Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Octavian Curpaş         Publicat în: Ediţia nr. 243 din 31 august 2011        Toate Articolele Autorului

India ca spaţiu spiritual intact într-un dialog cu scriitoarea Carmen Firan, autoarea romanului “India împotriva cuvintelor”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Matematicieni renumiţi din toate timpurile au împletit pasiunea pentru lumea cifrelor cu frumosul, filosofia şi literatura. Aristotel, Pitagora, Blaise Pascal, Isaac Newton, Leonardo da Vinci, Leibniz, Evariste Galois, dar şi marii autori ai secolului trecut, printre care se numără şi poetul român Ion Barbu, s-au raportat în creaţiile lor la principiile şi exactitatea ştiinţei. Carmen Firan, absolventă a Facultăţii de Matematică de la Universitatea din Craiova, continuă cu succes această tradiţie. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, cu o intensă activitate literară, aceasta ajunge în 1997pe pământul făgăduinţei, în calitate de diplomat, director de programe la Centrul Cultural din New York. Călătoreşte şi susţine conferinţe pe teme de beletristică, lecturi de poezie şi proză şi workshop-uri literare la universităţi din Los Angeles, Boston, Bloomington, Phoenix, Washington, Philadelphia, Seattle, etc. Adiacent, Carmen Firan este primită în PEN American Center şi Poetry Society of America.Scriitoarea participă ca şi co-editor, la realizarea a trei antologii de versuri - Locul Nimănui (poezie americană contemporană), Născut în Utopia(poezie română modernă şi contemporană) şi Străin acasă (poezie americană contemporană).Cea mai recentă carte ce îi poartă semnătura,Words and Flesh, ocupălocul opt la bestsellers fiction, pe lista SDP. Opera sa apare în traducereîn reviste, antologii sau în volum, în Statele Unite ale Americii, Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia.Carmen Firan s-a născut pe 29 noiembrie 1958 la Craiovaşi este căsătorită din anul2002, cu medicul şi scriitorul Adrian Sangeorzan.  

- Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru scris? Când şi unde aţi debutat?  

- Am scris de mică, din şcoala elementară, primele poezii au apărut în antologiile de poezie realizate de copii Freamăt şi Muguri, scoase la Craiova. Şefan Augustin Doinaş m-a prezentat într-o emisiune TV dedicată tinerelor talente literare, am debutat apoi în revista Limbă şi literatură pentru elevi şi mai târziu în revista Ramuri. Fiind singură la părinţi, am urmat tradiţia din România acelor timpuri, familia s-a ocupat mult de educaţia mea, de la cinci ani aveam ore de franceză, pian, balet...pe multe le-am abandonat cu timpul, dar formaţia acelor ani a însemnat mult în evoluţia mea. Cu un tată profesor de literatură şi o mamă bibliotecară, am trăit între cărţi, citeam mult şi ca orice copil care are tendinţa mimetică, am început şi eu să scriu, poezii, basme, povestiri...scriam şi în franceză, îmi ţineam şi un jurnal. Scrisul era mai mult decât o pasiune, era o ocupaţie zilnică, venită firesc. Cu timpul, pasiunile se schimbă, însă în datorii, „chemarea” se transformă în misiuni, uneori, chinuitoare. Ajungi să te simţi vinovat dacă nu scrii cât ia vrea...  

 

- Sunteţi membră a comitetului editorial al revistei internaţionale “Lettre Internationale” şi editor asociat la revista “Interpoezia” din New York. Sunteţi de asemenea, membră a PEN American Center and The Poetry Society of America. Ce obligaţii implică o astfel de calitate?  

carmen firan2- A fi membru într-un consiliu editorial al unei reviste presupune nu doar afinitate şi solidaritate cu profilul publicaţiei, dar şi susţinerea ei permanentă în recomandarea de autori noi, obţinerea unor permisiuni de traducere şi publicare a autorilor străini, promovarea revistei în diverse cercuri şi înlesnirea organizării de evenimente literare în jurul autorilor şi colaboratorilor ei.  

A fi membru al PEN Center sau PSA presupune mai degrabă a te bucura de anumite facilităţi, de la promovarea propriilor cărţi, la participarea la evenimente literare colective, accesul la burse de traduceri, etc. PEN Center militează pentru libertatea cuvântului în zone politice totalitare ori unde libertatea presei este limitată şi rolul membrilor lui este de a susţine proteste ori de a crea proiecte de promovare pentru scriitori din zone defavorizate. Un timp, am făcut parte din comitetul de primiri al PEN şi am avut ocazia să susţin scriitori şi traducători români ori emigraţi din alte ţări ale Europei de Est, spre a deveni membri ai clubului scriitorilor profesionişti americani.  

 

- Cum este să fii scriitor şi în acelaşi timp traducător?  

- Nu mă pot numi traducătoare, chiar dacă am semnat singură ori împreună cu traducători experimentaţi traduceri din câţiva poeţi americani. Am coordonat şi editat în schimb, câteva antologii de poezie contemporană, română şi americană. A fi traducător este o meserie în sine, care cere dedicaţie totală, extrem de complicată de mare responsabilitate. Încerc acum să fiu traductoarea propriilor mele poezii în engleză şi descopăr de fiecare dată, că rezultatul este o poezie nouă, oarecum diferită de cea originală, că există tipuri de sensibiliate specifice fiecărei limbi şi că transpunerea, cât de fidelă, produce o mutaţie nuanţată în interiorul unui univers lingvistic şi cultural nou.  

 

- „Trecerea noastră pe aici/nu e decât o repetiţie/pentru Marea Călătorie” afirmaţi în “Sfârşitul lui Varanasi”. Cu alte cuvinte, ne aflăm “în marea trecere” a lui Lucian Blaga. Avem de-a face în acest poem cu o confesiune mistică a lui Carmen Firan pe tema căutării drumului spre Divinitate?  

carmen firan1– Căutarea divinităţii, cum o numiţi,ori a sensului trecerii noastre este o preocupare subconştientă şi permanentă, chiar dacă nu de cele mai multe ori explicită în scrierile mele, cum cred că se întâmplă la foarte mulţi oameni care trăiesc “conştient”, încercând să înţeleagă de unde venim, rostul existenţei şi al devenirii, ce se vrea de la noi, unde ne ducem, cât e menire şi cât fatalitate, cât e întâmplare şi cât calcul în această trecere... În poezie, tema divinităţii e concentrată şi voalată de metafore, dar şi eroii prozelor mele sunt marcaţi de întâlnirea cu divinitatea sub o formă sau alta, se confruntă cu provocările obişnuite ale existenţei, recunoscând, însă marea provocare care le ghidează, simbolic, devenirea.  

 

- Vă propun să râmânem tot în India. “India îmi bântuia visele de mult, doar că nu-ţi aminteşti întotdeauna visele, iar unele ţi se dezvăluie doar când eşti suficient de copt. În tinereţea mea din România, îl invidiam pe Eliade pentru experienţele lui esoterice indiene, îi citeam fascinată povestirile şi încercam să-mi imaginez acel spaţiu al iniţierii spirituale unde eram convinsă că nu voi ajunge niciodată.” (“India împotriva cuvintelor”). Aţi reuşit să experimentaţi pe cont propriu “faza indiană” a lui Mircea Eliade? Care este concluzia la care ajungeţi în “India împotriva cuvintelor”?  

- În călătoria în India, făcută în toamna anului trecut, am învăţat multe. În primul rând, mi-a fost reformulată ideea de timp, una dintre obsesiile mele încă de foarte tânără. Acolo, timpul nu trece, nu curge, ci este o entitate energetică imobilă. Percepţia timpului ca dimensiune se supunematricei culturale, este diferită în funcţie de civilizaţie, de mentalitate şi de dominanta religioasă. Dacă în America time is money, dacă aici el are o latură galopantă, amestecând cu repeziciune prezentul în viitor, în India timpul îngheaţă, este static şi greu, păstrând spaţiul spiritual intact de mii de ani, putem vorbi mai degrabă, de calitatea lui de păstra şi a salva istoric şi cultural tradiţii, credinţe, un mod de viaţă instaurat, definind poate cel mai bine o altă idee puternică, eternitatea, în sensul continuităţii spirituale nealterate de evoluţia iminentă a lumii. India este tocmai de aceea, un loc special, care se ridică împotriva cuvintelor obişnuite, impresiilor ori aşteptărilor, greu de înţeles pentru un occidental care va dori să o decodifice prin structurile mentale şi referinţele lui culturale. Acolo, timpul s-a oprit, ai senzaţia de exemplu, că Varansiul , cel mai vechi oraş locuit, alături de Roma şi Ierusalim, este acelaşi de mii de ani şi va rămâne acelaşi încă alte mii.Înţeleg de ce mari învăţaţi, credincioşi, artişti, au dorit să ajungă o dată în viaţă, în India. Este locul unde natura şi cerul sunt mai aproape, neinterferate de “facilitatea” civilizaţiei care îndepătează de adevăr şi divinitate, tocmai în încercarea de a descifra misterul...  

 

- Uneori, vă întrebaţi - “Cât din viaţa aceasta să fie sortită/sfiiciunii/de a ne arăta întregi/într-o oglindă de cenuşă. (“Oglinda de cenuşă”) sau doar vă priviţi “umbra întinsă arogant/în oglinzi mincinoase.” (“Geografii imaginare”). Într-unul din poemele sale, Magda Isanos spunea: “De oglinzi mă mai tem şi acum”, iar Hortensia Papadat-Bengescu a vorbit despre “Femeia în oglindă”. Carmen Firan se teme de oglinzi? Cum se vede scriitoarea Carmen Firan în oglinda criticilor?  

– Dacă mă tem de oglindă? Nu. Dar subiectul poate fi dezvoltat. Femeia în oglindă poate o fi o temă filosofică, după cum poate fi expediată în tentaţii narcisiste. Totul e ca reflexia în oglindă să nu fie un exerciţiu de infatuare, ci încercarea unei reglări fine între realitate şi aspiraţie.  

Cât despre oglinda criticilor, mărturisesc ca nu mă mai interesează. Când eram tănără, eram sensibilă la “ce se spune” sau la “ce scriu criticii”, lumea exterioară conta mai mult şi eram preocupată de imagine, fără să fiu prea sigură de mine. Nici acum nu sunt sigură, dar am ajuns la o stare de împăcare (fără aroganţă sau trufie), în sensul unei înţelegeri acceptate, a unei stări de convieţuire calmă cu reuşita şi abandonul, cu limitele şi neodihna de a le înţelege, măcar, dacă pe unele nu le poţi depăşi.  

 

- Şi pentru că tot a venit vorba de oglinzi, să vorbim şi despre oglinzile din proza semnată Carmen Firan. “Plăcerea conferinţelor în faţa oglinzii s-a transformat în ritual. Îşi aducea paharul cu apă, ţinea în mână un creion pe post de microfon, îşi înfăşura la gât un fular lung sau o eşarfă, îşi dădea capul pe spate, îşi dregea vocea şi se lansa în discursuri. Se imagina în faţa unei audienţe numeroase şi se străduia s-o epateze. Din când în când se oprea, se uita fix în oglindă ca şi cum ar fixa ochii auditorilor şi exclama simulând epuizarea: „Dar ce vă spun eu toate astea?!“ sau „Nu ştiu dacă mai are rost să continui, n-aş vrea să vă obosesc sau să abuzez de atenţia dumneavoastră...“ Sorbea puţină apă din pahar şi cu figura tot mai plictisită îşi continua peroraţiile.” (“Vorbitorul”) Aceste rânduri ne trimit cu gândul la absurdul lui Eugen Ionescu. Vă rugăm să ne descrieţi cum se împleteşte comicul absurd cu tragicul, dar şi cu insolitul cotidian in “Vorbitorul”?  

– “Vorbitorul” este o nuvelă pe care nu am publicat-o încă, în volum. O consider neterminată. Îi va veni odată timpul, probabil. Este o povestire satirică la adresa unui tip, tot mai răspândit, de impostor cu morgă, inconfortabil în pielea lui, oportunist şi cabotin, un histrion care trăieşte din imagine şi din discursuri sforăitoare, un tip superficial care reuşeşte să manipuleze prin cuvinte preţioase şi pompoase auditoriul, sa-i seducă pe cei care nu-i pot controla divagaţiile. Trăim într-o lume în care manipularea maselor prin cuvinte bine alese face legendă, de la politicieni la predicatori...  

 

- Un alt mare om de teatru, regizorul Andrei Şerban, vă descria astfel: "Este o figură literară importantă, o voce puternică, creativă, poetică, plină de originalitate." În ce măsură a reuşit Carmen Firan să devină o iniţiatoare de forme noi în teatru? “Lumina din pod”, “Vis în acvariu”,”Vânătoare imaginară”, “ Polen pe insulă” – ce-aţi spune să revenim la oglindă, deci cum se reflectă realitatea în oglinda socială a creaţiilor dvs. anterior menţionate, având în vedere că dramaturgia este mymesis?  

– Mi-a plăcut să scriu teatru, chiar şi în proza mea dialogul are un rol important, se pare că am “instinctul replicii”, esenţial pentru creaţia dramatică, dar din păcate nu am scris prea multe piese. În toamna acesta, sper să am premiera piesei Lumina din pod la Teatrul Naţional din Craiova, eveniment care mă poate stimula să reiau teatrul în mod mai serios. Realitatea scrierilor mele este mereu fracturată de fantastic, aşa după cum în existenţa obişnuită simţim de multe ori, nevoia interveţiei miraculosului. Suntem dependenţi de miracol, măcar pentru a ne întreţine iluziile, aspiraţiile, partea plină a sticlei pe jumătate goale. Cât de seacă poate fi viaţa în absenţa magicului... Cât despre Eugen Ionescu, dramaturg excepţional! El a produs combinaţia perfectă între oglinda realităţii întoarse şi fantastic, farsă tragică, comedie satirică, suferinţă, exaltare, disperarea de a trăi răsturnată şi recitită în cheia absurdului care le unifică şi le absolvă pe toate. Tocmai am scris o cronică dramatică la spectacolul Exit de King (Regele moare) care se joacă lunile acestea cu mare succes la New York pe Broadway, avându-i pe Geoffrey Rush şi Susan Sarandon în rolurile principale.  

 

- Cum este după ce scrii pentru adulţi să creezi literatură pentru copii, cu alte cuvinte cât de repede “Poţi să fugi în papuci de turte dulci”?  

- Am publicat patru cărţi de versuri pentru copii între anii 1985 şi 1989. Motivaţiile sunt diferite. Odată, pentru că în 1984 s-a născut fiul meu, Răzvan, eroul real al acelor poezii şi tot în acel an, am primit interdicţia de a mai publica din partea cenzurii, după volumul Îmblânzitor de vieţi furate apărut la Editua Albatros. În România acelor ani, cenzura devenise din vigilentă, absurdă, vâna orice fel de trimitere ori aluzie voită sau nu, reală sau nu, la dictatură şi la cuplul de dictatori. Până la revoluţie nu am mai avut permisiunea să public decât cărţi de copii..., dar a fost o experienţă pe care nu o regret, un exerciţiu proaspăt, în care am descoperit că poţi face şi dintr-o poezie pentru copii o scriere profundă, încărcată de sens... Cărţile de copii publicate, în special Nopţi senine pentru tine apărută la Editura Ion Creangă în 1986, mi-au adus multă satisfacţie şi foarte mulţi cititori, volumul acesta s-a tipărit în 100.000 de exemplare, mi-a adus şi un venit nesperat de mare pentru timpul acela, plus căaveam bucuria să întâlnesc copii (şi mame) care ştiau poeziile mele pe dinafară.  

 

- “Proprietarii de stele “ şi “Capcana pentru îngeri” sunt scenarii de film realizate de Carmen Firan. Cât de uşor sau cât de greu este să alcătuieşti un scenariu în condiţiile în care trebuie să ţii cont de faptul că în prezent, filmul nu mai este neaparat artă, ci o industrie?  

– Am scris mai multe scenarii de film, dar doar unul dintre ele, Proprietarii de stele, s-a materializat într-o producţie cinematografică, în regia lui Savel Stiopul, cu Dan Bitman şi Luminiţa Anghel în rolurile principale. Din păcate, însă un film nereuşit.Să scrii un scenariu e frumos, ce se întâmplă după aceea, e altă poveste, ai foarte puţin control ca autor şi da, trebuie să faci parte din această industrie, de cele mai multe ori cu scopuri comerciale, lucru mai puţin pasionant.  

 

- Leonard Schwartz spunea despre dvs. că sunteţi “urbană, sofisticată, inteligentă.” Ceplanuri de viitorare o astfel de scriitoare?  

- De planuri n-am dus niciodată, lipsă. În fiecare zi îmi mai vine o idee, dar multe rămân doar la nivelul de aspiraţie sau sunt amânate pentru mai târziu..., un timp neclar şi pentru mine. Nu îmi pun mari speranţe în viitor, dar încerc să profit cât mai mult de prezentul fulgurant. Scriu acum la un roman, în toamnă îmi apare la prestigioasa editură Sheep Meadow Press o colecţie de poezii alese, Rock and Dew, am în proiect o piesă de teatru, o carte nouă de versuri în română şi un volum de povestiri.  

 

- Păstraţi legătura cu patria mamă? Cand aţi vizitat ultima dată România?  

- Mă duc în România în fiecare an, am parte din familie acolo, în plus, fie lansez o carte (ca în acest iunie, când am avut prezentarea volumului de eseuri Miracole mici şi mijlocii, la Târgul de carte Bookfest) sau particip la Festivalul Internaţional de Literatură “Ovidiu”, de la Neptun. Anul acesta am fost chiar de două ori, în luna aprilie am fost la Bucureşti cu Kerry Kennedy, preşedinta Fundaţiei Kennedy şi autoarea volumului Spune adevărul puterii, publicat în variantă română la Editura Curea Veche, volum de a cărui editare m-am ocupat şi în jurul căruia am sprijinit oraganizarea la Bucureşti, de colocvii pe tema drepturilor omului, o expoziţie de fotografii a lui Eddie Adams şi un spectacol de teatru cu piesa lui Ariel Dorfman. Continui să public în România şi să scriu despre fenomenul cultural de acolo.  

 

-Ce hobby-uri aveţi? Cum vă petreceţi timpul liber?  

– Îmi place să călătoresc, să citesc şi să merg la spectacole, concerte, expoziţii. Cred că e cel mai frumos mod de a-ţi petrece viaţa.  

 

- În loc să vă invit să le adresaţi un mesaj final cititiorilor noştri, vă pun o întrebare în versuri, inspirată de poemul “Măslinul de piatră”. “Cum ar fi arătat Mântuitorul/dacă ar fi ajuns bătrân?”  

– La fel de nesigur şi de fragil ca şi noi. Dar ce e timpul, pentru Măslinul de piatră? Încă un cerc, încă un cer dintr-o infinitate de altele asemenea.  

Doresc cititorilor dv. înţelepciune, seninătate şi răbdare, cu cele ştiute sau misterioase. Există, totuşi, un tâlc al trecerii noastre...  

 

Octavian Curpaş  

Phoenix, Arizona  

Referinţă Bibliografică:
India ca spaţiu spiritual intact într-un dialog cu scriitoarea Carmen Firan, autoarea romanului “India împotriva cuvintelor” / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 243, Anul I, 31 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!