Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Ion C. Hiru         Publicat în: Ediţia nr. 249 din 06 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

IN MEMORIAM ALEXANDRU PESAMOSCA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sărut mâna, domnule prof. dr. Pesamosca!  
  
Simt nevoia să-mi descarc sufletul, cu ochii plini de lacrimi, cu mintea năpădită de amintiri. Mă întorc cu vreo paisprezece ani în urmă. Vara anului 1996. O după-amiază de august splendidă. Totul părea frumos, liniştit. Copiii umpleau cu larma lor parcul din apropierea spitalului din Domneşti. Veselie, jocuri, renumita pitulice , unii chiar erau căţăraţi în copacii ale căror ramuri dese opreau razele puternice ale soarelui de vară. La poartă mă strigă puternic, speriat, gâfâind de cât fugise, un copilaş mult drag mie care, suspinând, abia reuşeşte să îmi spună o veste proastă: “Nepotul dvs. a căzut dintr-un pom”. Fugii spre parc. Copilul era întins pe iarbă, cu umărul întors, rupt, strigând ca din gură de şarpe. L-am luat acasă, l-am urcat în maşină şi am plecat repede spre Curtea de Argeş, pentru consult şi radiografie. Nu am rezolvat nici una, nici alta. Specialist nu avea spitalul, aparatul cu raze Roentgen nu funcţiona. Am zburat spre Piteşti. Se făcuse noapte. La Spitalul C.F.R. i s-a făcut o radiografie copilului şi apoi am fost trimişi la Spitalul Judeţean. Un medic tânăr, apoi altul, s-au adunat în final mai mulţi la patul copilului şi au hotărât ca dimineaţa să-l bage în operaţie, să-l taie, să-i introducă în umăr o tijă. Lucrurile nu păreau deloc simple. O asistentă cu multă experienţă m-a chemat pe coridor şi mi-a spus, aproape şoptit: “... duceţi-l la Bucureşti, la Spitalul Marie Curie (Budimex). Acolo este marele doctor Pesamosca. E tare cumsecade...”. Am intrat în sala de consultaţie, unde nepotul meu era întins pe pat, legat cu o faşă. Am rugat doctorul să-mi dea un bilet de trimitere la Bucureşti. Foarte amabil, mi-a dat biletul şi mi-a vorbit elogios de doctorul Pesamosca, cu care îşi dăduse rezidenţiatul. Spre miezul nopţii am ajuns acasă, dar nu înainte de a ruga pe doamna doctor Floarea, de gardă la spital, să-mi facă legătura cu marele doctor, prieten de familie. N-a ezitat nicio secundă. Pe spatele unui bilet de trimitere a scris câteva rânduri doctorului Pesamosca. Ne-am pregătit pentru Bucureşti: bani, alimente specifice zonei noastre - caşcaval afumat, opărit, brânză la coşuleţ, pulpă de viţel, ţuică veche, dulceţuri - două sacoşe foarte încărcate. 
  
La ora 08.00 eram la uşa profesorului. Când am intrat, l-am întrebat pe portar dacă doctorul vine la o oră aşa matinală. Răspunsul a fost lămuritor, dar m-a impresionat şi m-a speriat oarecum: “Aici doarme, are o cameră la etajul I. Acolo, în cămăruţa aceea, îşi plânge durerile, îşi plânge soţia şi pe cei doi fii, dispăruţi din această lume...”. Împreună cu nora mea, ducând copilul care avea umărul strâmb, am urcat şi am aşteptat la uşa profesorului. O îngrijitoare îi ducea cafeaua. I-am explicat ce-am păţit, i-am dat biletul, iar profesorul l-a citit. După 10 minute ne-a chemat în cameră. Vorbea cu noi în timp ce se spăla pe dinţi. Era un munte de om, iar în mâna lui miraculoasă ţinea periuţa de dinţi, ce părea un nimic. Ne-a ascultat din nou, rugându-ne să-l aşteptăm puţin. Larisa, nora mea, îl roagă să primească darurile noastre. Pe sub ochelarii cu ramă aurie, ochii doctorului ne-au privit cu supărare, invitându-ne să ne întoarcem, cu pachetele noastre cu tot, la Piteşti. Larisa insistă, face glume, profesorul începe să zâmbească. Cheamă îngrijitoarea, rugând-o să trimită la el bucătăreasa. După câteva minute, apare o femeie plinuţă care vorbea moldoveneşte. După ce-l salută pe doctor, se apleacă asupra pachetelor, le ridică şi, din uşă, spune: “Apăi, ştiu ce-am de făcut, cu astea voi îmbunătăţi hrana copiilor!” Profesorul o atenţionează, zâmbind, că acolo este şi alcool: “Duminica, cei mari, care nu au interdicţie la alcool, să fie serviţi la masă cu un păhărel de ţuică...”. Nu a primit absolut nimic. I-am dat apoi un plic cu bani, cum ştiam că se obişnuieşte. Întâi l-a aruncat, apoi tot dânsul l-a ridicat de pe linoleu şi l-a dat copilului, zicându-i: “Sunt ai tăi, să-ţi iei ce vrei, după operaţie!” Apoi, pregătindu-se să iasă, ne spune: “În jurul orei 11.00, să fiţi la uşa sălii de operaţie...”. 
  
Sincer să fiu, mi-a fost teamă că operaţia e grea şi de aceea nu a vrut să ne ia bani. Simţeam valuri-valuri de transpiraţie, în timp ce plimbam copilul de mână pe coridorul curat al etajului al doilea, unde era sala de operaţie. Copilul plângea, eu eram destul de speriat, Larisa ne încuraja. Am inventat amândoi poveşti, pentru a-i sustrage atenţia copilului şi a mai uita de durerea din umăr. A intrat în operaţie. Cu voia unei asistente, după o perdea s-a ascuns Larisa. Doctorul s-a făcut că nu ştie. Îi promisese copilului că va fi lângă el. Avea încredere în ea. Operaţia s-a desfăşurat cu aparatură modernă, pe monitoare văzându-se totul, oasele au fost puse la loc cu mare exactitate. Apoi, ghipsul i-a fost pus sub privirile profesorului, nu oricum, ci ţinându-i mâna sus, la nivelul capului. Destul de incomod. Dar i-a luat durerea cu mâna. Profesorul a privit copilul, l-a sărutat pe frunte, privindu-i cei doi mari ochi albastri, acum liniştiţi şi plini de mulţumire. Ne-a spus, la plecare: “Peste trei săptămâni veniţi la control”. Nu a primit nimic. Demnitate, pasiune pentru meserie, talent - toate pentru a face bine, pentru a-i vindeca pe copii. Şi totul, fără a primi nimic. Aşteptau la rând pentru operaţii părinţi cu copii desfiguraţi, cu buză de iepure, malformaţii şi câte şi mai câte... 
  
De curând, am aflat de la nişte emisiuni ale Antenei1 şi Antenei3 că marele chirurg a fost forţat să iasă la pensie, asta după ce, într-o viaţă dăruită binelui, a făcut aproape 50.000 operaţii. Dar oficialităţile şi lumea, în general, l-au răsplătit cu uitare. De ce oare? Emisiunile Antenei 1 “Acces Direct” şi “Observator” au, printre altele, ca obiectiv cunoaşterea, de către cetăţenii României, a felului cum ne respectăm marii oameni ai vremurilor prezente, vremuri tulburi şi încrâncenate. Printre aceşti mari oameni, marile personalităţi ale ştiinţelor, mai ales medicale. Mâinile doctorului Pesamosca au făcut minuni în sălile de operaţie (a operat atât în ţară, cât şi ca invitat, în multe ţări ale lumii). Acest titan al medicinii româneşti trăieşte izolat, de prin 1984, într-o cameră de la etajul I al Spitalului “Marie Curie”, fiind permanent la dispoziţia bolnavilor şi, în singurătate, plângându-şi soarta crudă, drama vieţii sale. Marele chirurg în chirurgie pediatrică, cu aproape 50.000 operaţii dificile făcute, trăieşte astăzi într-o rezervă a Spitalului “Marie Curie”, cu o pensie de 1.000 lei. E mulţumit când i se aduce o cafea, sau o supă caldă. Cei apropiaţi cândva, l-au uitat. Puţini îi mai trec pragul. Puţini mai vin la “vila” lui, de la etajul întâi al spitalului. Îi stau alături doar icoanele, amintirile despre familia lui pierdută şi pozele făcute de profesor copiilor însănătoşiţi de dânsul. Îi place muzica, ca tuturor oamenilor sensibili. 
  
Povestea tristă a profesorului Pesamosca mi-a îndurerat sufletul şi mi-au lăcrimat ochii amintindu-mi de întâmplarea de acum paisprezece ani. Acest erou, doctorul Pesamosca, nu are nici vile, nici conace, nici palate cu majordomi, cu parcuri de flori, cu piscină, maşini, iaht, aşa cum au cei de la putere sau cei din tagma lui Bercea Mondialu'. Eroul nostru nu are decât o cameră de trei metri pe trei, cu o masă, un pat, o bibliotecă şi un televizor. Se mulţumeşte cu o supă, o cafea, un pahar de suc. Are pe masă cheia oraşului Bucureşti, dăruită de colegul mai tânăr, azi primar al oraşului, prof. dr. Sorin Oprescu, alături de fluturaşul de pensie pe care scrie 1.000 lei. Ce face cu cheia, acest dar moral, simbolic? Poate el deschide cu ea casele de bani ale corupţilor, vilele şmecherilor, palatele derbedeilor? Deşi meritate de el, nu s-ar simţi bine în ele. Aici, în bogata lui sărăcie, el se simte bine. Şi poate ar fi fost şi mai rău dacă două inimoase fete, realizatoare T.V. n-ar fi dezvăluit tuturor rana academicianului prof. dr. Alexandru Pesamosca, savantul, chirurgul eminent care trăieşte cu o pensie de 1.000 lei, din care guvernanţii îi vor tăia câteva procente, cât de curând. 
  
Guvernul, preşedintele, oamenii politici nu au timp să-şi aducă aminte de eroii acestei ţări, de marii ei oameni. Între două ieşiri la “Golden Blitz” sau mai ştiu eu unde, nu puteau oare să viziteze o personalitate a medicinii româneşti, un savant a cărui mână a folosit, o viaţă întreagă, bisturiul miraculos? De ce n-au avut timp să se intereseze de marii sportivi, olimpici, adevăraţi patrioţi, ce au făcut să răsune imnul României la Helsinki sau Montreal? Toţi aceşti oameni trăiesc în sărăcie, privind la huzurul derbedeilor şi lichelelor ce s-au îmbogăţit după 1990. Păcat! Istoria îşi va spune, cu siguranţă, cuvântul. Ziarele, opinia publică şi-au spus, indignate, părerea. Cotroceniul tace! 
  
După aproape un an de la operaţia nepotului meu, beneficiind de relaţia cu marele profesor Pesamosca, m-am prezentat la dânsul cu o rudă apropiată, operată la Piteşti, la mâna dreaptă. Operaţia, nereuşită, urma să aibă un final tragic: mâna strâmbă toată viaţa. Bineînţeles că doctorul Pesamosca, plin de nervi şi criticând incompetenţa, a rezolvat problema, corectând greşeala altor doctori, dar tot fără vreun ban. De fapt, ştiam că aşa va fi. Băiatul operat atunci lucrează azi în Poliţie, nemaiavând niciun fel de sechele. Dar altceva voiam să spun. La uşa cabinetului doctorului Pesamosca, de la Policlinica Spitalului “Marie Curie”, o femeie din Purani, de lângă Alexandria, îmi povesteşte drama ei, arătându-mi fotografia băieţelului ei înainte de operaţie. Incredibil. M-am speriat văzându-i faţa. Apoi m-am liniştit, privindu-l. Un copil normal, frumos, cu o mică cicatrice neobservabilă. Mărturisesc că m-am închinat. Nu a fost de ajuns. Femeia mi-a mai spus, cu lacrimi în ochi: “N-am avut loc ca să îl însoţesc pe Goriţă în spital, după operaţie. Domnul doctor m-a chemat în cabinet, mi-a dat un pumn de bani, obligându-mă să-i iau şi să merg la hotelul din apropierea spitalului, să plătesc 14 nopţi, ca dimineaţa să pot fi lângă copil. Aşa am făcut. Acum am venit la control şi am vrut să-i dau înapoi banii. A sărutat copilul pe frunte, s-a întors către mine şi mi-a zis: <> Să-i dea Dumnezeu sănătate, că el chiar e un Dumnezeu al alinării suferinţelor oamenilor!” 
  
Acesta a fost doctorul Pesamosca. Întreaga lui viaţă a fost suferinţă, alinată însă de binele pe care l-a făcut pentru oameni. Putea să fie foarte bogat, şi nu aici, în România, Ţara din ceaţă, ci undeva în Florida, lângă prietenul lui plecat, sau într-o ţară exotică, înconjurat de palate, parcuri, bogăţie. A stat aici, iubindu-şi ţara şi alinând durerile a aproape 50.000 suflete, care, poate, au lăcrimat azi, văzând drama acestui mare om. 
  
Şi totuşi, am văzut în acea emisiune, el este vesel, mulţumit cu ce are: o cafea, o supă, un suc, cărţi şi muzică, multă muzică. Popor român, aşa ne preţuim noi eroii, oamenii de seamă? Voi, conducători miopi, surzi şi corupţi, ştergeţi praful uitării de pe imaginile marilor oameni ai acestei naţii, personalităţi incontestabile care au dus faima României în cele patru colţuri ale lumii! Oferiţi-le, măcar în al doisprezecelea ceas, un trai pe măsura staturii lor morale gigantice şi a marelui lor profesionalism. Rupeţi din averea voastră necinstit adunată şi pentru aceşti uriaşi ai neamului românesc, în speţă, pentru acest Ceahlău al medicinii româneşti, academicianul prof. dr. Alexandru Pesamosca, pe al cărui fluturaş de pensie scrie “zece milioane”, din care, cu neruşinare, mai tăiaţi câteva procente. Asta, în loc de mulţumire, că a salvat atâtea suflete, făcând zecilor de mii de părinţi darul cel mai de preţ din lume - viaţa copilului lor. 
  
* 
  
Părintele chirurgiei pediatrice, Alexandru Pesamosca, internat la 18 iunie 2011 în Spitalul Floreasca din cauza unor probleme cronice cardiace şi pulmonare a decedat la 1 septembrie 2011 la Spitalul “Marie Curie”, fost Budimex, unde îşi petrecuse marea parte a vieţii, lăsând fluturaşul mizer de pensie şi nepăsarea oamenilor. Ce folos că acum îl îngropăm cu onoruri ? 
  
Prof. Ion C. Hiru 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
IN MEMORIAM ALEXANDRU PESAMOSCA / Ion C. Hiru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 249, Anul I, 06 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion C. Hiru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Hiru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!