Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Maria Cozma         Publicat în: Ediţia nr. 230 din 18 august 2011        Toate Articolele Autorului

Încotro România? Încotro Cultura ei!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Atunci când ne vom trezi la acest răspuns, ne vom apropia de Lumină. Până atunci va trebui să ne mai târâm în neputinţa întunecimii neromânească, gândindu-ne la nevoia de „reacţie” a retoricii culturii, prin ochiul vigilent al genezei, astfel încât să ştergem orice „manifestare bruscă” a perpetuării politicii prin incultură. 
  
Ochiul genezei, este „Intelectualul”, care spune Mircea Eliade, „nu se bagă în politică, fiindcă politica este murdară”. Şi atunci, mai bine să stea mocirlit în mizerie, spălându-şi faţa, nu şi mâinile, doar când trebuie să-şi lase urmele paşilor pe o pagină a istoriei ignorată de propriul ei timp. Şi nu suntem noi sigurul popor dezintegrat din propria lui istorie?!  
  
Avem nevoie de integrarea poporului în istorie. Lăsaţi de capul lor constituţional, nu s-a atras responsabilitatea nici politicianului, nici intelectualului. Primului, din raţiuni de înavuţire pe nedrept şi celui din urmă, rămas la fel, nu cel dintâi, din raţiuni de îndobitocire, spaţiul lui de a scrie, reducându-se la placarda de salarizare unde cu litere mari latine să putem citi tot nărodul prin ochiul aceluiaşi televizor: Greva Foamei.  
  
Privim cum vidul intelectual se suprapune pe cel istoric. Reverberaţiile vieţuirii ne separă prin tălăzuirea bătăilor inimii de respiraţia ideii şi duhurile noastre însufleţesc pe ruinele altor inimi de o mie de ani. De aceea a rămas ispita un fruct cu gust de Decebal şi păcatul devenirii născocirea unui reazem. Când ne vom rezema de noi? 
  
De nu am fi căzut pradă erorii fiinţării, poate am fi descoperit graniţa dintre fiorii echivocului şi regretului şi nu ne-am fi înstrăinat în noi înşine cu o lume împotriva ei. Ne-am ales cu o viaţă subterană ochită în fiinţa ta şi cu fiinţa ta ochită în subteranul lumii. 
  
Ce rugi ne pot izvorî gândul, pentru a înmuguri cugetul să plesnească raţiunea până polenul din ea să însămânţeze germenii culturii pentru a înfrânge neantul, dacă între inima şi gândul meu se întind deşerturile unei lumi întregi?!Câtă explozie şi câtă pudoare cosmică! 
  
Ce conştiinţe pot scoate întunecimile prezentului pentru a face loc culturii sub ţărâna sfărmată de spaime şi într-o explozie cosmică să faci acoperişul acestei lumi târâtoare prin retorica culturii. Strigi fără să strigi şi mori fără să mori într-o viaţă fără trezirea din Cunoaştere. Până unde se poate întinde parfumul orbirii?  
  
Când tot ce înseamnă politic va privi în ochii tăi cu Pupila mărită de cultură, abia atunci vom simţi cum se stinge vidul mizeriei din noi. Aş vrea să am copite de bou şi grai de măgar, să boncăluiesc în idei filosofice şi să rag în vers de poet:  
  
Retorica culturii 
  
Aş putea lumii să-i spun 
  
decât s-alerge Pe lângă boi, 
  
şi s-asculte cum  
  
Vorbeşte măgarul, 
  
mai bine să se-ntoarcă  
  
la ale ei rădăcini, înapoi  
  
pe Drumuri de fum, 
  
luând cu ea Baltagul, 
  
să taie Pădurea Spânzuraţilor, 
  
să ajungă la Fraţii Jderi, 
  
şi acolo Muma lui Ştefan cel Mare, 
  
să îi vorbească cum e să fii 
  
Cel mai iubit dintre pământeni, 
  
care înainte de Apus de Soare, 
  
timp ce se lăsa Sara pe deal  
  
a trecut pe la Moara cu noroc, 
  
să cunoască al dragostei val, 
  
şi Ion o iubi pe Mara ... cu foc, 
  
iar Luceafărul nestingherit 
  
îi privi păşind pervazul ...  
  
Amintiri din copilărie, 
  
au rămas Fiinţă şi neant, 
  
în timp ce Tristeţea de a fi, 
  
e Delirul lui Ştrengarul văilor 
  
ajuns Pe culmile disperării, 
  
încearcă în Iluzii pierdute  
  
să escaladeze Pământul uitării 
  
scufundat în noianul  
  
Silogismele amărăciunii, 
  
tocmai când venise tihnit 
  
Duminica Mare a lui Grigore Vieru. 
  
Chiar încă Nu te-ai priceput?!... 
  
Decebal către popor strigă,  
  
Deşteaptă-te române, cu bune şi rele 
  
De o mie de ani pe-acest pământ 
  
Se cântă „Somnoroase păsărele”.25 
  
Cu fiecare zi suntem mai singuri, cu fiecare clipă suntem mai trişti. Până unde îşi poate întinde îndobitocirea graniţele-i sumbre şi atât de dulci pentru naivi?! Dacă am asculta cum respiră cerul; dacă am asculta cum respiră pământul, atunci poate groaza ce se întinde în peisajul imbecilităţii ar înălţa aburi ahtiaţi de flăcările zvârcolirilor noastre şi fiori de nebun beat de înălţare ne-ar mărgini teama de foame. Şi nu teama de hrană ne-a ţinut mai bine de o mie de ani în mediocritate? Câtă nevoie avem de a ne abandona în cunoaştere pentru a ne desprinde de vieţuire! Dar câţi dinte noi ascultă cum respiră Cerul; ascultă cum respira Terra din nevoia de hrană spirituală a Culturii? Raţiunea a suferit mutaţii ontologige detractoare şi mulţumirea căutarea de sine şi nu ai cui să-i mai spui: 
  
Ascultă cum respiră Cerul;  
  
ascultă cum respiră Terra, 
  
în timp ce se-ntinde incendiul 
  
târând verdele din frunza-i 
  
ce naufragiază la orizontul firii; 
  
vocea aurului negru e întărită-n sfârşire  
  
şi nici nu ne putem închipui 
  
cât de mulţi sunt sclavii 
  
ce aşteaptă să fie dezrobiţi de fericire. 
  
Pe un vid stingher  
  
s-ar abandona-n cunoaşteri, 
  
desprinzându-se de vieţuire, 
  
prinşi în panica plăcerii cu fiecare stea pe cer. 
  
Într-un strănut cosmic s-ar redeschide era, 
  
şoptind rupţi de lumină-n infinit: 
  
ascultă cum respiră Cerul; 
  
ascultă cum respiră Terra. 
  
Mulţi din cei care m-au cunoscut au încercat să sufle în jăratecul vieţii mele, crezând ca poate să-mi înţeleagă clipa. Dar atunci când mizeria socială îţi este risipită în sânge amorţindu-ţi gândurile, este imposibil ca cineva să poată să-ţi înţeleagă prezenţa şi te transformi într-o substanţă de Lumină ascunsă în craterul unui vulcan ce pluteşte în fluidul nopţii. Şi astfel, viaţa mea a ajuns o groapă de jăratec. Oare câţi se vor încumeta să sufle şi vor reuşi să scoată scânteile de care avem nevoie, să aprindem cugetul pentru a ne regăsi în normalitatea unei veţi care să se asemene cu cea umană?!... 
  
Mă simt străină de mine însămi şi în mintea mea năvălesc vorbele lui Mircea Eliade Mi se întâmplă uneori să mă simt „străin” de mine însumi şi atunci mă simt pe deplin fericit. Să fie aceasta un simptom al transfigurării spre încarnarea supraomului lui Frederich Nietzsche sau simptomul unui confort al laşităţii?!  
  
Mă gândesc cu profundă amărăciune şi consternare: ne lipseşte un partid de cultură care să dăruie alegătorilor carte, gratuit să scoată „Manualul de ataraxie”, pentru a se înlocui gustul citirii plăcerii banilor cu gustul citirii plăcerii cuvintelor; ideologia acestui partid să fie cea de integrare a României în istorie a căror pagini multe dintre ele au rămas albe, ori împroşcate cu o cerneală amorfă a genezei. Altfel, infernul politicii sterile îşi va contura noi culmi ale neantului şi generaţiile viitoare vor fi înţesate de tentaculele tenebre ale aceleiaşi lumi abisale26.  
  
După ce am adunat atâta izolare îmi este aproape cu neputinţă să cred că se vor găsi suficienţi mizantropi care să sfarme surghiunul ticăloşiei încropită în noi, ce ne-a prins paşii în 
  
necuvântare, regăsindu-ne din ce în ce mai mult printre necuvântătoare. Căci distanţa dintre înţelepciune şi instinct se măsoară cu introspecţia rătăcirii. Cum se explică că am nimerit toţi într-o junglă? Şi de ce aceasta ne ţine în obscuritate cu frica ideii de om terorist? Am găsit explicat în dreptul cuvântului „teroare” şi explicaţia: asuprire bazată pe intimidare. Atunci Leul din junglă ce este, dacă Elefantul îşi îmbălsămează spiritul pentru înveşnicirea clipei căzute în privirile stinse ale unei Rândunele ce a încetat să taie azurul?! 
  
Incultura îţi trădează caracterul când nici nu te-aştepţi; te dezbracă de viciile ascunse şi rămâi golit într-o „conştiinţă murdară”27. Încep să apară bolile. Fiinţa din tine, inevitabil se scufundă într-un infern al gustului morţii, fără nici o ieşire de vindecare pentru că Mediocritatea este Mediul ei, unde deja îţi sunt prinse rădăcinile vieţii. 
  
De aceea consider mai mult decât nece- 
  
sar un CEC în alb pentru tineri compozitori care să „scoată la lumina zilei” Imnul Culturii Române al cărui drapel să flamureze pe Vârful Omu din Carpaţi, iar „Omu” să fie numit capitala lumii.  
  
Las toată viaţa mea introspecţia azurului pentru a se căuta cineva măcar să-l zgârie. Abia atunci vom fi siguri că am început să facem ceva pentru a scăpa de Mediocritate, pentru a ieşi din Agonia aceluiaşi neant unde stăm scufundaţi scafandri laşităţii aproape de un veac.  
  
Viaţa mea 
  
O groapă de jăratec e viaţa mea, 
  
toţi ce s-au plecat să sufle, 
  
s-au evaporat în aburi de chemare 
  
pentru a mă găsi... 
  
şi au sărit doar scântei de tăcere, 
  
nu au putut în aşteptarea lor să afle 
  
în care clipă a universului pot fi. 
  
Fiindcă flăcările-mi sunt impalpabile, 
  
nu m-au priceput ce cuget, 
  
intuind că în adânc sunt un crater, 
  
cineva a început să sufle mai mult, 
  
dar când lava albastră a început să curgă, 
  
revărsând lumini şi peste alţii, 
  
nimic nu a mai priceput. 
  
Şi viaţa mea rămâne în adâncul de jăratec, 
  
vorbind pentru toţi în şoapte, 
  
sau poate pentru alte vremuri ...  
  
Între timp altcineva suflă sălbatic, 
  
şi nici o scânteie nu-l trezeşte din neant, 
  
într-o natură cu ouă clocite 
  
nu poţi decât în propria umbră să tremuri. 
  
Totul e să faci o introspecţie, 
  
de vrei să te îmblânzeşti în junglă, 
  
citind cu mai multă atenţie  
  
te vei regăsi în aceeaşi viaţă,  
  
şi de-a dreptul te cutremuri 
  
conştient cum vin alţii să ţi-o smulgă.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Încotro România? Încotro Cultura ei! / Maria Cozma : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 230, Anul I, 18 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Maria Cozma : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Cozma
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!