Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   



Interviu cu Ioana celibidache
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
De vorbă cu Ioana  
despre un alt fel de Sergiu Celibidache  
 
 
Interviu realizat de Ileana Corbea  
 
Î: În anul 2001, Dna Ioana Celibidache, a semnat la Editura Domino din Iaşi, o carte insolită, dar semni-ficativă, intitulată: Sergiu altfel...căutînd să res-tituie din amintiri, din comentarii şi impresii per-sonale, o imagine cît mai complexă asupra marelui dirijor şi muzician, Sergiu Celibidache, filtrată de această dată, prin ochiul plin de culoare şi poezie al soţiei sale. Nu este de mirare, prin urmare, că în deschiderea convorbirii noastre, ţin să vă întreb, stimată doamnă, ce a determinat scrierea acestei cărţi?  
 
R: Bărbatul meu s-a prăpădit aşa, dintr-o dată. A fost o lovitură înfiorătoare. N-am mai putut picta. Mă duceam la atelier şi era imposibil să pun ceva pe pînză sau carton, să gîndesc şi să configurez ceva. Mă obsedau amintirea şi imaginea lui, dar n-aş fi putut să le înfăţişez cu mijloacele figurativului sau ale simbo-lului. Mi se părea că tocmai poezia fiinţei lui scăpa unui astfel de demers, oarecum simplificator. Şi a-tunci, în mod firesc, am recurs la scris, adică m-am întors spre ceea ce făcusem în copilărie, cînd, pe la 14 ani, publicasem două volume de poezie, în fran-ceză. M-am întors, prin urmare, fără să îmi mai dau seama aproape, spre poezie, fără a mai aborda versul ca în Aveu şi Souvenir, dar proza mea, de aici din ultima carte, este tot o amintire a mărturisirii în ju-rul unor fapte şi întâmplări care, reînviate, m-au aju-tat să depăşesc momentul tragic al despărţirii defi-nitive. Am scris această carte ca şi cum aş fi făcut o terapie, regândind ce trăiam zilnic, alături de băr-batul meu, fapte, întâmplări, cuvinte, printre care petrecusem atâţia ani împreună şi, în mijlocul cărora râdeam sau ne îndureram. Uneori, de cele mai multe ori, de fapt, el îşi povestea, mimându-le, episoade din existenţă la care eu absentasem. Am încercat, de aceea, să reproduc, deci să retrăiesc, ceea ce el spunea că pătimise. Aşa s-a închegat, din trăirile me-le alături de el, şi din trăirile lui repovestite, cartea Sergiu altfel... S-au scris biografii – am vreo zece în bibliotecă – unele mai proaste decît altele. Pentru mine, totul a fost să recuperez şi să imortalizez clo-cotul existenţial al lui Sergiu. Am fost întrebată de ce nu încerc să scriu eu o biografie a bărbatului meu. Am respins ideea de la bun început. Găsesc că este o lipsă de bun-simţ ca să impui o privire din intimitate asupra unei persoane publice, iar o biografie de acest fel nu reprezintă altceva decât o intimitate a vieţii.  
 
Î: Deşi în casa şi, deci în existenţa dvs, armonia sunetelor şi interpretarea lor, imaginea nonfigura-tivă şi simţul culorii, iar, dacă nu mă înşel, prin fiul dvs, jocul mişcat al imaginilor înregistrate pe celu-loid...  
 
R: Da, absolut, fiul meu, care va împlini în curînd 30 de ani, trăieşte în lumea asta modernă a faxului şi a computerelor, a internetului. Bărbatul meu avea oroare de toate tehnicile astea. Ca şi mine, de altfel. Şi cînd fiul nostru venea şi-l întreba adesea pe Sergiu: Cum aţi trăit voi fără toate astea? Tatăl său îl privea lung şi-i răspundea: „Dacă ai şti ce bine am trăit!“  
 
Î: Eu intenţionam să vă întreb însă altceva. Cum se poate trăi o viaţă numai şi numai prin artă?  
 
R: Este uluitor, pentru că, în fond, viaţa noastră a avut, din acest punct de vedere, o notă abstractă, desprinsă de tot ceea ce se consumă în epoca modernă sau în timpul de faţă, în jurul nostru.  
 
Î: Şi atunci trebuie să înţeleg că abstractizarea de care aminteaţi v-a făcut să trăiţi atât de bine?  
 
R: Au fost, desigur, şi foarte multe probleme, deşi eram focalizaţi pe artă. Însă restul problemelor, toc-mai prin preocupările esenţiale ale existenţei noastre nu mai contau. Când s-a prăpădit săracul Sergiu, m-am trezit cu enorm de multe situaţii dificile. Cât am trăit împreună nici nu realizasem că pot exista. Eram complet în afară de lume, de lumea de toate zilele, de lumea practică, dacă o putem numi aşa. Când am ră-mas fără el, m-am întrebat, de multe ori, cum trăiesc oare alţii, deşi am avut împreună foarte mulţi prie-teni pe care i-am răsfăţat cât am putut. Am fost şi noi răsfăţaţi de ei. Chiar artiştii de care noi eram înconjuraţi şi pe care îi înconjuram la rândul nostru cu sentimente de prietenie, se complăceau şi se con-fruntau cu altfel de probleme decât cele care preo-cupau viaţa noastră. Este adevărat că Sergiu nu trăia esenţial decât în şi prin orchestră şi repetiţii. Erau singurele lucruri importante şi grave din existenţa lui, în afară de familie. Dar le rezolva foarte repede. Lua bagheta şi pleca.  
 
 
 
Î: Pentru dv. era mai greu să luaţi şevaletul şi să plecaţi?  
 
R: Şi totuşi plecam şi eu cu şevaletul sau fără el, fiindcă pictam şi prin hoteluri. Eram alături de Ser-giu, mereu în turnee. De multe ori, se întâmplau nu puţine catastrofe, în sânul orchestrelor cu care el repeta. Şi trebuie să spun, Sergiu avea întotdeauna dreptate. Povestesc, în carte, la un moment dat, că în nu ştiu care localitate, din sudul Italiei, dacă mi-aduc bine aminte, în loc să dispună de şaisprezece violine în cadrul orchestrei, a văzut că nu se găseau decât opt. Singura lui soluţie era atunci să-şi ia bagheta şi să plece...  
 
Î: ...dar în momentul acela, când uluit, Sergiu Celi-bidache întrebă factorii de răspundere de ce se găsesc doar atât de puţine violine, i s-a răspuns: „Maestre, dv. sunteţi aşa de mare încât puteţi să le înlocuiţi pe cele opt, care lipsesc...“  
 
R: Asta e, de fapt, Italia, o ţară extraordinară. Tre-buie să recunoaştem că răspunsul a fost genial.  
 
Î: Mai ales când un om ca Sergiu Celibidache venea acolo din Germania, un univers al disciplinei şi al rigurozităţii....  
 
R: Asta mi-aduce aminte de o altă întâmplare, o po-veste de la un restaurant italian. După ce am luat masa, chelnărul a venit cu o notă de plată destul de fabuloasă. Sergiu nu a întrebat nimic, dar enervat, s-a încruntat teribil. Atunci, omul i-a replicat în ter-menii eroilor lui Caragiale al nostru: Am patru copii… S-a terminat totul şi nu s-a mai discutat nimic.  
 
Î: Ce a însemnat pentru dvs. să trăiţi în intimitatea lui Sergiu Celibidache? Cât de greu şi cât de uşor a fost?  
 
R: N-aş spune că a fost foarte greu. Poate că nici uşor nu era. Nu ştiu. Mie mi s-a părut a fi un dar de la Dumnezeu, bineînţeles. Era un om care îşi cunoştea valoarea, deşi nu şi-o arăta niciodată. Adesea era ca un copil. Te jucai cu el, era vesel, era amuzant. Nu venea acasă ca să arate şi să impună cât de genial este. Deci a fost mult mai uşor să trăieşti lângă el, decât s-ar putea bănui. A fost, bineînţeles, şi greu, în sensul că de la început a trebuit să mă obişnuiesc cu felul lui de a fi, cu obiceiurile şi comportamentele lui. De exemplu, înainte de concerte îşi făcea rugăciunea. Trebuia deci să te pliezi pe programul lui, să fii foar-te punctual. Întotdeauna erau cele cinci minute de reculegere şi singurătate, dinaintea concertului, pe care el le respecta cu sfinţenie. Dacă nu era aşa, ca româncă n-aş fi ajuns niciodată atât de punctuală. Când eram mai tânără exista o diferenţă mare între noi, din acest punct de vedere. Pe urmă m-am obiş-nuit, şi acum mi se pare nemaipomenit să nu fii punctual. Trebuia să fiu totdeauna acasă când el venea de la repetiţii, deşi nu căuta să impună ceva cu tot dinadinsul.  
 
Î: Era acaparator? Să nu-mi spuneţi că nu era, pentru că un artist are, în exclusivitate, un aseme-nea defect.  
 
R: Sigur că era. În sensul că nu puteam să fac tot ceea ce voiam. Dacă ţineam să fac totuşi ceva în afara programului lui mă determina să înţeleg că e foarte important să stau cu el.  
 
Î: Bănuiesc, e firesc, că şi dvs. aveţi o înclinaţie asemănătoare?  
 
R: Sigur că da. Nu-i nimic de mirare. Uneori trebuie să-i fi părut îngrozitor de acaparatoare.  
 
Î: Şi atunci, între două naturi atât de profund personalizate artistic, în chip diferit, nu izbuc-neau conflicte?  
 
R: Cum să nu. El avea mulţi elevi răspândiţi în toată ţara de care se ocupa permanent. Pe mine, acti-vitatea asta a lui mă cam plicitisea, chiar mă deranja pentru că de multe ori, îmi lua duminica. Mă con-sidera, desigur, o egoistă şi, probabil, aşa şi eram. Când s-a prăpădit bărbatul meu, aceşti elevi, săracii de ei, au rămas, aş putea spune, oarecum orfani.  
 
Î: Simţea nevoia să-şi creeze o şcoală?  
 
R: Desigur. Aş spune, chiar, că o avea deja, atât în Germania, în Academia de la Mainz, sau la Berlin, cât şi la Paris, prin „Şcoala Cantorum”.  
 
Î: Putea un artist, atât de unic precum Sergiu Celibidache, să-şi creeze o şcoală?  
 
 
continuare in nr. 12 al revistei Nomen Artis - Dincolo de tacere  
 
si alte vorbe frumoase in poezie, proza, pictura...  
Referinţă Bibliografică:
Interviu cu Ioana celibidache / Viorela Codreanu Tiron : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 588, Anul II, 10 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Viorela Codreanu Tiron : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorela Codreanu Tiron
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!