Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Cornelia Vîju         Publicat în: Ediţia nr. 763 din 01 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Interviu cu un aviator, Marian Covache - partea a III-a
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

- Cum te-au răscolit emoţiile în momentul în care ai urcat pentru prima dată într-un aparat de zbor? Cum a fost la primul salt cu paraşuta ?  

 

- Primul zbor a fost în anul întâi şi l-am executat pe Aerodromul Focşani, la data de 19 aprilie 1978, pe un avion IAR 823 de fabricaţie românească (la Fabrica de Avioane IAR Ghimbav- Braşov), avion înmatriculat cu numărul 10. Zborul a constat în 30 de minute de aclimatizare în raionul de zbor Focşani, timp destinat recunoaşterii acestei zone. Acest prim zbor l-am efectuat sub conducerea instructorului meu, locotenentul Ioan Văetuş şi a fost momentul acela special din cariera oricărui aviator, când am scris în catalogul cerului prima notă, când chipul meu s-a privit miraculos în oglinda norilor. După o pregătire de câteva zile a venit momentul lansării din AN 2. Aşa că primul salt cu paraşuta l-am făcut în aceeaşi zi, 19 aprilie 1978, tot pe Aerodromul Focşani. A fost executat din avionul AN 2, cu o paraşută BG7M, inventată de vestitul general Grigore Baştan. Saltul a fost executat de la 1000 de metri sub supravegherea colonelului Gheorghe Stanciu. Până la urcarea în avion nu mă gândisem prea mult la săritura propriu-zisă ( părăsirea avionului, poziţia corpului, deschiderea paraşutei principale, pilotarea, poziţia corpului la aterizare). Voiam, pur şi simplu, să mă las purtat de curenţii de aer, să mă aflu pentru câteva secunde în cădere liberă pentru ca, la final, să pot spune că am sărit şi eu cu paraşuta. Frică? Ohoooo! Cât cuprinde! Majoritatea dintre cei zece colegi care ne îmbarcasem, aveam pe feţe cele mai stranii nuanţe de verde. După şutul în fund - adică plecarea din avion şi deschiderea voalurii - s-a făcut o linişte... mormântală. Din când în când ţipete de lăstuni şi câte un strigăt de bucurie a coechipierilor mei îmi spărgeau timpanele. Am aterizat - nu fără emoţii - chiar lângă zebră. Şi astfel am desenat pe cer cea mai grea figură aviatică de la începuturile mele. Am simţit că a fost momentul când viaţa s-a jucat pe cel mai valoros zar din buzunarul meu.  

- Cum îşi învinge un tânăr neexperimentat emoţia primului zbor pe care trebuie să îl facă singur? Cum suportă valul de transpiraţie care îi încarcă poate fruntea şi i se prelinge pe şira spinării cuprinzându-i în vâltoarea sa întregul trup ? Povesteşte-mi despre clipa aceea !  

 

- Primul zbor în simplă comandă l-am făcut cu avionul în ziua de 7 iulie 1978, cu doar trei zile înainte de împlinirea vârstei de 22 de ani. De fapt, l-am considerat un fel de cadou pentru această aniversare. Zborul a constat în executarea unui tur de pistă. Cu acest prilej aduc un omagiu celui care şi-a asumat responsabilitatea de a-mi aproba ieşirea în simplă comanda, maiorului Constantin Stoica.La sfârşitul executării lui, nu-mi mai amintesc sub forţa cărui impuls am cântat melodia M-a făcut mama oltean. Timp de şapte minute am încântat colegii cu interpretarea mea, butonul staţiei radio fiind blocat pe emisie. S-a lăsat apoi cu aplauze, probabil nu calitatea vocii conta cred, ci... trăirea, plăcerea pe care am pus-o eu în interpretare. Colegii m-au smuls apoi din carlinga avionului şi mi-au făcut botezul, tăvălindu-mă prin mărăcini. Cu fundul şi cu spatele în pielea goală m-au tăvălit fără milă prin tufele de mărăcini. Păstrez încă cu sfinţenie şi acum maieul cu urme de sânge şi iarbă, chiar îmi face mare plăcere când îmi aduc aminte de acele momente. Iar mama, săraca, timp de două săptămâni a cules din trupul meu cu penseta, ghimpi şi alte resturi ascuţite ce mi se înfipseseră în piele. Revenind, întâiul zbor în simplă comandă a fost cu emoţiile de rigoare. Instructorii noştri având grijă să ne formeze în aşa fel încât să nu ne facem probleme sau să avem surprize neplăcute, mai puţin cele de ordin meteorologic de care atunci, în acea zi sublimă nu ne-am lovit. Primul zbor cu elicopterul l-am făcut în anul al II-lea de şcoală, la data de 4 aprilie 1979 şi s-a desfăşurat în raionul de zbor de la Bobocu, l-am efectuat pe un elicopter IAR 316 B (Alouette III B) alături de căpitanul Florin Labău. Zborul cu elicopterul, de asemenea a constat în 30 de minute de recunoaştere a raionului de zbor.Important este şi momentul, tot din anul al II-lea, al primului zbor de aclimatizare cu elicopterul IAR 316 B, pe care l-am executat cu maiorul Gheorghe Grigoruţa. Primele emoţii într-adevăr , atunci, la primul zbor le ai şi eşti cuprins de ele toată viaţa. Sunt emoţii frumoase, cele mai multe, cine zice că nu le-a avut minte cu siguranţă. Emoţiile întâiului zbor, când motorul este pus în plin, când decolezi, dezlipindu-te pentru prima dată de Pământ. Să nu uităm că nu toţi muritorii se dezlipesc de... Pământ ! Desprinderea de care vorbesc, nu este similară cu cea prin care urci o scară până la etajul zece, să zicem. Nu înseamnă că te-ai dezlipit de Pământ, deoarece încă ai contact în permanenţă cu el.  

În schimb, desprinderea ce-o trăieşte un aviator este specială. Odată ce ai decolat, legăturile cu Pământul s-au rupt. Eşti cuprins de o multitudine de gânduri, nu ştii ce să faci mai întâi ! Să priveşti aparatura de bord ? Să te uiţi la instructor să vezi cum pilotează ? Să vezi imaginile ce ţi le oferă înălţimea zborului ? Da, sunt emoţii dar nu te cuprinde transpiraţia ! Deoarece, practic, nu ai timp să le conştientizezi ! Zborurile acestea, de aclimatizare, cum se numesc ele, ţin jumătate de oră ! Şi, deci... nu ai timp să te pierzi în astfel de trăiri, să realizezi cam ce se întâmplă cu tine !  

 

Mai târziu intervin emoţii intense, într-adevăr, la primele viraje. Viraje de luptă executate de instructor, pe care trebuie să le urmăreşti atent. Sau mai sunt şi emoţiile nereuşitei, căci după ce îţi arată instructorul o manevră îţi dă ordin să o execuţi şi tu. Iar dacă nu-ţi va ieşi aşa cum a executat-o el, ai ocazia să trăieşti câteva emoţii negative, ale nereuşitei.  

 

Câteodată eşti atât de prins în gura lacomă a executării unui zbor încât întreaga concentrare este canalizată pe el şi nu ai mult timp pentru a sesiza emoţiile. Priveşti spre pământ şi totul îţi pare din ce în ce mai mic cu cât te înalţi, iar norii te cuceresc încet cu splendoarea lor.Emoţii frumoase poţi scrie şi printre balizele multicolore ale pistei la aterizare. Decolarea pare uşoară pentru toţi, însă aterizarea implică multă măiestrie. Iar când instructorul nu îţi este alături, ai o responsabilitate mare pe umeri şi trebuie să te străduieşti să execuţi o aterizare bună. Cum spuneam, înveţi să-ţi controlezi emoţiile. Traversezi încet coridoarele cerului şi încerci să imprimi măiestria aripilor româneşti cu propriile mâini. Şi astfel începi în fiecare zi să pictezi în colţurile din tabloul realităţii tale câte un zbor, îţi doreşti să te depăşeşti, să pătrunzi dincolo de fericirea aceea de început, seducătoare şi primejdioasă. Centrul de greutate al emoţiei se regăseşte în calitatea pregătirii, a instruirii. Dacă te simţi pregătit şi ai încredere în propriile capacităţi, păşeşti cutezător în acest prim zbor. Mie aşa mi s-a întâmplat !  

 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Interviu cu un aviator, Marian Covache - partea a III-a / Cornelia Vîju : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 763, Anul III, 01 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Cornelia Vîju : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Vîju
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!