Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Angela Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 253 din 10 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Interviu cu ION ROTARU - in memoriam
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
D-le Ion Rotaru, ne revedem aici la „Zilele Poeziei în Olt”, la Concursul Naţional de Poezie „Ion Minulescu”. 
  
Dumneavoastră în calitate de membru în juriu, alături de un alt mare scriitor, Radu Câmeci.  
  
Mă bucur să vă revăd, frumoasă poetă Angela Baciu, îmi face o deosebită plăcere prezenţa Dumneavoastră.  
  
Am fost invitat de bunul meu prieten Câmeci, aici la Slatina, recunosc nu am fost niciodată până acum.  
  
Cu surpriză am aflat că ai participat şi Dumneata la acest concurs cu nişte texte foarte bune, pentru care ai primit Premiul I şi te felicit. 
  
Premiile au fost corecte, pe merit, textele au fost citite, discutate, şi nu cred că a fost cineva nemulţumit.  
  
Valorile se simt imediat. Iar acum Galaţiul şi Brăila au fost premiantele.  
  
Aveţi încredere în generaţiile ce vin? 
  
Desigur, am încredere, cu toate că poetele zilelor noastre au o mai mare înclinaţie spre poezia erotică, să ne amintim de Cezara – dominanta care stăpâneşte Erosul. Marele Freud explică, impulsul libidoului porneşte de la Femeie, să spunem chiar o oarecare agresivitate a Femeii, în general. 
  
În poezia actuală pot să spun că domină femininul, a voinţei universale în sens schopenhaurian. Şi dumneata ai pornit la debut pe acest traseu, desigur, poezia a evoluat mult, şi observ că celelalte consurori, poetele ce au debutat după dumneata îţi seamănă; astăzi citim poezia unei generaţii violente.  
  
Am citit cu deosebită plăcere şi surprindere în poezia Dumitale, doamna Angela Baciu şi despre viaţă, moarte, boală, se ştie că este o strânsă legătură între viaţă şi moarte, este vorba despre aspectul pur metafizic. Se practică mult scrisul liber, fluent, cât se poate de bine scris, căci am încredere în cei ce vin, iar întâlnirea de aici de la Slatina îmi confirmă faptul că se mai citeşte şi se mai scrie literatură bună, şi sunt fericit, vă felicit şi pentru poezie şi pentru excepţionalele interviuri pe care le realizaţi. 
  
Iar pentru perspectiva carierei Dumitale, faptul că ai mai primit un premiu important pentru poezie, confirmă că mergi pe un drum bine ales.  
  
Puteţi face o comparaţie între literatura feminină a sec. XX şi XXI?  
  
Desigur, se pune un mare accent pe erotism, sexualitate, femeia cheamă, ca în „Cântarea Cântărilor”, „Cezara”, femeia dă semnalul, se pare că e un simptom.  
  
La mijloc poate veni şi proza de tip Ioana Pradea, Rodica Pavel (sau chiar Băieţica, ce scrie literatură porno), dar Pradea are un condei foarte sigur, a scris un roman bun cu un titlu reprobabil, nu pot să-l pronunţ, dar am citat-o în Istoria Literaturii Române, ce-i drept, la capitolul subliteratură, fiindcă e o nuanţă legată de aspectul pornografic care este prea abundent, această literatură tip porno ce se practică astăzi permisivă până la un punct, vorba lui Caragiale, „te prinde, sau nu te prinde” şi astfel, pe unele debutante de astăzi le prinde acest mod.  
  
Ştiu că aţi ajuns foarte departe cu lucrul la Istoria Literaturii Române, lăsaţi o mare valoare scrisului românesc.  
  
Sigur, este pentru mine o lucrare capitală, începută în urmă cu... 30 de ani. Eram la un lectorat la Sorbona, singur, neavând ce face, neavând alte preocupări m-am apucat de scris, un mic Tratat despre Istoria Literaturii Române, care se pare a luat amploare. A început atunci, şi în decursul acestor ani am alcătuit Istoria Literaturii Române de la origini până în clipa de faţă, adică mai exact de la Ovidiu până... la poeta Angela Baciu, şi chiar mai departe. Subtitlul – 2000 de ani, adică două milenii de scris românesc.  
  
Până în momentul de faţă aţi publicat 7 volume din Istorie deosebite, în condiţii grafice excepţionale. 
  
Da, am publicat aceste 7 volume, în această succesiune şi pentru că eşti gălăţeancă (dar născută tot la Dunăre, la Brăila) pot să-ţi spun, aşa cum ştii, au apărut chiar la Galaţi primele 4 volume, iar celelalte 3 volume au apărut la Ed. Dacia din Cluj-Napoca, la domnul Ion Vădan, şi la Ed. Niculescu.  
  
Acum doresc să le întrunesc pe toate într-un op mare, cât Călinescu de lung şi de lat, dar... mai gros, pentru că am în plus... 70 de ani de literatură română, din aproximativ anul 1938 până în momentul de faţă.  
  
De ce doriţi să cuprindeţi toate volumele într-o singură carte?  
  
Este mai practic şi foarte multă lume nu o are în întregime, cele care au apărut nu au fost foarte bine legate, lipite, am fost puţin nemulţumit, dar acum le adun pe toate şi voi face o carte mare, cu imagini, fotografii.  
  
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră, acum, că aproape aţi terminat-o, Istoria literaturii Române?  
  
(zâmbeşte) Ce să însemne? Este... încununarea vieţii şi a carierii mele, este munca mea de o viaţă. Sper să apară o carte frumoasă, perfectă, pentru că nu am încredere în cuvânt, şi cred că va fi o treabă foarte bună.  
  
Realizaţi, sunteţi conştient de valoarea pe care o lăsaţi în urma dumneavoastră?  
  
Aproape că nu... aproape că nu... 
  
De ce? 
  
Pentru că mai am de spus ceva, mai am de scris nişte memorii. Parte din ele le public deja în revista „Oglinda” de la Focşani, mi-a luat atâtea manuscrise că are din ce să aleagă redactorul. Dar, cu timpul, vreau să le adun, practic aceste memorii sunt nişte povestiri la care ţin. 
  
Sunt deja trecut de pragul patriarhalităţii, sunt un... bătrân de viitor, dacă mă pot exprima în felul acesta, paradoxal, şi nu vreau să pierd nimic din toate amintirile şi poveştile pe care le am.  
  
Vorbiţi de această vârstă a Dumneavoastră şi doresc să vă întreb este ceva de care să vă pară rău? Sau să fi vrut să faceţi ceva şi nu aţi făcut? 
  
Aud pe foarte mulţi literaţi sau reliteraţi care înjură literatura, arta cuvântului, urăsc cărţile. 
  
Mă surprinde să aud din ce în ce mai des această expresie „urăsc cărţile”, a spus-o chiar şi Montaigne, marele şi umanistul francez a ajuns să urască cărţile pentru că ele.. i-au răpit toată viaţa. Şi cu mine s-a întâmplat la fel, cărţile aproape mi-au răpit viaţa. 
  
Ce s-a întâmplat, mai exact? 
  
Când eram foarte tânăr, în primul an de facultate, am vrut să mă fac... miliţian. A venit cineva de la Clubul Sportiv „Dina mo” unde activam, atletism, lotul de box, şi am fost înştiinţaţi că tre buie să ne facem ofiţeri de miliţie, era aşa... cam prin luna... octom brie 1951. Le-au dat de mâncare, m-am îmbrăcat şi colonelul se jură că pe la 1 noiembrie (1951) cel mai târziu, nu dă gradul de loco tenent-major. Bineînţeles, era o leafă mare, era un trai bun. Aveam alţi colegi din ţară, ciobani, chiar analfabeţi, nu puteau scrie, Dumnezeule, iar noi eram absolvenţi de un liceu foarte bun, liceul vechi cum se spunea, ştiam latină, limbi străine, eram absolvenţi al vechiului sistem liceal. Şi ne sfătuiam să rămânem în miliţie, că vom ajunge cu timpul generali. Şi, într-adevăr, unul dintre colegi, e vorba de generalul Radu Dragnea a ajuns general, şi a avut toată viaţa tot ce şi-a dorit: maşină la scară, ordonanţă, vilă, acum are o frumoasă pensie de nu ştiu câte milioane, este mulţumit. Şi parcă îmi pare rău, pe de o parte. Dar... pe de altă parte, mă gândesc, poate că îmi ratam viaţa. E totuşi un regret, o nostalgie, cum ar fi fost să fi avut un post de miliţian, să comand? Şi totuşi, am băgat de seamă, chiar Dragnea în persoană şi-a făcut ieşirea din box cu mine într-un ultim meci unde ne-am lăsat bătut pentru ca să poată să sărbătorească ieşirea lui din sport. Apoi a ajuns general, dar a fost un analfabet toată viaţa, oare eram şi eu aşa? Nu cred că era bine.  
  
Uite, încă mă îndoiesc, dacă m-aş mai apuca de încă o altă viaţă, cum zic unii, aş apuca pe aceeaşi cale, mi se pare că e drumul cel mai bun pentru mine şi nu regret nimic, am cunoscut oameni deosebiţi, interesanţi, şi altfel... nu te cunoşteam nici pe dumneata, dragă Angela Baciu, ca să îţi fac un compliment, pentru că îl meriţi. Ai înregistrat şi acest lucru? (râde) 
  
Spuneţi că aţi cunoscut oameni interesanţi, de cine aţi fost legat, ce prietenii literare v-au marcat destinul? 
  
Să ştiţi că sunt un singuratic, nu prea am avut prietenii literare, faţă de ceilalţi colegi de breaslă, profesori şi nu numai.  
  
Dacă îmi permiţi o glumă, nu îmi plac petrecerile cu soţii, ca să repet o sintagmă sadoveniană, adică petrecerea timpului prin cârciumi, cafenele. În viaţa mea am citit foarte mult. am fost o maşină de citit. Din cea mai fragedă copilărie, ţăranul mergând cu vitele, aveam mereu la mine o carte de citit, şi acum, oriunde mă duc, iau cu mine cărţi, mai şi primesc, citesc mereu. Mi-a plăcut să aflu şi să cunosc mereu lucruri noi, citesc în limba română, dar şi în celelalte limbi pe care le cunosc. 
  
Prietena cea mai mare a mea este cartea, iar prieteni de acest fel, sunt acei pe care îi numesc eu, scriitori savanţi, de tipul Romulus Vulpescu, este un mare poet, dar şi savant, lingvist şi filolog de anvergură, asemănător cu ieşeanul Luca Piţu.  
  
Îmi place jocul şi filologia burlescă, să mă joc cu cuvintele, îmi place tare mult. Aceştia sunt prietenii mei mari, filologi adevăraţi, fie că sunt în viaţă sau au plecat „dincolo”, citesc cărţile, frumuseţea şi arta cuvântului, iar oamenii...de multe ori este valabilă vorba horaţiană: scriitorii sunt un fel de oameni iritabili, invidioşi, orgolioşi. Toţi au păreri foarte bune despre ei, vor să scrii numai de bine despre ei, m-am săturat de atâtea superlative; am un capitol în Istoria mea în care am şi anumite critici.  
  
Puteţi să-mi exemplificaţi? 
  
Am scris despre Eugen Barbu, superlativ, am ajuns să-l văd pe Manolescu afirmând că totuşi prin Groapa Barbu este (era altă dată duşmanul lui de moarte) cel mai mare romancier din postbelic. Ei bine, pe Eugen Barbu l-am vizitat odată, i-am arătat macheta Istoriei mele, a citit-o, i-a plăcut cum am scris despre D.R. Popescu, îmi place cum începe, cât timp n-a fost Preşedintele Uniunii Scriitorilor despre romancierul D.R. Popescu erau 3-4 recenzii favorabile, iar de 3 luni, de când e preşedintele Uniunii Scriitorilor, a apărut şi o monografie despre el şi vreo 700 de referinţe. Mi-a plăcut, cam asta a citit, pe atunci era o mare duşmănie cu D.R. Popescu.  
  
Mi-am luat cartea înapoi, am mai discutat câte ceva şi aşa îmi închei capitolul despre Eugen Barbu. 
  
În timpul acesta, apare în biroul directorului de la „Informaţia Bucureştiului” d-nul Brezoianu, o persoană frumoasă, brunetă, cu ochi mari, negri, cu cizme foarte înalte, lungi, deasupra genunchiului, cu fustiţă scurtă, s-a aşezat pe genunchii patronului ş au început să vorbească. Eu mi-am luat macheta, am făcut o plecăciune şi am plecat, aşa închei, în sfârşit, capitolul despre Eugen Barbu. Astfel, să se ştie, dacă nu spui măcar o jumătate de „Nu” pe lângă atâtea „Da”-uri”, acele „Da”-uri nu mai au valoare, aşa cum negrul nu are valoare dacă nu stă lângă alb, şi invers. Aceasta este tehnica şi e bine să fie aşa.  
  
În Istoria Dumneavoastră aveţi o „listă” cu cei mai importanţi scriitori? Cine e primul?  
  
I-am aşezat pe fiecare la locul său, fiecare scriitor îşi are locul său în literatură, în ordine tematico-cronologică, pe genuri şi vorbesc mai des de scriitori mai noi, poezia, poeţi, şi am început cu cel mai „bătrân” dintre toţi, care a fost şi primul preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Mihai Beniuc, şi am ajuns la Galaţi la ... Angela Baciu, şi am continuat cu generaţiile şi mai tinere.  
  
Să înţeleg că această „istorie” se scrie tot timpul? Mereu o veţi completa?  
  
Desigur, o aduc mereu a zi, de aceea eu o numesc o „istorie a literaturii române deschisă”. Am luat adjectivul acesta de la Cimpoi, mi-a plăcut, el vorbeşte mereu deschis în sensul că este deschis spre România, dar „istoria” mea este deschisă pentru că este adevărată şi interminabilă.  
  
Dacă toţi poeţii mari, începând cu Ovidiu, mitropoliţii Dosoftei, Varlaam, până la Dimitrie Cantemir ş.a., aceştia sunt subiecte clare, închise, inclusiv marele Mihai Eminescu, iată noi suntem acum la coada mersului, şi foarte mult să nu se uite rolul istoriei, să nu se aştearnă uitarea. 
  
Pot să îţi spun acum că am scris şi despre dumneata, doamnă Angela Baciu, câteva rânduri, nu foarte multe, dar sunt consistente, vă asigur, şi doresc să vă felicit şi pentru interviurile pe care le faceţi, căci aşa adunaţi toate memoriile, poveştile ce n-au voie să fie uitate. Deci, ceea ce am scris este consistent, vă asigur, vorba lui Salvador Dali.  
  
Ce amintiri vă leagă de marele Salvador Dali? 
  
Am avut ocazia de a avea o conversaţie extrem de interesantă cu Salvador Dali, pe care nu am uitat-o.  
  
Cum îl puteţi descrie, pe scurt, pe Salvador Dali? 
  
Într-un cuvânt? extravagant, aşa l-aş defini, Salvador Dali era un extravagant în primul rând pentru că atunci când l-am cunoscut era îmbrăcat neobişnuit în... costum de epocă, cu veston de catifea, cu horbodă la încheieturi, cu ciorapi albi, cu pantofi de lac, cu toc înalt şi cu cataramă de argint, cu pălărie mare, de epocă.  
  
Nu voi uita niciodată. Atunci se pregătea un mare spectacol, care se dădea a doua zi de Crăciun, la Opera Franceză din Paris (era prin... 1972) şi Dali era întrebat: „Se spune despre Dumneavoastră că sunteţi un om genial, e adevărat?”. 
  
Şi Dali a răspuns: „Sigur că e adevărat. Dar, în afară de vreo 300 de tâmpiţi de pe glob, toată lumea zice că sunt genial”. Şi partenerul de dialog îi răspunde: „Dacă toată lumea zice că sunteţi genial, emiteţi acum, pe loc, o idee genială”. Şi Salvador Dali răspunde: „Toată arta plastică, inclusiv acest superb Sagal care este pe bolta Operei din Paris sunt rahat, mizerii, inclusiv opera mea, valabil este numai Delasches şi Trahano.  
  
Cine-i Trahano? Traian.  
  
Cel care a ridicat Monumentul de la Adamclisi, care este a doua mare operă clasică din lume, afară de Delasches”.  
  
Am fost atât de iritat şi curios în acelaşi timp de ce a vorbit, că l-am aşteptat la ieşire, m-am recomandat, i-am spus că sunt român, că vin din România, s-a bucurat şi l-am întrebat despre monumentul de la Adamclisi. Şi mi-a răspuns că a fost ridicat de Tranano (pe spaniolă), chiar dacă pare subiectiv. Ţinea foarte mult la părerea lui.  
  
Asta spun şi eu, pentru că sunt concetăţean cu Trahano, el a fost spaniol, ştiţi foarte bine, s-a născut în localitatea Italo şi ne despărţea casele doar de un gard, cred că toţi suntem din anumite puncte de vedere, subiectivi.  
  
Revenind la Istoria Dumneavoastră, de la G. Călinescu încoace a mai scris cineva o asemenea istorie? 
  
De la Călinescu n-a mai apărut o „istorie” de la origini şi până în prezent, unii îmi spun de ce nu am început de la Călinescu încoace, cum a fost Alex Ştefănescu şi tot nu e completă, lumea tot nu-i mulţumită.  
  
Dar, nu puteam să fac legătura, sudura, că eu nu am stilul lui Călinescu să mă potrivesc, şi trebuia să o iau de la zero.  
  
Vă ajută cineva la lucru? Aveţi vreun sprijin? 
  
Nu, cine să mă ajute? Nu colaborez la reviste (dau foarte rar texte), nu îmi pierd timpul cu amicii, nu îmi place să mă risipesc, aş simţi că trăiesc degeaba dacă nu muncesc.  
  
Dacă nu scriu.  
  
Astăzi veţi susţine un seminar împreună cu domnul Radu Cârneci pe tema anului francofoniei. Ce trebuie să ştim despre francofonie? 
  
Voi vorbi la seminar despre împrejurarea că limba română literară are în ţesătura ei principală foarte multă francofonie. Mă refer la limba română literară, aceea pe care o vorbim, noi, intelectualii. Are în ea nervul limbii franceze, care s-a insinuat începând cu epoca fanariotă, sfârşitul sec. XV, în tot sec. XIX şi până la jumătatea sec. XX, până a apărut anglofonia. 
  
Structura gramaticală şi mai ales lexicul este fundamental francez, până într-atât încât germaniştii de mare clasă, mă gândesc acum la marele Eminescu, care a tradus excelent Kant, mă gândesc la Blaga, care a constituit un sistem filosofic.  
  
Şi Eminescu, şi Blaga sunt de formaţie germană.  
  
Sigur, dar, ei nu pot manevra conceptele filosofice împrumutate de la romanticii germani în limba germană, e o incompatibilitate fonetico-morfologică, între germană şi română. Şi Blaga, şi Eminescu folosind dicţionarele când traduceau din germană, recurgeau la franceză, pentru că nu se potriveşte, suntem o limbă romanică.  
  
Aceasta este principala importanţă a francofoniei. Lăsând la o parte contribuţiile marilor Cioran, Ionesco, cei din exil, până la Mircea Iorgulescu, să nu uităm importanţa traducerilor. Părerea mea este: conceptele filosofice nu le găsim în conceptele romanticilor germani de la Hegel, Schopenhauer, de la Nietzsch, le înţeleg, le înglobăm, dar le utilizăm prin vehiculul lexicografic francez. Aceasta este o altă latură importantă a francofoniei. Fran co fonia, orice s-ar spune, continuă la nivelele înalte, intelectuale.  
  
Şi este bine? Este un serviciu adus limbii literare?  
  
Desigur că da, literaturii române şi mai ales limbii literare de elită. Francofonia este un lucru de substanţă. Ea trece prin latină, italiană, vrând-nevrând, franconizăm, este un fenomen.  
  
Vorbim despre froncofoni şi francofonie, şi totuşi lite ra tura română nu trece dincolo de graniţe, nu este cunoscută, este adevărat? 
  
Aveţi perfectă dreptate, D-na Angela Baciu, nu trece, din cauză că, am luat moda anglo-americană de a dispreţui frumuseţea artei cuvântului.  
  
De a dispreţui arta şi valoarea, în general.  
  
Da, aşa este, de a urî tot ce este frumos, dar sper că interesul pentru poezie, proză, teatru, arta cuvântului, va reînvia.  
  
Dar trăim într-o eră a calculatoarelor, a mass-mediei violente.  
  
Calculatoarele, televiziunea, mass-media chiar telefoa nele mobile, ucid, ne fură cu totul. Nu este normal. Anglofonia nu duce la cultură adâncă; nu întâmplător Cioran sau Ionesco au avut succese mari în cadrul literaturii franceze şi au fost atât de cunoscuţi, pentru că este o legătură strânsă între limba franceză şi română care urcă până în latină.  
  
Care sunt motivele pentru care nu suntem şi noi cunoscuţi în lume?  
  
E simplu, s-a diminuat învăţarea limbii franceze în şcoală şi s-a intensificat învăţarea limbii engleze în oală; de exemplu, nepotul meu poate citi „Harry Poter” foarte uşor, dar nu poate citi Shakespeare. Anglofonia nu este atât de permisivă pentru arta cuvântului. Şi câteva infiltraţii anglofone au produs poezie, desigur, dar e prea puţin.  
  
Câteva exemple? 
  
O găsim la Cărtărescu, la prietenul George Stanca şi la alţii, dar poezia adevărată îşi are rădăcini latine romanice.  
  
S-a spus că limba română este mama limbii latine şi bu nica limbii franceze, nu este adevărat, dar este o familie, incom patibile cu engleza.  
  
De ce se spune despre România că este o ţară fără noroc?  
  
(râde) De ce? Pentru că suntem o ţară de tranzit, tranzit în timp, în spaţiu, şi mereu suntem în... tranziţie.  
  
În timpul fanariot eram în tranziţie, până am ajuns la paşoptism.  
  
Apoi şi paşoptismul a fost o tranziţie. Trecerea de la Cuza la regalitate a fost tot tranziţie. De la regalitate la republică altă tranziţie. Adică numai instabilitatea durează la noi.  
  
Acum năravul manolismului (de la Meşterul Manole) zidim ceva azi şi mâine dărâmăm. Nu punem piatră peste piatră, suntem nestatornici. Din cauză că suntem tranzitorii, tot timpul şi în spaţiu, pentru că şoselele mari din Europa de Est şi Europa de Vest trec prin România, ne calcă în picioare. Cei din U.E. ne reproşează, de exemplu, că nu avem şosele.  
  
În timp a fost la fel, am ţinut cu nemţii, cu ruşii, acum ţinem cu America, alianţele noastre sunt instabile. Toţi ne vorbesc de râu, pentru că nu punem piatră peste piatră, pentru că nu avem o politică stabilă.  
  
Cred că ne domină şi... cleptocraţia, se fură, tot timpul se fură.  
  
Ce părere aveţi despre schimbările gramaticale? 
  
Îmi aduc aminte de dezbaterile despre cum scriem cu „î” din „a” sau „î” din „i” la Academie. 
  
Ruşii, spuneau să scriem cu „I”; au fost fel şi fel de schimbări, iată şi aici suntem nestatornici.  
  
Scriitorul este nestatornic? 
  
(zâmbeşte) Scriitorul este foarte nestatornic. Nina Cassian a debutat sub semnul marelui poet Ion Barbu, i-a fost amică, se admirau reciproc, a scris un volum de versuri foarte barbiene, la scara 1/1.  
  
Când a apărut realismul-socialist agresiv, a declarat în „Flacăra”, scriu în Istoria mea, s-a dezis de barbism. Şi a început să scrie de „Livezeni-Bumbeşti”, de hei-rupuri.  
  
De fapt, oportunismul, acesta ne-a omorât. Aşa apărem în ochii lumii, ca popor nestatornic.  
  
Vremurile se vor schimba? 
  
Eu nu cred, după atâta îndelungă observare a istoriei române pe viu, văzând tot destinul poporului, nu cred că se va schimba ceva.  
  
Dar destinul scriitorului român? 
  
Cel mai mult contează talentul, cinstea, francheţea, fru museţea, cultul frumosului, binele, adevărul.  
  
Nu sunt adeptul fru mo sului pentru frumos, artă pentru artă, pentru că să ştii, „arta pentru artă” a murit odată cu Maiorescu, de la Malraux încoace şi Sartre, şi Camil Petrescu care spunea, „nu artă pentru artă, ci artă pentru adevăr”, acum identificăm adevărul cu binele şi frumosul.  
  
... Tot ceea ce este frumos şi adevărat şi bun. Vezi un om frumos, dar mai târziu prin ceea ce facem nu ţi se mai pare frumos şi e păcat. Aceasta este părerea mea, cred în frumos, adevăr, în arta cuvântului, în cărţi.  
  
Mă regăsesc în cele spuse de Miron Costin, „citiţi cărţile, că nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavnic decât cititul cărţilor”. Cred în acest lucru cu mare tărie.  
  
Domule Ion Rotaru, ne apropiem de sfârşitul dialogului nostru, care aţi dori să fie ultimul cuvânt, ultimul gând? 
  
... Sunteţi o persoană deosebită şi... frumoasă, doamna Angela Baciu ...  
  
Aceste vorbe le-am auzit, desigur, în franceză de la Charles de Gaule adresate frumoasei actriţe Brigitte Bardot, pe care a primit-o în vizită cu mare onoare, acest lucru doresc să vi-1 spun şi eu din toată inima....din toata inima... 
  
Vă mulţumesc foarte mult. ! 
  
(mai 2006, Slatina),interviu realizat de Angela Baciu 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Interviu cu ION ROTARU - in memoriam / Angela Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 253, Anul I, 10 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Angela Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!