Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Vasile Bele         Publicat în: Ediţia nr. 840 din 19 aprilie 2013        Toate Articolele Autorului

INTERVIU AUTORIZAT cu JANDARMUL ANULUI - I.J.J. MARAMURES (2013)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Poet Gelu DRAGOŞ: - Domnule Bele, vă rog în limita timpului dumneavoastră, să-mi acordaţi şi mie ,,câteva clipe din viaţă”. Ştiu că mereu sunteţi, cum se prea spune, ,,contra cronometru”, dar vă rog să vă opriţi preţ de câteva minute, pentru a răspunde unor întrebări, pe care, hai să recunosc, mi le-am propus de multă vreme, să vi le pun, ocazie cu care cititorii sau fanii dumneavoastră, vor avea ocazia de-a vă cunoaşte şi mai bine. Nu că nu v-ar şti lumea – sunteţi poet scriind versuri, sunteţi etnolog scriind monografii ale localităţilor judeţului, sunteţi familist (căsătorit şi doi copii!), şi nu în ultim rând sunteţi jandarm profesionist. Aflu că zilele acestea aţi fost numit de comanda Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, JANDARMUL ANULUI! Vă felicit pentru acest merit ... 
  
Plutonier adjutant Aurel BELE: - În virtutea prieteniei şi-a bunei colaborări ce-o avem de câţiva ani buni, domnule Gelu Dragoş, mă văd obligat să vă răspund la persoana a II-a, mulţumindu-vă pentru faptul că aveţi timp pentru atâtea şi atâtea lucruri. Şi nici nu ştiu dacă mi-ar fi cu putinţă să le aduc în discuţie, totuşi încerc: - poet (cărţi de versuri premiate de jurii de specialitate!), învăţător în satul Lucăceşti (un sat despre care încă nu am scris nimic, nu din lipsă de subiect, dimpotrivă, din lipsă de timp, dar vă promit că fac o cercetare etnologică şi-n Lucăceşti-ul dumneavoastră), soţ şi tată, prieten de nădejde şi mare iubitor de litere şi literatură. Şi nu cred că e timpul să mă opresc doar la atât ... să nu uităm de revista Izvoare Codrene – o revistă extrem de interesantă şi de bine privită, la nivelul Ţării Chioarului dar şi a judeţului, ba chiar şi mai încolo... Şi să mai spun? Spun doar atât – mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Mulţumesc pentru aprecierile dumneavoastră!  
  
G.D.: – Acum, văd că ne felicităm fiecare pe fiecare, şi unul pe celălalt! Nu asta era ideea mea. Eu, pe dumneavoastră v-am propus ca şi interlocutor.  
  
A.B.: - Aşa este, dar de ce să nu spunem prietenilor şi cine este Gelu Dragoş? Meritaţi aceste felicitări! În spatele lor este o muncă enormă, făcută cu responsabilitate şi respect pentru om şi literatură. Recunosc faptul că prin dumneavoastră am reuşit şi eu să intru ,,mai profund” în mediul literar-virtual, şi nu numai. M-aţi susţinut şi vă mulţumesc pentru acest lucru. Credeţi-mă, mă simt bucuros că am un asemenea prieten, precum dumneavoastră. Mă bucur că sunt contemporan cu prof. Gelu Dragoş, cu Cenaclul ,,Petre Dulfu” de la Satulung, şi cu mulţi alţi iubitori de poezie pe care i-am cunoscut prin intermediul dumneavoastră. Probabil, dacă nu era aşa, nu ajungeam azi, aici, la această discuţie. Ştiu că puneţi suflet în tot ceea ce faceţi şi nu cred că aţi putea trăi altfel. Eu, sincer, nu-l văd pe Gelu Dragoş şi în altă ipostază, decât trudind cu elevii din şcoală, la care sunt ferm convins că le trasniteţi din principiile de viaţă cum doar dumneavoastră ştiţi mai bine. Apoi, după ore, Gelu Dragoş, ,,navighează” virtual pe net, pentru a adăuga articole sau comentarii pertinente prietenilor şi colaboratorilor, şi între astea, îl văd un exemplu moral al societăţii în care trăim.  
  
G.D.: - E rândul meu să spun mulţumesc! Şi totuşi, cine este plutonierul adjutant Aurel Bele şi cine este Vasile Bele?  
  
A.B.: - Una şi aceeiaşi persoană! Vasile Bele este pseudonimul cu care-mi semnez cărţile dar şi articolele din ziar. Vasile Bele în timpul liber, sâmbătă ori duminică, mai stărosteşte la nunţi, acolo unde mirii îşi doresc o nuntă câtuşi de puţin tradiţională. Vasile Bele, este de fapt, în actul de identitate doar AUREL BELE, cel care de peste 20 de ani, este angajat la Jandarmeria Maramureş, ca şi subofiţer. Vedeţi dumneavoastră, tradiţia sau superstiţiile satului tradiţional, încă sunt de actualitate. Şi-acum va fi nevoie de o abordare etnologică pentru explicaţia următoare. Credinţa populară spune că într-o casă nu este bine să fie doi cu acelaşi nume, este cotrar oricăror principii morale. De ce? Tot superstiţia spune că, dacă aşa ar fi, atunci şi-ar fura unul altuia norocul! Şi-aici cei care cred în paranormal, pot da, probabil şi-o explicaţie logică. Mai găsim un asemenea corespondent, în ritualul nunţii – cum că nu e bine să se întâlnească pe acelaşi drum sau cărare, două mirese, că şi-ar fura una alteia norocul. Aşa că s-ar putea ca una să fie mult prea norocoasă, iar cealaltă, cum se spune, ,,fără de noroc toată viaţa!”. Tata având prenumele Aurel, eu fiind născut la Spitalul Judeţean cu doctorul Toader Aurel, ce şi-o zis mama de bucurie, dar şi încurajată de moaşă: - să mă cheme tot ca pe ei, adică tot AUREL! Şi aşa văd că mi-au pus nume, dar pentru a înlătura orice urmă de superstiţie, mi-au spus Vasile, după numele bunicului dinspre mamă. Şi, iată-mă azi, după patruzeci şi ceva de ani, în acte acelaşi Aurel Bele, iar între prieteni Vasile Bele. Unora, când la spun povestea numelui, nu le vine să creadă. Ba mai mult, câţiva mi-au mărturisit, şi puteau pune pariu, că eu sunt VASILE AUREL BELE, sau numai VASILE BELE. Ei nu! Aşa stând lucrurile, în acte sunt Aurel Bele, iar ,,în viaţă”, Vasile Bele. (râdem amândoi!) 
  
G.D.: - Frumoasă poveste! Mă bucur să fiu eu cel care face lumină în acest sens. Apoi, azi nu mai credem în atâtea superstiţii. Într-adevăr, atunci, pe vremea tinereţilor bunicilor noştri, în satul tradiţional, nu se putea trăi, fără a se face referire şi la aşa ceva. Cât s-a schimbat lumea! Şi câte mai avem de învăţat!  
  
A.B.: - Vă mărturisesc faptul că nu prea am spus multora povestea numelui meu. Se poate să fiţi primul căruia îi mărturisesc toate astea! Şi sunt convins, că o dată mărturisite, vor rămâne mărturie peste timp, că prea repede se scurge vremea asta. Asta e! În faţa prietenilor, aşa m-am prezentat mereu – Vasile Bele. Nici în sat nu ştiu câţi ştiu adevărata poveste! Şi, probabil că era nevoie de o explicaţie în legătură cu toate astea. Şi-ţi mulţumesc de întrebare. Nu cred că sunteţi singurul care-şi punea întrebarea asta.  
  
G.D.: - Da! Şi cred că este nevoie de oameni ca dumneavoastră care să facă ,,lumină”, ori să facă trecea de la trecut la prezent. Deşi cu toţii suntem martorii acestei treceri, fără să vrem. Vor rămâne drept mărturie scrierile noastre, indiferent în ce domeniu de activitate. Dumneavoastră, pe lângă poezie, chiar am mai spus-o, scrieţi şi executaţi cercetare de teren din punct de vedere etnologic.  
  
A.B.: - Chiar am terminat o facultate, în acest sens. Sunt absolvent al Facultăţii de Litere, din cadrul Universităţii de Nord, din Baia Mare, după vechea titulatură. Actuala, să nu greşesc, cred că Centrul Universitar Nord, din Baia Mare, al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Iertare dacă greşesc. Lumea este într-o continuă schimbare, se mai zice, iar lucrurile dovedesc veridicitatea acestor vorbe. Ba, după facultate, m-am înscris, şi la Masterat. L-am absolvit de câţiva ani. Sunt masterand al aceleiaşi Universităţi, grupa Etnoturim Cultural.  
  
G.D.: - Mai urmează ceva?  
  
A:B.: - (râzând!) – Încă nu m-am hotărât! Dar, dacă aş avea timpul necesar (şi totuşi sper să-l am în viitorul nu foarte depărtat) să ştiţi că m-aş înscrie la o şcoală doctorală, evident tot pe etnologie şi folclor. Încă nu am ,,studiat” în amănunt acest proiect, (e deocamdată un vis). Rămâne de văzut ce ne aduce viitorul, cum vom sta cu banii, cu resursele, cu bugetul? Dar, mai vorbim, despre acestea. Azi am alte priorităţi, sincer! Am început construcţia unei case, în Chiuzbaia, iar banii sunt cum sunt. Mereu plătitori de rate la bănci, şi la prieteni nbanii luaţi cu împrumutul ... Copiii, vrem nu vrem, cresc o dată cu trecerea timpului. Au visele lor, iar noi trebuie să-i susţinem cât ne stî în putinţă. 
  
G.D.: - Aţi aruncat mingea la fileu. Doar două-trei cuvinte despre familie, doresc de la dumneavoastră, aşa ca să nu par indiscret! 
  
A.B.: - Nicio problemă, staţi liniştit! Sunt mândru de familia ce mi-a dăruit-o Dumnezeu. Am recunoscut de fiecare dată, că sunt fericit şi împlinit, iar dacă ar fi să las ceva de la mine, pentru realizarea copiilor, să ştiţi că aş fi oricând în stare de un asemenea gest, doar de dragul realizării lor. Tot vorbeam de şcoala doctorală ... aş fi în stare să renunţ, deşi nici nu am început încă, dac-ar fi să fie, de dragul investiţiei în copiii şi-n familie. Am avut, anii trecuţi, invitaţie pentru înscriere, dar am pus pe prim plan priorităţile familiei, lăsând soarta în mâna Celui de Sus. El ne-a dat un talant, iar noi facem ce credem cu el, facem ce zice destinul. Deci ... căsătorit, doi copii minunaţi cu care mă mândresc – Bogdan George Mihai şi Bianca Georgiana. Soţia, Cristina, mereu înţelegătoare şi a toate răbdătoare. Îi iubesc, iar ei sunt viaţa mea. Copiii, şi Bogdan dar şi Bianca, sunt extraordinari, învaţă bine, sunt talentaţi – scriu (au scris) versuri, pictează cu deosebit talent. Or fi semănând şi ei cu cineva! (şi iar râde!) Cu mama lor, nu? 
  
G.D.: - Mă gândeam eu de la începutul dialogului că va fi interesant ce voi afla, înspre final. Mă uimiţi cu fiecare răspuns.  
  
A.B.: - Nu e greu deloc! Asta este realitatea, nici nu am de ascuns şi nici nu vreau să exagerez cu ceva. Este punctul meu de vedere, sincer şi obiectiv, până la proba contrarie. Viaţa îţi rezervă fel de fel de surprize. Până în clipa de faţă, pot spun că suntem o familie perfectă - cu păreri sau opinii, cu realizări sau nerealizări ... cu bune şi cu rele. Când a trebuit să ,,cobor milităria” din podul casei, nu am ezitat a proceda în consecinţă! Când a trebuit să felicit sau să laud am făcut-o cu obiectivitate, spunând lucrurilor pe nume. Avem păreri contrare dar pot fi constructive. Deja copiii fiind mari, au propria lor personalitate. Trebuie înţeleşi aşa cum sunt. Trebuie încurajaţi, susţinuţi, iubiţi iar noi le-am oferit din fiecare. Nu pot spune un procent! Dar am făcut-o, cu responsabilitatea unui părinte care-şi iubeşte copiii. Sunteţi părinte şi dumneavoastră, domnule Gelu, şi sunt convins că mă înţelegeţi.  
  
G.D.: - Desigur, fără discuţie! Să vă dea Dumnezeu sănătate tuturor celor dragi de lângă dumneavoastră. Visele să vi se împlinească, iar dorinţele să devină realitate. Cunoscându-vă, sunt convins, pe mers ce merge, că veţi rămâne la fel de buni prieteni unii cu alţii, acolo, în familia dumneavoastră, şi că vă veţi înţelege. Doar, un părinte, i-ar vrea rău copilului? Treaba cu milităria mi-a plăcut cel mai mult! 
  
A.B.: Evident, că nu ar vrea rău un părinte niciunui copil. Dar vedeţi generaţiile astea cum sunt ... iar dialogul între generaţii, între părinţi, este extrem de important. Deocamdată pot spune că e perfect aşa cum este. Să vedem ce ne aduce viitorul. Eu, mi-l doresc aşa ca şi până acum – cu realizări, cu bucurii, cu împliniri, în funcţie de trecerea anilor. Fiecare etapă din viaţă este frumoasă, stârneşte melancolii şi lasă amintiri. Nu trăim din amintiri, dar le ducem în suflet. Ne dorim o lume cinstită, reală. Nu cred că vom mai avea parte de ea. Nici noi şi nici copiii noştri. Trebuie să-i călim pentru un viitor, iertare, incert, sumbru, mereu cu probleme. Nu văd în viitor o aşezare a vieţii cotidiene. Nu mai cred în aşa ceva! Mereu suntem contra cronometru. Mereu ne grăbim! Liniştea este din ce în ce mai puţină. Zilele pe care le petrecem împreună cu familia, sunt din ce în ce mai rare. Şi-aici pierdem. Sau poate nu ne ştim organiza din acest punct de vedere? Poate! Probabil! Eu, am încercat cât mi-a stat în putinţă să recuperez ce am pierdut, atucni când am pierdut de la viaţă şi cu trecerea anilor. Nu am vrut să-mi maturizez copiii cât timp încă msi sunt copiii. Mi-am dorit o lume a copilăriei, şi cred că au avut parte de aşa ceva. Atunci când a fost nevoie de o gândire matură, aşa am gândit – matur, adică! Astea toate să reliefează şi în ceea ce am scris. A se vedea, volumul ,,7 zile – 7 poeme”. Mie chiar mi-e dragă această carte. Nici eu nu ştiu cum am reuşit, ori de unde ideea unei asemenea concepţii, dar aşa a ieşit! 
  
Partea a II-a 
  
G.D.: - Vasile Aurel, ne-am luat cu vorba dulce despre ceea ce înseamnă familia şi copilăria pentru un român adevărat ca tine dar nu mi-ai spus nimic despre un eveniment la fel de important din punctul meu de vedere ca prezentarea cărţii tale de poeme şi anume faptul că ai fost declarat "Jandarmul Anului" un trofeu la care au râvnit şi alţi colegi de-ai tăi! 
  
A.B.: - Urmează! Şi sunt pregătit să răspund tuturor întrebărilor. După cum foarte bine se ştie, în fiecare început de aprilie, Jandarmeria Română, este în sărbătoare. Anul acesta, de exemplu, se aniversează 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, prilej cu care în fiecare inspectorat din ţară se organizează activităţi specifice. Una din aceste activităţi, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, a fost şi organizarea unei lansări de carte, şi, cu toată modestia de care pot da dovadă în această clipă, spre bucurie, mie mi-a revenit sarcina să fiu implicat, după ce comanda inspectoratului şi-a dat acceptul. Credeţi-mă pe cuvânt, că nu mai ştiu ca în inspectoratul nostru să mai scrie cineva, iar dacă aşa ar fi, chiar m-aş bucura. Deci, într-un fel, sunt ,,unicat”, şi vă rog să puneţi ghilimele, să se înţeleagă gluma. M-aş bucura dacă ar fi mai mulţi jandarmi cu astfel de aptitudini şi calităţi, dar cu regret, văd că nu sunt. Probabil, pe ici pe colo, jandarmii mai cochetează cu poemul, dar din cauza emoţiilor încă nu au ieşit la rampa lansării, aşa cum am făcut eu. Dar şi eu împlinesc anul acesta 10 ani de la prima lansare de carte, că de scris am scris cu mult înainte. Dar atunci am avut curajul de-a pune într-un prim volum gândurile mele, aşternute pe ciornă. Se întâmpla în anul 2003, dar cartea din motive financiare a apărut abia în anul 2005. Şi ... să vă mai spun un secret, de fapt un lucru ce m-a încurajat şi bucurat şi mai mult. Maramureşenilor noştri nu le este străin concursul şi festivalul de literatură de la Cicârlău - Festivalul de poezie ,,Vasile Lucaciu”. Îl ştiţi doar, un festival extrem de bine organizat şi pretenţios. În acel an eu, la secţiunea folclor, am participat cu câteva poezii de nuntă, iar juriul cu severitatea bine-ştiută, a decis ca şi eu să fiu premiat la această secţiune, alături de alţi concurenţi. Am primit drept premiu – publicarea manuscrisului de debut, lucru care nu s-a întâmplat niciodată, din lipsa fondurilor. În aceea vreme la Centrul Creaţiei Populare lucra şi domnul prof. Iuga Dumitru (actualmente pensionar) cel care semnează cu pseudonimul Ioan Bogdan. Cu dumnealui am discutat şi am convenit ca poeziile şi oraţiile de nuntă cu care am participat la concurs, dar şi cele ale întregului manuscris, din lipsa fondurilor, să fie publicate în revista Memoria ethnologica – motivându-se că, deocamdată, cu-atâta mă pot ajuta. Şi asta a contat extrem de mult. Aşa că printre alte articole, ulterior publicate în această revistă extrem de interesantă, mă bucur că sunt şi eu publicat. Revin, şi concluzionez – volumul meu de debut, a fost premiat la Festivalul de poezie ,,Vasile Lucaciu”, de la Cicârlău. Cartea am publicat-o doi ani mai târziu, dar cu surse proprii de finanţare, fără a mai implica şi instituţiile care mi-au promis, din motiv că mereu se plângeau că nu au fonduri, că nu sunt bani. Ba mi se cerea să mai am răbdare până vor fi bani, şi uite aşa, nu am avut răbdarea care şi-ar fi dorit-o dumnealor, şi am intrat eu în joc. Mi-am asumat răspunderea publicării manuscrisului, ajutat de Editura şi tipografia EUROTIP, din Baia Mare. Aici, am găsit oameni absolut minunaţi, care mi-au înţeles dragostea şi pasiunea pentru carte şi poezie. Am doar cuvinte de apreciere şi mare laudă la adresa dumnealor. Dumnezeu să le dea sănătate! Şi, uite aşa am debutat! Nu vă spun povestea fiecărei cărţi, deşi credeţi-mă fiecare carte are câte o poveste a ei. Am vrut doar să punctez debutul meu. Aici, o enormă contribuţie, au avut şi cei din Jandarmeria Maramureş, cei care erau la comanda Batalionului de Jandarmi, pentru că nu eram încă Inspectorat. Şi dumnealor m-au înţeles şi m-au sprijinit în demersul meu. Şi iată că după atâţia ani, mă întorc iar la Jandarmerie să lansez altă carte. Am lansat prima carte, cea premiată la Cicârlău, ,,Poezia nunţilor pe Fisculaş”, volumul I, iar acum ,,7 zile – 7 poeme”, cea de-a zecea carte, în ordinea apariţiei lor. Le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire.  
  
G.D.: - Este o poveste frumoasă, pe care, trebuie să recunosc, eu nu am ştiut-o! Am ştiut de premiul obţinut la Cicârlău, am citit despre lansarea de carte de la Jandarmeria Maramureş (undeva prin 2005), pentru că s-a reliefat în presa acelor timpuri acest eveniment. Deci, prima carte şi a zecea ... mergem din 10 în 10? 
  
A.B.: - Deja eu am făcut primii paşi! Probabil că da! Le voi spune cititorilor şi fanilor, că de-atunci, adică de anul trecut (n.a. 2012) de când am editat şi tipărit carte ,,7 zile – 7 poeme”, am mai pregătit două, care în acest moment se află în tipografie. Sunt pe drum către cititori. Deci, în premieră, volumul ,,Clepsidra. Poeme către cei dragi”, este pe drumul cel bun. Cu susţinerea jandarmilor, cu susţinerea dumneavoastră, spre bucuria mea. Mă întorc, totuşi, la volumul lansat la Jandarmerie, dar credeţi-mă, încă mă încearcă emoţia acelui moment. Să nu întrebaţi de ce? Lucrurile astea sunt foarte delicate. Mai ales când eşti legat şi de altceva sau altcineva. Aici, am fost ,,legat”, dar a se înţelege ,,legat sufleteşte”, de arma jandarmeriei, sub tricolorul căruia lucrez de 21 de ani. De fapt, din anul 1992. Mă gândeam, ferească Sfântul, ca nu-care-cumva, prin acţiunea mea, să fiu înţeles greşit, şi să ştirbesc imaginea Jandarmeriei, pe ansamblu. E o problemă, pe care mi-o pun mereu. Probabil, e un fix de-al meu. Dar, iubesc prea mult ceea ce fac, şi când îmbrac haina militară, şi când scriu, şi-mi doream, să iasă lucrurile sub emblema perfectului. Nu să trag în jos Jandarmeria, nu! Dimpotrivă, dacă pot, s-o înalţ, s-o ridic, sau s-o păstrez cel puţin, la echilibrul în care este. Dacă pot s-o mai ajut cu ceva bun, foarte bine, îmi spun mereu. Uite că aici a fost o acţiune foarte reuşită, bine primită şi apreciată de toată lumea. Sincer, nu mă aşteptam la reacţia asta. 
  
G.D.: - Vă înţeleg perfect, pentru că ştiu ce implică o astfel de iniţiativă. Emoţii puternice, multă implicare şi dăruire. Mai ales, aşa cum aţi spus, când eşti legat şi de altceva. 
  
A.B.: - Prin această lansare, m-am văzut implicat, efectiv, sută la sută, la promovarea imaginii Jandarmerie Maramureş, dar nu numai, ci a întregii Jandarmerii, tocmai ştiind că va fi presă, vor fi televiziuni, şi toate acestea, nu vor rămâne doar pe plan local, ci vor depăşi graniţa judeţului. Vor fi auzite în întreaga ţară. Am avut emoţie în ceea ce priveşte evenimentul şi contextul lui. Dar, ce m-a ajutat cel mai mult, aici, a fost, încrederea în carte, în volum. Mereu am simţit că acest volum este aşteptat! Sincer. Are şi o construcţie aparte, nu e unul ca oricare, aşa cum ne imaginăm noi cărţile cu poeme. Am avut parte de-o idee inedită, zic eu. Fiecărei zi din săptămână, i-am dedicat un poem, o poezie. Dacă vă uitaţi la cuprinsul cărţii, acolo apar doar şapte titluri, chiar aşa întitulate: - poemul de luni, poemul de marţi, ... 
  
G.D.: - Interesantă abordare, într-adevăr! Ideea concepţiei poemelor mă duce cu gândul la literatură universală, şi la R. Kipling, cel care a scris în acest fel câteva poeme.  
  
A.B.: - Pe drept cuvânt, acest autor din literatura universală, mi-a fost exemplu în concepţia volumului. Pe ideea lui absolut minunată, mi-am construit şi eu ,,imperiul de poezie”, cum l-a numit atâta de frumos, în momentul lansării, doamna Florica Bud, Director al Institutului Cultural Român, filiala Maramureş, preşedinta Cenaclului Scriitorilor. ,,Imperiul de poezie ...”, cuvinte sensibile de altfel, dar de-o încărcătură emoţională fantastică. Şi-aşa am început a prezenta şi pe cei care mi-au fost alături la eveniment, adică cei ,,din viaţa civilă”, alături de ofiţerii şi subofiţerii Inspectoratului. Emoţia a fost cu atât mai mare, văzându-i, pentru că îi respect pe fiecare. Pentru fiecare am o stimă deosebită, şi mai cred, că fiecare în sinea dumnealui s-a gândit la ce-am gândit eu – promovarea imaginii instituţiei noastre. 
  
G.D.: - Frumoase vorbe, şi spun asta, gândindu-mă la doamna Florica Bud, care mereu are o atitudine obiectivă, în ceea ce priveşte poezia, sau literatura în general. Doamna Florica Bud, nu aduce laudă decât acolo unde se merită, acolo unde, într-adevăr, volumul trebuie preţuit şi apreciat. Este adepta unei literaturi de calitate, care se prezintă cu energie. O cunosc, o ştiu cât este de pretenţioasă cu acest segment, şi-o apreciez pentru sinceritate.  
  
A.B.: - Vezi! Exact aceasta a fost şi problema mea. Mi-era un fel de ,,frică” de reacţia celor chemaţi la susţinerea cărţii. O frică, soră cu emoţia şi timiditatea, dar, repet, mereu am crezut în poemele celor şapte zile. Dar, vedeţi, fiecare are dreptul la o părere. Nu poţi discuta niciodată părerile altora, şi nu te poţi îndoi de ele. Am avut deplină încredere în doamna Florica Bud, tocmai din aceste considerente ... un om drept, cinstit, sincer şi obiectiv. Astea îmi dădeau putere de-a merge mai departe. Şi-acum, lăsaţi-mă, să-i mulţumesc pentru susţinerea şi vorbele de laudă! Nu mă aşteptam, la atâta bucurie. Nici nu m-ar fi mirat, dacă oricare dintre cei chemaţi în susţinerea cărţii, dar şi a mea, să aibă păreri contrare. Sunt fericit că pot spune despre cele şapte poeme, că au fost primite aşa cum se cuvine de către iubitorii de poezie. Ce să mai zic, Doamne ajută, tot aşa! 
  
G.D.: - Doamna Florica Bud, director I.C.R., filiala Maramureş! Cine altcineva a mai participat, şi care au fost părerile dumnealor? 
  
A.B.: - Fac referire tot la doamne, pentru că aşa mi se pare moral, să fie, deşi nu asta a fost ordinea în care au fost invitaţi să-şi spună părerea. M-am bucurat, şi chiar i-am simţit din plin prezenţa pozitivă, prin energia degajată, a poetului popular Mariţa Grigor, cea care a debutat în volum de poezie la 70 de ani. Dar, asta este o altă poveste! Am ţinut neapărat să fie şi dumneaiei prezentă din mai multe considerente, şi anume: - curajul de-a privi viaţa aşa cum e. Şi cu cele bune şi cu cele rele. Mariţa Grigor este un exemplu de demnitate şi de luptătoare în viaţă. Am vrut s-o arat jandarmilor prezenţi, pentru că şi noi, prin natura profesiei, trebuie să fim curajoşi, luptători, fermi, demni. Consider, deşi starea de sănătate îi este mereu sub semnul întrebării, că a fost atins scopul propus. Din cauza emoţiilor şi-a trăirii momentului prea puternice, Mariţa Grigor, n-a apucat să spună prea multe, dar ajunsă acasă, după eveniment, a luat pix şi hârtie, şi şi-a lăsat sufletul să zboare şi să se exprime cum şi cât poate mai sincer. Ulterior am postat, şi dumneavoastră m-aţi ajutat enorm, şi pe blogul revistei Izvoare Codrene, şi pe site-ul revistei Jandarmeria Română, părerea poetului popular. Acestea apar în format electronic, pe site, putându-se citi oricând. Vă mulţumesc şi pentru această implicare.  
  
O altă prezenţă feminină, extrem de obiectivă, a fost doamna Viorica Găinariu Tazlău – maramureşeancă prin adopţie, de câţiva zeci de ani. Recunoscut epigramist, membru fondator al revistei de Epigrame Spinul, din Baia Mare, cea care, atunci când a fost invitată să ia cuvântul, a şi citit din creaţiile dumneaiei, extrem de proaspete, scrise atunci, chiar în momentul derulării evenimentului. Catrenele doamnei Viorica, deja au fost publicate în revista Jandarmeria maramureşeană, 2013. Le mulţumesc şi în această clipă, pentru cuvintele frumoase rostite, la adresa poemelor, la concepţia inedită a cărţii, la adresa mea. 
  
G.D.: - Doamne talentate, cu inspiraţie de moment, dar şi domni ... alături de gl.bg. Lucian Irimuş, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş. Şi totuşi ... Jandarmul Anului! 
  
A.B.: - Voi începe să-i mulţumesc domnului gl. bg. Irimuş, pentru toată susţinerea. Dar şi pentru încrederea avută în mine. Dacă aşa nu era nu cred că aproba activitatea cu lansarea de carte. M-am bucurat să am alături de mine asemenea oameni, ,,domni mari, învăţaţi”, cum i-a numit poetul popular Mariţa Grigor. Aşa şi este! A crezut şi dumnealui în mine, ca om, ca jandarm, ca profesionist. Probabil toate astea adunate, au dus la numirea mea ca ,,Jandarm al Anului”, deşi fiecare jandarm şi-a adus contribuţia la promovarea imaginii Jandarmeriei Maramureş, cum au ştiut mai bine. Suntem exemple pentru societate, de curaj, demnitate, dăruire. Sunt mândru de această distincţie, chiar dacă este onorifică, şi-o dedic tuturor colegilor de armă. Consider că e meritul fiecăruia, nu doar al meu personal, dar soarta a decis ca eu să-l primesc în acest an. Mă onorează şi l-am primit cu cinste şi cu emoţie, pentru că nu mă gândeam că voi ajunge vreodată, nici să fiu nominalizat, la un aşa merit. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine, şi promit în păstrarea acestuia cu cinste şi demnitate. Mereu, voi avea drept exemplu, asemenea oameni precum: gl. bg. Irimuş, col. Hossu Ioan sau lt.col. Tălpăşan Ioan (cei din comanda unităţii), dar şi exemple precum: mr. Pop Adrian, lt.col. Ilieş Petre sau mr. Pop Dan. Tot aşa pot să-l numesc exemplu pe domnul mr. Tomoioagă Sergiu sau cpt. Cîşlaru Cristian. Dar şi colegi subofiţeri, precum plt. adj. şef Andreica Alexandru, plt. maj. Silaghi Florin Vicenţiu sau plt. maj. Ştefan Monica sau plt. maj. Lavinia Felicia Butean. Sunt doar câteva nume, sau câţiva din cei care pot fi daţi exemple. Şi, uite că sunt daţi! Lista este mare şi lungă, şi mă gândesc acuma la fiecare în parte, ofiţer sau subofiţer, din cadrul Inspectoratului. Credeţi-mă, dragilor colegi, că vă am pe fiecare în suflet şi-n gând, în această clipă, poate şi de bilanţ sufletesc. Mă gândesc la dumneavoastră, indiferent din ce structură organizatorică faceţi parte (ordine publică, pază şi protecţie instituţională). Nu pot trece cu vederea, ori să-i uit, pe cei care ne-au fost comandanţi, iar acum sunt cadre în rezervă sau retragere. Mulţi dintre ei, sau fiecăruia în parte, vin şi le mulţumesc pentru tot sprijinul de care ne-am bucurat, atunci când dumnealor erau în funcţie. Nu numai eu, ci întreg colectivul de jandarmi. Cu bucurie voi mărturisi că-l am în suflet pe col. Matei Vasile (fost comandant), col. Dod Vasile (fost şef de stat major), dar şi pe col. Aron Dumitru, Crişan Nicolae, col. Chindea Aurel sau Cupşa Cornel – fie iertat, Doamne, dar şi pomenit numele dumnealui. Sunt doar câţiva deşi lista este mare şi-aici. Tot cu respect mă întorc şi spre col. Cărăjan Ioan sau maistru militar Muntean Gheorghe (meşterul Gigi – cum îi spuneam noi!). Iertare, dar va trebui să mă opresc, deşi lista mea este mult mai mare. În felul său fiecare, ne-a ajutat să răzbim în sistemul militar, care este aşa cum este. Este cum îl ştim, dar din afară toate par frumoase. Ne-au certat atunci când a fost nevoie ori a fost trebuinţă, ne-au lăudat când a fost cazul. Nu aş vrea să spun, pentru ,,a nu părea prea pompos”, că ne-au îndrumat paşii pe drumul carierei militare, dar aşa a fost cu adevărat. Şi la noi este ca în orice domeniu, ba parcă şi mai greu, pentru că aici trebuie mereu să fii corect, concret, obiectiv, sincer şi pregătit. Acum îmi dau seama, iar, de trecerea prea grăbită a anilor, cum despre unii deja se vorbeşte la trecut – col. Cupşa Cornel, de exemplu – un om excepţional, un adevărat profesionist. A plecat la ceruri, mult prea devreme. Probabil, Dreptul Dumnezeu, avea nevoie acolo, în ceruri, de-un om destoinic, un militar desăvârşit, un profesionist adevărat.  
  
G.D.: - Mă bucur că pot auzi vorbindu-se despre oamenii militari în felul acesta. De ce? Se ştie, şi nu are rost să ne ascundem după deget, cum se sfârşesc sau care sunt relaţiile dintre militarii în termen şi cadrele active. Evident aici nu este cazul, dumneavoastră fiind cadru activ, coleg de serviciu cu ofiţerii, care, confrom statutului, vă sunt şefi – direcţi sau indirecţi. Vorbesc, doar din perspectivă unui începător al carierei militare.  
  
A.B.: - Dau anii în urmă, şi mă gândesc, la cum era atunci, când alergam plin de speranţă şi încredere, să mă angajez la Jandarmerie. Nu eram băimăreni în aceea perioadă, ci sediul ne era la Şomcuta Mare, unde după angajare, chiar am făcut naveta. Ulterior ne-am mutat de tot în Baia Mare, dar astea sunt lucruri pe care istoria le-a notat deja, din punctul meu de vedere, fiind nişte date de referinţă istorică. Au trecut 21 de ani de-atunci. Sincer, nu am crezut că voi ajunge, să împlinesc atâţia ani, în sistemul militar. Pentru că am făcut destule de-a lungul anilor. Şi bune şi rele! Doar adineaori vorbeam de cele bune şi de cele rele. Aici m-am văzut şi pe mine. Eu nu am fost nici prea rău (dacă aşa eram plecam din sistem), dar nici prea cuminte şi nici prea cu minte (dacă aşa era, alta era situaţia azi), zic eu. Profesional, m-am maturizat, alături de jandarmi, alături de şefii direcţi sau indirecţii, în timp ce unii veneau, iar alţii plecau din sistemul militar. Am avut întotdeauna o dragoste aparte pentru acest serviciu, pentru ţinuta de jandarm, pentru munca acestuia. Dar credeam (şi probabil mai cred!), că va fi mai bine. Nu vreau să judec, dar lucrurile nu merg înspre mult bine, şi noi trebuie să ne recunoaştem şi punctele slabe – cadrul legislativ precar şi mereu în schimbare, lipsa fondurilor sau a banilor... şi câte-or mai fi! Nu le analizez pentru că sunt alţii puşi să facă această muncă.  
  
G.D.: - Chiar e un moment aparte. Nu credeam că aveţi să ne mărturisiţi atâtea lucruri interesante, fiecare în felul său. Din păcate, şi datorită spaţiului, va trebui să le spunem cititorilor că va urma şi un episod, trei, al acestui interviu, pentru că, nu cred să fi epuizat întrebările la care mă gândesc, ori la care mă gândeam.  
  
A.B.: - Vă stau la dispoziţie, atât cât doriţi. E o bucurie să povestesc, dar şi să întorc roata amintirilor şi a anilor. Acuma sunt cuprins de bucuria şi de emoţia evenimentelor, care vrem nu vrem, ne marchează existenţa. Sunt mândru că sunt jandarm! Sunt mândru că am asemenea exemple de viaţă. Sunt mândru de realizările personale, dar şi în plan profesional. Mă bucur să pot spune toate astea cu sinceritate şi curaj, cu demnitate şi corectitudine.  
  
G.D.: - Şi pentru că tot m-aţi rugat să prefaţez următoarea carte, vă mărturisesc, domnule Aurel Bele, alias Vasile Bele, că toate acestea doresc să fie prefaţa la care nici nu te gândeai. Mai ales că avem atâtea motive de discuţie ... 
  
A.B.: - Deci, m-ai păcălit! La modul frumos! Intuiam eu ceva, dar furat de ideea aniversării celor 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, şi ideea de ,,Jandarm al Anului”, am avut deplină încredere în dumneavoastră (n.a. râdem!). Următoarea carte pe care o am în curs de pregătire, adică îşi aşteaptă rândul să fie publicată, este precum bine ştii, ,,Încă un gând. Taine”.  
  
G.D.: - Tocmai la asta m-am şi gândit. ,, ... Taine”. Ei uite, că nu vor mai fi taine. Vor fi adevărate destăinuiri cu şi despre autor, cu şi despre viaţa de jandarmerie, cu un poet jandarm. Adunate, nu fac altceva decât să ne arate cine este, aşa cum am specificat la începutul acestui interviu, Vasile Bele. Abia acum am aflat că el este una şi aceeaşi persoană cu plutonierul adjutant Aurel Bele. 
  
A. B.: - Perfect adevărat! Şi mai spun ceva ... dă, Doamne, ca şi această carte să fie lansată la Jandarmerie, cu mândrie şi bucurie. De ce nu? Dar să sperăm într-un cadru festiv aşa cum se obişnuieşte, dar fără a mai implica şi o altă manifestare, ştiind cât de mari şi multe sunt emoţiile mele. Gândiţi-vă şi la sufletul meu! (n.a. şi iar zâmbeşte, împlinit). 
  
PARTEA a III-a 
  
G.D.: - Nici nu mi-am putut închipui că vom avea un dialog atâta de interesant. Sincer, la început, mă gândeam la unul mai simplu, doar câteva întrebări, structurate elegant, aşa cum este obiceiul. Văd, că ulterior, din răspuns în răspuns, şi din întrebare în întrebare, aflu lucruri la care nici nu m-aş fi gândit. 
  
A.B.: - Mă bucur că e aşa! Când am vorbit la telefon despre acest interviu, credeţi-mă şi eu mă gândeam că vor fi doar câteva întrebări simple, răspunsuri, la fel, simpliste, dar uite cum se complică ,,din mers”, lucrurile. Ei, acuma că am ,,făcut lumină”, în ceea ce mă priveşte, cred că ar trebui să ne apropiem de final. Stau şi mă gândesc dacă ar mai fi ceva de spus despre viaţa, profesia ori creaţiile mele.  
  
G.D.: - Sunt ferm convins că dacă am mai avea timp, am mai găsi şi întrebări dar şi răspunsuri. Nu a fost deloc greu, ba dimpotrivă, totul a decurs extrem de liber, degajat, fără gram de emoţie, aşa cum îmi închipuiam. A fost o bucurie să dialoghez cu dumneavoastră, din acest punct de vedere. 
  
A.B.: - Apreciez şi eu efortul făcut de către dumneavoastră, pentru că lejer-lejer, degajat-degajat, a fost şi un pic de greutate, haideţi să recunoaştem. Am deplină încredere în dumneavoastră, domnule prieten Gelu Gragoş. Văd în dumneavoastră un om minunat şi devotat profesiei, şi mă bucur să te am ca exemplu de viaţă. Apreciez şi voi aprecia mereu enorma muncă ce o depuneţi, ca din acest punct geografic, nordul nostru atâta de frumos, noi să fim cunoscuţi, să fim citiţi şi de ce nu, să fim apreciaţi şi recompensaţi, pentru ceea ce facem. A se vedea în acest sens, apariţiile multor scriitori maramureşeni în diverse antologii din ţară, datorită ţie, domnule! Este o muncă laborioasă ce necesită mult efort intelectual, dar şi multă pasiune şi dragoste pentru ceea ce faceţi. Trebuie să recunosc, şi chiar să spun, despre implicarea dumneavoastră în toată această activitate literară. Sunteţi un om deosebit, dedicat profesiei, repet, convins că peste ani şi ani, munca dumneavoastră va fi mult mai mult apreciată, şi de ce nu, susţinută de cei competenţi şi avizaţi.  
  
G.D.: - Fac toate acestea din drag, fără a aştepta ceva în schimb. Personal, consider că această-mi este menirea, aşa că nu e nevoie să-mi mulţumiţi. Mulţumesc, eu! Dar mai am încă ceva de lămurit, şi nu vreau să-mi ,,scape printre degete”. Referitor la lansarea de carte ,,7 zile – 7 poeme”, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş. În susţinerea dumneavoastră, nu am vorbit decât despre doamne. Sunt convins că au fost şi domni implicaţi în acest eveniment.  
  
A.B.: - Desigur! Şi nu finalizam eu acest subiect dacă nu aduceam ,,un cuvânt de mulţumire”, domnilor ce m-au susţinut. Şi credeţi-mă, am avut în jurul meu nişte oameni deosebiţi. Oameni care mi-au înţeles gândurile scrise, care mi-au înţeles emoţia momentului, şi care m-au ajutat să trec mult mai uşor prin toate astea. Nu a fost o greutate fizică, dar totuşi a fost o responsabilitate, am mai punctat acestea. L-am ales drept moderator pe prof. Dragomir IGNAT, un om extrem de sever, obiectiv şi talentat. Dumnealui a ,,gestionat” momentul cum nu se poate mai frumos. Trecerea de la un vorbitor la altul, în momentul lansării cărţii, s-a făcut cu un adevărat profesionalism. Nu ştiu ce mă făceam, dacă nu aveam lângă mine asemenea oameni! Apoi, tot cu un cuvânt de mulţumire, mă voi apropia spre conf. univ. dr. Ştefan VIŞOVAN şi Mircea FARCAŞ - domni, care mi-au fost profesori la Universitate în anii studenţiei. Îi ştiu şi-i apreciez enorm, pentru toată muncă dumnealor, şi ca dascăli, dar şi ca oameni. Sunt adevărate exemple pentru societate. Exemple de viaţă, exemple morale, exemple de urmat. Sincer, mă aşteptam să fie ,,mai duri”, să fiu probabil, ,,pedepsit şi taxat”, aşa cum făceau la facultate, dar atunci, aşa trebuia să fie. Dacă aşa nu era, nu cred că ajungeam azi, aici. I-am invitat cu mare drag, ştiind că părerile dumnealor sunt obiective, sensibile şi reale. De asta şi emoţia evenimentului a fost mare! Au apreciat volumul din toate punctele de vedere – concepţie, stil, construcţie, structură. Şi l-au numit ,,inedit”, dar aşa şi este. Aşa am vrut să fie, iar Bunul Dumnezeu, m-a ajutat. Chiar mi-aş dori ca acest volum să fie citit de cât mai multă lume, şi apoi, să încercăm, măcar să încercăm, să fim un pic mai buni, un pic mai prietenoşi. Oricum, părerile dumnealor, vor apărea (n.a. dacă nu au apărut, deja!) punctate în presa locală. Le mulţumesc pentru susţinerea şi încurajarea primită, pentru sfaturile şi părerile obiective. Dacă voi mai ajunge astfel de momente, aş vrea să-i rog, încă din această clipă, să-mi mai fie alături, aşa ca până acum. Încărcat de emoţie a fost şi mometul când a fost poftit la cuvânt, Gheorghe URSAN – redactorul şef adjunct al revistei Din vatra satului, unul dintre membri fondatori ai acesteia, fost militar în termen, în Jandarmeria Maramureş. Nu în ultimul rând, mă voi opri, spre a-i mulţumi, bunului meu prieten, doctorand, la această dată (2013), poet şi scriitor, profesor Nicoară MIHALI. Un om vrednic de toată lauda, pentru întregul efort şi pentru toată munca pe care o depune în slujba oamenilor şi a cetăţenilor, aşa precum noi, jandarmii. De asta mi-am dorit să fie şi dumnealui alături! Are cărţi de poezie extrem de valoroase, are cărţi şi studii de cercetare în domeniul etnologiei şi etnografiei. Dumnealui a făcut frumos trecerea de la folclor la literatură, sau de la literatură la folclor - sensibil, nobil, elegant. Vă mulţumesc, domnilor, tuturor, indiferent cum sau care a fost ordinea provocării la discuţie. Vă mulţumesc pentru că v-aţi rupt din timpul dumneavoastră, pentru a fi alături de mine, dar şi de jandarmii mei dragi, la acest moment, dar şi la aniversarea Jandarmeriei Române – 163 de ani. Aţi fost şi dumneavoastră contributori la aniversarea Jandarmeriei Române. Nu cred să fi uitat, în acest momnet, pe cineva, iar dacă am uitat, îmi cer scuze, cu promisiunea că voi reveni cu o ,,erată”. (n.a. glumind!). 
  
G.D.: - Foarte frumoase cuvinte! Mă bucur că ai avut o asemenea susţinere. Oameni de elită – harnici ostenitori, fiecare în parte, pe tărâmul literaturii şi literelor. Curajos aţi fost, domnule plutonier adjutant Aurel Bele, să vă ,,aventuraţi” în acest demers. Repet, ţi-ai ales extrem de frumos oamenii care să te susţină. Şi, au făcut acest lucru la înălţime, aşa cum le stă dumnealor în caracter. Dascăli severi şi obiectivi, oameni de cultură, devotaţi dar, din această clipă, şi prieteni ai jandarmilor. Critici autorizaţi sau avizaţi, astfel încât părerile dumnealor cântăresc extrem de greu în mediul literar. 
  
A.B.: - Aşa este! (râzând!) Mi-am ,,asumat” acest risc, gândindu-mă că părerile dumnealor vor fi sincere şi adevărate, aşa cum îmi doresc să fie lumea din jurul meu – una curată şi sinceră. Într-un fel, am adaptat şi cartea cu invitaţii, dar şi invitaţii cu ea. E valabilă şi una şi alta. Ştiu că fiecare în parte urăşte minciuna şi omul parvenit, urăşte făţărnicia şi nemernicia vieţii. În schimb, chiar ei recunosc faptul că, iubesc dreptatea, adevărul, moralitatea, lucrul bine făcut, iubesc frumuseţea. Acesta a fost şi motivul pentru care i-am poftit în susţinerea mea. Iubesc valorile morale ale vieţii, şi luptă pentru apărarea lor. Doamne ajută! De la ei am învăţat şi eu, şi voi preţui astfel de oameni! De asta s-a născut şi cartea ,,7 zile – 7 poeme”, ca un manual de bună purtare. Să nu faci aia, să nu faci cealaltă, ... lucruri rele, nonvalori, de-altfel. Sau, să faci aşa, ... sau aşa, ... sau aşa ... aşa cum am vrea pentru a ne fi bine. Nu spun mai multe, pentru că las cititorilor această curiozitate.  
  
G.D.: - Oare ce ar mai fi de adăugat unei astfel de confesiuni literare? 
  
A.B.: - (n.a. fără a-mi da răgaz să mai spun ceva!) Cred că şi aşa am spus multe! Ştiu că nu se va întâmpla să trăim într-o lume aşa cum apare în carte, niciodată, dar de ce să nu ne-o dorim, măcar. Cu atâta să rămânem! Îmi pare rău că văd în jurul meu oameni care suferă, oameni care jignesc, oameni care împrăştie cu noroi în unii şi-n alţii, tocmai pentru ca ei, sau imaginea lor, să fie în prim-planul vieţii. Moral, asemenea oameni, sunt numiţi ,,fără caracter”. Nu doresc, copiilor mei, şi nici copiilor noştri, o astfel de lume. Dacă noi n-am avut, sau n-avem, parte de aşa ceva, măcar lor să le fie mai bine. Să-i creştem pentru o lume mai bună – a înţelegerii, a respectului reciproc, a respectului pentru valoarea morală, în general. Dacă aşa s-ar întâmpla, atunci lumea ar fi fericită, bucuroasă, prietenoasă, bună, plină de încredere. Şi, cred că s-ar putea spune încă multe, doar legat de aceste idei sau principii, dar haideţi să-i lăsăm şi pe alţii să-şi dea cu părerea. Poate, aşa, după citirea cărţii, putem doar să încercăm. Facem o asociaţie, şi luptăm împreună, pentru aceste virtuţi!  
  
G.D.: - Cum trecem prin viaţă?! Uneori ... dar mă rezerv să mai adaug ceva. Mă gândesc la ,,asociaţia” despre care vorbeaţi. Ar fi minunat. Aş fi curios să văd câţi dintre noi se vor alătura unei astfel de idei. Desigur, ideea de asociaţie este pur metaforică, fictivă.  
  
A.B.: - Chiar la asta mă gândesc şi eu. Oare câţi am fi? Şi am fi, pentru că mai sunt oameni care judecă ori gândesc obiectiv. Mai sunt oameni care doresc ceea ce dorim şi noi. Poate este un semnal, poate un punct de pornire. Un avertisment către cei ce suntem, un apel spre/către o lume mai bună. Aşa am conceput cartea în sine, pe motiv că urăsc necinstea, nedreptatea, nemerniciile, făţărniciile vieţii.  
  
G.D.: - Am răsfoit cartea, dar de citit doresc s-o citesc în linişte tocmai pentru a-i înţelege profunzimea mesajului, şi-atunci desigur voi puncta şi eu apariţia ei. Deocamdată pot spune că mă bucur că am primit şi eu un exemplar cu dedicaţia şi autograful autorului. Ne apropiem de finalul ,,finalului” acestui interviu. Domnule Jandarm al Anului, dorindu-vă să ajungeţi şi ,,Poetul Anului”, vă mulţumesc pentru răbdare şi amabilitate. Să vă dea Dumnezeu ceea ce vă doriţi. Vă las pe dumneavostră să faceţi finalul acestui interviu, care s-a întins, iată, pe câteva pagini bunicele. Finalul vă aparţine, în totalitate ... 
  
A.B.: - Este rândul meu? Iar? Cum aş putea finaliza altfel ... decât gândind pozitiv! Cred într-o lume bună. Cred că mesajul cărţii, (şi chiar îmi doresc), va fi înţeles aşa cum l-am transmis. Cât despre păreri – există şi pro şi contra, şi personale şi mai puţin personale – sunt pregătit să le primesc şi să le duc şi pe cele bune şi pe cele rele. Mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Sper să nu-i dezamăgesc, dimpotrivă, să fiu mai ferm şi devotat profesiei, obiectiv în scris. M-aş bucura să nu dezamăgesc prin scrisul meu, să încurajez şi să susţin cât pot ideea de dreptate şi adevăr. Vă mulţumesc şi dumneavoastră, domnule Gelu Dragoş pentru răbdare. Nu ştiu dacă m-am ridicat la măsura aşteptărilor. Cel puţin îmi place să cred că aşa e! Vă doresc sănătate, dumneavoastră şi familiei dumneavoastră, succes în ceea ce faceţi, salutări ,,cordiale” juniorului. Este talentat. Se vede că seamănă cu cineva din familie. (râdem amândoi!). Să vă vedem cât de des şi cât de mult pe acest segment. Ştiţi cum se spune că ,,unde-s doi puterea creşte”, aşa e şi la dumneavoastră. Aveţi cine să ducă mai departe dragostea pentru poem şi pentru literatură, în general. Salut cititorul şi-i doresc doar bine. Să vedem încă un vis împlinit ... şi de ce nu, la mai multe împliniri literare, tuturor! Doamne ajută!  
  
Aprilie 2013 
  
A consemnat prof. GELU DRAGOŞ şi a răspuns plutonierul adjutat AUREL BELE, cel care de ani buni, îşi semnează creaţiile cu pseudonimul VASILE BELE  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
INTERVIU AUTORIZAT cu JANDARMUL ANULUI - I.J.J. MARAMURES (2013) / Vasile Bele : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 840, Anul III, 19 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Vasile Bele : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasile Bele
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!