temerarul octogenar se consideră cu-adevărat norocos şi din acest punct de vedere.  

Iată că ajunge în Statele Unite, este căsătorit cu o femeie deosebită de origine franceză, are o fată superbă născută la Montreal şi un băiat venit pe lume la Los Angeles, parcă anume pentru pentru a-i întregi visul şi totuşi, adesea, în discuţiile cu amicii, care n-au fost niciodată puţini sau de calitate îndoielnică, Dumitru Sinu trăieşte cu nostalgie anii petrecuţi în Franţa, în special în Paris, oraşul unic în lume din punctul lui de vedere şi al multor altora care au gustat din preaplinul dărniciei sale.  

Gândul de a se reîntoarce în Franţa prindea contur încet, încet. Îşi dorea foarte mult ca ţara lui Voltaire să deschidă orizontul cunoaşterii pentru copiii săi şi aceştia să aibă posibilitatea să înveţe bine limba franceză şi să descopere cultura poporului francez acolo, la el acasă. Animat de gânduri nobile, purtând în suflet numai amintirile frumoase şi fără a lua în calcul altfel de aspecte care puteau converge spre o latură mai puţin benefică a acestei noi aventuri, nea Mitică îşi ia într-o zi întreaga familie şi pleacă spre Paris.  

„Mitică, tu nu ai venit în Franţa, tu ai plecat din America!”  

Revenirea la Paris i-a dat ocazia să-şi revadă prieteni dragi şi să inspire în tihnă parfumul amintirilor... Aici se bucurase de prezenţa, grija şi prietenia familiei Bunescu, participase la atâtea acţiuni culturale unde ascultase vocile unor intelectuali de marcă, scriitori şi filozofi ai diasporei, şi nu numai. Toate învăţămintele unui trecut de care-şi amintea cu plăcere, oricând, îi folosiseră mult în experienţa canadiano-americană de mai târziu, păstrându-le şi-acum ca pe nişte comori.  

Întâlnirea cu Cornel Crişan, unul dintre prietenii cu care a trecut frontiera la sârbi, îi va schimba însă traiectoria, trezindu-i-se interesul pentru Saint Gervais, localitatea spre care prietenul său îl îndrumase şi unde va rămâne pentru următorii opt ani din viaţă, împreună cu soţia şi cei doi copii.  

Când s-au revăzut, Cornel s-a bucurat dar n-a ezitat să-l întrebe mirat: Păi, ce-ai făcut, Mitică? „Am venit în Franţa!” - a fost răspunsul lui nea Mitică. Mitică, tu n-ai venit în Franţa, tu ai plecat din America! – i-a replicat Crişan pe un ton uşor ridicat, asemeni unui profesor care enunţă cu fermitate un mare adevăr, îndemnându-şi studentul la reflecţie.  

„E mare lucru să pleci din America - îmi explica acum nea Mitică. America este America! În orice ţară din lume te vei duce şi dacă-i vei întreba pe cei de acolo unde ar vrea să locuiască, majoritatea îţi vor spune - în America! Nu a fost uşor să renunţ la America.” Cu toate acestea a renunţat, dar nu definitiv, şi-a realizat dorinţa de a-şi educa copiii în spiritul culturii franceze şi, totodată, de a revedea Franţa şi oamenii minunaţi pe care i-a întâlnit acolo.  

Saint Gervais – un nou început?  

Cornel Crişan absolvise facultatea în Franţa şi acum era inginer chimist la Paris. Era bucuros că Mitică revenise şi i-a recomandat să se stabilească la Saint Gervais, un orăşel superb, aşezat la poalele Alpilor, în apropiere de Mont Blanc, de unde răzbat peste vreme, glasurile a trei civilizaţii învecinate: Franţa, Elveţia şi Italia. Nu după mult timp Cornel îl va urma pe nea Mitică, şi se va muta la Saint Gervais împreună cu soţia şi cei cinci băieţi ai lor.  

Orăşel cochet, cu clădiri construite într-un stil arhitectural deosebit, aparţinând începutului de secol XX, cu străduţe pietruite şi curate şi cu un aer de burg elveţian, asezonat din plin cu fineţea şi lirismul parfumului franţuzesc şi vioiciunea specifică italienilor din vecinătate, orăşelul din Alpi a fost cât se poate de primitor cu Dumitru Sinu şi familia lui.  

Încă de la sosirea în Saint Gervais, norocul îi surâde lui nea Mitică: prima persoană cu care intră în contact este un cetăţean francez care se afla în faţa casei sale şi…cosea iarba. Mânat parcă de nostalgia verilor de-acasă, din Sebeşul de Sus, când mergea la coasă alături de ai săi, Nea Mitică s-a apropiat de francez, cerându-i voie să-i ascută coasa. Cu o precizie de invidiat şi o plăcere cum nu mai simţise demult, el unduie cutea pe tăişul ce va curma suspinul ierbii, continuând să să discute cufrancezul rămas mut de uimire: nu mai văzuse pe cineva care să ascută coasa fără să arunce măcar o privire spre lama oţelită. Apoi i-a cerut voie să cosească şi mânuind-o cu îndemânare, a câştigat de îndată simpatia şi prietenia bătrânelului.  

Mărturisindu-i că doreşte să se stabilească în Saint Gervais împreună cu soţia şi cei doi copii, nea Mitică primeşte pe loc invitaţia de a locui în casa omului. S-a instalat în locuinţa francezului şi a rămas acolo timp de 8 ani. „Plăteam doar 200 de dolari pe lună” -, îmi povesteşte nea Mitică. În tot acest timp s-a înţeles foarte bine cu francezul care zilnic servea masa cu ei; doamna Nicole gătea foarte bine, fiind dintotdeauna o gospodină desăvârşită.  

Proprietarul era comunist convins şi mereu îi spunea lui Dumitru Sinu: Noi nu suntem comunişti de ieri sau de azi! Noi am creat Camera Comunelor! Amicul meu îl asculta fără să-l contrazică, nu ducea lipsă de diplomaţie, ba chiar după câţiva ani de când se cunoscuseră i-a făcut cadou o excursie în Rusia. Francezul s-a întors dezamăgit: voise să vadă cum trăieşte muncitorimea sovietică şi parcă imaginea ce şi-o făurise asupra comunismului începea să îşi piardă din consistenţă. Îi povestise multe lui nea Mitică şi din fiecare relatare răzbatea câte-o umbră ce se-aşternea uşor, uşor, peste ceea ce până atunci, aproape că idealizase. Simpatic şi atent, francezul răsplăteşte darul lui nea Mitică - excursia în Rusia -, cu o atenţie inedită: un borcan cu caviar!  

„Vreau ca urmaşii mei să înveţe limba lui Voltaire!”  

Pentru a intra în legalitate, imediat ce s-a instalat la Saint Gervais, Dumitru Sinu a contactat oficialităţile locale. A mers la primarul oraşului pentru a solicita viza de şedere în Franţa. De ce vreţi să locuiţi aici? – a venit întrebarea plină de suspiciuni a primarului din Saint Gervais. „Îmi doresc ca urmaşii mei să înveţe limba lui Voltaire. Noi vă facem un serviciu rămânând aici!”, i-a replicat dezinvolt românul. Primarul, şugubăţ în felul lui, nu a ezitat atunci să glumească: Noi avem aici pe unul care mătură… îl cheamă Voltaire! şi i l-a arătat lui nea Mitică pe geam. Dar a fost amabil, dându-le aprobarea de care aveau nevoie şi apoi, pe tot parcursul şederii lor la Saint Gervais le-a facilitat, an de an, reînnoirea vizei fără a fi nevoie să mai meargă la Paris.  

În Saint Gervais localnicii erau mult mai prietenoşi ca la Paris. Toţi se cunoaşteau între ei şi o dată câştigându-le simpatia, erai privit ca şi unul de-al lor. Marea majoritate a locuitorilor de-aici deţineau proprietăţi atât la munte cât şi la şes şi le valorificau pe fiecare cum puteau mai bine. Se ocupau cu tăiatul lemnelor, munceau mult dar ştiau să se şi relaxeze atunci când era nevoie, şi, slavă Domnului, aveau la îndemână atâtea mijloace s-o facă!  

Saint Gervais - o oază de linişte, prospeţime şi relaxare!  

Orăşelul turistic Saint Gervais primea pe tot parcursul anului o mulţime de vizitatori care iarna se bucurau de privilegiul de a schia sau patina, iar vara profitau din plin de aerul curat de munte şi de posibilitatea de a practica nestingheriţi alpinismul sau alte sporturi extreme.  

Apropierea de Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Alpii francezi şi din Europa de Vest, cu o altitudine de 4810 m, amplasarea oraşului însuşi la cota de 850 m, oferea vizitatorilor săi oportunităţi nelimitate de relaxare şi practicare a sporturilor albe, pe pistele amenajate pentru schi şi patinoare. Lui nea Mitică mediul îi era oarecum familiar, pentru că se născuse la poalele munţior şi trăise prima parte a vieţii în satul natal, situat aproape la aceeaşi cotă ca şi orăşelul în care se instalase acum, la deplină maturitate.  

Clădiri elegante din care răzbat şoaptele unei epoci pline de farmec şi romantism, străzi pe care găseşti zilnic la promenadă oameni cu feţe luminoase, panorama inegalabilului Mont Blanc şi peste toate, frumuseţile montane din împrejurimi, confereau orăşelului-staţiune o atractivitate deosebită. Paradis alb pe timp de iarnă şi adevărat puzzle de peisaje feerice, cu păduri seculare şi pajişti pline de flori în verile însorite, acest colţ de rai te izbăveşte de umbrele gândurilor şi te transpune într-o lume pură, liniştită, patriarhală, care parcă este făurită de mâna lui Dumnezeu anume ca să dăruiască curăţime pentru suflet şi minte.  

Staţiunea de azi, recunoscută ca fiind ţinta celebrităţilor – actori, scriitori, oameni politici – un loc ideal pentru petrecerea concediilor, vine cu un plus de modernism şi modalităţi de relaxare multiple, întrunind toate calităţile pentru a fi ridicată la rang de perlă a Alpilor. Pistele de schi moderne şi patinoarele, instalaţiile de transport pe cablu care fac legătura cu celelalte staţiuni din acest areal, snowpark-ul amenajat la standarde profesioniste, atrag iarna o sumedenie de turişti care, cu certitudine revin pe timpul verii să se bucure de frumuseţile locurilor şi posibilităţile de relaxare ce se deschid în faţa lor la orice pas. Piscinele cu apă termală valorificată în slujba omului de mai bine de 200 de ani, zecile de trasee montane şi locurile neatinse de suflul civilizaţiei - în care uiţi că trăieşti în secolul vitezei, regăsindu-te doar în unduirea florilor sau cântecul zecilor de specii de păsări ce vieţuiesc în păduri -, terenuri de golf sau tenis, manejuri, posibilitatea practicării sporturilor extreme - toate fac parte din minunăţiile oferite de Saint Gervais-ul de azi, care l-a înfiat pe nea Mitică timp de opt ani... Orăşelul nu este unul izolat de restul civilizaţiei, dimpotrivă, este situat la o oră distanţă de aeroportul din Geneva iar la poalele muntelui opresc mereu trenuri în gara Le Fayet.  

Cum spiritul lui Dumitru Sinu este mereu viu, indiferent de locul în care se află, întotdeauna el găseşte ceva care să rezonenze cu mediul în care trăieşte; aşa a făcut şi la Saint Gervais, jucându-se cu cuvintele a compus o poezioară nostimă legată de pasiunea pentru sporturile de iarnă: „Ce bine-i pe patine / De-ai şti cât e de bine / Mereu aş patina, deloc n-aş învăţa / Ce bine-i pe patine!". Gândindu-se apoi la implicaţiile asupra studiului sau renunţării la studiu în favoarea distracţiilor, poezia continua astfel: „Ce bine-i lângă tablă / Când ştii tot ce te-ntreabă / Îţi pune nota 8 şi-ţi spune: bine, treci la loc! / Ce bine-i lângă tablă! // Ce rău e lângă tablă/ Când nu ştii ce te-ntreabă / Îţi pune nota 3 şi palme câte vrei / Ce rău e lângă tablă!”. Asta şi în contextul în care copiii săi începuseră deja să studeieze în Franţa.  

În Saint Gervais nu prea erau emigranţi. Nea Mitică îşi aminteşte doar de un australian şi un englez care locuiau acolo. Se cunoaşteau aproape toţi între ei, era o comunitate mică, paşnică, armonioasă şi nu se putea ca o persoană care ajunge la Saint Gervais să treacă neobservată.  

O mână de români valoroşi la poalele Alpilor  

Saint Gervais era oraşul de adopţie şi pentru alte câteva familii de români. După venirea lui Dumitru Sinu deci, îl urmase şi Cornel Crişan, cel care-l îndrumase spre acest loc.  

Soţia lui Cornel era franţuzoaică, născută la Paris; îi dăruise cinci băieţi frumoşi, aveau o căsnicie fericită dar uneori, când auzea cât de fluent şi de frumos vorbea doamna Nicole Sinu limba română, îşi dojenea consoarta, arătând spre soţia lui Mitică: Dar asta cum a învăţat româneşte?, pentru că franţuzoiaca lui nu ştia decât câteva cuvinte în limba română. Din păcate, doamna Crişan a murit destul de tânără…  

Cornel Crişan era un inginer chimist strălucit. Graţie brevetelor sale de invenţie a devenit un nume în stiinţă prin patentarea câtorva tipuri de medicamente. Pensia pe care a primit-o de la statul francez n-a fost de neglijat. Nea Mitică îşi aminteşte că se situa undeva în jurul a 5.000 franci, ceea ce însemna foarte mult! S-a stins din viaţă de curând, acolo în Saint Gervais-ul amintirilor lui nea Mitică…  

Nu i-a putut uita vreodată pe aceşti oameni, pentru că toţi cei cu care s-a înfrăţit erau de o calitate ireproşabilă, el i-a iubit şi i-a stimat tot timpul.  

Cum să poţi uita un om ca Vasile Ţâra, bistriţeanul îndrăgostit de carte, după cum bine am arătat într-un capitol dedicat lui în exclusivitate? Erudit de clasă, licenţiat la Sorbona şi profesând în învăţământ, la catedră se bucura de o recunoaştere deosebită din partea societăţii culturale franceze. Avea alături o soţie asiatică, prin venele căreia curgea sângele albastru al unei dinastii din îndepărtata Indochină. El a menţinut tot timpul legătura cu nea Mitică. Să nu uităm faptul că Vasile îi trimisese schiţa de trecere a fontierei franceze, pe când se afla încă în Italia. Şi iată că după mulţi ani, acum destinul le făcea posibilă reîntâlnirea la Saint Gervais.  

Un alt prieten drag de care îşi aminteşte cu plăcere Dumitru Sinu este arhitectul român Elian. Nepot al ilustrului Gheorghe Tătărăscu, fost prim ministru al României interbelice, Elian a fost cel mai fericit când nea Mitică s-a mutat la Saint Gervais. Se întâlneau aproape zilnic şi niciodată nu uita să-i spună: Nea Mitică, aşa-s de bucuros că ai venit aici, că nu mai vorbeam româneşte cu nimeni!  

Un bărbat frumos, înalt, bine făcut şi foarte inteligent, Elian era căsătorit şi avea doi copii: un băiat şi o fată. Nici soţia acestuia nu era româncă. Nea Mitică nu-şi mai aminteşte ţara ei de origine, Estonia sau o altă ţară mică de pe continent, dar ştie că făcuse facultatea de medicină în România şi la Saint Gervais avea propriul ei cabinet medical. Doamna Elian a plecat spre veşnicie şi dânsa, destul de tânără, la fel ca şi soţia lui Cornel Crişan. Cunoscutul arhitect trăieşte şi azi şi Sandra, fiica lui nea Mitică îl vizitează destul de des, reuşind astfel să continue ce-a început tatăl ei cu mult timp în urmă, conversând cu Elian în dulcea limbă a lui Eminescu.  

La masă cu „neamul Tătărăscu”  

Nea Mitică se afla încă în orăşelul de la poalele Alpilor, când mama lui Elian a venit în vizită la fiul său. Doamna Elian era una dintre surorile lui Gheorghe Tătărăscu.  

Liberalul Tătărăscu a deţinut funcţii importante în guvernele României interbelice, în mai multe etape: prim-ministru, în funcţie în perioada 3 ianuarie 1934 – 28 decembrie 1937 şi 25 noiembrie 1939 – 4 iulie 1940 şi ministru al afacerilor externe, în funcţie în perioada 2 octombrie 1934 – 9 octombrie 1934, 11 februarie 1938 – 29 martie 1938 şi 6 martie 1945 – 29 decembrie 1947.  

Gheorghe Tătărăscu se trăgea dintr-o familie de viţă boierească din ţinuturile Gorjului. El a studiat dreptul şi economia politică la Paris, a avut o prodigioasă activitate politică. Sunt multe lucruri care se pot spune despre această personalitate, despre care cu siguranţă mulţi dintre dumneavoastră aţi citit, iar numele său a rămas scris cu litere mari în istoria neamului…În 1950, închisorile comuniste găzduiau nu mai puţin de 11 membri ai familiei Tătărăscu: Gheorghe Tătărăscu şi patru fraţi ai săi, Sanda – fiica demnitarului, trei veri şi două mătuşi ale politicianului român. Acestea din urmă nu au rezistat şi s-au sinucis în detenţie. La Paris, unde fratele Sandei Tătărăscu studia dreptul s-a întâmplat o altă nenorocire: când a auzit că tatăl său a fost arestat, băiatul lui Tătărăscu a făcut un atac de schizofrenie. A murit în 1969, într-un azil din capitala Franţei…  

Iată că nea Mitică avea acum ocazia să stea la masă cu sora unei ilustre personalităţi aparţinând României interbelice, mama arhitectului Elian. Familia Sinu era deseori invitată la masa lui Elian şi petreceau împreună ore în şir. Distinsa doamnă Elian, rafinată, educată şi foarte prietenoasă era fascinată de peripeţiile din viaţa de refugiat a lui nea Mitică şi adeseori îi spunea: Aţi avut o viaţă atât de palpitantă, dar n-a scris nimeni despre asta?  

Nea Mitică îi spusese adesea lui Vasile Ţâra - care era de multe ori prezent la întâlnirile cu familia Elian: „Eu ţi-am zis, măi cap luminat, să scrii ceva!”, dar răspunsul ilustrului erudit venea cu un calm imperturbabil: Măi Mitică, şi eu ţi-am spus că mai multă lume scrie decât citeşte!  

Să fi fost doamna Elian cea care l-a stimulat pe nea Mitică să îşi adune amintirile în notiţele sale? Poate că şi interesul manifestat de către distinsa doamnă faţă de cunoaşterea vieţii de refugiat i-a întărit convingerea că odată şi-odată, tot va reuşi să-şi adune într-o carte, amintirile.  

Alteori, nea Mitică o lua pe doamna Elian la plimbare, doar avea tot timpul la dispoziţie şi-i vorbea la nesfârşit despre tainele, bucuriile şi capcanele exilului, despre oameni şi locuri, despre istorie şi cultură. La rândul său era uluit de cultura vastă a doamnei Elian şi de uşurinţa cu care vorbea franceza şi germana. Nestăvilita-i curiozitate nu l-a lăsat în pace şi a întrebat-o într-o zi, cum a reuşit această performanţă. Ambiţia mea a fost să vorbesc la fel de bine ca ei! - a venit simplu şi clar, răspunsul stilatei doamne. Doamna Elian nu a rămas pentru mult timp la Saint Gervais, mutându-se la fiica sa care locuia la Paris.  

„Toată lumea se pupă cu toată lumea la Saint Gervais!”  

În Saint Gervais se instaurase un cadru familial pentru că se cunoşteau toţi între ei. „Nicole se pupa cu toate femeile când mergeam la un magazin. Trebuia să aştept până le pupa pe toate, în Franţa toţi se pupă” - mă lămureşte râzând nea Mitică. Era o comunitate în care domnea armonia şi înţelegerea şi-n care valorile erau recunoscute.  

Românii din Saint Gervais şi Mitică stăteau adesea la masă cu primarul, cu şeful poliţiei, cu medicii şi profesorii de-acolo. „Poliţiştii erau drăguţi, nu aveau probleme în sate”, susţine nea Mitică şi intelectualitatea era unită. Îşi făcuse şi prieteni francezi şi deşi adora să stea de vorbă cu oamenii inteligenţi, culţi, Dumitru Sinu nu făcea discriminare: dacă se întâmpla să fie la masă cu oameni politici, cu intelectuali de marcă sau personalităţi de orice fel şi apărea un cunoscut, om simplu, nu ezita să-l poftească la masa lor, tratându-l omeneşte şi făcându-l să se simtă la fel de important. Avea însă trei prieteni francezi, un medic, un jurnalist şi un profesor, cu care îi plăcea să iasă şi să stea ore în şir lângă o cafea, abordând teme ample şi variate despre viaţă, despre politică, cultură sau orice alt domeniu.  

Când intra nea Mitică într-un local se ridicau toţi în picioare, inclusiv oamenii mai în vârstă – „Ca la noi la sate!” - precizează Mitică Sinu. Îşi aminteşte că odată l-a vizitat la Saint Gervais un prieten din Statele Unite, Aurel Lungu, care s-a minunat de felul în care s-a integrat Mitică acolo şi l-a întrebat: Dar cum de te cunosc toţi ăştia? Simplu: a ştiu întotdeauna să se facă plăcut, să respecte şi de aceea a fost la rândul său respectat, a iubit cărţile şi oamenii care le-au scris şi a împărtăşit bucuria cunoaşterii cu cei din jurul său.  

După cum am ajuns să-l cunosc personal pe Dumitru Sinu, eu nu-mi ridic astfel de semne de întrebare, pentru că acest fel de a fi al lui este unic, inconfundabil şi nu are cum să nu fie agreat de către oricine ajunge să îl descopere.  

Sărbătorile tradiţionale franţuzeşti şi cele religioase constituiau un alt prilej, de şi mai mare apropiere dintre cetăţenii orăşelului Saint Gervais. Ştiau să se distreze într-un mod original, cântau cu toţii, dansau cu toţii, se pupau cu toţii ieşind pe străzi cu mic, cu mare.  

Fiind în apropierea graniţei cu Elveţia, nea Mitică îşi ducea familia destul de des în ţara cantoanelor şi tare le mai plăceau copiilor hamburgerii elveţieni! „Erau mai scumpi, dar erau foarte buni!” - îmi explică nea Mitică zâmbind.  

„Va veni o vreme când vom bea în fiecare zi şampanie!”  

Nu întotdeauna viaţa familiei Sinu a fost rozie. Au existat şi perioade grele, în care a trebuit să se suţină unul pe celălalt, să aibă răbdare şi speranţă că vor veni şi vremuri mai bune. Nea Mitică îşi aminteşte că atunci când o duceau greu îi promisese lui Nicole că va veni o vreme, când în fiecare zi vor bea şampanie. Se pare că la Saint Gervais avea să se întrupeze în realitate visul celor doi soţi care au trecut împreună prin perioade şi mai bune, şi mai rele.  

Într-una din zile, doamna Nicole s-a trezit că soţul său îi aduce acasă 14 sticle de şampanie. Îşi ţinuse promisiunea şi timp de şapte zile au băut şampanie în fiecare zi. Venise vremea promisă soţiei sale dragi şi se bucurau acum alături de copiii lor de o altfel de viaţă, mai sigură, mai liniştită şi mai bună. Dar cum şi de prea mult bine se satură omul, după primele şapte sticle de şampanie au considerat că restul trebuie puse la păstrare şi le-au savurat, una câte una, atunci când primeau în vizită prieteni dragi. Erau fericiţi la Saint Gervais, chiar erau fericiţi!  

„America e tot America!”  

Legătura cu Statele Unite n-a fost întreruptă nicio clipă de către Dumitru Sinu, pe tot parcursul şederii sale la Saint Gervais: el venea aici în fiecare an pentru a-şi achita taxele faţă de statul american. Avea o afacere în derulare care trebuia manageriată şi supravegheată şi mai ales trebuiau întocmite declaraţiile de impozit pe venit, la începutul fiecărui an, pentru anul precedent.  

Cu toate că Saint Gervais a constituit pentru el şi familia lui o perioadă din viaţă minunată, cu amintiri de neuitat, un loc în care s-a simţit în largul său, unde a avut un cerc de prieteni de elită care l-au apreciat şi l-au iubit, se pare că America, forţa care atrage aici oameni din întreaga lume, inclusiv din state cu un stadiu avansat de dezvoltare economică, l-a determinat să revină în Lumea Nouă. „America e tot America!”, este locul care l-a chemat dintotdeauna, unde şi-a văzut visul împlinit de cum a păşit pe pământul ei.  

După opt ani petrecuţi la Saint Gervais, nea Mitică decide să se întoarcă în Statele Unite şi de data aceasta se va stabili la Reno, în Nevada. Despărţirea de Saint Gervais nu a fost uşoară, mai ales că Sandra şi Nicolae, cei doi copii ai săi au rămas acolo pentru a-şi termina studiile, dar hotărârea era luată şi nu a dat un pas înapoi. America îi lipsea şi nu putea să nu răspundă acelei chemări venite de undeva din interiorul lui.  

Nicolae s-a întors în SUA după câţiva ani, după ce a terminat liceul, iar Sandra s-a căsătorit cu un francez şi a rămas acolo.  

Copii realizaţi, părinţi mulţumiţi – familie fericită!  

Sandra şi Philippe, soţul ei, locuiesc şi astăzi la Saint Gervais. Au doi copii, un băiat şi o fată. Periodic îşi vizitează părinţii, dar mai ales nepoţii sunt cei care ajung mai des, la Phoenix. Nea Mitică e mândru de ei, se simte un om împlinit şi din acest punct de vedere, mai ales când vede că sunt realizaţi şi nu uită nicio clipă de rădăcinile lor româneşti.  

Philippe deţine o companie de prelucrări metalice unde confecţionează la marea artă articole de tâmplărie, obiecte de interior, garduri, balustrade şi accesorii ornamentale de interior sau exterior, toate executate într-o manieră deosebită, remarcându-se prin unicitatea produselor de acest fel în Saint Gervais şi în împrejurimi. Îmi povesteşte nea Mitică despre utilajele performante pe care le-a achiziţionat ginerele său şi despre standardul ridicat la care lucrează. E mulţumit şi mândru în acelaşi timp pentru că-şi ştie fata în siguranţă şi fericită alături de un bărbat care o iubeşte, care este foarte harnic şi priceput.  

Şi ca mulţumirea şi bucuria lui Dumitru Sinu să fie şi mai mare, Sandra şi Philippe au răscumpărat în Sebeşul copilăriei sale casa lui părintească. Au renovat-o, au utilat-o cu tot ce este necesar într-o gospodărie ca să fie confortabilă, să se simtă bine în ea şi merg în fiecare an în România. Copiii lor iubesc muntele, adoră traseele montane din împrejurimile Sebeşului de Sus, reuşind să parcurgă de mai multe ori tot ce se putea parcurge pe muntele Suru şi Negoiu, dar au vizitat şi mare parte din restul Munţilor Făgăraşului.  

Nepoţii francezi, născuţi şi crescuţi în Saint Gervais dar şi cu părticica aceea de sânge românesc curgându-le prin vene, când ajung în Sebeşul lui nea Mitică, nu o dată sunt opriţi pe uliţele satului de câte-o femeie neaoşă sau de către vreun nene care le spune: Păi eu ştiu cine sunteţi voi! Voi sunteţi ai lui nenea Niculiţă! (bunicul lui nea Mitică).  

Ei nu cunosc decât câteva cuvinte în limba română dar legăturile lor cu Sebeşul de Sus sunt puternice; aici s-a născut bunicul lor şi prin ei, prin venirea lor aici, an de an, cu dragoste de oameni şi de locuri inima lui nea Mitică va fi mereu acasă şi va continua să bată româneşte.  

„Tot ce are omul, la un moment dat nu mai are valoare”- îmi spune nea Mitică, făcând referire la perioada Saint Gervais! Anii petrecuţi în acest orăşel au avut farmecul lor, copiii au urmat şcoli franţuzeşti, aşa cum îşi dorise, avusese parte de fericire, de linişte şi de prieteni, dar parcă începuse să se sature de toate şi-atunci revenise în Statele Unite. Fusese frumos, fusese bine, dar viaţa familiei Sinu trebuia să-şi urmeze noua traiectorie…  

Plin de viaţă ca de obicei, nea Mitică îmi spune zâmbind în finalul acestei întâlniri: „Pe toate nu poţi să le ai, că n-ai unde le pune!”  

 

Octavian D. Curpaş  

Phoenix, Arizona  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Întoarcerea la SAINT GERVAIS (Capitolul XXII) / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 317, Anul I, 13 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!