Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Ioan Ciobota         Publicat în: Ediţia nr. 201 din 20 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Interviu - Marieta Prundeanu - Vieti transformate
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MARIETA PRUNDEANU 
  
Tot ceEA CE îmi dorisem - toată acea gingăŞie, toată acea plinătate, toată acea frumuseţe - am primit de la Dumnezeu. 
  
Simţeam că sunt neîmplinită şi nu ştiam unde să găsesc împlinire. 
  
Golul imens din inima mea L-a umplut Dumnezeu. 
  
Reporter:  
  
Doamnă Marieta Prundeanu, sunteţi medic, sunteţi căsătorită, aveţi 2 copii şi vă declaraţi un om fericit. Care este secretul fericirii, pentru că nu sunt mulţi oameni fericiţi?  
  
Marieta Prundeanu: 
  
Fericirea aceasta nu vine de la mine, ci îmi este dată de Dumnezeu. Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul, nu îndrăzneam să spun că sunt un om fericit, cu toate că am cunoscut şi momente de fericire, însă era o fericire trecătoare.  
  
Reporter:  
  
Mă bucur că astăzi, când foarte multe căsătorii se termină cu divorţ, totuşi mai există familii fericite şi unite.  
  
Marieta Prundeanu: 
  
Înainte de a ne întoarce la Dumnezeu, eram şi noi asaltaţi din toate părţile şi probabil că nici noi nu am fi fost scutiţi de un divorţ sau de alte lucruri necurate şi tragice.  
  
Dar Dumnezeu a avut un plan cu familia noastră şi a binecuvântat-o în mod deosebit. Pe acest pământ, plin de învrăjbire şi nesiguranţă, Dumnezeu dăruieşte fericire, pace, lumină şi, mai mult decât orice, o nădejde care nu înşală.  
  
Reporter:  
  
În ce atmosferă aţi crescut?  
  
Marieta Prundeanu: 
  
Am avut o copilărie deosebită: părinţii mei mi-au fost părinţi şi prieteni. M-au iubit şi au crezut în mine.  
  
Am crescut într-un mediu natural de excepţie, lângă Câmpulung Muscel, într-o zonă de munte şi deal, cu văi, cu păduri, cu izvoare şi cu râuri minunate, cu păsări şi cu toate frumuseţile pe care Dumnezeu le-a lăsat pe pământ. Le-am iubit cu toată forţa sufletului meu. Ascultam „muzica cerească”, transmisă prin păsări, prin ape şi păduri. Visam cu ochii deschişi în faţa lor.  
  
La şcoală n-am avut probleme cu nici un examen. Dumnezeu mi-a dat minte astfel încât am fost mereu prima.  
  
În ciuda acestor lucruri, rămânea mereu un gol în sufletul meu. Îi spuneam cu disperare soţului meu: „Mereu este ceva care mă împiedică să fiu mulţumită şi să spun: ‘Cu adevărat în viaţa mea este plinătate!'”.  
  
Citeam despre personalităţi marcante, care au căutat absolutul. Mulţi nu l-au găsit şi au sfârşit printr-un suicid. M-am întrebat care era taina că acest absolut nu se lasă găsit uşor? Simţeam şi eu acel verset din Biblie, care spune: „Dumnezeu a pus în om chiar şi gândul veşniciei”.  
  
Remarcam cu disperare că dorinţa după acel ceva se accentua şi nu o puteam împlini cu nimic. Am cântat, am compus muzică, am scris o carte. Dar satisfacţia şi plinătatea pe care o doream, nu o găseam. Mă întrebam ce să fac cu viaţa mea? Încotro mă îndrept? Care este sensul vieţii mele?  
  
Tatăl meu mi-a inoculat ideea să lupt în viaţă, aşa că ştiam că trebuie să termin şcoala, liceul şi facultatea. Acestea s-au terminat, dar ce să mai fac? Nu mai aveam nici o ţintă pentru care să lupt, ca să simt că trăiesc cu adevărat.  
  
Nu vreau să se înţeleagă că pentru mine profesia, familia sau copiii mei n-ar avea valoare. Au toate valoarea lor, dar mai presus de toate aceste lucruri rămânea ceva. Şi acel ceva devenea în viaţa mea o prăpastie.  
  
Reporter:  
  
Absolutul se îndepărta tot mai mult...  
  
Marieta Prundeanu: 
  
Da, şi nu era ceea ce eu aşteptam. Nu-mi aducea pacea şi liniştea de care aveam nevoie - acea împăcare cu mine însămi. Un proverb spune: „Cu cât fugi mai mult de tine, cu atât eul tău aleargă în goana mare după tine!”. 
  
Simţeam că sunt neîmplinită şi nu ştiam unde să găsesc împlinire. La începuturile căutărilor mele spirituale am dat peste antropozofia lui Rudolf Steiner. 
  
Reporter:  
  
Aţi început cu un autor negativ - Rudolf Steiner - şi cu antropozofia (doctrină religioasă în care Dumnezeu este înlocuit cu omul, n.a.) care duce la distrugere spirituală...  
  
Marieta Prundeanu: 
  
Am fost peste tot unde credeam că pot găsi spiritualitate. Am practicat şi yoga, dar am constatat că nu era ceea ce căutam. Am înţeles că pentru a pătrunde şi comunica cu lumea spirituală, trebuie să faci ceva.  
  
Am realizat că dacă nu voi ajunge să comunic cu această dumnezeire, viaţa mea va fi totalmente lipsită de sens. Profesia şi familia nu vor putea niciodată să înlocuiască nevoia mea acută de Dumnezeu.  
  
Eram hotărâtă să plec în Tibet sau în Nepal, unde să-mi găsesc un maestru şi să încep un curs de iniţiere, prin care să-mi împlinesc nevoia grozavă de spiritualitate. Domnul n-a îngăduit să-mi părăsesc familia şi să merg acolo. 
  
O prietenă m-a invitat la Biserica Penticostală. I-am spus: „Merg, dar să nu vă imaginaţi că mă las păcălită!”. Cuvântul „pocăit” îmi sugera doar lucruri rele.  
  
Din necunoştinţă, mulţi cred că „pocăiţii” sunt o tagmă aparte, dar nu în sensul bun, ci nişte oameni care s-au zăpăcit la cap, care au luat-o pe nişte drumuri greşite şi care cu siguranţă vor ajunge în iad. Asta ştiam despre „pocăiţi”.  
  
Când am ajuns în acea Biserică, am avut impresia că totul fusese organizat pentru mine, cu toate că erau peste 3000 de oameni acolo. Cuvântul lui Dumnezeu m-a străpuns.  
  
Oamenii aceia m-au copleşit de-a dreptul. M-au făcut să mă simt un om pierdut şi regăsit în mijlocul unui popor care avea un Dumnezeu deosebit. Un popor care deţinea ceva ce mie-mi scăpa. 
  
Acolo am întâlnit feţe senine şi ochi prietenoşi, oameni care parcă mi-au pus diagnosticul deja de la uşă. Eram rănită, eram lovită, eram aşa cum eram. Eram un om de lume, dar ei m-au primit cu o dragoste deosebită.  
  
M-a impresionat extraordinar Cina Domnului. Mi-am plâns cu lacrimi amare toată starea mea. Mă gândeam: „Doamne, ce fericiţi şi ce bucuroşi sunt ei!”. 
  
Reporter:  
  
În Bisericile neoprotestante, Cina Domnului este un act care se practică în mod simbolic, în amintirea morţii şi învierii Mântuitorului Isus Cristos. Creştinii se împărtăşesc cu pâine şi vin, care reprezintă trupul Mântuitorului nostru Isus Cristos, mort în locul nostru, şi sângele Lui, care a fost vărsat pentru iertarea păcatelor noastre.  
  
Marieta Prundeanu: 
  
Înainte de a merge în acea Biserică Penticostală, am cunoscut yoghini, care făceau anumite ritualuri de purificare.  
  
Dorinţa fierbinte a inimii mele era să ajung să comunic cu Dumnezeu, să-L aud, să-L înţeleg, să-L simt. Să se întâmple ceva care să mă facă să spun: „Da, aici este Dumnezeu!”. Spre dezamăgirea mea, am constatat că în yoga NU era Dumnezeu.  
  
Când ai harul de la Domnul şi primeşti lumina să poţi discerne lucrurile, este o adevărată fericire. Mie mi s-a făcut harul să constat că yoga nu este originalul pe care-l căutam. Yoga era doar un surogat, o copie falsă, o minciună. 
  
Dumnezeu n-a intrat cu bocancii în viaţa nimănui şi n-a forţat uşa nimănui. El este de o gingăşie şi de o delicateţe pe care n-am întâlnit-o la nimeni pe pământ.  
  
Toată viaţa am jinduit după delicateţe, după gingăşie, după aceea frumuseţe care nu epatează şi care se impune prin aristocraţia ei, prin sublimul ei. Doar Domnul este aşa !  
  
Mai târziu mi-am dat seama că yoga era, de fapt, un curs de idolatrie în toată splendoarea. 
  
Revenind la antropozofia lui Rudolf Steiner, mi se deschidea perspectiva unor lumi spirituale, a unor lumi sublime, a unor lumi care nu acceptau compromis. Dar cum să ajungi acolo, cum să deschizi o poartă pe care nu o puteai deschide cu nici o cheie din cele ştiute?  
  
Cum să intri în comunicare cu nişte lumi care rămâneau inaccesibile, atâta vreme cât tu rămâneai un om păcătos şi acele păcate nu ieşeau din tine cu nici un chip?  
  
Am încercat să citesc Biblia, dar parcă nu mi se deschidea. Mai târziu am înţeles că această Carte a Cărţilor nu se va deschide niciodată cu adevărat unui om decât atunci când va fi citită prin Duh, NU prin minte sau prin firea omului.  
  
Domnul m-a făcut să înţeleg că niciun om şi nicio metodă omenească nu vor putea să schimbe şi să restructureze fiinţa umană aşa încât să fie vrednică să comunice cu lumea plină de sfinţenie şi de neprihănire a lui Dumnezeu.  
  
Reporter:  
  
A fost un har din partea lui Dumnezeu că n-aţi intrat în legătură cu acele lumi spirituale, pentru că lumile spirituale care nu se supun lui Dumnezeu sunt de la cel rău şi sunt distructive pentru oameni. 
  
Doar prin Duhul Sfânt şi prin Fiul lui Dumnezeu - Isus Cristos - avem acces la Dumnezeu. Cine intră altfel în legătură cu lumea spirituală - şi adevărul este că se poate intra - va fi distrus de lumea spirituală negativă a Diavolului.  
  
Marieta Prundeanu: 
  
Da, pentru că nu ai de unde să ştii cu ce entitate te întâlneşti, iar acele duhuri pot să-ţi dărâme viaţa. De aceea Dumnezeu a lăsat omului o cale absolut sigură, uşoară şi accesibilă. Această Cale - Isus Cristos - este permisă oricărei fiinţe de pe pământul acesta.  
  
Prin Domnul Isus Cristos şi prin jertfa Lui de pe cruce, orice om, de orice neam sau statut social ar fi, are acces la Dumnezeu.  
  
Tot ce este scris în Biblie se împlineşte. Aşa cum scrie în Evanghelia după Ioan: „Am primit din plinătatea Lui şi har după har”, aşa s-a întâmplat şi în viaţa mea.  
  
Am spus: „Doamne Dumnezeule, Tu Însuţi Te ocupi de om. Nu omul ţine în mâinile lui frâiele altor oameni, ci Tu Însuţi, Doamne, stai de vorbă cu fiecare. Este incredibil că Tu, Creatorul, Te apleci către fiecare fiinţă cu atâta iubire, cu atâta gingăşie şi dăruire”. 
  
Tot ce îmi dorisem - toată acea gingăşie, toată acea plinătate, toată acea frumuseţe - le-am primit de la Dumnezeu. 
  
Pe mine Dumnezeu m-a umplut cu El Însuşi. Golul acela imens din inima mea L-a umplut El şi m-a făcut să înţeleg că nici profesia, nici succesul în viaţă, nimic nu se compară cu acest ţel suprem al vieţii: întâlnirea cu Dumnezeu.  
  
Umblarea noastră pe pământ are un scop unic, şi anume întâlnirea cu Dumnezeu. Dumnezeu este o persoană. El a creat întregul Univers şi ţine în mâna Lui toate lucrurile. 
  
Suntem într-adevăr oameni fericiţi să putem să ne adresăm Lui cu acest apelativ: TATĂ. 
  
Iar pocăinţa nu înseamnă că ai intrat într-un cult de nebuni, de habotnici, de oameni care şi-au pierdut direcţia şi care caută soluţii disperate la problemele lor disperate.  
  
Pocăinţa înseamnă să accepţi liber să te dăruieşti lui Dumnezeu şi să-L iubeşti pe El. Pocăinţa înseamnă să cunoşti un Dumnezeu viu şi atotputernic, plin de înţelepciune şi pricepere, plin de mărinimie şi înţelegere. 
  
Reporter:  
  
Intenţia lui Dumnezeu NU este neapărat să-mi meargă mie bine pe acest pământ, să fiu fericit şi să am tot ce-mi doresc, ci intenţia Lui este să mă ducă în Împărăţia Lui veşnică. Acesta este PLANUL Lui.  
  
Din această perspectivă, evenimentele dureroase din punctul nostru de vedere - pierderea unei fiinţe iubite, pierderea unor lucruri materiale sau a sănătăţii - concură la atingerea scopului lui Dumnezeu: să ajungem într-o stare după voia Lui, ca să putem intra în Împărăţia Lui veşnică.  
  
Marieta Prundeanu: 
  
Eu am doi copii mari. Credeţi, stimaţi cititori, că aţi putea să ţineţi în mâinile voastre soarta copiilor voştri? Credeţi că le puteţi da ca zestre fericirea? Eu nu cred. Nimeni nu-i poate opri de pe drumul pierzării, al destrăbălării, al degradării.  
  
Singurul lucru pe care poţi să-l faci ca părinte este să-i îngrijeşti cu iubire, să le fii prieten şi apropiat. Dar Cel ce-i ţine în curăţenie şi în sfinţenie este doar Dumnezeu.  
  
Copiii mei sunt în grija Domnului. Astăzi băiatul şi fata sunt căsătoriţi şi plecaţi la casele lor. Credeţi că le pot oferi eu vreo protecţie? Ştiu eu dacă vor consuma sau nu droguri? Dacă se vor destrăbăla sau nu? Sau dacă vor face alte lucruri păcătoase? N-am de unde să ştiu şi nici nu aş avea cum să-i opresc. Dar Domnul ştie şi i-am dat în grija Lui. Ei sunt bine şi sunt binecuvântaţii Lui, sunt la locul lor.  
  
Sunt o mamă fericită şi le doresc tuturor mamelor să trăiască astfel de momente cum trăiesc eu.  
  
Apoi, ştiţi că nu este cu putinţă ca într-o căsnicie să nu intervină disensiuni. Pe cel ce spune că în viaţa lui n-a cunoscut certurile sau poate mai mult... eu nu-l cred. Dar azi pot afirma cu toată certitudinea şi cu toată încredinţarea că în familia şi între soţii unde este Cristos Isus, acolo există unitate, armonie, iubire şi înţelegere, acolo există Dumnezeu.  
  
Este o uşurare inimaginabilă să nu mai porţi tu, ca om, aceste poveri de nesuportat.  
  
O familie de intelectuali, care au 2 copii, m-au întrebat dacă eu nu-mi fac probleme pentru copiii mei. Le-am răspuns: „Nu, deoarece ei sunt o sarcină mult prea mare ca să o pot duce eu, aşa că am încredinţat-o Domnului”.  
  
Am zis: „Doamne, sunt copiii Tăi, Te rog ia-i Tu în grija Ta şi poartă-le Tu de grijă”. Asta nu înseamnă însă că eu nu-i iubesc, că nu le dau ca om ceea ce pot eu să le dau. Dar m-am degrevat de o sarcină care mă copleşea.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Interviu - Marieta Prundeanu - Vieti transformate / Ioan Ciobota : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 201, Anul I, 20 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioan Ciobota : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Ciobota
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!