Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 322 din 18 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

INIMĂ RĂNITĂ (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Apartamentul era mobilat şi avea un ceva în organizarea interioară, care-l definea pe locatar ca fiind burlac. Un burlac stăpân pe o bucătărie cu inventar complet, nou, modern, dar nefolosit. Când Olga, înviorată după călătorie de apa caldă a duşului, l-a întrebat ce doreşte să pregătească pentru seară, acel burlac a refuzat orice propunere şi iniţiativă.  

- Prinţesa nu a venit să se ocupe de bucătărie. A venit să facă dragoste. Poate că ne facem timp să mergem prin locurile pe care amândoi le-am plăcut…  

- Da? În seara asta putem merge la Pădurea Băneasa, iubitule? a întrebat ea, alintându-se, imediat ce a înţeles sensul precizărilor lui.  

- Dorinţa ta e lege pentru mine, prinţesă! a intrat el în joc apropiindu-se de ea pentru a o îmbrăţişa.  

A sărutat-o, înflăcărat de dorinţă, pe gură şi pe gât, apoi a coborât pe piept, încet şi rar, tot mai insistent. Ea a răspuns cu aceeaşi pornire pătimaşă primelor săruturi, dar s-a opus când degetele lui înfrigurate încercau să-i descopere sânii sub halatul larg, bărbătesc.  

- Te rog… te rog mult, Emil! Lasă-mă puţin să-mi revin. Lasă-mă să mă acomodez cu tine. Te rog să mă înţelegi! „Uf! De ce nu pot face asta acum? Mi-am dorit-o atât de mult şi acum… Nu înţeleg ce-i cu mine. Îmi pare, totuşi, e atât de străin! Dar ştiu că se va întâmpla. Chiar azi… În noaptea asta!”  

- Bine, bine, scuză-mă! a replicat el imediat, retrăgându-se enervat, vădit nemulţumit şi, mai ales, contrariat de atitudinea ei. „Ce naiba a apucat-o? Nici la baie nu m-a lăsat să intru, nici acum să… De ce a venit, de fapt, dacă refuză să facă sex? Tot am impresia că are ceva să-mi spună, dar amână. Poate că mă înşel. Timpul a lucrat. Dorim apropierea, dar nu mai suntem noi, cei de atunci… Alte obişnuinţe şi-au pus amprenta. O domină...”  

Au vorbit foarte puţin până la pădurea Băneasa. El a motivat prin necesitatea atenţiei mărite impusă de condiţiile concrete de drum, dificile de altfel. Ea s-a simţit foarte bine. Chiar a fost mulţumită şi l-a asigurat că nu-i va distrage atenţia. „Da, la restaurant se pot discuta multe. E altă ambianţă şi nu ne risipim în gesturi care ar putea zădărnici scopul dialogului. Va trebui să las sentimentele în carantină. Trebuie să am în vedere interesul copilului meu, în primul rând. Are tot ce-i trebuie. „Tatăl” său îl iubeşte sincer şi sentimentul este reciproc. Emil, este posibil să nu se apropie de el, iar Andrei să nu-l accepte ca tată… Apoi, interesul meu. Îmi poate asigura el stabilitate şi protecţie mai mult ca Mircea? L-am iubit şi încă-l mai iubesc, se pare. El m-a făcut femeie şi asta nu se uită toată viaţa… Se poartă un pic ciudat, am senzaţia. S-a schimbat ori… Nu ştiu. Se simte bătrân, cumva? Va trebui să-l încurajez. Am timp în astea patru zile cât se întinde „delegaţia” ce-o am în interes de serviciu…”  

La restaurantul „Privighetori” atmosfera a fost aproape ca cea de pe timpuri. S-au simţit foarte bine. Mâncarea a fost de calitate, la fel şi băutura, iar muzica a fost plăcută. Au dansat de câteva ori şi ritmul le-a apropiat trupurile atât de mult, încât s-au sărutat. Nu au observat privirile ori zâmbetele ironice ale tinerilor de la mesele apropiate ringului de dans. „Martini” ori vinul alb de la friptura de vită i-a încălzit şi le-a dezlegat limbile. Aveau multe de povestit şi, fără să-şi dea seama, amânau ceea ce era important pentru amândoi. Când au ieşit din local au avut surpriza să constate că ninge. Fulgii mari, pufoşi şi deşi, se străduiau să acopere asfaltul aleii principale. În lături, pe zăpada existentă deja, stratul creştea cu repeziciune. S-au bucurat şi, ţinându-se de mână, au alergat spre pădure, depărtându-se de parcare.  

- Lasă maşina! a strigat ea observându-i intenţia. E numai bine, că-ţi aeriseşti gura după băutură. Hai să ne jucăm!  

- Păi, să ştii că ai dreptate. M-a cam ameţit. Hai, fuguţa!  

Nu simţeau frigul, ori li se părea că gerul pe care veniseră a slăbit. Nici nu au sesizat că, în timp ce se hârjoneau, ninsoarea s-a oprit. Stratul de zăpadă era gros printre copaci, la marginea pădurii, de cel puţin 30-40 de centimetri, iar deasupra, sub zăpada căzută în timp ce ei se aflau în restaurant, se formase deja o pojghiţă de gheaţă cauzată de temperatura scăzută. Copacii albi, ninşi până-n vârful rămurelelor îndoite sub zăpada, formau bolţi de crengi înfrigurate ce străluceau în lumina rece a lunii care-i privighea tăcută din înaltul cerului şi le lumina întinderea albă până spre lăstărişul de dincolo de şoseaStratul de zăpadă moale ca un spumant de baie îi ispitea chemându-i să-şi afunde paşii în plapuma groasa, sclipitoare. Olga avu ideea de a iniţia un joc cu bulgări mari ce se destrămau în mii de bulgăraşi luminoşi şi reci în contact cu crengile-ngheţate. Cascadele scurte de râs ori exclamaţiile lor copilăreşti se pierdeau vesele departe, în pădurea pustie. După ce obosiră bine, se opriră şi se priviră de aproape cu ochii plini de străluciri ce anunţau chemarea dragostei. Urmară serii scurte de îmbrăţişări şi sărutări.  

Oare să fi fost mai frig atunci? Exclus! După atâta mişcare se încălziseră de-a binelea. Săruturile s-au înteţit şi au devenit fierbinţi, cu buze strivite de dulceaţă şi dor, iar îmbrăţişările creşteau în intensitate. Era jocul impus de ea din necesitate şi raţiune, în egală măsură. Îl dorea în acele momente cu adevărat. Gândea, în acelaşi timp, că numai prin dăruire totală îl va recâştiga definitiv. Propunerea ei a sunat straniu. El îşi făcuse planuri doar pentru acasă…  

- Iubitule, hai să facem dragoste! l-a provocat ea, aparent speriată şi, după doar o fracţiune de secundă, a continuat în şoaptă. Acum, aici, în pădure! Vreau să fiu iubită în zăpadă! Vreau să mă acoperi aşa cum chiciura a acoperit crenguţele de pe vârfuri! Am nevoie să mă strângi în braţe, să simt cum te topesc în căldura trupului meu! E atât de frumos aici, sub coroanele astea strălucitoare… Ştiu, simt că şi tu vrei, dragul meu…  

Propunerea a sunat ca o rugă ori aşa a interpretat-o el. O rugă pe care trebuia s-o împlinească şi se-ntreba dacă, dat fiind condiţiile concrete, va reuşi. Privind înapoi, s-a speriat observând şoseaua atât de aproape. Ea îşi lăsase capul pe pieptul lui, ţinându-l strâns în braţe, pe sub paltonul pe care-l descheiase. El cerceta terenul, de jur împrejur, căutând un motiv de refuz prin care să n-o rănească. Nu-i putea spune direct că, pe acel ger, nu era dispus la o aşa acţiune ce i se părea a fi nebunească. Era pustiu până departe şi nu se auzeau zgomote de vreun fel, în afara trosnetelor de chiciură spartă, pe ici pe colo, spre vârfurile copacilor. A încercat să spună ceva, să-i explice, dar ea şi-a aşezat o palmă călduţă pe gura lui şi, imediat, l-a tras de mână spre adâncul pădurii. S-a oprit după mai bine de cincisprezece paşi. Sufla puternic şi aerul expirat din pieptul ei era fierbinte, dar mai fierbinţi au fost săruturile ce le-a împletit sistematic într-o plăcută şi ameţitoare provocare şi chemare. S-a înfierbântat şi el. Nu se mai temea.  

Ea a dezbrăcat grăbită haina de piele cu mesadă, a aşternut-o pe o porţiune din mantia albă şi rece a iernii pe care, întâmplător ori nu, a descoperit-o în spatele unui lăstăriş bogat şi complet acoperit de zăpadă, apoi l-a chemat după ce s-a întins pe spate. A ridicat braţele şi l-a primit înfrigurată, peste trupul său, cambrat spre întâmpinare. Emil a avut două tentative de renunţare la nebunia pe care o dorea atât de mult din momentul în care a simţit desfacerea coapselor ei, atât de calde şi primitoare la prima atingere. Atentă şi fierbinte precum fierul bătut pe nicovală, Olga l-a asaltat cu îmbrăţişări şi sărutări cedându-i, parcă, din căldura ei şi, mai ales, din dorinţa de a face dragoste. Încet, încet, sub palma ei dogoritoare, el a simţit cum creşte, cum o atinge şi-o doreşte, cum o pătrunde mai apoi şi se afundă, cu ochii-nchişi, într-o nouă dimensiune în care avea senzaţia că plutesc amândoi uşor, că aud muzica cerului şi şoaptele pădurii care-şi oglindea coroana-n apa limpede a râului ce se scurgea prin ei în unde calde şi domoale.  

Cu tot gerul ce împodobise atât de frumos copacii, încât totul părea alb, acolo, sub palton, două trupuri înfierbântate se uneau cu marea bucurie a împerecherii ce din păcat a izvorât. Doar ele vorbeau. Trupurile lor. Doar ele aveau viaţă în pustiul acela acoperit de alb pătat de prezenţa oamenilor. Minţile erau blocate ori, poate, concentrate doar pe acea acţiune minunată care încununa iubirea. Nu ştiau că este iarnă. Nu vedeau zăpada şi nu simţeau răceala. Când s-au ridicat, în tăcere, doar ochii au vorbit. Olga ar fi dorit să fie sărutată şi ridicase bărbia spre Emil, dar el, simţind frigul, pe neaşteptate, a îmbrăcat grăbit paltonul, întorcându-i spatele pentru a-şi ridica şi încheia pantalonii şi cureaua. Parcă uitase de femeia ce-i oferise trupul său. S-a speriat de ţipătul scurt şi ascuţit scăpat de ea. Olga se aplecase să-şi ridice haina de piele. Privea neîncrezătoare pământul îngheţat, dar curat. Din stratul de zăpada pe care haina a fost întinsă, nu mai era nici urmă! Cu toate că temperatura era de minus cinci-şase grade Celsius…  

Drumul spre casă a fost parcurs în tăcere. El, încordat la volan, ea atentă la examinarea filmului cu toate dialogurile purtate şi cu toate momentele petrecute împreună. Nimic nu a mulţumit-o, în afara clipelor de iubire din pădure. „Mircea nu mi-ar fi întors spatele nici dacă era în pielea goală! Mie nu-mi era frig? M-a lăsat acolo… Da, după ce l-am satisfăcut. Nu mai era nevoie de mine… La baie, după atâţia ani de căsnicie, Mircea nu-şi permite să-mi invadeze intimitatea. El a încercat să mă folosească şi acolo. Deci, mă respectă ori, pentru el, sunt doar un instrument pentru satisfacerea plăcerilor? Aşa că, trebuie să recunosc. Am greşit. Nu asta mi-e calea…”  

- Ce faci, nu cobori? Visezi cu ochii deschişi, se pare, a pătruns vocea suspicioasă a lui Emil, atingându-i neplăcut urechile.  

- … Păi, să ştii că dacă nu ar trebui să-mi iau lucrurile, te-aş ruga să mă duci la gară ori… într-o staţie de taxi, a murmurat ea, cu voce pierdută, fără să-şi ridice privirea.  

- Adică, ce vrei să spui, prinţesă? Nu te-am satisfăcut?  

- A, da! Trebuia să înţeleg de foarte mult timp că pentru tine doar sexul contează… Am fost atât de proastă să cred că…  

- Ha, ha! E bine că ai înţeles până la urmă. Felicitări!  

A urmat o tăcere lungă, ameninţătoare. Ea a coborât, a aşteptat să parcheze şi l-a urmat în apartament. Şi-a adunat lucrurile şi le-a pus de-a valma în valiză. El o privea, la început, cu regret, mai apoi nepăsător, cu un fel de curiozitate poznaşă, de copil. S-a îmbrăcat, a ridicat valiza şi geanta şi s-a îndreptat spre uşă.  

- Să mă scuzi că te-am deranjat, te rog! Apreciez că mi-ai spus totul prin gesturi. Cuvintele puteau să doară mai mult…De fapt, îţi mulţumesc pentru această ultimă lecţie. Meritam s-o învăţ înainte de a mă îndrăgosti prosteşte de un înfumurat imoral…  

Pe locul său de lângă fereastră Olga medita adânc, departe de tot ce o înconjura. Îşi punea în ordine viaţa ce urma, atât cât va fi să-i fie, alături de copilul ei şi de soţ. Curăţa cu grijă şi arunca din amintiri tot ce a făcut-o să sufere. Păstra doar ce a fost frumos, dar şi câte ceva din cele urâte, murdare, din care a învăţat cum să trăiască printre oameni…  

SFÂRŞIT  

Referinţă Bibliografică:
INIMĂ RĂNITĂ (2) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 322, Anul I, 18 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!