Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Interviu cu Mitropolitul Serafim Joanta...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trăind cu adevărat credinţa ortodoxă, ea ne duce la împlinirea firii noastre, fiindcă Ortodoxia are sensibilitatea misterului şi tainei... 
  
Interviu cu Î.P.S. Dr. Serafim Joantă – Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Europei Centrale şi de Nord 
  
Viaţa duhovnicească aşa cum este trăită în Biserică nu poate fi epuizată în cuvinte. Specificul Ortodoxiei autentice nu este teoria pe marginea adevărurilor de credinţă, ci închinarea aşa cum spune şi Sfântul Evagrie Ponticul în cuvintele: "teolog este cel care se roagă şi cel care se roagă este teolog."Elementele fundamentale ale Ortodoxiei sunt eclesialitatea, angajarea ascetică, pentru că viaţa creştină presupune un efort, o nevoinţă şi existenţa reperelor dogmatice. Practicarea lor conduce la libertatea Duhului. În interviul de mai jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Serafim Joantă, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Centrale şi de Nord, ne desluşeşte câteva din trăsăturile definitorii ale vieţii creştine, duhovniceşti şi autentice. 
  
Stelian Gomboş: - Înaltpreasfinţia Voastră, mulţumindu-vă pentru dragostea şi bunătatea de a-mi acorda acest interviu, şi înainte de a trece la subiectul propriuzis acestui interesant dialog, vreau să discutăm de faptul că vă desfăşuraţi activitatea de mai bine de douăzeci în Occident, unde aţi avut prilejul să observaţi cum evoluează diaspora românească. Dacă până în anul 1989 acestă diaspora era formată, cu precădere, din refugiaţi politici, deci o diaspora politică, după acest an marea masă a emigranţilor a fost formată din proletari şi intelectuali care îşi căutau o viaţă materială mai bună. În cele ce urmează, aş dori să abordăm problema identităţii religioase, a culrurii româneşti şi a înţelegerii ecumenismului, într-o diaspora radical schimbată după anul 1990. Dar înainte de a intra în această problematică, aş dori să ne evidenţiaţi câteva informaţii şi date generale cu privire la structura Mitropoliei pe care o păstoriţi din anul 1994. 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Da! Înainte de orice aş dori să vă spun că tipul de diasporă pe care l-aţi descris adineauri, îl numim diasporă economică. Exilul de altădată, impus de regimul comunist, astăzi a dispărut. Acest tip de diasporă a cunoscut o adevărată explozie după anul 1989. În ce priveşte Mitropolia Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, vă pot spune că a fost înfiinţată în anul 1993 la cererea unui număr impresionant de români din Germania, ea rupându-se de Arhiepiscopia Europei Occidentale şi Meridionale înfiinţate în 1948 de mitropolitul Visarion Puiu. Desigur la început a fost şi ea Arhiepiscopie. Deci din anul 1993 Europa Centrală şi de Nord formează o entitate religioasă constituită în Mitropolia noastră din două entităţi Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, iar din anul 2008 avem o Episcopie a Europei de Nord. Jurisdicţia noastră se întinde aşadar asupra acestor ţări. Suntem trei episcopi în toată Mitropolia: Eu, ca mitropolit, P.S. Macarie care vine de aici de la Cluj, la Stokolm (pentru Europa de Nord) şi P.S. episcop vicar Sofian Braşoveanul cu sediul la Munchen.  
  
Stelian Gomboş: - Câte parohii aveţi în Mitropolia Germaniei şi a Europei de Nord? Aveţi suficiente biserici pentru oficierea serviciilor religioase?  
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - La ora actuală avem 55 de parohii, în Germania, Austria şi Luxemburg, mai multe filii, aproximativ 52 de preoţi şi mai mulţi diaconi. Problema care ne frământă şi a făcut-o de la bun început este aceia a construirii de biserici, de locaşuri proprii. În anul 1994, când am fost instalat ca mitropolit, în teritoriul canonic al Mitropoliei noastre, aveam doar două biserici la Malmö (Suedia) şi o capelă la Salzgitter, în rest, absolut nimic. La ora actuală, după un efort constant pe această linie, avem aproximativ 10 biserici care ne aparţin. Unele cumpărate altele construite ca cele de la Viena sau Salzburg, altele primite ca cea de la capucinii dintr-un orăşel din Austria. Avem, aşadar, zece biserici pentru cincizeci şi cinci de parohii. Vă daţi seama patruzeci şi mai bine de parohii nu au biserici proprii unde să poată sluji preoţii! Slujim în biserici romano-catolice sau protestante pe care le închiriem sau în care suntem lăsaţi să slujim. Misiunea noastră este foarte limitată din cauza lipsei de biserici. Avem nevoie chiar de nişte săli în care să rămânem după Sf. Liturghie, fie pentru o masă, fie pentru o cafea, astfel având posibilitatea să ne cunoaştem mai bine, dat fiind faptul că majoritatea credincioşilor parcurg uneori sute de kilometri pentru a putea participa la Sfânta Liturghie; sau pentru participarea la întruniri şi conferinţe. Toate acestea cu scopul de a păstra, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, identitatea noastră ortodoxă românească, culturală, naţională. Eu insist aici, şi acolo, pe faptul că dacă suntem români noi trebuie să conştientizăm că avem o identitate a noastră proprie. Nu poţi să fii european, universal fără o identitate proprie locală. Fiecare om în această lume s-a născut într-un anumit loc, a fost marcat de o cultură de o tradiţie, de o confesiune religioasă căreia îi aparţine. Oriunde merge în lume duce cu el această zestre. La fel şi noi românii ne ducem în Occident sau în altă parte, suntem totuşi români plecaţi dintr-o ţară, dintr-o Biserică, dintr-o cultură, dintr-o limbă. Ori, dacă le uităm sau nu vrem să ţinem cont de acestea ne vom desfigura identitar. Nu putem fi europeni, occidentali, nu pot fi german decât în măsura în care sunt român pentru că asta e identitatea mea. Şi atunci mă adaptez noilor condiţii fără să neg nimic din identitatea mea. Pentru că dacă aş face-o m-aş desfiinţa ca om şi nimeni nu mi-o cere, nimeni nu pretinde să-ţi negi identitatea, dar mă îmbogăţesc, cresc, mă dezvolt cu ceea ce întâlnesc acolo şi nu mă desfigurez uitând cine sunt... . 
  
Stelian Gomboş: - Aş face chiar o comparaţie. Dacă vom privi o pădure în ansamblul ei ea este o unitate de copaci. Apropiindu-ne mai mult, vom putea observa, că sunt diferite esenţe lemnoase. Fagul este fag, pinul este pin, salcâmul este salcâm. Cu alte cuvinte, nu este nicio problemă faptul că românii se adaptează şi se integrează în societăţile occidentale, dar este esenţial să nu-şi uite esenţa. Se vorbeşte foarte mult despre capacitatea intelectuală deosebită a românilor, însă şi despre problema că se pierd foarte repede ca grupuri identitare printr-o adaptare precoce... se integrează foarte repede, dar la fel de repede îşi renegă identitatea naţională şi religioasă. Aţi simţit această fragilitate spiritual-identitară la românii din Occident? 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Aşa este! Doar că în ultimul timp acest fenomen de absorbţie identitară, datorită Bisericii, este din ce în ce mai rar întâlnit. Nici o altă instituţie românească din Occident nu face atât de mult pentru păstrarea identităţii românilor. Trebuie precizat că Biserica nu încearcă crearea unor ghetouri etnice. Departe de noi gândul acesta! Dorim să ne integrăm, este firesc, este normal, altfel ai fi ca un intrus, dar fără pierderea identităţii. Şi atunci eu nu înţeleg de ce unii dintre românii noştri nu vor ca copiii lor să înveţe acasă limba română, sau la şcolile de duminica. Unii români sunt reticenţi spunându-şi că e mult mai bine ca pruncii lor să înveţe limba germană sau franceză sau altă limbă şi să nu-i mai încarce cu limba română. Aceasta este o gândire total nesănătoasă, pentru că copilul învaţă uşor mai multe limbi în acelaşi timp, iar acest lucru este o îmbogăţire. Ori, noi încercăm să-i sensibilizăm şi îi îndemnăm să-şi înveţe copiii limba română, pentru că germana sau oricare altă limbă o pot învăţa foarte uşor. Sigur, sunt multe cazuri, şi sper că sunt majoritare a celor care vorbesc, cu copii în limba română, acasă. Noi insistăm foarte mult pe această identitate care nu numai că este atât de bogată pentru că este vorba de Ortodoxie. Nemţii, occidentalii în general, catolici şi evanghelici când se apropie de valorile Ortodoxiei realizează bogăţia extraordinară şi faptul că acesta este creştinismul autentic, creştinismul care are vână mistică, spirituală, duhovnicească, cum nu au celelalte confesiuni care înseamnă de fapt, salvarea omului modern. Nu o spunea Malraux acum aproape o sută şi mai bine de ani că viitorul creştin va fi mistic sau nu va fi deloc? Ori Steven Runciman, un mare bizantinolog englez, spunea că viitorul creştinismului este Ortodoxia, pentru dimensiunea ei mistică, sacramentală, Liturghia ei, pentru frumuseţea icoanelor ei, pentru faptul că pune accentul pe interiorizarea omului pe unirea minţii cu inima cu liturghia ei, ori asta îl salvează pe om. Omul modern se împrăştie în lumea care vine asupra lui ca un tăvălug. Tu, ca om, dacă nu ai resorturi interioare, nu te uneşti cu Dumnezeu în inima ta, nu mai ai capacitatea să-ţi cobori mintea în inimă şi să te uneşti cu Dumnezeu, să te interiorizezi prin rugăciune, să te laşi inundat de frumuseţea rugăciunii, prin care primeşti puteri noi, curaj, te pierzi în lumea aceasta; şi deci dacă noi avem această identitate, atât de bogată râvnită de alţii trebuie să ne bucurăm de ea. Occidentalii îşi dau seama că au pierdut această vână spirituală, de aceea mulţi dintre ei caută adevărul în religiile orientale care îi ajută să se interiorizeze, ori noi avem aici Ortodoxia noastră. Este datoria ortodocşilor să ne ducem în lume să transmitem lumii bogăţia noastră cum încercăm să facem noi. Să ştiţi că rămân uimit de cît interes poate ridica o biserică Ortodoxă în Occident. De exemplu biserica noastră din Nurenberg: primim anual sute, dacă nu chiar zeci de mii de grupuri care rămân uimiţi de frumuseţea picturilor. Ascultă cu atât interes când le vorbim de spiritualitatea ortodoxă, de Liturghia uşoară, de rugăciunea lui Iisus, de monahismul nostru, şi mulţi s-ar converti imediat, numai că nu e uşor să te converteşti, pentru că trebuie să renunţi la ceva...noi slujim în limba română acolo ori aceştia nu înţeleg limba, este foarte greu, dar ei sunt entuziazmaţi....iar noi poate ne ruşinăm de ea ... 
  
Stelian Gomboş: - Sau ne ferim de ea... 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Ne ascundem, nu o cunoaştem, foarte mulţi nu o cunoaştem, este adevărat că suntem superficiali. Ne ducem în Occident dar nu ştim mare lucru despre Ortodoxie, nu o cunoaştem ci doar afirmăm că suntem ortodocşi. Marea şansă pe care o avem sunt parohiile ce se înmulţesc tot mai mult şi că românii noştri pot avea la îndemână Biserica. Dacă nu au avut-o la îndemână acasă, pentru că au ignorat-o, acolo întâmpinând mai multe greutăţi şi trăind oarecum drama împrăştierii a plecării de acasă, pentru că e o dramă e o suferinţă, iar acest sprijin îl poţi găsi doar în Biserică. Şi, Dumnezeu să fie lăudat, că avem aceste biserici. Când te duci în Italia, în Spania, unde sunt foarte mulţi români, este o viaţă extraordinar de ferventă, de dinamică. Toată lumea cântă, preoţii slujesc frumos, pentru că noi episcopii am zis să fim misionari şi să slujim Sfânta Liturghie foarte frumos şi foarte inteligibil, să citim rugăciunile cu voce tare şi inteligibil. Să citim rugăciunile cu voce tare. La sfinţirea darurilor de pildă să citim cu voce tare să se coboare Duhul Sfânt... Să fie pâinea aceasta ..., iar credincioşii să rostească Amin! Cu alte cuvinte, Aşa să fie Doamne, pecetluind prin răspunsul lor rugăciunea preotului. Pâinea să se transforme în Trupul Domnului iar vinul în Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Oamenii devin conştienţi de ceea se întâmplă la Sfânta Liturghie dacă participă activ. Mulţi declară că trăiesc Sfânta Liturghie aşa cum nu au trăit-o în ţară. Mulţi nu au participat la Liturghie în ţară, iar în Occident şi-au descoperit propria identitate ortodoxă. Se întâmplă adevărate minuni în acest sens prin lucrarea misionară a Bisericii noastre... 
  
Stelian Gomboş: - Înalt Preasfinţia Voastră, în altă ordine dei dei, astăzi se vorbeşte în multe locuri şi chipuri despre spiritualitate şi încă una autentică. Vă rog să definiţi puţin acest concept. 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Este greu să definim termenul de spiritualitate, care nu este de sorginte ortodoxă. Este folosit mai mult în Occident, în Apus. La noi, vorbim mai degrabă despre viaţa duhovnicească, adică viaţa în Duhul Sfânt, viaţa creştină, care este viaţa în Iisus Hristos. Termenul de spiritualitate este unul cu caracter teologic, care încearcă să exprime atât cât este posibil în cuvinte viaţa creştină.  
  
Stelian Gomboş: - Care ar fi specificul spiritualităţii ortodoxe, răsăritene şi autentice? 
  
Mitropolitul Serafim: - Spiritualitatea ortodoxă, răsăriteană înseamnă în fond viaţa duhovnicească, ce are anumite caracteristici. Încercând să defineşti ceea ce nu poate fi cuprins în cuvinte, îţi dai seama că viaţa nu poate fi epuizată într-o definiţie. Cuvintele, expresiile spun ceva despre spiritualitate, despre viaţa duhovnicească, dar ele sunt departe de a o epuiza. La fel, dogmele, care sunt expresii ce încearcă să exprime misterul, fac acest lucru delimitând adevărul de erezie, de ceea ce este rătăcire. Dogmele nu cuprind misterul în sine, în bogăţia lui, nu-l epuizează, ci sunt mai mult indicatoare, îndrumătoare spre mister, spre taina care este Dumnezeu. Iar viaţa duhovnicească, fiind în legătură cu Dumnezeu, este inefabilă cum  
  
Stelian Gomboş: - Ce loc are Filocalia în spiritualitatea răsăriteană, ortodoxă? 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Filocalia a avut, are şi va avea un loc central în viaţa noastră duhovnicească. Ea rezumă aspectele fundamentale duhovniceşti, cu accent pe curăţirea inimii, pe curăţirea lăuntrică, pe rugăciune, pe asceză, pe nevoinţă, pe ascultare. Toate aceste elemente care ne ajută să ne purificăm, să ne sfinţim inima, să ne unim cu Dumnezeu, să ne desăvârşim, să ne îndumnezeim. Iată tot atâtea expresii similare, care au aceeaşi convergenţă. Filocalia a avut în istoria creştinismului răsăritean un loc aparte. Să nu uităm că prima Filocalie a fost compusă în secolul al IV-lea de Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz, care au făcut o culegere, o antologie de texte din cele mai frumoase referitoare la viaţa lăuntrică din diferiţi Părinţi. Sigur, Filocalia clasică este cea a Sfântului Nicodim Aghioritul, publicată la Veneţia în secolul al XVIII-lea. 
  
Stelian Gomboş: - Cum mai poate fi atras omul de astăzi de literatura patristică şi filocalică? 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Eu cred că tocmai literatura filocalică îl poate atrage pe omul de astăzi dacă acesta o descoperă, dacă are interesul s-o citească. Nu-i uşor să ajungi să cunoşti Filocalia. Este nevoie şi de pasiune, dar şi de răbdare. Cine citeşte Filocalia este interpelat personal de scrierile filocalice. Celelalte scrieri de nuanţă teologică sau alte scrieri cu caracter duhovnicesc nu ştiu dacă-l interpelează atât de mult pe omul contemporan cum o face Filocalia. Iar aceasta tocmai pentru că ea exprimă chintesenţa vieţii după care suspină tot omul. Te regăseşti în aceste texte, îţi găseşti eul tău cel mai profund fiindcă Filocalia se constituie ca un răspuns la întrebările Părinţilor din vechime. Aceştia au ajuns să primească soluţii la problemele duhovniceşti cu care se confruntau. Răspunsul nu mai trebuie să-l mai căutăm noi înşine, ci îl primim din aceste scrieri. Dacă Filocalia ar fi cunoscută mai bine de creştini, foarte mulţi s-ar preocupa de o viaţă duhovnicească personală şi s-ar angaja în acest demers. Nu poţi să fii creştin deplin, autentic decât în Biserică. Or, scrierile filocalice te trimit la Biserică, să te integrezi, în comuniunea eclesială, acolo unde este locul nostru natural, propriu, de creştin. Prototipul filocalic este omul eclesial. Părinţii filocalici au fost în Biserică şi s-au exprimat ca şi creştini aparţinând Bisericii. Părintele Sofronie de la Essex spunea în acest sens că nu-şi poate închipui un creştinism în afara Bisericii sau un creştinism fără asceză şi adogmatic. Acestea trei sunt elemente fundamentale ale Ortodoxiei: eclesialitatea, angajarea ascetică (viaţa creştină presupune un efort, o nevoinţă) şi existenţa reperelor dogmatice. Practicarea lor conduce la libertatea Duhului. Atunci nu le mai simţim ca pe nişte îngrădiri, ci le trăieşti ca atare, de la sine, în modul cel mai natural. Patimile ne fac să vedem în dogme, în canoane ceva constrângător. În momentul în care suntem liberi de patimi, toate rânduielile Bisericii le vom trăi în mod spontan, ca de la sine, pentru că ele sunt, în fond, scrise în natura omului nepervertit, ajutând pe om să se despătimească. La început, orice efort, orice normă, orice dogmă îţi pare o constrângere, ceva care îţi limitează libertatea, care este una rea, care alege deseori răul în locul binelui. Dar libertatea adevărată este aceea de a trăi în Duhul Sfânt, de a săvârşi numai binele. 
  
Stelian Gomboş: - Duhul lumii se imprimă şi înlăuntrul omului. Dacă omul de astăzi a pierdut aproape toate reperele spirituale, cum mai poate el descoperi adevărul? 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Este o taină a lui Dumnezeu care se îngrijeşte şi vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului. Noi nu ne putem da seama cum lucrează Dumnezeu cu fiecare om din lumea aceasta. Dumnezeu nu are de pierdut pe nimeni. Pentru El toţi oamenii sunt copiii Lui şi Dumnezeu îi mântuieşte pe fiecare după planul Său veşnic. Cum? Aceasta nu o putem spune noi, dar, din cele ce observăm noi înşine în viaţa noastră şi cum ne spun unii Părinţi, în vremurile în care credinţa se va împuţina, lumea se va rătăci. Lui Dumnezeu nu-i mai rămâne decât să întoarcă pe oameni la credinţă prin calea aceasta a necazurilor, a pătimirilor, a suferinţelor, a încercărilor. La acestea ajungem nu pentru că vrea Dumnezeu, ci din cauza rătăcirii noastre, a lipsei de credinţă, de angajare în Biserică, de trăire autentică a Crezului şi a Botezului propriu. Neputinţele ne duc la tot felul de încercări. Acestea trezesc în noi conştiinţa că avem nevoie de Dumnezeu, că numai Dumnezeu ne poate salva din aceste situaţii uneori limită. Foarte mulţi credincioşi creştini botezaţi, dar care nu au practicat în viaţa lor, poate zeci de ani, credinţa, se întorc la Biserică din cauza necazurilor. Alţii se întorc pe alte căi, Dumnezeu ştie. El poate face adevărate minuni în viaţa unor oameni. Necazurile şi încercările vieţii pot fi considerate ele însele minuni care te întorc spre Dumnezeu, spre tine însuţi în fond şi te repun pe calea cea adevărată, calea firească a omului, care este calea credinţei, calea Bisericii, calea rugăciunii, calea postului, calea adevărului, calea dragostei, a jertfei. Astăzi lumea este atât de rătăcită, trăim într-un fel de haos spiritual. Părintele Stăniloae o numeşte calea negativă de cunoaştere a lui Dumnezeu. Calea pozitivă e cea prin providenţă, şi cea negativă e judecata. Iar judecata asta este: necazurile, neputinţele, greutăţile vieţii. Dacă nu te întorci la Dumnezeu de bunăvoie, contemplând natura, văzând în toate voia lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, ajutorul lui Dumnezeu care este permanent, îl vei cunoaşte pe Dumnezeu prin judecata Lui în viaţa ta. Dacă am conştientiza providenţa lui Dumnezeu, ne-am converti, ne-am întoarce, am fi sensibili faţă de acest ajutor. Există o eshatologie intrinsecă a istoriei. Noi vorbim despre eshatologia de la finele istoriei şi de judecata personală sau individuală de la sfârşitul vieţii noastre, dar mai există o judecată a faptelor din viaţa noastră de zi cu zi. În viaţă, de multe ori noi primim răsplata faptelor noastre.  
  
Stelian Gomboş: - Aşa spunea Părintele Rafail Noica, că în viaţa noastră suntem judecaţi de Dumnezeu şi noi înşine Îl judecăm pe El. 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Când vorbim de judecata lui Dumnezeu, trebuie să ne gândim şi la această judecată intrinsecă a istoriei, a vieţii omeneşti, înainte de a fi judecata particulară şi cea universală. Trebuie să ne gândim că judecata lui Dumnezeu este permanent asupra noastră şi că aceasta constă din faptul că noi ne primim de multe ori plata faptelor noastre încă de aici, de pe pământ. Ai făcut rău, răul acela se întoarce împotriva ta, mai devreme sau mai târziu. Ai omorât, ai desfrânat, te-ai lăcomit, toate patimile acestea se întorc asupra noastră. Aşa cum există o lege a naturii, a firii, imuabilă, pe care dacă o încalci suferi imediat consecinţele faptelor tale. Tot aşa se întâmplă şi în viaţa duhovnicească, care este guvernată de legi duhovniceşti, morale, spirituale. Dacă încalci aceste legi, ele, se întorc asupra ta, se răzbună. Asta este judecata lui Dumnezeu. Sigur că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, Dumnezeu ne iubeşte şi vrea să fim sănătoşi, buni şi înţelepţi. Dar dacă noi nu vrem ... răutatea se întoarce împotriva noastră. Există o entropie duhovnicească. 
  
Stelian Gomboş: - Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, cum ajunge omul de astăzi la căinţă şi pocăinţă? 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Pocăinţa, ca toate darurile, ca toate virtuţile, vine de la Dumnezeu. Este foarte greu să spui cum lucrează darul lui Dumnezeu asupra omului în condiţiile în care intervine şi libertatea noastră proprie. Cum se conjugă deci darul lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfânt şi voinţa noastră proprie? Fiecare om în lumea aceasta are o cale a lui care nu se aseamănă cu ale celorlalţi. În viaţa fiecărui om există un punct de convertire, de întoarcere, de trezire duhovnicească, chiar dacă omul nu duce această trezire până la capăt. A te pocăi înseamnă a-ţi da seama de greşeala ta, de rătăcirea ta şi a-ţi schimba judecata, mintea.  
  
Stelian Gomboş: - Părintele Sofronie de la Essex spunea că pocăinţa este asemenea unei lumini care deja a pătruns în sufletul tău şi-ţi face vizibile păcatele ...  
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Sigur, lumina aceasta este de la Dumnezeu. Cum percepem noi această lumină, ce importanţă îi dăm, cum o permanentizăm, este iarăşi o taină a lui Dumnezeu. În orice caz, Dumnezeu lucrează în viaţa fiecărui om pe tot parcursul ei ca omul să se pocăiască, să se întoarcă într-o zi. Şi se întâmplă ca omul să se întoarcă puţin, după aceea să ezite, apoi iar să revină, până când probabil într-o zi se întoarce definitiv la Dumnezeu. În cazurile cele mai fericite. Alţii probabil se vor pocăi spre sfârşitul vieţii sau pe patul morţii, când omul, fiind disperat, îşi dă seama că a trăit în zadar. Atunci Dumnezeu îi dă cunoştinţa deşertăciunii vieţii, smerenia şi pocăinţa.  
  
Stelian Gomboş: - Nu este târzie şi tardivă această întoarcere?  
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Cum nu a fost tardivă întoarcerea tâlharului de pe cruce, probabil că nu va fi nici a noastră în cazul în care ne întoarcem în al doisprezecelea ceas. Sigur, noi nu putem să ne lăsăm în nădejdea pocăinţei pe patul morţii. Pentru că moartea poate să vină fulgerător, când tu nu mai judeci normal, se pot întâmpla tot felul de situaţii. Dar noi nădăjduim în mila lui Dumnezeu şi în mântuirea care vine de la El atât timp cât trăim pe pământ, până în ultima clipă a vieţii. Nădejdea mântuirii este prezentă până în momentul plecării noastre de aici. Ne putem asemăna cu tâlharul, ştiind că el nu a amânat în mod voit convertirea sa. Dacă îţi faci planul că te pocăieşti la sfârşitul vieţii, atunci fii sigur că nu te vei pocăi. 
  
Stelian Gomboş: - Totuşi, convertirea are nevoie de circumstanţe favorabile? Trebuie să avem o clipă a noastră, un moment al nostru în care să se producă schimbarea lăuntrică şi interioară? 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Eu cred că în momentul acela, în clipa aceea Dumnezeu lucrează efectiv în noi şi ne întoarce, iar momentul acela reprezintă concluzia unei vieţi întregi. Noi nu cunoaştem cum priveşte Dumnezeu viaţa omului. Noi judecăm după lucrurile exterioare. Poate nici omul însuşi nu se cunoaşte pe sine cum îl ştie Dumnezeu. Nu putem să teoretizăm, nici să generalizăm. Mântuirea este personală. Mântuirea este o lucrare a lui Dumnezeu asupra fiecărui om. Fiecare om îşi are traiectoria vieţii lui unică. Numai Dumnezeu ştie ce se petrece în sufletul fiecărui om de-a lungul întregii vieţi. În viaţa fiecărui om sunt şi lucruri pozitive, şi lucruri negative. Ele sunt amestecate. Probabil că pocăinţă, regret, păreri de rău, nemulţumire pentru felul de a vieţui, toate acestea fiind cunoscute de Dumnezeu, raportate la faptele negative, ştie Dumnezeu cum acestea biruiesc la un moment dat rătăcirea omului. Deodată apare acea lumină, acea scânteie divină şi omul se întoarce şi se pocăieşte cu adevărat. Lucrul acesta se poate întâmpla şi la sfârşitul vieţii. Noi nu ne dăm seama cât de complexă este viaţa omului şi tot ce se petrece de-a lungul ei. Omul este o taină, cum Dumnezeu Însuşi este taină. A întreba prea mult despre lucruri la care nu avem acces nu ne este folositor. Trebuie să nu judecăm comparativ, ci să lăsăm loc tainei. Să nu încercăm să pătrundem raţional taina. Misterul, taina lui Dumnezeu, este specificul Ortodoxiei. Spiritualitatea ortodoxă respectă misterul, nu-l epuizează în concepte teologice, dogmatice, în calcule. În faţa misterului te închini. Misterul se adoră în tăcere, nu se discută despre el. Cazi în genunchi şi adoră misterul, contemplă-l. De taina lui Dumnezeu trebuie doar să te minunezi. În teologia occidentală misterul aproape că a dispărut. Asta este frumuseţea Ortodoxiei: taina, misterul care este protejat, care există şi de care nu te poţi apropia prea mult. Îl contemplăm şi cădem în faţa lui. Nu iscodim prea mult cu mintea, îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze cum ştie El. Noi ne încredinţăm lui Dumnezeu, ne abandonăm Lui. Aceasta este atitudinea corectă a creştinului autentic ortodox. Cel care întreabă toată ziua cine se mântuieşte, cine nu se mântuieşte nu are o atitudine ortodoxă, ci una absolut contrară. Cum să spun eu cine se mântuieşte şi cine nu? Cunoaşteţi prea bine pilda din Pateric cu monahul care a fost întrebat care sunt oile şi care sunt caprele la care face referire Mântuitorul Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie. Părintele a răspuns cu smerenie: "Toţi sunt oi, eu singur sunt capră".  
  
Stelian Gomboş: - Aşadar, noi nu putem judeca cine şi cum se mântuieşte? 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Cine se duce în iad, cine se duce în Rai? Toţi se duc în Rai, numai eu mă duc în iad. Cum, te-ai bucura ca toţi să se ducă în iad şi tu să te duci în Rai? Ce Rai ar fi acela unde eşti singur? Tu vrei ca toţi să se mântuiască. Ar trebui să te doară sufletul pentru toţi oamenii şi pentru întreaga făptură. Sfântul Isaac Sirul se ruga şi pentru vrăjmaşii adevărului. Tu te rogi pentru ei, nu-i trimiţi în iad, nu-i excluzi, nu-i blamezi. Te rogi pentru ei, te doare sufletul că sunt rătăciţi şi vrei ca şi ei să se mântuiască chiar înaintea ta. Sfântul Apostol Pavel se ruga ca toţi cei din neamul lui să se întoarcă chiar cu preţul osândirii lui. Vedeţi, mântuirea este paradoxală. Ortodoxia are sensibilitatea misterului şi a tainei, se închină lui, nu vorbeşte, nu face teorie pe marginea tainelor dumnezeieşti, nu teologhiseşte în mod scolastic. Teologia pentru noi, ortodocşii, reprezintă rugăciunea adevărată. Spune Sfântul Evagrie Ponticul: cel ce se roagă este teolog, şi teolog este cel ce se roagă. Trebuie să te rogi, nu să discuţi, să condamni, să judeci toată ziua pe semenii tăi, indiferent cine sunt aceia, fie că sunt de o credinţă cu tine sau de altă credinţă. Noi nu putem să judecăm pe nimeni. Cine se judecă se judecă pe el însuşi, se condamnă pe sine. Acest principiu este fundamental în spiritualitatea autentic ortodoxă. 
  
Stelian Gomboş: - Cum aduce pocăinţa bucurie în sufletul omului?  
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Ştiind că pocăinţa se referă la recunoaşterea păcatelor, la săvârşirea răului făcut de noi. Nu numai în pocăinţă, ci în toate celelalte aspecte ale vieţii duhovniceşti, creştinul autentic ortodox trăieşte antinomic. Ca să ajungi la o virtute, la o statornicie în bine, nu este uşor. Trebuie să te angajezi prin efort, prin asceză, prin rugăciune, prin nevoinţă. Acest efort, acest angajament, e un aspect mai puţin plăcut, dificil. Dar în urcuşul acesta duhovnicesc, anevoios, se cuprinde şi o bucurie, paradoxal, o bucurie a împlinirii care încă nu-i definită, dar care îşi arată deja germenul, o simţim deja. În purtarea crucii este ascunsă învierea. Pentru că înaintea noastră, a tuturor, a mers pe această cale Iisus Hristos Însuşi. Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi-a purtat crucea o viaţă întreagă: cu suferinţe, cu necazuri, dar El a biruit inclusiv moartea prin Înviere. Viaţa lui Iisus Hristos o refacem fiecare dintre noi. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înviat deja, şi Învierea Lui este cuprinsă în toate etapele progresului nostru duhovnicesc, în tot urcuşul acesta, în toată purtarea crucii este cuprinsă şi învierea. "Prin Cruce a venit bucurie la toată lumea!"Suferinţa este întotdeauna îmbinată, este străbătută mai mult sau mai puţin de biruinţa şi lumina Învierii. Nu este o suferinţă sau o pătimire oarbă, pentru ea însăşi, fără nici o nădejde. Nu, când te rogi mult, când posteşti mult, când te nevoieşti mult, este greu, bineînţeles, dar în acea nevoinţă, în acea greutate tu simţi deja o arvună a Învierii, o bucurie a Învierii, care încă nu-i totală, dar care te încurajează să mergi mai departe. Atunci îţi înmulţeşti şi postul, îţi înmulţeşti şi nevoinţa, tu nu te mai temi de insucces, nu mai pui răul înainte, vezi totul din ce în ce mai pozitiv, mai frumos. În faţa ta stă Învierea, biruinţa finală. Eşti pe drum, cazi, eşti sub povara crucii, dar tu ştii că în cele din urmă vei ajunge, cu siguranţă, la Înviere. Credinţa biruinţei finale este o constantă a întregii noastre vieţi duhovniceşti. 
  
Stelian Gomboş: - Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit, vă rog ca acum, la finalul acestui dialog de suflet, să transmiteţi tuturor, un cuvânt duhovnicesc. 
  
Mitropolitul Serafim Joantă: - Îi rog pe toţi să privească Biserica, credinta, rugăciunea, postul şi tot ceea ce ne recomandă Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfintele Evanghelii, ca pe o bucurie, ca o pe mare binecuvântare, o pe necesitate a vieţii. Cum a spus Părintele Rafael Noica: "Ortodoxia este firea omului". Trăind cu adevărat credinţa ortodoxă, ea ne duce la împlinirea firii noastre. Aceasta este viaţa noastră. Este normal să îl cauţi pe Dumnezeu, şi pe El trebuie să Îl cauţi cu această bucurie, cu seninătate, cu acest firesc al nostru, iar nu din obligaţie.  
  
Stelian Gomboş: Vă mulţumesc foarte mult pentru acest interviu, Înaltpreasfinţia Voastră, dorindu-vă, în continuare, mult spor şi multe împliniri duhovniceşti! 
  
Interviu realizat de Stelian Gomboş 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Interviu cu Mitropolitul Serafim Joanta... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 202, Anul I, 21 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!