Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 682 din 12 noiembrie 2012        Toate Articolele Autorului

In memoriam: şase ani de la săvârşirea din această viaţă, pământească, a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa,
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
In memoriam: şase ani de la săvârşirea din această viaţă, pământească, a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa,  
  
Recenzie: „Viaţa Părintelui Calciu după mărturiile sale şi ale altora”, Ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti - Bacău, Cu o predoslovie a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, Editura „Christiana”, Bucureşti, 2007, 350 pagini... 
  
Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, ne străduim să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!...  
  
Drept urmare, mi-am adus şi eu aminte, pentru câteva momente, cuprins fiind de emoţie, respect şi veneraţie, de Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa acum, la momentul împlinirii a şase ani de la naşterea sa în viaţa cea cerească, când a avut venerabila vârstă de 82 de ani, eveniment ce s-a săvârşit în ziua de marţi – 21 Noiembrie anul 2006; De asemenea, am avut un prilej şi un răgaz de reflecţie şi (de) reculegere şi în timpul slujbei prohodirii care s-a desfăşurat la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, în ziua de sâmbătă – 02 Decembrie anul 2006, iar apoi a înmormântării sale în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, la care am reuşit să particip şi eu alături de foarte mulţi slujitori ai altarului bisericesc străbun, în frunte fiind un alt vrednic de pomenire – Prea Fericitul Părinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi (de) foarte mulţi fii duhovniceşti şi ucenici, cunoscuţi ori apropiaţi,!...  
  
Pentru a fi sincer, doresc să recunosc că în iureşul acestor zile, am constatat cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să vorbeşti ori să scrii despre Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de relativ puţină vreme, adică de numai 10 de ani!... De ce? Pentru că Părintele Gheorghe Calciu s-a conturat şi s-a identificat în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: - în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui apoi vocea sa inconfundabilă, cât se poate de sobră dar şi caldă în acelaşi timp; după aceea cultura teologică şi nu numai, cu care a fost înzestrat datorită muncii şi tenacităţii prea cucerniciei sale; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de disciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, toate fiind susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat, în diferite împrejurări şi cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, toate acestea ducând la descoperirea în persoana sa a eticii bunului simţ, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi o întâlneşti tot mai rar!... Părintele Gheorghe Calciu a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice!... 
  
Iar cartea aceasta se prezintă în aceste vremuri, ca un omagiu şi un prinos de cinstire şi de recunoştinţă, tocmai acum la împlinirea a cinci ani de la mutarea în veşnicele lăcaşuri a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa – cela care a făcut parte „din generaţia destinată nu doar temniţei, dar şi sinistrei reeducări de la Piteşti, puse pe cale şi dirijate de tot ceea ce comunismul avea mai abject. Una era să petreci ani grei de închisoare laolaltă cu camarazii aceleiaşi suferinţe, şi chiar luni de tăcută recluziune într-o celulă izolată, şi alta să treci prin convulsiile fizice şi morale provocate de propriii tăi camarazi deveniţi diavoli şi, până la urmă, istovit, să te pomeneşti asemenea lor. Sunt traume sufleteşti pe care numai un erou le poate depăşi, dar care îi rămân pe viaţă în cârcă, asemenea unei jivine cu ghearele înfipte în grumaz. Părintele Calciu ştia că o cădere poate fi depăşită numai prin asumarea ei conştientă şi responsabilă, şi aceasta l-a făcut, până la urmă, victorios” – potrivit aprecierii cuprinsă în „Predoslovia” cărţii, semnată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit, de pioasă şi vrednică amintire, Bartolomeu Valeriu Anania.  
  
Scopul şi motivul apariţiei acestei lucrări este foarte bine reflectat în „Lămurire asupra ediţiei” unde se arată adevărul „că nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă, nici o făclie aprinsă să stea sub obroc. Tot astfel, nu se cuvenea ca viaţa Părintelui Gheorghe Calciu să fie tăinuită, ci pusă în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor din neamul său”. În altă ordine de idei, scrierea de faţă este alcătuită din „Predoslovie”, „Lămurire asupra ediţiei” şi patru părţi, intitulate: „Viaţa este Hristos”, „În prigoniri adeseori”, „Exilul”, „Moartea nu există”, la care se adaugă „Addenda” – cu „Testament”, „La un an de la adormire” şi „Bibliografie – Gheorghe Calciu-Dumitreasa”. Cartea mai este completată la urmă şi cu câteva fotografii, ce reflectă unele secvenţe şi evenimente din viaţa Părintelui. 
  
Lucrarea, deci, cuprinde mai întâi, înregistrarea unui interviu pe care Monahul Moise de la Mănăstirea Oaşa i-l luase Părintelui Gheorghe Calciu cu patru ani şi ceva în urmă, pe parcursul a trei zile de împreună-călătorie prin ţară. Iar ostenitorii, mai bine spus ostenitoarele Mănăstirii Diaconeşti – Bacău, care au compus şi structurat cartea au constatat „cu mare bucurie că interviul, cu o durată de şase ore, era de fapt, o incursiune amănunţită în viaţa părintelui, din copilărie până în momentul expulzării din ţară, în august anul 1985” – maicile nefăcând altceva decât să transcrie materialul, completându-l cu informaţii din alte interviuri şi articole. În continuarea cărţii, cercetându-se fondul de manuscrise al Arhivelor CNSAS, au fost găsite şi câteva fragmente de manuscrise ale Părintelui, confiscate în anul 1979, înainte de a doua sa arestare. „Ele cuprind relatări ale unor episoade din prima detenţie şi din timpul activităţii de preot profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti. Le redăm ca atare în partea a doua a cărţii, ca o completare la informaţiile cuprinse în interviu. Tot aici am inclus extrasele din dosarul de urmărire al Părintelui Calciu de la CNSAS, extrase, selectate şi adnotate de Monahul Moise. Precizăm că scopul nostru a fost să întregim, prin aceste informaţii, anumite aspecte din viaţa şi activitatea Părintelui Gheorghe Calciu, arătând că drumul Părintelui spre Împărăţie a urmat calea pe care Domnul Însuşi a avut-o: Părintele Calciu Dumitreasa a fost în iad cu sufletul, dar l-a biruit în Iisus Hristos şi s-a făcut părtaş la Înviere. Rămânea să mai acoperim perioada exilului în America. Pentru aceasta ne-am adresat familiei Părintelui, precum şi credincioşilor din Parohia „Sfânta Cruce” din Washington D.C., unde sfinţia sa a slujit în ultimii aproape douăzeci de ani. „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unul faţă de altul”. Şi am cunoscut că aceştia erau cu adevărat ucenicii Părintelui Calciu. În câteva zile, toată comunitatea de la „Sfânta Cruce” s-a mobilizat. Fiecare avea ceva de spus despre Părintele. Două suflete generoase s-au ostenit să adune şi să ne trimită toate aceste mărturii. Cu încuviinţarea lor, ne-am luat libertatea de a selecta şi organiza materialul potrivit cu concepţia de ansamblu a cărţii. Am adăugat la sfârşit scrisorile dictate de Părintele, înainte de moarte, către familie, enoriaşi, către Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Valeriu Anania – căruia, printre altele i-a spus ca „Dumnezeu să Vă dea tăria cugetului şi arma cuvântului să evitaţi pe cât posibil unui om, răutăţile care încep să atace tot mai violent adevărurile credinţei noastre ortodoxe şi să Vă lungească zilele spre slava Sa. Amin”; apoi către Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu şi Mănăstirea Diaconeşti, ultimele trei netipărite până acum, precum şi câteva însemnări făcute de cei apropiaţi, la un an de la adormire”, cum ar fi: preoţii Iustin Pârvu, Amfilohie Brânză, Adrian Beldianu, Nicolae Tănase, Monahul Filotheu, apoi domnii Demostene Andronescu, Erast Călinescu, Lucian Popescu. Aşadar, această carte – ce are câte un citat scripturistic drept motto la începutul fiecărei părţi - ne oferă nouă, celor obişnuiţi cu o viaţă comodă, prilejul de a medita la jertfă, la suferinţă şi la cruce. Şi asta pentru că nimic nu se poate realiza fără efort, fără jertfă. Tendinţa, tentaţia şi ispita omului contemporan, spune Sfântul Paisie Aghioritul, este de a dobândi totul fără jertfă, aşa încât şi noi creştinii, am dori să ne mântuim fără să ne nevoim, ceea ce este, de fapt, imposibil. Aşa stând lucrurile, cartea de faţă este un memento, o aducere aminte a vremurilor extraordinare şi teribile în care cei ce au vrut să se mântuie au avut foarte mult de suferit, adică atunci când statul român, comunist şi ateu, folosindu-se de instituţii diabolice şi draconice precum securitatea şi închisoarea, i-a chinuit pe cei mai buni creştini, aflaţi atunci printre noi; căci „comunismul a umplut cerul de Sfinţi – zice Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc. În altă ordine de idei, lucrarea aceasta, cu adevărat mărturisitoare şi folositoare, mai cuprinde o scrisoare deosebită adresată de către Ioan Ianolide Părintelui Gheorghe Calciu - la 08 august anul 1985, având o valoare inestimabilă şi de-a dreptul profetică şi testamentară, drept pentru care, în memoria şi a unuia şi a celuilalt o redăm în cele urmează, în întregime: „Frate Calciu, Preamărit să fie Hristos prin miile de sfinţi şi martiri ai acestui veac, în rândul cărora ne-am aflat, şi pe unii dintre ei i-am văzut şi-i mărturisim lumii spre pocăinţă. Preamărit să fie Hristos pentru milioanele de victime creştine ucise de furia caiafică, pe care-i purtăm în sufletele noastre şi-i mărturisim lumii, spre trezire. Preamărit să fie Iisus Hristos prin zecile de milioane de victime omeneşti, cel mai cumplit genocid al istoriei, pe care lumea nu-l ia în considerare. Dar noi vrem să salvăm lumea de un asemenea destin, deci o chemăm la realitate. Creştinătatea şi omenirea întreagă trebuie să se trezească, cât timp nu e prea târziu. Oamenii să se teamă nu de aceia care ucid şi iau viaţa, ci de aceia care ucid sufletele, transformând viaţa în iad veşnic. Trebuie făcuţi să înţeleagă realitatea crudă şi incredibilă a vremurilor noastre. Iisus Hristos şi Antihrist dispută puterea acestei lumi. De nu vom fi vrednici de Hristosul ce vine, de Hristosul ce este, de Hristosul înflăcărat în luptă cu Antihrist, vom fi pierduţi şi omenirea va cunoaşte un rău şi mai grav, de o întindere catastrofală. Creştinătatea are deplina răspundere pentru mântuirea întregii lumi şi trebuie să şi-o asume... Domnul Iisus, Maica Preacurată, toţi sfinţii dintotdeauna să fie cu tine, spre slujirea lui Iisus Hristos şi a oamenilor!” – Ioan Ianolide, 8 august anul 1985. Cu alte cuvinte, această scriere constituie o adevărată odisee a spiritului, o introspecţie abisală făcută cu multă umilinţă şi fineţe dar şi conştiinţă misionar-apologetică, pe care numai un om trecut prin chinurile iadului şi ieşit curat pe malul înalt al sfinţirii le-a putut primi de la îngerul care l-a vegheat pe toată calea încercărilor”, căci aceşti martiri contemporani au supravieţuit în arena „leilor comunişti” datorită credinţei lor nestrămutate în Dumnezeu - Cel Care „toate le poate celui ce crede”, dându-le celor smeriţi Harul ce sfinţeşte, stăpâneşte şi ocârmuieşte toată făptura!... 
  
Dintre toate relatările despre închisori şi vremurile de prigoană trăite de aceşti oameni în secolul trecut, din toată investigaţia psihologică a atâtor autori, toţi înzestraţi cu duhul mărturisitor, cartea aceasta este una dintre cele mai duhovniceşti, una dintre cele mai pătrunzătoare, „cea mai în măsură să înţeleagă împreună cu toţi sfinţii ce este lăţimea şi lungimea, adâncimea şi înălţimea, să cunoască iubirea lui Iisus Hristos cea mai presus de cunoaştere şi să se umple de toată plinătatea lui Dumnezeu (cf.3, 18–19).” Afirmaţiile Părintelui Gheorghe Calciu făcute în alte împrejurări, se potrivesc foarte bine şi aici, căci, „dacă ai îndoieli asupra mântuirii, asupra jertfei sau asupra biruirii vrăşmaşului văzut şi nevăzut prin puterea credinţei şi a rugăciunii, dacă te îndoieşti de iubirea lui Iisus Hristos şi de eficienţa pocăinţei” acest volum, acest document duhovnicesc, te va convinge, deoarece protagonistul lucrării acesteia şi toţi eroii închisorilor comuniste şi politice în general, au căutat în primul rând, să-şi pună în ordine propriile vieţi, să înţeleagă şi să trăiască experienţa comunitară din Biserica primară, să-şi şlefuiască încet dar sigur, caracterul pentru iubire, jertfă, bunătate şi trăirea dragostei comunitare şi asta pentru că toţi aceşti mucenici contemporani ai veacului al XX – lea „locuind în aceeaşi celulă (ori la propriu, ori la figurat), au încercat să facă din spaţiul ei o biserică a lui Iisus Hristos, dincolo de toate ispitele, piedicile şi poticnelile inerente convieţuirii multora la un loc, într-un spaţiu impropriu, mizer şi insalubru!... Şi până la urmă, lucrarea cu pricina dezvăluie cititorilor „treptele descoperite de Duhul lui Dumnezeu acestor tineri neştiutori (la început), dar dorind arzător după Dumnezeu: mai întâi, ei constată că omul este mereu atacat de duhurile rele, dar că omul are puterea să le primească ori să le respingă dintru început sau mai târziu, fiindcă aceste duhuri rele îl războiesc pe om, dar cineva care are trezvie poate cunoaşte stadiile atacurilor şi poate lupta împotriva lor, chiar dacă lupta este complexă şi de durată, însă nu imposibilă. Dacă cineva nu este determinat să oprească gândul rău de la început, acesta pătrunde în mintea lui şi-i argumentează că nu este chiar atât de rău. Dacă omul acceptă şi acest stadiu, gândul devine poftă şi-i hrăneşte mintea, imaginaţia şi simţurile. Până aici fiind războiul nevăzut” – iată şcoala Filocaliei şi a Spiritualităţii Răsăritene autentice, pe care aceşti cultivatori ai Duhului şi stăruitori într-ale Rugăciunii şi Ascezei au învăţat-o acolo unde te aşteptai probabil cel mai puţin, adică în temniţele „cruciadei roşii”!... Altfel spus, deprinderea persoanei în lupta duhovnicească, parcurgând toate treptele ascezei creştine, în cadrul războiului nevăzut şi văzut în care au fost angrenaţi aceşti slujitori ai lui Iisus Hristos şi iubitori ai aproapelui, duce la o asemenea analiză ce „nu putea fi făcută de către aceşti tineri decât numai prin prezenţa Duhului Sfânt, Care i-a asistat pe toată durata vieţii lor în închisoare”. 
  
Drept pentru care „cititorul care se va apleca asupra acestei cărţi nu o va sfârşi fără a fi măcar cutremurat, dacă nu întors spre credinţă, căci viaţa Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa şi a celorlalţi ca el, este un model moral şi o scară de suire spre cele înalte, o chemare stăruitoare de a ieşi măcar pentru o vreme din mlaştina acestei vieţi şi de a urca spre Soarele Dreptăţii, spre Răsăritul cel de Sus, Care este Iisus Hristos. Oare nu este cutremurător ceea ce spune un teolog şi un slujitor al altarului, care şi-a asumat suferinţa şi moartea ca pe o curăţire şi o înviere (căci finalitatea vieţii umane nu este moartea, ci învierea)? Şi nu vreau ca cititorul de bună credinţă să treacă fără atenţie peste unele cuvinte rămase de la Părintele Calciu, ce se arată a fi adevărate file de Filocalie şi Patristică - şi asta pentru că vorbea frumos şi cu însufleţire, oprindu-se cu precădere la tema lui preferată: aceea a apărării credinţei strămoşeşti, curată, nealterată şi autentică (potrivit Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii), şi a sentimentelor curat naţionale şi patriotice, de cea mai bună calitate – pe care şi-a asumat-o în viaţa sa duhovnicească la modul plenar, din convingere şi din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în pofida tuturor vicisitudinilor pe care le-a traversat din cauza sistemului şi a regimului ticăloşit, antihristic!... 
  
Dacă vom spicui câteva dintre aprecierile şi caracterizările unor cunoscuţi şi apropiaţi ai Părintelui, acum la împlinirea unui an de pomenire între cei trecuţi în viaţa fără de sfârşit, vom vedea că „Felul în care părintele îşi exprima dragostea faţă de ceilalţi era cu totul special. Împărtăşea dragoste de la inimă la inimă, niciodată exprimată prin cuvinte, ci de multe ori prin gesturi. În condiţiile în care, împreună cu familia, avea domiciliu forţat (înainte de plecarea în SUA), depuşi fiind din drepturi, trăind din milostenii, părintele era mult milostiv: purta de grijă elevilor orfani ai Seminarului (de la Mănăstirea Radu Vodă – Bucureşti, unde era profesor), le achita bursele, le cumpăra haine şi cărţi, şi pe toate le ştie Dumnezeu. Parcă urma rânduiala Sfinţilor neadormiţi, care opreau în mănăstire cât le era de trebuinţă pentru hrana zilnică şi restul împărţeau până seara” – după mărturisirea făcută în această carte, la ultima rubrică a ei, de către Părintele Adrian Beldianu – Parohul Bisericii Mihai Vodă din Bucureşti – fost elev seminarist de-al Părintelui Calciu. 
  
Scriitorul Demostene Andronescu – un vechi prieten mărturiseşte că „Despre părintele Calciu nu se poate mărturisi decât tăcând. „Căci sunt cuvinte care nu cuvântă, şi sunt tăceri ce pot să spună tot”. Mai ales în cazul lui. Dar cum nu tot muritorul poate capta muzica sferelor pentru a i se tălmăci pe înţelesul lui rosturile firii şi deci şi ale omului, va trebui totuşi să-l evocăm, acum şi aici, în câteva lumeşti cuvinte, pe care însă le vom rosti în şoaptă, spre a nu-i tulbura odihna întru Domnul. Curând vom prăznui un an de când acest rugător de performanţă şi ziditor de suflete a plecat să se odihnească puţin în Lumina Cea Dintâi şi să depună mărturie în faţa Celui Atotputernic şi a celor ce nu mai sunt aici, ci s-au mutat în veşnicie, despre sine şi despre nevrednicia şi neputinţele noastre. Cu această ocazie, noi, cei ce l-am cunoscut şi i-am fost aproape, ne vom întâlni cu el în duh şi poate, de vom fi în stare de graţie, îl vom însoţi, tot în duh, într-o ultimă „călătorie prin duhul României”. Pentru mine, apropierea acestei prăznuiri are şi o altă încărcătură. Una specială. De aproape cincisprezece ani, în fiecare toamnă, la sfârşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie, prietenul meu, părintele Ghiţă – aşa îi spuneam noi în intimitate – îmi era oaspete. Venea şi se instala la mine ca la el acasă. Şi ne simţeam bine. Şi eu, şi el. Uneori, când rămâneam singuri, dădeam în mintea copiilor: ne zbenguiam, ne băteam cu perne şi făceam fel de fel de trăsnăi. Asta poate pentru că nici eu, nici el nu am avut tinereţe. Cu prilejul acestor vizite, casa mi se transforma în chilie de duhovnic şi în loc de pelerinaj. Venea multă lume să-l vadă şi să-l „pipăie” pe părintele. Unii o făceau doar din snobism, pentru a se putea lăuda în cercurile lor că l-au văzut şi au vorbit „cu popa Calciu”, dar cei mai mulţi veneau sfioşi, mânaţi de reale nevoi sufleteşti. Şi părintele avea pentru fiecare un sfat, o vorbă bună, un îndemn duhovnicesc. Unii, mai ales cei în vârstă, dar şi mulţi tineri, veneau pentru spovedanie. Şi părintele nu refuza pe nimeni. Se închidea cu fiecare într-o cameră şi acolo se sfârşea această Sfântă Taină. După spovedanie se întreţinea îndelung cu omul, dându-i poveţe şi spunându-i vorbe de încurajare. Unora le dădea dezlegare, altora canoane şi tuturor sfaturi. Pe toţi îi îndemna să-şi găsească un duhovnic la care să meargă des. Părintele acorda o atenţie deosebită tinerilor, pentru care avea o aplecare specială. Considera că ei sunt „sarea pământului”, dar că, în acelaşi timp, sunt şi cei mai vulnerabili la capcanele şi smintelile acestui veac. Considera de asemenea, că nouă, celor mai în vârstă, ne revine datoria de a le îndruma paşii şi de a le veghea devenirea, fiindcă – spunea el – „lumea de mâine va arăta aşa cum vor rodi ei, şi ei vor rodi numai dacă noi îi vom plivi, adică dacă vom stârpi din jurul lor buruienile care-i sufocă”. Acelaşi interes l-a manifestat părintele Calciu şi pentru tinerii români „desţăraţi”, pe care i-a întâlnit în exilul său de peste Ocean. În cele câteva vizite pe care i le-am făcut în America, am fost plăcut impresionat că Biserica Ortodoxă Românească „Sfânta Cruce” de lângă Washington D.C., în care slujea părintele, era în fiecare duminică plină de tineri, în special, care veneau aici să se întâlnească cu Ţara. Multora dintre ei părintele le era şi duhovnic, şi protector, şi sfătuitor, şi uneori chiar şi în instanţă de judecată, iar ei se considerau, pe drept cuvânt, fiii lui duhovniceşti” – toate acestea, conform relatărilor domnului Andronescu. 
  
Un alt cunoscut – Lucian Popescu subliniază faptul că „Părintele vorbea cu aceeaşi deferenţă cu oricine, fiind cu asta câteodată pricină de poticnire. Îi era la fel de drag să zică vorba bună ţigăncii din parcarea Mănăstirii Voroneţ, sau politicianului de cel mai înalt rang, sau bogătaşului care nu îşi ţinuse făgăduiala, sau celui ce şi-o ţinuse, sau ierarhului, sau duhovnicului închis de comunişti mai mult ca el, sau intelectualului dezamăgit în sinea lui că dialogului i se refuzau posibilele subtilităţi, sau deghizatului securist înmuiat ori neînmuiat încă de radiaţiile nenumite ale părintelui, sau vameşului, sau desfrânatei, sau lunatecului. Nu am văzut niciodată un om găsind atât de bine calea cea dreaptă, care e totuna cu cea de mijloc, atunci când ea există, în drumul complicat ce duce, mereu în proximitatea iadului, către Împărăţia Tatălui. În anul 1990 a fost alungat cu violenţă din Seminarul teologic din Bucureşti, de unde în anul 1978 a fost arestat pentru Cuvântul lui Dumnezeu (cele „Şapte Cuvinte către tineri”). În anul 2006, slujindu-i-se arhiereşte de Prea Fericitul Patriarh Teoctist, a plecat pe ultimul drum din biserica Radu Vodă a aceluiaşi Seminar”. 
  
Părintele Ieromonah Amfilohie Brânză – Duhovnicul Mănăstirii Diaconeşti – Bacău recunoaşte că „Am vorbit de aceşti părinţi mari ai Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-i numim sfinţi, căci ne temem de asta. Dar pentru noi au fost ca nişte sfinţi. Aşa i-am simţit, aşa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noştri Evanghelia, pentru că ne-au învăţat creştinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniţi, au pătimit ei ca să ia mângâiere cei întristaţi, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalţi. Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii pe părintele Calciu şi pentru rugăciunile lui să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi toţi. Amin”. 
  
Prin urmare, lucrarea în sine este un complex, un tot grăitor, alcătuită dintr-un şir întreg de evenimente, fapte, momente cruciale, de-a dreptul existenţiale şi determinante pentru eroul cărţii, care, deşi s-a urmărit acest lucru, nu a fost niciodată victimă, ci întotdeauna va fi consemnat (alături de ceilalţi), de către posteritatea ce trebuie să fie cât mai obiectivă, drept eroul credinţei, purtătorul Duhului Celui Dumnezeiesc în iadul lumii acesteia pământeşti, din a doua jumătate a secolului al XX – lea!... 
  
Scriitorul Răzvan Codrescu atenţionează şi subliniază faptul că „Viaţa lor merită cunoscută, nu pentru slava lor pământească, ci ca oamenii din zilele noastre înnegurate de atâtea rătăciri, urmări ale îndepărtării de Dumnezeu, să ştie că au existat în veacul al XX – lea asemenea aleşi care s-au ridicat la puterea de credinţă şi de jertfă a primilor martiri creştini”. 
  
Ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceste personalităţi ale culturii şi spiritualităţii noastre, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!... De aceea, cartea de faţă (şi celelalte care sunt şi vor mai apărea) este foarte bine venită, remarcându-se ca un omagiu şi un prinos de recunoştinţă adus Părintelui Calciu, dorindu-se a fi un pas către revenirea la normalitatea cinstirii înaintaşilor noştri aşa cum se cuvine, aducându-ne astfel aminte „de mai marii noştri”!...  
  
Eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre româneşti şi nu numai, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!... Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...  
  
Aşadar, cei alungaţi din turnurile babilonice pot bate la porţile cetăţii noului Ierusalim – cel bisericesc şi ceresc ce „nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, făclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referinţă în domeniul istoriei şi a spiritualităţii autentice, care ar trebui să se afle la îndemâna tuturor celor ce cred că „Biserica este cetatea pe care nici porţile iadului nu o vor birui”!... 
  
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! 
  
Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin! 
  
Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă, 
  
Drd. Stelian Gomboş  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
In memoriam: şase ani de la săvârşirea din această viaţă, pământească, a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 682, Anul II, 12 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!