Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Ioan Ciobota         Publicat în: Ediţia nr. 322 din 18 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Interviu - JONI SI ANI PETCA - Vieti transformate
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
JONI ŞI ANI PEŢCA 
  
Noi am căutat ceva, dar n-am găsit. Atunci Cineva ne-a găsit pe noi. 
  
Ajuns în comă alcoolică, în disperarea mea am strigat: „Dacă exişti, Dumnezeule, fă ceva!”. 
  
Nimic n-a putut să-mi dea pacea sufletească şi fericirea - nici aurul, nici banii, nici restaurantele. Nimic n-a putut să mă satisfacă sufleteşte. Era un gol în interiorul meu. 
  
Dumnezeu m-a eliberat de puterea aceea a alcoolului, de teama şi de frica morţii, care era peste mine. 
  
Joni Peţca s-a întors la Dumnezeu în anul 1978, cu 3 ani mai târziu decât soţia dumnealui. 
  
Ani Peţca: 
  
Au fost ani foarte grei, dar am avut încredere deplină că Dumnezeu mi-ascultă rugăciunile şi va schimba şi inima soţului meu, la fel cum a schimbat-o şi pe a mea.  
  
Păcatul îi strivea viaţa şi sufletul. Mi-am dorit mult să se întoarcă şi el la Dumnezeu, pentru că am trăit în păcat şi viaţa de păcat a fost foarte grea.  
  
Prin multă rugăciune, post şi credinţă, Dumnezeu l-a întors şi pe soţul meu la El. Chiar dacă a trebuit să sufăr, să plâng şi să vărs multe lacrimi, Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile. Cuvântul Domnului spune: „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume”.  
  
Reporter: 
  
Dumnezeu v-a ridicat şi v-a pus piciorul pe stâncă.  
  
Joni Peţca: 
  
Noi suntem nişte oameni simpli, care am căutat ceva în lumea aceasta, dar n-am găsit. Atunci Cineva ne-a găsit pe noi.  
  
Veneam din două lumi diferite, eu fiind băiat de oraş, iar preaiubita mea soţie venea de undeva de la sat. Ne-am cunoscut la un restaurant, aşa cum era în perioada aceea... 
  
Reporter: 
  
...o întâlnire romantică... 
  
Joni Peţca: 
  
...tinerii îşi petreceau timpul în restaurante, la baluri sau în alte locuri de distracţie.  
  
Ani Peţca: 
  
Eu lucram ca ospătară, soţul meu era frizer la un hotel, iar drumul lui trecea prin restaurantul unde lucram eu. 
  
Eu am avut o vecină care m-a invitat la Biserică. Când am ajuns acolo, m-am răzgândit şi n-am mai vrut să intru în Biserică, ci i-am spus vecinei că-mi pare rău şi o să vin altă dată. Doream să fug şi să nu intru. Nu ştiam ce se petrece cu mine, dar mai târziu am realizat că era o putere negativă, care nu voia cu nici un chip ca eu să intru în Biserică.  
  
Am intrat, totuşi, şi prin acei oameni de la amvon, prin cor şi prin orchestră, Dumnezeu a vorbit vieţii mele şi sufletului meu şi a punctat exact ceea ce avea nevoie sufletul meu. Predicatorul spunea: „Tu ai bani, ai aur, ai tot ce-ţi doreşti şi totuşi n-ai pace şi linişte în sufletul tău şi-n aşternutul tău!”. Şi aşa era, pentru că eu nu aveam pace şi linişte în sufletul meu.  
  
De multe ori umflam notele de plată şi nu aveam linişte din cauza aceasta, pentru că erau bani necinstiţi. Când Dumnezeu m-a chemat, atunci am primit lumina Lui şi am înţeles că nu este voie să furi. Am zis: „Doamne, de astăzi mă întorc la Tine”. În seara aceea m-am hotărât să nu mai fur niciodată.  
  
Dumnezeu mi-a dat putere să iau foarte în serios pocăinţa, cu toate că aveam doar 22 de ani. M-am căit de toate păcatele făcute şi de tot ceea ce am greşit înaintea lui Dumnezeu. Am vrut să am o viaţă nouă. Dumnezeu a vorbit inimii mele într-un mod deosebit în seara aceea. Pentru prima dată în viaţa mea am simţit dragostea lui Dumnezeu, care a intrat ca un foc ce ardea în sufletul meu.  
  
Am văzut că nici banii, nici casele de modă, nici restaurantele, nici barurile de noapte pe care le frecventam la hoteluri în Timişoara şi în Arad, nu-mi aduceau fericirea. În fiecare dimineaţă îmi părea rău, eram cu sufletul zdrobit. Soţul meu consuma foarte mult alcool şi eram foarte nefericită.  
  
În seara aceea, cu adevărat, Dumnezeu mi-a dat pace sufletească şi am spus un DA hotărât lui Dumnezeu. Îmi pare bine toată viaţa pentru pasul acela pe care l-am făcut şi pentru decizia din acea seară.  
  
Reporter: 
  
Primul lucru cu care Duhul Sfânt v-a cercetat atunci, au fost înşelăciunile pe care le făceaţi la notele de plată. Astăzi corupţia este la rang de normal. Toată lumea are impresia că, dacă furi, acesta este normalul. Sau dacă nu furi, eşti prost şi nu poţi să realizezi nimic.  
  
Ani Peţca: 
  
Sunt convinsă că nu poţi să ai pace, nu poţi să ai fericire şi nici binecuvântare din nimic ce este furat. Nu am dobândit nimic, totul mi s-a scurs printre degete. Totul a fost risipit în baruri de noapte, în case de modă şi n-am putut să zidesc şi să clădesc nimic.  
  
După ce m-am întors la Dumnezeu, am renunţat la acea meserie pentru că nu am mai vrut să dau cu mâinile mele alcool nimănui. Mă simţeam vinovată de acel alcool pe care îl dădeam altora şi m-am hotărât FERM să nu mai particip la distrugerea altor vieţi. Mi-am căutat alt serviciu.  
  
Dumnezeu a binecuvântat puţinul pe care l-am câştigat şi am putut după aceea să progresez în mod cinstit. Dumnezeu a binecuvântat într-un mod deosebit viaţa noastră şi casa noastră. El a făcut mari minuni după aceea şi mi-a binecuvântat familia. Aş spune oricui că din bani cinstiţi poţi să faci ceva, dar din furat niciodată nu vei clădi nimic.  
  
Joni Peţca: 
  
Pentru mine corupţie înseamnă ca cineva să facă orice ca să-şi atingă scopul. Va trece peste cadavre şi peste orice principiu ca să comită imoralitatea. Din 1975 până astăzi, lumea în care trăim, vremurile şi orânduirile s-au schimbat. S-au schimbat şi oamenii, dar păcatul a rămas acelaşi. Şi noi avem de luptat cu el.  
  
Este nevoie de puterea lui Dumnezeu ca oamenii să fie transformaţi, să fie eliberaţi de păcat şi societatea în care trăim să fie vindecată. Numai Unul singur o poate vindeca, şi acela este Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos.  
  
Reporter: 
  
După ce soţia dumneavoastră s-a hotărât să se întoarcă la Dumnezeu, v-aţi împotrivit ei foarte puternic.  
  
Joni Peţca: 
  
Când ea s-a hotărât să pornească pe calea Domnului, pe calea credinţei, pe calea cea îngustă, eu, ca om, ca bărbat, am zis: „Ce bine! Nimeni nu-i mai fericit ca mine. Iată că acum am o femeie cinstită, care îmi calcă hainele, mă aşteaptă cu mâncarea pusă pe masă, cu drag, cu respect, mă cinsteşte. Am aşadar soţia ideală, şi în plus eu pot să-mi fac de cap”.  
  
În nebunia mea, am întreprins multe lucruri împotriva deciziei soţiei mele de a se întoarce la Dumnezeu.  
  
Împreună cu şeful de unitate unde lucra ea, am pus la punct o acţiune ca s-o determinăm să se lase de pocăinţă, pentru că în prima lună după pocăinţa ei mi-a plăcut, dar după vreun an şi jumătate deja nu mi-a mai plăcut. Cel ce era stăpânul meu începea revolta. Eu îi slujeam unuia care era o forţă antagonistă Aceluia căruia Îi slujea soţia mea.  
  
Ani Peţca: 
  
Eu n-am ştiut că în spatele meu se ducea acel război. Şeful meu, care era foarte bun prieten cu soţul meu, şi toţi colegii mei aveau un singur gând: să mă „despocăiască”! Eu nu am ştiut lucrul acesta, dar am văzut că luptele se înteţesc şi mă rugam în fiecare seară lui Dumnezeu, acolo în aşternutul meu, şi simţeam acele puteri care în fiecare seară voiau să mă tragă la dans, la restaurant, la pahar şi aşa mai departe.  
  
La cinematograf m-au băgat chiar cu forţa, dar n-am vrut să mă uit cu nici un chip. Am stat în poalele soţului meu, m-am încăpăţânat şi am zis: „Cu nici un chip nu vreau să-L trădez pe Domnul meu”. Şi n-am vrut să fac nici un compromis. Dumnezeu mi-a dat putere pentru că a văzut sinceritatea mea, că n-am vrut să compromit calea Domnului.  
  
Reporter: 
  
Domnule Peţca, cum v-aţi întors dumneavoastră?  
  
Joni Peţca: 
  
Erau deja câţiva ani în care am văzut în soţia mea un model bun, o creştină autentică, o femeie care nu doar că spunea ceva, dar şi împlinea. În zilele acelea, ea trăia o mare fericire. Ceea ce m-a şocat pe mine a fost transformarea ei.  
  
Înainte de a se întoarce la Domnul, ea niciodată nu a spus: „Iartă-mă!”, chiar dacă era vinovată. Înainte de pocăinţă, în vremea de neştiinţă, puteam să fac orice cu ea, s-o supun la orice fel de lucruri rele, ea nu spunea: „Iartă-mă!”. Dar din momentul în care a intrat Mântuitorul în viaţa ei şi i-a schimbat gândurile şi sentimentele, la cea mai mică greşeală sau vină ea spunea: „Iartă-mă!”. Asta m-a pus pe gânduri: „Ani e schimbată. Oare cine a putut s-o schimbe? Cine a transformat-o?”. 
  
Răspunsul îl ştiu acum: este Cristos, Mântuitorul lumii, Cel care schimbă gândirea şi reacţiile omului, Cel care pune o nouă voinţă în interiorul omului şi dă acea calitate a smereniei. Şi asta este de dorit pentru orice om.  
  
Reporter: 
  
Soţia a fost, într-un fel, prima Biblie pe care aţi citit-o.  
  
Joni Peţca: 
  
Pot să spun că da. Apostolul Petru, atunci când le scrie distinselor doamne, făcând apel la faptele bune pe care ele trebuie să le facă înaintea soţilor lor prin traiul lor frumos şi curat, le spune că ele au mult de câştigat dacă îmbrăţişează această frumoasă învăţătură a Evangheliei. Ele pot să-şi câştige soţii pentru Cristos prin felul frumos şi curat de trăire. Eu am citit în faptele soţiei mele dragostea lui Dumnezeu.  
  
Dumnezeu să ne ajute ca noi, cei care am gustat transformarea, fericirea şi bucuria, să răspândim în jurul nostru această mireasmă, acest parfum al Împărăţiei lui Dumnezeu.  
  
Reporter: 
  
Cum s-a transformat viaţa dumneavoastră?  
  
Joni Peţca: 
  
După întoarcerea soţiei mele, eu am alunecat din rău în mai rău. Şi am ajuns într-o fază tare grea, pe care eu am numit-o culmea alcoolismului sau omul care caută un refugiu de răzbunare, omul care se supără şi se închide în sine pentru că, vezi Doamne, soţia s-a pocăit.  
  
Am ajuns pe o pantă tare urâtă, la alcoolism şi comă alcoolică. S-a întâmplat în anul 1977 pe 13 septembrie. Atunci a fost ultima zi când am consumat băuturi alcoolice.  
  
După ce am ieşit de la serviciu, aşa cum obişnuiam atunci, m-am oprit într-un loc unde se consuma alcool, mi-am luat „doza zilnică” şi m-am îndreptat spre casă. Dar când am ajuns acasă, nu m-am aşezat bine jos şi am fost cuprins de o tulburare interioară, apoi de un fenomen ciudat: au început să mi se umfle încheieturile de la mâini, de la picioare, am început să am halucinaţii în faţa ochilor. Nu ştiam ce se întâmplă cu mine. Eram în culmea disperării şi mă gândeam: „Oare ce va fi? Se termină viaţa mea?”.  
  
În clipele acelea am simţit înăuntrul meu un impuls care-mi spunea: „Stai! E nevoie să stai. E nevoie să te cercetezi”. 
  
Trei zile nu m-am dus la serviciu, chinuit de starea în care eram. La un moment dat am strigat înăuntrul meu: „Dumnezeule, dacă exişti, Te rog coboară aici, lângă patul meu de chin şi de suferinţă, şi ia-mi starea aceasta de apăsare”. Era o presiune peste mine, era un vid, un gol imens înăuntrul meu şi o apăsare puternică. N-aveam linişte. Voiam să uit, să mi se şteargă din minte acele emoţii, acele dureri, acele poveri, acele apăsări, dar nu puteam. Voiam să fug undeva, să scap de chinul acela care era peste mine. Şi atunci, din adâncul meu a izbucnit dintr-o dată cererea aceasta şi strigătul acesta.  
  
În Psalmi, Biblia spune: „Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui”. Dumnezeu ia seama şi îl ajută. Era strigătul meu disperat: „Dacă exişti, Dumnezeule, fă ceva! Descoperă-Te, iar eu am să mă pocăiesc”. O aveam ca model pe soţia mea. 
  
După câteva momente am adormit. Trecuseră deja 2 zile de acest chin. Nu ştiu cât timp am dormit, dar când m-am trezit, m-am trezit ca venit dintr-o altă lume. Îmi răsunau în urechi cuvintele pe care le pronunţasem: „Dacă exişti, descoperă-Te, iar eu am să mă pocăiesc”. Şi m-au marcat aşa de tare că prima dată mi-au inspirat groază: „Doamne, dar eu parcă n-aş vrea să mă pocăiesc”.  
  
După aceea am stat, am început din nou să cântăresc şi-am zis: „Dar cine a luat dezastrul de peste mine? Cine mi-a dat din nou echilibru?”.  
  
Până când să intru în coma aceea, consumam enorm de mult alcool, fumam foarte multe ţigări şi soţia mea nu răzbea să-mi ducă costumele la curăţat, pentru că erau pătate şi ca vai de ele, în urma acestor escapade alcoolice.  
  
Cine mi-a redat mie demnitatea şi calitatea de om? Aveam un uşor tremur de mâini şi nu-mi puteam profesa meseria de frizer decât dacă apelam iar la 50 sau 100 de grame de „tărie”, şi atunci, pentru un timp, înceta tremurul acela. Dar o forţă deosebită, dumnezeiască, a restabilit echilibrul în fiinţa mea.  
  
Reporter: 
  
Doamnă Ani Peţca, de ce credeţi că nu aţi găsit plăcere în lumea aceasta?  
  
Ani Peţca: 
  
Aveam 22 de ani şi eram tânără. Îmi plăcea tot ce era frumos şi alergam după frumos. Alergam după lumea aceasta şi plăcerile ei. Mi-am permis chiar orice, pentru că aveam meseria de ospătară, care era foarte bănoasă. Soţul meu era unul dintre frizerii buni şi împreună câştigam foarte mult. Copii nu aveam, aşa că mi-am permis orice.  
  
Dar nimic din lumea aceasta n-a putut să-mi dea pacea sufletească şi fericirea - nici aurul, nici banii, nici restaurantele. Nimic n-a putut să mă satisfacă sufleteşte. Era un gol imens în interiorul meu. Şi acel gol a fost umplut în seara aceea decisivă, când L-am cunoscut pe Domnul cu adevărat şi El a intrat în inima mea.  
  
Joni Peţca: 
  
Pe mine puterea directă a lui Dumnezeu m-a eliberat de puterea aceea a alcoolului, de teama şi de frica morţii, care era peste mine.  
  
Dumnezeu mi-a redat identitatea şi echilibrul moral. M-a ridicat în capul oaselor şi mi-a pus în gură o cântare nouă spre slava Lui. Binecuvântat să fie Numele Lui.  
  
Reporter: 
  
Cum aţi scăpat de alcool? Cum aţi putut fi eliberat complet, fără tratamente şi terapii?  
  
Joni Peţca: 
  
Vedem cât de mulţi oameni sunt în jurul nostru cuprinşi de patima aceasta. Eu am avut un tratament deosebit.  
  
Nu spun şi nu neg că medicina are rolul ei. Dar peste toate există o forţă care se cheamă Dumnezeu. Iar El, într-o clipă poate schimba, poate transforma, poate uşura, poate vindeca şi poate elibera.  
  
Eu eram acel nenorocit din Biblie şi Dumnezeu Şi-a onorat Cuvântul. A ascultat strigătul meu şi a coborât acolo, la patul meu de durere şi de suferinţă, şi m-a eliberat.  
  
Dragul meu cititor, Dumnezeu poate transforma viaţa ta şi viaţa soţului sau a soţiei tale şi îţi dă o familie.  
  
Ani Peţca: 
  
Dumnezeu a răspuns rugăciunilor şi lacrimilor mele pentru soţul meu. Eu am alergat la oameni, dar oamenii nu m-au putut ajuta, însă Dumnezeu a făcut o mare minune. Dintr-un alcoolic a devenit un om deosebit. I-am mulţumit lui Dumnezeu cu multe lacrimi şi m-am încrezut în El.  
  
Dumnezeu ne-a dăruit cinci copii orfani, pe care îi îngrijim cu multă dragoste.  
  
Reporter: 
  
Viaţa dumneavoastră este binecuvântată pentru că a fost un moment când aţi decis să vă puneţi în slujba lui Dumnezeu. Şi El nu rămâne dator, El dă binecuvântarea.  
  
Ani Peţca: 
  
Dumnezeu a mai făcut o mare minune în viaţa mea. Eu am fost foarte bolnavă, am fost operată, şi doctorul nu credea că mă voi mai vindeca vreodată. 
  
De-abia am putut coborî treptele spitalului şi eram disperată. Dar într-o seară am îngenuncheat cu disperare înaintea lui Dumnezeu şi în noaptea aceea Dumnezeu m-a vindecat complet.  
  
Medicul mi-a spus: „Recunoaştem că peste puterile noastre omeneşti, există o putere a lui Dumnezeu şi aceasta te-a vindecat!”. De atunci sunt complet vindecată. Îi mulţumesc Domnului din tot sufletul meu. Ce nu pot să facă oamenii, face Dumnezeu, şi este minunat să avem un Dumnezeu aşa de măreţ, care are milă de nevoile şi de durerile noastre.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Interviu - JONI SI ANI PETCA - Vieti transformate / Ioan Ciobota : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 322, Anul I, 18 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioan Ciobota : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Ciobota
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!