Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Vasilica Ilie         Publicat în: Ediţia nr. 285 din 12 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Interviul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Toamna, întotdeauna mă pregătesc asiduu pentru iarnă şi-mi umplu cămara cu borcane cu zacuscă, castraveţi, gogoşari, ghiveci de legume, zarzavat pentru ciorbe, o salată pe care singură am inventat-o şi pe care ar trebui să o înregistrez la OSIM şi, bineînteles, nu uit şi gemul de prune pentru că, la toată familia, ne plac clătitele. Castraveţii i-am pus cu câteva săptămâni în urmă. 
  
Mi-am luat o săptămână de zile din concediul de odihnă pentru a reuşi să fac tot ce mi-am propus, trezindu-mă, din obişnuinţă, la ora cinci dimineaţa şi m-am gândit să încep chiar cu ziua de luni. 
  
Întâi fac lista cu tot ce îmi trebuie, mă îmbrac sportiv, nu uit banii şi plec la cumpărături. Ca de obicei, încep cu zacusca, este cea care necesită mai multă muncă. Trebuie să coc mai întâi vinetele, ardeii capia, apoi, toate să le tai împreună cu ceapa şi să le călesc. Zacusca trebuie păzită, să amestec tot timpul cât este pe foc, să mă protejez cu mănuşi de stropii fierbinţi care sar pe piele, ce mai, îmi ia timp mult. Până coc vinetele şi ardeii, pot toca legumele pentru zarzavatul de ciorbe. Aşa îmi organizez fiecare treabă, să câştig timp. 
  
Pregătesc sacoşele, căruciorul, să pot căra toate, o dată, noroc că am piaţa aproape.. După două zile de muncă, îmi iese o zacuscă foarte bună iar eu sunt mulţumită când văd că s-a umplut un raft întreg de borcane, cam douăzeci şi cinci, la număr. Mă gândeam în sinea mea: „dacă stăteam acasă, fără să fac zacuscă, în astea două zile îmi ieşeau vreo două poeme şi un capitol de roman, asta, dacă stăteam numai în faţa calculatorului şi doar făceam câteva pauze: mesele, telefoanele, duşul, vreo două convorbiri pe messenger şi somnul, bineînteles. 
  
A treia zi îmi fac lista pentru ghiveciul de legume şi gem. Las la urmă gogoşarii şi salata pe care mi-am propus s-o fac în weekend. Reuşesc, iar, în două zile să fac gemul şi ghiveciul: în prima zi, gemul de prune şi, în timp ce l-am pus la cuptor, am curăţat legumele, am fiert separat fasolea verde, conopida, vinetele tăiate rondele. A doua zi am terminat şi ghiveciul. Cămara mea arată pe trei sferturi plină cu borcane cu etichete, ca la alimentara. Bineînţeles, în minus, poemele şi capitolul de roman. Ar fi fost patru poeme şi două capitole de roman, dacă aveam şi inspiraţie. 
  
A cincea zi mă trezesc la ora şapte. Mă simţeam mai obosită decât m-am culcat. Nu-mi venea să mă dau jos din pat. După ce merg în baie şi-mi fac toaleta, îmi pun de cafea şi pregătesc micul dejun. Simt o sfârşeală. Îmi zic: „nu-i nimic, după ce beau cafeaua, îmi revin”. Mă doare şi o măsea de câteva zile, o durere sâcâitoare. „După ce termin cu toate pregătirile o să merg şi la stomatolog, săptămâna viitoare”. 
  
Parcă mă simt un pic mai bine. Mă uit să văd dacă am oţet şi zahăr suficient, boabe de piper, foi de dafin pentru pus gogoşarii. Îmi rămăsese o ţelină mare din cele cumpărate pentru ghiveci: o pusesem cu frunzele în lada de jos, de la frigider. A, să nu uit să cumpăr hrean! Am o reţetă trăsnet, de gogosari. După ce îi curăt, îi spăl şi îi tai felii, îi pun într-un lighean mare, de pe o zi pe alta, împreună cu zahărul, sarea, oţetul, boabele de piper, foile de dafin. Fac lista să nu uit fiindcă durerea de masea care nu îmi dădea pace şi stresul începuseră să-şi spună cuvântul şi ma simţeam cam ameţită. Eram într-o indispoziţie totală. Pun sacoşele în cărucior şi ies pe uşă. 
  
Când să cobor ultima treaptă de pe casa scării, nu mai ţin minte cum am călcat şi mă prăbuşesc. Căruciorul trece peste mine iar eu cred că am leşinat. 
  
Eram îmbrăcată într-un deux-piece clasic, cu taiorul strâns pe talie, de culoare bej, costum ce mă făcea suplă, cu pantofi bej, pe tocuri de 5 cm, cu un ornament în formă de fundă din piele de şarpe, într-o parte, asortaţi cu geanta mea bej, din piele de şarpe. Arătam destul de bine, chiar mai tânără cu câţiva ani, cu faţa odihnită, fără să mai fie nevoie să mă fardez, doar pleoapele mi le colorasem discret cu un creion verde şi genele date cu rimel. Mă rujasem cu două nuanţe de ruj, să iasă o culoare în ton cald, ca toamna de afară. Părul era vopsit proaspăt, în culoarea alunei, pieptănătura mea, ca de obicei, franţuzească, cu părul întors cu feonul. Mă aflam pe o scenă, la o masă, pe scaun, într-o sală plină numai cu bărbaţi, unul şi unul, aleşi pe sprânceană, cu vârste diferite; unii cu mustăcioare şi cu chelii, alţii, cu păr bogat, grizonat, alţii, chiar vopsiţi. Pe rândul din faţă erau trei bărbaţi muşchiuloşi, ca nişte stripperi, îmbrăcaţi în cămaşi albe, decoltate. Li se vadeau piepturile pline de muşchi, cu lanţuri groase de aur la gât şi brăţări la mâini, cu acelaşi model, tot din aur. Ce căutam eu acolo, cu ce scop? Am aflat că acesta era juriul şi eu am fost invitată la un interviu de publicitate, pentru promovarea femeii. Câştigasem acest drept prin tragere la sorţi de un calculator, din nu ştiu câte zeci de mii de candidate. La un moment dat, cineva mi s-a adresat: 
  
- Doamnă, vă rog să defilaţi puţin pe scenă! Unul din membrii juriului vă vor înmâna un chestionar. Trebuie să fiţi foarte atentă cum răspundeţi: totul trebuie să fie firesc, sincer, apoi, vor urma întrebările suplimentare ale juriului, la răspunsurile pe care le daţi pe hârtie. 
  
M-am ridicat de pe scaun şi, cu emoţie am făcut câţiva paşi în faţă. Dintr-o dată s-a auzit un fond muzical cu melodia lui Joe Cocker, „You can leave your hat on” iar unul dintre cei trei a venit pe scenă, in ritm de dans cu un chestionar, s-a aşeazat în faţa mea şi a început să danseze. Eu m-am oprit şi l-am privit mirată. I-am luat chestionarul din mână şi m-am îndreptat spre masă. El, după mine: 
  
- Haideţi, doamnă, dansaţi şi dumneavoastră, un pic! 
  
Nu am stat pe gânduri...am început să mă mişc pe ritmul muzicii. Câţiva bărbaţi din sală au început să mă aplaude, unii să fluiere din simpatie. S-a terminat melodia. 
  
M-am aşezat cuminte la masă şi am început să completez chestionarul. Întrebări care mi-au provocat zâmbete. Am început să bifez: dacă am serviciu, dacă ştiu să gătesc, să calc, să fac curăţenie, să fac piaţa, să pun murături, să schimb un bec şi siguranţele de la tabloul electric, dacă ştiu să cos, să ţes, să schimb copiii mici de pampărşi, să le spun poveşti şi multe altele, treburi considerate, unele, „bărbăteşti” dar care ar trebui să fie făcute şi de femei . Nu era nicio întrebare de genul: femeie, ai dori să mergi la plimbare, la teatru, la operă, în excursii la munte, pe valea Prahovei, pe Transfăgărăşan, pe Transalpin, sau la mare, la Mamaia, Olimp, în Bulgaria, la Nisipurile de Aur, sau, eu ştiu, ce ţi-ar plăcea să mănânci, la un restaurant? Am stat un pic pe gânduri şi, sub chestionar, am scris: 
  
Dragi bărbaţi, 
  
V-am răspuns la toate întrebările, sincer, corect, dar voi aţi uitat să mă întrebaţi dacă vreau să fiu iubită, mângâiată, respectată, dacă îmi place să fiu întâmpinată cu o floare în prag, cu un gând curat şi cu o vorbă frumoasă. Vreau să vă pun şi eu o singură întrebare: voi mai ştiţi sa iubiţi cu adevărat, o femeie? 
  
Semnat: o femeie normală. 
  
M-am ridicat de pe scaun şi m-am îndreptat spre juriu cu hârtiile în mână. Când am coborât ultima treaptă de pe scenă, acestea fiind din lemn, mi-a înţepenit tocul de la pantoful din piciorul drept între două scânduri şi am căzut lată, cu faţa în jos, chiar în faţa juriului. Un bărbat tânăr, înalt, frumos, cu ochi albaştri, îmbrăcat în blugi şi un tricou alb vine spre mine să mă ajute să mă ridic. 
  
Simt o mână şi vocea de bărbat: 
  
- Mamă, mamă, ce s-a întâmplat? 
  
Deschid ochii şi-l văd pe fiul meu care mă ridicase de jos şi mă sprijinea să nu cad. 
  
- Nu ştiu ce s-a întâmplat, cred că am căzut. Sunt întreagă? 
  
Mă pipăi şi văd că nu s-a întâmplat nimic decât că simt dureri în coapsa dreaptă şi la glezna de la piciorul drept. Mă sprijin de fiul meu şi mergem în casă. 
  
- Mamă, m-ai speriat! Nu te astâmperi deloc! Dacă nu îmi spuneai să trec să iau borcanele cu zacuscă, gem şi ghiveci pe care le-ai făcut şi le împarţi cu noi, nu aveam să ştiu ce ţi s-a întâmplat. Astăzi mi-am luat ultima zi de concediu pentru că după amiază plecam la munte cu Alexia. Ce este cu tine, cum s-a întâmplat? 
  
Îi povestesc că ieşisem să fac cumpărături în grabă, fiindcă voiam să-mi termin treburile propuse pentru o săptămână în capăt. 
  
- Offf! Nu te astâmperi de loc! De când te ştiu, numai pe fugă eşti! Stai liniştită, în pat, nu mai faci nimic. Ne uităm întai să vedem dacă ai ceva grav şi dacă necesită să mergem la un doctor. 
  
- Slavă Domnului, nu am nimic, uite, merg! Mai am de pus gogoşarii şi salata aceea bună pentru iarnă care vă place şi vouă. 
  
- Nu mai faci nimic! Gata! O să merg să-ţi cumpăr totul, de gata,! Nouă nu ne mai faci nimic. Daca nu asculţi, acum, chiar nu mai iau nimic de la tine! 
  
- Nu, te rog frumos, nu! Vreau să-mi cumperi doar 5kg de gogoşari, numai pentru mine, atât. Merg cu tine, cu maşina, promit să fiu cuminte! 
  
- Chiar nu te doare nimic? 
  
- Puţin, coapsa dreaptă şi glezna piciorului drept, dar merg, nu vezi? 
  
- Ei, cam şchiopătezi! 
  
- Îmi trece, mă doare un pic glezna, nu este umflată! Când venim de la cumpărături îmi pun gheaţă pe coapsă şi pe gleznă. 
  
- Nu, tu stai acasă, în pat! Merg numai eu la cumpărături! 
  
Fiul meu mi-a adus o pungă cu cuburi de gheaţă din congelator. Am împărţit cubuleţele în mod egal, le-am înfăşurat pe fiecare în prosoape mici şi mi le-am pus pe coapsă şi gleznă. 
  
Când s-a întors, mi-a adus un buchet de crizanteme aurii pe care mi le-a dat, sărutându-mă pe obraz. 
  
- Ţi-am cumpărat doua borcane de câte 5 kg. cu gogoşari în oţet. De acum încolo, să nu te mai văd că munceşti atâta! 
  
- Mulţumesc, dragul mamii! Cred că au costat o groază de bani, păstrez numai un borcan, celălalt îl iei tu, acasă. Nu cred că sunt la fel de buni cum îi fac eu!  
  
- O să vezi că sunt buni şi ăştia! Eu nu aş lăsa-o pe nevastă-mea să muncească atâta! Prefer, când avem timp liber, să o scot la plimbare împreună cu fiică-mea, undeva, în afara oraşului, să ne recreem. 
  
După ce a plecat, mi-am spus în gând, cu mândrie: „iată, mai există bărbaţi care ştiu să iubească femeile”! 
  
(din volumul: "File de jurnal. Schiţe") 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Interviul / Vasilica Ilie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 285, Anul I, 12 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasilica Ilie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!