Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Magdalena Albu         Publicat în: Ediţia nr. 68 din 09 martie 2011        Toate Articolele Autorului

ÎNCOTRO E ŢARA, DOMNULE SUBLOCOTENENT?!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(In memoriam acad. Marcu Botzan) 
  
„Faceţi, Vă rog, efortul de a mai coborâ din sferele înalte ale unui Cioran, sau ale altuia ca el, pentru a afla că umanitate – pe româneşte omenie – se găseşte şi mult mai jos, şi – poate – mai autentică.” Acad. Marcu BOTZAN 
  
„E de o vârstă cu piramidele naturale din Tibet şi Alpi şi cu catacombele din care izvorăşte de sute de mii de ani poteca de fir de argint a Oceanului, ce nici nu scade, nici nu sporeşte.” Aşa cuvânta pe la începutul secolului al XX-lea, mai exact în anul 1928, poetul român Tudor Arghezi despre fascinantul scriitor „polar” Henrik Ibsen. Aproape că la fel am fi tentaţi să spunem şi noi astăzi, în luna martie a începutului de veac XXI, despre academicianul Marcu Botzan, un creator al perfecţiunii profesional-umane şi un adept al multidisciplinarităţii, pe care eu l-aş poziţiona categoric lângă acei semizei ai spiritului omenesc, unde sculpturalitatea cuvântului aşezat între forţa ascuţită a raţiunii şi delicateţea rară a spiritului interior i se citeau nu numai între filele multelor sale cărţi concepute de-a lungul timpului, ci şi pe frumuseţea chipului său plin de lumină, demnitate şi modestie. Coordonatele de care stă agăţat destinul acestei personalităţi de tip renascentist, din păcate nu atât de cunoscută la nivel naţional pentru meritele sale diverse, se înscriu în perimetrul unei adimensionalităţi specifice numai familiei sufletelor rare şi tari. 
  
Traseul biografic al vieţii unui om se conturează, uneori, tăcut, ca o litanie creştină, alteori, extrem de agitat, asemeni unei mări turbate ce plesneşte cu duşmănie ţărmul, sau, de ce nu, plat şi confuz, întocmai ca o apă tulbure şi stătută a destinului său lumesc. Parcursul ontologic al celui ce a fost până mai ieri academicianul Marcu Botzan aparţine, indubitabil, primei categorii. Născut la Craiova în primăvara anului 1913, Marcu Botzan şi-a petrecut copilăria în praful uliţelor Podarilor Doljului alături de ceilalţi copii ai satului – fapt care va deveni peste ani fundamentul literar al volumului de versuri „Cântece şi descântece pentru un sat de altădată” (1997) -, pentru ca mai apoi să urmeze Liceul Carol I din Craiova, cursurile Facultăţii de Agronomie din Bucureşti între anii 1931 şi 1936 şi, ulterior, pe cele ale Facultăţii de Construcţii din cadul Institutului Politehnic de pe acelaşi mal dâmboviţean. A doua mare conflagraţie mondială a constituit însă un moment de răscruce în viaţa Omului Marcu Botzan, cel care a străbătut un capitol unic de viaţă pe întinderea unui spaţiu de aproape, iată, un secol întreg, palma dureroasă a secerei morţii transformând tânărul idealist din anii ’40 în modelul de echilibru uman şi intelectual de mai târziu, veritabila parabolă reuşită, de astă dată, a propriei sale vieţi miraculos ţesute de Dumnezeu Tatăl. Trebuie amintit în acest cadru contextual faptul că ampla activitate profesională a viitorului academician Marcu Botzan în domeniul compex al îmbunătăţirilor funciare se poate spune că s-a desfăşurat, aşadar, după ce acesta va fi traversat cu greu ambele fronturi, cel din Est şi cel din Vest, de la Odesa la Stalingrad şi, mai apoi, din ţară până la Budapesta.  
  
Lui Marcu Botzan, primii paşi în cercetarea ştiinţifică i-au fost îndrumaţi de către însuşi Gh. Ionescu–Sisesti, cea mai de seamă personalitate a agriculturii româneşti a secolului al XX-lea, iar din anul 1966, atunci când se înfiinţează în Bucureşti primul Institut de Cercetări de Îmbunatăţiri Funciare şi Pedologice, devine directorul acestuia, în această calitate fiind un manager cu o gândire modernă, de tip avangardist, înfiinţând, astfel, toate secţiile şi laboratoarele institutului şi creând, de asemeni, numeroase câmpuri experimentale la nivel naţional. Prin cercetările iniţiate şi coordonate de către academicianul şi profesorul Marcu Botzan, s-au rezolvat în timp multe probleme de fond ale îmbunătăţirilor funciare, nesoluţionate până atunci şi legate de consumul de apă al plantelor în diverse condiţii pedoclimatice din ţară, dar şi de calculul normei de udare ori de bilanţul apei în sol, motive mai mult decât întemeiate pentru ca Marcu Botzan să fi fost ales membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice încă din momentul înfiinţării acesteia, iar din anul 1993 să devină şi membru titular al Academiei Române. 
  
De la publicaţii în domeniul îmbunătăţirilor funciare, precum: „Problemele de irigatii si desecari ale Campiei Baraganului” - o lucrare premiată de Academia Română în anul 1959 şi recunoscută din punct de vedere valoric şi pe plan internaţional -, „Culturi irigate”, editată în trei ediţii consecutive, carte ce constituie baza de studiu a inginerilor şi a tehnicienilor de îmbunătăţiri funciare (Marcu Botzan obţine şi pentru aceasta lucrare un alt premiu al Academiei Române, ceea ce reprezintă o mare excepţie de la regulă în acest sens, ştiut fiind faptul că forul academic respectiv acordă unui autor doar un singur premiu pe parcursul întregii sale activităţi ştiinţifice), „Bilanţul apei în solurile irigate” (teza sa de doctorat), „Verificarea hidroameliorativă a Luncii Dunării româneşti şi a Deltei” sau lucrări care abordează şi alte teme conexe acestui domeniu ştiinţific deosebit de vast, cum ar fi „Apele în viaţa poporului român”, „Hidronimie românească sau botezul apelor”, „Corectarea mediului şi umanizarea naturii”, „Zeu şi fluviu Dunărea”, „Drumuri de apă”, „Începuturile hirotehnicii pe teritoriul României”, „Mediu şi vieţuire în spaţiul Carpato-Dunăreano-pontic”, academicianul Marcu Botzan realizează o incursiune în cadrul spiritului beletristic cu uşurinţa pe care ţi-o dă capacitatea cognitivă personală de a vedea dincolo de ceea ce se vede şi de a desluşi codurile realităţii înconjurătoare din toate unghiurile şi laturile ei fragile şi complicate deopotrivă. „Cântece şi descântece pentru un sat de altădată”, „Baladă pentru Calea Soarelui”, „Încotro e ţara, d-le sublocotenent?” ori „Neizbutita parabolă a lui Marcus Aurelius” sunt titluri care fac din Marcu Botzan o personalitate demnă de orice aulă academică internaţională. Despre literatura închipuită de Marcu Botzan, academicianul Eugen Simion scria: „După o viaţă de activitate ştiinţifică cu numeroase publicaţii în domeniu, acad. Marcu Botzan abordează - de câţiva ani – şi beletristica. Cu originalitate şi căldură umană.” Şi fără contrafaceri, fără prefăcătorie, am adăuga noi, din simplul motiv expus de el însuşi în anul 1955, şi anume acela că „numai adevărul îţi poate dezvălui curata, neprefăcuta omenie”.  
  
Puţini ştiu că Marcu Botzan, această uriaşă personalitate a culturii şi a ştiinţei româneşti a îmbunătăţirilor funciare, era fiinţa umană care încă lăcrima, în anul lui Dumnezeu 2005, la amintirile tulburi legate de coşmarul halucinant al destinului său şi intitulat simplu de către istorici - „al doilea Război Mondial”. Marcu Botzan te reînvăţa să trăieşti exemplar emoţia curată şi mistica sa aparte. Dar şi mai puţini cunosc faptul că dumnealui sculpta, iar fiecare dintre piesele create îşi ducea pe umeri geneza ei singulară. Având marele privilegiu de a cunoaşte acest punct de lumină a spiritului românesc şi universal cu doar câţiva ani în urmă, în liniştea casei sale din Piaţa Dorobanţi, cu prilejul aniversării a 92 de ani, întâlnire magică pentru mine datorată inginerului Nicolae Moraru, un alt specialist de marcă al aceluiaşi domeniu vast al îmbunătăţirilor funciare, am fost luată de mână, dusă pană în camera alăturată, unde domnul academician îşi ţinea sculpturile, iar acolo, pe îndelete, Marcu Botzan mi-a povestit identitatea, sufletul fiecărei lucrări în parte. Nu le orânduise un traseu specific în posteritate, dar eu una mi-aş dori foarte mult ca toate aceste unicate ale academicianului Marcu Botzan, inclusiv picturile deosebite ale soţiei sale, să aibă un drum al lor firesc înspre o sală de expoziţie caracteristică ori înspre incinta Academiei Române al cărei membru era. E păcat ca această latură personală, pe care dumnealui nu şi-o dezvăluise deloc din câte mi-a spus, să rămână în continuare necunoscută şi după dispariţia sa fizică dintre noi. 
  
La un moment dat, cel care a fost până pe data de 8 martie a anului 2011 academicianul Marcu Botzan scria cam aşa: „Faceţi, Vă rog, efortul de a mai coborâ din sferele înalte ale unui Cioran, sau ale altuia ca el, pentru a afla că umanitate – pe româneşte omenie – se găseşte şi mult mai jos, şi – poate – mai autentică.” - o invitaţie, iată, făcută posterităţii cu o delicateţe superioară sui-generis în cartea sa intitulată „Încotro-i ţara, domnule sublocotenent?”. Îi pot spune acum identificatorului cele trei tipuri de hazard manifestate în timp în mod individual ori prin suprapunere fenomenologică pe teritoriul ţării noastre - şi este vorba aici despre hazardul climatic, cel geomorfologic şi cel hidrologic -, că noi, cei de acum, suntem siliţi să coborâm, din nefericire, zilnic câte o altă treaptă existenţială înspre întuneric, arareori mai fiind învredniciţi de către divinitate cu bucuria de a găsi în sufletele mute de lângă noi bucuria Luminii christice, şi ne izbim peste tot, din ce în ce mai mult, cu propriile noastre încălţări tocite, de chipuri cioraniene spelbe, cu funia atârnând înfiorător în jurul grumazului ori cu ţeasta făcută praf şi pulbere de caldarâmul prăfuit al străzii şi, din ce în ce mai puţin, de câte un facies eliadesc cu parabola florii de nufăr bine înfiptă în cap şi în restul de suflet rămas să moară încet în existenţa-i pământeană sufocată la maximum azi cu un morman de deziluzii şi de dureri multiple. 
  
Faptul că Marcu Botzan a devenit acum parte a eternităţii divine, ne face să ne amintim de spovedania sa din faţa erorilor flagrante ale războiului trăit din plin pe pielea sa: „...am putut constata că o bucăţică de război este un mare şi unic prilej de a privi mai de aproape omul, această ciudată lighioană, cu neomenia dar şi cu omenia sa, la fel de mari, răsplătindu-se una prin cealaltă.” Iar dacă traiectul vieţii sale a cuprins în el latura modestiei şi rarisima textură a demnităţii umane specifice numai spiritelor superioare, atunci putem închide spaţiul acesta destinic circular al celui ce a fost acad. Marcu Botzan sub auspiciile generoase ale câtorva versuri aşezate într-una din scrierile lui, „Neizbutita parabolă a lui Marcus Aurelius”, singurele, de altfel, rămase de la împăratul Hadrian şi prinse în mult discutata „Historia Augusta”:  
  
„Sufleţel blând şi rătăcitor 
  
oaspe şi prieten al corpului  
  
vei pleca acum în locuri  
  
palide, uscate şi pustii  
  
şi nu vei mai face glume ca de obicei!”  
  
P.S.: Îmi propusesem ca împreună cu domnul inginer Nicolae Moraru să mergem şi anul acesta la acad. Marcu Botzan acasa, pe 30 martie, pentru a-l omagia cu prilejul celor 98 de ani, pe care i-ar fi împlinit la acea dată. Se vede că Dumnezeu a avut cu totul şi cu totul alt plan şi nu ne-a mai împlinit dorinţa interioară.  
  
Magdalena ALBU 
  
9 martie 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNCOTRO E ŢARA, DOMNULE SUBLOCOTENENT?! / Magdalena Albu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 68, Anul I, 09 martie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Magdalena Albu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Magdalena Albu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!