Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   



În vizită acasă: Bucureşti
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La vârsta majoratului am resimţit contactul cu Bucureştiul ca pe o puternică lovitură în plexul solar, după care nu m-am recuperat nici până astăzi. Cred că în primul an de studenţie nu concepeam să stau acolo nici o secundă mai mult decât timpul strict necesar pentru încheierea studiilor. Abia după absolvire am realizat că oraşul mi se strecurase în sânge, devenind singurul loc în care simţeam că trăiesc, fără să mă plictisesc (prea tare). 
  
Ştiam, fireşte că nu se compara idila urbei noastre transilvane cu forfota metropolei balcanice. Chiar îmi dorisem schimbarea; aveam nevoie de o deschidere mai mare, de o ieşire din cercul în care începusem să mă sufoc. Cu toate acestea, cu puţina mea experienţă de liceană la început de drum nu puteam să-mi închipui cât de şocantă avea să fie realitatea. 
  
Nu mărimea oraşului era problema, ci mişcarea haotică, viteza cu care se derula totul. Locuitorii capitalei erau veseli şi săritori, dar ardelencei din mine îi păreau uşor superficiali. Priveau regulile mai cu indulgenţă, le considerau făcute pentru a fi încălcate, nu ca pe un ideal de atins, cum le priveam noi, sibienii. Erau ingenioşi, impulsivi, inovatori. „Sportul” unanim practicat la Bucureşti în anii optzeci era de fapt un slalom permanent, o luptă continuă pentru supravieţuire, un lanţ de delicte mai mult sau mai puţin cavalereşti. Obişnuită fiind cu ordinea nemţească din burgul natal, îmi venea greu să mă adaptez traiului pe muchie de cuţit. 
  
Noi, ardelenii, suntem uneori cam căpoşi. Iau ca exemplu situaţia clasică de a întreba în autobuz unde trebuie să cobori pentru o anumită adresă. Mi s-a întâmplat la Bucureşti să fiu îndrumată de trei persoane deodată. Ba unii chiar au coborât cu mine şi m-au condus la destinaţie, povestindu-mi cu lux de amănunte detalii private. La Sibiu, în schimb aceeaşi situaţie m-a adus odată aproape de exasperare: mergând din om în om în troleibuz, abia la al cincelea am reuşit să aflu informaţia pe care o căutam. Întrebat fiind de ce nu mi-a răspuns de la început, omul mi-a replicat mirat „dar nu pe mine m-aţi întrebat!”. În fine, la Bucureşti, locuitorii plini de elan au contribuit rapid la risipirea timidităţii mele, de provincial precaut.  
  
Sunt conştientă că s-au scris destule despre farmecul Bucureştiului de ieri şi de azi. Nu mă voi expune pericolului de a repeta ce au spus alţii. Renunţ din start să iau la rând cartierele şi locurile dragi, pentru că numai cei care le cunosc le-ar gusta la fel ca mine. E însă important de ştiut că, odată ce ai depăşit clipele de nesiguranţă generate de starea de alertă continuă, te molipseşti de la elanul generalizat şi începi să te simţi acasă, ca-ntr-o familie hiperbolic multiplicată. Zic, deci că ar fi mare păcat să nu cunoască şi cei care n-au fost pe acolo senzaţia pe care ţi-o dă acea dizolvare în traiul fluid, metropolitan. Intenţionat renunţ la enumerarea searbădă a unor repere spaţiale concrete şi mă axez pe momentele de revelaţie cotidiană incidentală, primele care dispar din memorie, pe nedrept, nefiind legate de o dată calendaristică anume sau de vreo adresă de pe harta oraşului. 
  
Ţin minte că odată, după ce începusem să mă simt mai în largul meu, am luat un troleibuz din Piaţa Romană, care m-a dus de la un cap la altul al oraşului. Cred că era linia 79, până în Drumul Taberei, cu întoarcere hăt, spre Dristor. Spre stupoarea mea am descoperit colţuri pe care nu le ştiam, cartiere prin care viaţa părea să se scurgă într-un ritm mult mai uman, aproape ca-n patria mea transilvană.  
  
Drumul Taberei, de pildă, era populat de inşi nonconformişti, cu vederi pro-vestice, care parcă te lăsau să crezi că ai nimerit într-un alt oraş, mai modern. Era suficient să formezi un număr de telefon cu un prefix de centrală de cartier, şi, cu puţin noroc, găseai la celălalt capăt al firului un personaj dispus să converseze pe tema unei cărţi la modă („Shogun”?) sau a unui film recent („Pas în doi”?). În schimb, pe Bulevardul Dacia sau pe lângă Piaţa Rossetti, abundau casele boiereşti, cu ziduri groase şi cu intrări somptuoase de marmură, locuri prin care simţeai mereu un fel de răceală. Cotroceniul, tot cu case, era mai aerisit, mai familiar şi mai cald, abordând un aer cumva intelectual; Balta Albă se scălda într-un veselie rustică, oarecum rurală, în timp Bercenii şi Vitanul aduceau mai degrabă a oraş industrial, modern.  
  
De atunci m-am obişnuit să nu judec pripit localităţile prin care trec, realizând că toate au mai multe feţe, care uneori se chiar pot contrazice între ele. Totuşi, un lucru îl au în comun toţi locuitorii de capitale: sunt toleranţi şi deschişi, probabil din cauză că sunt obişnuiţi să convieţuiască în bună pace pe un spaţiu relativ restrâns. De pildă, în mijloacele de transport în comun nu se sfiesc să se înghesuie, reuşind însă, în acelaşi timp să păstreze o mină demnă, de nezdruncinat.  
  
Ştiu că acum, privită din afară, viaţa noastră din anii optzeci se compunea ca un tablou sumbru, sufocant. Nu-mi propun să redau starea aceea de luptă continuă în care ne agitam în tinereţe, ca nişte oiţe condamnate la un statut subuman. Eram „vinovaţi” din start, pentru simplul fapt că ne născusem în „epoca de aur”. Pe atunci nu percepeam dramatismul aşa de acut. Umoarea apăsătoare nu avea o densitate constantă; printre picături trăiam momente de bucurie, exaltări spirituale, desprinderi din cotidian. Aveam ca refugiu filmele de colecţie din arhivă, la care eram abonaţi; sau „The Wall”, al lui Pink Floyd, pe ecranul Palatului Pionierilor, într-o noapte organizată pe furiş de Florian Pitiş. Mai erau şi petrecerile, care ne ţineau o noapte întreagă cu chitara în mână; pe ici, pe colo câte un profesor de filozofie mai distrat, sau altul, de sport, entuziast,încurajându-ne să privim peste gard sau să ne canalizăm agresiunile răzbunându-ne pe minge. Trăiam debusolaţi, într-un iureş nebun, „fojgăind”, cum ziceam noi ardelenii, printre nuanţe de gri. 
  
Dar oraşul era doar decorul, nu şi responsabilul acţiunii. Este acum o mare uşurare să constat că imaginea Bucureştiului nu se suprapune în memorie peste acea stare de angoasă. Temerea mea cu privire la revederea cu capitala fantasmagoricei Republici Socialiste Române – acel halucinant „stat în curs de dezvoltare” - nu s-a adeverit. Revederea străzilor şi clădirilor, multe din ele renovate, mirosurile familiare de prin pieţele de cartier sau de prin librării, unghiul neschimbat sub care cade lumina solară de-a lungul Bulevardului Magheru, gustul prăjiturilor de la laboratorul de patiserie, la fel ca şi reţeta mititeilor de la „Carul cu Bere” au rămas aceleaşi. Nimic nu egalează comfortul unei simple plimbări printre studenţii de azi, ale căror fizionomii seamănă leit cu cele din generaţia noastră. Adevărata baie în supa antropică de oameni cu cod genetic înrudit cu al nostru, plimbarea pe străzile Bucureştiului confirmă şi azi ceea ce ştiam dintotdeauna: nu există distanţe. Nu sunt şi nu au existat. 
  
Consistenţa treptelor de marmură şi travertin ale faculăţii, tocite şi rotunjite, se simte la fel de bine şi prin pantofii noştri „Made Not in Romania”. Talpa noastră pare să soarbă febrilă energiile cu care se încarcă static ex-staticul nestatornic din noi, care a plecat puţin în lume, să mai vadă ce şi cum. E momentul în care nu mai putem spune că ne aflăm la Bucureşti. Corectă ar fi mai degrabă formularea: Bucureştiul e în noi. Eu una l-am luat cu mine; călcâiele îmi vibrează imperceptibil la gândul viitoarelor incursiuni în oraşul care mă aşteaptă, fără pretenţii şi fără ranchiună. Aşi mai pomenit călcâie zâmbind? 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
În vizită acasă: Bucureşti / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 581, Anul II, 03 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!