Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 286 din 13 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Incheierea tuturor invataturilor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  1. Adu-ţi aminte de Dumnezeu
 
1. Cum putem înţelege versetul 1 "Dar adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: Nu găsesc nici o plăcere în ei;"? Este posibil să pierdem ocazia de a ne întoarce la Dumnezeu?  
Cât de important este să facem acest lucru cât timp suntem încă în putere?  
 
A-ţi aduce aminte de Dumnezeu reprezintă cea dintâi datorie a omului, lucrul cel mai important în viaţă. Există o urgenţă a acestei întoarceri către Dumnezeu, fiindcă viaţa pe acest pământ nu durează la nesfârşit. De asemenea, chiar de-a lungul acestei vieţi, momentul cel mai bun pentru a veni la Creatorul tău este atâta timp cât te bucuri de putere şi minte limpede.  
 
Dacă decizia întoarcerii este amânată, receptivitatea noastră la lucrurile spirituale va tot scădea pe măsură ce avansăm în vârstă. Timpul nostru de har este extrem de scurt şi trebuie neapărat să alergăm la Cetatea de scăpare a lui Dumnezeu, care este jertfa lui Hristos. La Domnul nostru ajungem prin intermediul credinţei şi dependenţei continue de cuvântul Său. Uitarea de Dumnezeu reprezintă fundamentul unei viziuni seculare asupra lumii, în timp ce aducerea aminte de Dumnezeu ne va conduce la calea care duce spre ceruri.  
 
2. Dragi cititori, de ce credeţi că este mai bine să te întorci la Dumnezeu cât timp eşti tânăr şi în putere? De ce nu este bine să amâni decizia de a te întoarce la El? Ce obstacole pot apărea cu trecerea vârstei? Care este primejdia?  
 
3. Cum se înţelege versetul 2 "până nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi până nu se întorc norii îndată după ploaie;"? La ce s-ar putea referi? Ce înseamnă această întunecare a unor lucruri care sunt la fel de mii de ani? Oare este vorba despre soare, lună şi stele, sau despre altceva, în genul modului în care le percepem noi cu trecerea timpului?  
 
Pe măsura trecerii vârstei toate lucrurile se estompează împreună cu capacitatea noastră de a le discerne, de a le vedea. Acelaşi lucru se aplică şi în plan spiritual, în sensul că discernământul nostru scade cu trecerea vremii, un proces cu atât mai accentuat cu cât oamenii tind să nu manifeste nici un fel de preocupare de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a urma căile Sale. Uzura vieţii ne afectează, iar marile ocazii nu durează mult, de aceea este urgent să ne întoarcem la El chiar acum.  
 
Ideea „norilor ce se întorc repede după ploaie” redă o atmosferă apăsătoare, plină de nelinişte şi grijă, ce reîncepe imediat ce pare că s-a terminat. Ce bine este să Îl ai pe Domnul aproape de tine în astfel de momente! Dar dacă în tinereţe aceste lucru nu te-a preocupat, care va fi consecinţa firească a unei astfel de alegeri?  
 
4. Ce se poate spune însă despre versetul 3 "până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile), şi să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii);"? Cu siguranţă este o imagine demoralizatoare, dar este ea realistă? Este posibil să pierdem cu totul percepţia lucrurilor spirituale cu trecerea timpului?  
 
În continuare avem imaginea degradării puterilor trupului cu trecerea vremii, astfel că mâinile încet să tremure, picioarele nu te mai pot ţine, dinţii devin tot mai puţini, ochii văd tot mai greu. Este o redare în culori vii a trecerii de la viaţă la moarte, o imagine tristă ce reclamă căutarea lui Dumnezeu folosind mereu ocaziile prezente, lucru ce înseamnă că niciodată nu trebuie să amâni o astfel de decizie pentru ziua de mâine, fiindcă nu ştii dacă vei trece de ziua de astăzi.  
 
Pe de altă parte, dincolo de această reprezentare a degradării exterioare, şi interiorul nostru se preschimbă cu trecerea timpului, astfel încât percepţia lucrurilor bune date de Dumnezeu se tot restrânge şi deopotrivă capacitatea noastră de a-L căuta se micşorează. De aceea, trebuie să venim la El chiar acum: „astăzi dacă Îi auziţi glasul, să nu vă împietriţi inimile”.  
 
5. Iar despre versetul 4 "până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit,", ce putem spune? Dincolo de aceste figuri de stil, ce realitate dureroasă se ascunde? De ce este urgent să nu amânăm venirea la Dumnezeu? Există un "prea târziu", un timp când ocaziile de aur au fost risipite şi practic nu mai rămâne nimic, decât o aşteptare neputincioasă a morţii? Cum putem evita o astfel de situaţie?  
 
Imaginea degradării progresive sub impactul trecerii timpului afectează capacitatea de exprimare, vorbirea, simţurile estompându-se în a distinge lumii înconjurătoare. „Până nu” – este un laitmotiv ce se repetă în acest fragment biblic, implicând urgenţa întoarcerii la Dumnezeu până nu este prea târziu. Acest „prea târziu” este determinat de degradarea ce ne afectează fără cruţare, până când nu ajungem să nu mai putem distinge lucrurile spirituale şi deopotrivă cele fizice. Viaţa noastră trece repede, iar timpul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este extrem de limitat.  
 
  1. Vino la Dumnezeu până nu este prea târziu
 
1. Am ajuns la versetul 5 "te temi de orice înălţime, şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta, până nu-ţi trec dorinţele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele;". Cum se poate comenta această progresie a pierderii puterii omului în trecerea timpului? Se poate scăpa de aşa ceva? Dacă nu, atunci ce se poate face, în sensul unui lucru cu adevărat înţelept? Este întoarcerea la Dumnezeu o parte a acestui răspuns?  
 
Teama se amplifică o dată cu scăderea puterilor fizice şi intelectuale. Ceea ce era uşor să faci la tinereţe, cu timpul devine tot mai greu de realizat, chiar dacă vorbim de lucruri relativ obişnuite, de zi cu zi. Tot ce ţine de maturitatea omului se trece precum căderea frunzelor toamna. Această apropiere a finalului este de natură a ne face înţelepţi în a ne apropia de Dumnezeu cât timp acest lucru rămâne posibil, iar mintea mai este capabilă în a mai discerne lumina ce vine din Sfânta Scriptură.  
 
2. Stimaţi cititori, vi se pare de actualitate descrierea pe care o face Solomon a părţii de apus a vieţii? Şi dacă da, atunci ce înseamnă să fii înţelept cu adevărat şi să dezvolţi o relaţie puternică cu Dumnezeu înainte de a veni aceşti ani plini de dificultate?  
 
3. La ce se poate referi versetul 6 "până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor, şi până nu se strică roata de la fântână;"? Ce fel de mecanism este descris aici şi cum se aplică această învăţătură la degradarea trupurilor noastre în trecerea timpului? Ce urgenţă vedeţi în această realitate ce nu poate fi evitată?  
 
Solomon redă foarte plastic prin diferite imagini distrugerea finală a tuturor lucrurilor. Astfel, vedem „funia ce se rupe”; funia era utilizată pentru a scoate apa din fântână, trăgând un vas ce era aruncat în adânc. Dacă funia nu rezistă, vasul cu care se scoate apa va cădea şi se va sparge sau se va pierde în adâncul fântânii. Dacă vasul totuşi rezistă, atunci găleata în care torni apa se poate sparge. Dacă şi aceasta rezistă, atunci cu siguranţă roata fântânii se va strica. Asemenea acestui mecanism de furnizare a apei ce se defectează în cele din urmă, la fel şi viaţa noastră se distruge datorită cedării uneia dintre părţile ce o compun.  
 
4. Care este finalul descris în versetul 7 "până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat"? Este posibil să ne fi irosit viaţa, fără să aplicăm remediul oferite de Cel ce ne-a creat? Este posibil să nu atingem ţinta vieţii, pusă înaintea noastră de Dumnezeu? Care este cea mai mare pierdere pentru un om, chiar dacă ar fi să câştige în această lume tot pământul? Ce înseamnă să fii cu adevărat înţelept şi de ce lumea nu vede în general acest lucru?  
 
Finalul acestei degradări nu poate fi decât „întoarcerea ţărânii în pământul din care a fost luată” şi deopotrivă a suflării de viaţă înapoi la Dumnezeu. „Până nu”, este un avertisment ce se repetă de mai multe ori de-a lungul vieţii şi astfel Solomon face o enumerare a mai multor astfel de semnale ce anunţă apropierea bătrâneţii, cum ar fi: degradarea simţurilor, scăderea puterilor fizice şi intelectuale, diminuarea capacităţii de exprimare. Toate acestea se petrec înainte de a ceda sănătatea şi mai ales, înainte de finalul condiţiei noastre muritoare. Cât timp avem ocazia de a ne întoarce, trebuie să venim la Creatorul nostru, de a ne închina Lui şi de a accepta planul Său de mântuire. Aceasta este adevărata înţelepciune, fiind cel mai bun răspuns la deşertăciunea vieţii pe pământ.  
 
  1. Nu ţine înţelepciunea doar pentru tine
 
1. În sfârşit avem şi o concluzie la versetul 8 "O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune". Se poate spune că această idee exprimă mesajul central al cărţii? Cui este adresat acest mesaj? De ce oamenii ignoră această realitate şi acţionează fără să se gândească asupra caracterului trecător al tuturor lucrurilor?  
 
Concluzia ce se poate formula este una singură: totul se sfârşeşte în deşertăciune pe pământ, nimic nu scapă acestei condiţii. Soluţia o reprezintă sfatul dat în final de Solomon: „adu-ţi aminte de Creatorul tău cât timp mai ai ocazia, până nu este prea târziu”. De ce? Fiindcă această lume va dispărea, şi noi înşine vom dispărea împreună cu ea, dacă nu vom trece cu bine de judecata lui Dumnezeu cu privire la tot ce am făcut în timpul vieţii. Doar printr-o relaţie personală cu Dumnezeu, prin închinare, care de fapt presupune un întreg stil de viaţă şi asimilarea unui anumit set de valori morale, se poate ieşi din această deşertăciune inevitabilă.  
 
2. Dragi cititori, de ce este important să ne dăm seama că suntem trecători pe pământ? Ce greşeli ar fi evitate, dacă oamenii şi-ar da seama că nu pot să ducă nimic cu ei dincolo de orizontul trecător al aceste lumi? De ce trebuie să privim cu nădejde către lumea viitoare pe care Dumnezeu a pregătit-o celor care au luat seama la căile Sale?  
 
3. Ce spuneţi despre versetul 9 "Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit un mare număr de zicători."? De ce nu trebuie să ţii înţelepciunea doar pentru tine? Care este avantajul împărtăşirii cunoaşterii de Dumnezeu semenilor tăi? Există însă şi riscuri? De exemplu cel de a nu fi înţeles?  
 
Un alt principiu important este de a nu ţine lumina, sau înţelepciunea, doar pentru tine, ci dimpotrivă este o datorie să împărtăşeşti ceea ce ai primit de la Dumnezeu cu ceilalţi. În acest sens, Solomon a devenit un predicator al cunoaşterii de Dumnezeu, al neprihănirii ce vine prin credinţa în El. Astfel, Solomon a desfiinţat caracterul meritoriu al faptelor omeneşti arătând către vremelnicia tuturor lucrurilor de pe pământ. Mai mult, în cele din urmă el a învăţat pe oameni să se teamă de Dumnezeu, să trăiască o viaţă de ascultare deplină de voinţa Sa, lăsând la o parte înălţarea de sine şi toată gloria omenească, ce devine praf şi cenuşă într-o zi.  
 
4. La ce se referă versetul 10 "Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, şi să scrie întocmai cuvintele adevărului."? De ce este important ca înţelepciunea să fie prezentată într-o manieră atractivă? Care este însă pericolul de a ne concentra prea mult pe formă şi prea puţin pe conţinut? Dar despre situaţia inversă, când suntem neglijenţi în privinţa formei? Cum se menţine echilibrul?  
 
Orice învăţătură trebuie să fie îmbrăcată în „cuvinte plăcute”, mai precis într-un mod atractiv, care să stârnească interes din parte celor ce citesc sau ascultă. Farmecul cuvintelor lui Solomon izvora din maniera interactivă de prezentare, cu ilustraţii din experienţa zilnică, aşa cum avea să vorbească mai târziu Domnul Isus Hristos. Dar nu este suficient să vorbeşti frumos, ci trebuie să exprimi cuvintele adevărului ce ţi-a fost încredinţat pentru a fi împărtăşit. Nu ai voie să răstălmăceşti ceea ce Domnul ţi-a spus, nici să inventezi ceea ce El nu a spus, ci cuvântul trebuie prezentat aşa cum l-ai ca urmare a studiului unit cu rugăciunea.  
 
5. Iar despre versetul 11 "Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri; şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân", ce putem spune? În ce fel înţelepciunea se câştigă prin adunarea cu grijă a învăţăturilor de valoare întâlnite de-a lungul vieţii? Care este sursa adevăratei înţelepciuni şi cum ajunge ea la noi?  
 
În trecut boldurile erau utilizate pentru a îmbina bucăţile de materiale textile sau din piele prelucrată. Similar, cuiele sunt folosite pentru a îmbina piesele din lemn. Tot astfel, cuvintele înţelepţilor vor lega lucrurile între ele, conferind lumină şi sens. Toate aceste cuvinte au o singură sursă, provenind de la un singur stăpân: Dumnezeu. Ele conferă rezistenţă în faţa deşertăciunilor vieţii, a asaltului răului ce mereu vine asupra noastră. Deşertăciunea este masca în spatele căreia se camuflează răul şi păcatul, dar prin înţelepciune ea poate fi biruită.  
 
Dumnezeu a creat o lume eternă, dar omul a stricat-o, târând-o în deşertăciune şi moarte. Însă Domnul va recrea eternitatea în cele din urmă pe acest pământ, redând gloria originală omului creat din pământ, dar răscumpărat prin sângele Fiului Său.  
 
  1. Încheierea tuturor învăţăturilor - temerea de Dumnezeu
 
1. Vi se pare un sfat de bun simţ cel enunţat în versetul 12 "Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul."? Cui i-au fost adresate aceste cuvinte şi cu ce scop? De ce trebuie să avem măsură în tot ceea ce facem, inclusiv în dobândirea înţelepciunii?  
 
În decursul vieţii este esenţial să primim învăţătura de care avem nevoie pentru a atinge scopul final: asemănarea cu Dumnezeu. Nu este necesar să experimentăm lucruri neplăcute pentru a învăţa să ne ferim de ele; pentru un om înţelept este de ajuns ceea ce s-a întâmplat cu alţii, obţinând astfel o învăţătură ce va fi mereu vie înaintea ochilor săi. Pe de altă parte este adevărat că o măsură trebuie să existe în toate, chiar şi atunci când vorbim despre studierea înţelepciunii. Cunoaşterea este fără de sfârşit şi de aceea va trebui să ne limităm la strictul necesar. Încordarea excesivă a minţii slăbeşte puterile trupului şi de aceea adevărata înţelepciune te va conduce la cumpătare în toate lucrurile. Aceste învăţături înţeleptul Solomon s-a străduit să le transmită fiului său, pentru a nu repeta greşelile pe care le-a făcut de-a lungul vieţii.  
 
2. Cum se înţelege concluzia finală a cărţii Eclesiast din versetul 13 "Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om." Aceasta este oare adevărata înţelepciune?  
 
Concluzia finală a cărţii Eclesiast se rezumă în ideea că temerea de Dumnezeu, sau închinarea la Dumnezeu, reprezintă o datorie şi un privilegiu pentru fiecare om. Acest lucru trebuie să se reflecte în tot ceea ce suntem şi în tot ceea ce facem. Aceasta este temelia şi finalitatea înţelepciunii, ancora sufletului nostru într-o lume instabilă şi supusă deşertăciunii. Numai prin închinare la Dumnezeu, în Duh şi adevăr, vom găsi sensul vieţii. Închinarea la El prin studiu şi rugăciune îţi umple viaţa de lumină pentru a o răspândi prin cuvinte şi fapte asupra tuturor celor ce îi întâlneşti pe cărarea vieţii.  
 
3. Ce realitate ne aşteaptă în lumina versetului 14 "Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău."? Poate fi judecata o veste bună? Dacă da, pentru cine? Cum poate deveni pentru noi judecata o veste bună şi ce trebuie să facem pentru aceasta?  
 
Judecata lui Dumnezeu va veni, nu este nici o urmă de îndoială. Judecata divină va aduce la lumină toate lucrurile, chiar şi cele mai ascunse; ea va da pe faţă tot ce a fost ascuns, tăinuit. Ea va condamna pe cei care au comis răul şi va îndreptăţi pe cei care au făcut binele, adică pe cei care au fost cu adevărat înţelepţi şi au înţeles că deşertăciunea vieţii nu poate reprezenta o scuză pentru păcat, şi astfel, prin închinare la Dumnezeu, şi-au curăţat haina vieţii.  
 
Prin înţelepciune ei au acceptat soluţia lui Dumnezeu pentru păcat şi au primit „aur curăţit în foc, haine albe şi alifie pentru ochi”, fiind pregătiţi să intre în acea viaţă nespus mai bună ce va veni peste pământ.  
 
4. Ce sfaturi practice puteţi face la final de studiu din cartea Eclesiast cu privire la dobândirea înţelepciunii folosind cele mai bune ocazii ale vieţii? Cum se aplică principiul din Isaia 55:6 "Căutaţi pe Domnul cât timp se poate găsi, chemaţi-L cât timp este aproape"? Este posibil să existe un "prea târziu", care nu ţine neapărat de Dumnezeu, cât de capacitatea noastră de a mai aprecia lucrurile spirituale?  
 
 
RUGÄ "CIUNE  
 
Dumnezeul nostru ceresc,  
 
De Tine ne aducem aminte şi la Tine venim să ne închinăm, să Te lăudăm şi să ne bucurăm de Numele Tău Cel Sfânt.  
 
Cât timp mai avem ocazia de a trăi pe acest pământ, dorim să Te căutăm, să putem avea parte de toate binecuvântările pe care ni le-ai promis, dintre care cea mai mare este aceea de a Te cunoaşte şi de a avea parte de mântuirea pe care Tu ne-o oferi în dar.  
 
Nu dorim să amânăm această hotărâre, până când nu vom mai fi în stare să mai percepem lucrurile spirituale. Viaţa noastră trece repede şi de aceea venim înaintea Ta acum, cu dorinţa deplină de a rămâne cu Tine pentru totdeauna.  
 
Tu eşti bogăţia noastră cea mai de seamă, în Tine ne găsim sensul şi rostul pe acest pământ; nu vrem să fim îngropaţi de grijile şi preocupările noastre zilnice, astfel încât să nu mai ştim nimic de Tine.  
 
Adevărata înţelepciune vine de la Tine, de la trocul Tău de salvă şi mărire. Dăruieşte-ne această înţelepciune chiar acum, Domnul nostru! Vrem să Te urmăm şi să răspândim cunoaşterea Ta în mijlocul lumii, astfel ca mulţi oameni să fie întorşi de la păcat la neprihănire.  
 
Cu adevărat, lumea aceasta este numai deşertăciune, dar Tu eşti Cel veşnic; la Tine nu există schimbare şi nici umbră de mutare. Chipul lumii va pieri, dar Tu vei rămâne în veci!  
 
Iar prin judecata Ta şi noi vom rămâne pentru totdeauna în Împărăţia veşnică a slavei!  
 
Amin.  
 
Referinţă Bibliografică:
Incheierea tuturor invataturilor / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 286, Anul I, 13 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!