Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 458 din 02 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

În căutarea sensului pierdut. Cuvânt despre poezia lui George Drumur
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
Eugen Dorcescu  
 
 
În căutarea sensului pierdut. Cuvânt despre poezia lui George Drumur  
 
 
Poezia lui George Drumur (1911 – 1992) (Solstiţii, 1936; Suflete de azur, 1940; Vatra cu stele, 1946; Însemnele anilor, 1973; Neodihna cuvintelor, 1986) izvorăşte şi se hrăneşte dintr-un neostoit şi nevindecabil simţământ al pierderii. Din pierderea a ceva greu definibil, tocmai fiindcă e profund şi decisiv, din pierderea esenţei, a justificării de sine, din pierderea identităţii, din vidarea de înţeles a lumii şi a eului, din primejdia aneantizării, a ieşirii din spaţiu şi timp, a topirii în non-existenţă.  
Poezia lui George Drumur ne vorbeşte, cu discreţie, fără patetism, nemelodramatic, în tonuri potolite, dar cu o intensitate pe care numai o lectură atentă, stăruitoare o poate sesiza, despre drama pierderii sensului. Dintr-o dată, macrocosmosul şi microcosmosul nu mai interacţionează armonios, între ele s-a ivit o fisură, s-au înstrăinat, unul de celălalt şi fiecare de sine însuşi, încât eul e năpădit de o mare angoasă. Lumea de-afară şi cea dinlăuntru ameninţă să se surpe, concomitent, fiindcă temelia lor – sensul – nu mai e de găsit. Singur, tăcut (limbajul se sprijină din ce în ce mai greu pe referent), eul se străduieşte, cu disperare, să supravieţuiască într-o lume fără suport, fără coordonate, fără repere: “Singurătatea e, uneori, atât de stranie,/ Ca un amurg deasupra pădurilor arse…”.  
Şi atunci, în urma unei revelaţii, a unui imbold venit din străvechimi de istorie şi din stră-adâncimi de suflet, eul (egoul, eliberat, paradoxal, de orice urmă de egoism) pleacă, solitar, în căutarea sensului pierdut. Consemnarea acestei călătorii, jurnalul ei, se află în paginile cărţilor pomenite mai sus. E drept, sensul pierdut nu poate fi descoperit, şi căutătorul ştie asta: “Ne vom întoarce tot mai goi/ Spre ţara visului domnesc…”. Dar cât eşec existenţial – atâta dramă. Şi câtă dramă transcrisă estetic – atâta poezie.  
Există o seamă de etape, şi o seamă de evenimente, ce punctează acest periplu, acest demers. Ele sunt când succesive, când concomitente. Toate, însă, fiind anticipări ale semantismului bazal, ale Sensului în accepţiune axială, sunt semne, emisari ai misterioasei entităţi ce pare a se fi rătăcit pentru totdeauna: “Nici un semn, de nicăieri, nu-mi dă de ştire./ Clipele-s atât de lungi, - şi ce departe-i cerul…”.  
Avem a face cu semne naturale, cu semne culturale, ori cu semne emoţional-imaginative, care, la rândul lor, înregistrează multiple diversificări, nealeatorii, sistematizate, spontan, de intuiţia artistică şi de dorul, de aspiraţia, de jalea şi de tânjirea ce-o susţin.  
Astfel, semnele naturale pot fi telurice (piatra, lespedea, colina, ogorul, miriştea etc.), vegetale (brazii, plopii, fagii, nucul, pădurile, codrii, florile), animale (fluturi, păsări, zimbri – “suflete ale strămoşilor”), eterice (în general disforice: pâcla, bruma, ceaţa, umbra, ploaia, lumina, amurgul), astrale (obsesiva stea); cele culturale sunt legenda, basmul, colindul, balada, vitraliile etc. Iar cele lăuntrice sunt amintirea, visul, reveria ş. a.  
Toate aceste semne, culese de fiinţa morală, dar şi de simţuri (să se vadă ciudata prezenţă a mâinilor, care evocă nu doar tactilitatea: “Câteodată mâinile noastre tac îndelung/ Acoperindu-se de mirare…”), sublimate, esenţializate, la răstimpuri, în ecou, izbutesc, în cele din urmă, să reconstituie, cât de cât, sensul risipit, ancestrala “vatră cu stele” (ce absoarbe, în polisemia ei, spaţiu, timp şi stare de spirit), reuşesc să-i refacă nevăzutului Sens, parţial, chipul, conturul, smulgând din uitare, din gropniţa vremii, fragmente precum obcina, munţii, voievozii, strămoşii, părinţii, copilăria: “Basmul l-am sfârşit. Copilul doarme,/ Duhurile serii-s fără arme:/ Fulgerele, ploaia, norii vântul/ Şi-au pierdut podoabele, avântul.// Cea mai limpede a nopţii oră/ Trece lin prin liniştea sonoră./ Dincolo de umbra-i din beteală/ Umblă, singură, lumina goală.// Străvezii sunt lucrurile toate;/ N-au copilărie, n-au etate./ Rătăcind copilul printre ele/ Se lovi de una dintre stele.// Şi ţipând, probabil de arsură,/ Buzele lui pământeşti gemură,/ Aducând din vasta depărtare/ Şi ecoul stelei încă-n floare” (Vis). Sau: “Mi-a povestit mama, azi dimineaţă,/ Că a visat ape tulburi şi multă ceaţă, - / Că o potecă înaltă, cotind spre apus,/ O tot îndemna să vină în sus.// Pe-alături umbla grâul alb ca zăpada,/ Cu suliţele spicelor lucind,/ Tulpini aburind,/ Să schimbe la faţă livada.// Şi-arzând de arsura nuntirii,/ Se-ntindea peste marginea firii,/ Iar spicele aruncau printre degete leasa/ Să-şi prindă din nefiinţă mireasa.// Spre seară, mama se făcu atât de uşoară/ Că n-a mai fost pentru nimeni povară…” (Visul mamei).  
Căutătorul sensului colindă, aşadar, în realitate, ori în gând, ori în vis, spaţii intens, dar difuz, semnificante, el este un “culegător de flori” (“drumul culegătorilor de flori”), un căutător de semne, un semiotician sui-generis, un smerit hermenut al abisului.  
În această încordare, în acest elan frânt, în aceste “amintiri uitate”, în această victorie asupra biruinţei indiscutabile a asemantismului (“Cuvinte multe-s fără de cuvânt”) stă puterea poeziei, în aparenţă timidă, reticentă, retractilă, a lui George Drumur. Reproduc, în finalul prea succintului meu comentariu, una dintre poeziile cele mai calde şi mai transparente, în care întunecatele ape freatice ale lirismului se luminează, elegiac, pentru câteva clipe: “Mă tot adun pe lângă nucul meu,/ Sădit de tata lângă poarta mare,/ Să-mi fie mai târziu, spre înserare,/ Pătul pentru tristeţe – şi arşeu.// Şi oamenii mi-au spus curând, mi-au spus/ Să îmi ridic pe-aproape şi-o amiază,/ Să-mi strâng cuvinte-alese într-o vază,/ De suflet să le am pân’ la apus.// Mi-e inima o linişte de sat,/ Bătăile ajunge-or şi la tine,/ În zbor de fluturi, să te însenine,/ De le-ai visat cândva, de n-ai visat.// Să nu ne mai despartă nori ploioşi,/ Să nu mai plângi în somn ca o mireasă…/ Când florile se-apleacă şi te lasă,/ Rămân tot tineri ochii tăi frumoşi.// Şi de sub umbra nucului privind,/ Mi-alunecă privirile pe ape;/ Ce ploaie-absurdă freamătă să scape,/ Să iasă din păduri încet murind.// Îmbătrâneşte nucul – e firesc…/ De după liniştea lui numai tata/ Mi-aruncă nucile din cuib de-a gata,/ Îi simt privirea-albastrului ceresc”.  
 
2012, aprilie 2  
Referinţă Bibliografică:
În căutarea sensului pierdut. Cuvânt despre poezia lui George Drumur / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 458, Anul II, 02 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!