Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1055 din 20 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

In memoriam IPS Bartolomeu – Nu vă temeţi de moarte!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania a fost cunoscut ca fiind un om „greu” de carte, unul dintre cei mai apreciaţi oratori ai Bisericii Ortodoxe. Mulţi dintre credincioşii ortodocşi s-au apropiat de el, mai întâi, prin predică şi apoi l-au cunoscut pe omul şi scriitorul Valeriu Anania şi Părintele duhovnicesc Bartolomeu.  

Printre temele dezbătute de Înaltul Ierarh în strălucitele predici, moartea este cea asupra căreia a insistat de nenumărate ori. Ce se întâmplă dincolo de mormânt?  

Moartea este singura certitudine  

Moartea este una dintre originile istoricităţii şi ale identităţii ontologice ale omului. Moartea este una dintre originile filosofiei. Unul dintre sensurile principale ale filosofiei şi înţelepciunii greceşti a fost tocmai acesta: „Filosofia este pregătire demnă pentru moartea umană!” Problema morţii nu este problema raportului între viaţă şi moarte şi cu atât mai puţin problema generală a sensului vieţii, ci moartea aparţine vieţii tocmai ca fiind sfârşitul ei.  

Concepţia tradiţională a Europei despre moarte are două rădăcini: filosofia greacă şi creştinismul. Simbolic ele se clădesc pe morţile lui Socrate şi Iisus, mai precis pe felul în care acestea sunt transmise de către două personaje care au rămas în istoria omenirii.  

Moartea este o evidenţă de fapt, o evidenţă naturală şi familiară. Şi totuşi, de fiecare dată când întâlnim această evidenţă, ea ne pare la fel de şocantă! „Nu mai există teamă pentru că nu mai există moarte” sunt penultimele cuvinte ale lui Ivan Ilici. În locul morţii era lumină.  

Experienţa creştină a morţii este singura care dă certitudinea unei victorii posibile asupra morţii. Regăsim la toţi gânditorii creştini aceeaşi dialectică a morţii, care exprimă schimbarea reală a condiţiei umane, prin apariţia şi prin exemplul lui Hristos, care aduce creştinului o eliberare de moarte cu totul nouă. Spaima faţă de moarte tinde să se transforme în spaima faţă de viaţa trecătoare, faţă de viaţa fără Dumnezeu. Ceea ce îl interesează din acel moment pe creştin este doar „cum să mori”.  

În ciuda certitudinii morţii, ea rămâne totuşi nedeterminată: nu putem şti nici când şi nici cum vom muri! În general, se spune că moartea este un fenomen ce li se întâmplă numai celorlalţi. Ştiu că voi muri, dar nu cred acest lucru. Şi totuşi...  

Cu toate că, în linii mari, despre moarte se poate afirma că s-a spus aproape tot esenţialul, că nimic nu ne poate surprinde, totuşi, majoritatea oamenilor trăiesc ca şi cum n-ar şti nimic despre ea.  

Nu vă temeţi de moarte!  

Aşa cum arată Sf. Vasile cel Mare, cea mai înaltă înţelepciune a creştinului este să cugete de-a pururea la ceasul morţii. „Să murim şi să înviem în fiecare zi!”, este şi îndemnul-testament pentru ucenicii marelui duhovnic, Arsenie Papacioc.  

Moartea, de fapt, este cea care ne învaţă cum să ne trăim viaţa. Să trăim clipa de acum ca şi când ar fi ultima. Ea ne arată cum să murim, dar mai ales cum să înţelegem lucrurile acestei lumi. Iată de ce gândul la moarte şi la Judecata de Apoi ar trebui să-l însoţească pe creştin în fiecare zi.  

„Moartea nu este un fenomen, ci o pregătire a omului pentru ceea ce urmează. Noi, creştinii ortodocşi, cunoaştem că sufletul omului nu moare, ci se transformă dintr-un mod de existenţă în altul, ştiut numai de Dumnezeu. Moartea este relativă, e o punte de trecere dintr-o stare în alta. Noi credem în învierea morţilor şi în propria noastră înviere”, ne preciza mult regretatul Părinte Bartolomeu, în una din predicile sale.  

Să nu vă temeţi de moarte, temeţi-vă de patimile din voi şi pe acestea să le omorâţi. Numai omorând omul pasional, omul păcătos din el va putea naşte un alt om – omul spiritual – care treptat va ajunge să renunţe la cârje sau baston, reuşind să meargă singur pe calea perfecţiunii. De aceea asceza şi lupta împotriva „voii trupului” reprezintă de fapt lupta cu patimile care se întemeiază pe el: „Nu suntem omorâtori de trupuri, ci omorâtori de patimi”, spun Părinţii.  

Revelaţia că moartea există şi nu ocoleşte pe nimeni (de care ne vom ocupa ceva mai încolo) drept încetare a dependenţei care constituia până atunci orizontul omului, pune deodată în lumină patimile cu care convieţuise până atunci.  

Moartea brutală poate însă deveni la cei ce au ieşit din tărâmul dependenţei o metaforă pentru libertatea pe care o trăiesc, pentru dezlegarea totală de lucrurile lumii: „Precum trupul mort nu are nici o simţire, nici a trupurilor vii, nici a celor ce zac moarte împreună cu el, aşa nici cel ce a ajuns în afara lumii, în Duh, şi e împreună cu Dumnezeu, nu poate avea vreo simţire a lumii sau vreo împătimire de lucrurile ei, măcar că e supus trebuinţelor trupului”, ne spune Sf. Simeon Noul Teolog.  

Ce se petrece însă dincolo de mormânt?  

Moartea, ca moarte proprie, se lasă aşadar gândită mai degrabă într-un mod surprinzător: o pot gândi doar în măsura în care ea nu există în mine, doar în cazul în care eu nu am murit încă. Orizontul pe care îl deschide gândul la moarte poate fi susţinut mai departe pe baza credinţei. El este considerat o trecere către viaţa veşnică, deci orientându-se către eternitate.  

Gândul la moarte are o importanţă atât de mare, încât poate deveni o definiţie a omului, o trăsătură esenţială: „arată-mi felul morţii pe care o ai tu”, cere Cuviosul Isaia Pustnicul, încercând să ajungă la cunoaşterea celuilalt şi susţinând totodată că în afara morţii fiecăruia, adică în afara suferinţei asumate şi a înaintării pe calea jertfelnică a crucii, însăşi definiţia omului are de suferit, iar bucuria autentică devine de nesusţinut: „Adevărata bucurie şi adevărata mângâiere atât în Ortodoxie, cât şi în monahismul ortodox vin toate prin moarte. Adevărata mângâiere nu este nimic altceva decât trecerea de la moarte la viaţă”, ne spune Părintele Arhimandrit Vasilios.  

Omul abordează moartea în stare de improvizaţie sau de nepregătire. Omul vine pe lume singur şi pleacă din această lume tot singur. Vai! Înfăptuim solitar pasul pe care nimeni nu-l face în locul nostru, dar pe care fiecare îl va face când îi va veni ceasul.  

„Cât de bine şi cât de simplu”, avea să murmure Ivan Ilici înainte de a-şi da sufletul.  

A muri nu face zgomot. „Nu am auzit nimic”. După ce omul îşi dă ultima suflare, se dovedeşte, înainte de toate, mizerabila noastră neputinţă: supravieţuitorii nu ştiu ce să facă, nici cu ce să se ocupe, dar nu, nu se va spune că totul s-a sfârşit...  

Indiferenţii faţă de fenomenul religios şi ateii, desacralizând moartea, se vor repezi să spună că totul se termină aici. Însă lucrurile stau cu totul diferit. De altfel, noi, creştinii credem în Învierea Domnului Iisus Hristos, în învierea morţilor şi în propria înviere. În clipa morţii, dacă sufletul credinciosului îşi va afla mântuirea, el se va muta din viaţă în adevărata Viaţă.  

Cea mai bună încredinţare, în această privinţă, ne-o dă cel mai mare ostenitor şi mărturisitor al Învierii − Apostolul Pavel. „Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră”.  

Doamne, ajută!  

Ştefan Popa  

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
In memoriam IPS Bartolomeu – Nu vă temeţi de moarte! / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1055, Anul III, 20 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!