Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Angela Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 58 din 27 februarie 2011        Toate Articolele Autorului

Interviu cu d-na Ioana Parvulescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Doamnă Pârvulescu, pentru cei ce nu vă cunosc încă – sunteţi eseistă, publicistă şi romancieră. Unde vă regăsiţi cel mai mult?
Sunt scriitoare, iar asta acoperă totul. Pentru mine nu formula de carte pe care o aleg are importanţă, ci un anumit mod de a mă raporta la cuvânt, de a-i recunoaşte o valoare aurorală: „La început a fost Cuvântul”. Un mod de a crede în puterea bună, constructivă, ori dimpotrivă, distrugătoare, a cuvintelor. Asta stă la temelia scrisului profesionist, cred eu. Încrederea în cuvânt şi teama de el. Diletanţii se recunosc prin felul necugetat şi nepăsător în care folosesc vorbele. Dar în ce priveşte plăcerea scrisului, cea mai puternică a fost la scrierea romanului Viaţa începe vineri. Cele trei luni în care l-am scris au fost ca o vacanţă petrecută în Bucureşti, în anul 1897.

La Editura Humanitas, aţi fost iniţiatoarea şi coordonatoarea colecţiei „Cartea de pe noptieră”, apoi aţi realizat antologiile din „Cartea-borcan”, antologia de poezie Paradoxurile iubirii. Cu siguranţă, publicul cititor s-a apropiat şi mai mult de editură prin aceste proiecte. Vă cunoaşteţi publicul? Ce proiecte mai pregătiţi?
Cunosc publicul Editurii Humanitas de pe vremea când făceam parte din el ca simplă anonimă (era foarte plăcut!). Ştiu ce am aşteptat eu întotdeauna de la Humanitas: cărţi temeinice, adică aşezate la temelia unei culturi, cărţi peste medie, care să nu plictisească şi, nu în ultimul rând, să fie o editură care „să nu încremenească în proiect”. În privinţa colecţiei „Cartea de pe noptieră”, ea este continuată cu multă dăruire de doamna Mona Antohi. Cartea-borcan a fost ideea unui arhitect, dl. Răzvan Luscov, iar rolul meu a fost să umplu cât mai bine borcanele acestea. Le-am umplut cu poezie! A fost un proiect artizanal, totul s-a realizat manual. Iar antologia Paradoxurile iubirii s-a născut dintr-o viaţă în care am citit poezie, dintr-o viaţă în care poezia a fost mereu prezentă în viaţa mea, ca o „eminenţă cenuşie”, ca un sfetnic de taină. Nu ştiu încă ce proiecte vor mai fi, dacă vor mai fi, dar ştiu că sunt câţiva oameni de calitate în această editură cu care merită să fac echipă. Deşi sunt, în genere, individualistă, îmi plac mult echipele de prieteni.

Cum e să fii femeie scriitor între atâţia bărbaţi scriitori? Ce prietenii literare v-au legat dea lungul timpului? – Nume, întâmplări, corespondenţe.
Niciodată n-am împărţit lumea scriitoricească în femei şi bărbaţi, ci, mai degrabă, în scriitori cu chemare sau fără chemare. De altfel acuma numărul femeilor care scriu este cel puţin egal, dacă nu mai mare decât al bărbaţilor. Şi nici nu mai există subiecte-tabu sau cuvinte-tabu pentru femei, ele fac concurenţă bărbaţilor, fără probleme. Nu le duc grija, în această privinţă. Le duc grija în alte privinţe: văd, de pildă, fete care-i lasă pe băieţii de lângă ele să vorbească ca brutele şi ca analfabeţii şi îi privesc cu mare admiraţie. După cum vedeţi, le duc grija în privinţa valorii pe care o acordă cuvintelor. Am prieteni scriitori, într-adevăr, dar nu mi-am privit niciodată prieteniile din această perspectivă, presupun că asta se face doar la ora bilanţului. O să numesc numai cea mai veche şi cea mai nouă prietenie literară. Îl cunosc pe Mircea Cărtărescu de vreo 30 de ani, dar prietenia noastră a crescut în timp, a ajuns aproape ca o rudenie. Din ce creşte o prietenie? Câte sute de întâmplări mari şi mici leagă doi oameni? Ar fi imposibil să le detaliez aici, mi-ar trebui un roman. E sigur însă că ne leagă şi dragostea de literatură (iar pe mine dragostea de cărţile lui Mircea) şi anumite valori de viaţă pe care le împărtăşim. Şi ne leagă, cu siguranţă, şi lipsa unor lucruri: lipsa invidiei, de pildă. Iar cea mai recentă prietenie este cu Vlad Zografi, un om de aur şi un dramaturg eminent, în sensul etimologic al cuvântului, cel explicat de Maiorescu. Vlad m-a făcut să-mi placă din nou teatrul.

Ce modele literare aţi avut în viaţă? Profesori? Colaboratori care v-au schimbat destinul – nume.
Am să-mi permit, fiindcă am avut chiar în 2010 un articol în România literară pe această temă, să preiau un fragment din el, care să pună alt accent pe întrebarea dumneavoastră: „În fabricarea, de-a lungul anilor, a unui model valabil, un rol esenţial îl au antimodelele. Posibil să greşesc, dar în lumea noastră mi se par mai uşor de depistat, mai vizibile. La fel cum modelele nu sunt depline, adică de preluat pe de-a-ntregul, nici antimodelele nu sunt totale sau date o dată pentru totdeauna, iar între cele două, model şi antimodel, trecerea e oricând posibilă. Până la urmă orice om e, de la început şi până la sfârşit, în competiţie numai cu sine însuşi, iar acest lucru mi-l imaginez cât se poate de concret. Un şir de alergători prin viaţă – omul ipostaziat la diferitele lui vârste conştiente, în diverse etape ale vieţii – care duc, şerpuit, spre linia de sosire (pe care scrie exitus). Uneori alergătorii sunt egali cu ei înşişi, iar adolescentul, tânărul, maturul, bătrânul, omul în profesie, omul în familie, prietenul aleargă la fel de fair play, la fel de elegant şi la fel de bine, şi sosesc în acelaşi timp la ţintă. De cele mai multe ori însă, lucrurile stau cu totul altfel: unii joacă urât pe anumite porţiuni ale traseului, îşi pun piedică lor înşişi, rămân în urma altor ipostaze ale lor. Pe mine nu mă sperie oamenii care, oricâte defecte enorme ar avea, sunt gata să şi le descopere, să scape de ele, să evolueze. Mă sperie, în schimb, cei care perseverează în greşeală, ceea ce e un spectacol penibil. Bună vorbă a spus Baltasar Gracián: mai rău decât o proastă cauză e apărarea ei şi mai rău decât răul e s-o prelungeşti, în loc s-o faci nevăzută. În concursul de alergare prin viaţă, aceste fiinţe rămân mult în urma propriei persoane, trişând jalnic ca să câştige în jocul cu ei, dar nereuşind altceva decât să se facă de râs. De când am descoperit această posibilitate, încerc mereu să nu ajung ultima, dintre propriile mele fiinţe, să nu fiu mult în urma mea, când voi ajunge la linia de sosire, ca să nu spun la finish.

Până la urmă din ce trăsături e construit antimodelul meu? Una dintre ele este miza pe rău. Răutatea nu-mi place. Maliţia, da: dovadă de inteligenţă fiind, de luciditate zâmbitoare, e binevenită. O altă trăsătură a antimodelului e acreala. Între răutate şi acreală, răutatea e răul cel mai mic, e, până la urmă, preferabilă. Probabil că lucrul care mi s-a părut întotdeauna cel mai urât e nedreptatea, cea făcută conştient, unui om viu sau unuia dintre cei asupra cărora zarurile timpului ne-au dat putere, pentru că ei sunt morţi, iar noi nu.” 

Sunteţi redactor la săptămânalul „România literară”, cu rubrici permanente din 1993: Cronica literară, Premiile literare, Alfabetul doamnelor (istoria personajului literar feminin în literatura română), Alfabetul domnilor (istoria personajului literar masculin), Revista revistelor interbelice, Cronica optimistei/pesimistei (tablete literare) şi articole, interviuri, traduceri în afara acestor rubrici. Revistele literare mai sunt citite astăzi?
Presupun că da. La anumite articole, nu la toate, am ecouri de la oameni pe care nu-i cunosc şi care mă fac să cred că nu scriu în zadar. Dar e sigur că cititorii tradiţionali, adică aceia care cumpără revista şi cărora le place să audă foşnetul paginilor s-au împuţinat. Acum mulţi citesc pe internet, varianta electronică, iar cei mai mulţi doar răsfoiesc, se uită la titluri sau citesc în diagonală. Calitatea cititului este cea care s-a modificat şi s-a împuţinat vizibil, în ziua de azi. Târgurile de carte, festivalurile, concursurile de poezie, toate aceste manifestări mai ajută astăzi un tânăr debutant? De ce neapărat un tânăr debutant? De ce să punem mereu bariere între scriitori, de tip femeie-bărbat, tânăr-bătrân etc.? Scriitorii sunt cu toţii în aceeaşi oală şi dacă de ajutor e vorba, toţi trebuie ajutaţi. Din tot ce aţi menţionat, cred că la noi funcţionează cel mai bine Târgurile de carte, mai ales Bookfestul şi Târgul Gaudeamus. Aici e o adevărată rampă de lansare pentru un scriitor.

Ce aveţi pe masa de lucru?
Am o mulţime de gânduri, deocamdată. Aş vrea să-mi republic Alfabetul doamnelor, dar nu ca la prima ediţie, ci împreună cu Alfabetul domnilor, care a apărut în revistă. Numai că trebuie să lucrez un pic la punerea lor în paralel. Apoi îmi doresc foarte mult să scriu o carte despre Ion Barbu şi una despre Arghezi, mai ales că îi predau în fiecare an şi-mi dau seama cât sunt de necesare. Mai ales la Barbu, de care studenţii se tem ca de un monstru. Apoi, nu în ultimul rând, mă atrage nespus ideea de a mai scrie un roman. Am în gând un personaj, deocamdată, nu şi acţiunea.

Un gând pentru cititori... şi pentru mine...
Ştiţi cum se scria pe diplomele de odinioară? «Celor de faţă şi viitori, sănătate!»
Iar pentru Dumneavoastră, acelaşi lucru: Celei de acum şi celei viitoare, sănătate. Şi, adaug, Poezie!» 

Interviu realizat de:
Angela BACIU - poet, publicist, membru U.S.R.
 


 
Referinţă Bibliografică:
Interviu cu d-na Ioana Parvulescu / Angela Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 58, Anul I, 27 februarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Angela Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!