Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Cornelia Vîju         Publicat în: Ediţia nr. 1107 din 11 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Interviu cu scriitorul Sterian Vicol, ultima parte
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

- Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare i-aţi adresa omului Sterian Vicol? Dar scriitorului Sterian Vicol?  

- Măi, omule, eşti sănătos? Poţi să bei un pahar de vin în toată plenitudinea ta? Iar apoi i-aş răspunde astfel: Da, dar cu prietenii mei, scriitori, nescriitori, plasticieni... Mie îmi place lumea artei, merg la teatru, am prieteni actori, actriţe, după cum am mărturisit, am iubit frumosul.  

Niciodată nu m-a pasionat gloria. Unii cred că gloria vine de la sine, sau ţi-o aduce cineva cu avionul. Nu-i adevărat! Un scriitor nu trebuie să moară ca să devină glorios. Spuneam că noi avem astăzi prozatori şi poeţi mari, care oricând pot lua premii importante.  

N-am avut orgolii de genul acesta şi nu m-am comparat cu nimeni, iar dacă un coleg a avut cronici bune sau a avut succes cu vreo carte, nu l-am invidiat. Sigur că, om fiind, şi cu bucurii, şi cu dureri, uneori, te poate pune aşa într-o îndoială, când vezi că unul e lăudat prea tare, iar tu rămâi un pic în umbră. Atunci recomand să te ambiţionezi şi să ieşi din nou la lumină... prin scris.  

Ca scriitor nu am ce să-mi reproşez, eu chiar cred că am fost alintat de colegii mei, de critici, de ieşeni, de bucureşteni şi de alţi oameni ai condeiului din alte zone. Sunt conştient că unii colegi de-ai mei, de aici, din Galaţi nu privesc cu ochi buni lucrurile acestea, de faptul că eu sunt invitat la manifestări culturale naţionale, la Iaşi, Ipoteşti, Botoşani, Buzău, Chişinău şi alte oraşe.  

Scriitorului Sterian Vicol i-aş pune o întrebare de genul: ,,Cât de exigent eşti cu scrierile tale?”  

Iar răspunsul ar suna cam aşa... Uneori sunt încântat de ce scriu, alteori nu prea. Dar, per total, îmi place ce scriu. Poeziile scrise de mine de-a lungul timpului, le reiau acum, iar uneori îmi plac, alteori mai puţin şi aleg să le las acolo, în laborator, iar după ce trece mai mult timp şi recitesc din ele, aproape că nu-mi vine să cred că unele sunt creaţiile mele, atât de mult îmi plac. Mi se întâmplă adesea să citesc şi să mă minunez de propria compoziţie.  

- Sunt momente în viaţa fiecăruia în care suntem nevoiţi să facem concesii. Ce concesii a trebuit să facă Sterian Vicol de-a lungul carierei sale?  

- Păi, depinde de conjunctură şi de persoana pentru care fac concesia respectivă. Pot să fac o concesie unui om ştiind exact că el nu merită un lucru, însă îi acord o atenţie în speranţa ca el să înţeleagă că nu are înclinaţie către scris. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori ca oamenii să vină cu dosare de poezii pe care şi le doreau publicate în reviste de profil, iar după ce am citit una, am ştiut că acel om nu are talent literar. Dar nu am putut să-l descurajez. Tu ai avut o astfel de experienţă, Cornelia, din câte mi-ai mărturisit, ştii cât de delicat este acest subiect. Cineva te-a descurajat cu ani în urmă, iar tu, marcată fiind de spusele acelui critic literar, nu ai mai scris mult timp. Ştiu cât de important este să-i spui celui în cauză dacă e bine sau nu să urmeze un drum similar cu al tău.  

Vezi, e nevoie de o abilitate, să faci o concesie şi să nu răneşti în anumite cazuri. Poate că am rănit şi eu fără să vreau pe cineva, dar, cu conştiinţa împăcată nu, niciodată.  

- Orice om poartă în viaţa reală mai multe măşti. Uneori trebuie să schimbăm aceste măşti, deoarece societatea ne-o cere, alteori doar pentru a ascunde, de ochii răi ai lumii, viaţa aceea secretă din noi. Un scriitor de talia dumneavoastră, îşi permite acest lux?  

- Te referi să nu fii dualist. Eu prin educaţia şi cultura primită, prin exemplul celor din familie nu pot să fiu altfel. E vorba de credinţa mea, de preceptele morale pe care le respect. Da, sunt oameni care una spun şi alta fac, vorbesc de acei semeni neserioşi. Am mai zis, nu-mi plac oamenii proşti, cei care mimează ceva care nu este compatibil cu propria personalitate.  

Îmi vin în minte acum cuvintele lui Beethoven: ,,Nu cunosc alt semn al superiorităţii decât bunătatea”.  

Suntem oameni, uneori suntem puşi în situaţia de a educa oameni, alteori de a ocupa funcţii ce necesită un înalt simţ al responsabilităţii. Dar, întotdeauna este bine să ne facem munca pentru care avem înclinaţie, să punem în valoare harul cu care am fost înzestraţi de Divinitate şi să nu urmăm o meserie doar pentru că... aşa vor alţii. În cazul acesta, ar însemna să porţi toată viaţa o mască şi lucrul acesta nu doar că te-ar obosi, pe tine, ca om, ci ar aduce şi prejudicii celor din jurul tău. Să-ţi dau un exemplu: cunosc un astfel de caz, un tip care a dat de şase ori la medicină pentru că asta îşi doreau părinţii de la el. Până la urmă a reuşit şi a terminat facultatea, dar imaginaţi-vă ce înseamnă să te forţezi pe tine însuţi pentru a face faţă unui drum pe care nu ţi-l doreşti. Cât rezişti în a purta o astfel de mască? Ei bine, eu nu m-aş duce la acel om nici să-mi facă o injecţie, pentru că ştiu că nu are nici o treabă cu medicina.  

Avem exemple în istorie şi literatură de oameni cu mai multe feţe de care trebuie să te fereşti. În literatura noastră populară avem omul spân, dar şi acei oameni care mint, care fac tot felul de rele sub o anumită mască pentru a-şi atinge scopul.  

Eu nu am fost niciodată un astfel de om, ci din contră, am spus franc ceea ce am avut de zis într-o anumită situaţie.  

- Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră, care ar fi nota pe care v-aţi acorda-o?  

- Eu cred că nota trebuie să ţi-o pui mai târziu. Din punct de vedere scriitoricesc, mă simt un om împlinit. A ieşit mai mult decât mi-am propus, repet, poate că am fost prea mult răsfăţat de soartă. Desigur şi prieteniile au contat destul. Eu nu cred că sunt desăvârşit, mi-aş da o notă... mi-aş da un minus opt. De fapt, nici nu m-am gândit la asta vreodată...  

- Aş dori să-mi vorbiţi despre acei oameni de suflet pentru care v-aţi sacrifica o clipă de viaţă. Aşadar, dezvăluiţi-ne câteva nume din jurnalul sufletului scriitorului Sterian Vicol!  

- Păi, revenim iar la oamenii de care v-am mai vorbit pe parcursul interviului, scriitori, oameni de cultură... În cartea mea, acolo unde există cele aproape 40 de dedicaţii, sunt de fapt oamenii sufletului meu. Pagina aceea am scris-o gândindu-mă la persoana respectivă, la ceea ce face ea, care-i profilul său moral, ce face bun în viaţă. Şi astfel s-a creat acea relaţie între mine şi prietenii mei deosebiţi, pentru care am zăbovit pe foaia de hârtie şi le-am dedicat un poem care înseamnă acea părticică a inimii mele pe care le-am dăruit-o. Unii poate s-au mirat de ce am făcut-o, cu ce scop? Am vrut să arăt că am fost în preajma lor, că inimile noastre au bătut, în anumite clipe, la unison. Am făcut-o din plăcere, din bucuria de a fi şi din iubirea fără de care nu se poate nimic în viaţă. Cineva spunea că fără iubire nici nu poţi urî...  

- Ce aţi vrea să mai ştie cititorii despre dumneavoastră, iar eu, poate, nu v-am întrebat?  

- Să ştie că eu scriu în continuare, anul acesta am împlinit o vârstă rotundă şi cred că a sosit momentul să mă apuc cu drag să-mi termin cartea, volumul trei, Memoria lui Femios, care va cuprinde şi poezie, şi proză. Va fi o carte mai solidă, de vreo 500 de pagini şi va fi acea piesă din palmaresul meu scriitoricesc prin care îmi voi încheia circuitul poetic şi lumesc. O consider cartea mea de căpătâi.  

- Ne apropiem de finalul acestui interviu şi v-aş ruga să transmiteţi un mesaj cititorilor!  

- Mesajaul meu este simplu: să vă iubiţi părinţii, prietenii, să iubiţi oamenii în general. Pentru că din iubire va ieşi cel mai frumoas imn al vieţii. Cu alte cuvinte, fără dragoste între oameni nu se poate realiza nimic.  

Poate că şi cărţile mele transmit acelaşi mesaj. Pledez pentru prietenie, de asta l-am iubit pe Fănuş Neagu foarte mult! El a scris chiar şi Cartea cu prieteni, dar l-am iubit şi prin felul lui de a fi. Acel fiu de ţăran cu glas de pământ, glas de Bărăgan, m-a cucerit pentru totdeauna... Asemeni lui, simt că din mine izvorăşte glas de colină moldavă, glasul iubirii de ţară şi de propriile rădăcini...  

- Şi pentru că aş dori să încheiem acest inteviu într-un ton al mulţumirilor, mi-ar plăcea să adresaţi un cuvânt de recunoştinţă acelor oameni din viaţa dumneavoastră care au reuşit să traseze cu creionul emoţiilor urme de neuitat în inima dumneavoastră. Acei oameni care v-au condus către reuşită şi v-au ajutat să urcaţi treptele succesului.  

- Le mulţumesc şi-i păstrez în memeoria mea pentru totdeauna. Clar şi ei m-au stimulat în ceea ce am făcut, bun zic eu, şi când lucrările nu mi-au ieşit aşa cum mi-aş fi dorit uneori, mă gândeam imediat ce-ar face ei dacă ar fi fost în locul meu şi astfel găseam repede răspunsul. Ioanid Romanescu sau alt scriitor prieten de-al meu, pe care-l luam drept model, m-au ajutat să răzbesc atunci când piedicile păreau de netrecut.  

Sper ca şi cititorii mei să mă considere un model, să ia ce-i mai bun din paginile mele, scrisul meu să-i facă mai buni şi să iubească viaţa cu adevărat. Să nu fie niciodată falsori, să fie cinstiţi cu ei înşişi în primul rând, şi cu ceilalţi, pentru că doar aşa vor reuşi.  

Literatura rămâne dascălul nemuritor al unui popor. N-am să-i uit niciodată pe cei care m-au ajutat, le port un respect fără margini, iar numele lor vor rămâne în cărţile ce le-am scris ca însemne ale preţuirii mele.  

 

Cornelia Vîju  

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Interviu cu scriitorul Sterian Vicol, ultima parte / Cornelia Vîju : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1107, Anul IV, 11 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Cornelia Vîju : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Vîju
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!