Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   



Încă o toamnă...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mereu ne-a fost indusă ideea că Primăvara e ...cea frumoasă, iar Toamna...cea bogată. Acum cred altfel! Culorile Toamnei mi-au inspirat mereu vestimentaţia, dar şi ...pasiunile.  
  
Peste câteva zile începe şcoala, cu toate aducerile-aminte...de la dintele de lapte care mi-a căzut, chiar la deschiderea festivă, din clasa I, la prima pedeapsă...de stat la colţ...De la fugile cu cârdul de colegi, în pauze...la rândul, doi câte doi, de revenire în clasă... 
  
Dar amintirile mele cuprind şi imagini ale primelor zile de job...în curtea Şcolii Generale nr.28, din Timişoara (pe atunci), când, la 18 ani, am preluat o clasă de-a IV-a (elevii mei erau cu 8 ani mai mici decât mine!)...apoi, după absolvirea facultăţii, la Loga, bobocii de-a IX-a, cu mustaţa mijindă şi vocea-n schimbare...cu d-re înlăcrimate...de acneea juvenilă... 
  
Răsfoiesc pozele lor...ale mele...ale Timpului... 
  
Când am fost mică, voiam la şcoală...Când am fost la şcoală, voiam să fiu cântăreaţă la un birt...Când am fost în liceu, mi-am dorit un prieten...În facultate, voiam un post bun şi casa mea... 
  
Acum vreau să fiu sănătoasă...şi liniştită. 
  
Nimic nu iubesc mai mult decât soarele blând al Toamnei! 
  
Mă joc cu un măr, şi-mi amintesc o vorbă din bătrâni: „pe dinafară e ca mărul roşu... ” 
  
Chiar aşa...aşa sunt eu acum. De gura soră-mii m-am dus la medic...pentru a-mi determina valoarea colesterolului (a intrat spaima-n ea, de la accidentul ei cerebral, care i-a zguduit sănătatea de fier...). 
  
”Dacă şi tu păţeşti ceva, de mine cine mai are grijă?” mi-a zis într-o zi. Interesantă perspectivă...Am devenit “de crezut”, doar fiindcă acum “ aveam un rol”. 
  
De la o simplă analiză...am ajuns la pneumolog...că sforăitul (care m-a făcut celebră!), corelat cu un colesterol „tupeist”...îmi pun viaţa-n primejdie! 
  
La 7,30 dimineaţa...pe lungul culoar de la Spitalul „Victor Babeş”, aripa dinspre cardiologie...se trezeau pacienţii...iar eu îmi aşteptam medicul, „să-mi citească monitorizarea sforăitului”. Afară se ivea o zi de Toamnă frumoasă...foarte frumoasă. Respiram din toţi plămânii, pe geamul larg deschis, aerul proaspăt al Pădurii Verzi, din apropiere. “Nu poate poluarea să învingă natura!” mi-am zis.  
  
“32 ... atâta ai, mamaie, azi...32 de kilograme” zice o pacientă mai tinerică unei bătrânici, cocoţate pe cântar. “E bine, maică, e bine ... că la internare am avut 27”. 
  
“Aaaaaaa ... se laudă tinerica ... eu am 40 de kg.” 
  
Mă abţin să nu mă frec la ochi. Eu am...cât un braţ de ...de-alde astea!  
  
Mă uit pe lungimea coridorului. Ca umbrele trec oameni...slabi...foarte slabi...ori graşi şi gâfâiţi... 
  
Soarele Toamnei le mângâie speranţele. 
  
Nu mă doare nimic...Şi analizele îmi dau...maxim 10 ani de viaţa. Îmi vine să râd...ce aiurea! 
  
Mă uit la mărul din mâna mea... „pe dinafară e ca mărul roşu... ” 
  
Pe taică-meu, când ni l-au dat acasă, au zis că mai trăieşte 1-2 săptămâni...şi a mai trăit 3 ani şi 3 luni...îngrijit cu atenţie şi dragoste. 
  
După aceeaşi logică...10 ani de-ai lor...eheeeee...e destul... 
  
Nu-s doctorii D-zeu, să ştie precis când se termină ghemul... 
  
Uite ce Toamnă minunată ne-a dat! Tu ai văzut-o? 
  
Dacă nu, lasă totul...ieşi la plimbare...caută pe cineva drag...ascultă ceva plăcut... 
  
E încă o Toamnă...frumoasă...atât de frumoasă... 
  
Timişoara, 15.09.2012 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Încă o toamnă... / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 623, Anul II, 14 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!