Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 215 din 03 august 2011        Toate Articolele Autorului

INCERCARI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
cap.7 din romanul in lucru ANA, FIICA MUNTILOR 
  
MOTTO: 
  
''Cu cât mai repede vei avea încredere în tine,  
  
cu atât mai repede vei şti cum să trăieşti.” 
  
Goethe 
  
Când atmosfera din cadrul atelierului de croitorie s-a deteriorat atât de mult datorită acuzelor ce i se aduceau Anei, fiind învinuită de imoralitate şi încercarea de a distruge un cuplu despre care de fapt nu se ştia nimic printre colegi, atât Ana cât şi Maria şi-au dat demisia din cadrul cooperativei meşteşugăreşti. La început au lucrat acasă pe cont propriu diverse articole de îmbrăcăminte pentru localnici, ca apoi Ana fiind foarte talentată şi creativă, au început să creeze propriile lor fantezii.  
  
Pentru a evita orice reclamaţie a duşmancei Anei către poliţia locală sau alte organe de control, precum că desfăşoară activităţi de prestări servicii fără să aibă firmă şi nu plătesc taxe către stat, Ana şi Maria îşi înfiinţează propria lor societate de confecţii unde ele erau designeri, executante şi distribuitoare. În afara comenzilor primite de la localnici, fetele experimentau creaţii proprii şi atunci au început să caute ca să-şi găsească beneficiari şi distribuitori. Aşa au ajuns la firma "Camaet"din Câmpina, firmă particulară a unui investitor localnic Constantin Ivaşcu, care mai târziu s-a asociat cu un olandez cu domiciliul în Anglia, extinzându-şi atelierul său înfiinţat încă de prin 1980, iar întreaga producţie a luat drumul exportului prin Europa. 
  
Cum Ivaşcu om practic şi cu simţul comerţului a descoperit în Ana un talent nativ în arta creaţiei vestimentare, bun de exploatat în dinamica atelierului său, le-a propus celor două gemene să devină în loc de colaboratoare ocazionale, propriile lui salariate. 
  
Atelierul din Teşila scârţâia în privinţa eficacităţii, nu acoperea nici cheltuielile cu investiţia în materiale, dar să mai aibă şi beneficii, localnicii evitând din ce în ce mai frecvent să le mai dea comenzi dorind să evite de a intra în gura bârfitoarei, aşa că fetele au fost nevoite să accepte oferta lui Ivaşcu, devenind salariatele acestuia în atelierul de creaţie, iar firma şi-au închis-o definitiv. 
  
Ana se ocupa în cadrul fabricii de modelele noi pentru prezentare. Era o înnăscută creatoare, din mâinile sale ieşind adevărate obiecte de artă în domeniul confecţiilor vestimentare feminine, cu o linie revoluţionară, produse ce au început să se caute pe piaţa locală în magazinele unde se desfăceau produsele firmei. 
  
Ivaşcu om cu viziune asupra bunului mers al afacerilor sale, a început să investească în talentul creativ al Anei oferindu-i posibilitatea de a urma diverse cursuri de specializare în domeniul creaţiei, când la Breaza, când la Braşov şi chiar în capitală, aşa că acolo unde erau cursuri de know how în domeniul confecţiilor, era trimisă şi Ana să le frecventeze. Ana devine una dintre creatoarele principale ale Camaet-ului în timp ce nici Maria nu rămâne mai prejos fiind numită nu peste mult timp de la angajare, şef de atelier în sectorul confecţii de damă, asta poate şi datorită influenţei ce o capătă Ana în cadrul firmei. 
  
Odată cu plecarea Anei din sat, viaţa acesteia se schimbă radical. Maria continua să facă naveta spre sat şi să-şi vadă de viaţa ei normală din lumea muntelui şi a satului, chiar dacă lucra într-un oraş, pe când Ana ne mai dorind să dea ochii cu sătenii şi cu cei ce o cunosc, preferă să se izoleze, căutându-şi o cameră unde va locui în gazdă ani de zile.  
  
Nu peste mult timp, amintirile încep să pălească, durerea din suflet să se stingă, iar peste suspinele dureroase ale unei iubiri neîmpărtăşite şi înşelate, s-a aşternut uitarea. Întreaga sa atenţie este acordată creaţiei, a noului în vestimentaţie şi a frumosului. Din mâinile sale chiar dacă uneori trebuia să o prindă dimineaţa cosând manual să termine un model ce trebuia prezentat a doua zi, ieşea adevărate opere de artă. Avea fantezie, spirit revoluţionar, simţ practic şi intuia în ce direcţie se va îndrepta moda peste un sezon sau peste un an. Patronul era deosebit de mulţumit de activitatea celor două gemene, mai ales al Anei, un artist înnăscut în domeniul confecţiilor. 
  
La câţiva ani de când gemenele activau în fabrica de confecţii Camaet din Câmpina, Ana întâlneşte la un curs de specializare un profesor care le preda designul. Se aflau la Braşov. Acesta nu numai că a remarcat-o pe Ana ca designer talentat, ci mai ales ca persoana fizică, o tânără elegantă, care se îmbrăca numai cu propriile sale creaţii pe care şi le executa în timpul liber în micuţa sa garsonieră închiriată în oraş şi mai ales a remarcat-o ca pe o femeie deosebit de frumoasă. 
  
Ana de la păţania după întâlnirea cu Costache în poiana cu zmeură, şi-a jurat ca niciodată viaţa sa emoţională să nu-i mai fie tulburată de vreun bărbat. Ar fi preferat dacă nu-i plăcea atât de mult ce face acum în viaţa reală, să meargă la o mânăstire de maici pentru a se călugări şi aşa era neprihănită. 
  
Tânărul profesor nu ştia cum să o abordeze pe Ana pentru a se apropia de ea. În ultima zi de cursuri, când trebuiau să viziteze o mare fabrică de confecţii din oraş, a vorbit cu şoferul autocarului să-i rezerve două locuri în faţă şi aşteptând-o pe Ana în autocar, o invită să ia loc. Fără să bănuiască ceva, Ana acceptă oferta profesorului. Când a pornit autocarul tânărul sa aşezat pe locul liber de lângă Ana şi spre surprinderea ei i se prezentă: 
  
- Profesor Viorel Calistrat, sunteţi doamna Ana Nechifor? 
  
- Domnişoara Ana Nechifor. Ştiu cum vă numiţi. 
  
- Scuzaţi, nu a fost cu rea intenţie. 
  
- Nu-i nicio problemă. 
  
- Am fost plăcut surprins de faptul că în timpul cursurilor de design, în dezbaterile asupra temelor predate de mine şi a diferitelor schiţe de modă, v-aţi prezentat foarte bine pregătită. 
  
- Poate datorită faptului că îmi place ceia ce fac. 
  
- Şi în fişa dumneavoastră de prezentare de la firma care v-a trimis la cursuri aveţi numai vorbe de laudă. 
  
- Posibil. Eu nu prea dau importanţă vorbelor ce se spun mereu în jurul meu, chiar dacă rareori ele reflectă realitatea. Ştiţi cum este în viaţă! 
  
- Mi-ar face plăcerea să vă invit la un restaurant diseară după terminarea programului, ţinând cont că este şi ultima zi de curs. Vreau să ne cunoaştem mai bine. Ce spuneţi? Acceptaţi invitaţia mea? 
  
- Nu ştiu dacă este cazul să vă pierdeţi timpul cu o simplă salariată a unei mici firme de croitorie din provincie, dumneavoastră un profesor cu experienţă. Poate sunteţi căsătorit, aveţi şi copii... 
  
- Nu cu salariata vreau să mă întâlnesc, ci cu o domnişoară tânără, elegantă şi frumoasă pe deasupra. Nu sunt nici căsătorit şi nici copii nu am. 
  
- Mulţumesc de compliment. Da, vestimentaţia mi-o creez singură, nu este de serie din magazine. 
  
- Am remarcat linia elegantă a croielii şi mai ales că este ceva nou în domeniu şi aş dori să mă credeţi că mă pricep la haine. 
  
- Mă preocupă noul în vestimentaţia femeii. O femeie ca să fie bine primită în societate şi să fie admirată, nu-i suficient să fie din naştere frumoasă, ci trebuie ca frumuseţea să şi-o scoată singură în evidenţă printr-o ţinută elegantă, fără ca aceasta să fie neapărat şi sofisticată sau ţipătoare în colorit ca să atragă atenţia.  
  
- Aici aveţi dreptate. Nu tot ce-i complicat este şi elegant. Nu mi-aţi răspuns dacă acceptaţi invitaţia mea. 
  
- Domnule Calistrat, eu nu obişnuiesc să ies cu bărbaţii la restaurante sau prin oraş, deoarece la mine în viaţă nu există noţiunea de bărbat. 
  
- Vai domnişoară, cum aşa?  
  
- Timpul meu liber este limitat şi dedicat unui singur scop: cariera profesională. Bărbaţii din viaţa mea au calitatea doar de colegi, restul nu-i observ când trec pe lângă mine sau dacă sunt nevoită să mă aflu în acelaşi loc cu ei. 
  
- Cum domnişoară, dar ce s-a întâmplat de sunteţi pornită atât de tare împotriva bărbaţilor? 
  
- Concluzia vă este greşită. Nu am nimic împotriva lor, dar nu au loc în viaţa mea. Este un spaţiu ermetizat de munca de la firmă şi de cea de acasă unde îmi experimentez ideile. Uneori abia am timp să mă odihnesc câteva ore pe noapte.  
  
- Aici nu aţi fost supusă acestor presiuni. A fost un curs cu un program relaxant, unde există loc şi de puţină distracţie dacă dorim să ne facem timp pentru ea. 
  
- Vă cred şi nu am nimic împotrivă de a vă distra. 
  
- Doream doar să servim cina împreună şi dacă v-ar fi făcut plăcerea poate mergeam să vedem şi programul barului de noapte de la ARO. 
  
- Oh, domnule profesor, dar mie nu mi-a călcat piciorul printr-un restaurant de ani de zile, dar într-un bar de noapte! Nu sunt genul acela de femeie care să le adore şi să le frecventeze. 
  
- Poate vă răzgândiţi şi cât vizităm fabrica de confecţii locală, îmi daţi un răspuns favorabil. 
  
Toată discuţia dintre cei doi tineri se desfăşură cu glasul scăzut, pentru a nu atrage atenţia celorlalţi pasageri şi cursanţi din autocar, ca şi cum s-ar fi povestit cine ştie ce nimicuri, nu că s-ar fi desfăşurat o poveste ce putea să devină o frumoasă idilă dintre un profesor de design şi cursanta sa. 
  
Ana după încheierea discuţiei cu tânărul profesor, începu să-l studieze mai atentă, cu ochiul său critic de artist. L-a observat desigur şi în timpul predării în sala de curs însă parcă nici nu îl vedea, privea pe lângă el. Era un tânăr suplu, cu o mustăcioară subţire, înalt, şaten, cu părul pieptănat cu cărate şi frumos aranjat, fără a fi prea lung, iar când te apropiai de el, degaja un miros de after shave cu miros suav, ca un parfum de damă, nu bărbătesc. Avea trăsăturile fine, manichiura făcută, iar ca ţinută un pantalon de stofă pe nuanţa de gri, bine călcat, ca şi pulovărul tip vestă şi cămaşa cu irizări de culoare ce se asorta cu pantalonul. Purta pantofi eleganţi din piele, de culoare neagră. Avea ochii închişi iar sprincenele îi erau arcuite. Un nas subţire trăda fineţea acestui bărbat. Din ce auzise Ana, era absolvent al facultăţii din Cluj, facultatea de design vestimentar. După ce a terminat facultatea, a rămas câţiva ani asistent universitar iar acum era conferenţiar la Facultatea din Braşov. 
  
Vizitarea fabricii de confecţii din Braşov a decurs liniştit, reprezentanţii acesteia insistând mai mult pe hala de producţie şi mai puţin pe cea de creaţie, ca şi când vizitatorii doreau să le fure proiectele. În sala de conferinţe a fabricii li s-au prezentat filmuleţe şi diapozitive cu noile linii ale fabricii, de obicei confecţii de serie. Chiar spre surprinderea cursanţilor a avut loc şi o scurtă prezentare de modă cu manechinele fabricii, îmbrăcate în cele mai noi creaţii ce vor fi scoase pe piaţă din toamnă. Ana atentă la tot ce reprezintă noul în confecţii, nu a fost prea tare impresionată de ce a văzut, în ciuda faptului că se ştia despre fabrica din Braşov că avea un colectiv de creaţie bine pus la punct şi designeri foarte talentaţi şi buni în profesie. 
  
La revenirea în autocar, cum în program era şi servirea prânzului într-un restaurant din oraş, profesorul Calistrat o abordă din nou pe Ana solicitându-i să-şi spună părerea asupra celor observate ca deosebite în fabrică faţă de firma sa. 
  
- În afara dimensiunilor şi a numărului de salariaţi nimic care să mă impresioneze, inclusiv noile modele ce vor să le scoată pe piaţă pentru sezonul de toamnă. 
  
- Ce nu v-a plăcut la ele? 
  
- Culorile alese. Aş fi impus nişte culori mai vesele, mai vii. Ţinuta se adresează în general tinerelor fete, deci trebuie să le îmbraci în culori pastel, pline cu flori şi pline de viaţă, nu în culori sobre. Când iei o rochiţă pe tine şi pleci la o plimbare într-un parc, să ai impresia că rochia ta face parte din peisajul parcului, că eşti strâns legată de natură şi îmbrăţişată de aceasta cu căldură într-o zi răcoroasă de toamnă, sau cu răcoare într-o zi toridă. Rochiţa pe care o îmbraci trebuie parcă să foşnească precum ramurile copacilor, să fie vaporoasă şi să-ţi reprezinte tinereţea şi entuziasmul vârstei. 
  
- Mda, poate aveţi dreptate. 
  
- Nu că poate, eu am dreptate. Creaţiile mele doresc să fie îmbrăcate nu doar să acopere o goliciune a unui corp tânăr, ci să-l reprezinte pe acel corp, să fie o adevărată simbioză între corp şi veşmântul ce-l acoperă, să-i dea supleţe trupului chiar şi acolo unde nu este. 
  
- Domnişoara Ana, m-aţi cucerit definitiv. Sunteţi o visătoare şi o romantică inconfundabilă. Ce ziceţi îmi acordaţi plăcerea de a vă avea parteneră la o cină diseară? 
  
- Domnule profesor, vă ofer posibilitatea să serviţi un prânz la aceeaşi masă dacă vă face plăcerea, chiar acum la "Cerbul Carpatin"unde ne conduceţi pentru masa de prânz şi de încheiere a cursurilor. Referitor la o nouă întâlnire, daţi timpului timp, nu este nicio grabă de a forţa timpul. Câmpina nu este aşa departe de Braşov sau invers. Cine ne poate opri de a continua cursurile de know how şi în doi dacă aşa vom gândi că este necesar? 
  
Autocarul a oprit în Piaţa Sfatului iar cursanţii s-au îndreptat spre saloanele elegantului şi renumitului restaurant din centrul Braşovului. A fost un prânz vesel, atmosfera degajată, mai ales că a doua zi fiecare pornea spre oraşul şi locul lui de muncă. Calistrat sub privirile devenite interesate ale celorlalţi meseni a ţinut un speech, mulţumindu-le cursanţilor pentru participare şi interesul de care au dat dovadă faţă de expunerile sale, urându-le succes în munca viitoare de creaţie.  
  
După servitul mesei festive, s-a vizitat de către întregul grup Biserica Neagră şi Muzeul de istorie, apoi cu autocarul au revenit la locul de cazare, urmând ca fiecare cursant să-şi programeze părăsirea Braşovului după posibilităţile de transport ale fiecăruia. 
  
Calistrat i-a mai reţinut atenţia Anei câteva minute pentru aşi lua la revedere personal şi pentru a afla de la Ana o modalitate de comunicare pe viitor. Îi rămăsese fata la suflet. Se îndrăgostise de ea şi dorea să o mai revadă. Avea dreptate Ana, cât era de la Braşov până la Câmpina? O oră de mers cu trenul. Ana impresionată plăcut de atenţia ce i-a fost acordată de către profesor, i-a dat adresa unde acesta putea să-i scrie şi numărul de telefon de la fabrică. S-au despărţit unul cu speranţa că o va revedea, cealaltă că a fost o nouă încercare a unui bărbat de a o impresiona şi dacă se putea, de a o seduce şi atât. 
  
Nu a trecut mai mult de o săptămână când Ana a găsit în cutia poştală un plic de mapă roz, parfumat. Curioasă s-a uitat de spatele plicului şi nu a găsit adresa a expeditorului. Era în stare să deschidă plicul pe casa scării, însă cum iluminatul nu era cel mai indicat pentru citit scrisori, s-a abţinut până la ea în garsonieră. Cum a ajuns, nici nu s-a uitat unde şi-a aruncat poşeta înfrigurată de emoţie, a rupt plicul pur şi simplu, presimţind că va descoperi ceva deosebit în conţinutul acelei scrisori şi nu s-a înşelat. Era o scrisoare redactată cu un scris rotund uşor aplecat, cu litere frumos desenate, de la profesorul Viorel Calistrat. Imediat se apucă s-o citească şi cu fiecare frază citită pe faţa sa se vedea mirarea şi chiar plăcerea. 
  
"Stimată domnişoară Ana, 
  
Doresc ca aceste rânduri să nu vă producă o neplăcere, ci o bucurie, aşa cum bucurie mi-a adus şi mie prezenţa dumneavoastră la cursurile mele de design vestimentar. Doar bunul simţ şi timiditatea m-a oprit să vă abordez din prima zi când aţi pătruns în sala de curs. Nu numai frumuseţea dumneavoastră diafană m-a încântat, ci mai ales talentul şi priceperea ce o deţineţi în arta croitului unor confecţii deosebit de moderne. Vă priveam uneori şi eram încântat că am în clasa mea o asemenea cursantă elegantă şi inteligentă. Multe nu cunosc despre dumneavoastră dar aş dori să ştiu cât mai multe. Simt că m-am îndrăgostit iremediabil de o persoană enigmatică, însă plină de calităţi deosebite.  
  
Mi-ar place să ne cunoaştem mai bine. Inima mea este pusă în pericol şi de aceea aş dori să purtăm cel puţin o legătura prin corespondenţă până consideraţi că o nouă întâlnire este necesară unei plecări la drum împreună, într-o nouă lume a poeziei şi a sentimentelor înnobilate de iubire. Dacă veţi considera aceste rânduri ca fiind insolente, îmi cer scuze, dar ele nu sunt decât rodul unor gânduri sincere izvorâte din dorinţa de a avea în preajma mea o persoană deosebită cum sunteţi dumneavoastră. 
  
Îmi cer din nou scuze în cazul că aceste rânduri nu vă vor fi pe plac. Nu conţin nimic jignitor în ele, ci doar dorinţa de a fi acceptat ca bun şi fidel prieten şi de ce nu, poate mai târziu un devotat iubit. 
  
Cu preţuire şi consideraţie, Viorel Calistrat" 
  
În timpul citirii scrisorii Ana continua să fie la fel de emoţionată ca şi atunci când luând plicul din cutia poştală, ia simţit mirosul discret de parfum. "Doamne, cred că nu-i sănătos la cap profesorul ăsta, îşi zise Ana. Ditamai omul cu facultate şi se comportă ca un licean, scriind scrisori parfumate unor persoane necunoscute. De fapt ce doreşte acest domn? se întreba Ana nedumerită. Nu a găsit el printre studentele sale o fată mai frumoasă şi mai elegantă ca mine? Sau ce şi-a spus el: o ţărancă pe care o îmbrobodesc cu vorbe frumoase până o văd în patul meu. Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg domnule profesor. Să-şi vadă de facultatea lui şi de studentele cărora nu trebuie să le mai scrie scrisori parfumate, ci doar să le şoptească seducător la ureche: Vrei o notă mai mare frumoaso?" 
  
Ana era derutată şi nedumerită. Se întreba continuu: "prin ce am putut eu să-l farmec pe Calistrat când erau şi alte fete şi femei la fel de frumoase la curs, unele poate chiar mai frumoase decât mine?""Cum să devin eu o absolventă a doar zece clase şi alea terminate într-o şcoală de ţară, prietena sau iubita unui ditamai conferenţiarul?""Nu ... , cred că vrea să-şi bată joc de mine. N-am să-i răspund niciodată. Să-şi vadă de treburile sale şi pe mine sa mă lase în pace". Acestea fiind zise, Ana aruncă scrisoarea în sertarul unde ţinea acele şi aţa pentru cusut la maşină şi îşi văzu de treburile sale cu pregătitul cinei. 
  
La câteva zile după sosirea primei scrisori de la profesorul Calistrat, Ana deja uitase de ea. Era preocupată de problemele din atelierul de design şi creaţie unde a fost numită de patron coordonatorul acestuia, ca şi de cele din familia sa, aflând de la Maria că mama lor nu se simţea prea bine şi trebuia adusă la Câmpina pentru investigaţii mai amănunţite. Din cauza surmenajului şi a muncii prea obositoare, se simţea vlăguită de putere. Obosea, o durea şi în capul pieptului, iar medicul din sat a trimis-o la Câmpina să facă nişte analize.  
  
Ana îşi iubea mama cel mai mult dintre toţi membrii familiei. Ştia cât a suferit atât ca să le crească până la zece ani când le-a decedat tatăl, dar mai ales după aceea când s-a trezit cu patru copii minori şi fără nici un venit în afara alocaţiei de la stat. A trebuit să-şi caute un serviciu, mai ales că toate fetele erau la şcoală. 
  
Valentinei îi plăcea să înveţe carte şi şi-ar fi dorit să urmeze un liceu, dar situaţia financiară a casei nu-i permitea să aducă o asemenea cheltuială în familia sărăcită şi plină de nevoi, aşa că imediat ce a terminat cele zece clase obligatorii a intrat la un curs de broderie, ca după şase luni să devină salariata aceleaşi Cooperative meşteşugăreşti "Munca"care dădea de lucru la mai toate fetele şi femeile tinere din cele două sate ce formau comuna Doftana. 
  
Peste câteva zile Ana primeşte o altă scrisoare de la Viorel Calistrat în care îşi manifesta nedumerirea dacă a primit sau nu prima scrisoare şi care ar fi fost motivul de a nu-i acorda atâta atenţie cât măcar să-i răspundă dacă aceste scrisori îi fac sau nu plăcere. 
  
Locul scrisorii îl luă lângă cealaltă, la fel de parfumată ca şi a doua, chiar dacă mirosul mai dispăruse în acel interval de timp scurs de la sosire. Ana nu avea de gând să dea curs acestei corespondenţe cu o persoană cu mult superioară ei ca intelect. "Ce putea ea să vorbească cu Calistrat?"se întreba ea conştientă că această atenţie subită a profesorului nu poate fi decât un capriciu de moment, poate un orgoliu de bărbat ce s-a simţit lezat în amorul propriu că a fost refuzat de o fată simplă şi fără o pregătire intelectuală ca a lui. 
  
Într-adevăr profesorul Calistrat se îndrăgostise de fată. Nu ştia nimic despre pregătirea ei intelectuală, bănuia că are cel puţin liceul terminat dacă a ajuns aşa departe cu funcţia într-o fabrică cu peste trei sute de salariaţi cum era Comaet-ul. Nici nu bănuia că tocmai acest handicap al pregătirii Anei a determinat-o să-l respingă din start pe tânărul profesor. Îi plăcea de el. Era frumuşel, elegant, manierat, delicat ca bărbat, avea ceva în starea lui fizică care te atrăgea. O atrăgea şi atât dar când se gândea la prăpastia care îi separa, nici nu dorea să audă de vreo apropiere între ei. Ar fi însemnat ca Viorel să-i afle drama din familie. Patru fete una mai slobodă în comportament decât alta. Chiar şi Maria începuse să calce în străchini, să nu cumva să strice "prestigiul"de familie al celorlalte două surori mai mari. 
  
Anei îi plăcea că a reuşit să se rupă din acel mediu toxic al moralei în care trăiau surorile sale, odată cu dispariţia tatălui de care se mai temeau la început, mediu aprobat tacit de indiferenţa mamei. Poate prin ele Fana refula toată disperarea unei vieţi tinere lângă un bărbat pe care nu l-a iubit şi de care nu a fost iubită niciodată. Nu a cunoscut tandreţea unor îmbrăţişări şi nici nu a avut cui să i le ofere, cu toate că era o fată tânără şi frumuşică. Poate aflând despre aventurile fiicelor sale, în sinea sa le aproba. Era în acţiunile lor libertatea pe care poate şi-ar fi dorit-o şi ea şi de care nu a avut parte. Nu era uşor să rămâi văduvă în floarea tinereţii, la treizeci şi cinci de ani cu patru copii de gât.  
  
Nici un bărbat nu s-ar fi încurcat cu ea dacă ar fi încercat să înnoade firul rupt al vieţii sale şi să-şi refacă viaţa la un moment dat. Ca şi fetele sale, Fana tânjea după afecţiune. Simţea cum viaţa se scurge pe lângă ea, lăsând un gol imens în sufletul ei. Poate şi din această cauză Fana era mai mereu bolnavă. Se neglija şi se dăruia muncii pentru a face faţă cheltuielilor casei care începuse să se deterioreze ca şi al celorlalte nevoi ale vieţii. 
  
Acum Ana era preocupată de starea de sănătate a mamei şi aflând de la Maria că va veni la Câmpina pentru investigaţii medicale, s-a învoit de la serviciu ca să-şi aştepte mama la autobuz. Întâlnirea dintre mamă şi fiică a fost una emoţionantă. Nu s-au mai văzut de luni de zile. Ana obişnuia să meargă la Teşila doar de sărbători sau de aniversarea mamei. Fana o iubea pe Ana cel mai mult dintre toate fetele. Ea era altfel decât ele. Cuminte şi fragilă sufleteşte. Nu a crezut niciodată ce se spunea în sat despre ea. A fost suficient ca Ana să-i garanteze că-i fecioară şi la anii aceştia, pentru a o crede şi a refuza să ia în considerare orice zvon adus de gurile rele din sat. 
  
Vestea că cele două gemene sunt persoane importante în fabrica de confecţii din Câmpina, le-a căzut greu la suflet duşmanilor din sat. Pentru ce o duşmăneau nici ea nu ştia că în definitiv nu a făcut nimic rău sau condamnabil nimănui. Totul pleca de la Costache care s-a lăudat prin sat cu ceia ce nu s-a întâmplat şi anume că s-ar fi culcat cu Ana, care este la fel de slobodă la acest gen de aventură ca şi surorile sale. 
  
- Ce mai faci mami, mi-era dor de tine şi de aceea am venit să te întâmpin la autogară. 
  
- Dacă îţi era dor cum zici, veneai să mă vezi, doar nu faci mai mult de o ora până acasă, îi reproşă Fana fiicei sale. 
  
- Ştiu mami dar nu am timp nici să răsuflu, dar să mai şi plec din oraş. 
  
- Sâmbăta şi duminica ce faci? 
  
- Lucrez, dacă nu la fabrică atunci o fac acasă la mine. Am de terminat nişte modele ce trebuiesc prezentate la o expoziţie de modă. Duminica abia reuşesc şi eu să mă odihnesc puţin sau să-mi mai fac câte ceva prin garsonieră. 
  
- Bine, bine, nu te mai scuza atât. Hai la policlinică să văd ce analize şi controale am de făcut.  
  
Ana îşi luă mama îmbătrânită parcă înainte de vreme de braţ şi porni spre staţia de taxiuri. Nu avea prea mult timp ca să aştepte să meargă cu autobuzele locale prin oraş. Cu atâta lucru putea şi ea să-şi bucure mama, să o plimbe cu taxiul prin oraş. 
  
Starea de sănătate a mamei nu s-a dovedit aşa de precară. Acumulase prea multă oboseală în ea şi de aceia se simţea atât de slăbită. I s-a recomandat odihnă, vitamine, şi o alimentaţie sănătoasă. La despărţirea de la autogară, Ana i-a împins în palma mamei sale când şi-a luat la revedere un pumn de bani. 
  
- Ce faci fata mamei cu banii ăştia? 
  
- Ţine-i acolo că ai nevoie de ei. Nu ai auzit ce ţi-a spus doctorul? Hrană sănătoasă. Eu am destui bani ca să mă lipsesc de ei pentru sănătatea ta. 
  
- Mulţumesc fata mamei şi Dumnezeu să aibă mereu grijă de tine. 
  
- Mulţumesc mami, dar dacă nu am eu grija mea, degeaba o are El, aşa că stai fără grijă, îmi este bine cum sunt. 
  
- Să te audă mamă Cel de Sus şi să te ocrotească. 
  
- Hai fugi că pleacă autobuzul fără tine. 
  
Cele două femei s-au mai strâns odată în braţe iar ochii lor erau plini de lacrimi. Anei îi era milă de mama sa. A dus o viaţă prea chinuită ca să mai aibă parte şi de bucurii. Când autobuzul a părăsit peronul, ştergându-şi lacrimile cu batista şi încercând să ascundă suspinele de trecători ce o înconjurau, a luat drumul de întoarcere spre fabrică încet pe jos pentru aşi pune ordine în gânduri. Dorea să se reculeagă şi să se liniştească. Revederea mamei sale plină de suferinţă, mai mult sufleteşti decât fizice, a început să-i amintească frânturi din propria sa viaţă şi nu erau dintre cele mai fericite. 
  
Ana era femeia care punea totul la suflet. Era în stare să sufere mai mult decât cel afectat direct. Toate necazurile pe care le avea Maria cu viaţa ei la fel de slobodă ca şi a celorlalte surori mai mari, o afectau şi se consuma în sine. Din această cauză poate pe chipul Anei nu puteai citi veselia, mulţumirea sau speranţa. Din această cauză devenise o fire introvertită. Îşi consuma viaţa doar prin gânduri care rareori erau unele pline de bucurie şi încredere. 
  
Întrând pe poarta fabricii, portarul o întâmpină şi o abordă direct: 
  
- Sărut mâna domnişoara Ana. V-a rugat domnul Ivaşcu să mergeţi până la el în birou când ajungeţi la serviciu. 
  
- Mulţumesc nea Trandafir. Ce-o avea cu mine că doar m-am învoit legal de la inginerul şef, nu am plecat de capul meu. 
  
- Nu ştiu domnişoară, nu mi-a spus. 
  
- Bine, văd eu care-i treaba. La revedere. 
  
- Cu bine domnişoară. 
  
Ana se îndreptă atunci spre pavilionul unde îşi avea Ivaşcu biroul. Ciocăni la uşă şi când deschise uşa l-a văzut pe Ivaşcu întâmpinând-o jovial cu mâna întinsă şi vesel nevoie mare. În încăpere mai era un bărbat cu spatele la ea, aşezat comod într-un fotoliu. Parcă a simţit un fior când la văzut dar nu putea să-şi dea seama cine poate fi oaspetele patronului. 
  
- Bine că ai veni Ana. Credeam că nu mai treci pe la fabrică şi nici cum să te anunţ că am nevoie de tine nu aveam cum să o fac. 
  
- Mă scuzaţi, am fost cu mama la polic... şi Ana nu mai putu continua explicaţia plecării ei urgente din timpul serviciului, că bărbatul ce stătea cu spatele la ea, se ridică şi se întoarse cu faţa. Era Viorel Calistrat în carne şi oase cum se spune. Anei i se înmuiară picioarele şi i se tăie răsuflarea. Simţea că nu mai are aer, că se sufocă şi transpiraţii reci îi inundă corpul. 
  
- Sărut mâna domnişoară. Îmi face o deosebită plăcere să vă revăd. 
  
- Da..., dar... cu c... e ocazie la noi...? 
  
- Domnul profesor a venit la noi să ne facă o propunere de colaborare, sări Ivaşcu cu explicaţiile. 
  
- Dar, despre ce poate fi vorba? 
  
- Doreşte să încheiem un contract de colaborare cu fabrica unde are şi domnia sa acţiuni. Atelierul tău de creaţie să lucreze şi pentru firma pe care o reprezintă domnul profesor. Noi să creăm modele vestimentare pe care nu avem posibilitatea să le executăm în serie mare, iar domniile lor ne plătesc aceste proiecte. Ce zici, ai curajul? 
  
- Eu ce să vă spun domnul Ivaşcu decât că sunt salariat dumneavoastră şi fac ce-mi spuneţi. 
  
- Bravo aşa te vreau. Ştiam eu că mă pot baza pe tine. Dacă mai ai nevoie şi de alte persoane pricepute din fabrică, le ceri şi ţi le transfer în atelierul de creaţie. 
  
- Nu ştiu dacă este sau nu nevoie, ne ştiind dimensiunea contractului şi ce doresc dumnealor să le creăm. 
  
- Tocmai asta este. Îţi va explica domnul profesor despre ce este vorba. Plimbă-l prin fabrică, arată-i tot ce trebuie văzut, inclusiv atelierul tău şi discutaţi despre cerinţele domniei sale. Este bine domnu' profesor? 
  
- Desigur, vă mulţumesc pentru amabilitate. 
  
- Nu uitaţi ca înainte de a ne părăsi micuţa noastră fabrică, să treceţi pe la mine pentru lămuriri definitorii. 
  
- Cu plăcere domnule Ivaşcu, pe curând. 
  
Ana împreună cu musafirul neaşteptat părăsiră biroul lui Ivaşcu care nici nu bănuia care este adevăratul scop al interesului lui Calistrat pentru fabrica sa. 
  
Cum a ieşit din birou, pe holul ce-l unea cu laboratorul său de creaţie cum îl numea Ana cu drag, se întoarse spre tânărul bărbat, îmbrăcat elegant şi care mirosea plăcut, degajând un miros dulceag de parfum. 
  
- Domnule Calistrat, îl luă imediat Ana în primire pe un ton mai puţin prietenos, care este scopul acestei farse privind încheierea unui contract de prestări servicii? 
  
- Nu-i nicio farsă domnişoară. El se poate încheia dacă atelierul pe care dumneavoastră îl conduceţi are capacitatea necesară, iar calitatea lucrărilor merită plătite. 
  
- Domnule, noi lucrăm la standarde internaţionale, marfa noastră este numai pentru export şi până în prezent nu ni s-a refuzat nimic. Noi, făbricuţa aceasta mică, am început să stabilim moda în Europa, încercă să-şi epateze ea interlocutorul. 
  
- Tocmai de aceea domnişoară doresc ca şi eu să profit de efervescenţa creativă a acestui colectiv, pentru fabrica la care sunt şi eu acţionar. Am deschis o nouă linie de confecţii feminine şi de copii la Codlea, într-o locaţie nouă şi modern utilată. Păcat că nu avem la creaţie un personal aşa de calificat şi talentat ca dumneavoastră. Ce spune-ţi nu vreţi să veniţi la noi? Vă dublez salariul de aici dacă veniţi. 
  
- Domnule Calistrat dacă v-ar auzi acum domnul Ivaşcu v-ar scoate în şuturi din fabrică. Încercaţi să-i racolaţi salariaţii? Credeţi că salariul mă ţine pe mine aici? Omul acesta a ştiut să-mi întindă o mână când am avut nevoie şi eu îmi respect onoarea şi pe omul de omenie. 
  
- Vai domnişoară, nici nu contest acest lucru. Glumeam şi eu... 
  
- Aşa glume nu se fac. 
  
- Domnişoara Ana. Pot să-şi spun direct Ana? 
  
- Spuneţi-mi cum doriţi. În glasul Anei încă se putea citi iritarea, accentuată mai ales de propunerea tânărului de a o angaja la el în fabrică. Ana era om de onoare şi fidelă unei prietenii iar Ivaşcu dea lungul timpului, chiar dacă îi era patron a dovedit că îi este şi prieten. 
  
- Ana, mai mult am venit să te văd şi să aflu de ce nu-mi răspunzi la scrisorile pe care ţi le-am trimis cu multă plăcere. Aveau rândurile pline de sentimente şi dorinţe, speram că vei rezona sentimentelor mele, că mă vei crede că sunt îndrăgostit de dumneata de când te-am văzut la cursuri. 
  
- Domnule profesor... 
  
- Viorel ... , te rog să rupem zidul dintre noi. Dacă ai puţină milă de mine şi-ţi sunt cât de cât simpatic, spune-mi pe nume. 
  
- Domnule ... , în primul rând între noi nu poate exista niciodată nimic. Eu sunt o simplă salariată fără studii, doar înzestrată de natură cu ceva talent în creaţia vestimentară. Eu sunt o autodidactă. Mă pregătesc singură, fără a fi pregătită la şcoli înalte, pe când dumneata eşti ditamai profesorul, conferenţiar şi acum mai mult, şi patron de fabrică. Unde este potrivirea dintre noi? 
  
- Nu sunt patron ci doar acţionar.. 
  
- Mă rog, asta nu schimbă cu nimic datele problemei. 
  
- Pe mine nu mă interesează pregătirea dumitale intelectuală, ci doar omul Ana. Nu am observat din discuţiile purtate atât la cursurile de training cât şi acum că această educaţie ţi-ar lipsi. 
  
- Mă intrigă totuşi faptul că din câte femei aţi întâlnit dumneavoastră atât printre colegele de facultate, cât şi în alte împrejurări, poate cu mult mai frumoase, mai inteligente şi mai pregătite intelectual ca mine, v-aţi oprit în faţa mea, ca să-mi complicaţi existenţa atât de liniştită şi simplă până în prezent. 
  
- Tocmai această simplitate m-a atras la dumneata. 
  
- Pentru cât timp domnule Calistrat? Cât vă pot ţine trează atenţia? Pe parcurs ea nu se va eroda, nu va dispare? Atunci v-aţi pus întrebarea ce se va întâmpla cu mine? Ce se va întâmpla cu sufletul şi liniştea mea? 
  
- Nu are de ce să se erodeze dacă există o dragoste reciprocă. 
  
- Să spunem că aveţi dreptate şi vom fi împreună. Prietenii şi toţi cei ce vă cunosc, vă vor rămâne la fel de prieteni şi când vor afla că de fapt aţi făcut o mezalianţă căsătorindu-vă, bănuiesc că aţi luat şi această variantă în calcul, nu doar un flirt şi atât sau dacă este posibil şi o relaţie intimă fără obligaţii. Revin la idee. Credeţi că rudele şi prietenii vor agrea o însoţire a unui om cu pregătirea profesională şi intelectuală ca a dumitale cu o ţărancă absolventă a zece clase elementare? Puteţi garanta acest lucru domnule Calistrat? 
  
Auzind din gura fetei ce pregătire are, nici măcar liceul, tânărul a început să insiste mai puţin pentru a contracara argumentele aduse de Ana unei asemenea asocieri de sentimente. Începea să-i dea dreptate, gândindu-se mai ales la preceptele unei categorii de oameni ai societăţii. Îi plăcea de Ana, dar parcă avea şi ea dreptate când mărturisea că sunt femei mult mai frumoase şi mai inteligente decât ea. 
  
- Atunci putem continua să-mi arătaţi fabrica dacă nu doriţi să vă deschideţi sufletul pentru a putea pătrunde în el cu tot respectul şi dorinţa de a ne însoţi în viaţă? 
  
- Aceasta cu plăcere, mai ales că mi-a cerut-o patronul să o fac şi eu îmi respect patronul. 
  
- Desigur domnişoară. Vă urmez. 
  
Ana l-a plimbat prin toată fabrica, ia arătat şi micul său colectiv de creatori din biroul în care unii lucrau de zor la planşetă, alţii croind diferite modele sau înseilându-le. 
  
La terminarea turului, amabilă ca de obicei, Ana l-a condus pe Calistrat din nou în biroul patronului unde şi-a luat respectuos la revedere. 
  
De atunci nu s-a mai auzit nimic despre amorezul cu studii academice ce a venit să-i tulbure ei liniştea. Episodul s-a uitat la fel de repede aşa cum a şi apărut, iar viaţa Anei şi-a urmat cursul liniştit, împărţită fiind între munca din fabrică şi viaţa de acasă din garsoniera ei. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
INCERCARI / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 215, Anul I, 03 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!