Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 800 din 10 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Interviu aniversar cu o doamna nestiuta!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ca un copil mic ce se intreaba cum de se intampla ca un filament (al becului) atat de mic sa faca atata lumina in camera, tot la fel ma intrebam cum de a fost posibila construirea bisericii din localitate (Mihail Kogalniceanu) numai intr-un an pana la asa mare inaltime (cea mai mare cladire pe o raza de zeci de kilometri), cca. 40-45m, in niste conditii oarecum mai vitrege!  
 
De am incerca sa ne imaginam cum au trait alti oamenii in vremuri stravechi, cat de greu sau usor le era, ce creeau in timpul lor, ce-i facea fericiti si daca erau, constatam uneori ca pe acele vremuri simplitatea si munca indeplinita cu greu le era o fericire, caci inainte de toate era daruirea! Daruirea, indemanarea si iscusinta prin care trebuia sa le faca pe toate, deoarece "tehnica' acelor vremuri nu ajuta prea mult, aceasta depinzand numai de inventivitatea proprie.
 
 
Urmarind povestea construirii bisericii catolice din localitate, intreband pe unii si pe altii ce ar putea sti, constatand ca nici nu sunt foarte multi cei pe care-i puteam intreba, am ajuns la o doamna pe care o stiiam de mult timp de altfel, chiar de la frecventarea slujbelor si altor ritualuri bisericesti. Exact, acest interviu este tocmai "marturia vie" a celor povestite in articolul anterior.  
 
Doamna a dorit sa ramana in anonimat, insa marturiile sale nu sunt cu atat mai prejos ca importanta, ba chiar eu insumi imi amintesc ca nici bunicul meu, ce a fost veteran de razboi si cu care am fost destul de apropiat, nu mi-a povestit atatea cat mi-a spus aceasta persoana. Motivele sale fiind intemeiate prin insasi prisma varstei sale, nu inaintate, ci foarte-foarte inaintate, implinind duminica, data de 10.03.2013 varsta de 82 de ani ( desi, nu arata deloc!), spunand ca : "imi doresc anonimatul ca nici nu se stie cand ma 'sting', ca se prea mira lumea zicand 'cum, mai traieste tanti...?' (era chiar pe data de 08.03.)." Dansa traieste si inca este in 'floarea varstei', cu exceptia unui incovenient care ni-l va marturisii chiar dansa, desi modul cum vorbeste si rationeaza depasete intr-adevar orice asteptare pentru o asa etate. Mi-a povestit cu lux de amanunte nu numai viata ei, ci a intregii comunitatii germane (ceea ce m-a si 'spulberat' cumva..), urmasii directii prin ea si contingentul ei ai acelora care au construit biserica acesta mareata. Aceste fapte sunt cuprinse si incadrate in timp incepand de dinaintea razboiului (al II-lea mondial), inaintea caruia insusi regele la guvernare trecea prin localitate pentru a mearge la mare, in vacanta. Dansa fiind eleva pe atunci, era cooptata pentru mitinguri atat din localitate pe 'calea' regelui, cat si pentru cele din orasul Constanta. Toate zise de dansa ma fac sa retraiesc o istorie!  
 
V. : Doamna, la varsta dumnevoastra nici nu aratati etatea!  
 
Doamna: Hmm, nu exagera n-ai vazut ca pana acum de curand veneam la biserica? Insa s-a intamplat sa cad in baie si sa-mi scrintesc piciorul. Am stat si la spital, dar decat acolo mai bine acasa, ca uite mai are si cine sa se ingrijeasca de mine. Ca acum singura nu mai pot sa fac mare lucru...Vedeam acolo la spital persoane varstnice pe care le scoteau afara dezbracate..  
 
V. : Cum dezbracate? poate in halat..  
 
Doamna: Nu era nici halat. era altceva...mm, nu stiu cum ii ziceti voi. Ma rog!  
 
Si, stateau acolo pe o banca afara in frig unul langa altul, zgribuliti, tacuti, ca niste mogaldete... Ei, era trist! mai bine acasa, ma mai plimb cu acest cadru prin casa, pe afara. Da, afara daca ies trebuie sa spal cadrul asta la robinetul de afara, trebuie sa ma aplec, da nu-i bai asta, numai ca trebuie sa spal in apa aia rece, mai bine nu. Da, ce ziceai?  
 
V. : Ca doresc sa va iau interviu in legatura cu biserica de la noi, pentru redactia on-line "Confluente Literare", desigur ca nu aveti cum sa stiti. Si, ca doresc ca din partea redactiei intregi, cat si a cititorilor ei va doresc: La multi ani Primavarateci in continuare! cu ocazia zilei internationale Femeii, dar mai ales cu ocazia zilei dvs. in care impliniti o varsta onorabila! O viata frumoasa in continuare! Multi ani fericiti!..  
 
Doamna: Da, foarte fericiti vor fi, asa singurica... Nic s-a dus... Da, multumesc! ceea ce imi doresc este sa ma fac bine la picior sa nu mai fiu povara nimanui. Da, si-as mai vrea cativa ani sa-mi vad stranepotii mei mari. Sti ce bine se simt langa "buni"? Tu unde ai bunica? Da, hai ce ziceai? Aa, de biserica?  
 
V.: Da, stiti acea poveste in care la inceputuri comunitatea de nemti de cum au ajuns aci s-au structurat intr-o echipa, s-au compactizat si s-au organizat foarte bine de a construi biserica noastra numai intr-un an.  
 
Doamna: Este greu de zis, numai la cate ar presupune asta: carau pietrele de la cariera cu carutele, carute solide dar sti probabil ce grele erau acele pietre imense; la cariera se facea o finisare pentru a nu se cara surplusuri, apoi alta langa asa-zisa temelie a bisericii pentru finalizarea finisarii; apoi au facut tot felul de schele si de parghii de a ridica pietrele pe zidul deja zidit, asta din ce am auzit si eu, ca nu eram pe atunci, sti!?  
 
V.: Da, desigur. Insa, va pricepeti!  
 
Doamna: Cum sa nu ma pricep? Cand am construit si noi aceasta casa, aveam un mester de etnie turca, bun meserias! insa, cum sotul meu era mai mult la servici eu ii dadeam la mana piatra.  
 
V: cand asta, dupa razboi desigur?  
 
Doamna: Daaa, ei, dupa razboi normal, cand eram fata la mama stateam langa madam V. acolo langa biserica aproape, iar cand m-am maritat cum era sa mai stam acolo. Primaria ne-a dat teren aci si-am facut o vie si avem un vin! Am si acum, numai ca mai este vie mai putina. Din asta ne-am ridicat noi chiar pe vremea lui "raposatu", ca pana si regele...Mihai parca, nu? da, el a auzit ca suntem ca nemti pe aici si ca avem un vin tare bun, si-a venit sa ia de la noi. Da, ce ziceam? de constructie...La meserias ii dadeam la mana piatra cu piatra si el se mira ca ma pricep atat de bine sa i-o dau pe cea mai potrivita! Auzi, ma vedea asa cum eram, ca aratam bine si eram eleganta, de fapt sti ca tot timpul am fost si mi-a placut sa ma imbrac frumos, si turcul imi zicea ca-mi stric mainile. dar nici o treaba...  
 
V.: Dar cum erau turcii din localitate in acele vremuri?  
 
Doamna: Nu aveai treaba cu ei, foarte buni oameni, ti-am zis si de acest meserias. Mai rai erau bastinasii, care tot timpul treceau in satul nostru si furau.  
 
V.: Cum adica "satul nostru"?  
 
Doamna: Noi etnicii germani, de acolo unde-i Colci, sti coltul ala, nu? acolo aveam noi construit ca un fel de ...cum ii ziceti voi? postament asa un fel, altar cu cruce, ce era ca un fel de hotar, apoi la fel si la capatul satului. Da, si bastinasii erau mai rau ca oricine aici, erau si saraci pentru ca erau lenesi, nu munceau. La noi germanii nu exista sa fie unul care sa nu aibe, cu toate ca familiile erau numeroase, pentru ca mamele nu faceau avort din cauza credintei, dar toti munceau, nu vedeai unul sa stea!  
 
V.: De exemplu la dvs., cati erati in familie?  
 
Doamna: Noi eram 7 baieti si 6 fete. ei! Da, noi eram separati de restul localnicilor, iar biserica da, se afla in centrul comunitatii noastre. Ingrijeam de ea foarte mult, iar duminica nici nu aveai loc inauntru, nu ca acum! Acum ce e... Am avut tot timpul relatii cu cei dintre verisorii care au plecat cand i-a chemat Hitler pe nemtii raspanditi, dupa cum ziceau "acasa la tara muma", si-mi trimiteau bani de acolo din Germania pentru biserica.  
 
V. : Revenind la acest aspect, auzisem ca acesti nemti care au plecat de aci chemati de Hitler in patria de origine, care oricum de mult nu mai erau asa...  

Doamna : -Cum adica, "nu mai erau asa"? vrei sa spui ca noi nu aveam originea din G.?

V. : Originea da, dar ei au avut un "circut nomand" as spune, deoarece germanii ce au ajuns aci in sec al-IX-lea, raspandindu-se-ra in toata Dobrogea, adica parintii sau bunicii dvs. nu au venit direct din Germania ci prea putini dintre ei, cei de aci au venit din Basarabia (asa cum se numea atunci), deoarece au fost chemati mai dinainte acolo de o imparateasa, la origine printesa germana, pentru a ridica nivelul de trai in anumite zone ale imperiului rus de altfel tinuturi roditoare, si mai ales pentru a da exemplu taranilor rusi.
 

Doamna: Da? Adevarat este ca nici eu nu stiu cum de voi spuneti ca nemtii sunt reci... Inca de mica fiind, stiu ca atunci cand tata avea ceva de facut si nu putea singur, veneau nu numai rude, ci vecini, cunoscuti sau mai putin. Asa pentru ca si oricine avea ceva de facut se duceau mai multi la el. Cum si pe mine acum stiindu-ma bolnava, oameni chiar din Germania, ma suna sa ma intrebe de sanatate, iar fiica-mea cand este la treburile ei prin Bacau, la fel ma suna de nu stiu cate ori pe zi, nepotii... ai vazut! Nemtii, intr-adevar sunt individualisti, sunt asa oarecum, dar si muncesc pentru ai lor, iar de e nevoie ajuta si pe altii!

V. : Posibil ca aceste incercari prin care au trecut de-a lungul vremilor prin Rusia, Basarabia si Dobrogea i-a facut sa fie cu asa spirit de echipa. Si, probabil ajuta mai ales pe acela care se straduieste si face totusi ceva!
 

Doamna: Da probabil, nu stiu ce sa spun... eu zic ce am vazut! Apropo, si de ceea ce ziceai cu biserica este posibil sa fie construita numai intr-un an, pentru ca toti erau mesteri buni, fiecare se pricepea la cate ceva si foarte muncitori fiind, atunci cand isi uneau fortele', lucrau foarte repede.

V. : Asa am si eu impresia, iar dovezile scrise marturisesc anume ca constructia bisericii a fost in totalitate indeplinita doar intr-un an, dar probabil ca aveau destule materiale deja adunate, unelte s.a.m.d.. Revenind la chemarea lui Hitler, cati ani aveati atunci?
 

Doamna: Eram mica, aveam vreo 12 ani cand au inceput apele tulburi si 13 sau 14 cand au plecat ceilalti la "tara muma". Tata spunea: "ce sa plecam, avem cam tot ce ne trebuie aici", dar mai bine plecam ca ce a urmat... Granitele s-au inchis rapid, fiind razboi. Si, mi se pare mie ca tara cea mai..., e Romania, ca eram cu Germania iar apoi "s-au intors armele", si ce le-a facut rusii romanilor drept rasplata ca s-au dat cu ei, dar mai multe am platit noi germanii....  

V. : Insa, cei care au plecat, cum le-a fost acolo? am inteles ca au fost inchisi in lagare, ca unii 'asteptau' randul la crematoriu?  

Doamna: Nu, nu-i adevarat! "Lagarul" de fapt era doar un loc, foarte elegant si luxos de altfel, ca nici acasa nu aveau asa conditii, unde stateau totusi temporar pana le gasea locul, casa si masa unde urmau sa stea. Nici nu erau "inchisi", deoarece puteau sa plece si sa vina cum doreau; isi si vizitau rudele din Germania, lagarul fiind prin... Cehoslovacia!? asa se zice? Da, Cehoslovacia! Numai ca la modul cum se invatasera ei, de tot timpul trebuiau sa munceasca, se plictiseau acolo. Cine ti-a spus asta?  

V. : Frau Clara, zicea. Oare nu-i adevarat? Atunci ea de ce s-a intors din Germania, dupa ce plecase de aici? Ne arata chiar si casa unde a stat.  

Doamna: Ei, nu stiu exact, dar ea era altfel cumva, dupa cum orice padure isi are uscaciunile sale... Ea cauta un motiv, probabil, ca nu prea ii placea sa munceasca, iar barbatul ei era ca noi si nu a suportat sa stea langa ea asa, ca ei ii placea bautura... Ei, lasa, Dumnezeu s-o ierte! Nu, cei care au apucat sa plece atunci au dus-o bine nu ca noi care am ramas...  

V. :Ce s-a intamplat?  

Doamna: Odata cu venirea rusilor au inceput deportarile cu barbati si cine era mai bun de munca, chiar si femei, pentru... ei spuneau ca era pentru reconstruirea oraselor daramate de nemti, de parca tot noi trebuia sa suportam.. multi insa, nu s-au mai intors! Cei mai criminali oameni pe care i-am vazut vreodata!! Noi trebuia sa ne ascundem barbatii...
A fost odata un tanar de la noi ce era student la Bucuresti si era in vacanta. Acolo pe langa biserica chiar mergea sa se plimbe si el, unde stateau rusii, ca ne stricasera si altarele de la colturi tragand cu mitralierele, jefuiau biserica de potire si tot ce avea mai scump. la noi intrau in curte si pradau cum doreau ei, alegand gaina sau gasca cea mai grasa, iar daca ziceai ceva... da, puteai sa zici ceva? Ziceam de tanarul student. Acolo langa biserica isi instalasera un fel de ceva pentru nu stiu ce evidente. Tanarul s-a dus sa-l intrebe ceva pe cel de la ghereta, dar nu stiia ruseste cum nici rusul romaneste si uite ca rusul de acolo nu a inteles ce-l intreba studentul. Acesta a plecat, dar cum nu era lamurit a revenit si a incercat sa se inteleaga cu rusu, acesta insa cand a fost intrebat iar nici n-a mai stat mult pe ganduri, a tras atunci un sertar si "poc"!!!
Foarte cruzi.. daca ziceai ceva...
Mai erau unii dintre ai nostri care nu suportau sa fie in asa tratament si au dat sa plece spre Colelia, sti, nu? O localitate geamana cu localitatea noastra (ce avea numele regelui atunci), unde au locuit numai germani pentru ca au construit-o de la zero. De acolo plecasera toti nemtii, iar casele ramasesera goale. Unor familii ce nu au mai suportat aici au zis sa mearga acolo in acele case. De unde? rusii i-au urmarit si au inceput sa-si bata joc de ei, taindu-le hainele si ce mai aveau prin carute. Mai aveau oameni plapumi din alea de gaste (nemtii cresteau multe gaste) si aia le ciruiau cu baionetele lor si radeau cand vedeau cum fulgii zburau luati de vant... cum mai puteau sa mearga sa stea acolo in frig? Acel sat mai tarziu l-au ras, am auzit... biserica stiiam ca a ramas insa, ca era constructie solida, desi era o biserica mai mica ca a noastra.
Rai mai erau... Odata vine un bastinas la tata si l-a intrebat daca nu vrea sa cumpere bocanci, dar, cand tatal meu a vazut ca erau plini de sange, l-a scos afara din curte! Inca nu venisera mocanii sa ocupe casele ramase goale, dar in ele se mai ascundeau inca soldatii nemti pe care armata germana ii gazduisera in casele noastre platind o chirie destul de buna de altfel.
 

V. : Cum ar fi posibil? acum fac o legatura cu ce era la mine, ca se surpa jumatate de casa, datorita unor transee despre care mai tarziu mi-am dat seama ca de fapt era vorba de o catacomba in toata regula, construita din caramida si avand o inaltime medie(transeele erau de la ceea ce ramasese din catacomba dupa ce s-a daramat), plecand dupa cate imi dadeam seama de la porohia bisericii pana in fata casei noastre, aproape de strada. Avea vechea structura a casei un beci imens cat jumatate de casa, si acolo gropi ce reprezentau urmele din vechea catacomba, iar in gropi mai erau casti de soldati nemti, castroane ruginite, bidoane si tacamuri de altfel neatinse de rugina.  

Doamna : Da, casa ta a fost manastire pe vremea aceea, facand parte, desigur pana s-o cumparati voi, din complexul bisericii, chiar si pe vremea lu Ceausescu a fost, exceptand doar scoala ce a fost nationalizata si pusa in folosinta .
Da, in casele noastre stateau cate 2-3 soldati din astia intr-o locuinta, dar au ramas blocati aici cand s-"au intors armele", ca nu stiiau romaneste ca cei care au plecat dintre noi, plus ca aveau si tinuta aia impunatoare prin care-i puteai recunoaste de la distanta, fiind unul si unul, parca alesi-culesi! Unii s-au mai strecurat, insa cei mai multi erau cautati prin case de catre rusi si adunati intr-un loc, de unde ziceau ca-i va trimite noaptea acasa... de unde? Ii adunau la batoza, ce erau din astea ca niste depozite exact langa biserica, in spatele ei de fapt erau. Cine locuia acolo in apropiere, auzeau noaptea focuri de arma de nici nu puteau sa doarma, de multe ori nu stiiau ce se intampla... iar, cum nemtii ramasi in sat, gospodarii adica se trezeau dis-de-dimineata, unii dintre ei vedeau carutele cum se intorceau goale la primele ore ale zilei, dar cum erau manjite de sange; oare unde ii duceau? Doamne, cand imi amintesc acum...omorau cu sutele, miile din bietii flacai frumosi! Iar omu asta, roman fiind, pazea acolo la rusi, sau nu stiu ce hram mai purta cu rusii, da am auzit eu ca pazea depozitele ca sa nu fuga cumva soldatii nemti. Tata i-a zis atunci cand a venit cu bocancii: ca si descult daca umbla tot n-ar fi luat bocancii lui! Apoi au venit pe langa rusi si bulgarii care aduceau cu ei oameni de la ei din tara cumva, pe care cica ii deportau, dar ii lasa sa aleaga dintre casele ramase goale de la ai nostri cei plecati; asa vroia statul. Au si fost cateva cazuri, dupa cum ai zis si tu, care s-au intors si n-au mai fost improprietariti. Lucrurile se schimbau rapid. Mai tarziu au aparut si legionarii, ah ce mai istorii.. Colectivizarea apoi ne luase tot! ca veneau la chiaburi, acestia fiind primii vizati, si cum toti nemtii eram cheaburi.. ne insfacau granele, vinul... Tata avea vie mare si teren mult...
 
Dar, in tara dupa razboi venise seceta si foametea, iar cine avea i se confisca fara discutie ca cica ne-ar fi dat tara! Numai cei care-si alesesera.. ca si dintre cei care au plecat in Germania, ei lasau casa curata si ingrijita, varuita, pana si ligheanul in care se spalau ca sa se pregatesca de plecare il aruncau. Foarte-foarte ingrijiti oameni! Dar, ce a urmat... nici biserica nu mai era de recunoscut, c-au pradat-o rusii!
Totusi, noi am ascuns un astfel de soldat vreo doi ani. El vroia sa plece de indata, cand a auzit ca ii omoara pe ai lui, da noi i-am zis ca nu are nicio sansa acum si-am incercat sa-l linistim! L-am ascuns prin pod, ii dadeam de mancare acolo, iesea numai noaptea cand mai facea si el treaba ca intepenea acolo sus, mai taia lemne si facea si el ce putea. A plecat dupa doi ani de la gara asta de aici, Balcescu, dar cand a trebuit sa controleze armata actele oamenilor din tren intr-o gara, el a iesit din tren si s-a agatat de jos de undeva de dedesubtul unui vagon si asa cica a trecut granita si a ajuns omul fericit acasa, pe cand cei ucisi... nu stiu cati au scapat dintre ei! Baiatul asta ne-a scris din Germania si ne spunea prin scrisori ca ce noroc a fost pe el ca ne-a intalnit pe noi!
 

V. : Da... Spuneati de bulgari, cu ei cum a fost, cum se comportau?  

Doamna: Foarte buni oameni erau, bulgarii. Era un soldat asa solid, astia aveau altfel hainele fata de rusi desi cumva erau cu ei, dar diferiti foarte mult, iar acesta tot timpul imi facea asa la par si ii spunea mamei ca-i amintesc de fica lui. I-a dat atunci mamei o masina de cusut nou-nouta si i-a zis acesta ca daca-i mai coase hainele si-l ingrijeste cat timp va sta el aci, ii ramane ei masina de cusut, si asa a fost c-am avut-o si eu ani de zile de croiam si invatam la ea.
Dar, revenind la biserica, cand s-au mai linistit treburile si au plecat rusii de tot, chiar nemtii dintre cei care plecasera ne-au trimis bani s-o restauram!
 

V. : Da, cu dansii ce au plecat la tara muma, ce s-a mai intamplat?
Doamna; Marea-majoritate dupa cate stiu, tot asa, au 'inlocuit' un sat mai lenes cumva din Cehoslovacia, dar chiar multi dintre ei au ajuns intre timp pe langa rudele lor din Germania, unde si-au gasit rostul. Chiar eu am un var ce a ajuns director la banca...
 

V. : Va foarte multumesc pentru tot, doamna!  

Doamna : N-ai pentru ce, mi-a facut placere! Cu mare placere, baiat!  
 
Pentru cine doreste mai multe informatii despre soarta dramatica a germanilor dobrogeni las acestea:  
 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Germani_dobrogeni;  
http://www.femeiastie.ro/spiritualitate/pelerinaje/un-monument-modern-o-biserica-veche  

 

Referinţă Bibliografică:
Interviu aniversar cu o doamna nestiuta! / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 800, Anul III, 10 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!