Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Vasilica Ilie         Publicat în: Ediţia nr. 288 din 15 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Insectarul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Insectarul  
  
nepoatei mele, Alexia  
  
Este ora prânzului.Bunica îsi termină treburile prin bucătărie şi ieşi afară să o invite pe nepoţica ei la masă.  
  
- Alexia! Alexia! Unde eşti, draga mea?  
  
- Aici sunt bunico, în grădiniţa cu flori!  
  
- Haide, la masă, că ţi-o fi foame!  
  
Alexia veni sărind când pe un picior, când pe celălalt, cântând: “fluturaş nu mai ai aripioare” ... Se apropie de bucătărie şi până să intre, spuse pe nerăsuflate :  
  
- Bunico, bunico, am văzut un fluturaş foarte frumos colorat! S-a aşezat pe o floricică din grădina noastră. Am alergat dupa el să-l prind de aripi, dar nu am putut!  
  
- Ha, ha, ha! Păi, tu ce crezi că se lasă uşor, prins? Trebuie să ai mare răbdare ca să prinzi un fluture. Alergi după el, îl urmăreşti, îl laşi să se aşeze pe floare, te apropii uşor, fără să faci zgomot şi îl prinzi de aripi. Totul este să nu îi rupi aripile. N-o să poţi de prima dată, trebuie să insişti şi să-l urmăreşti. Am avut o plasă făcută de tatăl tău dintr-o rachetă de badminton , trebuie să o caut. Ehei, când tatăl tău era la şcoala generală, am făcut şi un insectar. După ce mănânci, o să ţi-l arăt, îl păstrez şi acum. O să mergem în chioşc, avem masă şi scaune. Putem să ne luăm desertul acolo. Am făcut prăjiturelele tale preferate, cu vişine.  
  
- Mulţumesc, bunico! 
  
Şi Alexia începu să bată din palme. Coborî de pe scaunul ei numaidecât, veni lângă scaunul pe care se afla bunica la masă, se ridică pe vârfuri, o apucă de gât şi o pupă pe obraji.  
  
- Hei, întâi termină tot din farfurie şi apoi desertul, domnişoară!  
  
- Nu mai pot, se alintă Alexia! Vreau prăjiturele!  
  
- Haide, numai cărniţa, măcar, ea te face să creşti mare!  
  
Alexia se duse înapoi la locul ei, pe scăunel şi mâncă aproape tot din farfurie.  
  
Bunica puse pe o tavă mare farfuria cu prăjituri, două pahare pentru suc, îi dădu Alexiei să ducă sticla de socată pregătită de ea şi merseră în chioşcul care se află la marginea livezii cu pomi fructiferi. De jur, împrejur, trandafirii căţărători de toate culorile înfloriseră şi împrăştiau parfum, cale de câţiva metri de chioşc. Este o plăcere şi o relaxare să stai în chioşcul cu miros de trandafiri, pe o vreme călduroasă de vară; razele soarelui pătrunzând foarte greu. 
  
- Stai aici. Mă duc să aduc insectarul, să ţi-l arăt.  
  
Bunica se duse în casa mare şi deschise o ladă de lemn. Acolo ţinea lucrurile cele mai de preţ ale fiului ei; amintiri de când s-a născut, din copilărie, primele desene de la grădiniţă, primele felicitări făcute de ziua femeii scrise în clasa întâi, cu litere stângace, diplomele de la şcoală cu premiile obţinute, diplomele de la cercul de şah şi concursurile din tabere, carnetele de note, fotografii, casete cu filmări făcute de când era de-o şchioapă.  
  
Scoase o cutie acoperită cu un geam. Acela era insectarul făcut de tatăl lui, dintr-o cutie de lemn, când era la şcoala generală. Toate insectele erau prinse cu ace de gămălie pe un suport din polistiren; fluturi de toate culorile, albine, păianjeni, libelule.  
  
Îl puse pe masa din chioşc. Insectele se păstraseră destul de bine, se vedeau prin geamul protejat.  
  
- După ce servim prăjiturele, ne uităm la insectar.  
  
- Bunico, vreau şi eu să-mi fac unul, să fie numai al meu, să-l am când o să fiu şi eu bunică, aşa ca tine.  
  
- Draga lui buni, o să îl faci când vei fi la şcoală, spuse aceasta zâmbind şi mângâind-o pe frunte. O să ai tot timpul din lume! Haide, serveşte nişte prăjiturele.  
  
Alexia înfulecă repede câteva, nerăbdătoare să vadă insectarul tatălui ei.  
  
- Uite aici, sunt fluturi pe care i-am prins împreună cu tatăl tău când mergeam să adunăm plante medicinale; culegeam muşeţel şi coada şoricelului, le uscam şi le păstram în săculeţi de pânză pentru ceai, tot restul anului. Prindeam fluturii şi îi puneam în borcane. Cum ajungeam acasă îi scufundam într-o soluţie de alcool şi apoi îi înfigeam cu un ac cu gămălie de polistiren. O să te ajut când vei face insectarul, aşa cum l-am ajutat şi pe tatăl tău.  
  
- Bunico, fluturii cu ce se hrănesc?  
  
- Cu polen se hrănesc. Ei au o trompiţă cu care adună polenul din flori. Nu i-ai văzut cum zboară din floare în floare?  
  
- Păi şi albinele zboară din floare în floare, dar ele fac miere!  
  
- Da, ele sunt nişte insecte foarte harnice; adună polenul şi nectarul florilor pe care îl depozitează în stupi şi tot ele îl pregătesc sub formă de miere. Este un adevărat proces. Tu eşti acum prea mică să îţi explic toate aceste lucruri, când vei fi mai mare îţi voi spune despre familia de albine, despre regina-mamă şi trântori, despre albinele lucrătoare şi alte lucruri.  
  
- Bunico, există albină-regină? Tu mi-ai citit poveşti cu regi şi regine-oameni, dar nu şi cu albine- regine!  
  
- Da, scumpo, există o familie de albine care se mai numeşte şi colonie sau roi, formată din zeci de mii de albinuţe care pot trăi mulţi ani. Depinde şi cum sunt îngrijite peste iarnă, când ele stau în stup şi se hrănesc cu rezerve de miere. O colonie este condusă de o singură albină, numită regină sau matcă, care în general, este singura care depune ouă. Restul albinelor sunt albine lucrătoare. Uite, aici, în insectar am o albină lucrătoare pe care am prins-o când a intrat într-o vară, în bucătărie. Am uns un borcan cu ulei pe dinăuntru şi când s-a aşezat pe pervazul ferestrei, am reuşit s-o captez în borcan, lipindu-se de marginile unse, dinăuntru, ale borcanului.  
  
- Mie îmi place mierea bunico, mami şi tati îmi îndulcesc ceaiul sau lăpticul de dimineaţă, cu miere, în loc de zahăr. Uneori o mănânc şi pe pâine, unsă cu unt. Mi-au spus că este hrănitoare şi mă ajută să cresc mare şi sănătoasă.  
  
- Ei au dreptate draga bunicii şi foarte bine fac. Tu să îi asculţi că îţi vor binele.  
  
Uite aici am şi păianjeni. Tu ai văzut păianjeni vreodată?  
  
- Da, am văzut. Am văzut şi unii mici şi unii mai mari care îşi ţeseau pânza. Bunico, există şi oameni-păianjeni?  
  
- Da. Dar numai în poveşti. După aceste poveşti se fac scenarii şi filme.De unde ştii asta?  
  
- De la televizor. Am văzut într-un film de desene animate.  
  
- Da, sunt filme fantastice unde oamenilor li se atribuie diverse înfăţişări şi puteri supranaturale. Ei se luptă cu oamenii răi şi îi ajută pe cei buni.  
  
- Bunico, văd aici ceva, care nu seamănă nici cu fluture, nici cu păianjen, cu nimic din ce ai în insectar.  
  
- Ehei, este un vierme de mătase! Când eram mică, aşa ca tine, părinţii mei creşteau viermi de mătase. Îi hrăneam cu frunze de dud.  
  
- Dar ce este un dud, bunico?  
  
- Este un pom care face nişte fructe de culoare roşie, neagră sau albă, zemoase şi dulci, când se coc. O să-ţi arăt unul, ei sunt foarte rari acum, în vremurile noastre. Viermii de mătase, după o perioadă de timp, când creşteau mari, ca acesta din insectar, făceau nişte gogoşi de mătase albe sau galbene, ca aurul. Ei se închideau în aceste gogoşi. Apoi, din gogoşi se extrăgeau firele de borangic, foarte fine iar mama mea- străbunica ta- ţesea ştergare şi marame din aceste fire în razboiul de ţesut. Eşti prea mică să îţi explic totul pe îndelete, eu stăteam pe lângă mama şi mă uitam cum ţese. Odată, când ea a ieşit afară cu treburi, din curiozitate am vrut să ţes şi am încurcat suveica prin iţe, ba s-au şi rupt câteva.  
  
- Dar ce este aia, suveică, bunico?  
  
- Este o piesă din lemn de formă lunguiaţă care serveşte la introducerea firului de borangic în rostul urzelii. Nu am păstrat-o ca să ţi-o arăt dar pot să îţi arăt suveica de la maşina de cusut electrică pe care bunica o are de mulţi ani; chiar dacă diferă, poţi să îţi faci o idee, cum ar funcţiona.  
  
- Bunico, haide, spune drept, ce ţi-a făcut străbunica când ai încurcat şi rupt iţele?  
  
- Ei, scumpo, mama mi-a zis că nu mai îmi dă voie la joacă vreo câteva zile. Îţi dai seama ce greu mi-a fost atunci când, închisă în casă, mă uitam pe geam la ceilalţi copii care se jucau afară. Noroc cu tata că i-a fost milă de mine când a văzut că sufăr şi mi-a dat voie după o zi de pedeapsă. Făceam şi eu năzbâtii, ca orice copil. Haide să-ţi spun ce am făcut odată şi atunci am luat bătaie la fund, de la mama, cu făcăleţul. Dar să nu le spui părinţilor tăi.  
  
- Nu le spun bunico, ăsta este secretul nostru, chicoti Alexia.  
  
- Pe toate paturile, mama avea cearceafuri ţesute din fir de borangic iar pe margini cususe dantele croşetate de ea. Peste cearceaf punea cuverturi din lână, cu diferite modele şi culori, ţesute tot de ea, în război. Am rămas singură în casă. Nu ştiu ce mi-a venit şi am luat foarfeca şi am tăiat toată dantela de la cearceafuri. Când a venit mama în casă, a rămas înmărmurită văzând mormanul de dantelă în mijlocul camerei şi cearceafurile care arătau jalnic. Pe urmă, toată ziua eram în livadă, în vârful pomilor; ba, când adunam frunze de dud pentru viermii de mătase, ba, după fructe şi de fiecare dată îmi agăţam rochia în crengile pomilor şi se sfâşia. Când dudele se coceau, mâncam pe săturate, că se treceau repede. Aveam buzele şi limba colorată de la dudele negre.  
  
- Bunico, da' nu le spălai mai ‘nainte să le mănânci? Tati şi mami îmi spală fructele înainte de a le mânca, şi tu faci la fel!  
  
- Ei, bunico, când eram copil, mâncam fructele direct din pom. Atunci nu se stropeau pomii cu fel de fel de chimicale. Acum îi stropim, de aceea ţi le spăl. Când coboram din pomi eram plină de zgârieturi şi sângeram. Opream sângele cu un pumn de ţărână fină de pe drum şi nu făceam infecţie. Apoi mergeam la gârlă şi făceam baie. Ei, ce timpuri!  
  
- Bunico, dar ce insectă este aceasta, lunguiaţă şi cu aripi verzi?  
  
- Este o libelulă sau calul popii îi mai zicem. Le prindeam de pe lângă pârâiaşul din spatele grădinii de legume a străbunicii, când veneam în vacanţe . Se aşezau pe iarbă, pe legume sau pe diverse buruieni.Vezi ce aripi transparente are? Abia am putut să pun această libelulă în insectar fiindcă tatăl tău, când le prindea, le ţinea strâns aripile ca să nu scape şi le strivea.  
  
- Bunico, am sa te întreb şi eu ceva, spuse Alexia, căscând şi cu glasul scăzut din cauza oboselii, dar să nu mă spui lui tati.  
  
- Nu spun, scumpa bunicii. Rămâne secretul nostru, promit.  
  
- Ce năzbâtii făcea el când era mic?!  
  
- Ei, draga bunicii, o să-ţi spun cu altă ocazie. Uite s-a făcut târziu şi îţi trece ora de somnic. Văd că te-a apucat căscatul. Haide, la culcare! 
  
(din volumul"De vorba cu Alexia"- proze pentru copii) 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Insectarul / Vasilica Ilie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 288, Anul I, 15 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasilica Ilie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!