Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Lucreţia Berzinţu         Publicat în: Ediţia nr. 17 din 17 ianuarie 2011        Toate Articolele Autorului

Interviu cu scriitorul Ion Murgeanu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Motto:  ”Ion Murgeanu cântă soarele ce face iarba să crească, mustul de soare curgând pe pământ, vântul, dragostea. Inspiraţia sa e năvalnică şi uneori solemn exaltată…” (G. Călinescu) 
  
Pentru Ion Murgeanu (poet, prozator, jurnalist), poezia în sine, nu poate fi decât un fel de metafizică practică, după cum singur a dedus. La tinereţe a scris versuri doar în voia inspiraţei, ceea ce a făcut să-i aducă numai necazuri: pe de o parte Cenzura ”epocii de aur”, iar pe de altă parte, Securitatea regimului ceauşist. 
Este un poet inconfundabil cu alţii, el însuşi fiind un ”turn al onoarei”, după titlul unui volum apărut iniţial 1987, Editura Cartea românească, reluat de Editura Vinea ca titlul ediţiei de autor 2004. 

Poetul Ion Murgeanu publică pentru prima oară în ”Flacăra Iaşului” la vârsta de 19 ani (1959), dar debutul literar este cel din revista Contemporanul, cu versuri salutate de G. Călinescu. 

Debutează editorial cu volumul de versuri Repaose, în anul 1969. 
Selectiv, între cei care au scris despre poezia sa, au fost: G. Călinescu, Paul Georgescu, Ştefan Augustin Doinaş, Dinu Flămând, Al. Piru, Ion Cristofor. 
  
- Domnule Ion Murgeanu, când v-aţi descoperit talentul de scriitor şi în ce împrejurări? 
- Foarte de timpuriu şi aş putea zice într-un mod nostim: făceam pluguşoare la Anul Nou, cerute de flăcăii din Zorlenii natali contra-cost, “tematice”, am putea spune, critice şi umoristice, vizând realităţi locale. Mi se plăteau. Aş putea zice acum, că am fost un “scriitorcapitalist” avant la lettre. Dar talentul meu, în mod paradoxal, s-a relevat în proză, când în clasa a cincea fiind, la ciclul doi, cum se spunea pe atunci, profesoarade limba română, Dna Vasilache, când ne-a predat despre schiţele lui I.L Caragiale, făcu un experiment, cerându-ne să facem şi noi, după cum ne taie capul o schiţă de autor. A mea va fi ieşit deosebită, dovadă nu nmai că m-a lăudat, dar m-a pus să o citesc la catedră, în faţa clasei. Sigur că evenimentul nu a trecut fără “incidente”: Ionel Popa, băiatul înăţătoarei Dna Sofia şi a preotului Gheorghiţă, se arătă invidious reacţionând brutal şi “ireconciliabil”. “A copiat-o, susţinea el, din revistra Cravata roşie.” Atunci auzeam prima oară că ar exista o revistă cu acest titlu şi “doamna Vasilache, îi ceru lui Ionel să mă confrunte aducând data viitoare la şcoală revista cu schiţa respectivă. Bineînţeles că neavând ce aduce, conflictul s-a stins tacit “între noi” şi drept scuză, s-au prins cu minciuna, Ionel a plâns. Dar acesta a fost primul semn al invidiei literare, care de-a lungul întregii vieţi m-a însoţit, într-un fel sau altul. 

Cu Ionel Popa (care într-un final deveni contabil sau aşa ceva) fiind pe atunci într-o acerbă competiţie , an de an, la premiul întâi cu coroniţă, care, bineînţeles, i se atribuia lui, cel mai des, pe motive de părinţi. “Corupţia”, în formele ei “inocente” nu este la noi un fenomen nou sau colateral… 
   
- A existat cineva care să vă influenţeze în creaţia literară, dintre marii scriitori? 
- Primele versuri, e destul de ciudat, mi-au fost “influenţate”de Alecsandri şi de Topârceanu. Citeam Caragiale, fiind în acea vreme şi centenarul naşterii marelui satiric (1952), pentru că împreună cu sora mai mică, Tincuţa, am fost selectaţi să jucăm pentru scena căminului cultural, în schiţa “Vizită”, dar şi în actul IV al “Scrisorii pierdute”: regizoare era, de data aceasta, Dra Taşcă, de fizică. Am reîntâlnit-o câţiva ani mai târziu la liceu laBârlad şi nu mă uitase;vă închipuiţi; în schiţa“Vizită” eu eram Ionel cel obraznic, iar Tincuţa madam Popescu, dar în actul “Scrisorii pierdute”, Tincuţa fiind, fireşte, Zoe, mie îmi reveni o partitură de mare comic: Agamiţă Dandanache. Succesul a fost fulminant: “ si …clopoţeii coniţă..linca linca, linca linca…îmi ţiuie în urechile...”Lumea în sală era toată un hohot de râs, un singur spectator doar…plângea: era tata; el plângea de emoţia descoperirii a cât de talentat era ca actor băiatul lui… Povestea este mai lungă, căci ea s-a repetat şi în ultimul an de liceu, la Vaslui, unde am jucat în piesa lui Haşdeu “ Trei crai de la răsărit” sau “Orthonerozia”(1879), rolul franţuzitului musiu Jorj; de pe scenă ştiu că am ieşit pe stradă aşa cum jucasem, în piesă, în frac şi cu ţilindru, iar copiii urbei se ţineau după mine, imitându-mă: „Musiu Jorge, Musiu Jorge!”; din păcate spectatorul meu devotat tata era în puşcărie, fireşte pe motive politice, şi n-a putut să-mi trimită decât o amărâtă de carte poştală, pe care tânărul director al liceului- şcoală medie, fostul liceu “Kogălniceanu” de la Vaslui, mă chemă la cancelarie să mi-o arate: “Acum înţeleg eu mai multe despre tine”. Soţia sa, profesoara de fizică, la care eram vax, era atât de încântată de talentul meu dramatic, dar mai ales comic, deci conchise că nu soră, rudă de mi-ar fi, ar face totul să dau la teatru…Decise că aş fi putut deveni unul din marii actori , din viitor, ai ţării noastre. Dar  cariera mea de actor fu scurtă şi motivată, când am ajuns la Eminescu, aflând de pasiunea poetului adolescent pentru teatru…Dar până la Eminescu-autor, mai va! Mai întâi, cum se întâmplă. M-am îndrăgostit de biografia lui neobişnuită, iar pe versurile lui, care mi se păreau atât de fluide, dar în mod sigur “simple şi musicale” abia dacă… digitalizam 

- 
Familia a avut vreun rol în acest sens? 
- Am povestit despre “extazul” lui tata în faţa talentului meu ca “actor”. El ne inculcase, de altfel ideea, total neproductivă, observ peste ani şi nepedagogică, de-a fi fost şi eu şi surorile mele “deosebiţi”, oricum “altfel”, decât ceilalţi copii din sat…El, din condiţia lui de “ţăran”( vorba vine, pentru că mai mult se ocupa de afaceri şi cu negustoria), avu ambiţia să-şi înveţecopiii, sora mea Condela, fiind printreprimele care intrase la liceul de fete “Iorgu Radu” din Bârlad. De la ea am sustras primele mele lecturi mai deosebite: romanul “Roşu şi Negru” de Stendhal…dar şi…”Mitul androginului” de Mircea Eliade, ce nu era interzis încă în anii liceali ai Condelei, când liceul mai era încă liceu, în formula lui clasică… Eu nu am avut parte decât de “ruinurile” fostului colegiu “Codreanu”de la Bârlad, de unde m-am şi mutat, obligat s-o fac din motive de nesupunere, la Vaslui…Visul meu ar fi fost Iaşi cu fostul Liceu Internat, la care auzisem că învăţaseră toţi marii noştri scriitori de după Eminscu. Posibilităţile de atunci nu ne permiteau, deci am fost obligat, astfel, să mă mulţumesc cu Vasluiul, un alt semn din biografia mea: totdeauna blocat în destin de la marile idealuri. Le pot numi, fără să risc nimic, încă “romantice”. 

-
De-a lungul anilor aţi fost redactor la câteva publicaţii de renume, începând cu ziarul ”Clopotul” din Botoşani şi continuând cu ”România liberă”, ”Tribuna României”, ”Curierul Românesc” şi ”Meridianul Românesc” din California (SUA) la care sunteţi şi în prezent Redactor responsabil, Suplimentul cultural. Astfel, aţi avut ocazia să cunoaşteţi oameni de diferite caractere. Cine v-a impresionat cel mai mult, sau ce moment deosebit vi s-a fixat în memorie din timpul activităţii jurnalistice? 
- În cartea mea “Himera literaturii” , scrisă sub forma unui dialog epistolar cu fratele Ion Lazu, basarabean strămutat în Oltenia, după cedarea fără luptă a provinciei româneşti de peste Prut, spun totul sau aproape totul şi despre acest subiect. Un capitol este numit, în mod ostentativ zic eu, ”Amintiri de la”Tribuna României. Elevata revistă fiind anume creată pentru românii din exil, după ideea şi modelul lui N. Iorga; în anii de “desprimăvărare” ideologocă, atunci când Ceauşescu bătând America “la pas” îşi pusese în cap să-i cucerească pe românii de acolo, dar numai cu metode securistice şi comuniste nu se putea. Le-a promis revista aceea în româneşte, şi trebuie spus că ieşise ceva deosebit,  fără propaganda ziarelor de acasă, şi nici neam de “cult al personalităţii, care se iniţia în acei ani, de la o zi la alta. “Tribuna Românei” publica la Crăciun colinde iar la celelalte sărbători tradiţii specifice. Vă daţi seama: toţi dizidenţii şitoţi fugiţii de mai târziu, se luptut să apară, unde nume ca N. Balotă, bunăoară, publicau în mod curent. Ce vreau să subliniez este faptul că eu am făcut, în toate cazurile gazetărie culturală, dar nu am speculat din păcate, şi latura practică, a cunoaşterii celor mai importanţi oameni de cultură ai vremii… Aşa a fost şi aşa a rămas cu acest “minus” intolerabil caracterul meu, cu modestia lui imposibilă, sau poate derivând dintr-o timiditate suspectă, pe măsură ce anii treceau 

-
Despre G. Călinescu, ce amintiri aveţi? 
- Pe Căliescu nu l-am cunoscut personal; versurile noastre i-au fost trimise de G.Ivaşcu prin George Muntean, unul din foştii lui studenţi preferaţi şi am putea zice chiar “intimii” lui. 

-
Dar despre Tudor Arghezi? 
- L-am cunoscut şi deţin de la el un autograf, în stilul insinuant arghezian: “Pentru colegii Ion Murgeanu şi Ion Iancu Lefter, dragoste şi voie bună”; fiind, între altele în epoca “lefterismelor”. Cezar ne numea“campioni ai umorului” în epocă, şi nu numai el. Legenda vagantă, pe care câţiva ani am târât-o cu noi, pe mulţi îi îndreptăţea să ne vadă aşa: fiind total dezinhibaţi…şi în răspăr cu “realităţile socialiste” şi celelale poncife vehiculate în epocă. Merită evocată mai pe larg memorabila întâlnire şi vizita la “Mărţişor”, unde rămăsese să locuiască, pe-atumci doar Baruţu, care ne-a şi condus şi prezentat părintelui său genial: “Baruţule, i-ai dus pe băieţi la Mărţişor: cum i-a lătrat câinii?!” 

- 
Ce înseamnă pentru dumneavoastră M. Eminescu, având în vedere că i-ați dedicat şi versuri? 
- Eu ca poet nu sunt un “eminescian”; dar, cum spuneţi, nu amratat faza când, la tinereţe, i-am dedicat unele poeme: cel puţin unul rămâne şi azi valabil, fiind poezie pură, de inspiraţie şi elan specifice, pe care o selectez, în orice sumar al unei antiologii din versurile mele. Eminescu e mai mult decât genial; prin sacrificiulasumat pentrulimba româneacă şi Ţara ei, el este Hristosul nostru. Şi sfântul nostru în absolut. Arghezi însuşi l-a numit “sfântul prea curat al ghiersului românesc”…Mă mir că Biserica nu l-a canonizat, ţinând cont de începtul Evangheliei după Ioan: “La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul s-a făcut om etc..”Acesta a fost şi este Emiescu al limbii Române: întruparea Cuvântului. 

-
Pe Cezar Ivănescu l-aţi cunoscut în timpul liceului din Bârlad şi vă considera, un frate mai mare. În ultimele 35 de zile ale vieţi, poetul Cezar Ivănescu v-a simţit cel mai aproape spiritual. Oare, de ce? 
- Nu ştiu dacă “spiritual” cât omeneşte, pur şi smplu. Am scris despre acele zile simptomatice, când le privim azi, şi premonitorii. Cezar “viteazul meu din poveste” se simţea urmărit şi-mi cerea seara târziu, să-l conduc până la poartă. Diferiţi “golani” îl agresau din nimic. Aşa a fost şi ultima oară, cu patru zile înainte de a fi fost ucis. Căci eu susţin şi voi susţine mereu varianta aceasta: Cezar Ivănescu devenise prea incomod şi a trebuit scos din peisaj. Nu altfel s-a întâmplat, la vremea lor, cu Eminescu şi N. Labiş. Sau cel mai recent cu basarabeanul Grigore Vieru. 

-
Pe cine, dintre marii scriitori, aţi mai cuoscut? 
- Depinde ce doriţi să spuneţi prin “mari scriitori”; dacă vă referiţi la cei din recentele istorii literare, absolut pe toţi. Şi e târziu pentru mine, dar citind Istoria critică a Dlui Manolescu mi-am dat seama că o adevărată istorie, fie ea şi critică aş  fi putut-o scrie si eu. Asta “critică“… i-a suflat-o la ureche, ca idee, G. Călinescu, dar ce a ieşit nu mai are în ea nimic călinescian. Istoria lui Călinescu fiind genială e unică, modelul ei nu poate fi repetat, decât cu riscul eşecului, cum e şi cazul Istoriei Dlui Manolescu, o “victorie a unei ambiţii” şi cam atât. Istoria critică de N.M nefiind decât opera unui belfer orgolios şi a unui suflet uscat şi complice cu clientela sa. Am scris despre cartea aceasta, însă din respect pentru amintirea tânărului Manolescu, al cărui talent “călinescian” l-am admirat, am căutat cât s-a putut,să mămenţin în limitele unui bun simţ elementar…   Lipsesc multe din cartea Dlui N.M, şi cele ce sunt tratate sunt, în mod ciudat, cam improvizate. “Noua literatură” este o varză,  îngrămădită toată în acelaşi ambalaj al “generaţiei 60”. Iar pe Labiş îl ataşează “generaţiei 40”. Dl Manolescu recunoaşte că G.C a ignorat total criticii din vremea lui, pre când dânsul citează tot ce citează, prin criticii vremii noastre şi a lui; chiar şi din Eugen Barbu, pe care ştim ce mult l-a “iubit” şi “cum” şi “cât”… 

- 
Câte volume de cărţi aţi scris până în przent şi ce fel de poezie scrieţi? 
- Non multa, sed multum”, spune strămoşul nostru latin. “Nu multe, ci mult”. Scriu o poezie directă, inspirată şi “vitalistă”, cum o numea un critic (G. Grigurcu) care ar trebui poate să se citească mai mult şi nu se citeşte aprope deloc. Fiind prea simplu şi sincer unii mă consideră “complicat”. Pentru a fi şi mai clar cred că am reuşit, cel mai adesea, să scriu o poezie a adevărurilor eterne; mai aproape de rugăciune decât de blasfemie şi pornografie…Nici nu aş putea să scriu ce scriu aşa zişii “prostmodernişti” cum le spun eu. Iar “clasicii congelaţi” ai Dlui Manolescu rămân între preferinţele mele, în frunte cu Eminescu, redescoperit la fiecare nouă lectură… 

- 
La ce lucraţi acum? Ce proiect de viitor aveţi? 
- Proiectul de viitor ar fi să-mi pot tipări şi “opera mea critică”, contractată cândva de edituile Ideea Europeană şi EuroPress, prin directoarea lor operativă, poeta Aura Cristi, şi lăsată, cum se spune, cu căruţa ruptă-n drum. Cele două volume CLASICII NOŞTRI MODERNI şi EXCELSIOR ( care a fost şi culeasă, ultima, şi corectată de autor după culegere) s-au împotmolit “din lipsă de bani”. 

-
În opera dumneavoastră există multe teme biblice. De unde această influenţă din Biblie? 
- Pentru că îmi încep fiecare zi cu o lectură din Biblie. E ceva rău în asta?! 

- 
Ce v-a determinat să scrieţi o carte despre Iisus Hristos? 
- Daniel Turcea m-a readus în biserică, iar de la părinţii Sofian Boghiu şi Contantin Galeriu, am învăţat nu numai să înţeleg cuvântul Domnului, dar şi smerenia. În fine, ample discuţii am avut, de-a lungul anilor, despre Iisus, cu Mircea Ciobanu, care nu era din biserica noastră, considerând sljuba duminicală “un scenariu istoric”. Şi totuşi, el m-a îndemnat cel mai insistent, auzind ce revelaţii trăisem, să scriu o carte despre IISUS. Ceea ce am şi făcut, dar din păcate când cartea apăru, Mircea plecase el la Domnul ,şi e drept că l-am visat, ca şi pe Daniel Turcea (mort la 33 de ani, “vârsta lui Iisus”), într-o splendoare …La fel mai târziu pe Cezar Ivănescu. În fine, simţindu-mă obligat să scriu o carte despre Iisus, am observat, că de fapt, şi până la urmă, nici nu am “scris-o” eu: mi-a fost dictată de Duhul Sfânt. 
  
- Care a fost cel mai frumos moment din cariera scrisului? 
- Cuvântul “carieră” nu l-am agreat niciodată asociat cu scrisul, cu poezia mai ales. Am fost surprins că Cezar Ivanescu îl folosea în mod curent. Tocmai el, geniul incontestabil, şi scriitor de vocaţie, indiscutabil. 

- 
Care este sensul vieţii dumneavoastră? 
- Zilnic încerc să-l aflu şi zilnic aflu că-i mereu altul. Viaţa e o multitudine de sensuri, dacă vreţi. 

- 
Vă consideraţi un imnolog? 
- Dacă prin “imnolog” înţelegem o anume “exaltare” a sentimentului religios ( în sensul bun şi grav al termenului), poate. E drept că prima mea carte, respinsă total de cenzura comunistă (primul caz de acest fel la noua editură, pe-atunci, Cartea Românească-în reluare), era alcătuită din “imnuri” şi se numea “Confesorul”. A trebuit să “negociem” ca să apară: nufără a-i arunca furios lui Mihai Gafiţa,redactorul şef al ”editurii lui Preda”, pus să negocieze cu mine: “Eu nu scriu poezii în gospodăria colectivă”- lucru care l-a infuriat teribil pe fostul funcţionar literar, care mi-a pus manuscrisul în braţe: “Faceţi ce vreţi, e opera dvs. Înainte a fost aici la noi pentru acelaşi lucru Ioan Alexandru, dar el s-a dovedit mai înţelegător”. Mi-a spus o anecdotă cu Iţic şi Ştrul, a cărei morală era că Iţic, care se împrumutase de la Ştrul nu vrea să-i mai dea înapoi nici un ban, dar fiind solicitat pentru mediere rabinul, Iţic i-ar fi spus acestuia: Un căcăt, asta îi dau lui Ştrul; şi Ştrul: Vezi rabine, vezi. Rabinul: Ţie nu ţi-a dat nimic, mie mi-a spus c-o să-ţi dea totuşi ceva, un căcat. 

Aşa era deci şi cu cenzura comunistă: de pe-atunci se exersa să cedeze câte puţin- aşa încât până la urmă şi cartea mea apăru, mutilată, fireşte, cu titlul, “Confesiunea”, iar imnurile deveniseră, “cânturi. Cartea, chiar şi aşa apărută, avu un ecou nemaipomenit. În toate interviurile lui Gafiţa era considerată “un bun câştigat greu”, iar directorull Cărţii Româneşti, Marin Preda, propuse volumul la premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, suspicios de la început că-l va lua! Nu l-a luat. Iar M.P ştia el bine ce ştia. Securitatea veghea şi la premii ca şi la cafenea, unde, e drept că motivat, dar şi ostentativ, aveam gura prea mare pe-atunci…comparându-i pe comuinişti cu…legionarii de altcândva. O asociere pe care ulterior am regretat-o! 

-
Criticile au fost pe măsura aşteptărilor? 
- Niciodată. Un singur critic a scris cinstit despre mine, târziu, în urma apariţiei ediţiei de autor “Turmul onoarei” la Editura Vinea (titlu preferat de poetul N. Ţone, patronul şi directorul acestei edituri aproape exclusive de poezie); titlul meu era,  fireşte, “Confesorul”, dar i-am dat dreptate lui Ţone. Prea îmi purtase ghinon peste ghinion titlul meu de-a lungul anilor…Vorba mamei: schimbi cămaşa, schimbi norocul. Deşi norocul vieţii mele a fost că bunul Dumnezeu m-a predestinat să scriu poezie şi despre poezie. Criticul de care vorbesc se numeşte Gh. Grigurcu, observând şi el, de la început chiar, justeţea verdictului critic călinescian, “inspiraţia năvalnică şi uneorisolemn exaltată, temperamental solar…” Oricât de modeşti amfi, totce am scris e scris în aceşti parametri de însufleţire şi rigoare. Deşi, se ştie: modestia ucide poezia…Poate de aceea şi sunt un cititor zilnic de Biblie, mai ales de Noul Testament, să-mi pot stăpâni orgolilu şi să-mi “instruiesc” modestia, atât de necesară, nu numai scrisului, dar şi vieţii în sine. 

- 
Ce părere aveţi despre criticii literari contemporani? 
- Sunt “băieţi de gaşcă”. Există unul singur credibil: Daniel Cristea Enache…; am auzit că l-au dat  afară din redacţia în care lucra…Despre critici, nu numai cei actuali, părerea mea, se vede după câte premii mi s-au acordat: niciunul…Ori premiile la noi se dau şi…contracost! Fiind greu de crezut, nu-i aşa?! Dar in mod sigur si obligat trebuie sa te raliezi unei “găşti” si…să dansezi cum “cântă” ei. 

-
Sunteţi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cum caracterizaţi această organizaţie? 
- Este până una alta “locul meu de muncă”. Doar nu aţi vrea să-mi critic “locul de muncă!?! 

- 
Dacă aţi avea puterea deplină de a conduce România, care ar fi prima decizie pe care aţi lua-o, pentru binele ţării şi a poporului român? 
- M-aş declara Rege. Numai un rege credibil ar mai putea restabili tradiţia şi cutuma acestei ţări, care aşa cum arată azi, între atâtea calamităţi şi părăsiri, e ca o casă gata să se prăbuşească...Sunt printre cei puţini  care plâng sincer soarta ţării mele. De altfel, hai s-o spun şi pe asta, eu sunt din acei romani, care plâng când ascultă Imnul de Stat. 

- 
Cum caracterizaţi politicienii de azi ai României? Dar pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European? 
- Dragă, eu am primit un “Apel disperat” al unei românce, care nu a părăsit ţara, şi este de profesie psiholog. L-am selectat ca să apară data viitoare ( în luna septembrie) în Suplimenmtul literaral Meridianului Românesc (USA), la rubrica „Istoria la zi”. Observă că şi eu mă aflu, cu cele ce fac şi lucrez în mod curent, în exil. Nu găsesc cuvinte să-i repudiez pe politicieni şi să nu accept politica ce o fac ei: un amestec securisto- comunist post-festum. 

- 
Cum vedeţi o reformă a învăţământului românesc, având în vedere că sunteţi şi profesor? 
- Învăţământul era bun aşa cum era; mai puţin excesele ideologice. Dar eu când am lucrat în învăţământ ca profesor de limba şi literatura română, procedam în felul următor: încă de la prima oră, când trebuia să prezentăm manualul. Ce poezii avem noi aici? Iar “şcolerii” îmi dictau autorii: Dan Deşliu, George Lesnea, Mihai Beniuc şi alţii ca aceştia. Treceţi peste ei sau puteţi chiar rupe filele, dar nu e frumos să rupem cărţile. Ce mai avem noi acolo, ce poeţi? Deja apăreau şi texte de Eminescu, Arghezi, Labiş. Cine va învăţa pe de rost câte o poezie din aceşti autori va primi la sfârşitul trimestrului media 10. Să nu credeţi că metoda mea “exclusivistă” n-a prins. Eu fiind sigur că acei “şcoleri” au rămas cu acele versuri memorate pe viaţă. S-a spus despre mine că am fost un “dificil” fiindcă eram un nonconformist notoriu şi nu m-am temut niciodată de regimul comunist, căruia de la început nu i-am acordat nici o şansă. Reformele, de acum, din învăţământ, apărute ca puricii, l-au stricat şi continuă să-l strice. Şi banii. Şi destrăbălarea din şcoli. Frica “ de trecut” a profesorilor. Marota asta “cu trecutul” e ultima invenţie a comunismului, devenit peste noapte, vorba lui Moş Ilici Iliescu, profetul bolşevic, ce s-a dorit “un despot luminat”; i-a reuşit doar acest “capitalism de cumetrie”. Cine s-ar pricepe mai bine să numească ceva ce doar el a făcut?! 

- 
La 31 august 2009 se împlinesc 20 de ani de la proclamarea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova şi adoptarea Legislaţiei cu trecere la alfabetul latin. Aveţi vreun comentariu în acest sens? 
- M-aş revolta inutil. Între timp l-au asasinat şi pe fratele Grigore Vieru, pe care l-am cunoscut şi ne-am iubit încă în vremuri debejenie…IarMircea Dinescu scrie in “Cotidianul”, unul din cele mai mizerabile articole din câte va fi scris el vreodată, plin de miştocaria specific miticistă “bucreşteană”, dar atacându-i pe moldoveni de fapt ca generalitate istorică. “Limba dulce, cur viclean/ Caracter de moldovean” zice Dinescu, citând, chipurile, din “folclor”. Ca să nu mai spun de enormitatea pe care o susţine, că ruşii şi ucrainenii îi egalează ca număr pe moldovenii numiţi români. Datele ultimului recensamânt de stat îl contrazic în mod clar: moldovenii şi românii (câţi si-au redobândit deja cetaţenia) sunt peste trei milioane în timp ce restul, ruşi, ucraineni, găgăuzi, sunt de ordinul sutelor de mii…E clar al cui joc îl face M.D , despre care se spune că ar fi agentul Moscovei; în chestiunea Basarabiei, cel puţin, zvonul nu se dezminte; şi a prieteniei lui cu Ion Iliescu, de la început; sau înclinaţia spre “stânga”, deşi a făcut, rând pe rând şi jocul lui Patriciu, Băsescu, Stolojan etc., etc.Din poet adevărat a ajuns, cum deja scria cineva in revista “22” o “deziluzie”…Prezenţa lui in CNSAS ne-o dovedeşte din plin, mai ales defăimarea lui Cezar Ivănescu şi amestecul lui “moral” în moartea marelui poet. Şi nu numai C.I…din când în când mai scoate la iveala câte un dosărel descriitor…ultimul, poetul Petru Romoşan, obligat să recunoască ce şi cum a “colaborat” cu fosta securitate. Într-o emisiune televizată cu George Roncea,  face niste dezvăluiri teribile, în care e implicată toată aşa zisa elită culturală şi dizidentă post-decembristă, în frunte…cu un Mircea Dinescu “agent dublu”… 

- 
Vreţi să transmiteţi un mesaj cititorilor? 
- Să fie curajoşi şi demni. Să creadă că astăzi nu e mâine. Şi să nu abandoneze şcoala, sau şi mai grav, limba română. 

-
Eu vă mulţumesc, dorindu-vă multă sănătate şi inspiraaţie în ale scrisului! 
- Eu vă mulţumesc şi mă bucur să ne putem numi Prieteni. Cu drag si cu prietenie, deci. ION MURGEANU. 

Lucreţia Berzinţu,
 
Israel, august 2009. 
  
Biografie: 
Poet, prozator, jurnalist. N. Zorleni, judeţul Tutova, 07.06.1940 SC.Căs.Murgeanu Elena, inginer chimist. Cercetator. Co. Irina (n. 1984, căs. Grigore, 2008). Studii:. 1953-1969) Sc.Elementara Zorleni, Lic.Codreanu Bârlad,lic. Mihail Kogalniceanu Vaslui, Fac. Filologie UB. Profesor de limba şi literatura romana. J. Vaslui. Galaţi. Inspector Intreprinderea Cinematografică Suceava, 1957-1959. Redactor ziarul Clopotul ,Botosani, 1958-1970. Redactor coresp. România liberă, 1971-1974. Redactor Tribuna României, 1979-89; Redactor şef secţie cultură şi civilizaţie, Curierul românesc, serie nouă. 1989-2000; Redactor responsabil, Suplimentul cultural, Meridianul Românesc, Anaheim, California USA, 1997-2009 si in continuare.

Debut literar: primele versuri salutate de G. Călinescu în revista Contemporanul, articolul POEZIE , urarea de bun venit in lit.romana. Deb.E: vol. versuri REPAOSE, 1969. Membru titular al Uniunii Scriitorilor , 1970, recomandat de Geo Bogza, A. E. Baconsky. N. Manolescu. Au urmat: CONFESORUL, 1970, primul manuscris al noii edituri Cartea Românească, întors fără viză complet, pe motivul conţinutului religios/mistic. Cartea a apărut totuşi la insistenţele editurii cu titlul CONFESIUNEA. Considerată una din victoriile editurii în lupta ei cu cenzura, directorul Marin Preda, a propus volumul la Premiul US pentru debut.Premiul nu s-a acordat din motive ideologice.. Urmărit şi obstrucţionat de fosta Securitate mai ales la venirea în Capitală: 1975 (fond d, dosar nr. 11.190, vol.18, f.131/132).

Participant direct la evenimentele din decembrie 1989, refuză certificatul de revoluţionar, chiar arestat din stradă, reţinut la Miliţia Capitalei şi spus barbariei torţionare a elementelor securiste ( cf. romanul Carla în decembrie, E.Cetatea literară, 2002). OPERA: 10 volume de versuri, 1969-1999. 3 romane: EDENUL, Cartea Românească, 1980; VIA, Ed.Tineretului, 1984; CARLA ÎN DECEMBRIE, Cetatea lit. 2002. Autor al unui eseu: IISUS, Ed.Crater, 1999, reeditat cu titlul VIATA LUI IISUS, Euro Press Croup, 2007.Postfaţă: Pr.Dr.Theodor Damian, New York. Ediţii de autor: TURNUL ONOAREI, 294 p., prefaţă de Miron Blaga; METAFIZICA PRACTICĂ, 285 p., cu o postfaţă de Gheorghe Grigurcu: o severă selecţie din opera poetică de peste 40 de ani, EDITURA VINEA, vol.I, 2004; vol II, 2005. Bună primire din partea criticii majore din presa vremii. HIMERA LITERATURII,- dialog epistolar-, Ion Lazu-Ion Murgeanu, 388 p. ED. Curtea Veche. IM timp de peste 10 ani a scris singur o revistă literară în miniatură cu 7 rubrici fixe sub forma Suplimentului Cultural al Meridianului Românesc USA.

O dare de seamă lunară a principalelor acte culturale din Ţară pentru românii din diaspora. Istorie la zi, clasicii noştri, teatru, film, muzică, noua literatrură, excelsior. După un avc, octombrie 2008, în curs de recuperare , IM continuă suplimentul foarte apreciat de românii în special USA şi Canada,sub forma unui digest. Referinţe critice despre poet şi scriitor: G. Călinescu, Paul Georgescu, Ştefan Aug. Doinaş, Al. Piru, Gheorghe Grigurcu, etc. A publicat şi continuă să publice în principalee reviste din ţară şi străinătate, inclusiv în noile reviste on line. Oameni care i-au influenţat viaţa şi opera: Poeţii Lucian Valea şi Traian Chelariu, Cezar Ivănescu şi Gheorghe Istrate, NIchita Stănescu şi Mirecea Ciobanu, Daniel Turcea poetele Constanţa Buzea şi Angela marinescu; preoţii Sofian Boghiu şi Constantin Galeriu şi toţi cei evocaţi în HIMERA LITERATURII, o carte a devenirii ca scriitor şi ca om integru, si “dificil”,fără compromisuri , adica, şi rest. Judecata de la debut, datorată lui G. Călinescu, verdictul său critic, se resimte valabil şi azi, din fericire, în tot ce scrie IM: “Inspiraţia năvalnică, uneori solemn exaltată…o expresiune incântătoare a combativităţii ardente a temperamentului solar, o literatură, în fine, fără nici un loc comun.” Aula liceului din Complexul Şcolar, din satul natal al poetului, Zorleni, îi poartă numele. Cei care vin vor putea găsi acolo cărţile lui, parte din biblioteca de lucru de o viaţă, însoţite şi de o arhivă intimă minimală…

  
Referinţă Bibliografică:
Interviu cu scriitorul Ion Murgeanu / Lucreţia Berzinţu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 17, Anul I, 17 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Lucreţia Berzinţu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lucreţia Berzinţu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!