Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Ioan Ciobota         Publicat în: Ediţia nr. 229 din 17 august 2011        Toate Articolele Autorului

Interviu - Stefan Lepadat - Vieti transformate
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ŞTEFAN LĂPĂDAT 
  
Am auzit o voce care-mi spunea: „ŞTEFANE, CE-AI DE GÂND?”. Am început să plâng. 
  
Doamne, nu pot să mă las de ţigară, de femei şi de băutură. Dar dacă Tu mă ajuţi, de azi eu mă las. 
  
Cristos S-a aplecat în balta şi în mizeria vieţii mele, m-a scos, m-a dus în „atelierul” Lui, m-a pus pe masa Lui şi a lăsat ca sângele Lui să mă spele de orice pată şi de orice mizerie şi m-a făcut fiu de Dumnezeu.  
  
Ştefan Lăpădat s-a născut într-o familie de credincioşi penticostali din Lipova, însă la adolescenţă a uitat valorile în care a fost crescut şi a început să „guste” viaţa.  
  
A fugit peste graniţă în Iugoslavia, a ajuns în Statele Unite şi acolo a continuat cu discoteci, bătăi, viaţă de noapte şi tot ceea ce credea că-i aduce fericirea. Dar L-a întâlnit pe Cel care i-a dat într-adevăr fericirea, pe Cristos Domnul.  
  
Ştefan Lăpădat: 
  
Credeam că doar la bătrâneţe o să-L înţeleg pe Dumnezeu, aşa că m-am dus în lume. Am crezut că acolo o să găsesc fericirea, pentru că plăcerile acestei lumi erau frumoase şi parcă pentru o clipă mă satisfăceau. Dar mi-era ruşine, deoarece ştiam că mama se ruga pentru noi.  
  
Reporter:  
  
Aţi plecat de acasă la şcoala profesională...  
  
Ştefan Lăpădat: 
  
Pentru mine a fost ceva extraordinar să plec de acasă - abia am apucat. Am mers la Timişoara şi am dat de viaţa de internat, am dat de prieteni şi nopţi petrecute în chefuri. Credeam că asta este viaţa. Am zis că am ajuns într-un fel de rai.  
  
Reporter:  
  
Libertate totală... 
  
Ştefan Lăpădat: 
  
Da! Eram aşa de bucuros că am scăpat de ai mei şi de vocile acelea care mă tocau încontinuu: „Nu-i bine! Nu ţi-e ruşine? Nu fă asta! Nu cealaltă! Nu-i voie aia şi aia!”. La internat în sfârşit am zis: „Asta-i viaţa!”.  
  
Reporter:  
  
Ce relaţie aveţi acum cu tata şi cu mama? Ei au vrut atunci să vă îndrume cu toată dragostea pe calea cea bună.  
  
Ştefan Lăpădat:  
  
Tatăl meu şi mama mea au plecat la Domnul. Aş vrea să mai fie astăzi în viaţă, să le sărut mâinile şi picioarele. M-am întors la Domnul când ei erau încă în viaţă.  
  
Mama a fost o mamă deosebită, dar când eşti influenţat de diavol, nu le poţi da părinţilor respectul cuvenit.  
  
Ei au vrut să ne dea cea mai mare comoară care există în lumea aceasta. Poate că nu au ştiut să ne-o explice aşa cum am vrut noi, dar comoara pe care au legat-o de inima mea nu se poate compara cu banii, cu averea, cu nimic. N-am înţeles atunci Cuvântul pe care Domnul Isus îl spune: „Ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?”. N-ar câştiga nimic.  
  
În anul 1987 am fugit peste graniţă în Iugoslavia, împreună cu fratele meu şi cu încă doi prieteni. Am ajuns în lagăr şi acolo urma un interviu la care se decidea dacă plecăm mai departe sau ne dădeau înapoi în România comunistă. La interviul acela erau numai trei motive pentru care puteam pleca mai departe spre Occident: pe bază politică, pe bază de religie sau pe bază de altă naţionalitate.  
  
Ce-am văzut în lagăr a fost groaznic: femei violate, familii despărţite şi distruse, soţii separate de soţii lor. Veneau gardienii la femei şi le spuneau că dacă vor să treacă mai departe trebuie să aibă relaţii sexuale cu ei.  
  
Venea miliţia noaptea să-i ducă înapoi în România, dar oamenii dormeau cu lama în gură - îşi scoteau lama şi-şi tăiau burta ca să curgă sânge din ei. Era groaznic.  
  
Până la acel interviu, ne era ruşine să spunem că suntem din familie de pocăiţi. La şcoală, când ne ridicau în picioare, spuneam: „Nu eu, mama-i pocăită, tata-i pocăit!”. Pentru prima dată eram bucuros să spun: „Sunt din familie de pocăiţi!” pentru că era singura mea şansă să trec dincolo.  
  
La interviu aveam părul lung şi arătam ca nişte vagabonzi. Mâinile şi degetele ne erau pline de fum de ţigară. S-a uitat doamna aceea la noi şi ne-a întrebat: „De ce-aţi plecat din România?”. I-am spus: „Din cauza religiei!”. S-a uitat lung la noi şi a zis: „Cum din cauza religiei? Voi aveţi părul lung. Pocăiţii nu au părul lung! Fumaţi?”. Am ezitat puţin, dar parcă ceva îmi spunea: „Spune adevărul!”. Zic: „Da, fumez!”. Ea a continuat: „Beţi?”, iar eu am spus: „Da, beau!”. A zis: „Atunci cum spuneţi că sunteţi pocăit?”.  
  
Acasă, mama era pe genunchi de 24 de ore. Se ruga. 
  
Am răspuns: „Noi suntem dintr-o familie de pocăiţi cu 10 copii. Mama ne-a spus că dacă ne facem casă, o să avem fiecare camera lui. Am cărat o vară întreagă pe cap lighene pline cu pământ şi am făcut casă. Eram săraci. Ne-am făcut o casă cu 8 camere, ca să aibă fiecare copil... Până atunci dormeam câte 3 în pat.  
  
Când a fost gata casa, mama a spus că jumătate din casă o dăm bisericii şi n-a luat nici un ban pentru ea. A zis: ‘Vreau să o dau Domnului!'. Noi ne-am supărat foarte tare. Ne gândeam: ‘Noi am cărat pământ cu lighenele, am făcut casa şi mama o dă acum Domnului ca să-şi facă pocăiţii Biserică în casa noastră' ”. Noi n-am priceput atunci ce investiţie a făcut mama în viitorul nostru. 
  
Am continuat: „Biserica este acum la noi în casă. Adevărul este că nu ne-a bătut miliţia, dar nici nu ne înghite, pentru că suntem din familie de pocăiţi”. 
  
Femeia aceea a fost foarte, foarte impresionată de ceea ce i-am spus. A deschis fereastra şi a zis: „Îi vedeţi pe oamenii aceştia din curte? Toţi au spus că sunt pocăiţi. Şi uite-i cum fumează şi beau. Dar, pentru că voi aţi spus adevărul, sunteţi liberi să ieşiţi din lagăr şi să mergeţi la hotel”.  
  
La hotel i-am zis fratelui meu: „Mă, ce deştepţi suntem noi! Ce vocabular bun avem noi! Ce ne-am descurcat noi!”... Până am sunat în România...  
  
Când i-am spus mamei că am ajuns în Iugoslavia, ea ne-a spus: „Ştiu, pentru că m-am rugat pentru voi toată noaptea! I-am spus Domnului: ‘Doamne, n-am să mă ridic de pe genunchi până când Tu nu-mi vorbeşti!'. Şi Domnul mi-a spus: ‘Iată femeie, din cauza lacrimilor tale şi din cauză că nu vrei să te laşi de Mine, iată Eu, Domnul, am să merg înaintea lor şi ei vor veni după Mine! Am un plan de mântuire pentru ei. Şi-am să-i duc în ţara aceea pentru că vreau să-i întorc la Mine!' ”. 
  
Am ajuns în America, dar acolo ne-am înhăitat cu nişte români înrăiţi în băutură şi în lucruri de nimic. Am început seară de seară cu băuturi, chefuri, femei, cu toate lucrurile scârboase care există în lumea aceasta. La discoteci le plăceau femeilor de noi pentru că eram frumoşi şi înalţi.  
  
Eu eram unul dintre cei mai buni dansatori, dar nu ştiam că dansez pentru diavolul şi lărgesc împărăţia lui.  
  
Ajungeam acasă de la discotecă îmbibaţi de alcool. Răsărea soarele peste noi dimineaţa, iar noi transpiram a alcool. Puţeam a alcool.  
  
Într-o dimineaţă, sătul de lume şi de tot, m-am dus la lucru. Aveam programat să merg seara din nou la discotecă, dar, în timp ce lucram, mi s-a întâmplat ceva extraordinar.  
  
Am aprins o ţigară şi-am început să fumez, dar dintr-o dată am auzit o voce, o voce pe care eu nu pot să o explic. Este imposibil să descriu acea voce. Era o voce cu o autoritate cum n-am auzit în viaţa mea la nimeni, oricâtă şcoală ar avea. O voce apăsată, o voce care avea o profunzime extraordinară. Dar vocea aceea mi-a vorbit simplu, ca să pot înţelege. Vocea aceea m-a chemat pe nume.  
  
Reporter:  
  
Unde aţi auzit-o? În ureche, în minte, în inimă, afară? 
  
Ştefan Lăpădat: 
  
Direct înăuntrul meu. Ca un fior, ca un curent care intră în tine şi te curentează la secundă. Intră o căldură extraordinară. Eu cred că a fost o lucrare a Duhului Sfânt.  
  
A fost o voce care a răsunat în timpanele mele şi mi-a spus: „ŞTEFANE, CE-AI DE GÂND?”. Am început să plâng. Am luat ţigara şi am aruncat-o jos. M-am uitat în jurul meu şi am zis: „Da', cine vorbeşte cu mine că nu-i nimeni în jurul meu?”. Am crezut că am înnebunit. Fiind îmbibat de alcool, am uitat imediat de vocea respectivă.  
  
Am aprins altă ţigară şi din nou aceeaşi voce: „ŞTEFANE, CE-AI DE GÂND?”. Atunci am zis: „Doamne, ştiu că Tu eşti! Am auzit despre Tine de la mama mea şi-am auzit rugăciuni în casa părintească. Am văzut oameni vindecaţi. Doamne, ştiu că Tu mă cercetezi, dar eu nu mă pot lăsa de ţigară şi de droguri!”. 
  
Acum, dragul meu cititor, vreau să-ţi spun ţie, care citeşti aceste rânduri: nu veni la Dumnezeu când scapi de droguri, alcool, ţigări, destrăbălare sau alte păcate. Nu poţi veni la Dumnezeu când scapi de păcate pentru că NU poţi scăpa singur de păcate!  
  
Vino la Dumnezeu chiar astăzi, chiar acum. Lasă ţigara, lasă drogurile şi băutura în mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu te poate scăpa!  
  
Este o nebunie pentru tine să te doară toată ziua stomacul sau măseaua, şi să spui: „Nu mă duc la doctor, ci mă duc acasă! Sufăr, că poate îmi trece”. Şi toată noaptea te zvârcoleşti în patul tău, sperând ca până dimineaţa să-ţi treacă cumva durerea. Şi ABIA APOI te duci la doctor.  
  
Eu îţi spun să te duci la doctor ACUM! Vino la Cristos acum! Cu ţigara, cu băutura, vino la Cristos chiar astăzi. Vino la El.  
  
Aşa am venit eu la Cristos! Am fost sincer înaintea lui Dumnezeu şi-am spus: „Doamne, eu singur nu pot! Nu pot să mă las de ţigară pentru că de 13 ani fumez 2 pachete pe zi. Nu pot să mă las de femei. Nu pot să mă las de băutură. Dar dacă Tu mă ajuţi, de azi înainte eu mă las. Şi Doamne, de astăzi mă pun în mâna Ta!”. 
  
Atunci am fost eliberat de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. De atunci m-am lăsat de toate acestea. 
  
Dumnezeu m-a chemat să vestesc Evanghelia. Acum mă ocup de un grup de vagabonzi şi drogaţi din Sacramento. Sunt mongolezi, chinezi, vietnamezi, ruşi, toţi vin la Biserică şi sunt plini de Duhul Sfânt. Ne rugăm în fiecare dimineaţă la ora 7: „Doamne, mântuieşte Sacramento!”.  
  
........................................................................................ 
  
Eu am văzut puterea lui Dumnezeu. Odată mama era aşa de bolnavă încât doctorii ne-au spus: „Cumpăraţi sicriul”. Dar ne-am rugat, i-au făcut fraţii ungere cu untdelemn şi mama s-a vindecat. Există o forţă extraordinară. Dumnezeu l-a vindecat apoi pe prietenul meu, care era paralizat de la genunchi în jos. Ne-am rugat şi am văzut cum, la clipeala ochiului, muşchiul lui a prins iarăşi putere. A sărit din pat, a început să facă genuflexiuni şi să urle în gura mare: „Dumnezeu m-a vindecat! Cristos m-a vindecat!”.  
  
Ceea ce n-a putut omul, a putut Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, pentru că în sângele lui Isus Cristos este putere. ........................................................................................ 
  
Se spune că Michelangelo se plimba cu un prieten, iar prietenul lui a călcat într-o baltă. Michelangelo i-a spus: „Nu călca în balta aceea! Uite un înger în baltă!”. Prietenul i-a zis: „Dar nu văd nici un înger!”, însă el a continuat: „Ba, da. Este un înger acolo!”. Apoi s-a aplecat şi a scos din baltă o piatră. Era toată murdară, dar Michelangelo a dus-o în atelierul lui, a spălat-o de murdărie şi de noroi şi din piatra aceea a sculptat un înger.  
  
Aşa am umblat eu în lumea aceasta. Diavolul te apasă şi simţi că eşti într-o baltă, mizerabil, crezi că toţi te-au părăsit şi că n-ai nici o valoare, că soţia sau soţul nu mai dă nimic pe tine, că societatea nu mai dă nimic pe tine. Dar Isus spune: „Stop! Până aici, diavole! Nu te mai las să calci pe el! El este copilul meu. El este un înger!”. 
  
Aşa a făcut Cristos cu viaţa mea. M-a scos din balta şi din mizeria în care eram, m-a dus în „atelierul” Lui, m-a pus pe masa Lui şi cu Sângele Lui m-a spălat de orice pată şi de orice mizerie. M-a făcut fiu de Dumnezeu.  
  
Dumnezeu te poate scoate şi pe tine din mocirla păcatului. Dintr-un om despre se spune: „Nu este bun de nimic. Este un rebut.”, Dumnezeu poate face un înger.  
  
Poate soţul, soţia, tata, mama, copiii sau colegii îţi spun: „Nu eşti bun de nimic!”, dar eu vreau să-ţi spun că eşti foarte important pentru Dumnezeu. Dumnezeu te poate folosi ca să trezească lumea întreagă.  
  
Tu eŞti o valoare.  
  
Tu eŞti o comoară.  
  
Tu eŞti un diamant  
  
în mâna lui Dumnezeu.  
  
Dumnezeu poate să facă mari minuni prin tine. Chiar dacă eşti alcoolic, Dumnezeu te poate scoate de acolo şi te poate salva. Orice păcat, oricât de mare, Dumnezeu ţi-l iartă.  
  
Dumnezeu să-ţi mărească credinţa şi să crezi în acest Isus, pe care eu Îl iubesc aşa de mult. Este o comoară. Este cel mai minunat dintre toţi. Acum aş vrea să mă rog cu tine:  
  
„Tată scump din ceruri, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin puterea Duhului Sfânt, mă rog pentru orice boală, pentru orice duh, pentru orice legătură străină, pentru orice stă împotrivă ca oamenii să vină la Tine.  
  
Te rog adu biruinţă, Doamne, prin Sângele Fiului Tău, vărsat pe cruce. Doamne, pentru cel care vrea să se predea ACUM în mâna Ta, priveşte spre el, întinde-Ţi mâna şi salvează-l Tu, Doamne.  
  
Dacă n-are pace în inima lui, dă-i Tu pace. Acolo unde este dorinţă de divorţ, reuneşte-i Tu şi nu lăsa ca diavolul să-i dezbine. Păzeşte şi ocroteşte Tu, Doamne.  
  
Tu eşti Dumnezeu mare, puternic şi adevărat. Te laud, Doamne, şi-Ţi mulţumesc. Ai milă de orice inimă, leag-o de Tine şi fă-Ţi Numele de slavă! Amin”.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Interviu - Stefan Lepadat - Vieti transformate / Ioan Ciobota : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 229, Anul I, 17 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioan Ciobota : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Ciobota
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!