Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Interviu cu Mitropolitul Iosif Pop...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„În Occident, românii caută integrarea prin Biserică, familie, cultură şi spiritualitate” – interviu cu Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif Pop, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, cu sediul la Paris – Franţa... 
  
Provocările pe care societatea occidentală şi apuseană le ridică înaintea comunităţilor de străini stabilite aici nu sunt mici şi nici puţine. Românii din aceste locuri caută prin Biserică, familie, cultură şi spiritualitate să se integreze complet în societatea franceză şi să ofere un model de vieţuire evanghelic. Cum poate Ortodoxia să rămână fidelă provocării de a fi un actor principal în misiunea de evanghelizare a lumii? Putem vorbi de o prezenţă ortodoxă în ţări care aparent nu au nici o legătură cu Ortodoxia? Ce poate oferi un ortodox lumii în care trăieşte? Care sunt nevoile Bisericii Ortodoxe Româneşti din Franţa astăzi şi cât de important este dialogul cu lumea în care ei trăiesc, care sunt preocupările teologiei occidentale, la toate aceste întrebări ne răspunde în interviul de mai jos Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif Pop, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale. 
  
Înainte de a trece la dialogul şi interviul propriu zis, vom remarca şi afirma că prezenţa autentic ortodoxă în ţările Europei Occidentale este o provocare atât pentru spaţiul mai mult sau mai puţin creştin al acestor ţări, cât şi pentru credincioşii ortodocşi înşişi. De multe ori se ridică problema rolului Ortodoxiei în acest spaţiu. Ce vrem şi ce putem să oferim unei lumi care nu aşteaptă numaidecât ajutorul nostru? Este providenţială această prezenţă sau este doar o reacţie eclesiologică pe termen scurt sau mediu la exodul masiv al populaţiilor din ţările estice ale Europei? Un fapt incontestabil este că nu putem nega efervescenţa activităţilor misionare ale parohiilor constituite în urma acestui exod. Fie ele sub jurisdicţie română, greacă, rusă, sârbă sau aparţinând jurisdicţiilor altor patriarhate, parohiile din diaspora reprezintă nuclee de identitate ortodoxă şi adesea naţională.  
  
În lumina celor afirmate până aici iată că, site-ul Mitropoliei Ortodoxe a Europei Meridionale şi Occidentale, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, ne oferă câteva informaţii legate de ideea promovării, prin intermediul comunităţii constituite liturgic, a unui eveniment cultural de anvergură, un festival dedicat promovării artei: "Biserica noastră dedică anul 2011 Tainelor Botezului şi Cununiei. De aceea, festivalul se sprijină pe această tematică pentru a-şi deschide porţile artiştilor şi iubitorilor de frumos. Nu ne concentrăm doar asupra manifestărilor culturale legate de tradiţia poporului român, ci avem ca invitaţi şi artişti contemporani, români, francezi şi de alte neamuri. Programul festivalului cuprinde colocvii, conferinţe, lansare de carte, concerte de muzică clasică, religioasă şi tradiţională românească, piese de teatru, expoziţii de sculptură şi pictură, proiecţie de film documentar de arhivă şi de film artistic, expoziţie etnografică şi antropologică. Festivalul îşi va închide porţile la sediul mitropolitan de la Limours printr-un târg de artă tradiţională şi de artă religioasă, obiecte şi veşminte liturgice, în cadrul unei sărbători câmpeneşti". 
  
Revenind la întrebările din prima parte a acestei introduceri şi luând în considerare prezenţa Bisericii în spaţiul cultural, ne punem o altă întrebare: are oare dreptul Biserica să rămână străină de mediul pe care doreşte, în fond, să-l lumineze cu perspectiva teologică? Poate să pară ciudat faptul că o mitropolie organizează un eveniment cultural care nu se restrânge în mod absolut la arta creştină şi cu atât mai mult la arta românească. În acelaşi timp, participând la unele dintre pregătirile pentru aceste manifestări, am avut şansa să intru în contact cu oameni care întâlneau pentru prima dată ortodoxia, tocmai în acest context cultural. Bineînţeles, primul contact cu ortodoxia nu va însemna şi o asumare a credinţei, însă atmosfera generală, în special întreţinută de oameni de cultură francezi, implicaţi în acest proiect, lăsa să se întrevadă un interes deosebit pentru specificităţile ortodoxe. Faptul că Biserica nu îşi ghetoizează activităţile, prin replieri naţionaliste sau chiar segregaţioniste, avantajează demersul misionar.  
  
Parohiile din diaspora sunt constituite şi pentru a promova viaţa duhovnicească a celor care au ales să părăsească ţările de origine. Dacă însă se rămâne doar la acest rol, riscurile sunt foarte mari. Nevoia de prezenţă creştină este extrem de acută în multe părţi şi pe multe paliere valorice şi sociale din Occident. Nu este nicicum vorba de a face concurenţă Bisericilor istorice din aceste spaţii, care încearcă din răsputeri să dea o mărturie creştină. Biserica Ortodoxă poate însă avea şansa unei mărturii care este natural impregnată de filonul tradiţional răsăritean. Ortodoxia este prezentă în Occident pentru că tocmai acolo e nevoie acută de această adăpare la filonul intact al mărturiei patristice. Cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din ultimul capitol al Evangheliei scrisă de Sfântul Apostol Matei este deosebit de prezent în viaţa ortodoxiei din diaspora: "Mergând, învăţaţi toate neamurile...". Domnul nostru Iisus Hristos nu ghetoizează misiunea creştină. Nu o reduce la repliere individualistă centrată pe naţionalisme extremiste. Românii ortodocşi au la rândul lor şansa de a-şi exprima spiritualitatea tocmai prin această conjunctură socială deosebit de favorabilă mărturiei ortodoxe. Perspectiva ortodoxă este una extrem de sensibilă la asumarea şi înţelegerea rolului pe care mărturia creştină îl are în lume: suntem ortodocşi tocmai pentru a vesti lumii minunea nemărginită a ridicării firii omeneşti din robia păcatului. Spune Sfântul Grigorie Palama: "Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este înnoirea naturii umane şi învierea şi remodelarea şi întoarcerea la viaţa veşnică a primului Adam, care prin păcat s-a aplecat cu dorire spre moarte, şi care s-a reîntors prin moarte în pământul din care a fost luat". Învierea lui Iisus Hristos nu este o acţiune care atinge doar o parte, doar o porţiune a firii umane. Învierea lui Iisus Hristos are consecinţe pozitive asupra întregii firi, independent de naţionalitatea sau starea socială a ipostasurilor umane. Orice demers pe care Biserica trebuie să îl facă poate fi făcut doar în această perspectivă. Valorizarea potenţialităţilor de natură socială, naţională, culturală îşi găseşte împlinirea doar în perspectiva globală eshatologică: "Duhul Sfânt acum s-a revărsat din abundenţă de sus, şi care după ce a răsunat din cer cu putere, în aşa fel ca să se facă auzit pretutindeni, cheamă pe toţi cei de sub soare, iar pe cei ce se apropie cu credinţă îi inundă de har, făcând ca harul să pătrundă în fiinţa lor cea mai lăuntrică. Suflul acesta este puternic, ca unul ce învinge toate şi care trece peste zidurile răutăţii, dărâmând ziduri de cetate şi întăriturile vrăjmaşului. El umileşte pe cei mândri şi înalţă pe cei smeriţi cu inima; uneşte laolaltă cele despărţite în chip greşit, frânge lanţurile păcatelor şi eliberează pe cei ţinuţi în robie. El a umplut casa unde ucenicii se găseau adunaţi, făcând din ea o colimvitră duhovnicească". Harul lui Dumnezeu nu poate fi ghetoizat sau circumscris limitelor sociale. El se face auzit pretutindeni şi lucrează în aşa fel încât să îi cheme pe toţi cei de sub soare. De aceea, cred că iniţiative de genul celor întreprinse la Paris nu pot fi considerate decât rourări de har într-o lume care este, chiar dacă nu recunoaşte, însetată de comuniunea cu Dumnezeu. 
  
Stelian Gomboş: - Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif, mulţumindu-vă în mod deosebit pentru acest interviu şi dialog, acum, după această succintă introducere, v-aş ruga să faceţi o scurtă radiografie a comunităţilor şi parohiilor româneşti din eparhia şi mitropolia pe care o păstoriţi dumneavoastră. 
  
Mitropolitul Iosif Pop: - Mai întâi de toate aş spune că societatea occidentală contemporană este asaltată de tot ceea ce omul modern a inventat, de tot ceea ce ştiinţa modernă pune la dispoziţia omului, de tehnologia modernă, însemnând gândirea modernă, care se inspiră, sigur, la origine din cele ale Evangheliei. Astăzi însă, societatea modernă vrea să trăiască fără Evanghelie şi fără Dumnezeu. Mă refer la umanismul societăţii moderne, adică preocuparea faţă de om şi faţă de binele omului, la dorinţa lui de a gusta absolut totul, de a vedea absolut totul şi de a duce într un fel până la capăt foarte multe din lucrurile pe care le gândeşte. Noi, creştinii, trăim în această societate, ne izbim de oameni care trăiesc în felul acesta. Este o societate care propune omului astăzi nu numai o singură vocaţie, în ceea ce priveşte munca lui, alegerea muncii lui. Omul este obligat să aibă formaţie multiplă, adesea, într-o singură viaţă, poate să treacă prin multe locuri de muncă, uneori chiar diferite. Trebuie să fie pregătit pentru orice, adică să fie pregătit pentru marginalizare, pentru un progres rapid în cele ale muncii, trebuie să fie pregătit să primească şi din partea tehnologiei moderne progresul la fel de rapid, trebuie să treacă dintr-o situaţie într-alta. În toate acestea, omul occidental are nevoie de Dumnezeu. Cum se situează în raport cu Dumnezeu? Este o întrebare pe care ne-o punem continuu, însă în acelaşi timp trăim şi real prezenţa omului în biserica aceluiaşi om din societatea în care noi ne ducem zilele. Deci este, iată, pe de o parte, preocuparea pentru cele spirituale sau duhovniceşti şi, în acelaşi timp, preocuparea pentru lumea în care trăieşte omul efectiv. 
  
- Care ar mai fi reperele, valorile la care omul occidental se raportează, în afară de găsirea unui serviciu care să-i asigure subzistenţa? 
  
- Depinde de educaţia lui, de educaţia din copilărie, însă, înainte de toate, omul trebuie să supravieţuiască, trebuie să trăiască cumva. De aceea va încerca să muncească orice. Sigur că ne luptăm fiecare dintre noi să avem o poziţie serioasă, care să corespundă unei vocaţii pe care o împlinim, să corespundă unei afinităţi pe care o avem cu un gen sau altul de muncă. Însă, când toate acestea se îneacă în neputinţa zilelor în care trăim, omul alege ca reper lucrurile esenţiale, adică să supravieţuiască, să-şi poată hrăni familia, să aibă un loc în societate. Sigur că pe urmă fiecare om se luptă să îşi găsească şi vocaţia lui, să corespundă ceva vocaţiei lui. Şi una din vocaţiile omului este chemarea către Dumnezeu, întâlnirea lui cu Dumnezeu la care nu renunţă. Putem spune că uneori, în greutăţi, şi omul occidental se întoarce către Dumnezeu, dar aici depinde foarte mult de educaţia pe care a primit-o înainte, de relaţia lui cu părinţii, cu bunicii, cu o lume în care şi-a clădit prima parte a vieţii, copilăria. 
  
- Cum se integrează în această societate comunitatea românească? 
  
- Comunitatea românească se integrează de obicei bine, încercând să se adapteze cerinţelor ţărilor, locurilor în care trăieşte. Cam peste tot este acelaşi lucru. Uneori, se integrează prin studiu, prin faptul că românii au ales să studieze, alteori prin muncă, pentru că sunt obligaţi să muncească, şi muncind trebuie să respecte regulile societăţii respective, apoi prin intermediul copiilor. Acesta este un alt fel de integrare, pentru că se integrează copilul, iar copilul trage după el pe părinţi. Astfel, părintele se integrează de două ori, am putea spune. 
  
Prin intermediul copilului, în primul rând, care îi aduce în casă o altă lume, o lume cu care intră în contact la şcoală; vorbim de o nouă cultură care este a copilului, nu a părintelui. Părintele înoată între două culturi, pe cultura lui se grefează altă cultură; copilul aduce şi el în casă o altă cultură pe care o transmite şi părinţilor, iar părinţii încearcă să-i transmită o oarecare cultură copilului. Dintr-odată este un schimb echivalent cu o îmbogăţire. În al doilea rând, omul se integrează prin propria lui muncă pe care o face acolo, însă foarte mulţi revin la biserică ca la un refugiu în ceea ce ei au cunoscut, ceea ce au gustat; mulţi dintre ei se regăsesc în biserică. Aşadar, putem vorbi despre o a treia integrare, o integrare în propria cultură, dar în societatea nouă în care vine. Mă refer la cultură ca şi cult, ca şi reducere a ei la esenţial, care ar fi cultul, credinţa şi manifestarea credinţei lor. 
  
- Care sunt nevoile Bisericii Ortodoxe Române din Occident şi ale celei pe care o păstoriţi Înaltpreasfinţia Voastră? 
  
- Nevoile sunt multe. În primul rând, este nevoie de slujitori. Preoţii, care sunt obligaţi să trăiască într-o altă societate, altă cultură decât cea pe care au învăţat-o, trebuie să fie bine pregătiţi. Şi poate că bine pregătit este mult spus, pentru că n-avem unde să-i pregătim, dar să aibă deschiderea necesară pentru a putea primi şi a putea bine analiza şi răspunde societăţii în care ei îşi vor desfăşura viaţa lor pastorală, să nu-i spun activitate, ci mai degrabă realitatea vieţii lor pastorale, a vieţii în biserică. Să cunoască foarte bine pe tineri şi pe copii, pentru a vedea cum li se adresează, să înveţe limba poporului în mijlocul căruia trăiesc. Aş numi-o primă necesitate a noastră acolo.  
  
În al doilea rând, avem nevoie de lăcaşuri de cult pe care, în general, le împrumutăm de la creştinii localnici, fie catolici, fie protestanţi, fie pur şi simplu găsim loc care devine provizoriu o capelă sau o biserică pentru noi. 
  
O a treia necesitate şi obligaţie, în acelaşi timp, este educaţia copiilor care se nasc acolo şi care au nevoie de multă atenţie pentru a li se transmite credinţa şi din partea părinţilor, mai ales din partea părinţilor, într-o primă fază, dar şi din partea Bisericii, într-o a doua fază. De aceea, noi încercăm să punem în valoare şi să cerem preoţilor şi comunităţilor să se ocupe în mod special de copii, să se ocupe în mod special de cei care vin să-şi boteze copiii, pentru a-i familiariza şi a-i deschide spre o cateheză baptismală şi o cateheză nupţială, pentru nuntă, familie, cununie, tocmai pentru a-i pregăti pentru societatea în care ei vor trăi. Nu dorim şi nu cerem ca preoţii şi comunităţile să se îngrijească de aceste aspecte doar pentru a le da ceva de lucru, ci pentru a pregăti creştinul ortodox pentru societatea în care trăieşte, în care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să dea socoteală de credinţa lui, să spună de ce este ortodox. 
  
O a patra cerinţă, aş spune, este dialogul cu lumea în care trăim, adică noi, ca Biserică, ca şi comunitate, ca şi teologie, gândire şi reflecţie creştin ortodoxă să fim în stare să dialogăm cu lumea în care trăim pe diferite teme, fie că sunt de sociologie, fie de bioetică, de ştiinţă, de altele să putem fi în stare să dialogăm şi să dăm răspunsuri inspirate din tradiţia şi credinţa noastră ortodoxă, sigur evanghelică, la limită, pentru că noi nu propovăduim altceva decât Sfânta Evanghelie. 
  
- Câţi membri numără comunitatea românească din Franţa? Câţi preoţi slujesc acum acolo? 
  
- În Franţa avem cam 50 de preoţi, iar numărul credincioşilor oscilează. Noi vorbim de cifre între 200 şi 300.000 numai în Franţa. În Paris este cea mai numeroasă comunitate de români, peste 50.000, şi aceasta de foarte multă vreme, şi 25 de preoţi şi diaconi. Numărul comunităţilor continuă să crească de la an la an, pentru că Franţa a dat românilor în ultimii ani mai mult de lucru decât alte ţări. 
  
- Înaltpreasfinţia Voastră, iată, aveţi deja 13 ani de arhipăstorire în Occident. Copiii botezaţi de Înaltpreasfinţia Voastră sunt deja mari. În ce măsură îi regăsiţi în biserică? 
  
- Îi regăsesc în biserică pe copiii botezaţi de mine personal, cel puţin. Această întrebare o adresez şi eu preoţilor. "Părinte, îi regăseşti pe copiii pe care i-ai botezat în biserică? Dacă nu, unde sunt?"Preotul nu poate fi indiferent la locul în care se regăseşte copilul pe care el l-a botezat, căci, altfel, botezul ce este? Este, să nu spun cuvinte tari, doar un gest tradiţional pe care îl face creştinul ortodox în virtutea tradiţiei pe care o moşteneşte de la părinţi, cu acel "Aşa-i bine". Încercăm să conştientizăm oamenii. În aceşti ultimi 12 ani pot spune că avem câteva zeci de mii bune de copii pe care i-am botezat prin preoţii noştri în toată mitropolia şi împreună cu episcopii Sinodului mitropolitan avem o preocupare continuă faţă de ceea ce se întâmplă cu aceşti copii botezaţi, unde sunt, ce fac, unde trăiesc şi încercăm să repercutăm aceste întrebări fără încetare şi asupra preoţilor, familiilor, părinţilor, comunităţilor. Însă nu este uşor. Lumea, societatea, şcoala îi fură pe aceşti copii, îi deturnează. Sigurcă, dacă este botezat, dacă părintele pune sămânţa cea bună în copilul lui, copilul merge în lume, primeşte şi alte seminţe (informaţiilor să le spunem seminţe) şi se dă o luptă în el, la care părintele nu asistă, ci participă viu la această luptă, prin faptul că îl ajută pe copil să înţeleagă ceea ce este. Asta se numeşte educaţie. 
  
- Care sunt preocupările teologiei contemporane occidentale şi apusene astăzi? 
  
- În primul rând, preocuparea cea mai de seamă la care trebuie să fim şi noi foarte atenţi este teologia ca viaţă, este spiritualitatea. Omul occidental caută spiritualitatea autentică, caută să vadă, să pipăie pe cei care trăiesc o spiritualitate autentică. Aş spune că este primul şi cel mai important aspect din căutările Occidentului, din societăţile occidentale, sau ale creştinului occidental, şi ale omului, în general. De aceea, este o mare deschidere dinspre spiritualitatea pe care noi trebuie s-o propunem şi o şi spun călugărilor noştri. Liturghia o poate trăi creştinul occidental în orice biserică, dar un anume tip de rugăciune nu-l poate găsi decât în mănăstire. De aceea, călugărul are misiunea lui specifică, şi anume să-l înveţe pe omul din vâltoarea societăţii în care trăim să se oprească, să iasă, să se rupă de grijile cotidianului şi să înveţe să se roage. 
  
În al doilea rând, este o mare preocupare pentru răspunsuri. De exemplu, în domeniul bioeticii. Omul vrea să ştie dacă face bine în ceea ce priveşte astăzi eutanasia, apoi cum putem avea copii, când nu putem avea copii, cum ne raportăm la ceea ce medicina modernă ne propune astăzi spre vindecare. De exemplu, transplantul de organe, în care teologia ortodoxă trebuie să răspundă şi răspunde, dar nu răspunzi punând înainte propriile tale reflecţii sau gânduri, ci ce vrea efectiv Dumnezeu de la noi, cum vrea Dumnezeu să trăim diverse lucruri. 
  
De asemenea, este o preocupare în ceea ce priveşte adevărul de credinţă, teologia, ca adevăr de credinţă, gândirea teologică pură care intră în dialog cu gândirile teologice catolică sau protestantă sau, pur şi simplu, gândirea teologică scoasă din contextul Bisericii, a omului de rând care îşi pune întrebări generale despre Dumnezeu. 
  
- Cum se îmbină toate acestea cu problemele pe care le întâmpină societatea apuseană, occidentală? 
  
- Omul nu poate să fie numai teoretic, el nu poate numai să stea să gândească, să spună şi să se întoarcă acasă. Omul creştin, având dreapta credinţă, credinţa ortodoxă, trebuie să acţioneze, cum spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru judecata din urmă. Viaţa creştină înseamnă acţiune, înseamnă ieşirea din egoism, înseamnă a-l vedea pe celălalt, a-l ajuta, a-l asista, că poate îţi vine şi ţie rândul. Şi ceea ce doreşti să-ţi facă aproapele tău, asemenea fă-i şi tu. Este regula de aur. 
  
- Există similitudini între situaţia comunităţilor ortodoxe, situaţia parohiilor din ţările vecine Franţei, Spania, Italia sau Portugalia sau pastoraţia trebuie abordată diferit de la ţară la ţară? 
  
- Problemele sunt diferite şi încep de la numărul credincioşilor. Şi anume, Italia, Spania, Portugalia au un număr foarte mare de credincioşi români, adică peste un million fiecare. În acest context, putem vorbi de probleme diferite: numărul mare de oameni care caută să vină la biserică. Consistenţa comunităţilor româneşti din Italia şi Spania, să zicem, este alta decât cea a Franţei, unde sunt mult mai puţini credincioşi în biserici, în comunităţi. În rest, am spune că problemele sunt aceleaşi. Sigur, în Franţa trebuie să avem mult mai multă deschidere spre partea franceză, că vin mai mulţi francezi în bisericile noastre decât italieni sau spanioli, în partea cealaltă, fiind o emigraţie mult mai tânără, atenţia este mult mai mare înspre românii înşişi. 
  
În rest, relaţiile cu celelalte Biserici sunt aceleaşi, mai ales că Franţa are un număr mult mai mare de protestanţi decât are Italia sau Spania, care sunt ţări compact catolice. Este foarte mic procentajul necatolicilor în aceste ţări, pe când în Franţa, numărul celor nebotezaţi este foarte mare, al musulmanilor este mare. La fel, şi celelalte ţări, Belgia, Olanda, Anglia sau Irlanda. Elveţia este un caz aparte pentru că protestantismul este mult mai profund înrădăcinat în viaţă, în mentalitate, catolicii fiind mai puţin numeroşi. Aşadar, diferenţele, am putea spune noi, sunt de deschidere. Pe de o parte, Italia şi Spania cer comunităţilor româneşti ortodoxe şi eparhiilor române să aibă o deschidere mult mai mare înspre partea catolică cu care dialoghează, în special, pe când în arhiepiscopia noastră evantaiul este mult mai larg, pentru că ne întâlnim cu protestanţi, mulsumani, anglicani, şi foarte mulţi catolici, bineînţeles. Majoritatea sunt catolici, dar deschiderea noastră trebuie să fie mult mai mare, iar dialogul mult mai dispersat şi particularizat pentru fiecare confesiune cu care venim şi noi în contact.  
  
- Care sunt relaţiile Bisericii româneşti din Paris, în special, şi din Franţa în general cu celelalte Biserici Ortodoxe? 
  
- Este o relaţie normală, de comuniune, în primul rând, pentru că suntem în comuniune cu toată Biserica Ortodoxă, de expresie greacă, rusă, arabă, sârbă, bulgară, franceză. Este o relaţie de comuniune, în general, şi de co-responsabilitate. Adică, pe un teritoriu anume, unde sunt episcopi ortodocşi de exemplu, formăm adunări ale episcopilor, un fel de conferinţe ale episcopilor ortodocşi care încearcă să supervizeze într-un fel tot ceea ce poate fi manifestare comună a credinţei ortodoxe, a credincioşilor ortodocşi în Biserică, şi sigur să semnaleze şi diferenţele. Să semnaleze diferenţele şi să respecte diferenţele între fiecare şi mai ales să respecte responsabilitatea fiecărui episcop pentru eparhia sa. Această formă de organizare nu este o formă să-i spunem canonico-sinodală sau sinodalo-canonică, ci este o formă de a fi împreună, de a pune în comun problemele creştinilor noştri ortodocşi, ale Bisericii noastre, însă după aceea fiecare se întoarce în propria sa eparhie, cu propriile sale responsabilităţi, încercând în acelaşi timp să pună în valoare unitatea Bisericii în acest teritoriu, unitatea şi diversitatea Bisericii ortodoxe în acest teritoriu. Noi trăim probabil ce nu pot trăi creştinii ortodocşi la ei acasă, în ţările de origine. Trăim în acelaşi timp diversitatea extraodinară a credinţei noastre, în manifestarea ei culturală şi lingvistică, şi, în acelaşi timp, trăim unitatea acestei diversităţi care se manifestă în mărturisirea de credinţă, în Sfânta Liturghie şi în tot ceea ce facem, de fapt, în Biserică. 
  
- Vă mulţumesc foarte mult, pentru acest interviu, Înaltpreasfinţia Voastră, dorindu-vă, în continuare, mult spor şi multe împliniri duhovniceşti! 
  
- Doamne ajută! 
  
Interviu realizat de Stelian Gomboş 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Interviu cu Mitropolitul Iosif Pop... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 202, Anul I, 21 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!