Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 438 din 13 martie 2012        Toate Articolele Autorului

În casa Tatălui Meu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ne-am întâlnit pe internet, roman, cap. 20 
  
Am avut iarăşi probleme cu ochelarii la care a trebuit să măresc din nou dioptriile, ajungând la şapte şi jumătate. Parcă din timp în timp mă prind şi nişte dureri de cap cărora nu le-am acordat prea multă însemnătate. Am încercat nu aspirina Bayer ca dada Leana, ci cojile de cartofi. Uneori îmi trece, alteori nu. 
  
Medicina afirmă că omul este din punct de vedere structural, ceea ce mănâncă. Dar eu aş zice că din punct de vedere spiritual, omul este şi numai ceea ce citeşte, sau numai ce asimilează din lectură. 
  
Că unii asimilează mai mult ce citesc iar alţii asimilează mai mult ce mănâncă, asta este o altă problemă. Şi în timpul tratamentelor, medicii au de luptat nu numai cu boala propriu zisă, ci şi cu inerţia sau opoziţia pacientului, atunci când acesta nu vrea să coopereze, pentru propria lui vindecare. Întârziindu-şi inconştient recăpătarea sănătăţii, prin propria lui lipsă de aderenţă sau repulsie inconştientă. 
  
Mi-am amintit de o întâlnire a Mântuitorului cu tâlharul Baraba, preluată din tradiţia creştină, înaintea cele menţionate în sfânta Biblie. Undeva la o răscruce, Mântuitorul şi apostolii care Îl însoţeau, dau faţă în faţă cu Baraba, însoţit de alţi câţiva răufăcători. 
  
- Numai cei care fac bine în lumea aceasta şi cred în Tatăl ceresc, se vor bucura de viaţă veşnică în lumea cealaltă. 
  
- Eu am apucat pe alt drum... 
  
- Uite că drumurile noastre s-au întâlnit totuşi. 
  
- Şi dacă am apucat pe un drum greşit, ce pot să mai fac? 
  
- Dă-te în mâinile lor, ale celor care te caută. 
  
- Mă vor osândi la moarte. 
  
- Voi veni Eu şi-ţi voi lua locul. 
  
M-am cutremurat când am citit, pentru tragismul şi simplitatea acestor cuvinte. 
  
El, Mântuitorul, a murit şi pentru Baraba căruia i-a luat locul pe cruce, dar şi pentru fiecare dintre noi care ne dăm seama de căderile noastre zilnice, dar nu vrem să ne întoarcem, ca să fim iertaţi şi să rămânem vii. 
  
Fiecare dintre noi este un Baraba. Mai mic sau mai mare. Dar un Baraba. Şi de câte ori simţim mustrarea propriei conştiinţe pentru aceste căderi, drumurile noastre se întâlnesc cu cele ale Mântuitorului. 
  
De nenumărate ori. 
  
Tragem noi sau nu învăţătură care să ne fie de folos din toate acestea? 
  
Domnul a făcut toate cele ale Lui pentru viaţă. 
  
Deci nimeni nu moare când închide ochii în lumea aceasta, deşi teama de moarte ajunge să ne paralizeze numai când ne gândim la ea. 
  
A vrut odată un sultan să-şi angajeze un vistiernic, s-a dat sfoară în ţară şi au sosit amatori de pretutindeni. Sultanul i-a chemat pe rând câte unul, după ce aceştia aveau de trecut prin mai multe săli ale palatului, pline de bijuterii, pietre scumpe şi alte podoabe şi i-a pus să danseze în faţa lui. Se înţelege că cei care-şi căptuşiseră buzunarele cu ce apucaseră, dansau cu târşală, mai mult pe loc, de teamă să nu fie descoperiţi şi odată cu bunurile furate, să nu-şi lase acolo şi capetele. Cel care se simţea curat, dansa zglobiu ca o sfârlează, ca un titirez. El se simţea liber ca pasărea cerului. El nu era legat de niciuna din ispitele cărora le căzuseră pradă, toţi ceilalţi dinaintea lui. 
  
Se înţelege că fericit este acela care nu-şi leagă inima de niciuna din momelile acestei lumi şi, cu multă uşurinţă îşi va lua adio de la ea, când va veni ceasul despărţirii. Pentru că Domnul stă cu mâinile întinse spre noi, aşteptând ca un tată iubitor, întoarcerea fiecăruia, la fel ca pe cea a fiului risipitor. 
  
Citesc în Testamentul Vechi că Gaza va fi cedată. Şi iată că aceasta s-a întâmplat sub ochii noştri, în cadrul acţiunii Teritorii contra Pace. Şi trag concluzia că în fiecare epocă au existat astfel de adevăruri care s-au împlinit sub ochii tuturor, ca să se vădească adevărul de necontestat al Bibliei. 
  
Şi mai departe că Ierusalimul va fi oraş deschis. 
  
Nu ştiu când se va întâmpla aceasta, dar cu siguranţă aşa va fi. Dumnezeu are un plan de salvare a lumii, plan care ţine cont şi de lucrarea satanei, pentru că Domnul ştie tot, poate tot. 
  
Mai mult chiar, îndrăznesc să cred, că privind în perspectivă, orice cădere a unui om de bună credinţă, din cauza unei ispite sau alta, îi poate fi folositoare dacă el dându-şi seama de aceasta, se ridică şi porneşte mai departe. Fiecare om are drept la zenitul său. Şi chiar de acolo de unde cade, poate să se înalţe. Ceea ce ar însemna că, într-un anume fel, încercând să-l despartă pe om de Creatorul său, şi satana are în perspectiva mântuirii, „contribuţia” lui, prin ispitele pe care i le aşterne omului în faţă. Dacă această părere nu vi se pare cumva prea eretică. Şi cine ştie dacă, atunci când va considera Dumnezeu că a sosit acea vreme de apoi, satana, acest înger căzut, nemaipomenit de viclean, nu va fi şi el purificat printr-o suferinţă pe care o va considera Dumnezeu necesară ca plată pentru căderea lui. Ca preţ pentru recuperarea şi repunerea lui în demnitatea din care a căzut odinioară. 
  
Că Domnul a făcut toate cele ale Lui pentru viaţă. 
  
Şi la aceasta nimeni nu se poate opune. 
  
I-am făcut o vizită meşterului Giudică şi l-am găsit trebăluind pe lângă aragaz. 
  
- Bine ai venit, rămâi la masă, eşti invitatul meu la o ciorbă de opincă. 
  
- La ce, bre? 
  
- N-ai auzit? O ciorbă de opincă. Să vezi ce gustoasă iese. 
  
- Eşti glumeţ, moşule. 
  
- Nu glumesc deloc. Priveşte. 
  
Saltă capacul de pe tuci şi zăresc înăuntru o varză acră la fiert şi ceva ce semăna cu o bucată de piele netăbăcită, pusă la înmuiat. 
  
- Ce e asta, moşule? 
  
- Şorici. Eu i-am zis opincă fiindcă îi dădusem sare şi se întărise ca o scoarţă de piele neargăsită. Da'să vezi una-două cum se înmoaie şi ce ciorbă bună iese. Vine primăvara şi nu e păcat să arunc toată varza murată care mi-a rămas? Aşa, măcar o parte din ea o mai folosesc... când am un musafir mai de soi ca dumneata. 
  
- Dacă aşa stau lucrurile, accept cu plăcere invitaţia dumitale. 
  
Făcea şi el haz de necaz. Un tuci plin cu varză acră şi şorici... 
  
Meşterul Giudică se pricepe la toate: fierărie, dogărie, electrice, tâmplărie, dulgherie, tinichigerie, instalaţii. Pune o coadă de topor cu aceeaşi uşurinţă cu care se pricepe să-ţi ridice o magazie. Zideşte, tencuieşte, zugrăveşte cu aceeaşi uşurinţă cu care pune tabla pe o casă şi în plus, repară tot felul de unelte. Dar şi de o cinste şi o bunătate sufletească ieşite din comun. Şi de acestea profită ceilalţi consăteni care îi aduc lucruri la reparat, unii îi plătesc, alţii doar îi promit şi-l lasă cu ochii în soare. Şi chiar dacă revin cu alte nevoi, el nu le mai aminteşte de datorii. 
  
A reparat cineva un butoi pe care nu l-a folosit, doagele s-au uscat şi peste un an când a avut nevoie de el, l-a adus iar: 
  
- Curge, meştere, n-ai făcut treabă bună. Repară-l ca lumea, dar tot în aceiaşi bani. 
  
Moşul a bombănit şi l-a reparat. Vine cineva să-i taie un geam pe măsură şi când e gata, îi ia şi diamantul, să nu plece cu mâna goală. 
  
S-au dus odată la el trei tineri fără căpătâi: 
  
- Vrem să ne iei ca ucenici, să învăţăm şi noi meserie pe lângă dumneata. 
  
Moşul s-a bucurat, unul din ei îl ţinea de vorbă iar ceilalţi i-au scotocit casa după bani. Sigur că i-au găsit uşor sub o pernă, sub un aşternut şi a rămas meşterul şi fără pensia de-abia primită. Pe urmă s-au dus la băutură: 
  
- Acu' plecăm că avem treabă, dar mai venim şi mâine... 
  
Când lipseşte de acasă, mai mereu găseşte câte ceva lipsă: o daltă, o rindea, un burghiu, un patent, câte şi mai câte. Oftează şi dă din mână a lehamite. 
  
I-a adus cineva un butoi mai mic la reparat, eram de faţă şi el a cerut doar un pachet de ţigări. 
  
Curge o albie, repară un cărucior, vopseşte un gard şi se mulţumeşte cu o dublă de porumb pentru păsări, cu o sticlă de băutură, sau un borcan mic de ardei iute... 
  
Vrea o femeie să-i pună doage la butoi, îi dă un avans, moşul face treaba şi apoi femeia trimite doi vlăjgani şi mai puţini bani decât trebuia. 
  
- Mai trebuie măi copii, că uite cum ne-am înţeles. 
  
- Dacă nu taci din gură, ţi-i luăm şi pe ăştia şi-ţi tragem o chelfăneală să ne pomeneşti. 
  
Nu zice nimic şi îşi vede mai departe de ale lui. La prieteni le lucrează fără bani. 
  
Şi în calitate de liber profesionist, trebuie să plătească şi nişte impozite. Mici sau mari, dar le plăteşte. Când ia pensia, prima lui grijă este să-şi achite datoriile la prăvălie: 
  
- Sunt scris pe caiet, am cumpărat pe credit. 
  
- Dumneta nu ţii socoteala separat, nu semnezi de fiecare dată când cumperi ceva, să nu te păcălească? 
  
-. Nu, plătesc cât îmi spune. 
  
Din cauza asta nu are niciodată bani. E bunătatea întruchipată. A încercat de mai multe ori să se lase de fumat, dar puterea obişnuinţei a fost mai tare ca el. De la el am învăţat să pregătesc ceai din frunze de măr, din cele mai mici şi mai fragede. 
  
Înainte de optezeci şi nouă, lucra la un atelier de reparaţii în Bucureşti unde făcea de toate. A avut nevoie un ştab de un meşter bun să-i lucreze ceva acasă şi i-a cerut directorului să-i trimită cel mai bun om pe care-l are. L-a trimis pe el. Avea de schimbat faianţa în baie, reparaţii mărunte ca instalator şi a descoperit fără voia lui o mare sumă de bani în dolari şi, ca tacâmul să fie complet, şi un revolver cu câteva încărcătoare. Şi când s-a întors gazda, i le-a întins ca un copil. 
  
- Vă rog să număraţi banii, să vedeţi că nu lipseşte nimic. Şi „jucăria” asta că eu n-am ce face cu ea. 
  
Nu mai ştia mahărul cum să-l răsplătească şi cu ce să-l onoreze. L-a recompensat cu bani, cu cadouri, l-a condus acasă cu propria lui limuzină, a vorbit cu directorul să-l treacă în fiecare lună la primă că este un meşter foarte bun şi om cinstit. 
  
Are în jur de şaptezeci şi cinci de ani, am văzut acasă la el o Biblie din care citeşte şi încearcă să înţeleagă atât cât poate. Într-una din zile, întrebându-ne de una, de alta referitor la viaţa de dincolo, mi-a spus un lucru nemaipomenit de profund şi la care eu nu mă gândisem deloc: 
  
- Da' ce crezi dumneata că cine ajunge în Rai, acolo e casă de odihnă? Şi acolo se lucrează. Nu ştim noi ce, dar aflăm când o veni timpul. 
  
I-am dat dreptate şi am rămas uimit cum ajunsese să îşi pună astfel de întrebări. 
  
Am făcut apoi legătura cu ce se ştie, sau mai bine zis cu ce ştiu eu despre extinderea universului, dar şi cu textul biblic: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuri.” 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
În casa Tatălui Meu / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 438, Anul II, 13 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!