Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 322 din 18 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

INIMĂ RĂNITĂ (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Zăpada se cernea bogat în acel decembrie friguros. Olga îşi pregătea îngândurată bagajul pentru cele patru zile în care, chipurile, trebuie să plece într-o delegaţie la Bucureşti. Dansul zglobiu al fulgilor de nea o ispiti aşa că, lăsă pentru o clipa mica trusă pe care tocmai o inspectase şi se apropie de fereastră...
Dar nu spectacolul iernii era motivul reveriei, cu toate că era o fire de un romantism incurabil. Frânturi de imagini se suprapuneau cu repeziciune în mintea ei şi o năpădiseră amintirile pe care atâta timp încercase din răsputeri să le închidă într-un ungher al sufletului ei, numai de ea ştiut ...  

Când oare trecuseră cei zece ani?  

… Prima convorbire telefonică, de după plecare ei la Sibiu, împreună cu familia, a fost la numai două zile de la sosire. Plecaseră în grabă pentru ca Mircea, soţul ei, să nu rateze şansa de a ocupa o funcţie importantă care să le asigure prosperitate şi un viitor stabil. Erau promisiuni ca şi ea să poată profesa în domeniul său de specializare. S-au împlinit într-un timp relativ scurt şi, în numai câţiva ani, doamna Olga Paraschiv era unul din cei mai temuţi inspectori şcolari ai judeţului.  

Olga nu s-a putut opune atunci. Iubea capitala, sectorul în care se născuse, strada şi casa în care a pronunţat cuvântul „mamă” pentru prima oară. În plus, lăsa acolo prima ei iubire. Acea iubire prin care devenise femeie şi s-a manifestat ca atare, iubirea prin care devenise femeia-mamă. Din nefericire, orgoliile nemăsurate ale acelui bărbat, întâiul pentru ea, născute din falsa convingere că el este bărbatul fatal, precum şi scenele de gelozie în care vorbele scăpate cu uşurinţă deveniseră acuze gratuite, au făcut ca meandrele destinului să fie modificate neaşteptat de radical. Refuzul ei de a-şi urma soţul la Sibiu ar fi atras, de la sine, distrugerea familiei la numai trei ani de la închegarea ei. Nu putea face public motivul real care ar fi reţinut-o la Bucureşti fără a declanşa un scandal.  

"Care soţ ar fi acceptat ca soţia lui să aibă un prieten intim ori, mă rog, un iubit ori un amant oficial, oricum s-ar fi numit el? Mai rămânea cu mine, chiar aşa, însărcinată fiind? Mircea era un băiat extraordinar. El mă iubea atunci ca şi acum. În plus, aştepta cu emoţii naşterea copilului nostru. Nu avea nici un motiv să creadă că nu i-ar fi tată, fiindu-mi soţ. Doar eu cunosc adevărul acela groaznic. Eu, mama copilului meu, sunt singura fiinţă care ştie că tatăl biologic este Emil, nu Mircea!... Nu, nu! Nu se putea altfel! Ce viaţă de familie am fi avut? Se degradau toate. Dar, dacă nu eram însărcinată, plecam eu, oare, atunci din Bucureşti? Aveam curaj să rămân cu Emil?! Poate că da. Dar, însărcinată fiind, datele problemei au fost altele”...  

- Atenţiune! Mai aveţi cinci minute la dispoziţie... Eşti gata, dragă? o întrebă Mircea în timp ce traversa sufrageria. Se va circula greu. Trebuie să plecăm un pic mai repede.  

- Da, sigur că da, ai dreptate! a răspuns Olga tresărind. Observ că este acoperit drumul. N-au îndepărtat zăpada şi ninge întruna. Imediat sunt gata! promise ea părăsind fereastra.  

Încercând să privească pe geamul aburit al autoturismului, Olga înnoda firul evenimentelor consumate în urmă cu zece ani, tot mai nemulţumită de ea însăşi, de ea, femeia tânără de atunci.  

„Dacă-l părăseam pe Mircea, trebuia să renunţ la copil… Asta mi-a cerut Emil atunci, cu multă cruzime în privire şi-n vocea care mi-a distrus liniştea în permanenţă. A afişat o indiferenţă totală faţă de viaţa micuţului. S-a înfuriat teribil. Cum să-mi pierd copilul la patru luni?! Cum să-l ucid eu în trupul meu? Doamne, Iisuse Hristoase, am gândit atunci aşa ceva! Iartă-mă, Doamne!”  

- Ai grijă să-l trezeşti pe Andrei la timp, să nu întârzie la şcoală…  

- Hm! Mă ştii pe mine neatent în ceea ce-l priveşte pe copil? Stai liniştită. Îl duc şi-l aduc eu personal. Va mânca la aceleaşi ore şi-l voi ajuta să-şi facă lecţiile… Da, da, da! Voi verifica şi temele, a adăugat Mircea ca şi cum ar fi citit gândurile soţiei.  

- Bine, dragul meu. Am încredere deplină… Ce m-aş face eu fără tine? a răspuns Olga zâmbindu-i drăgăstoasă, dar cu gândurile împrăştiate, apăsată de o anumită idee. Patru zile trec repede. Vom vorbi la telefon… Unele convocări s-au anulat, la altele s-a modificat programa, aşa că e posibil să mă-ntorc mai repede…  

A urcat în tren mult mai neliniştită decât a fost în ziua în care a hotărât să meargă la Bucureşti. Privea în gol, plină de incertitudini, fără să audă ori să vadă nimic. Doar timpul se făcea simţit cum lunecă prin tâmple, grăbit, după cum îl aducea în prezent ori îl împingea spre trecut.  

"Totuşi, dacă i-aş fi spus că este copilul său, m-ar fi acceptat? Nu am avut curaj, dar nici încredere. Niciodată nu a dat semne că m-ar dorit ca soţie. Hm! Celibatar convins, din păcate. Dorea un soi de libertate deplină, în timp ce eu devenisem deja o cifră în palmaresul lui de cuceritor. Cum am putut suporta atâtea jigniri? Uf! De ce oare i-am suportat ieşirile nervoase? De ce? Doar ştiam că are şi alte iubite. Nu putea altfel… Îl iubeam prea mult şi nu am putut risca să-l pierd. Cât m-am putut umili rugându-l să mă păstreze ca amantă! Am fost laşă. Mă doare să recunosc asta, dar cred că aşa am fost. O femeie laşă…”.  

- Trenul accelerat…. din direcţia… peronul pe partea dreaptă…!  

Olga a ascultat atentă vocea din difuzor. Şi-a privit liniştită ceasul şi a căutat bagajele cu privirea. O valiză elegantă şi o geantă pe măsură. Erau la locul lor. Nu s-a grăbit. Era finalul călătoriei şi lumea se agita printre scaune. Ea şi-a continuat şirul gândurilor căutând grăbită răspunsuri la întrebările delicate ce-i răpeau liniştea.  

Cum am putut să-i păstrez pe amândoi? Îi iubesc pe amândoi? Hm! E greu de acceptat. Totuşi, ţin la soţul meu destul de mult. Aşa cum se manifestă el, plictisitor ori şters, nervos sau orgolios, adeseori. Să-l apreciez, oare, numai din cauza copilului?... Trebuie să discut cu Emil. Trebuie să-l văd, să-l aud, să-l îmbrăţişez, să-l iubesc aşa cum nu am avut parte niciodată. Mereu am fost pe fugă. Mereu am fost grăbiţi. De fapt, doar eu. El a rămas omul calm, matur, lucid, manierat şi jovial. El, apărătorul meu, omul puternic capabil să mă protejeze în orice situaţie. El, bărbatul care m-a iubit frenetic câteva luni şi apoi m-a îmbrâncit să facă loc altor colege de facultate… Iar eu, eu plângeam şi îl iubeam! Eram mulţumită că se mai culcă odată pe lună cu mine. Ei bine, dar acum ce mai vreau? Dacă îmi dau seama că-l iubesc mai mult pe el, ce mă fac? Oare el mă mai iubeşte? Nici nu am apucat să-l întreb la telefon. De ce este şi acum singur? Ca să fie independent, ca să se distreze… Oare să nu se fi căsătorit? Da, desigur! Altfel nu era de acord să ne întâlnim. Va accepta să fim împreună, cu fiul meu cu tot, cu fiul nostru? Îi voi spune adevărul. Paternitatea se poate dovedi uşor, ulterior. Va accepta să formăm o familie acum, după zece ani? … Am nevoie de mult curaj ca să-i propun asta. De ce am atâtea emoţii? De ce-mi este frică?”  

Peronul Gării de Nord era foarte aglomerat. Poate că întârzierile anunţate la unele trenuri provocaseră multă îngrijorare. Olga a coborât forţându-se să-şi ascundă emoţia. Nu l-a văzut şi s-a speriat. S-a oprit după câţiva paşi mici, dezorientată. „Nu se poate! Mi-am minţit soţul, mi-am amăgit copilul şi el nu a venit să mă aştepte? A fost o păcăleală? Ce mă fac, Doamne?... Poate nu mă mai cunoaşte. Voi sta pe loc. Aştept să treacă toată lumea asta dezordonată. Mă va vedea atunci…”  

- Olga! Bine ai venit, prinţeso! a exclamat Emil, de la aproape zece paşi de ea, împingând fără menajamente în stânga şi-n dreapta oamenii din calea lui şi a buchetului mare de trandafiri roşii pe care-l ţinea cu mâna ridicată.  

Ea şi-a şters repede ochii cu dosul palmelor şi l-a aşteptat încremenită. Nu a putut face nici un pas. Îl privea cu drag şi îi zâmbea. I-a observat albul abundent din păr şi a tresărit. Când s-au îmbrăţişat, a descoperit riduri fine, elegante, pe faţa lui. I-a sărutat ochii obosiţi şi l-a îmbrăţişat din nou, ţinându-l strâns în braţe, lăcrimând.  

„Ai îmbătrânit, dragul meu. E prima oară când remarc diferenţa de vârstă… Ai albit, iubitule! Când erai la catedră te admiram. Erai cel mai frumos profesor pe care l-am avut vreodată. Suplu, înalt şi drept, cu privirea ageră… Iar acum, hm! Dar eu? Eu cum arăt, oare? Cum mă vede el după zece ani. Poate am îmbătrânit şi nu-mi dau seama:”  

- Iubitule, eşti galant ca întotdeauna. Mulţumesc mult! Sunt foarte frumoşi trandafirii. Mulţumesc! Meriţi încă un sărut! a exclamat Olga imediat ce Emil i-a oferit florile şi l-a cuprins din nou într-o îmbrăţişare largă, sărutându-l fără reţineri.  

Observând că au rămas singuri pe peron, Emil a primit îmbrăţişarea zâmbind cu înţelegere şi a răspuns cu aceeaşi afecţiune. „Ce bine arată prinţesa! Vremea i-a stabilizat trăsăturile-i frumoase. A maturizat-o şi i-a alcătuit o alură de mare doamnă. Desăvârşită sub aspect fizic… Studentă fiind, părea o sfârlează drăgălaşă, frumoasă prin mişcare şi voie bună. Acum e… acum e o femeie totală! Cât să aibă? 22…, apoi 25…deci, vreo 35-36 de ani… Oare ce impresie i-am făcut acum, după atâţia ani? Va trebui să înţeleagă… La vârsta mea, timpul este mai rapid, transformă fără milă şi desenează vârsta pe figură şi trup. Nu glumeşte cu omul.”  

- Aşa emoţii am avut!! Nu te-am zărit pe peron…  

- Aşa se întâmplă de obicei. Să mergem acasă!  

- Tot acolo stai? Ştiu drumul dacă mă…  

- Nu, nu ştii drumul. M-am mutat. Am un apartament de trei camere în spatele Primăriei Capitalei.  

- O, ce frumos! Stai aproape de Cişmigiu. Mă plimbi cu barca?  

- Da, draga mea. Cu plăcere, dacă şi timpul ne va fi favorabil. „Oare mai pot să vâslesc ca pe vremuri? Mai bine în Herăstrău, cu vaporaşu'. Hm! Oricum, lacurile sunt îngheţate. Lasă, că mai este timp. Vedem noi!”  

Au ieşit pe uşile din dreapta peronului şi au mers către înapoi vreo sută de metri până la locul în care era parcată maşina lui. „Ehei! a exclamat Olga imediat după ce s-a aşezat pe canapea. Ai schimbat şi maşina. Asta-i străină.”Drumul a fost greoi. Aglomeraţie şi blocaje pe toate şoselele. Zăpada abundentă din ultimele zile fusese îndepărtată de pe partea carosabilă, dar erau multe porţiuni de gheaţă pe asfalt şi numeroşi pietoni care nu puteau nu folosi trotuarele.  

*  

 

Referinţă Bibliografică:
INIMĂ RĂNITĂ (1) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 322, Anul I, 18 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!